Decizia civilă nr. 537/2013. Actiune in raspundere delictuala
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr.537/R
Ședința publică din 20 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. W.
J. ecător D. T.
J. ecător A. S. T.
G. ier A. S.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenții C. C. și C.
D. prin mandatar C. V. cu domiciliul în S. M. str. E. nr. 18, M.
, împotriva sentinței civile nr. 1214/_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, având ca obiect actiune in raspundere delictuala.
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_, apoi pentru data de_ când a pronunțat prezenta hotărâre.
T.
Prin sentința civilă nr. 1214/_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată, astfel cum a fost ulterior precizată, de reclamanții C. C. și C.
D. V. în contradictoriu cu pârâtul R. A. R., Reprezentanța M., având ca obiect acțiune în răspundere civilă contractuală.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată data de 29 noiembrie 2011 astfel cum a fost ea ulterior precizată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_, reclamanții C. C. și C. D. V. l-au chemat în judecată pe pârâtul R.
A. R., F. B. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând prejudiciu suferit de reclamanți ca urmare faptei pârâtului și a sumei de 200 lei reprezentând
contravaloare combustibil pentru deplasare de la S. M. la B. M., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii formulate reclamanții au arătat că în luna martie 2009 s-au prezentat la sediul pârâtului cu un autoturism adus din Germania pentru verificare în vederea înscrierii în R. ia, iar la eliberarea Cărții de identitate s-a trecut anul de fabricație al mașinii 1988 în loc de anul 1998, lucru pe care l-au realizat în momentul în care au vrut să vândă acest autoturism. Mai precizează că la fel s-a întâmplat și în luna septembrie 2009 când a înscris un alt autoturism adus tot din Germanai, unde în cartea de identitate s-a greșit seria motorului și nu a putut face următoarea inspecție tehnică.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Regia A. nomă - R. A. R. la data de_ a formulat întâmpinare invocat excepția lipsei capacității de folosință și a capacității de exercițiu a drepturilor procesuale ale Reprezentanței RAR M., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. V., excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. M. în soluționarea cauzei și excepția prematurității introducerii cererii, excepție întemeiată pe neîndeplinirea procedurii concilierii directe iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca
In dovedirea acțiunii sale, reclamantul a depus la dosarul cauzei în copie cele două cărți de identitate ale autoturismelor.
Prin Încheierea ședinței publice din data de_ instanța, pentru motivele acolo arătate, a respins excepțiile lipsei capacității de folosință și a lipsei capacității de exercițiu a drepturilor procesuale a Reprezentanței RAR M.
, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. V. iar prin Încheierea ședinței publice din data de_ a respins, în temeiul prevederilor art. 8, al. 1 Cod procedură civilă, ca neîntemeiată, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. M. în soluționarea cauzei iar în temeiul art. 109 al. 3 Cod procedură civilă, a decăzut pârâtul din dreptul de a invoca excepția prematurității introducerii cererii, excepție întemeiată pe neîndeplinirea procedurii concilierii directe.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că între reclamanți și pârât au existat relații contractuale, care nu a fost materializate într-un contract în formă scrisă, formă necesară ad probaționem, în baza cărora pârâtul a efectuat în interesul reclamanților servicii specifice obiectului său de activitate, stabilit prin reglementările privind înființarea și funcționarea acestuia, prevăzute în facturile fiscale depuse la dosar, în schimbul uni preț, însă se constată existența unui contract comercial consensual, având în vedere facturile fiscale emise de pârât și însușite de reclamanți prin semnătură, care probează valabilitatea contractului comercial.
Instanța a constatat că facturile fiscale depuse de reclamanți la filele 19 și 21, acceptate de aceștia la plată, prin semnătură, în sensul art. 46 Cod com. aplicabil, așa cum a rezultat din dispozițiile art.230 lit. din Legea nr. 71/2001 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, privind Codul de procedură civilă, fac dovada contractului civil consensual încheiat între părți.
De altfel, situația de fapt nu a fost contestată de părți. Ceea ce s-a contestat, în cauză, este existența unui prejudiciu și al culpei pârâtei.
Anterior discuției asupra acestor aspecte, instanța a considerat că este necesar să lămurească natura juridică a raportului juridic creat între părți, mai ales că acestea nu au indicat temeiurile de drept material pe care se întemeiază.
Din considerațiile expuse anterior, a reieșit că între părți a intervenit un acord de voințe specifice unui contract de prestări servicii: pârâtul a acceptat efectuarea de prestări de servicii în interesul reclamanților în schimbul unui preț, iar aceștia au acceptat plata sumei pretinse cu titlu de contravaloarea a serviciilor prestate. și au făcut totodată dovada achitării serviciilor prestate.
Literatura de specialitate definește răspunderea civilă contractuală ca fiind obligația debitorului de a repara pecuniar prejudiciul cauzat creditorului său prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor născute dintr-un contract valabil încheiat
Pentru angajarea răspunderii civile contractuale, pe lângă verificarea premisei existentei unui contract, este necesară îndeplinirea cumulativă a anumitor condiții, respectiv: fapta ilicită care constă în nerespectarea unei obligații contractuale, prejudiciul patrimonial în care se concretizează această atingere, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită, punerea în întârziere și inexistenta unei clauze de neresponsabilitate.
Deși reclamanții și-au îndeplinit obligațiile contractuale asumate privind plata contravalorii serviciilor prestate astfel cum au fost ele convenite cu pârâtul, din întreg probatoriul administrat în cauză a rezultat că pârâtul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile ce-i reveneau, greșind anul de fabricație în cazul autovehiculului marca Ford Galaxy, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea reclamantei R. C., în loc de anul 1998 s-a trecut anul 1998, aspect care reiese din cartea de identitatea a respectivului autovehicul depusă la fila 31 dosar, iar în cazul autovehiculului marca FIAT BRAVO, proprietatea reclamantului C. D. C., fiind trecute greșit datele în privința motorului aspect care reiese din cartea de identitatea a respectivului autovehicul depusă la fila 4, fiind fără relevanță ca acestea constituie simple greșeli materiale câtă vreme nu s-a ajuns la rezultatul scontat prin încheierea contractului, săvârșind astfel o faptă ilicită aptă a atrage răspunderea sa.
În ceea ce privește aspectul subiectiv al faptei pârâtei s-a reținut că în materie contractuală culpa autorului prejudiciului este prezumată relativ, ca urmare a neajungerii la rezultatul scontat prin contract, greșelile materiale din cărțile de identitate, fapt recunoscut de pârât, confirmând pe deplin aceasta.
În ceea ce privește prejudiciul încercat de reclamanta C. C., aceasta a arătat că a constat în suma de 5.000 lei, reprezentând diferența dintre un autovehicul cu an de fabricație 1998 și unul cu an de fabricație 1988, pe care a pierdut-o de cumpărătorul pe care-l avea, acesta refuzând să-i mai cumpere autovehiculul, și suma de 200 lei, reprezentând contravaloare combustibil pentru deplasare de la S. M. la B. M. pentru efectuarea corecturilor în cartea de identitate a autovehiculului iar în cazul reclamantului C. D. în
suma de 200 lei, reprezentând contravaloare combustibil pentru deplasare de la
S. M. la B. M. tot pentru efectuarea corecturilor la cartea de identitate.
Din analiza probelor solicitate a fi administrate de către reclamanți a rezultat că prejudiciul solicitat a fi reparat nu îndeplinește condițiile prevăzute în doctrină, în sensul că acesta nu este cert sub aspectul existenței și posibilităților de evaluare.
Cerința certitudinii este îndeplinită chiar dacă prejudiciul nu este matematic determinat, fiind suficient ca acesta să fie determinabil condiții care nu sunt repurtate în speță, neîndeplinind cerința de a fi certe însă prejudiciile viitoare si eventuale, deoarece producerea lor nu este sigură. Astfel în privința sumei de 5.000 lei solicitată de reclamantă, cu titlu de despăgubire pentru pierderea unui client a autovehiculului ce figura cu un an greșit de fabricație ca urmare a culpei pârâtului, prin raportare la probatoriul administrat, instanța a reținut că aceasta nu poate reprezenta prejudiciu cert în condițiile în care, potrivit declarației martorului audiat în cauză, Staiger Tiberiu, fila 45 dosar la data realizării convenției privind vânzarea-cumpărarea autovehiculului, între el și reclamantă,cartea de identitate a autovehiculului fusese rectificată de intimat în sensul trecerii anului corect de fabricație 1998 astfel încât, refuzul martorului de a contracta după ce în prealabil plătise banii pentru un autovehicul marca Ford din anul 1998, așa cum convenise cu vânzătorul, autovehicul care avea respectivul an de fabricație, nu poate fi
apreciată de instanță decât contrară convenție părților.
A reținut instanța că temerea martorului cu privire la anul autovehiculul vândut nu poate fi apreciată ca justificată, în condițiile în care, rectificarea fusese operată de pârât, iar realitatea anului de fabricație putea fi reverificată.
Ușurința cu care și reclamanta în calitatea de vânzător a renunțat la contractul de vânzare-cumpărare deși primise prețul, în condițiile în care autovehiculul la data vânzării avea trecut anul corect de fabricație nu o îndreptățește pe aceasta să solicite contravaloarea acestei sume de la pârât.
Mai mult prejudiciul solicitat nu a putut fi apreciat ca cert în condițiile în care reclamanta nu a făcut vreo dovadă cu privire la prețurile cu care se vindeau în aceea perioadă autoturisme similare din ambele categorii de anii, deși o atare sarcină îi revenea în condițiile art. 1169 Cod civil.
Reclamanta nu a făcut dovada că a mai încercat să vândă respectivul autovehiculul și altor persoane și că acest lucru a fost imposibil tocmai datorită rectificării existente în cartea acestuia de identitate.
Prin modalitatea în care a înțeles să formuleze cererea prejudiciul solicitat de reclamantă apare mai mult ca eventual, producerea acestuia în patrimoniul reclamantei nefiind sigură.
În ceea ce privește prejudiciul solicitat de ambii reclamanți, constând în suma de 200 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de deplasare de la S.
M. la B. M., pentru efectuarea corecturilor în cartea de identitate a autovehiculelor mai sus menționate, instanța a reținut că deși s-a făcut dovada unor rectificări în cărțile de identitate ale autovehiculelor respective, ulterioare
datei efectuării primelor mențiunii de către pârât, fapt ce a implicat prezența reclamanților sau a mandatarului acestora la sediul pârâtului, aceștia nu au făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli, prin vreun mijloc de probă, pentru data efectuării rectificărilor, deși le revenea o astfel de sarcină în temeiul dispozițiilor art. 1169 Cod civil, astfel încât nici acest prejudiciu nu este cert.
Nereținând existența unui prejudiciu încercat de reclamanți instanța nu a mai analizat, nefiind necesar îndeplinirea celorlalte condiții ale răspunderii contractuale, constând în raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, și inexistenta unei clauze de neresponsabilitate.
Pentru toate motivele ce preced instanța reținând caracterul nefondat al acțiunii formulate de reclamanți a respins-o ca atare.
Împotriva sentinței civile nr. 1214/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă au formulat recurs recurenții C. C. și C. D. V. prin C. V., în calitate de mandatar al reclamanților C. C. și C. D. V., solicitând admiterea recursului.
În motivarea recursului se arată că sentința atacată este nefondată. Recurenții consideră că au făcut dovada susținerilor lor cu acte și martori, pe parcursul derulării procesului în fața instanței de fond, timp de un an și jumătate.
Recurenții arată că pârâta nu s-a prezentat niciodată la proces. Cererea de recurs nu este motivată în drept.
Recursul este legal timbrat, conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.
Mandatarul C. V. a depus și concluzii scrise solicitând admiterea recursului, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului în total la suma de 7425 lei, incluzând și cheltuieli de judecată la judecătorie, încă 510 lei cheltuieli cu taxa de timbru, transport și zile pierdute.
Analizând sentința civilă nr. 1214/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, pe baza cererii de recurs formulate și în considerarea dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, T. constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul cererii de recurs, rezultă faptul că se critică sentința civilă nr. 1214/_ în sensul că, în opinia recurenților, aceștia și-ar fi dovedit pretențiile cu probele administrate, acte și martori și cu toate acestea acțiunea a fost respinsă, deși pârâta nu s-a prezentat în fața instanței de judecată.
Examinând sentința atacată, actele și lucrările dosarului de fond, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a reținut că: În ceea ce privește prejudiciul încercat de reclamanta C. C., aceasta a arătat că a constat în suma de 5.000 lei, reprezentând diferența dintre un autovehicul cu an de fabricație 1998 și unul cu an de fabricație 1988, pe care a pierdut-o de la cumpărătorul pe care-l avea, acesta refuzând să-i mai cumpere autovehiculul, și suma de 200 lei, reprezentând contravaloare combustibil pentru deplasare de la
S. M. la B. M. pentru efectuarea corecturilor în cartea de identitate a autovehiculului iar în cazul reclamantului C. D. în suma de 200 lei, reprezentând contravaloare combustibil pentru deplasare de la S. M. la
B. M. tot pentru efectuarea corecturilor la cartea de identitate.
Din analiza probelor solicitate a fi administrate de către reclamanți a rezultat că prejudiciul solicitat a fi reparat nu îndeplinește condițiile prevăzute în doctrină, în sensul că acesta nu este cert sub aspectul existenței și posibilităților de evaluare.
Cerința certitudinii este îndeplinită chiar dacă prejudiciul nu este matematic determinat, fiind suficient ca acesta să fie determinabil, condiții care nu sunt întrunite în speță. Nu îndeplinesc cerința de a fi certe prejudiciile viitoare si eventuale, deoarece producerea lor nu este sigură. Astfel, în privința sumei de 5.000 lei solicitată de reclamantă, cu titlu de despăgubire pentru pierderea unui client al autovehiculului ce figura cu un an greșit de fabricație ca urmare a culpei pârâtului, prin raportare la probatoriul administrat, instanța a reținut că aceasta nu poate reprezenta prejudiciu cert în condițiile în care, potrivit declarației martorului audiat în cauză, STAIGER TIBERIU, fila 45 dosar, la data realizării convenției privind vânzarea- cumpărarea autovehiculului, între el și reclamantă,cartea de identitate a autovehiculului fusese rectificată de intimat în sensul trecerii anului corect de fabricație 1998, astfel încât, refuzul martorului de a contracta, după ce în prealabil plătise banii pentru un autovehicul marca Ford din anul 1998, așa cum convenise cu vânzătorul, autovehicul care avea respectivul an de
fabricație, nu poate fi apreciată de instanță decât contrară convenției părților.
Temerea martorului cu privire la anul autovehiculul vândut nu poate fi apreciată ca justificată, în condițiile în care, rectificarea fusese operată de pârât, iar realitatea anului de fabricație putea fi reverificată.
Ușurința cu care și reclamanta în calitatea de vânzător a renunțat la contractul de vânzare-cumpărare deși primise prețul, în condițiile în care autovehiculul la data vânzării avea trecut anul corect de fabricație nu o îndreptățește pe aceasta să solicite contravaloarea acestei sume de la pârât.
Mai mult prejudiciul solicitat nu a putut fi apreciat ca cert în condițiile în care reclamanta nu a făcut vreo dovadă cu privire la prețurile cu care se vindeau în aceea perioadă autoturisme similare din ambele categorii de anii, deși o atare sarcină îi revenea în condițiile art. 1169 Cod civil.
Reclamanta nu a făcut dovada că a mai încercat să vândă respectivul autovehiculul și altor persoane și că acest lucru a fost imposibil tocmai datorită rectificării existente în cartea acestuia de identitate.
Prin modalitatea în care a înțeles să formuleze cererea, prejudiciul solicitat apare ca unul eventual, producerea acestuia în patrimoniul reclamantei nefiind sigură.
În ceea ce privește prejudiciul solicitat de ambii reclamanți, constând în suma de 200 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de deplasare de la S.
M. la B. M., pentru efectuarea corecturilor în cartea de identitate a autovehiculelor mai sus menționate, deși s-a făcut dovada unor rectificări în
cărțile de identitate ale autovehiculelor respective, ulterioare datei efectuării primelor mențiunii de către pârât, fapt ce a implicat prezența reclamanților sau a mandatarului acestora la sediul pârâtului, aceștia nu au făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli, prin vreun mijloc de probă, pentru data efectuării rectificărilor, deși le revenea o astfel de sarcină în temeiul dispozițiilor art. 1169 Cod civil, astfel încât nici acest prejudiciu nu este cert.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă 1865, T. va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1214/_ .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenții C. C. și
C. D. V. prin mandatar C. V., cu domiciliul în S. M. str. E. nr. 18, M., împotriva sentinței civile nr. 1214/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, pe care o mențiune.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 20 Noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
W. D. | Ț. | D. | S. | T. A. | SA |
Red.DȚ/ _
Tred. A.S. / 29 Noiembrie 2013 - 2ex
J. ecător la fond: D. Ș.
| ← Decizia civilă nr. 524/2013. Actiune in raspundere delictuala | Decizia civilă nr. 234/2013. Actiune in raspundere delictuala → |
|---|
