Sentința civilă nr. 183/2013. Exequator - recunoasterea hotararii judecatoresti straine
Comentarii |
|
R O M A N I A TRIBUNALUL CLUJ SECTIA CIVILĂ DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 183/2013
Ședința publică din data de 22martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. -A. C.
Grefier S. -I. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind petentul B. R. D., având ca obiect având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine).
La apelul nominal se constată lipsa părților, prezenta fiind dată fără citarea acestora, în condițiile art. 1101 al.2 cod proc.civ.
Procedura este legal îndeplinită.
Nefiind cereri și probe de administrat, instanța lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la data de 20 martie 2013, petentul B. R.
D., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună recunoașterea pe teritoriul României a Sentinței de divorț pronunțată în dosarul nr. DR 07-8436, la data de_, de Tribunalul Intinerant nr. 9, Comitatul Orange, Statul Florida, SUA.
Examinând actele dosarului, tribunalul constată că cererea este întemeiată, pentru considerentele ce urmează :
Conform art.1094 cod proc.civ. hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți, ori în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare.
Conform art.1095 cod proc.civ. hotărârile referitoare la alte procese decât cele arătate în art.1094 cod pr.civ. pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată; b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competență să judece procesul; c) există reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.
Conform art.1099 cod pr.civ. cererea de recunoaștere a hotărârii străine se întocmește potrivit cerințelor prevăzute de prezentul cod și va fi însoțită de următoarele acte: a) copia hotărârii străine; b) dovada caracterului definitiv al acesteia; c) copia dovezii de înmânare a citației și actului de sesizare, comunicate părții care a fost lipsă în instanța străină
sau orice alt act oficial care să ateste că citația și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util de către partea împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea; d) orice alt act, de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplinește celelalte condiții prevăzute de art.1095. Actele prevăzute în alin. 1 vor fi însoțite de traduceri autorizate și vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozițiilor art.1092. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părțile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.
În dovedirea cererii, petentul care este cetățean român, a depus la dosar copia hotărârii străine, traducerea ei legalizată, copia certificatului de căsătorie și copia cărții de identitate. Hotărârea mai sus menționată este definitivă conform mențiunilor din cuprinsul acesteia.
Față de împrejurarea că cererea de recunoaștere a hotărârii este formulată de petentul R. B. u, care a avut calitatea de pârât, se deduce că, implicit acesta a fost de acord cu admiterea acțiunii de desfacere a căsătoriei,a stfel că nu se impus citarea părților conform al.1 al art.1101 cod pr civ.
În lumina considerentelor expuse și în temeiul dispozițiilor art. 1093, art. 1094, art. 1101 coroborat cu art. 527, art. 532 și art. 534 din Noul Cod de procedură civilă și în temeiul dispozițiilor art. 167, 170-172 din legea 105/1992 rezultă că cererea este întemeiată astfel că, urmează să fie admisă și se va încuviința recunoașterea pe teritoriul României a Sentinței de divorț pronunțată în dosarul nr. DR 07-8436, la data de_, de Tribunalul Intinerant nr. 9, Comitatul Orange, Statul Florida, SUA.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă S T E :
Admite cererea formulată de petentului B. R. D., cu domiciliul ales în localitatea C. -N., str. V., nr. 9, jud. C., având ca obiect recunoașterea hotărârii străine, și în consecință:
Dispune recunoașterea pe teritoriul României a Sentinței de divorț pronunțată în dosarul nr. DR 07-8436, la data de_, de Tribunalul Intinerant nr. 9, Comitatul Orange, Statul Florida, SUA.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 22 Martie 2013.
Președinte,
C. -A. C.
Grefier,
S. -I. Ș.
Red. C.A.C./Dact. S.I.Ș./ 3 ex.
S.Ș. 25 Martie 2013
← Sentința civilă nr. 375/2013. Exequator - recunoasterea... | Sentința civilă nr. 2955/2013. Exequator - recunoasterea... → |
---|