Decizia civilă nr. 3823/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3823/R/2013
Ședința publică din data de 2 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
A. -T. N.
M. -C. V.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. M. -C.
-S., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE D. C., împotriva sentinței civile nr. 265 din 23 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror Slabu Aurelia.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta-recurentă P.
M. -C. -S., asistată de avocat Bodescu Cosmin, lipsă fiind reprezentantul pârâtului-recurent S. R. prin MFP-D. C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 1 octombrie 2013, pârâtul-recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamantă.
La termenul de azi, reprezentantul reclamantei-recurente depune la dosar delegația de reprezentare, copia mandatului de arestare nr. 697, emis de Tribunalul Cluj pe numele Suciu G. ă, la data de 9 august 1948, și copia ordinului de trimitere direct în judecată emis la data de 8 august 2013 de C. datul Reg. 3-a Militară pe numele lui Suciu G. ă, pentru delictul de răspândire publicațiuni interzise, prevăzut de art. 325 alin. 1 Cod penal, și detențiune de obiecte militare prevăzut de art. 549 Codul Justiției Militare.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul constatării caracterului politic al detenției preventive și al condamnări cu privire la antecesorul reclamantei, numitul Suciu G. ă, acordarea de despăgubiri prin echivalent cu privire la bunurile mobile confiscate potrivit valorilor stabilite prin raportul de expertiză și respingerea excepției prescripției dreptului șa acțiune și acordarea daunelor morale în măsura dovedirii lor.
Apreciază că în mod nelegal instanța de fond a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al detenției preventive și al condamnării și cu privire la antecesorul reclamantei, numitul Suciu G. ă, întrucât acesta a fost supus arestului preventiv pentru deținere de obiecte militare și pentru
răspândire de publicațiuni interzise, chiar dacă ulterior s-a dispus achitarea sub aspectul săvârșirii faptei de răspândire de publicațiuni interzise, măsura detenției preventive dispusă față de acesta este și trebuie considerată ca o măsură cu caracter politic luată împotriva sa.
De asemenea nelegală este și soluția dată capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate, întrucât prin aceasta se generează discriminări. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor deciziei pronunțate în recursul în interesul legii, apreciază că dispozițiile acesteia nu pot fi aplicate în cauzele aflate pe rolul instanțelor la momentul pronunțării acesteia, întrucât exista o speranță legitimă, iar pentru bunurile confiscate trebuia să se acorde despăgubiri.
Consideră că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, întrucât în speță nu sunt aplicabile prevederile generale cuprinse în Decretul nr. 167/1958 nu sunt aplicabile în speță. Prevederile legale erau aplicabile la momentul introducerii acțiunii, și-au produs efectele odată cu formularea prezentei acțiuni, nemaiputând fi șterse prin dispoziții ulterioare.
Raportat la cele anterior arătate și la motivele invocate în scris, apreciază că se impune admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Referitor la recursul declarat de pârât, solicită respingerea acestuia ca fiind vădit nefondat, întrucât în mod legal s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului forțat, deoarece prevederile art.
3 din Legea nr. 221/2009 au permis instanței fondului să constate caracterul politic al acestei măsuri cu privire la P. a N., antecesorul reclamantei.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului formulat de pârât ca fiind nefondat, întrucât condamnarea suferită de antecesorul reclamantei P. a N. pentru infracțiunea prevăzută de art. 327 Cod penal, este recunoscută ca fiind o condamnare cu caracter politic de drept.
Cu privire la recursul declarat de reclamantă pune concluzii în sensul respingerii acestuia ca nefondat. Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune arată că prevederile legii speciale nu pot fi coroborate cu prevederile de drept comun. În mod corect instanța de fond a aplicat Deciziei nr. 6/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 265/_ a Tribunalului C. s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins capătul de cerere din acțiunea reclamantei P. M. C. S., având ca obiect obligarea pârâtului S.
prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul procesual ales la Direcția Generală a F. P. C., la plata daunelor morale, dreptul la acțiune fiind prescris.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P. M. C.
împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de dislocare și stabilire domiciliu forțat dispusă față de defunctul P. a N. în perioada martie 1949-noiembrie 1954.
S-au respins ca neîntemeiate restul capetelor de cerere din acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Din actele comunicate de CNSAS rezultă că prin sentința nr.2800/1948 a Tribunalului Militar C. bunicul reclamantei P. a N. a fost condamnat la 2 luni închisoare corecțională pentru delictul de răspândire de știri false prev. de
art.329 C .penal, executarea pedepsei fiind suspendată. De asemenea, a fost achitat pentru delictul de instigare publică prev. de art.327 C.penal.
Totodată, față de antecesorul reclamantei s-a luat măsura administrative de dislocare și stabilire domiciliu forțat dispusă în din martie 1949 și până în noiembrie 1954, când a decedat.
Referitor la tatăl reclamantei Suciu G. ă, prin sentința nr.2172/1948 a Tribunalului Militar C. a fost condamnat la 3 luni închisoare corecțională pentru delictul de deținere ilegală de obiecte militare prev. de art.549 C.J.M., executarea pedepsei fiind suspendată. De asemenea, a fost achitat pentru delictul de răspândire de publicațiuni interzise prev. de art.325 C.penal.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării bunicului reclamantei, instanța a reținut că potrivit art.1 alin.2 lit. a din Legea nr.221/2009 constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art.329 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, iar conform art.4 alin.1 din aceeași lege persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de
judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3).
În consecință, în condițiile în care condamnarea suferită de antecesorul reclamantei întră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu caracter politic, instanța a constatat că nu se impune constatarea acestui caracter. În privința delictului de instigare publică prev. de art.327 C.penal, bunicul reclamantei a fost achitat.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării tatălui reclamantei, instanța a considerat că aceasta nu are caracter politic, fiind vorba despre deținerea ilegală de obiecte militare. În privința delictului de răspândire de publicațiuni interzise prev. de art.325 C.penal, tatăl reclamantei a fost achitat.
În ceea ce privește măsura administrativă de dislocare și stabilire domiciliu forțat dispusă față de defunctul P. a N. în perioada martie 1949-noiembrie 1954, potrivit dispozițiilor art.1 alin.1, 3 și 4 din Legea nr.221/2009, art.4 alin.2 din aceeași lege, instanța a considerat întemeiat capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii de dislocare și stabilire domiciliu forțat dispusă față de defunctul P. a N., în condițiile în care măsurile administrative au fost luate deoarece acesta era moșier, fiind evident că faptele menționate intră în categoria celor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru acest petit, raportat la dispozițiile art.4 alin.1 din Legea nr.221/2009.
În privința petitului având ca obiect plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral, reclamanta a invocat dispozițiile art.998, 999 din Vechiul cod civil.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958 "termenul prescripției este de 3 ani";, iar conform dispozițiilor art.8 alin.1 "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea";.
În speță, instanța a considerat că dreptul la acțiune pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor luate de stat s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele care
urmează să fie analizate) la data încetării lor, deoarece în acel moment acesta cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța a considerat că dreptul efectiv la acțiune s-a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1
ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție (de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr._, Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Totodată, instanța a mai reținut că la data de_ a intrat în vigoare Decretul-lege nr.118/1990 prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și prin care a fost recunoscut implicit caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, astfel încât reclamantele ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru măsura administrativă suferită, dacă apreciau că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit.
Instanța nu a luat în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a Legii nr.221/2009, întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus.
În consecință, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care va admite excepția.
În ceea ce privește despăgubirile reprezentând echivalentul valorii bunurilor mobile confiscate, instanța a reținut că prin Decizia nr.6/2013 a Înaltei Curți de
C. și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 29 aprilie 2013 s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
înregistrării acțiunii, potrivit cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I";, instanța a constatat că cererea reclamantei este neîntemeiată.
De asemenea, instanța a considerat neîntemeiată cererea reclamantei privind beneficiul nerealizat de tatăl său, respectiv diferența de salarizare între profesia de inginer și cea de muncitor, întrucât în temeiul dispozițiilor art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009 pot fi acordate doar despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanta P. M. C.
, cât și pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Recursul reclamantei.
Reclamanta a solicitat admiterea recursului, și modificarea in parte a sentinței în sensul constatării caracterului politic al detenției preventive si al condamnării si cu privire la antecesorul recurentei, numitul Suciu G. a, acordării de despăgubiri echivalent al bunurilor mobile confiscate potrivit valorilor stabilite, prin raportul de expertiza al exp. R. luliu Dorel și respingerii
excepției prescripției dreptului la acțiune si acordarea daunelor morale in măsura dovedirii lor.
În motivarea recursului se arată că sentința este in parte nelegala si neintemeiata, fiind pronunțata cu greșita interpretare si aplicare a legii, precum si cu greșita apreciere a probatoriului administrat in cauza, fiind așadar afectata de motivele de nelegalitate prev de art.304 pct 7 si 9 C.pr.civ, pentru motivele ce succed.
In mod nelegal si nefondat, instanța fondului a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al detenției preventive si al condamnării si cu privire la antecesorul subsemnatei recurente, numitul Suciu G. a (bunicul recurentei).
Capătul de cerere este admisibil si trebuia apreciat ca atare din următoarele considerente:
Astfel cum rezulta din înscrisurile existente la dosarul cauzei si din dosarul CNSAS, bunicul recurentei, numitul Suciu G. a, a fost supus arestului preventiv pentru ambele fapte, atât pentru deținere ilegala de obiecte militare prev de art 549 C.J.M cat si pentru răspândire de publicatiuni interzise prev de art 325 C.penal. Chiar daca ulterior s-a dispus achitarea sub aspectul săvârșirii faptei de răspândire de publicatiuni interzise prev de art 325 C.penal, măsura detenției preventive dispusa fata de acesta (in considerarea reținerii inițiale in sarcina sa si a acestei din urma infracțiuni) este si trebuie considerata ca o măsura cu caracter politic luata împotriva sa.
Constatarea caracterului politic al condamnării dispuse fata de Suciu G. a trebuia reținuta si cu privire la fapta de deținere ilegala de obiecte militare, aceasta din urma fapta fiind încadrata in categoria faptelor cu caracter politic, întrucât printre obiectele identificate in posesia bunicului său se aflau si materiale ostile regimului comunist care făceau referire directa la regimul Antonescu si la perioada prealabila instaurării regimului comunist. Imputarea săvârșirii unei atare infracțiuni in sarcina bunicului său s-a realizat si in sau/mai ales in considerarea identificării unor asemenea materiale ostile regimului. Toate aceste elemente rezulta fara echivoc din actele puse la dispoziția instanței de către CNSAS, inscrisurile câștigate cauzei trebuind a fi corect apreciate si valorificate in vederea pronunțării unei soluții legale in sensul reținerii caracterului politic al condamnării suferite de Suciu G. a pentru săvârșirea faptei de deținere ilegala de obiecte militare.
Nelegală apare soluția instanței si din perspectiva modului in care s-a dispus cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate, in cuantumul stabilit prin Raportul de expertiza judiciara intocmitde exp. R. I. Dorel, soluția data de prima instanța impunandu-se a fi cenzurata de către instanța de control judiciar.
Considerentele reținute de instanța de fond in motivarea soluției date asupra acestui capăt de cerere nu pot fi reținute cu temei atat timp cat la data inițierii demersului judiciar exista o speranța legitima si rezonabila; echivalenta a
noțiunii asimilate de "bun" in înțelesul C.E.D.O cu privire la admisibilitatea unui atare demers judiciar si acordarea efectiva de despăgubiri echivalenta al bunurilor mobile confiscate.
Neacordarea unor atare despăgubiri sub motivele invocate nu ar putea decât sa genereze discriminări nepermise intre justitiabili, fara ca la baza tratamentului diferențiat sa existe o justificare obiectiva si renonabila si cu atat mai puțin previzibila ori predictibila
Nelegalitatea soluției date de prima instanța din perspectiva motivelor de recurs afectează si modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la
acțiune si implicit soluționarea petitului privind acordarea de daune morale in măsura dovedirii lor.
Excepția prescripției dreptului la acțiune trebuie apreciata ca fiind neîntemeiată, întrucât în speță nu sunt aplicabile prevederile generale cuprinse în Decretul nr. 167/1958 referitor la prescripția extinctivă, ci dispozițiile legii speciale cuprinse în art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora acțiunile având ca obiect despăgubirile introduse în baza acestei legi pot fi formulate în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare â acestei legi. Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a privit exclusiv dreptul de a beneficia în temeiul acestui text de daune morale, nu și alte aspecte prevăzute de același text legal.
În consecință, sub aspectul prescripției, prevederile legale erau aplicabile la momentul introducerii acțiunii, și-au produs efectele odată cu formularea acestei acțiuni, nemaiputând fi șterse prin dispoziții ulterioare, în raport de această situație de fapt și aplicând dispozițiile legale în materie, astfel cum au fost invocate, cu completările ulterioare, se impune apreciat in sensul ca acțiunea introductiva este întemeiată in privința capătului de cerere privind acordarea de daune morale, in limita dovedirii lor.
Recursul declarat de pârât.
Pârâtul a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate in sensul respingerii in totalitate a acțiunii formulate.
În motivarea recursului a arătat că în mod neîntemeiat instanța de fond a constatat caracterul politic al masurilor administrative de dislocare si stabilire domiciliu forțat dispusa fata de defunctul P. a N. in perioada martie 1949- noiembrie 1954.
In ceea ce privește petitul de constatare a caracterului politic al măsurii administrative de dislocare si stabilire de domiciliu forțat dispusa fata de P. a N. in intervalul martie 1949 - noiembrie 1945, apreciază ca reclamanta nu are calitate procesuala activa pentru formularea acestui petit. Din perspectiva prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, calitate procesuala activa pentru constatarea caracterului politic al unor masuri administrative revine doar persoanelor care au făcut obiectul unor astfel de masuri administrative, nu si descendenților.
In ceea ce privește petitul de constatare a caracterului politic al măsurii administrative de dislocare si stabilire de domiciliu forțat, acțiunea reclamantei este inadmisibilă raportat la prevederile art. 4 alin (2) coroborat cu cele ale art.3 din Legea nr. 221/2009 deoarece dislocarea și stabilirea de domiciliul obligatoriu nu se încadrează în categoria măsurilor pentru care instanța poate constata caracterul politic.
Întrucât măsura administrativa invocata de către reclamanta este prevăzuta in mod expres la art. 3 din Legea nr. 221/2009, considera ca acest petit este inadmisibil.
Interpretarea corectă a art. 4 alin (2) din Legea nr.221/2009 este aceea că măsura administrativă, având ca obiect dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu, întemeiată pe un alt act normativ decât cele arătate la art. 3 din Legea nr.221/2009, nu se încadrează în categoria măsurilor pentru care instanța poate constata caracterul politic deoarece nu este "o altă măsură".
Astfel, la art. 4 alin (2) din Legea nr. 221/2009 se arată că poate fi constatat caracterul politic al altor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3, însă, în speță, măsura administrativă a avut ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, măsură care este prevăzută la art.3 din Legea nr.221/2009.
Fata de cele mai sus menționate rezulta ca este inadmisibil petitul de a se constata caracterul politic al unor masuri care, nefiind întemeiate pe prevederile actelor normative enumerate la art. 3 lit. a-f din lege, sunt identice cu masurile menționate in art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Prin întâmpinarea formulată de pârât (f. 17-18), acesta a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Recursul reclamantei.
Reclamanta a solicitat constatarea caracterului politic a măsurilor dispuse față de doi antecesori ai săi: Suciu G. ă, tatăl reclamantei, chiar dacă aceasta prin motivele de recurs arată că este bunicul său, respectiv bunicul reclamantei, numitul P. a N. .
Tatăl reclamantei, Suciu G. ă a fost condamnat pentru infracțiunea de deținere ilegală de obiecte militare și achitat pentru cea de răspândire de publicațiuni interzise.
În mod corect a reținut prima instanță că singura infracțiune pentru care tatăl reclamantei a fost condamnat nu se încadrează în categoria celor politice, expres și limitativ prevăzute de art. 1 alin. 2 și 3 din Legea nr. 221/2009, iar pentru cea care s-ar încadra în această categorie tatăl reclamantei a fost achitat.
Împrejurarea că până la momentul pronunțării hotărârii penale de condamnare pentru o infracțiune și achitare pentru cealaltă, tatăl reclamantei a fost arestat preventiv, nu poate avea ca urmare constatarea caracterului politic al acestei măsuri.
Tatăl reclamantei a fost condamnat la 3 luni închisoare corecțională, pentru infracțiunea de care a fost găsit vinovat, iar executarea pedepsei a fost suspendată, astfel încât solicitarea de constatare a caracterului politic a măsurii dispuse față de tatăl său nu este fondată.
Reclamanta afirmă că printre obiectele identificate în posesia antecesorului său se aflau și materiale ostile regimului comunist, aspect care atrage caracterul politic al faptei, însă așa cum reiese din sentința nr. 2172/1948 a Tribunalului Militar C. (f. 48-51 dosar fond), s-a dispus confiscarea de la numitul Suciu G. ă a corpurilor delicte militare, iar restul care nu erau cazone s-au restituit.
Prin urmare, aceste eventuale materiale pretinse ostile, fără caracter militar au fost restituite, condamnarea vizând exclusiv infracțiunea de deținere ilegală de obiecte militare.
Critica vizând modul de soluționare a cererii de acordare de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate nu este fondată, în mod corect instanța reținând cele statuate prin decizia nr. 6/2013 a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, care prevede explicit că în aplicarea art.
5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru acele categorii de bunuri care fac și obiectul actelor normative speciale de reparație - Legea nr.10/2001, Legea nr. 247/2005, ceea ce nu este cazul bunurilor mobile din prezentul litigiu.
Nici critica de nelegalitate a excepției prescripției extinctive nu este fondată.
Prima instanță a stabilit ca moment al începerii curgerii termenului de exercitare a dreptului material la acțiune ca fiind data schimbării regimului comunist, respectiv 1 ianuarie 1990.
Reclamanta apreciază că acest moment îl constituie data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009.
Comparând cele două momente - cel reținut de tribunal și cel susținut de către reclamantă - curtea constată că în mod corect tribunalul a reținut că acțiunea în despăgubiri întemeiată pe art. 998 - 999 C. civil este prescrisă.
Odată cu prăbușirea regimului totalitar, produsă la data de 22 decembrie 1989, toate persoanele care s-au considerat victime ale abuzurilor săvârșite de acest regim și care până la acel moment nu au formulat pretenții, având o temere justificată pentru libertatea, securitatea și viața persoanei lor și a familiilor lor, au
avut posibilitatea să intenteze acțiuni prin care să solicite repararea abuzurilor ale căror victime au fost.
În materia condamnărilor politice ulterioare instaurării regimului totalitar, legiuitorul român a mai adoptat un act normativ reparator - Decretul - lege nr. 118/1990, recunoscând dreptul persoanelor care au suferit astfel de condamnări la anumite drepturi constituind despăgubiri: recunoașterea în favoarea persoanelor care intrau sub incidența acestui act normativ a perioadei executate ca vechime în muncă, indemnizație lunară, în funcție de durata executată, anumite facilități, scutiri, reduceri.
În ipoteza în care reclamanta aprecia că, în calitate de succesoare a două persoane care au fost persecutate politic, este îndreptățită să beneficieze de despăgubiri, avea posibilitatea să promoveze o acțiune în temeiul art. 998 - 999 C. civil.
Decretul - lege nr. 118/1990 fiind adoptat după înlăturarea regimului totalitar, o eventuală temere nu mai putea exista, existența prejudiciului era cunoscută prin însăși recunoașterea de către legiuitor a faptului că persoanele care au suferit condamnări politice sunt îndreptățite să beneficieze de anumite drepturi, iar în ceea ce privește persoana vinovată, reclamanta avea posibilitatea să cheme în judecată S. R. potrivit prevederilor art. 25 din Decretul nr.31/1954.
Faptul că Legea nr. 221/2009 a stabilit caracterul politic al condamnărilor dispuse în perioada_ -_, nu constituia un impediment ca reclamanta să promoveze după adoptarea Decretului - lege nr. 118/1990 o acțiune în despăgubiri, întemeiată pe art. 998 - 999 C. civil.
Pentru considerentele arătate, curtea nu poate împărtăși opinia reclamantei potrivit căreia cursul termenului de prescripție extinctivă în exercitarea dreptului material la acțiune în baza art. 998 - 999 C. civil a început să curgă la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, respingerea acțiunii pe acest temei ca prescrisă, de către prima instanță, fiind apreciată ca temeinică și legală.
Recursul pârâtului.
Pârâtul susține că reclamanta nu are calitate procesuală activă să solicite constatarea caracterului politic al măsurii administrative de dislocare și stabilire de domiciliu forțat, dispusă față de P. a N., în intervalul martie 1945 - noiembrie 1949, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, având calitate procesuală activă numai persoanele care au fost supuse unor astfel de măsuri.
Așa cum corect a reținut prima instanță, reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, aceasta având calitate procesuală activă în promovarea prezentei acțiuni, sub aspectul tuturor petitelor formulate.
Referitor la critica vizând inadmisibilitatea solicitării constatării caracterului politic al măsurii administrative dispuse față de antecesorul P. a N.
, raportat la împrejurarea că această măsură administrativă este prevăzută în mod expres la art. 3 din Legea nr. 221/2009, nici aceasta nu este fondată.
Față de antecesorul reclamantei, P. a N., s-a dispus măsura administrativă a dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, aspect care rezultă cu certitudine din dosarul comunicat de la CNSAS. Nu reiese însă și temeiul, actul normativ în baza căruia s-a instituit această măsură față de bunicul reclamantei.
Antecesorul reclamantei a fost condamnat în baza sentinței nr. 2800/_ a Tribunalului Militar C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 327 și 329 Cod penal. În lipsa menționării, ca temei al măsurii administrative dispuse, a unuia dintre actele normative expres prevăzute în art. 3 lit. a-f din Legea nr. 221/2009, curtea constată că solicitarea reclamantei, de constatare a caracterului politic al măsurii dispuse față de bunicul său este fondată, recursul pârâtului și sub acest aspect urmând a fi respins.
Văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta P. M.
C. S. și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 265 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. 7702/2012, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
T. D. A.
-T.
N.
M. -C.
V.
GREFIER
M. -L. T.
Red. M.V. dact. GC 2 ex./_
Jud.primă instanță: D.I.T.
| ← Decizia civilă nr. 1863/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 56/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
