Sentința civilă nr. 1341/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1341/
Ședința publică din 13 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S. -T.
G. ier F. P.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. Blăjan de la P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare
Pe rol este soluționarea cauzei civile formulate de către reclamanții B. I. și P. C. -D., ambii cu domiciliul procesual ales în B. M., str. N. Iorga, nr. 1/47, județul M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice B., cu sediul în B., str. Apollodor nr.17, sector 5, având ca obiect despăgubiri - Legea nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, în care se arată că prin serviciul registratură al instanței, la data de_ ,reclamanții prin avocat P.
A. I. a depus concluzii scrise.
Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de_, când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea acelei ședințe,care face parte integrantă din prezenta, iar în vederea deliberării și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în baza art.260 și 146 Cod procedură civilă, pronunțarea s-a amânat inițial pentru data de_ și ulterior pentru data de azi când s-a pronunțat sentința civilă de față.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. ui M. în data de_ sub nr._, reclamanții B. I. și P. C. -D. au solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice B., D.
M. să constate în temeiul dispozițiilor art.3 din Legea nr.221/2009, caracterul politic al măsurii administrative luată de organele fostei securități, având ca obiect internarea în unități și colonii de muncă ale antecesorului lor P. Iacob, prin decizia nr.677/_ ; în temeiul dispozițiilor art.1 alin.(2) din Legea nr.221/2009, să constate caracterul politic al condamnării suferite de antecesorul
lor P. Iacob, conform mandatului de arestare nr.255/1954, pentru săvârșirea infracțiunii de "crimă de război";, prevăzută și pedepsită de art.207 Cod penal (varianta republicată în anul 1948); de asemenea, să constate caracterul politic al măsurii administrative a exmatriculării la data de_, din cadrul Instituitului de Arte Plastice I. Andreescu din C., suferită de antecesorul lor P. D., precum și a măsurii obligării acestuia la muncă silnică pe o perioadă de 513 zile în cadrul detasamentului de muncă M.I.G.61 - Reșița; obligarea S. ui R. la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale și daune materiale pentru măsurile administrative și condamnările cu caracter politic suferite de antecesorii lor P. Iacob și P. D. .
În motivarea cererii, reclamanții au învederat T. ui că sunt descendenți de gradul al II-lea ai defunctului P. Iacob, fiul lui Ș. și M., precum și colaterali privilegiați ai defunctului P. D., fiul lui P. Iacob și E. . În cursul anului 1952 bunicul lor,P. Iacob a fost ridicat de acasă de către organele fostei securități și "internat"; în baza deciziei nr. 677/1952, pe perioada_ -_, întru-un lagăr de muncă, fiind silit să lucreze la canalul Dunăre-M. a Neagră în tot acest timp. Ulterior, a fost arestat în baza mandatului nr. 255/1954 și a stat închis timp de un an și jumătate începând cu data de_, fiind cercetat pentru
"crima de război"; prevăzută și pedepsită de art. 207 Cod penal în forma sa republicată în anul 1948. Acuzația ce i s-a adus era apartenența în trecut la mișcarea legionară, precum și faptul că, începând cu anul 1937 și-ar fi însușit ilicit averi, profitând de situația sa oficială (preot), și deopotrivă ar fi aplicat tratamente neomenoase persoanelor bănuite că fac politica comunistă.
Reclamanții au arătat că în urma condamnării suferite de antecesorul lor P. Iacob, fiul acestuia P. D. a fost exmatriculat la data de_ din cadrul Institutului de Arte Plastice " on Andreescu"; din C., motivat de împrejurarea că tatăl acestuia ar fi fost condamnat pentru "crime împotriva comunismului";. P.
D. a fost obligat să-și satisfacă serviciul militar, fiind trimis la detașamentul de muncă M.I.G. 61 Reșița, unde a fost obligat la 513 zile de muncă silnică pe un șantier de construcții. Din cauza tratamentului aplicat în această perioadă, acesta s-a îmbolnăvit și ulterior a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. Mai apoi, fiind lăsat la vatră, a cerut Institutului de Arte Plastice "Ion Andreescu"; din C. să îl reprimească la școală pentru a-și putea termina studiile. Solicitarea i-a fost însă respinsă, motivat de aceeași împrejurare (condamnarea politică a tatălui său), fapt ce i-a agravat iremediabil boala de care suferea. I-a fost refuzat și dreptul la o indemnizație de handicap, o bună perioadă de timp reclamanții fiind cei care s-au ocupat de îngrijirea și supravegherea defunctului P. D., decedat la data de_ .
Reclamanții au susținut că refuzul autorităților statului de a acorda defunctului P. D. o pensie de handicap constituie un prejudiciu material, iar pe de altă parte, suferința pricinuită de măsurile și condamnarea cu caracter politic atât antecesorilor lor cât și reclamanților, constituie un prejudiciu moral ce se impune a fi reparat.
Ca urmare a constatării caracterului politic al condamnării și a măsurilor administrative se naște în mod evident și dreptul celui ce a suferit un prejudiciu la repararea acestuia. Conform prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a din legea nr. 221/2009, atât cel prejudiciat cât și descendenții acestuia până la gradul al II-lea inclusiv aveau posibilitatea de a solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi, obligarea statului la plata unor daune morale pentru prejudiciul astfel constatat. Aceste prevederi au fost declarate neconstituționale, iar până în prezent legiuitorul nu a înțeles să le modifice pentru a se pune în concordanță cu deciziile Curții Constituționale. Pe cale de consecință, de la data la care Parlamentul sau Guvernul aveau posibilitatea modificării acestei norme legislative, respectiv 45 de zile de la data publicării deciziilor în Monitorul Oficial, temei al despăgubirii prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a îl reprezintă dispozițiile generale, respectiv dispozițiile art. 998 și urm. Cod civil, în vigoare la acea dată.
S-a susținut că este de principiu că în momentul în care dispozițiile speciale cu privire la o anumită materie sunt abrogate sau devin inactive își găsesc în mod obligatoriu aplicabilitatea dispozițiile generale în materia respectivă. Termenul de prescripție al acțiunii privind plata unor despăgubiri a luat naștere odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009, iar în ciuda faptului că aceste dispoziții au devenit ulterior inaplicabile, dreptul la acțiune era unul născut. Or, prin prisma acestei împrejurări, reclamanții susține că acțiunea lor este legal întemeiată pe dispozițiile generale privind repararea prejudiciului, prevăzute de dispozițiile art. 998 și urm. Cod civil.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat a se respinge acțiunea, arătând în esență că după publicarea Deciziei nr. 1358 din_ a Curții Constituționale în Monitorul Oficial din _
, nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare doar măsurile reparatorii la care se referă art. 5 al. 1 lit. b și c din Letea nr. 221/2009.
Prin precizarea de acțiune depusă în data de_ reclamanții au renunțat la judecată în ceea ce privește petitul 3 din acțiunea introductivă privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative luată față de antecesorul lor P. D., iar pe de altă parte au precizat petitul nr. 4 din acțiune în sensul că solicită a se dispune obligarea S. ui R. la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale și daune materiale pentru măsura administrativă și condamnarea cu caracter politic, suferite de antecesorul lor P. Iacob.
De asemenea, în ședința publică din data de 4 septembrie 2013 reprezen- tantul reclamantului a arătat că apreciază daunele materiale la suma de 5.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate conform procesului-verbal de- pus la fila 21 din dosar și daunele morale la 995.000 lei.
La același termen de judecată instanța a pus în discuție excepția de pres- cripție a dreptului material la acțiune, în ce privește temeiul juridic, art. 998 din Codul Civil de la 1864.
Analizând cererea astfel cum a fost precizată, instanța reține următoarele:
P. Iacob, decedat în data de_ a fost bunicul reclamanților B. I. și P. D. C., după cum relevă actele de stare civilă depuse la dosar, fiind copiii fiului acestuia, P. V. Octavian (decedat în_ ).
Prin Decizia nr. 677 din_ (fila 55 dosar) emisă de M. Afacerilor Interne, în temeiul art. 3 din Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950 s-a dispus trimiterea lui P. Iacob pentru 24 luni într-o unitate de muncă.
Din analiza dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 rezultă că această măsură a internării în unități și colonii de muncă, dispusă în temeiul pre- vederilor Decretului nr. 6 din_ este calificată expres de legiuitor ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic, caracter pe care instanța îl va constata. În dosarul nr. 255/1954 P. Iacob a fost cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de crimă împotriva umanității, fiind arestat preventiv în data de _
. Prin ordonanța de scoatere de sub urmărire din_ s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale crimei împotriva umanității, s-a propus ca învinuitul să fie trimis organelor M.A.I. pentru a fi cercetat sub raportul art. 193/I Cod penal (fila 62 dosar).
Prin sentința penală nr. 423/55 din_, pronunțată de T. Militar Teritorial Oradea în dosarul nr. 425/1955, P. Iacob a fost condamnat la 5 ani detenție grea pentru crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare, făcându- se aplicarea art. 193 1alin. 3 Cod penal, art. 4 din Decretul 421/1955 și art. 304
c.j.m. S-a dispus confiscarea averii personale în întregime și grațierea pedepsei, cu consecința punerii în libertate (filele 115-118 dosar). Sentința a rămas definitivă prin nerecurare (fila 120 dosar).
În aplicarea prevederilor art. 1 al. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009 instanța constată că această condamnare prezintă de drept un caracter politic, fiind irelevantă sub acest aspect măsura de grațiere a executării pedepsei, care nu are efecte din perspectiva existenței condamnării în sine.
T. reține că prin Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, publicate în Monitorul Oficial al R. iei nr. 761 din data de 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale întrucât dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Curtea a remarcat un paralelism de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, astfel că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția R. iei, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca
fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prevederile art. 31 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, stabilesc caracterul definitiv și obligatoriu al deciziei prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, respectivele dispoziții înce- tându-și efectele la 45 de zile de la publicare. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, se constată că în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de Legea nr. 221/2009 care să permită acordarea de daune morale.
În susținerea pretenției lor de obligare a pârâtului la plata de daune morale, reclamanții s-au prevalat de dispozițiile art. 998 din Codul civil de la 1864, în raport de care s-a pus în discuție excepția de prescripție a dreptului material la acțiune.
Potrivit prevederilor art. 8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Termenul aplicabil este cel de drept comun, de 3 ani, conform dispozițiilor art. 3 alin.1 din același act normativ. Se reține că reclamanții au cunoscut paguba și pe cel care răspunde de aceasta încă din timpul vieții autorului invocat, ca atare dreptul la acțiune este prescris.
Nu poate fi acceptată sub acest aspect teza avansată de reclamanți, în sensul că termenul de prescripție ar fi început să curgă doar de la intrarea în vigoare a Legii 221/2009 pentru că această lege, urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a, nu stabilește răspunderea civilă delictuală a statului român, pentru daune morale rezultate din dispunerea de măsuri cu caracter politic. Pe cale de consecință, rămâne incident doar ansamblul normativ de drept comun (Codul civil de la 1864), dar cu toate regulile sale, inclusiv cea relativă la momentul de debut al curgerii termenului de prescripție.
În ce privește pretenția de obligare a pârâților la plata de daune materiale reprezentând contraechivalentul bunurilor confiscate, T. reține că prin Decizia nr. 6 din_, pronunțată în recurs în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin.1 lit.b) din Legea nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr.247/2005, cu modificările și
completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, așa cum rezultă din cuprinsul său, art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, reglementează dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, "dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare";.
Din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezen- tând echivalentul valoric al bunurilor confiscate - anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare -, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al acestor două acte normative de reparație poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009.
S-a apreciat că numai în acest fel se justifică trimiterea expresă a legiuitorului, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. Or, așa cum rezultă din conținutul prevederilor art. 6 alin 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în domeniul de reglementare al acestei legi, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură), precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație). Regula de interpretare logică ubi lex non distinguit, nec non distinguiere debemus nu este aplicabilă normei analizate, întrucât ea presupune, prin ipoteză, un text legal conceput în termeni generali.
Raportarea făcută de legiuitor la cele două acte normative determină o distincție în privința bunurilor ce intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, și înlătură aplicarea reguli de interpretare menționate anterior. Interpretarea gramaticală a normei analizate conduce la aceeași concluzie, care este susținută și de o interpretare sistematică a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Înalta Curte de Casație și Justiție a relevat că intenția legiuitorului de a limita categoriile de bunuri pentru care pot fi solicitate despăgubiri în condițiile
art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, la acele bunuri care fac obiectul legilor speciale de reparație - Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare-, rezultă și din expunerea de motive care a însoțit proiectul Legii nr. 221/2009. Inițiatorul proiectului legislativ a susținut necesitatea adoptării acestui act normativ inclusiv prin argumente legate de dificultățile de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, în ceea ce privește restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, bunuri pe care art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 10/2001, le califică ca fiind imobile preluate în mod abuziv.
S-a arătat că interpretarea propusă nu încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în mod constant că normele Convenției Europene nu impun statelor contractante nici o obligație specifică de reparare a prejudiciilor cauzate înainte ca ele să ratifice Convenția și că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte de ratificarea Convenției.
După cum rezultă din procesul verbal încheiat în data de_, depus la fila 121 dosar, în considerarea sentinței nr. 426/1955 a T. ui Militar Oradea, s-au sechestrat de la inculpatul P. Iacob un dulap de cărți, 60 cărți diferite, un birou, o pereche de pantaloni bărbătești, o pereche de pantofi bărbătești, 2 perechi indispensabile, două cămăși bărbătești, o pereche galoși bărbătești.
Bunurile pentru a căror confiscare reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri sunt bunuri mobile care nu fac parte dintre cele vizate prin dispozițiile art. 6 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, nefiind utilaje și instalații preluate odată cu imobilul, iar pe de altă parte acestea nu mai au o existență actuală. Așadar nu este posibilă acordarea de despăgubiri, reclamanților, pentru confiscarea acestor bunuri, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
În ce privește aspectul publicării Deciziei nr. 6/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ulterior sesizării instanței de judecată, în cursul procesului, se rețin următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 330 indice 7 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate de instanța de recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al R. iei, partea I.
Dispozițiile art. 330 indice 7 alin. 2 Cod procedură civilă, stabilesc lipsa de efecte a deciziei asupra hotărârilor judecătorești examinate și a situației părților din acele procese, dar aceste prevederi nu vizează procesele încă în curs, precum prezentul, ci, în aplicarea dispozițiilor art. 329, 330 indice 5 Cod procedură civilă, acele procese finalizate prin pronunțarea de hotărâri judecătorești irevocabile .
Pe de o parte, se reține că prin decizia pronunțată Înalta Curte a dat o interpretare dispozițiilor legale, în vederea aplicării lor în mod unitar, deci a existat o orientare jurisprudențială anterioară în sensul deciziei Curții, în practica judiciară fiind pronunțate soluții divergente. Pe cale de consecință, din perspectiva acordării de despăgubiri pentru bunuri mobile confiscate, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2009, jurisprudența nu era unitară în sensul admiterii unor astfel de acțiuni.
Pe de altă parte, fiind obligatorie pentru instanțe de la data publicării ei în Monitorul Oficial al R. iei, decizia evocată are deplină aplicabilitate indiferent de stadiul procesual al cauzei în care sunt formulate pretențiile având un atare obiect.
Raportat la toate aceste considerente, T. va admite în parte acțiunea conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții B. I., domiciliată în B. M., strada Victor Babeș nr. 35/18, județul M. și P. D. C.
, domiciliat în B. M., strada Victor Babeș nr. 37/7, județul M., cu domiciliul procesual ales în B. M., strada N. Iorga nr. 1/47, județul M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B., strada A. nr. 17, sector 5, cu sediul ales la Direcția Generală a F. P. M., în B. M., A. S. nr.2A, județul M. .
Constată caracterul politic al măsurii administrative a internării autorului reclamanților, P. Iacob (născut în data de 3 aprilie 1906 și decedat în data de 15 septembrie 1993) într-o unitate de muncă pentru 24 de luni, măsură dispusă prin decizia M.A.I. nr. 677 din 9 august 1952.
Constată caracterul politic al condamnării autorului reclamanților, P. Iacob, pentru comiterea crimei de activitate intensă contra clasei muncitoare, prevăzută de art. 193 indice 1 alin. 3 din Codul penal de la 1948, la cinci ani detențiune grea, condamnare dispusă prin sentința penală nr. 423/55 din_, pronunțată de T. Militar Teritorial Oradea în dosarul nr. 425/1955, irevocabilă prin nerecurare.
Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata de daune morale și materiale, în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009.
Admite excepția de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantului în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata de daune, în temeiul prevederilor art. 998-999 din Codul civil de la 1864 și respinge în consecință acest petit.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 13 septembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
S. -T. A. P. F.
Red. STA/_
Tred.PF/_ 6 ex./com.4
| ← Sentința civilă nr. 200/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 1447/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
