Încheierea civilă nr. 6/2013. Succesiune
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 6/A/CC/2013
Ședința Camera de Consiliu de la 23 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. T.
JUDECĂTOR: ANA-SS GREFIER: C. -S. Ș.
Pe rol judecarea cererii de ajutor public judiciar formulată de petent O.
N. .
Soluționarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, tribunalul reține cauza în pronunțare.
T. UL
Reține că prin cererea formulată de petentul apelant O. N. se solicită acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii sau reducerii de plată a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa prin Încheierea de ședință din data de 21 noiembrie 2013.
În motivarea cererii arată că taxa judiciară de timbru de 5455 lei reprezintă un nivel foarte ridicat și nu este în măsură să o achite ținând cont de cuantumul veniturilor pe care le obține.
Pensia lunară pe care o realizează este de 1152 lei și de 611 lei a soției, iar achitarea taxei judiciare de timbru stabilite, iar pune în pericol existența de zi cu zi.
Analizând cererea prin prisma probelor de la dosar
și a dispozițiilor leale incidente, tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art.6 din OUG nr.51/2008 ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:
d) scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.
Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.
(3) Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din R. ia.
În vederea acordării cererii de ajutor public judiciar partea trebuie să facă o cere instanței investite cu soluționarea cauzei, cerere care raportat la art.14 din același act normativ se formulează în scris și va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura procesului pentru care se solicită ajutorul public
judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială a solicitantului și a familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată. Cererea va fi însoțită și de o declarație pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor.
În cauză, atașat cererii de ajutor public judiciar petentul O. N. a depuscuponul său de pensie dn care reiese că încasează lunar o pensie de 1152 lei, iar soția sa o pensie în cantum de 611 lei. Petentul nu figurează în evidențele AFP Orăștie cu venituri impozabile și deține în proprietate suprafața de 800 mp teren. De asemenea, petentul a depus și o declarație pe proprie răspundere din care reiese că nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar.
Deși din analiza cuantumului veniturilor realizate de petent și familia sa reiese că acesta împreună cu soția sa obțin un venit lunar de 1762 lei, respectiv o medie de 881 lei, astfel că acesta nu se încadrează în cerințele art.8 din actul normativ cu privire la reducerea sau scutirea de la plata taxei ‘judiciare de timbru. Cu toate acestea, instanța apreciază că raportat la nevoile zilnice ale petentului și familiei sale de hrană, de medicație, la costurile lunare ale utilităților, achitarea într-o singură tranșă a unei taxe judiciare de 5455 lei, ar crea un grav dezechilibru în viața acestuia și iar pune în pericol întreținerea sa și a familiei, astfel că se impune achitarea eșalonă a acestei taxe în 12 rate lunare.
Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art.6 alin.1 lit. d, art.14 din OUG nr.51/2008 tribunalul va respinge cererea de scutire sau de reducere a taxei de timbru, însă va dispune plata eșalonată a acesteia în 12 rate lunare, începând cu luna ianuarie 2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul apelant O. N. .
Respinge cererea de scutire sau reducere taxe.
Dispune eșalonarea taxei judiciare de timbru de 5455 lei în 12 rate lunare a câte 455 lei începând cu luna ianuarie 2013.
Cu drept de reexaminare în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2013.
Președinte,
D. T.
Judecător, Ana-SS
Grefier,
C. -S. Ș.
Red/Dact/SS 5ex._
← Decizia civilă nr. 124/2013. Succesiune | Decizia civilă nr. 449/2013. succesiune → |
---|