Sentința civilă nr. 1/4. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚ A CIV IL Ă Nr. 1 4 36 /F/20 13 Ședința publică din data de 15 mai 2013
T. constituit din: PREȘEDINTE: R. - I. B., judecător
GREFIER: N. G.
P. de pe lângă tribunalul B. -N. reprezentat prin:
PROCUROR: P. IONELIA
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamantul B. M. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri prevăzute de Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că la data de_ la dosar s-a depus, prin registratura instanței, întâmpinare din partea Direcției Generale a F. P. B. -N. în numele pârâtului
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în 3 exemplare, la care se atașează mandatul de reprezentare.
Reprezentantul parchetului arată că nu formulează cereri prealabile dezbaterii cauzei în fond.
Nemaifiind cereri prealabile soluționării cauzei, tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea cauzei în fond.
Reprezentantul parchetului respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Notă: După închiderea dezbaterilor în prezenta cauză, dar înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă în instanță reclamantul B. M. care se legitimează cu
C.I. seria XB, nr. 2., cu domiciliul în localitatea S., nr. 99, comuna Chiochiș, având CNP 1. . Solicită admiterea acțiunii.
Deliberând constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, ca urmare a declinării acțiunii inițiale înregistrată la Tribunalul Mureș, sub nr._, prin sentința civilă nr.475/12 februarie 2013, pronunțată în dosarul al T. ui Mureș, reclamantul B. M. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța: să constate calitatea tatălui său B. M., decedat la 21 mai 1994, de persoană cu condamnare politică, întrucât acesta a fost prizonier de război în URSS în perioada_ -_ ; să oblige pârâtul la plata sumei de
lei, daune morale potrivit art. 5 alin.1 din Legea 221/2009 și a sumei de 60.000 lei,cu titlu de despăgubiri materiale, conform literei b.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că soțul ei a fost prizonier de război în perioada arătată, că a beneficiat de drepturile reglementate de DL nr.118/1990, însă cum prin această lege nu a fost despăgubit a formulat acțiune a potrivit Legii nr.221/2009.
Au fost anexate cererii copia actelor de stare civilă și copia livretului militar al defunctului.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Pârâtul legal citat, S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în prezentul dosar reprezentat de mandatara D. G. a F. P. B. -N. (f.8) la sediul căreia și- a ales domiciliul procesual, a formulat și depus întâmpinare (f.6-7) prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și, în subsidiar, modificarea cuantumului în sensul diminuării a despăgubirilor.
Se arată că măsura prizonieratului în fosta URSS nu intră sub incidența Legii nr.221/2009 și nu poate forma obiect de analiză, privind caracterul politic, în temeiul Legii nr. 221/2009, ea neregăsindu-se printre faptele expres prevăzute de art. 1 alin.2 și nici printre măsurile prevăzute de asemenea expres în art. 3 alin.1), motiv pentru care se apreciază că se impune analiza acestei situații de fapt în măsura în care aceasta se confirmă și din probele administrate, prin prisma disp. art. 1 alin.3) din Legea nr. 221/2009. Astfel în vederea stabiliri caracterului unei astfel de măsuri se face de către legiuitor trimitere la dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, or în conformitate cu acestea " constituie infracțiuni săvârșite din motive politice
infracțiunile care au avut drept scop:
exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
militarea pentru democrație și pluralism politic;
propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale;
înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Față de aceste statuări legale, se solicită a se observa că din probele invocate de reclamantă, precum și din susținerile acesteia nu reiese că autorul acesteia, ar fi avut activitate de natură de a conduce la concluzia că aceasta a avut unul dintre scopurile mai sus-menționate și că măsura dispusă este în directă legătură cu această activitate or, față de această situație se impune, atât respingerea petitului prin care se solicită constatarea calității de persoană condamnare politică, precum și a celui privind acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale și materiale.
Față de acordarea de daune morale de asemenea, în vederea adoptării soluției de respingere a cererii, se arată că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin.1) teza întâi din L.221/2009, a fost admisă excepția ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință au fost declarate neconstituționale aceste prevederi, decizia a fost publicată în M.O 761/_ . În același Monitor Oficial a fost publicată și decizia C.C.R nr.1354//2010, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. I pct. I și art. II din O.U.G nr.62/2010, act normative prin care a fost completată și modificată L.221/2009.
În respectarea aceleiași dispoziții constituționale mai sus-menționate, se apreciază că instanța de fond, investită cu soluționarea unui litigiu ce se fundamentează și pe prevederile legale declarate neconstituționale, urmează să ia act de abrogarea acestor dispoziții, urmând să soluționeze litigiul în funcție de faza procesuală la care acesta se află și de normele legale incidente în cauză.
De asemenea având în vedere practica neunitară în materie, precum și în vederea respectării celerității de care trebuie să se bucure actul de justiție, se apreciază că în cauză se impune a fi analizată și existența sau inexistența "speranței legitime" în sarcina petiționarilor, raportat la modificarea actului normativ ce constituie temeiul de drept al reclamanților.
Astfel, față de acest aspect se solicită a se constata că în sarcina reclamantei nu poate fi reținută existența unei "speranțe legitime", în fapt, dreptul reclamanților la despăgubiri nu decurge direct din lege, el fiind condiționat de formularea unei cereri în fața instanței competente și respectiv, în mod evident, de admiterea definitivă și irevocabilă a
acțiunii, de unde rezultă că reclamanții nu se puteau aștepta să-și vadă materializat dreptul la despăgubiri înainte de finalizarea procesului. În acest sens se învederează instanței de judecată motivarea hotărârii CEDO în cauza Slavov și alții împotriva Bulgarei, cererea nr. 42563/02, decizie asupra admisibilității din 2 decembrie 2008, așa cum a fost aceasta reiterată prin punctul de vedere exprimat de Agentul Guvernamental din cadrul M. ui Afacerilor Externe.
În ceea ce privește încadrarea situației de fapt în prevederile art. 5 alin. 4) prin care se arată că dispozițiile Legii nr. 221/2009 se aplică și persoanelor care au beneficiat de prevederile Decretului lege nr. 118/1999, precum și celor care sunt beneficiare ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, se solicită a se constata că acordarea de despăgubiri într-o atare situație este posibilă numai în situația când autorul reclamantei se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4 din același act normativ, cu alte cuvinte atunci când aceștia se afla în una dintre cele două situații prevăzute de textul legal, respectiv în cea în care caracterul politic al măsurii administrative sau al condamnării reprezintă de drept o condamnare politică fie în situația în care instanța investită să constate un astfel de caracter, o apreciază ca întemeiată și dispune în consecință. Astfel, față de cele de mai sus, rezultă că tatăl reclamantei deși este beneficiar al drepturilor stipulate în Decretul lege nr. 118/1999, nu se încadrează în una din situațiile prevăzute de art.1), 3) și 4) din Legea nr. 221/209, de unde rezultă că cererea reclamanților nu poate fi apreciată decât ca neîntemeiată.
De asemenea se mai apreciază că reclamanta nu se află în situația existenței unei măsuri care să poate fi apreciată ca având caracter politic, astfel că nici una dintre condiții nu este îndeplinită pentru care acțiunea să poată fi apreciată ca întemeiată, motiv pentru care se solicită respingerea.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Legea nr. 221/2009 reglementează atât situațiile care constituie condamnări sau măsuri administrative care au de drept caracter politic cât și cele pentru care constatarea caracterului politic este de competența tribunalului. Totodată legea prevede și posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciu material în situația constatării existenței unei condamnări sau a unei măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945
- 22 decembrie 1989.
Cererea având obiect constatarea caracterului politic al măsurii prizonieratului nu este întemeiată și va fi respinsă.
Prizonieratul în fost URSS invocat de reclamantă nu poate fi încadrată în categoria condamnărilor cu caracter politic, nefiind vorba de o hotărâre judecătorească de condamnare și nu poate fi încadrată nici în categoria măsurilor administrative.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității P. orului;
Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M. ui Afacerilor Interne;
deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M. ui Afacerilor Interne;
Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al M. ui Securității S. ui";.
Art. 4 alin.2 al aceluiași act normativ, acordă posibilitatea de a se constata caracterul politic și a altor măsuri administrative, decât cele enumerate la art. 3.
Instanța apreciază că măsura luării ca prizonier a autorului reclamantului nu poate fi calificată ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevederilor Legii nr. 221/2009, întrucât nu întrunește cumulativ cele două condiții impuse de textul legal: 1.) măsura administrativă să fie luată în perioada de referință adică în perioada 6 martie 1945
- 22 decembrie 1989; 2.) măsura să fi fost luată de organele fostei miliții sau securități și să aibă ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din actele normative enumerate.
Măsura prizonieratului în urma celui de-al doilea război mondial, măsură suferită de tatăl reclamantului nu îndeplinește aceste cerințe, respectiv: nu a fost luată după data de 6 martie 1945; nu a fost dispusă de autorități administrative ale statului român, mai exact de organele fostei miliții sau securități și nici în scopul reprimării rezistenței anticomuniste, fiind luată de autorități străine, în alte scopuri decât cele prevăzute de Legea nr.221/2009.
Faptul că reclamantul beneficiază de drepturile conferite de DL nr.118/1990 nu determină încadrarea prizonieratului ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic în sensul dispozițiilor Legii nr.221/2009. Domeniul de reglementare al acestui din urmă act normativ este mai restrâns comparativ cu cel al DL nr.118/1990, care vizează nu numai persoanele care au fost persecutate politic, ci și persoanele deportate și prizonieri.
În sensul că măsurile deportării și prizonieratului în fosta U.R.S.S., anterior datei de 6 martie 1945, nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009, s-a pronunțat și Î., prin decizia nr.15/2012, dată asupra recursului în interesul legii, care este obligatorie pentru instanțe, potrivit art.330 alin.4 C.pr.civ., fiind publicată în Monitorul Oficial la data de 12 decembrie 2012.
Cererea de acordare a daunelor morale este, de asemenea, neîntemeiată.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, prevederile art. 5 alin.1 lit. a din Legea 221/2009, text legal care prevedea îndreptățirea celor față de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic sau soțului supraviețuitor sau rudele acestora până la gradul II, să beneficieze de daune morale au fost declarate neconstituționale și ca urmare a trecerii termenului de 45 de zile prevăzut de 147 alin.1 din Constituție, și-au încetat efectele.
În consecință în prezent nu există niciun temei legal pentru obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale pentru condamnările sau pentru măsurile administrative cu caracter politic luate în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar face abstracție de decizia Curții Constituționale nr.1358/2010, prin care prevederile art. 5 alin.1 lit. a din Legea 221/2009 au fost declarate neconstituționale, în speță, nefiind vorba de o măsură administrativă cu caracter politic, în temeiul Legii nr.221/2009, nu se pot solicita daune morale.
Cererea de acordare a despăgubirilor materiale va fi respinsă ca neîntemeiată, în baza art.5 alin.1 litera b, în primul rând având în vedere faptul că măsura prizonieratului nu este o măsură administrativă cu caracter politic și, în al doilea rând, chiar dacă tribunalul ar fi constatat că o asemenea măsură ar fi avut caracter politic, reclamatul nu a probat în ce constau despăgubirile materiale solicitate.
Față de aceste considerente tribunalul va respinge în întregime acțiunea reclamantului‚ ca neîntemeiată.
Pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamantul B. M., domiciliat în localitatea S., nr.99, comuna Chiochiș, județul B. -N., împotriva pârâtului S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat în proces de D. G. a F. P. B. -N. , cu domiciliul procesual ales la sediul mandatarei din B., str. 1 D., nr.6-8, județul B. -N. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. R. -I. G. N.
Red.BRI/Dact.BRI/_ /4 ex.
| ← Decizia civilă nr. 122/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 1450/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
