Sentința civilă nr. 13/2013. Strămutare
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 13/F/2013
Ședința publică din data de 2 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare cererea formulată de petenții H. T. și S. BUM M. SRL privind strămutarea judecării procesului civil care formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei B., privind și pe intimatul M. R. E. .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta petenților - avocat O. Lungu din cadrul Baroului C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că este timbrată cererea de strămutare cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și două timbre judiciar de 0,15 lei. Se constată de asemenea că intimații au depus la dosar și dovada consemnării unei cauțiuni în cuantum de 1.000 lei. Se constată totodată că intimatului M. R. E. i s-a comunicat un exemplar al cererii de strămutare.
Curtea pune în discuția reprezentantei petenților dispozițiile art. 24 din Noul C.pr.civ. privind legea aplicabilă proceselor noi potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; precum și prevederile art. 25 din Noul C.pr.civ. privind legea aplicabilă proceselor în curs conform cărora "Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi";.
Reprezentanta petenților arată că și-a exprimat punctul de vedere prin însăși cererea formulată.
Curtea, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 158 C.pr.civ., art. 159 alin. 2 C.pr.civ. și art. 1591alin. 4 C.pr.civ. raportat la art. 39 alin.2 din vechiul Cod de procedură civilă, invocă excepția de necompetență materială a Curții de Apel C. în soluționarea prezentei cereri de strămutare, fiind o excepție de ordine publică și acordă cuvântul reprezentantei petenților asupra acestei excepții.
Reprezentana petenților solicită respingerea excepției arătând că art. 140 și următoarele din Noul codul de procedură civilă se aplică acestor cereri, iar la fila 6 a arătat că acest gen de cereri nu pot fi calificate decât ca o acțiune principală, cererea de strămutare nefiind o cerere accesorie, adițională sau incidentală. Apreciază că aparține Curții de Apel C. competența soluționării cererii de față, chiar dacă procesul a cărei strămutare se cere este sub competența vechiului Cod de procedură civilă.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției de necompetență materială a Curții de Apel C. în soluționarea prezentei cereri de strămutare.
C U R T E A :
Prin cererea formulată petenții H. T. și S. BUM M. SRL au solicitat în contradictoriu cu intimatul M. R. E. strămutarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei bistrița, Secția Civilă, pentru motive de bănuială legitimă, și trimiterea procesului spre judecată unei alte instanțe de același grad din competenta Curții de Apel C. și suspendarea judecării procesului, ce face obiectul dosarului cu nr._, având în vedere consemnarea cauțiunii de 1.000 lei (o mie lei), raportat la prevederile art. 143 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă.
În motivarea cererii de strămutare, petenții indicat, în esență următoarele motive:.
Reclamantul este Președintele Consiliului Județean B. -Năsăud, funcție de înalt prestigiu în județ, fapt care poate ridica îndoieli cu privire la independența și imparțialitatea instanței.
Așa fiind, este de părere că datorită influenței și notorietății pe care le implică această funcție în interiorul unității administrative teritoriale, instanțele de judecată din respectiva unitate pot resimți presiuni care pot afecta caracterele de imparțialitate și independentă pe care trebuie să le dețină în mod obligatoriu instanțele judecătorești.
III. Temeiurile de drept ale prezentei cereri de strămutare.
În drept, a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 140 alin. 1 și 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, care dispun astfel :
Art. 140 alin. 1. Strămutarea poate fi cerută pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică.
Art. 140 alin. 2. Bănuiala se consideră legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparțialitatea judecătorilor din cauza circumstanțelor procesului, calității părților ori a unor relații conflictuale locale.
Raportat la alin. 2 al art. 140, consideră că există îndoială cu privire la imparțialitatea instanței din cauza calității părților, mai precis a calității reclamantului.
În acest sens reiterează faptul că reclamantul M. R. E. ocupă funcția de Președinte al Consiliului Județean B. -Năsăud și, pe aceste coordonate, consideră că se poate pune în discuție obiectivitatea și imparțialitatea instanței, fiind evident că aceste caractere ale instanței pot fi afectate într-o atare situație, caractere care sunt indispensabile pentru apărarea dreptului la un proces echitabil și just, drept garantat de art. 124 din Constituția României, precum și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Judecătoria Bistrița nu a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca fiind nulă absolut, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei Gazeta de B. .
Instanța nu a sancționat cu nulitatea absolută cererea de chemare în judecată, deși această sancțiune se impunea în mod evident, așa cum a arătat și în punctele expuse mai sus, din cauza lipsei capacității procesuale de folosință a Gazetei de B. .
Instanța a admis extinderea de acțiune a reclamantului, deși a fost introdusă peste termenul prevăzut de art. 132 alin. 1 din Vechiul Cod de Procedură Civilă.
Cu referire la cererea de strămutare formulată pentru un proces început sub vechea lege de procedură civilă, apreciază că, nu sunt aplicabile dispozițiile legii în vigoare la data începerii procesului, cu următoarea argumentare:
Cu privire la această categorie de cereri, nu a fost prevăzută - în mod expres - de către legiuitor o dispoziție în Capitolul III, referitoare la legea aplicabilă. În ceea ce privește toate celelalte situații, în care legiuitorul a considerat necesară aplicarea legii vechi, au fost edictate norme exprese cu
aplicare directă. În lipsa unei dispoziții exprese, reglementarea nouă este de aplicabilitate imediată, fiind vorba de o normă de procedură pentru care intervine principiul general al aplicării imediate. În consecință, dat fiind că, nu a fost prevăzută o normă expresă pentru această categorie de cauze, și deoarece este interzis a se distinge în sensul aplicării legii vechi, consideră că, din punctul de vedere al tehnicii legislative, cererea de strămutare este supusă regimului juridic al legii noi.
Cererea de strămutare nu poate fi calificată decât ca o acțiune principală, nefăcând parte din categoria cererilor accesorii, adiționale sau incidentale, astfel cum sunt acestea definite de art. 30 alin. 4, 5 și 6 din noul Cod de procedură civilă.
Astfel, cererea accesorie acțiunii principale nu poate fi considerată, deoarece cererea de strămutare nu depinde de soluția dată unui capăt principal din acțiunea inițială. Cererea adițională nu poate fi calificată, în condițiile în care aceasta există doar în cazul în care se modifică o parte din pretențiile anterioare.
Referitor la posibilitatea calificării cererii de strămutare în categoria cererilor incidentale, care sunt definite ca fiind "cererile formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare", consideră că acestea se referă la cererile formulate efectiv în cadrul procesului ca, de exemplu, incidentele procedurale, excepțiile - indiferent de categoria acestora.
Astfel că, deși în noua reglementare, strămutarea este reglementată în secțiunea a 3-a, a Capitolului IV "; Incidente procedurale privitoare la competența instanțelor", consideră că strămutarea are caracterul unui incident procedural cu natură specială ce nu poate fi apreciat ca fiind formulat în cadrul aceluiași proces, ci o acțiune cu natură principală, cu motive distincte care are legătură cu procesul aflat în curs de desfășurare numai în ceea ce privește cauza generatoare.
În acest sens, menționează că toate celelalte condiții în raport de care se soluționează cererea de strămutare, cu excepția existenței pe rol a unui proces la care se referă, nu au nicio legătură intrinsecă, ci sunt independente de obiectul, natura și respectiv, regimul juridic aplicabil procesului aflat în curs de judecată.
Procedura de soluționare a cererii de strămutare este una distinctă de cea a judecării cauzei pe fond, competența aparținând unei alte instanțe decât cea investită cu judecata acțiunii, dosarul în care se soluționează are o identitate separată de cel al fondului procesului.
În noul Cod de procedură civilă legiuitorul, prin dreptul său exclusiv de a stabili reguli, a creat o dihotomie între procesul pe fondul cauzei și faza executării silite, nefiind creată o legătură directă între normele procedurale aplicabile etapei contencioase a procesului și punerea în executare a hotărârii.
Astfel, o hotărâre, pronunțată sub imperiul vechii legi, poate fi pusă în executare sub legea nouă, în condițiile în care cererea de executare este formulată după data intrării în vigoare a noului cod. Se constată prin urmare că, noțiunea de proces în accepțiunea noului cod, raportat la normele procedurale aplicabile, vizează doar faza contencioasă, propriu zisă, nu și etapa executării silite. Această distincție este importantă din perspectiva reglementării exprese pe care legiuitorul a dorit-o, creând în această modalitate o aplicabilitate procedurală expresă. Dacă s-ar fi apreciat necesar ca cererilor de strămutare să le fie aplicabile dispozițiile legii vechi de procedură, s-ar fi prevăzut expres, situație care, însă, nu există. În consecință, consideră că nu trebuie absolutizată noțiune a de proces și aplicată tuturor cererilor formulate distinct, cu modalitate de soluționare diferită, care nu pot fi incluse în niciuna din categoriile de cereri prevăzute la art. 30 Noul Cod de Procedură Civilă și care, fără o definire expresă, se regăseau și în reglementarea anterioară.
Învestită cu soluționarea căii de atac, Curtea a invocat, la primul termen de judecată, întemeiat pe dispozițiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 158 C.pr.civ., art. 159 alin. 2 C.pr.civ. și art. 1591alin. 4 C.pr.civ. raportat la art. 39 alin.2 din vechiul Cod de procedură civilă, excepția de necompetență materială a Curții de Apel C. în soluționarea prezentei cereri de strămutare, excepție care, constatându-se a fi întemeiată, va fi admisă în baza următoarelor considerente:
Din fișa dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B. Năsăud rezultă că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. R.
E. împotriva pârâților H. T. și S. BUM M. SRL și care face obiectul acestui dosar a fost înregistrată sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă.
Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă (Noul C.pr.civ.) republicată în M.O. al României nr.545 din 03 august 2012, a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013 conform art.81 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicarea Legii nr.134/2010 astfel cum a fost modificat prin art. I pct.1 din OUG nr.4/2013.
Potrivit art. 24 din Noul C.pr.civ. privind legea aplicabilă proceselor noi
"Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; iar art. 25 din Noul C.pr.civ. privind legea aplicabilă proceselor în curs statuează că "Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi";.
Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicarea Legii nr.134/2010 prevede în art.1 că prezenta lege cuprinde dispozițiile pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, denumită în continuare Codul de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislației procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum și soluționarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă. Art.3 din același act normativ statuează că "Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. Procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt
înregistrate la instanță după această dată";.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că normele juridice cuprinse în Noul C.pr.civ. se aplică numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare, iar procesele în curs de judecată începute sub legea veche de procedură rămân supuse acestei legi.
Curtea nu a reținut argumentele petenților potrivit cărora, deși reglementată în capitolul dedicat incidentelor procedurale, cererea de suspendare ar avea o natură specială, și anume aceea a unei acțiuni principale. În acest sens Curtea notează că, indiferent de caracteristicile evident specifice ale cererii de strămutare - incontestabile sub aspectul competenței și a procedurii de soluționare - aceasta își păstrează caracterul de incident procedural survenit în cursul unui proces aflat în curs de judecată. O cerere de strămutare nu există și nu poate fi imaginată în afara unui proces, ea nu urmărește un scop diferit de cel al procesului în sine, dimpotrivă, rațiunea strămutării este aceea de a garanta dreptul la un proces echitabil în procesul în cursul căreia este formulată
. Ca atare, cererea de suspendare este totalmente legată de cererea principală prin scopul urmărit, fiind practic un instrument ce asigură judecarea acesteia cu respectarea tuturor garanțiilor de independență și imparțialitate a instanței, urmând așadar, sub aspectul aplicării legii în timp, regulile aplicabile cererii principale.
Având în vedere că procesul care face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B. a fost înregistrat sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, Curtea constată că prezenta cerere de strămutare, chiar daca a fost înregistrată după data intrării în vigoare a Legii nr.134/2010 (Noul C.pr.civ.) și a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 140 - 147 din Noul C.pr.civ. privind strămutarea proceselor rămâne sub incidența legii vechi de procedură urmând a fi soluționată în conformitate cu prevederile art.37- art.402cuprinse în Cartea I, Titlul VI. Strămutarea pricinilor din vechiul Cod de procedură civilă.
În ședința Camerei de consiliu din_ Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 158 C.pr.civ., art. 159 alin. 2 C.pr.civ. și art. 1591alin. 4 C.pr.civ. raportat la art. 39 alin.2 din vechiul Cod de procedură civilă, a invocat și a pus în discuție excepția de necompetență materială a Curții de Apel C. în soluționarea prezentei cereri de strămutare.
Art.137 alin.1 C.pr.civ. statuează că, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În consecință, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență materială, excepție de procedură de ordine publică care face inutilă cercetarea cererii de strămutare.
Conform art. 39 alin.2 C.pr.civ., cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța competentă material să judece cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă.
Pentru aceste considerente de drept Curtea, în temeiul art. art. 137 alin. 1 raportat la art. 39 alin.2 C.pr.civ., va admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel C. invocată din oficiu și, în consecință, în temeiul art. 158 C.pr.civ., art. 159 alin. 2 C.pr.civ. și art. 1591alin. 4 C.pr.civ. va declina competența materială de soluționare a cererii de strămutare formulată de petenții
H. T. și S. BUM M. SRL în favoarea Înaltei Curți de C. și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂSTE:
Admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel C. .
Declină competența materială de soluționare a cererii de strămutare formulată de petenții H. T. și S. BUM M. SRL în favoarea Înaltei Curți de C. și Justiție.
Dispune restituirea cauțiunii în sumă de 1.000 lei achitată de petenți prin recipisa de consemnare nr. 782462/1 la CEC Bank SA, la dispoziția Curții de Apel C. .
Fără cale de atac.
2013.
Dată în camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică din 2 aprilie
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. C. G. N. N.
Red. D.C.G./dact. V.R
2 ex./_
| ← Încheierea civilă nr. 39/2013. Strămutare | Sentința civilă nr. 33/2013. Strămutare → |
|---|
