Sentința civilă nr. 2645/2013. Actiune in raspundere delictuala

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R. IA

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2645/F/2013

Ședința publică din data de 8 octombrie 2013 Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: B. I. S., judecător GREFIER: M. D.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind pe reclamanta T. R. , în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - prin D. G. a F. P. B. -

N. , A. J. pentru P. și I. S. B. -N. și C. T. de P. B. -N. ,

având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

Dezbaterea cauzei în fond a avut loc la data de 1 octombrie 2013, în prezența reclamantei T.

R., concluziile acesteia fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de azi, 8 octombrie 2013.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată inițial sub nr._ pe rolul Curții de Apel C. la data de_, formulată de reclamanta T. R., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE s-a solicitat constatarea si realizarea drepturilor în valoare de 518.400 lei, prevăzute de DL nr. 118/1990, pe perioada_ -_ .

În motivarea cererii, a arătat reclamanta că, prin Decizia nr. 2943/2010 în dosar nr._ și nr. 3098/2012 în dosar nr._ a CA C. s-a constatat că este beneficiară ca titular al drepturilor prevăzute de alin. 1 și 2 al art. 4 din DL 118/1990, din_ .

Situația s-a datorat faptului că, în aprilie 1950 când era dată spre adopție unei familii cu domiciliul în București, str. Pantelimon, nr. l, acestora le-au fost naționalizate cele 4 apartamente prin Decretul nr. 92 și au fost strămutați în com Lovrin, județul Timiș. După încetarea domiciliului obligatoriu în_, familia a apreciat că nu a fost în interesul copilului continuarea actelor de adopție și reclamanta a fost redată familiei biologice. Ca urmare, la decesul celor doi potențiali părinți adoptivi în 1975, reclamanta nu a rămas cu nici un fel de acte de stare civilă ale acestora prin care să poată demonstra după 1990 naționalizarea și strămutarea, singura modalitate de a beneficia de prevederile legale în materie, rămânând declarațiile notariale ale doi martori (foarte bătrâni și care au fost dificil de găsit) și actele eliberate de școala unde a absolvit primele patru clase primare.

Aceasta fiind situația de fapt, deși a încercat să obțină acte de la unele instituții ale statului încă din 1991, (instituții, care a considerat reclamanta că ar trebui să dețină informații care să o ajute), conform dovezilor anexate, acestea și-au declinat competența.

După desecretizarea unor acte și dosare din arhiva fostei Securități în 2008, au apărut mai multe documente pe internet ("studiul" Consiliului Securității S. ui din decembrie 1967, Decretul nr. 92/1950 cu lista celor cărora li s-au naționalizat imobilele și probabil multe altele) care într-un târziu au dus la obținerea deciziilor de mai sus, a căror aplicabilitate a fost dispusă începând cu _

Comparativ cu alți beneficiari ai DL nr.118/1990, reclamanta a considerat că a fost împiedicată în obținerea informațiilor și dovezilor de care a avut nevoie (prin lipsa accesului la informațiile ținute secrete până în 2008), pentru ca instanțele să ajungă la concluziile materializate prin hotărârile și deciziile specificate la alin. l.

De asemenea, s-a apreciat că prin neacordarea drepturilor prevăzute de această reglementare (de care s-a dovedit că trebuia să beneficieze într-un termen rezonabil de la apariția lui în aprilie

1990), este discriminată în raport cu celelalte persoane care au suferit măsuri administrative similare și care și-au realizat drepturile imediat după apariția DL din 1990.

S-a menționat că reparația a fost parțială, deoarece nu a beneficiat în tot acest timp de scutirile de impozite, de biletele gratuite (de tratament și CFR); și mai ales, a datorat regimului comunist faptul că a rămas fără dreptul de a revendica în calitate de unic moștenitor imobilele din București (care au intrat în patrimoniul ICRAL Foișor).

Pentru că de aceste prejudicii s-a făcut vinovat S. R., a solicitat instanței ca în baza articolelor 52-53 din Constituția R. iei și a CEDO la care R. ia este parte, să constate dreptul și să oblige M. F. la plata despăgubirilor solicitate, în cuantum de 518.400 lei, pentru perioada_ -_ ( dată de la care au intrat în vigoare deciziile CJP BN ).

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca urmare a admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și, în subsidiar, ca urmare a admiterii excepției de inadmisibilitate.

În ședința publică din_ s-a pus în discuție, întemeiat pe dispozițiile art. 137 C.pr.civ. raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004 excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C. în soluționarea cauzei, excepție pe care a apreciat-o ca fiind fondată pentru următoarele considerente:

Reclamanta T. R. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 518.400 lei. În motivarea cererii, a arătat reclamanta că, prin Deciziile civile nr. 2943/2010 și nr. 3098/2012 pronunțate de Curtea de Apel C. s-a constatat că este beneficiara drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, începând cu data de_ .

Reclamanta a considerat că ar fi trebuit să beneficieze de aceste drepturi încă din_, dar acest lucru nu a fost posibil din culpa autorităților care au refuzat să îi pună la dispoziție documentele necesare. Reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 52-53 din Constituția R. iei.

Curtea a arătat că textele legale invocate de reclamantă au dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, respectiv restrângerea exercițiului unor drepturi sau unor libertăți.

Obiectul acțiunii în contencios administrativ a fost reglementat prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. 1 lit. h, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale; de asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere, în același timp, și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, urmând ca cererile să fie adresate instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de 1 an prevăzut la art. 11 alin. 2.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, Curtea a constatat că cererea reclamantei ar putea fi, eventual, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care se solicită obligarea pârâtului la plata unor daune materiale și nu pe dispozițiile art. 8.

Dar, din textul art. 19 din Legea nr. 554/2004, a rezultat că cererea în despăgubiri întemeiată pe aceste dispoziții legale a fost condiționată de soluționarea unei acțiuni anterioare în contencios administrativ, formulată în temeiul art. 1 din lege.

Din acest motiv, o cerere prin care se solicită obligarea unei autorități publice la plata de despăgubiri materiale, astfel cum a fost în cazul de față, chiar întemeiată pe dispozițiile art. 19, dar care nu a fost precedată și în legătură cu o acțiune în contencios administrativ formulată și soluționată în temeiul art. 1 din lege, are un obiect pur patrimonial și este de competența instanțelor de drept comun.

În acest context, Curtea a observat că cererea reclamantei nu a fost precedată de o acțiune în contencios administrativ formulată și soluționată în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, ci a fost

în legătură cu o eventuală culpă a autorității publice care a determinat acordarea drepturilor prevăzute de dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1990 doar din 2008 și nu începând cu anul 1990, așa cum a considerat aceasta că ar fi fost îndreptățită, fiind incidente dispozițiile art. 998-999 cod civil în vigoare în perioada evocată.

S-a arătat că, deciziile pronunțate de Curtea de Apel C. prin care s-a stabilit calitatea reclamantei de beneficiară a Decretului-Lege nr. 118/1990 nu au avut relevanță în calificarea acțiunii ca fiind de contencios administrativ, întrucât pretențiile solicitate au fost independente de aceste hotărâri și determinate de o conduită culpabilă a autorităților statului, fără a avea legătură cu vreun act administrativ.

Curtea a menționat că, nefiind incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, ci cele ale art. 998-999 Cod civil, privind răspunderea civilă delictuală, competența de soluționare a cererii aparține instanței de drept comun, și nu instanței de contencios administrativ.

În consecință, având în vedere considerentele expuse anterior, în temeiul prevederilor art. 158 C.proc.civ. raportat la art. 19 din Legea nr. 554/2004, art. 1 pct. 1, art. 5 din C.pr.civ., prin Sentința Civilă nr. 626/_ pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel C. a admis excepția necompetenței materiale a acesteia invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului C. .

După declinarea cauzei, acțiunea formulată de reclamanta T. R. a fost înregistrată la data de 22 octombrie 2012 sub nr._ pe rolul Tribunalului C. - Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Prin Încheierea civilă nr. 532 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, declinându-se cauza în favoarea Tribunalului B. -N. .

Ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei pronunțată prin Încheierea nr. 532 din 14 ianuarie 2013 de către Tribunalul Cluj, acțiunea civilă formulată de reclamanta a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B. -N. - Secția I Civilă sub nr. _ la data de_ .

Prin precizarea de acțiune depusă de reclamantă la termenul de judecată din_, aceasta a chemat în judecată pe pârâții S. român - prin Ministerul Finanțelor Publice, A. J. pentru

P. și I. S. B. -N. și C. J. de P. B. -N. .

Pe cale de excepția s-a solicitat declinarea competenței materiale de soluționare a acțiunii, către secția de contencios administrativ a Tribunalului B. -N., având în vedere că a reclamat S.

prin M. F. și instituții subordonate acestuia;
Reclamanta pe fond solicită acordarea despăgubirilor materiale, ca urmare a daunelor aduse persoanei de-a lungul timpului, prin imposibilitatea de a beneficia de prevederile DL nr. 118/1990, statuate ulterior prin Decizia CA C. 3098/2012 (urmate de dec. AJPIS B. și punerea în plată prin nr. 120528/2011 si 91883/2012 ale Casei județene de pensii B. ), precum și de Sentința definitivă și irevocabilă a Tribunalului B. -N. în dosarul nr._ (care a constatat statutul acesteia de persoană care a suferit de măsuri administrative abuzive în perioada_ -_, confirmând implicit, dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii pentru acea perioadă. Despăgubirile pe care le solicită sunt calculate începând cu_ și până la_ (dată de la care a primit retroactiv plățile prin deciziile CJP BN enumerate mai sus), rezultând un cuantum de 2.400 lei lunar, total = 518.400 lei.
Reclamanta mai solicită și actualizarea cu indicele de inflație a tuturor sumelor datorate lunar, în baza OG nr. 9/2000 și OG nr. 13/2011.
În motivare s-a susținut că reclamanta s-a adresat mai multor instituții ale statului pentru a găsi actele doveditoare, iar până la desecretizarea dosarelor în 2008 nu a putut să-și dovedească cu acte emanând de la acestea, că a fost strămutată și a avut domiciliu obligatoriu împreună cu familia la care s-a aflat spre adopție. Dovezile nu le-a găsit decât după ce această operațiune a fost aprobată și adoptată în Parlamentul României, adică după anul 2007.
S-a arătat că, apariția pe internet a Decretului nr. 92/1950 de care avea nevoie pentru a demonstra naționalizarea locuinței părinților adoptivi din București a fost confirmată ca fiind efectuată în 2008 și prin Sentința nr. 1269/2011 a Tribunalului B. -N. în dosarul nr._, la pag.6 alin. 1.
Actul de bază care a făcut posibilă înțelegerea modului de lucru din acele timpuri (mai ales de ce nu găsea nici o dovada la instituțiile statului), a fost "Nota Consiliului Securității S. ui" din
14. Dec. 1967, desecretizată după apariția în M.O. 424 bis/_ a HG 517/2009 cu anexele acestuia și mai ales a HG 1608/16.dec. 2009.
Dată fiind situația deosebită în care s-a aflat (dată spre adopție, dar fără formalitățile legale întocmite), reclamanta a menționat că nu și-a putut dovedi statutul juridic cu acte oficiale și nu a putut beneficia în perioada dec.1990-dec.2008 de prevederile legale, până după publicarea documentelor menționate.
În probatoriu reclamanta a înțeles să se folosească de actele existente în dosarul nr._ ,_ și_ (unele din ele originale, cum ar fi extrasul din registrul de evidență al elevilor școlii din Lovrin, jud. Timiș ).
În drept s-au invocat dispozițiile D.L. 118/1990, Decretului nr.92/1950, Nota Consiliului Securității statului din dec. 1967, OG 9/2000 si OG 13/2011, Decizia CA C. 3098/2012, definitiva si irevocabila, Sentința Tribunalului B. -N. în dosarul nr._, definitiva si irevocabila, Carta Europeana a Drepturilor Omului.
Pentru termenul de judecată din data de_ pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - prin D. G. a F. P. B. -N. a formulat întâmpinare, prin care în principal, față de precizarea de acțiune a invocat excepția lipsei de procedură cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, nulitatea cererii de chemare în judecată, lipsa calității procesuale pasive a acestuia, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, pe cale de consecință, să nu se dispună obligarea pârâtelor (nu se indică care pârâte) la plata sumei de
518.400 lei reprezentând despăgubiri calculate pentru perioada_ -_, actualizate cu indicele de inflație potrivit OG nr. 9/2000 și OG nr. 13/2011.
În motivare s-a arătat că, în ceea ce a privit citarea necorespunzătoare a pârâtului S. R., s-a impus mai întâi a fi clarificat de către instanță cadrul procesual între care s-a purtat judecata pricinii și îndeplinirea unei proceduri de citare corespunzătoare cu aceștia, apreciindu-se că pentru termenul de judecată din_ nu a existat procedură de citare corespunzătoare, întrucât prin acțiune calitatea de pârât o avea Ministerul Finanțelor Publice, iar prin precizarea acțiunii, această calitate a avut-o S. R. .
Cu privire la nulitatea cererii pentru nemotivarea acesteia în drept, pârâtul a arătat că s-au încălcat dispozițiile art. 112 alin. 4 Cod procedură civilă, în sensul că aceasta nu a indicat punctual motivele de fapt pe care și-a întemeiat acțiunea și nu a motivat în drept pretențiile formulate.
Referitor la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice s-a arătat că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă întrucât reclamanta, prin acțiunea introductivă precizată, nu a arătat și nu a motivat în nici un fel caracterul prejudiciabil al pârâtului
R. în demersul său de a-și descoperi documentele care să-i poată conferi și demonstra calitatea de persoană îndreptățită să-și primească despăgubirile întemeiate pe dispozițiile Decretului Lege nr. 118/1990, aferente perioadei_ -_ .

Totodată, s-a arătat că, văzând dispozițiile invocate de către reclamantă, respectiv art. 52 și art. 53 din Constituția R. iei, s-a menționat și apreciat că nici pârâtul inițial Ministerul Finanțelor Publice și nici S. R. nu a avut calitate procesuală pasivă, deoarece nu s-a contestat vreun act sau fapt administrativ al pârâtelor considerat ca fiind vătămător interesului legitim al reclamantei, nu s-a invocat o eventuală nesoluționare în termenul legal a unei cereri adresate pârâtelor, iar aceste dispoziții s-au referit răspunderea patrimonială a S. ui R. pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, ori din conținutul acțiunii introductive precizate nu a rezultat că pentru erori de acest gen a fost nemulțumită reclamanta, astfel încât să se fi putut susține cu temei și invoca normele anterior enunțate.

Pe fondul cauzei s-a arătat că acțiunea este neîntemeiată, pretențiile formulate fiind nedovedite și ca atare nedatorate de către pârâte.

S-a apreciat că, în ceea ce privește fondul cauzei, instanța trebuie să țină seama de statuările Curții de Apel C., dispuse prin Sentința civilă nr. 626/_ pronunțată în dosarul civil nr. _

, statuări care au consfințit pe de o parte natura litigiului, respectiv fiind unul întemeiat pe dreptul comun, iar temeiul de drept apreciat ca fiind incident în speță dispozițiile art. 998-999 Cod civil;

S-a menționat că deciziile Curții de Apel C. invocate de către reclamantă prin acțiunea introductivă nu au avut relevanță în calificarea acțiunii ca fiind în contencios administrativ, întrucât pretențiile formulate au fost independente de aceste hotărâri și determinate, așa cum a arătat reclamanta ca o condiție culpabilă a autorității statului.

Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - prin D. G. a F. P. B.

-N. a solicitat respingerea cererii de declinare ca fiind nefondată, întrucât modul în care reclamanta a înțeles să-și formuleze acțiunea și să indice temeiurile de drept al pretențiilor formulate nu a putut face obiectul unei acțiuni deduse judecății care să aibă caracterul unei acțiuni în contencios administrativ, chiar dacă reclamanta a făcut vorbire de o eventuală parcurgere a procedurii administrative prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, procedură de care a uzat în promovarea acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr._ indicat de aceasta.

Ca atare, s-a arătat că acțiunea promovată a fost una întemeiată pe dreptul comun, arătându- se că în privința răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie dispozițiile art. 998-999 Cod civil au constituit norma de drept pentru condițiile generale ale răspunderii delictuale.

Ținându-se seama de faptul că daunele delictuale a reprezentat echivalentul unui prejudiciu suferi, s-a apreciat că în cauză reclamanta, prin acțiunea precizată nu a făcut dovada prejudicierii sale cu suma de 518.400 lei pe care a pretins-o (sumă calculată de altfel de către aceasta fără a fi respectate normele legale aferente perioadei pentru care s-au solicitat pretențiile), susținerile sale potrivit cărora a fost împiedicată în demersul său de către S. R. pentru a-și descoperi documentele care să-i ateste calitatea de persoană îndreptățită să-și primească despăgubirile întemeiată de Decretul Lege nr. 118/1990, s-a apreciat ca fiind nefondate și nedovedite.

Văzând condițiile instituite de legiuitor prin dispozițiile legale referitoare la acordarea de despăgubiri, s-a apreciat că în speță nu poate fi vorba și nici nu se poate reține existența unui prejudiciu cauzat reclamantei ca urmare a unei fapte ilicite și nici de vinovăția S. ui R. respectiv a unităților sale subordonate.

S-a apreciat că situația de fapt și de drept a reclamantei reținută prin Sentința civilă nr. 40/CA/2010 a Tribunalului B. -N., decizia nr. 2943/2010 a Curții de Apel C., sentințele civile nr. 217/CA/2010 și nr. 1269/2011 a Tribunalului B. -N., potrivit cărora s-a consfințit că reclamanta a făcut obiectul unei persecuții politice de natură administrativă sub forma impunerii unui domiciliu obligatoriu în comuna Lovrin, județul Timiș, s-a procedat în a se da eficiență hotărârii nr. 40/CA/2010 pronunțată de Tribunalul B. -N. și au fost acordate efectele juridice rezultate din Decretul-Lege nr. 118/1990, în sensul că prin Decizia nr. 4/_ emisă de către pârâta A. J. pentru Prestații Sociale B. -N. s-a acordat reclamantei o indemnizație neimpozabilă de 800 lei începând cu data de_ .

Referitor la pretențiile formulate de reclamantă pentru perioada_ -_ prin acțiunea dedusă judecății, s-a arătat și apreciat că acestea au fost nedovedite și ca atare nedatorate, arătând că sarcina probei în ceea ce a privit solicitarea formulată a incubat reclamantei, ori așa cum s-a mai arătat, aceasta nu a făcut dovada prejudicierii sale.

Nici capătul de cerere vizând actualizarea pretențiilor reclamantei cu indicele de inflație, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 9/200, respectiv O.G. nr. 13/2011 nu a fost întemeiat, drept pentru care s-a solicitat respingerea acestuia.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă și toate actele normative și normele juridice invocate.

Pârâta A. J. pentru plăți și I. S. B. -N., legal citată, a formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepției lipsei capacității procesuale pasive a acesteia, iar pe fond respingerea acțiunii.

În motivare s-a arătat că aceasta este organizată și funcționează potrivit prevederilor O.U.G. nr. 113/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru P. și I. S., modificată și completată, și a Statutului propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru P. și I. S., aprobat prin HG nr. 151/2012, modificată și completată, iar potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) din O.U.G nr. 113/2011, toate agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, deci și aceasta, sunt servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică și se află în subordinea Agenției Naționale pentru P. și I. S. (ANPIS).

S-a arătat că pârâta are competențele și atribuțiile stabilite la 16 din O.U.G nr. 113/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru P. și I. S., modificată și completată, și la art. 4, 9-11 din Statutul propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru P. și I. S., aprobat prin HG nr. 151/2012, modificată și completată ulterior, de unde a rezultat că nu are calitatea de a reprezenta S. român în fața instanțelor judecătorești și nici vreo

atribuție în ceea ce privește plata eventualelor despăgubiri pe care instanțele judecătorești le stabilesc în sarcina S. ui român, motiv pentru care nu va fi necesar ca sentința pe care instanța judecătorească o va pronunța să fie opozabilă acesteia.

S-a învederat și faptul că pârâta nu are nici atribuția de a plăti măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, ci doar de a stabili drepturile prevăzute de acest act normativ.

Încă un argument al temeiniciei excepției lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei a fost faptul că reclamanta nu și-a arătat nemulțumirea față de vreun act administrativ emis de aceasta.

Cu privire la solicitarea reclamantei de declinare a competenței materiale a Secției civile din cadrul Tribunalului B. -N., pentru soluționare a acțiunii precizate, în favoarea "secției de contencios administrativ a Tribunalului", s-a considerat ca fiind neîntemeiată. Secția civilă a Tribunalului a fost competentă să judece acțiunea, din considerentele invocate în Sentința civilă nr. 626/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în Dosarul civil nr._, prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004 nefiind aplicabile în speță, întrucât nu a existat un act administrativ contestat de reclamantă.

S-a învederat instanței că, în temeiul art. 16 alin. (2) litt. g) din OUG nr. 113/2011, pârâta are competența de a soluționa cererile privind stabilirea calității de persoană persecutată, în înțelesul prevederilor Decretulu-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat. Plata indemnizațiilor stabilite în temeiul acestui decret-lege prin act administrativ emis de pârâtă realizându-se de pârâta C. J. de P. .

S-a menționat că pârâta, inclusiv predecesoarele DMIS B. -N. și AJPS B. -N., au stabilit pentru reclamantă drepturile ce i s-au cuvenit în conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 și ale Legii nr. 554/2004, raportat la competențele ce au derivat din lege, în baza Sentinței civilă nr. 40/CA/2010 pronunțată de Tribunalul B. -N. modificată prin Decizia civilă nr. 2943/2010 pronunțată de Curtea de Apel C., ambele pronunțate în dosarul civil cu nr._ ; Decizia civilă nr. 3098/2012 pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .

Astfel, raportat la cererea reclamantei înregistrată de AJPS B. -N. sub nr. 1835 din _

, s-a arătat că a fost emisă Decizia nr. 4/_, prin care s-a recunoscut calitatea reclamantei de persoană care în perioada_ -_, din motive politice, a avut domiciliu obligatoriu și s-a stabilit pentru reclamantă dreptul la indemnizație lunară de 800 lei, potrivit prevederilor art. 4 alin.

(2) din Decretul-Lege nr. 118/1990, începând cu data de_ .

S-a evidențiat că mai înainte de a emite Decizia nr. 4/_, la data de_, prin cererea înregistrată sub nr. 4888/_, reclamanta a solicitat punerea în aplicare a Deciziei civile nr. 2943/2010 și "emiterea deciziei către C. J. de P. B., conform prevederilor legale_ începând cu_ ", iar în dosarul nr._ reclamanta a solicitat drepturi începând cu_, solicitând să se admită cererea nr. 1835/_, de acordare a unor drepturi prevăzute de Decretul- Lege nr. 118/1990.

S-a arătat că, prin Decizia nr. 07/_ s-a completat Decizia nr. 4/_, în sensul că reclamanta, în perioada de timp_ -_ s-a aflat în situația prevăzută de dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. e) din Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, respectiv a fost strămutată, și a fost îndreptățită să beneficieze și de drepturile prevăzute de art. 4 alin. (1) din același act normativ, reprezentând indemnizație lunară de 1.600 lei.

Drept urmare, s-a menționat că reclamanta beneficiază de indemnizație lunară totală de

2.400 lei începând cu_, așa cum a solicitat și cum prevede legea aplicabilă.

Totodată, s-a arătat că anumite probe care au format convingerea instanței că reclamanta s-a aflat în situații prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 nu au fost depuse de reclamantă nici alăturat cererii sale din_, ci au fost depuse direct în dosarul civil nr._, reclamanta motivând că nu le-a deținut în anul 2008, însă pârâta nu a avut nici o vină pentru faptul că reclamanta nu a putut face dovada situației în care s-a aflat decât după anul 2008.

S-a menționat că în baza hotărârilor judecătorești susmenționate, reclamanta beneficiază de o indemnizație lunară într-un cuantum mai ridicat decât ceilalți beneficiari ai prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990 care domiciliază în județul B. -N. și care s-au aflat în același timp în situația de a fi avut domiciliu obligatoriu și de a fi strămutat, arătându-se că în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 387/_, s-a publicat Decizia nr. 8/2012 a înaltei Curți de C. ție și

Justițe, dată în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia în "interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. d) și e), raportat la art. 4 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, atunci când perioada de strămutare coincide cu perioada de domiciliu obligatoriu, persoana îndreptățită poate beneficia de o singură indemnizație prevăzută de lege, respectiv cea pentru perioada de strămutare"

În drept s-au invocat dispozițiile OUG nr. 113/2011, modificată și completată; Statutul propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru P. și I. S., aprobat prin HG nr. 151/2012, modificată și completată; Decretul-Lege nr. 118/1990 republicat; Legea nr. 554/2004, modificată și completată; Codul civil; codul de procedură civilă aplicabil; Decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale; Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale; Decizia nr. 1360/2010 a Curții Constituționale; Decizia nr. 12/2011 a înaltei Curți de C. ție și Justiție; Decizia nr. 8/2012 a înaltei Curți de C. ție și Justiție; jurisprudența CEDO.

Pentru termenul de judecată din 14 iunie 2013, reclamanta T. R. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta D. G. a F. P. B. -N. în numele S. ui R.

În motivare s-a arătat în esență că, în conformitate cu Decizia definitivă și irevocabilă nr. 342/F/2012 a Tribunalului B. -N. în dosar nr._, reclamanta a suferit măsuri administrative abuzive în perioada_ -_, decizie opozabilă atât S. ui R. cât și M. ui finanțelor P., ca instituție publică subordonată statului și cu rolul de executare a unor plăți în numele celui dintâi.

Referitor la lipsa procedurii cu pârâtul S. R., invocată de D. G. a F. P. B.

-N. s-a arătat că reclamanta a înaintat o notificare S. ui R. la adresa din București, deși au fost pe rând notificate toate instituțiile împrocesuate, inclusiv S. R. în dosarul nr._ (care a fost soluționat cu decizie definitivă și irevocabilă, deci opozabilă).

S-a arătat că datorită menținerii secretului de stat asupra unor documente, reclamanta nu și-a putut dovedi statutul juridic din acea perioadă, astfel că nu și-a primit drepturile decât începând cu luna decembrie 2008, de acea stare făcându-se vinovat S. R. prin instituțiile sale, drept pentru care, în baza art. 52 din Constituția R. iei, a solicitat suma de 518.400 lei, actualizată cu rata inflației aferente fiecărei luni, sumă cu care a fost prejudiciată în toată acea perioadă.

Reclamanta a arătat că a solicitat împrocesuarea instituțiilor intermediare care au fost implicate în plata celorlalte drepturi pentru ca sentința ce se va pronunța în cauză să le fie opozabilă, motivele de fapt și de drept fiind deja arătate.

S-a arătat că S. R. are calitate procesuală, întrucât prin Guvernul României care a emis și trimis spre ratificare toate actele de modificare a Decretului Lege nr. 118/1990 a limitat accesul reclamanților la drepturile odată statuate începând cu ziua întâi a lunii următoare depunerii cererii, conform ultimei modificări.

Referitor la aplicarea art. 998-999 Cod civil, reclamanta a arătat că există un prejudiciu, întrucât legea a reglementat drepturile din 1990 și a fost aplicată discriminatoriu numai din decembrie 2008; fapta a fost ilicită, încălcându-se prevederile legale în vigoare pe toată durata menționată; există raport de cauzalitate, deoarece prin actele normative de aplicare a legii dispuse de către o altă instituție a S. ui R., a fost limitat accesul la drepturile odată legiferate; a fost de notorietate opoziția intenționată a unor instituții, manifestată prin intermediul membrilor Parlamentului în a permite accesul tuturor cetățenilor la dosarele dresate de către poliția politică a regimului comunist, date fiind abuzurile ce au ieșit ulterior la lumină.

În drept s-au invocat dispozițiile Declarației universale a drepturilor omului de la Paris - 1948, la care R. ia a aderat odată cu intrarea în ONU în 1955; Carta Drepturilor fundamentale ale UE emisă în baza Declarației universale a drepturilor omului - în principal pe art. 20,24, și 42; Constituția R. iei - art. 52 alin. 1 și art. 53 alin. 2; art. 998-999 Cod civil; OG 9/2000 și 13/2011; Deciziile definitive și executorii emise de către Curtea de Apel C. anexate acțiunii.

Pentru termenul de judecată din data de_, pârâta C. J. de P. B. -N. a formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a acesteia, astfel cum a fost reglementată de art. 41 și următoarele din Codul de Procedură civilă.

În motivare s-a arătat în esență că, sarcina indicării calității procesuale revine reclamantului, care, prin cererea de chemare în judecată, trebuie să expună împrejurările din care să rezulte că el este îndreptățit să-l cheme în judecată pe pârât.

S-a învederat instanței că prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2012 privind aprobarea Statutului Casei Naționale de P. P., sunt stabilite principalele atribuții ale caselor teritoriale de pensii. Or, în materia plății indemnizațiilor acordate prin legi speciale (ex. DL 118/1990), pârâta a arătat că are astfel de competențe, după cum a procedat de altfel la punerea în plată a hotărârilor emise de AJPIS B. -N. în favoarea reclamantei T. R. . Cu privire la solicitarea acesteia la plata unor "despăgubiri urmare daunelor aduse persoanei prin imposibilitatea de a beneficia de prevederile DL 118/1990", s-a arătat că pârâta nu are astfel de competențe, respectiv nu îi poate fi opozabilă o sentința prin care este obligat S. R. la plata unor asemenea daune.

De altfel, s-a arătat că reclamanta nu a contestat nici un act emis de pârâtă, ci a procedat la împrocesuarea acesteia pentru opozabilitatea sentinței ce urma a se pronunța.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat s-a arătat că, pe portalul Tribunalului B.

N. s-a aflat înregistrat dosarul nr._, prin care S. roman prin Ministeul F. -DGFP B- N, a fost obligat la plata unor despăgubiri pe Legea nr. 221/2009. Prin Sentința civila nr. 342/F/_ definitivă și irevocabilă, s-a respins capătul de cerere cu privire la obligarea statului roman prin Min. F. - DGFP B-N, la plata daunelor morale.

Pe cale de consecința, s-a arătat că a existat autoritate de lucru judecat, întrucât a doua cerere de chemare în judecata are același obiect, fiind soluționată în mod definitiv printr-o hotărâre judecătorească.

Pe fondul cauzei, referitor la cererea vizând despăgubirile materiale, pârâta a arătat că Legea nr.221/2009 permite acordarea echivalentului valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative numai dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obținut daune prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr.247/2005. Din acest text de lege au derivat două condiții pentru acordarea daunelor materiale: bunul pentru care se cer despăgubiri să fi fost confiscat prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative aplicate și bunul să nu fi fost restituit nici în natură, nici în echivalent, în condițiile legilor speciale de reparație.

S-a arătat că, în speță, reclamanta a pretins despăgubiri materiale până la data la care s-a aflat în beneficiul indemnizației acordată potrivit DL 118/1990, respectiv cuantumul lunar de 2400 lei, totalizând 518.400 lei, iar în ceea ce a privit acordarea daunelor morale, s-a învederat că acestea nu au putut fi acordate nici în baza prevederilor Legii nr.221/2009, întrucât art.5 alin. l lit. a teza I din această lege, care reglementează posibilitatea acordării de daune morale persoanelor condamnate politic a fost declarat neconstituțional, prin deciziile nr. 1354 din 20 octombrie 2010, nr.1358 și 1360 din 21 octombrie 2010, astfel că nu a mai existat temei legal pentru a se putea admite o asemenea acțiune. Norma internă care permitea acordarea de despăgubiri pentru daunele morale solicitate de foștii deținuți politic a fost declarată neconstituțională, astfel că acestea nu au mai prezentat un drept patrimonial în sensul art. l din Protocolul nr. l adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

S-a menționat că, pentru a beneficia de protecția legii interne și a normelor europene, un drept trebuie să își aibă izvorul într-un act normativ, iar în lipsa normei legale, instanța nu poate recunoaște dreptul pretins. Prin adoptarea art.5 al. l lit. a din Legea nr. 221/2009 nu se poate susține că persoanele vizate de această lege ar avea o "speranță legitimă", față de practica C.E.D.O. și de faptul că dispoziția legală a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al controlului constituționalității legii naționale. Prejudiciul pretins nu poate fi apreciat ca fiind "un bun" în sensul art. l din Protocolul nr. l adițional Ia Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât în absența prevederilor legale referitoare la modul de stabilire prin norma internă a unei atare despăgubiri, "bunul" nu este definit și nici nu poate naște, în privința reclamantei, nici o speranță legitimă în a-l obține.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009, ale Codului de procedură civilă și ale Decretului Lege nr. 118/1990.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă din 1865, excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți, tribunalul reține următoarele:

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesual pasive a pârâtelor A. J. pentru

plăți și I.	S. B. -N. și C. J. de P.	B. -N. , tribunalul constată că reclamanta
T. R.	a precizat în ședința publică din _	și consemnate în încheierea de ședință, că nu

are pretenții de la aceste două pârâte, împrocesuându-le doar pentru opozabilitate. Având în vedere aceste precizări tribunalul va admite excepțiile lipsei calității procesual pasive ale acestora.

Aspectul că despăgubirile solicitate au fost calculate prin raportare la indemnizația recunoscută în favoarea reclamantei în baza Decretului-lege nr. 118/1990, nu poate atrage în sine calitatea procesuală a Agenției Județene pentru plăți și I. S. B. -N. (cu atribuții de acordarea/stabilirea indemnizației) sau a Casei Județene de P. B. -N. (instituție care achită lunar indemnizația), întrucât chiar în ipoteza admiterii acțiunii și acordarea despăgubirilor solicitate, acestea nu ar avea aceleași regim juridic cu indemnizațiile lunare și nu există vreo dispoziție legală care să prevadă obligații pentru aceste două pârâte în achitarea eventualelor despăgubiri.

Raportat la admiterea celor două excepții, tribunalul urmează să respingă acțiunea formulată de reclamantă, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește însă excepția lipsei calității procesual pasive a S. ui R. - reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul apreciază că aspectele invocate de acest pârât în susținerea excepției sunt de fapt apărări de fond, iar raportat la aceste motive, excepția urmează a fi respinsă ca nefondată. Astfel s-a invocat că prin acțiunea introductivă precizată, reclamanta nu a arătat și nu a motivat în nici un fel caracterul prejudiciabil al pârâtului S. R., în demersul său de a-și descoperi documentele care să-i poată conferi și demonstra calitatea de persoană îndreptățită și că nu s-a contestat vreun act sau fapt administrativ, nu s-a invocat o eventuală nesoluționare în termenul legal a unei cereri. Toate aceste aspecte țin însă de stabilirea existenței unui fapte ilicite (constând în acțiune sau inacțiune) săvârșită de vreo instituție sau autoritate publică pentru care să poată fi angajată răspunderea S. ui R. și nu pot fi tranșate pe calea excepției lipsei calității procesual pasive.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

În primul rând cu privire la natura acțiunii dedusă judecății, tribunalul reține că prin sentința civilă nr. 626/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ s-a stabilit că cererea reclamantei nu a fost precedată de o acțiune în contencios administrativ formulată și soluționată în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, ci a fost în legătură cu o eventuală culpă a autorității publice care a determinat acordarea drepturilor prevăzute de dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990 doar din 2008 și nu începând cu anul 1990, așa cum a considerat aceasta că ar fi fost îndreptățită, fiind incidente dispozițiile art. 998-999 Cod civil în vigoare în perioada evocată. Aceste statuări au stat și la baza declinării competenței în favoarea instanțelor civile, iar raportat la cuantumul pretențiilor și domiciliul reclamantei, competența i-a revenit Secției I Civilă a Tribunalului B. -N. .

Fundamentarea acțiunii pe aceste dispoziții a fost îmbrățișată ulterior și de reclamanta T.

R., prin înscrisul intitulat "întâmpinare"; (f.46-47) reclamanta invocă expres dispozițiile art. 998- 999 Cod civil.

Înainte de a trece la verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, se impune o scurtă trecere în revistă a situației reclamantei și a hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată cu privire la drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

T. (Simulescu) R. s-a născut la_ în comuna Sadova, raionul Gura Jiului avându- i ca părinți naturali pe Simulescu V. iu și Simulescu Aurelia. Începând cu_ reclamanta s-a aflat în grija și sub autoritatea familiei Simulescu Pavel și Natalia, Simulescu Pavel fiind fratele părintelui natural al reclamantei. "Părinții adoptivi"; au avut domiciliul în București, iar după naționalizarea imobilului casă de locuit au avut stabilit domiciliul obligatoriu în comuna Lovrin, jud. Timiș așa cum rezultă din adeverința nr. 3780 din_ eliberată de Primăria comunei Lovrin. Chiar dacă adopția nu a fost niciodată finalizată această stare de fapt a fost recunoscută ca atare de către autoritățile statului care în Registrul Agricol al localității Lovrin evidențiază în perioada 1956- 1958 la pag. 8 familia Simulescu compusă din soțul Pavel care desfășura activitate la Stațiunea de Cercetări Agricole, soția Natalia născută în 1905 și R. născută în 1948.

Această realitate faptică coroborată cu declarația autentificată sub nr. 1066/_ a numitei Luca Ana, cu adeverința nr. 2692 din_ a Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin și cu adeverința de absolvire a studiilor nr. 1465 din_ eliberată de Grupul Școlar "Romulus Paraschivoiu"; din localitatea Lovrin au condus la pronunțarea sentinței civile nr. 40/_ a Tribunalului B. -N. în dosar nr._ prin care reclamantei T. R. i s-au recunoscut drepturile prevăzute la art. 1 alin. 1 lit. d din Decretul-Lege nr. 118/1990. Astfel, pentru perioada_ -_ s-a apreciat că reclamanta s-a aflat în situația de a avea domiciliu obligatoriu, fiind

îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. 2, 8 și 9 din Decretul- Lege nr. 118/1990.

Decizia nr. 294/2010 prin care a fost soluționat recursul declarat de AJPS B. -N. împotriva acestei hotărâri a menținut dispoziția referitoare la recunoașterea drepturilor reclamantei de beneficiar al Decretului-Lege nr. 118/1990.

Prin decizia civilă nr. 3098/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s- a schimbat sentința civilă nr. 217/_ a Tribunalului B. -N. în sensul că s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 40/2010 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului B. -N. și s-a constat că reclamanta T. (Simulescu) R., în perioada_ -_ s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 alin. 1 lit. e din Decretul-Lege nr. 118/1990 și este îndreptățită să beneficieze și de drepturile prevăzute de art. 4 alin. 1 din același act normativ.

Tribunalul reține că pentru angajarea răspunderii civile delictuale în baza art. 998-99 Vechiul Cod civil, se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții [1], respectiv: a) existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu; b) existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu; d) existența vinovăției, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.

Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

În ceea ce privește fapta ilicită, care poate consta într-o acțiune sau inacțiune, tribunalul reține că niciuna din susținerile reclamantei nu poate fi confirmată și nu se poate identifica vreo instituție publică sau autoritate, care prin acțiunile, refuzul ei să fi vătămat interesele reclamantei.

Astfel în primul rând trebuie observat că reclamanta a invocat faptul că s-a adresat instituțiilor statului, dar acestea și-ar fi declinat competența. În acest sens reclamanta invocă că s-a adresat Postului de Poliție Lovrin și Arhivelor S. ui din județul Timiș cu aceeași solicitare de a furniza informații despre familie Simulescu și perioada în care aceasta a locuit în Lovrin. Într- adevăr, reclamanta depune în copie la dosar (f. 6 dosar inițial) aceste două adrese, datate_, dar nu există dovada certă cu privire la expedierea lor, copia recipiselor de la fila 7 - verso, nefiind suficient de concludentă, nu conține data expediției și nici confirmarea de primire. Reclamanta a mai depus copiile unor plicuri (f.7 față-verso dosar inițial), destinatar fiind T. R., iar expeditorul Postul de Poliție Lovrin și Arhivele S. ui din județul Timiș, dar, pe de o parte nu se poate desluși data de pe aceste plicuri, iar pe de altă parte nu există nici un fel de indicii cu privire la conținutul lor. Rezultă astfel că în baza probelor existente la dosar nu se poate conchide că Postul de Poliție Lovrin și Arhivele S. ui din județul Timiș ar fi săvârșit vreo faptă ilicită în dauna reclamantei, or sarcina probei în acest sens conform art. 1169 Vechiul Cod civil, o avea reclamanta. De altfel între înscrisurile, care au stat la baza recunoașterii de către instanțele de judecată în favoarea reclamantei a drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. 1, 2, 8 și 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, au fost și următoarele: adeverința nr. 3780 din_ eliberată de Primăria comunei Lovrin, adeverința de absolvire a studiilor nr. 1465 din_ eliberată de Grupul Școlar "Romulus Paraschivoiu"; din localitatea Lovrin. Nu există nici un fel de elemente sau indicii că reclamanta ar

fi solicitat eliberarea acestor înscrisuri anterior anului 2006, respectiv 2009 și i s-ar fi refuzat această solicitare, fiind evident că nu există nici o culpă din partea vreunei instituții ale statului, ci reclamanta a pornit demersurile pentru obținerea documentelor doveditoare abia în anul 2006, iar cererea privind acordarea indemnizației, a formulat-o doar în_, fiind stabilită indemnizația începând cu_ .

S-a mai invocat de către reclamantă faptul că Decretul nr. 92 din 19 aprilie 1950 a apărut pe internet abia în anul 2008 pe pagina de internet www.juris.ro, dar publicarea lui pe această pagină de internet, nu are nici o relevanță în cauză, actul normativ a fost publicat în Buletinul Oficial nr. 36 din 20 aprilie 1950 și reclamanta nu a dovedit faptul că nu ar fi avut acces din vina vreunei autorități ale statului la acest act cu anexele aferente încă din anul 1990.

În ceea ce privește Hotărârea nr. 517 din 28 aprilie 2009 privind declasificarea unor decrete ale Consiliului de Stat adoptate în perioada 1953 - 1989 și a unor decrete prezidențiale adoptate în perioada 1974 - 1989 și Hotărârea nr. 1608 din 16 decembrie 2009, acestea într-adevăr au apărut în anul 2009, dar reclamanta nu a precizat ce relevanță ar fi avut aceste acte normative cu privire la recunoașterea în favoarea ei a drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, iar din consultarea deciziilor pronunțate de instanțele de judecată, se poate concluziona că aceste acte normative nu au fost avute în vedere la stabilirea drepturilor.

Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul conchide că reclamanta nu a dovedit săvârșirea de către instituțiile, autoritățile S. ui R. a vreunei fapte ilicite, prin care ea ar fi fost împiedicată să beneficieze de indemnizație încă din anul 1990, pentru a rezulta prejudiciul de

518.400 lei RON solicitat. Raportat la această concluzie, nu se mai impune analiza celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale, fiind evident că în lipsa săvârșirii unei fapte ilicite, nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală a S. ui R. și se impune respingerea acțiunii civile formulată de reclamanta T. R., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtele A. J. PENTRU P. ȘI I. S. B. - N., cu sediul în B., S. L. R., Nr. 59, jud. B. -

N., și C. J. DE P. B. -N., cu sediul în B., S. R., nr. 22, jud. B. -N., și pe cale de consecință respinge acțiunea față de acestea, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta T. R., cu domiciliul în B., S.

C., Nr. 4, județul B. -N., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu domiciliul procesual ales la D.G.F.P. B. -N., B., S. 1 D., Nr. 6-8, jud.

B. -N., ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

B. I. S. M. D.

Red./Dact. BISz/MD_ / 6. ex.

← Decizia civilă nr. 1025/2013. Actiune in raspundere delictuala		Decizia civilă nr. 127/2013. Actiune in regres →

Sentința civilă nr. 2645/2013. Actiune in raspundere delictuala

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2645/2013. Actiune in raspundere delictuala