Decizia civilă nr. 234/2013. Actiune in raspundere delictuala

Comentarii

0

R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 234/A/2013

Ședința publică din 12 decembrie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: A. -A. P. JUDECĂTOR: C. -M. CONȚ

G.: A. -A. M.

S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, apelurile declarate de reclamanții K. I., F. A., F. R. R. și, respectiv, de intervenientul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,

reprezentat prin D.G.F.P. M., precum și cererile de aderare la apel formulate de pârâții intimați B. M. și, respectiv, de C. A., împotriva sentinței civile nr. 630 din 18 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată P. N., precum și pe chematele în garanție intimate S.C. A. R. A. V. I. G. S.A. -

S. B. M. și A. R. A. V. I. G. S.A. B., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

Se constată că la data de_, au fost înregistrate la dosar "Concluzii scrise";, care au fost formulate de reclamanții apelanți K. I., F. A. și

F. R. R., prin intermediul domnului avocat A. -N. G. -Z. .

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din_, care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A:

Prin sentința civilă nr. 630 din data de_ a T. ui M., pronunțată în dosarul nr._ , s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților K. I., F. A. și F. R. R., excepție invocată de pârâții B. M., P. N. și C. A. prin întâmpinare.

S-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. M., excepție invocată de pârâta B. M. prin

întâmpinare precum și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de aceeași pârâtă prin întâmpinare.

S-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, excepție invocată de pârâta P. N. prin întâmpinare.

S-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. A., P. N. și B. M., excepție invocată de pârâtul

C. A., prin întâmpinare.

S-a respins ca neîntemeiată excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, excepție invocată de pârâtul C. A., prin întâmpinare.

S-a respins ca neîntemeiată cererea, astfel cum a fost precizată, cerere formulată de reclamanții K. I., F. A. și F. R., în contradictoriu cu pârâții B. M., P. N. și C. A. .

S-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtei B. M., excepție invocată de chemata în garanție S.C. A. R.

A. V. I. G. S.A.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. M.

, în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. A. R. A. V. I.

G. S.A. B. și S.C. A. R. A. V. I. G. S.A. - S. B.

M. .

S-a respins cererea reclamanților K. I., F. A. și F. R. R.

, privind cheltuielile de judecată.

S-a respins ca neîntemeiată excepție prematurității formulării cererii de intervenție formulată de S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. M., excepție invocată de pârâtul C. A., prin întâmpinarea la cererea de intervenție.

S-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție formulată de intervenientul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. M., în contradictoriu cu pârâții B. M., P. N. și C. A. .

S-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active a pârâților reclamanți reconvenționali la cererea de intervenție B. M., P. N. și C. A. și a lipsei calității procesuale pasive a intervenientului-pârât reconvențional S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. M. .

S-a admis excepția inadmisibilității cererilor reconvenționale formulate urmare a admiterii în principiu a cererii de intervenție principală, cerere formulată de pârâții-reclamanți reconvențional B. M., P. N. și C.

A. .

S-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de pârâții B. M., P.

N. și C. A., în contradictoriu cu intervenientul-pârât reconvențional S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. M. .

S-a luat act că pârâții B. M., P. N. și C. A. își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată și precizată, reclamanții K. I., F. A. și F. R.

R. au chemat în judecată pârâții B. M., C. A. și P. N., solicitând instanței să oblige pârâții la plata sumei de 450.000 euro cu titlu de despăgubiri. Astfel, pentru pârâta B. M. s-a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 50.000 euro în favoarea fiecăruia dintre reclamanți, iar în privința pârâților C. A. și P. N. s-a solicitat obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 100.000 euro pentru fiecare dintre reclamanți. S-a solicitat instanței să constate că pârâții au săvârșit o faptă ilicită care a cauzat prejudicii morale reclamanților, susținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ.

Starea de fapt, așa cum a fost reținută de instanță din coroborarea probele administrate în cauză, poate fi rezumată astfel:

Reclamantul K. I. a fost reținut la data de 10 septembrie 2008 și ulterior arestat preventiv din data de 11 septembrie 2008, în privința acestuia

existând suspiciunea că în data de 9 septembrie 2008 și-ar fi ucis soția, respectiv pe K. M. . Aceste aspecte au fost reținute de instanță având în vedere cuprinsul dosarului nr._ al T. ui M., dosar atașat prezentei cauze.

Pârâta B. M., în calitate de medic legist în cadrul Serviciului Medico-legal Județean B. M., a întocmit la data de_, o constatare preliminară medico-legală, la data de 7 octombrie 2008 a întocmit un raport de expertiză medico-legală, iar la data de 9 iulie 2009, o completare a raportului de expertiză medico-legală din 7 octombrie 2008, toate acestea având ca și obiect stabilirea cauzelor decesului numitei K. M. L. .

În privința pârâților C. A. și P. N., instanța de fond a reținut că aceștia au întocmit la data de 9 noiembrie 2009, în calitate de medici în cadrul Serviciului medico-legal Județean B. M., Noua expertiză medico-legală solicitată de instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei penale având ca și obiect infracțiunea de omor calificat.

Actele medico-legale arătate mai sus, care au fost întocmite de pârâți, au fost depuse în copie la filele 6-22 din prezentul dosar.

În cuprinsul acestor acte medico-legale întocmite de pârâți la solicitarea organelor de cercetare penală, de urmărire penală respectiv a instanței de judecată, pârâții au formulat concluziile legate de decesul numitei K. M. L.

, menționând că moartea acesteia a fost violentă, leziunile traumatice putându- se produce prin lovire cu sau de corpuri dure și comprimare cu mâna, iar leziunile tanatogeneratoare s-au putut produce prin comprimarea regiunii cervicale cu mâna.

La data de_, prin actul înregistrat sub nr. 8616/XI din_, Comisia de avizare și control a actelor medicale din cadrul IML C. -Napoca a formulat concluzii proprii în privința decesului soției reclamantului, respectiv a numitei K. M. L., menționându-se faptul că moartea acesteia a fost neviolentă, aceasta s-a datorat stopului cardio-respirator, resuscitat, precedat de o stare comatoasă de etiologie neprecizată pe fondul unei patologii preexistente pluriorganice confirmate de examenul histopatologic (cardiomegalie cu miocardo-coronaroscleroză, steatoză hepatică, nefroangloscleroză). S-a mai arătat că, nu se poate stabili existența unei legături de cauzalitate între leziunile traumatice prezentate de victimă și decesul acesteia. Acest act întocmit de Comisia de avizare și control a actelor medicale din cadrul IML C. -Napoca se află la filele 33-36 din dosar.

Prin Încheierea de ședință din data de 12 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive și s-a dispus punerea de îndată în libertate a reclamantului din prezenta cauză, K. I. . Încheierea se află la fila 33 din dosarul nr._ vol. II, dosar atașat prezentului dosar.

La data de 13 ianuarie 2010, reclamantul K. I. a fost eliberat efectiv din Penitenciarul Gherla, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 16397 din 13 ianuarie 2010 a Penitenciarului Gherla (f.44 vol. II din dosarul nr._ ).

Comisia Superioară de medicină legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici"; a emis avizul nr. E_ din cuprinsul căruia se constată că a fost aprobat avizul IML C. nr. 8616/XI/96 din_ cu mențiunea că se exclude producerea decesului prin asfixie mecanică-sugrumare. Prin Sentința penală nr. 197 din data de 22 aprilie 2010 a T. ui M.

, pronunțată în dosarul nr._, reclamantul din prezentul dosar - K. I. a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la prevederile art. 10 lit. a C.proc.pen.. Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

împotriva acestei sentințe a fost retras, astfel că la data de 17 iunie 2010 soluția pronunțată de Tribunalul Maramureș a devenit definitivă.

Reclamantul K. I. a formulat cererea pentru despăgubiri din data de 26 august 2010, cerere înregistrată pe rolul T. ui M. sub nr._ . Temeiul de drept al cererii l-a constituit art. 504 C.proc.pen.

Prin Sentința civilă nr. 126 din data de 25 ianuarie 2012, Tribunalul Maramureș a admis în parte cererea formulată de reclamantul K. I. și a obligat pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 280.000 euro cu titlu de daune morale și suma de 19.839 lei cu titlu de daune materiale.

Recursul declarat de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost admis în parte în sensul că daunele morale acordate reclamantului K. I. în temeiul art. 504 și urm. C.proc.pen., au fost reduse la nivelul sumei de 80.000 euro.

Suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri a fost achitată de S. Român, astfel cum rezultă din cuprinsul ordinelor de plată nr. 2594/_, respectiv nr. 2595/_ emise de DGFP M. (f.153 din dosar).

În prezenta cauză, astfel cum s-a precizat de către reclamanții K. I. ,

F. A. (mama reclamantului K. I., astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la filele 205 și 210 din dosar, înscrisuri ce au fost coroborate cu mențiunile din dosarul penal) și F. R. R. (fratele reclamantului K. I.

, potrivit actelor de stare civilă depuse la filele 204, 206, 208 și 209), solicitarea acestora vizează repararea prejudiciului moral suferit de reclamanții F. A. și F. R. R. ca urmare a arestării nelegale a fiului, respectiv fratelui, precum și prejudiciul moral suferit de reclamantul K. R., ulterior punerii sale în libertate.

Temeiul de drept al cererii formulate îl constituie prevederile art. 998-999 C.civ., astfel cum cererea a fost în mod expres precizată de reclamanți, iar nu prevederile art. 504 și următoarele C.proc.pen. În susținerea caracterului ilicit al faptei pârâților, inițial s-a arătat ca ar fi incidente și prevederile legale din Legea 95/2006 privind eroarea medicală - malpraxisul, însă ulterior reclamanții au arătat că prevederile acestui ultim act normativ sunt restrictive, astfel că pârâții ar urma să răspundă în temeiul art. 998-999 C.civ., care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale.

Instanța de fond s-a pronunțat cu prioritate, potrivit art. 137 C.proc.civ, asupra excepțiilor invocate de părți în ceea ce privește cererea de chemare în judecată.

Pârâții din prezenta cauză au invocat excepția lipsei calității procesuale active a celor 3 reclamanți.

În susținerea excepției invocate, pârâta B. M. a arătat că între reclamanți și pârâți nu există nici un raport juridic. Activitatea pe care atât pârâta B. M. cât și ceilalți 2 pârâți o desfășoară în cadrul SJML B. M. este reglementată de OG 1/2000, de HG 774/2000 și de Ordinul nr.1134/C/2000 în temeiul căruia aceștia au oferit mijloace de probă cu caracter științific, organelor penale. S-a arătat că reclamanții nu pot solicita despăgubiri morale direct de la pârâți, deoarece sunt aplicabile unei astfel de acțiuni, prevederile art. 504 și urm. C.proc.pen., doar S. Român având calitate procesuală pasivă.

Pârâta P. N. a arătat că reclamanții nu au avut niciodată calitatea de pacienți ai pârâților, iar din acest punct de vedere aceștia nu au calitate procesuală activă.

Pârâtul C. A. a arătat că reclamanții F. A. și F. R. R. nu au calitatea de a solicita în temeiul art. 504 și urm. C.proc.pen. despăgubiri deoarece aceștia nu au calitatea de persoane reținute sau arestate nelegal.

Instanța de fond a reținut că noțiunea "calitatea procesuala activa"; a fost definita ca fiind identitatea intre persoana reclamantului, care formulează cererea de chemare în judecata si titularul dreptului afirmat.

Excepția invocată de pârâți nu este fondată. deoarece temeiul de drept al acțiunii formulate de reclamanți îl constituie prevederile art. 998-999 C.civ., iar nu prevederile art. 504 și urm. C.proc.pen., astfel cum s-a arătat de către pârâți. Astfel, reclamanții F. A. și F. R. R. nu au formulat acțiunea în calitate de persoane față de care au fost luate măsuri preventive nelegale.

Motivele de fapt invocate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată precum și temeiul de drept invocat expres, urmare a punerii în discuția

părților a acestui aspect, confirmă că reclamanții susțin ca li s-a creat un prejudiciu moral prin fapta pârâților de a întocmi actele medico-legale arătate mai sus, această activitate constituind fapta ilicită în înțelesul art. 998-999 C.civ..

Având în vedere si definiția de mai sus a noțiunii "calitate procesuală activă";, instanța de fond a constatat ca reclamanții susțin ca sunt titularii dreptului de a li se repara prejudiciul moral care li s-a cauzat prin fapta pârâților.

Nu a fost reținuta apărarea pârâților potrivit căreia reclamanții nu au avut calitatea de pacienți și nici faptul ca intre reclamanți si pârâți nu exista nici un fel de raport juridic, astfel ca nu au dovedit calitatea procesuala activa.

Într-adevăr, reclamanții nu au avut calitatea de pacienți, insa în cuprinsul cererii de chemare în judecata nu s-a invocat această stare de fapt. Invocarea inițială a prevederilor art. 642 și urm. din legea 95/2006 în cuprinsul cărora se face referire la eroarea profesională - malpraxis nu a fost menținută de reclamanți care, odată cu precizarea cererii de chemare în judecată, au arătat că

"în situația comiterii unei erori profesionale, medicul-legist chiar dacă nu răspunde potrivit art. 642 din legea 95/2006 datorită restrictivității definiției malpraxisului, acesta este răspunzător pentru eroarea profesională în baza dispozițiilor legii generale-respectiv în baza art. 998-999 din Codul Civil"; Se reține că reclamanții au arătat că se invocă o eroare profesională a pârâților, iar temeiul acțiunii baza răspunderii acestora îl constituie eroare profesională a acestora, iar nu malpraxisul, deoarece reclamanții nu au avut calitatea de pacienți ai pârâților.

În ceea ce privește raportul juridic existent între părți, se considera ca o fapta ilicita poate sa cauzeze daune morale chiar si în existenta unui raport juridic direct, nemijlocit, în cazul în care activitatea cauzatoare nu este exercitată nemijlocit, material, asupra persoanei păgubite. În cazul de față, reclamanții susțin că prin actele întocmite de pârâți, acte care chiar și indirect le-au cauzat un prejudiciu moral, aceștia au săvârșit o faptă ilicită.

Reținând cele de mai sus, instanța de fond a considerat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților neîntemeiată, astfel că aceasta a fost respinsă.

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, s-a considerat ca nici aceasta nu este întemeiata.

Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată, persoană față de care reclamantul are o pretenție și persoana care are calitatea pasivă în raportul juridic.

Reținând aspectele arătate mai sus, constatând ca temeiul acțiunii formulate de reclamanți îl constituie solicitarea acestora de a li se repara

prejudiciul moral cauzat printr-o fapta a pârâților, în temeiul dreptului comun (art. 998-999 C.civ.), instanța de fond a considerat ca pârâții B. M., P.

N. și C. A. au calitate procesuala pasivă, astfel că excepția a fost respinsă.

In ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, excepție invocată de pârâta P. N. s-a considerat ca și în privința acestei condiții de fond pentru exercitarea acțiunii civile sunt îndeplinite prevederile legale.

In privința interesului în formularea cererii de chemare în judecata s-a reținut ca prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a formulat acțiunea civilă. Interesul trebuie să fie unul legitim să fie născut și actual, personal și direct.

In prezenta cauza interesul reclamanților, potrivit cererii de chemare în judecată este acela de a li se repara prejudiciul moral care se susține că a fost provocat de faptele ilicite săvârșite de pârâți, astfel că s-a solicitat obligarea acestora la plata unor despăgubiri în sumă totală de 450.000 euro.

Instanța de fond nu a avut în vedere susținerea pârâtei P. N. care a arătat că reclamantul K. I. nu are interes în promovarea acțiunii, deoarece a obținut despăgubiri morale, astfel cum s-a arătat în precizarea formulată, suma solicitată reprezintă repararea prejudiciului moral cauzat ulterior eliberării sale.

De asemenea, nu a fost avută în vedere nici susținerea că reclamanții F.

A. și F. R. R., nu au făcut dovada că au calitatea de rude a reclamantului K. I., astfel că nici aceștia nu au interes în formularea cererii. S-a reținut, pe de o parte, că interesul nu poate fi confundat cu temeinicia unei acțiuni, iar pe de altă parte, reclamanții au făcut dovada că sunt mama, respectiv fratele reclamantului K. I. .

Reținând aspectele de mai sus precum și definiția interesului-condiție de fond a exercitării acțiunii civile, instanța de fond a respins și această excepție invocată.

Parata B. M. care a arătat că acțiunea formulata de reclamanți este prescrisa, sens în care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.

S-a constatat ca în cauza este aplicabil termenul general de prescripție instituit de art. 3 din Decretul 167/1958, respectiv termenul este de 3 ani si începe să curgă, potrivit art. 8 din Decretul 167/1958 de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care este răspunzător de producerea acesteia.

În privința momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție, având în vedere starea de fapt invocată de reclamanți în cererea de chemare în judecată și cauza pretenției deduse judecății s-a constatat că aceste termen a început să curgă de la momentul la care instanța de judecată prin hotărâre definitivă a pronunțat achitarea reclamantului K. I. . Astfel, soluția arătată a devenit definitivă la data de 17 iunie 2010 și doar de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție pentru formularea cererii de chemare în judecată.

În prezenta cauza, chiar daca presupusa fapta a pârâților a fost săvârșită în cursul anilor 2008-2009 în ceea ce o privește pe parata B. M., respectiv anul 2009 în ceea ce-i privește pe pârâții P. N. si C. A., dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut doar la data la care, în baza actelor Comisiei Superioare de Medicina Legala (Avizul nr. E_ ) și ale Comisiei de Avizare și Control de pe lângă IML C. Napoca (avizul nr. 8616/XI/96) prin care au fost infirmate constatările, raportul de expertiză și noua expertiză medico-legală, acte întocmite de pârâți, instanța de judecata l-a

achitat pe reclamantul K. I. . Doar de la acest moment se poate susține ca reclamanții au putut cunoaște fapta cauzatoare de prejudicii. În măsura în care reclamantul K. I. nu ar fi fost achitat, presupusa fapta ilicita a invocata de reclamanți nu ar fi existat.

Astfel, s-a considerat ca termenul de prescripție de 3 ani nu era împlinit la data la care a fost sesizata instanța de judecata cu cererea reclamanților K. I.

, F. A. și F. R. R. .

De asemenea, instanța de fond a considerat neîntemeiata excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecata, deoarece reclamanții nu au urmat procedura prealabila reglementata de Legea nr. 95/2006.

Instanța de fond a reținut ca cererea de chemare în judecata este întemeiată pe prevederile art. 998-999 C.civ., iar acest text legal nu impune parcurgerea unei proceduri speciale prealabile momentului la care este sesizata instanța de judecata. S-a retinut ca, față de precizările expres solicitate de instanță reclamanților, nu este incidenta procedura la care au făcut trimitere pârâții prin întâmpinare.

În ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecata, tribunalul a constatat că prin cererea formulata, astfel cum aceasta a fost precizată, daunele morale solicitate de reclamanți reprezintă prejudiciul moral suferit de reclamantul K. I., ulterior datei la care a fost pus în libertate, în timp ce prejudiciul cauzat reclamanților F. A. si F. R. R. a fost cauzat de acuzația de omor care i-a fost adusa fiului, respectiv fratelui acestora, respectiv lui K. I. .

Din actele de stare civila depuse la dosarul cauzei, astfel cum s-a arătat și mai sus, instanța a reținut că reclamanta F. A. este mama reclamantului K. I., iar reclamantul F. R. R. este fratele acestuia.

In ceea ce-l privește pe reclamantul K. I. s-a reținut că acesta a fost reținut și arestat preventiv, fiind cercetat penal pentru infracțiunea de omor calificat. Reclamantul a fost achitat de instanța de judecata, hotărârea devenind definitiva, prin retragerea apelului declarat. Achitarea reclamantului s-a dispus în baza art. 11 C.proc.pen. raportat la prevederile art. 10 lit. a din C.proc.pen., constatându-se că fapta pentru care a fost cercetat reclamantul K. I. nu exista în materialitatea sa, decesul soției reclamantului fiind rezultatul unor cauze naturale.

Chiar daca s-a susținut că hotărârea penală nu este opozabilă pârâților care nu au fost parte în dosarul penal nr._ al T. ui M. și că aceasta hotărâre nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește pretențiile civile formulate de reclamanți, nefiind incidente prevederile art. 24 C.proc.pen., instanța de fond a considerat ca aceasta hotărâre judecătorească prin care s-a dispus achitarea reclamantului K. I. în temeiul art. 10 lit. a C.proc.pen., cel puțin sub acest aspect este opozabilă "erga omnes";.

S-a apreciat că, în privința faptei pentru care reclamantul K. I. a fost cercetat penal, urmare a procesului penal început de autoritățile statului în considerarea interesului general al societății ca nici o persoana vinovata de săvârșirea unei infracțiuni să nu rămână nepedepsita, dar si a interesului societății ca nici o persoana nevinovata sa nu fie pedepsita pentru o fapta care nu exista, nu a fost săvârșita de persoana cercetata sau pentru o fapta care nu constituie fapta penala, soluția pronunțată în dosarul penal este una opozabila tuturor. Astfel, pârâții, chiar daca nu au fost parte în procesul penal nu pot susține că față de aceștia achitarea reclamantului K. I., nu produce nici un efect, în condițiile în care s-a constatat de către o instanță de judecată care

îndeplinește toate garanțiile impuse de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, că decesul numitei K. M. L. s-a produs din cauze naturale, neexistând fapta de omor.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepție care a fost calificată de instanță, după ce acest aspect a fost pus în discuția părților, ca fiind o apărare de fond, s-a considerat că această apărare nu poate fi reținută.

Temeiul acțiunii formulate de reclamanți este art. 998-999 C.civ., susținându-se că prin fapta ilicită a pârâților, reclamanții au suferit un prejudiciu, astfel că se solicită în temeiul textului legal arătat repararea acestui prejudiciu. O astfel de acțiune nu este inadmisibilă ci eventual nefondată în condițiile în care nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în baza căreia reclamanții și-au întemeiat cererea.

Chiar dacă există și o acțiune specială reglementată de art. 504 și urm. C.proc.pen. reclamanții, în măsura în care nu doresc să uzeze de această normă, au posibilitatea să formuleze o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.civ., cerere care nu poate fi considerată inadmisibilă.

Instanța de fond, în analiza îndeplinirii condițiilor art. 998-999 C.civ., invocate de reclamanți a avut în vedere opozabilitatea erga omnes a soluției pronunțate de instanța penală, precum si puterea de lucru judecat a deciziei penale în ceea ce privește fapta pentru care a fost cercetat reclamantul K. I.

.

Pentru a fi angajată răspunderea delictuală în temeiul art. 998-999 C.civ. este necesar să fie îndeplinite 4 condiții care vizează existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, intre fapta ilicita si prejudiciul cauzat sa existe un raport de cauzalitate, iar fapta să fie săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege.

În ceea ce privește existența prejudiciului, reclamanții au arătat că solicita obligarea pârâtei B. M. la plata sumei de 150.000 euro (câte 50.000 euro în favoarea fiecăruia dintre reclamanți), iar pârâții P. N. si C. A. sa fie obligați, în solidar la plata sumei de 100.000 euro, în favoarea fiecăruia dintre reclamanți-în total 300.000 euro.

In privința faptei ilicite, instanța de fond a constatat că reclamanții au arătat că activitatea prestata de pârâți, medici legiști în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală B. M. au întocmit acte medico-legale neconforme și nelegale care au cauzat prejudiciul arătat în cererea de chemare în judecată.

Într-adevăr, în cuprinsul tuturor actelor medico-legale întocmite de pârâți aceștia au arătat ca moartea numitei K. M. L. a fost una violenta aceasta fiind cauzata de asfixia mecanică prin comprimarea gâtului cu mâna. Urmare a concluziilor exprimate în constatarea medico-legala, în raportul de expertiza medico-legal, a completării raportului medico-legal si a noii expertize medico- legale întocmite la solicitarea instanței de judecata, reclamantul K. I. a fost reținut si ulterior arestat preventiv.

La data de 9 noiembrie 2010, Comisia de avizare a actelor medico-legale din cadrul IML C. Napoca a formulat concluzii proprii raportat la noua expertiza medico-legala întocmită în cauza, constatările acestei Comisii fiind avizate de Comisia Superioara de Medicina Legala din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici";.

Având în vedere că fapta care a generat presupunerea că decesul nu a fost cauzat de factori naturali, ci de o faptă a omului, aceasta ducând la reținerea si arestarea preventiva a reclamantului K. I., a fost aceea de a se formula concluziile medico-legale exprimate în constatarea preliminară (f.6), Raportul de expertiză medico-legală(f.7-11), Completarea la raportul de expertiză medico- legală (f.12-14) și Noua expertiză medico-legală (f.15-22), aceasta faptă poate fi

asimilata si considerată fapta ilicita producătoare de prejudicii în înțelesul art. 998-999 C.civ.

In privința prejudiciului reclamat de K. I., s-a constatat ca acesta este prejudiciul moral suferit de reclamant ulterior datei la care acesta a fost pus în libertate, iar în ceea ce privește prejudiciul moral solicitat de reclamanții F.

A. si F. R. R., acesta este reprezentat de prejudiciului suferit ca urmare a reținerii si arestării preventive a fiului, respectiv fratelui lor, reținere si arestare care s-au dovedit a fi nelegale.

Instanța de fond a considerat factorul generator al daunele morale produse reclamanților a încetat la data la care instanța de judecata a pronunțat hotărârea de achitare a reclamantului K. I., constatându-se că fapta pentru care s-a dispus cercetarea sa penala nu există. De la acest moment se consideră că solicitarea daunelor morale nu mai poate fi considerată o solicitare justificată, deoarece o instanță de judecata a reținut cu putere de lucru judecat, că reclamantul K. I. nu este vinovat de nici o fapta penală.

Pentru a reține acest fapt, instanța de judecată a avut în vedere și faptul că martorii audiați în cauză Jaszai Jozsef (f.169) și M. G. (f.170-171) au arătat că toți vecinii reclamantului K. I. au considerat de la început că acesta nu este vinovat, astfel că la momentul la care s-a pronunțat hotărârea de achitare toată lumea a fost bucuroasă. De asemenea, se reține că martorii au arătat că atitudinea lor față de reclamantul K. I. nu s-a schimbat în nici un fel după decesul soției sale tocmai datorită faptului că acesta era considerat nevinovat.

Între momentul punerii în libertate a reclamantului si momentul la care hotărârea de achitare a devenit definitiva se poate retine, în măsura în care s-ar face proba acestui fapt, ca procesul penal a mai putut produce daune morale, în condițiile în care s-a constatat că întregul proces penal a fost generat de constatările medico-legale arătate mai sus ale pârâților.

Prejudiciul solicitat de reclamanți trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv, constatarea caracterului cert al prejudiciului și a faptului că acesta nu a fost reparat.

In privința caracterului cert, tribunalul a constatat ca reclamanții au solicitat cu titlu de despăgubiri morale daune în valoare totala de 450.000 euro (150.000 din partea paratei B. M. și 300.000 euro din partea pârâților

C. A. si P. N. ), astfel ca din acest punct de vedere se considera că se este îndeplinită aceasta condiție.

De asemenea, s-a reținut că reclamantul K. I. a formulat, în contradictoriu cu S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice cererea de chemare în judecata care a făcut obiectul dosarului nr._, dosar în care în temeiul art. 504 si urm. C.proc.pen., reclamantul K. I. a primit cu titlu de despăgubiri aferente daunelor morale pricinuite de arestarea sa nelegala, suma de 80.000 euro, hotărârea pronunțată devenind irevocabila, iar suma arătată fiind achitata de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice (copiile ordinelor de plată au fost depuse la fila 153 din dosar).

Daunele morale suferite de reclamantul K. I. ca urmare a arestării și reținerii sale nelegale dispusă în cadrul procedurii penale au fost astfel, cuantificate pentru întreaga procedura începuta la data de 9 septembrie 2008, data la care reclamantul K. I. a fost reținut si ulterior arestat preventiv si pana la data la care acesta a fost eliberat din arest, respectiv data de 13 ianuarie 2010. în cadrul procedurii care a făcut obiectul dosarului nr._, instanța de judecat a stabilit valoarea daunele morale inclusiv pentru faptele ilicitate care fac obiectul prezentului dosar (arestarea și reținerea reclamantului, astfel cum s-a reținut mai sus fiind determinate de constarea că decesul numitei K. M.

L. nu a fost cauzat de cauze naturale), astfel că în privința acestui aspect, chiar dacă nu exista autoritate de lucru judecat, instanța constată că în privința reclamantului K. I. prejudiciul moral a fost reparat anterior de S. R., în temeiul art. 504 si urm. C.proc.pen..

La data la care a fost pronunțată hotărârea în dosarul nr._ instanța a avut în vedere caracterul cert al prejudiciului solicitat de reclamant în ceea ce privește suma solicitată cu titlu de daune morale, având în vedere atât prejudiciul actual cât și prejudiciul viitor care, deși nu s-a produs era sigur că urma să se producă (suferințele ulterioare generate de reținerea și arestarea preventivă, acuzațiile aduse, mediatizarea cazului, influența avută asupra opiniei publice).

Instanța de fond a considerat așadar că la momentul la care au fost acordate prejudicii morale în suma de 80.000 euro, instanța de judecata a avut, astfel cum impun si prevederile art. 505 C.proc.pen. toate aspectele care au produs daune morale reclamantului, inclusiv cele care au rezultat ulterior datei la care reclamantul a fost pus în libertate si data la care instanța de judecata în mod definitiv a dispus achitarea sa.

În privința prejudiciului cauzat reclamanților F. A. si F. R. R. s-a considerat ca si acest prejudiciu a fost avut în vedere de instanța care a soluționat dosarul nr._ al T. ui M., deoarece la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța trebuie să aibă în vedere si "consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă. Reclamanții F. A. și F. R. R. au susținut că prejudiciile le-au fost cauzate tocmai în considerarea faptului că sunt membrii ai familiei reclamantului K. I., având legături foarte apropiate față de acesta, astfel că au fost afectați de acuzațiile aduse acestuia și de măsurile preventive luate față de fiul, respectiv fratele reclamanților.

Reținând aceste aspecte s-a considerat ca prejudiciul moral suferit de reclamanții K. I., F. A. si F. R. R. a fost acoperit de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel că invocarea în temeiul unui alt text legal a existentei unor prejudicii create de aceleași fapte ilicite constituie o cerere neîntemeiată. S-a considerat ca în ceea ce privește prejudiciul invocat de cei trei reclamanți acesta a fost reparat, nefiind îndeplinite privind prejudiciul, astfel că nu poate fi angajată răspunderea civila delictuala a pârâților.

În privința legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciul suferit de reclamanți, precum si forma de vinovăție care se poate reține, având în vedere faptul ca s-a constatat că nu este îndeplinită condiția privind existența unui prejudiciu care să nu fi fost reparat, instanța de fond a considerat ca a devenit inutil să fie analizate aceste condiții privind răspunderea delictuală. Existența condițiilor privind legătura de cauzalitate si a formei de vinovăție prevăzute de lege a fost analizata la momentul verificărilor condițiilor de fond, în privința cererii de intervenție în interes propriu formulată de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cerere formulate în cauza.

Având în vedere aspectele arătate mai sus, s-a considerat că cererea formulata de reclamanți este neîntemeiata, astfel ca aceasta a fost respinsă, deoarece nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ.

Reclamanții K. I., F. A. si F. R. R. au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. S-a retinut că, potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.

In cauza dedusa judecății, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile arătate mai sus, în sensul ca reclamanții sunt cei care au căzut în pretenții,

astfel că cererea acestora care vizează cheltuielile de judecată a fost respinsa, aceasta nefiind neîntemeiată.

Parata B. M. a formulat cerere de chemare în garanție a SC A.

R. A. V. I. G. SA susținând că a încheiat cu aceasta societate de asigurare polița de asigurare nr. MM 3. din data de_, valabilă la data la care s-a susținut că s-a produs fapta cauzatoare de prejudicii, astfel că în măsura în care cererea de chemare în judecată ar fi admisă, iar pârâta obligată la plata unor sume de bani în favoarea reclamanților să se dispună ca, în limita sumei de 50.000 euro-suma asigurată, chemata în garanție să fie obligata la plata de despăgubiri.

Chemata în garanție, SC A. R. A. V. I. G. SA a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune arătând că cererea de chemare în garanție a fost formulata după împlinirea termenului de 2 ani de la data la care a fost săvârșită fapta imputata pârâtei B. M. .

S-a considerat neîntemeiată aceasta excepție. Termenul de prescripție în cazul contractelor de asigurare este într-adevăr de 2 ani, fiind vorba de un termen special prevăzut de art. 3 alin. 2 din Decretul nr.167/1958. Cu toate acestea, s-a considerat că termenul de prescripție a început să curgă de la momentul la care a fost pronunțată soluția în cauza nr._, astfel ca la data la care s-a formulat cererea de chemare în garanție dreptul la acțiune nu era prescris.

In privința fondului, cererii de chemare în garanție, tribunalul a constatat că pârâta B. M. nu a fost obligată la plata unor sume de bani în favoarea reclamanților, cererea de chemare în judecata fiind respinsa, astfel că s-a considerat ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C.proc.civ., privind admiterea cererii de chemare în garanție.

Având în vedere aspectele reținute mai sus, instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție formulata de pârâta B. M., cerere care a vizat doar acțiunea formulata de reclamanții K. I., F. A. si F. R.

R. .

În prezenta cauza a fost formulată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția G. a F. P. M., cererea de

intervenție în interes propriu, în cuprinsul căreia s-a solicitat ca, în temeiul art. 998-999 C.civ., să fie obligați pârâții la plata sumelor achitate de intervenient, urmare a soluționării dosarului nr._ al T. ui M. . Suma la care s-a solicitat a fi obligați pârâții, în solidar, a fost indicata ca fiind 389.639 lei sumă ce cuprinde despăgubirile materiale acordate și cheltuielile de judecată

(29.839 lei) și despăgubirea acordată cu titlu de daune morale (80.000 euro, echivalentul în lei la data de_ ).

Cererea de intervenție în interes propriu formulată de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a F. P. M. a fost încuviințată în principiu, în ședința publică din data de 7 martie 2013.

Instanța a pus în discuție temeiul de drept al cererii de intervenție, astfel că, S. R. a arătat ca, cererea are ca și temei de drept art. 998-999 C.civ., respectiv dreptul comun în materia răspunderii delictuale, cererea fiind una în regres.

Intervenientul S. R. a arătat expres că solicitarea de a obliga pârâții la plata sumei de 389.639 lei este rezultatul admiterii cererii formulate de reclamantul K. I. privind daunele pricinuite prin reținerea si arestarea sa nelegală. S-a susținut ca cererea nu are ca si temei art. 507 C.proc.pen., deoarece S. R. nu dorește să facă dovada existentei relei credințe sau a gravei neglijențe a pârâților-medici legiști.

Având în vedere cererea de intervenție în interes propriu formulată de S.

R. prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția G. a F.

P. M., pârâții B. M., P. N. si C. A. au formulat cerere reconvențională solicitând instanței să dispună în contradictoriu cu S.

R. prin Ministerul Finanțelor Publice, anularea sau constatarea nulității absolute a actelor medico-legale întocmite de Comisia de avizare si control a actelor medico-legale de pe lângă IML C. Napoca (Avizul medico-legal nr. 8616/ XI/96/_ ), respectiv avizul înregistrat sub nr. E1/737/_ al Comisiei Superioare de Medicina Legala din cadrul Institutului Național de Medicina Legală "Mina Minovici";.

In privința cererii de intervenție formulată a fost invocata excepția prematurității cererii susținându-se faptul că intervenientul nu a sesizat Comisiile mixte care pot face verificări în ceea ce privește legalitatea actelor medico-legale, astfel ca în lipsa procedurii prealabile nu se poate sesiza instanța de judecata cu o cerere având ca obiect despăgubiri.

Instanța de fond a considerat această excepție a prematurității formulării cererii de intervenție principală, încuviințată în principiu, ca nefiind întemeiată, astfel că aceasta a fost respinsă.

S-a constatat că potrivit art. 26 și 27 din OG 1/2000, Comisiile mixte se constituie ori de câte ori există indicii cu privire la săvârșirea unor abateri în efectuarea lucrărilor medico-legale și ministrul sănătății sau ministrul justiției solicită efectuarea unor verificări de către acestea, revenind acestui organism posibilitatea de a verifica modul de efectuare a lucrărilor medico-legale.

În măsura în care se constată, urmarea verificărilor efectuate că au fost încălcate dispozițiile legale, sunt sesizate organele judiciare competente.

Sesizarea comisiilor mixte se realizează de către ministrul sănătății sau de către ministrul justiției, iar verificările au ca și obiect respectarea prevederilor legale care reglementează întocmirea lucrărilor medico-legale (art. 27 din OG 1/2000, respectiv art. 292alin. 2 din HG 774/2000).

Intervenientul S. Român nu avea obligația de a urma o procedură prealabilă sesizării instanței deoarece acesta a susținut că presupusa faptă ilicită săvârșită de pârâți o constituie formularea concluziilor medico-legale din actele întocmite, concluzii care au fost infirmate din punct de vedere științific de Comisia de avizare și control din cadrul IML C. Napoca, respectiv Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul INML "Mina Minovici";, această din urmă constituind "autoritatea științifică supremă în domeniul medicinii legale"; (art. 23 din HG 774/2000).

Astfel, s-a considerat că cererea nu este prematur formulată, deoarece în cauză, față de cererea de intervenție formulată, instanța nu va analiza doar dacă faptele imputate pârâților constituite fapte ilicite din punct de vedere civil, excepția fiind respinsă.

În privința fondului cererii de intervenție, tribunalul a reținut că în cazul acesteia sunt îndeplinite condițiile acțiunii în regres, astfel cum sunt prevăzute în art. 1108 pct. 3 C.civ., deoarece S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecata de reclamantul K. I., a fost obligat la plata unor despăgubiri care reprezintă daune materiale si morale în cuantum de 389.639

lei, astfel intervenientul subrogându-se în drepturile celui pe care l-a plătit, având posibilitatea să se îndrepte împotriva persoanelor cu privire la care se susține ca ar fi generat respectiva paguba pe care S. R. a reparat-o.

Reținând ca temeiul juridic al cererii îl constituie prevederile art. 998-999 C.civ., instanța de fond a analizat si în cazul cererii de intervenție în interes propriu cele 4 condiții care trebuie îndeplinite pentru a se angaja răspunderea

delictuala, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si existenta vinovăției în forma prevăzută de lege.

In privința faptei ilicite, astfel cum aceasta a fost descrisa în cererea de intervenție, s-a reținut ca, aceasta ar fi fapta pârâților de a întocmi acte medico- legale care, potrivit susținerilor intervenientului în interes propriu, nu au fost corecte.

Întocmirea unor acte medico-legale care nu respecta formal procedura legală, dar cu privire la care instanța de judecata nu a constatat că sunt nelegale, mai mult decât atât chiar le-a avut în vedere la momentul la care a pronunțat o anumită soluție se consideră că nu pot constitui "fapte ilicite"; cauzatoare de prejudicii în prezenta cauză.

Motivul pentru care reclamantul K. I. a fost reținut și arestat preventiv a fost acela că în cuprinsul actelor medico legale întocmite de pârâți s- a menționat faptul ca moartea numitei K. M. a fost una violenta aceasta producându-se prin asfixie mecanică. Reclamantul K. I. nu a fost reținut si arestat pentru ca actele medico-legale nu au respectat anumite prevederi legale care reglementează modul de întocmire al acestora. Astfel nu vor fi avute în vedere aspectele legate de întocmirea unei completări a raportului de expertiza si nu a unui nou raport medico-legal, sau faptul că s-au reluat în cuprinsul noului raport medico-legal concluziile raportului de expertiza si nu s-au efectuat alte analize sau verificări.

Astfel, chiar daca si aceste "erori tehnice"; de întocmire a actelor medico- legale sunt fapte care nu au respectat întocmai dispozițiile legale, acestea nu pot fi considerate fapte ilicite în sensul menționat de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, deoarece acestea nu au produs nici un prejudiciu reclamantului K. I. .

Astfel, singurul aspect care poate fi considerat fapta ilicita în înțelesul art. 998-999 C.civ. este mențiunea din actele medico-legale legată de modul în care s-a produs decesul numitei K. M. .

În privința acestui fapt, instanța de fond a retinut că potrivit art. 23 din HG 774/2000, Comisia Superioară de Medicină Legală care funcționează pe lângă Institutul Național de Medicina Legala Mina Minovici reprezintă autoritatea științifică supremă în domeniul medicinei legale care verifica, evaluează, analizează si avizează din punct de vedere științific conținutul actelor medico-legale.

Din acest punct de vedere s-a considerat ca avizul dat de acesta comisie în cuprinsul căruia se menționează că este exclus decesul prin asfixie mecanică- sugrumare, nu mai poate fi contestat de nici o autoritate deoarece organele judiciare, potrivit art. 28 din HG 774/2000, nu pot solicita efectuarea altor expertize decât în situația în care au apărut date noi.

Reținând cele de mai sus, s-a considerat ca inserarea în cuprinsul actelor medico-legale a mențiunii legate de decesul numitei K. M. care nu ar fi unul datorat cauzelor naturale, constituie fapta ilicita ce poate fi imputata pârâților.

In ceea ce privește prejudiciul creat prin fapta ilicită, s-a constatat că s-a achitat despăgubirea acordată reclamantului K. I., în considerarea prejudiciului creat atât lui cât și familiei acestuia, prejudiciu cauzat prin faptul că în cadrul procesului penal în care a fost implicat a fost reținut si arestat preventiv. Astfel, prin plata efectuată, potrivit ordinelor de plată depuse la fila 153, intervenientul în interes propriu s-a subrogat în drepturile persoanei căreia a fost obligat sa-i achite despăgubirile.

Din acest punct de vedere s-a considerat ca suma achitata reclamantului

K. I. reprezintă prejudiciul cauzat S. ui R., astfel ca si aceasta condiție

necesar a fi îndeplinită pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală este îndeplinită.

S-a considerat îndeplinite condițiile care vizează prejudiciul cauzat putându-se reține că acesta este unul cert, iar la acest moment prejudiciul cauzat intervenientului, nu a fost reparat.

În privința vinovăției s-a considerat ca nu sunt îndeplinite cerințele pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală, pentru motivele ce vor fi expuse mai jos.

S-a reținut că nu poate fi avută în vedere intenția ca si forma a vinovăției deoarece parații nu au avut nici un fel de intenție în a formula concluzii eronate sau care sa nu fie împărtășite de Comisia de avizare si control a actelor medico- legale sau de către Comisa Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicina Legala "Mina Minovici";.

Instanța de fond a considerat ca nici culpa nu poate fi reținuta în sarcina pârâților. S-a reținut că forma de vinovăție a culpei prezintă 2 forme imprudența (când autorul faptei prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă socotind fără temei că el nu se va produce), respectiv neglijența (autorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă), însă nici una dintre forme nu a putut fi reținută în cauză, astfel că s-a considerat ca nu este îndeplinită condiția privind forma de vinovăție ceruta de lege.

În cauză intervenientul a arătat ca nu formulează cererea în temeiul art.

507 C.proc.pen., caz obligatoriu pentru formularea unei cereri în regres, ci cererea este formulată în temeiul art. 998-999 C.civ., deoarece nu dorește să facă dovada gravei neglijente sau a culpei grave, ci se dorește doar dovedirea îndeplinirii condițiilor generale de răspundere delictuală.

Chiar din cuprinsul susținerilor intervenientului în interes propriu se retine ca acesta nu a invocat grava neglijenta sau culpa grava în exercitarea de către medicii legiști a atribuțiilor prevăzute de lege.

In cauza de față s-a constatat că pârâții au îndeplinit obligațiile care le reveneau la solicitarea organelor de urmărire penală si a instanței de judecată. În cuprinsul expertizelor efectuate aceștia au expus motivat opinia științifică pe care si-au fundamentat-o în baza probelor deținute și a rezultatelor histopatologice pe care le aveau la dispoziție.

Expunerea motivata a unei opinii științifice, în condițiile în care fiecare dintre elementele constatate de pârâți sunt identificate în cazul asfixiei mecanice, nu poate duce la concluzia ca pârâții si-au îndeplinit, din punct de vedere subiectiv, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, astfel încât în sarcina lor, să se poată reține chiar si cea mai ușoară culpă.

Faptul ca în cuprinsul avizului întocmit de Comisia de avizare si control din cadrul IML C. -Napoca s-a menționat că nu au fost coroborate datele anchetei si rezultatele examenelor histopatologice efectuate, în condițiile în care în cazul de fata parata B. M. a examinat corpul defunctei, iar din susținerile pârâților de la interogatoriu si din cuprinsul actelor medico-legale rezulta ca s-au avut în vedere si fisele întocmite la Unitatea de Primire Urgente, instanța de fond a apreciat (chiar dacă concluziile formulate au fost infirmate de Comisia Superioară de Medicină Legală), că nu se poate astfel retine nici vinovăția sub forma culpei în sarcina pârâților.

In ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, instanța de fond a considerat că aceasta condiție este îndeplinită în sensul că urmare a concluziilor formulate de pârâți, față de reclamantul K. I. s-a dispus reținerea si arestarea preventiva, astfel că, raportul de cauzalitate este unul direct, concluziile eronate ale pârâților ducând la crearea prejudiciului pe care l-a reparat intervenientul anterior sesizării instanței.

S-a mai reținut că actele medico-legale întocmite de pârâți au fost avute în vedere de instanța penala care nu a considerat ca acestea au fost efectuate cu încălcarea prevederilor legale. Dimpotrivă, atât organele de urmărire penala cat

si instanța de judecata au avut în vedere respectivele acte medico-legale, acestea fiind administrate în cauza penala.

Reținând aceste aspecte, instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție deoarece, nu sunt îndeplinite toate condițiile, cumulativ, prevăzute de art. 998-999 C.civ., respectiv aceea care vizează vinovăția pârâților.

Pârâții B. M., P. N. și C. A. au formulat, urmare a încuviințării în principiu a cererii de intervenție în interes propriu, cererea reconvențională, în contradictoriu cu S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să dispună anularea sau constatarea nulității absolute a avizului nr. 8616/XI/96/_ întocmit de Comisia de avizare si control de pe lângă IML C. -Napoca, respectiv a avizului nr. E_ din 8

martie 2010 emis de Comisia superioara medico-legală din cadrul INML "Mina Minovici";.

În privința cererii reconvenționale formulate au fost invocate excepțiile lipsei calității procesuale active a pârâților-reclamanți-reconvenționali și a lipsei calității procesuale pasive a interveninetului-pârât reconvențional S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a F.

P. M. .

Aceste excepții au fost considerate neîntemeiate, astfel că au fost respinse. S-a constatat că cererea reconvențională a fost formulată urmare a depunerii și încuviințării cererii de intervenție în interes propriu, astfel că din acest punct de vedere, fiind o cerere reconvențională, pretențiile deduse judecății prin această cerere incidentală trebuie să fie soluționată între aceleași părți. Astfel, cererea reconvențională poate fi formulată doar în condițiile în care pârâtul are pretenții proprii în legătură cu cererea de chemare în judecată (art.

119 C.proc.civ.).

Instanța de fond a reținut în privința excepției inadmisibilității cererii reconvenționale faptul că, pârâții au solicitat constatarea nulității unor acte care constituie mijloace de probă în dosarul nr._ al T. ui M., dosar soluționat definitiv, în care persoana cercetată, reclamantul K. I. a fost achitat. Aceste probe au fost considerate legale de către instanța penală la momentul la care a pronunțat hotărârea definitivă de achitare și au fost avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii

Instanța nu a putute reține susținerea pârâților potrivit căreia administrarea probelor nu le este opozabilă, deoarece după cum s-a reținut și mai sus, hotărârea penală de achitare este opozabilă erga omnes. Dreptul de a contesta probele administrate revine părților implicate în procesul penal, însă în cadrul acestui proces penal, procurorul, participant obligatoriu în procedură, reprezentant al societății, garantează respectarea principiului legalității procesului penal.

De asemenea, în cadrul aceleiași proceduri desfășurate în cadrul procesului penal este reglementată imposibilitatea folosirii în procesul penal a mijloacelor de probă obținute ilegal, caracterul nelegal urmând a fi stabilit în același cadru procesual în baza obligației legale instituite de art. 62 Cod procedură penală în sarcina organului de urmărire penală și a instanței de judecată, de a lămuri cauza sub toate aspectele, iar sub acest aspect hotărârea penală poate fi prezumată că a fost pronunțată cu respectarea acestor principii.

În aceste condiții, contestarea pe calea separată a valorii probatorii a înscrisurilor ce au condus la stabilirea situației de fapt în procesul penal excede cadrului legal stabilit de dispozițiile legii civile invocate în susținerea

cererii și reprezintă o eludare a prevederilor speciale ale Codului de procedură penală care reprezintă legea organică în această materie.

Având în vedere aceste considerații, instanța de fond a apreciat întemeiată excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulate, astfel că aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă.

Cererea reconvențională a fi respinsă ca inadmisibilă, astfel că celelalte excepții și apărări de fond formulate în legătură cu această cerere incidentală nu au mai fost analizate.

In privința cheltuielilor de judecata, pârâții au arătat ca își rezerva dreptul de a le solicita pe cale separata, astfel ca instanța de fond a luat act de aceasta solicitare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanții K.

1. , F. A., F. R. R. și intervenientul în interes propriu S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A F. P. C. -NAPOCA, solicitând admiterea apelurilor așa cum au fost formulate.

   1. În apelul formulat de reclamanții K. I., F. A. și F. R. R. se solicită schimbarea hotărârii atacate si admiterea acțiunii, astfel cum a fost ea precizata la termenul din_, în fata T. ui M., cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, reclamanții au arătat că hotărârea instanței de fond, prin care s-a respins ca nefondata acțiunea lor este nefondata, cuprinzând motive contradictorii.

Referitor la prejudiciu, instanța de fond a analizat separat prejudiciul pretins de către Kleibei losif, de cel pretins de către F. A. si F. R. R.

, insa motivele pentru care acest prejudiciu nu poate fi reparat prin prezentul proces sunt contradictorii si contrare legii.

Instanța de fond, în motivarea hotărârii, fila 27, alin. 4, considera ca "factorul generator al daunelor morale a încetat la data la care instanța de

judecata a pronunțat hotărârea de achitare a reclamantului Kleibei losif", astfel ca cei trei reclamanți, în absenta unui prejudiciu nu mai pot solicita despăgubiri.

Cu toate ca se susține ca după punerea în libertate a reclamantului K.

I., nu exista vreun prejudiciu cauzat celor 3 reclamanți, în aliniatul penultim al aceleiași pag. 27, se arata ca, în condițiile care se face dovada ca procesul penal a mai produs daune morale, se poate solicita totuși repararea acestui prejudiciu.

Instanța de fond, arată, în pagina 28, ca prejudiciul solicitat de K. losif, prin prezentul proces, adică perioada de la punerea în libertate si pana la rămânerea definitiva a hotărârii penale, a fost reparat prin despăgubirile acordate lui K. I., în dosarul_ de T. ui M., prin sentința civilă nr. 126/2012 și că s-au avut în vedere toate aspectele care au produs daune morale reclamantului, inclusiv cele care au rezultat ulterior datei la care reclamantul a fost pus în libertate si data la care instanța de judecata, în mod definitiv, a dispus achitarea.

Aceasta apreciere a instanței de fond este contrara legii, respectiv art. 504 alin.2 C.pr.pen. coroborat cu art.505 alin. l C.pr.pen., care stipulează ca reparația se acorda doar pentru perioada cat acesta a fost privat de libertate, respectiv, reținut si arestat, neexistând posibilitatea ca potrivit acestui articol, cel arestat nelegal sa primească despăgubiri pentru perioada de după punerea sa în libertate.

Jurisprudența în materie s-a pronunțat în același sens, iar în situația în care, după punerea în libertate a inculpatului, arestat nelegal, acesta ar suferi

fizic psihic si moral, acesta va putea acționa în judecata, pe plan civil, pe cel vinovat de generarea procesului penal în care reclamantul a fost inculpat, cu condiția dovedirii tuturor condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale.

Reclamanții susțin ca prejudiciul pretins de către K. I. este unul cert si nereparat, deoarece, instanța care a soluționat acțiunea în despăgubiri, contra

S. ui R., nu a acordat despăgubiri, pentru perioada de după punerea în libertate, deoarece ar fi încălcat legea, respectiv art. 504, 505 C. pr.pen.

Tribunalul Maramureș, prin sentința civilă nr. 126/2012, a arătat în considerente că "pentru reținerea pe nedrept a reclamantului pe timp de 1 an si

4 luni, acestuia i se cuvine echivalentul sumei totale de 280.000 de euro ( respectiv 17.500 de euro/luna), prejudiciul suferit de către reclamant constând în "depresiei puternice datorate imposibilității de a participa la înmormântarea soției, lezarea onoarei, demnității, statutului social, libertății individuale." iar Curtea de Apel C., prin decizia civilă nr.788/R/2012, prin care a redus daunele morale de la 280.000 de euro la 80.000 de euro, în echivalent, a arătat, în considerente, ca aceste daune se cuvin reclamantului Kleibei losif: "fata de perioada arestării, de atingerea adusa de aceasta măsura dreptului la libertate, a demnității si imaginii reclamantului, suferințelor fizice si psihice ale acestuia".

Prin urmare, prejudiciul solicitat de către K. losif, prin prezentul proces nu a fost reparat si se impune a fi admisa acțiunea, fiind evident ca si după punerea în libertate, pana la rămânerea definitiva a hotărârii penale de achitare, viata acestuia a fost puternic marcata de acest proces, fiindu-i afectata, în continuare demnitatea, imaginea, reputația, fiind marcat din punct de vedere psihic si moral.

In ceea ce privește prejudiciul reclamat de către numiții F. A. si F.

R. R., reprezentând reparația întregii suferințe fizice si psihice, cauzate de întreg procesul penal, instanța a considerat nefondat, ca si acesta a fost reparat prin despăgubirea acordata reclamantului în dosarul_ . Aceasta afirmație nu corespunde adevărului deoarece, în acest proces, doar K. losif putea avea calitate procesuala activa, iar despăgubirea acordata a fost una strict personala si doar pentru perioada reținerii si arestării nelegale.

Potrivit motivării celor două instanțe, la acordarea despăgubirii către K. losif, s-a avut în vedere doar persoana acestuia, perioada arestării, fără a se avea în vederea consecințele procesului penal asupra familiei sale.

Textul art.504 alin. l C.pr.pen., stabilește posibilitatea instanței de a avea în vedere la stabilirea despăgubirii, "consecințele produse asupra persoanei sau asupra familiei celui arestat nelegal", din punct de vedere gramatical, "sau" fiind conjuncție coordonatoare disjunctiva, care da posibilitatea instanței de a avea în vedere consecințele ori asupra persoanei arestate ori cele asupra familiei acestuia, astfel ca nu se pot avea în vedere ambele consecințe cumulativ, cum susține instanța.

Prin urmare si prejudiciul pretins de către ceilalți doi reclamanți este unul cert si nereparat, acțiunea urmând a fi admisa si în ceea ce-i privește pe aceștia, dovedind, prin probele testimoniale si interogatoriul reclamanților, realitatea traumelor fizice, psihice si morale suferite de aceștia de întregul proces în care a fost implicat K. losif, fiul, respectiv fratele celor doi reclamanți.

În privința vinovăției trebuie să se țină cont de două adevăruri din dosarul penal_ al T. ui M., care se impun ca realități indeniabile, opozabile erga omnes, având caracter decisiv în demersul juridic al stabilirii acesteia.

Primul adevăr - de natura medical-științifica, se refera la faptul, ca în cadrul dosarului penal în care K. losif a fost acuzat ca si-a ucis sotia - KIeibel

M., Comisia Superioara Medico-Legala de pe lângă Institutul Mina Minovici, a

eliberat un aviz, prin care a aprobat Concluziile proprii ale Comisiei de avizare si control ale actelor medico-legale de la IML C. si a menționat expres ca "se exclude producerea decesului prin asfixie mecanica-sugrumare", moartea acesteia fiind neviolenta.

Din punct de vedere procedural, al legilor, normelor si regulamentelor, care reglementează activitatea de medicina legala, avizul Comisiei Superioare medico-legala de pe lângă Institutul Mina Minovici este un act ale cărui concluzii se impun cu caracter de adevăr științific absolut, organele judiciare neputând solicita noi expertize, prin care sa se reanalizeze realitatea celor menționate în aviz, decât în situația apariției unor date medicale noi sau de ancheta.

Al doilea adevăr - de natura juridica, se refera la faptul ca instanța penala, având ca baza avizul Comisiei Superioare Medico-Legala de pe lângă Institutul Mina Minovici, a dispus achitarea inculpatului K. losif, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, pe art. 10 lit.a C. pr.pen. - fapta nu exista -, sentința rămasa definitiva prin retragerea apelului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. . Aceasta sentința penala de achitare a stabilit cu putere de lucru judecat ca K. losif a fost achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, pe considerentul ca fapta nu exista, moartea numitei K. M., nefiind de natura violenta, hotărârea fiind opozabila erga omnes, sub aspectul acestei fapte.

Vinovăția, ca si condiție a antrenării răspunderii civile delictuale, este un element de natura interna a omului, care implica studiul a 2 elemente - factorul intelectiv si cel volitiv.

Parata B. a arătat, prin întâmpinarea depusa ca, concluziile acesteia cu privire la natura si cauza morții numitei K. M., sunt corecte, aceasta murind prin asfixie mecanica si ca avizul forului suprem în medicina legala si hotărârea penala definitiva de achitare nu au nicio relevanta pentru aceasta, nefiindu-i opozabile.

Aceeași atitudine de sfidarea a concluziilor forului suprem în medicina legala si ignorării puterii de lucru judecat a hotărârii penale a fost manifestata de către toți cei trei medici, prin notele de ședința depuse la instanța de fond în_, în care solicita, total neprocedural, reanalizarea naturii si cauzei morții lui K. M. .

Toate aceste elemente tind sa dovedească indirect poziția psihica a celor trei parați, atât la data întocmirii actelor medico-legale, cat la în prezent, care nu recunosc caracterul ilicit, eronat, al concluziilor exprimate de către aceștia cu privire la natura si cauza morții lui K. M. .

Aceasta poziție psihica îmbracă, sub aspect juridic forma culpei cu neprevedere si nepregătire, raportat la faptul ca niciun moment n-au prevăzut caracterul ilicit al faptei lor si urmările acesteia, deși puteau si trebuiau sa le prevadă.

Analizând, în concret, din punct de vedere științific, demersul celor trei medici, în a stabili natura si cauza morții numitei K. M., din expertiza întocmita de către expertul Marculescu D. si Concluziile proprii ale Comisiei de avizare si control a actelor de pe lângă IML C., rezulta ca, în raportul inițial al paratei B., "nu au fost coroborate - din punct de vedere științific - constatările de la necropsie cu datele medicale consemnate de către echipajele medicale", astfel au fost interpretate eronat în context, leziunile produse ca urmare a manevrelor de resuscitare cardio-pulmonare".

Ceilalți doi parati - Capalnean si P., care au întocmit Noua expertiza, în loc sa analizeze, obiectiv, toate datele medicale pe care le aveau la dispoziție, s-au mărginit sa reia în 2 fraze concluziile colegei lor, B. si sa-i acopere

grava eroare profesionala, cu riscul de a fi condamnat pentru omor un om nevinovat.

In cuprinsul "Concluziilor proprii", Comisia de avizare si control ale actelor medico-legale de la IML C., arata ca niciuna din leziunile externe si interne nu sunt specifice unei morți prin sugrumare, si ca toate aceste leziuni au fost produse urmare a manevrelor de resuscitare.

Se arata totodată ca microemboliile pulmonare cu măduva hematogena sunt urmare a manevrelor de resuscitare si atesta că în momentul resuscitării victima era în viata si avea activitate cardiaca, ori în cazul sugrumărilor, moartea intervine foarte rapid.

Nu s-au constat existenta modificărilor microscopice caracteristice morților asfixice, la plămâni, cord, neavând confirmare histopatologica.

Tabelul comparativ întocmit de către expertul parte dl. Marculescu, releva ca atât la examenul extern, examenul intern si examenul histopatologic al numitei K. M., lipsa oricăror leziuni caracteristice asfixiilor prin sugrumare.

Toate aceste elemente caracteristice morții prin sugrumare sunt cuprinse în tratate de medicina legala a căror vechime coboară pana în anii 1960, nefiind cuprinse în tratate medicale de ultima ora pe care parații sa nu le fi putut cunoaște.

Față de cele mai sus arătate, se consideră ca în sarcina celor trei parați se poate retine vinovăția sub forma culpei, urmând a fi antrenata răspunderea civila delictuala si obligarea acestora la repararea prejudiciului.

Motivarea instanței de fond care arata: "în cuprinsul expertizelor efectuate, aceștia au expus motivat opinia științifica pe care si-au fundamentat- o în baza probelor deținute si a rezultatelor histopatologice pe care le aveau la dispoziție" este în totala contradicție cu concluziile Concluziilor proprii ale Comisiei de avizare si control a actelor de pe lângă IML C. si ale Comisiei Superioare medico-legala de pe lângă Institutul Mina Minovici.

Opinia celor trei parați nu este motivata științific si nu s-a fundamentat pe probele deținute si rezultatele histopatologice efectuate, pentru simplul argument ca diagnosticul histopatologic evidențiat la K. M., nu este specific unei asfixii mecanice ci unei morți neviolente.

Afirmația instanței de fond "fiecare dintre elementele constatate de către parați sunt identificate în cazul asfixiei mecanice" este în totala contradicție cu adevărul medical-stiintific si cel juridic de la care a pornit instanța de judecata

în analiza existentei răspunderii civile delictuale.

II. În apelul intervenientului S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA G. REGIONALA A F. P. C. - NAPOCA, prin A. J. A F. P. M., se solicită schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de intervenție si obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 389.639 lai daune morale, 29.839 lei daune materiale si cheltuieli de judecata).

În motivarea apelului, intervenientul a arătat că prin acțiunea formulata în dosarul nr._ al T. ui M. reclamantul K. I. a solicitat în temeiul art.506 Cod procedura penala obligarea S. ui R., prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unor sume de bani reprezentând repararea pagubei ce i-a fost cauzata ca urmare a reținerii si arestului preventiv, începând cu data de_ (data reținerii) si pana la_ (data punerii în libertate ca urmare a revocării măsurii arestului preventiv), 491 zile (1 an si 4 luni).

Prin Sentința civila nr.126/_ Tribunalul Maramureș a admis în parte acțiunea obligând S. R. sa plătească reclamantului suma de 19.839 lei daune materiale, 280.000 Euro cu titlu de daune morale și 2.163 lei cheltuieli de judecata.

Curtea de Apel C., prin decizia civila nr.1788/R/_, a admis în parte recursurile declarate de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice si Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, modificând în parte Sentința civila nr.126/_, obligând S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice sa plătească reclamantului K. I. suma de 80.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de despăgubiri morale pentru perioada_ -_ de privare de libertate si 10.000 lei cheltuieli de judecata aferente judecării fondului.

Sentința civila nr. 126/_ a T. ui M. si decizia civila nr. 1788/R/_ a Curții de Apel C. au fost puse în executare de către S. R. la data de_ fiind achitata suma de 389.639 lei reprezentând daune morale (80.000 Euro), daune materiale (19.839 lei) si cheltuieli de judecata (10.000 lei) către reclamantul K. I. cu O.P nr. 2594/_ si O.P nr. 2595/_ .

Pârâtul consideră că hotărârea instanței de fond este netemeinica și nelegala iar instanța de fond în mod eronat susține ca nu sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale.

Potrivit art.998 C.civ., orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara.

Din prevederile legale menționate rezulta ca pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:

• existenta unui prejudiciu - care trebuie sa fie cert, adică sigur sub aspectul existentei sale si al posibilităților de evaluare si consta în suma plătită de S. R. reclamantului K. I. urmare erorii medicale confirmata de către Comisia de avizare si control de pe lângă I.M.L. C., prejudiciu acordat si achitat reclamantului pentru perioada cat acesta a fost privat de libertate, respectiv, reținut si arestat, nu si ulterior punerii sale în libertate, așa cum reiese din Sentința civila nr. 126/_ a T. ui M. si Decizia civila nr. 1788/R/_ a Curții de Apel C. ;

• existenta unei fapte ilicite - adică orice fapta prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, se cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane, adică fapta ilicita exercitata de către cei trei medici legiști ("nu au fost coroborate constatările de la necropsie cu datele medicale consemnate de către echipajele medicale, interpretându-se eronat leziunile produse...");

• existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu - datorita concluziilor constatărilor de către medicii legiști s-a dispus arestarea reclamantului pe nedrept si ulterior s-a dispus plata daunelor morale către acesta, instanța de fond reținând ca raportul de cauzalitate este unul direct, concluziile eronate ale pârâților ducând la crearea prejudiciului pe care l-a reparat S. R. ;

• existenta vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, care rezulta din înțelesul Legii nr. 96/2006.

S. R. a plătit reclamantului suma de 389.639 lei datorita erorii medicilor-legiști, eroare care a determinat organele de cercetare penala sa dispună arestarea reclamantului K. I. pe nedrept. Astfel, rezulta în mod cert culpa medicilor-legiști, concluzii fără de care reclamantul nu ar fi fost arestat pe nedrept.

Din actele medico-legale întocmite reiese în mod clar culpa pârâților, chiar confirmata de instituțiile superioare celor care le-au întocmit.

In cadrul dosarului penal nr._ al T. ui M. Comisia Superioara Medico-Legala de pe lângă Institutul Mina Minovici, a eliberat un aviz, prin care a aprobat Concluziile proprii ale Comisiei de avizare si control ale actelor medico-legale de la I.M.L. C. si a menționat expres ca "se exclude producerea decesului prin asfixie mecanica-sugrumare", moartea acesteia fiind neviolenta, astfel ca, avizul Comisiei Superioare medico-legala de pe lângă

Institutul Mina Minovici este un act ale cărui concluzii se impun cu caracter de adevăr științific absolut, organele judiciare neputând solicita noi expertize, prin care sa se reanalizeze realitatea celor menționate în aviz, decât în situația apariției unor date medicale noi sau de ancheta.

Vinovăția presupune existența cumulativă a doi factori: intelectiv și volitiv. Factorul intelectiv presupune alegerea liberă a uneia dintre două sau mai multe opțiuni posibile cât și adoptarea unei atitudini de urmărire activă sau de așteptare a unei finalități precis determinate în condițiile întregii desfășurări a faptei săvârșite .

Prin urmare, factorul intelectiv sau conștientul, fiind acela care girează întregul proces opțional, decizional și acțional, implică nu numai înțelegerea, ci și asumarea conștientă a tuturor consecințelor ce decurg din aceasta în planul răspunderii civile delictuale.

Pârâta intimată B. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor formulate de reclamanții K. I., F. A., F. R.

R. și de intervenientul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.R.F.P. C., ca nefondate și menținerea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților, precum și a cererii de intervenție a S. ui Român (f.26-32).

În susținerea poziției procesuale, pârâta intimată a arătat că prin în mod legal și temeinic instanța de fond nu a reținut îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998-999 C.civ., temei juridic invocat în susținerea cererilor apelanților.

Pârâții sunt angajați în calitate de medici-legiști în cadrul Serviciului Medico-Legal Județean B. M. . În această calitate, în baza dispozițiilor legale ce reglementează organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină- legală - O.G. nr.1/2000, H.G. nr. 774/2000, Ordinul nr. 1134/C/2000 - pârâții au efectuat activități de medicină-legală (examinări asupra cadavrului, constatări, au întocmit acte medico-legale), la cererea procurorului și instanței de judecată, în dosarul penal, prin care și-au formulat opinii științifice exprimate în concluziile medico-legale cu privire la cauzele decesului victimei K. M. L.

, în sensul că moartea acesteia a fost violentă.

Concluziile medico-legale ale pârâtei dr. B. M. au fost confirmate medico-legal prin noua expertiză realizată de pârâții dr. A. C. și dr. N.

P., însă nu au fost avizate de I.M.L. C. și Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici" B.

.

Pârâta apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998-999 C.civ.

În ceea ce privește fapta ilicita, în mod corect instanța de fond a motivat că aceasta nu poate fi reținută, deci nu există, întrucât întocmirea unor acte medico-legale care nu respectă formal procedura legală și cu privire la care instanța de judecată nu a constatat că sunt nelegale, nu pot constitui fapte ilicite constatatoare de prejudicii.

Astfel, pârâta B. M., cu respectarea dispozițiilor privind activitatea medico-legală, a întocmit actul medico-legal în urma efectuării autopsiei cadavrului victimei al cărei deces a constituit obiectul unor cercetări penale în care și-a exprimat un punct de vedere științific medico-legal cu privire la cauzele morții soției reclamantului K. I. intervenită la data de_, pentru care acesta a fost cercetat penal.

Prin noua expertiză medico-legală efectuată de pârâții dr.A. Căpâlnean și dr.N. P., concluziile medico-legale exprimate de pârâta dr.B. M. au fost confirmate, în sensul că moartea victimei K. M. L. a fost violentă.

Actele normative privind organizarea activității medico-legale - O.G. nr. 1/2000, H.G. nr.774/2000, Ordinul nr. 1134/C/2000 - conferă suportul legal al verificării, avizării ierarhice a actelor medico-legale, cu consecința refacerii acestora în ipoteza în care concluziile nu pot fi avizate și nu există dispoziții legale exprese sau care să poată fi interpretate juridic în sensul că opinia medico-legală exprimată, chiar greșit, ar putea fi calificată eroare medicală.

In ceea ce privește avizul exprimat de I.M.L. C. sub nr.8616/11/96 din_, confirmat prin avizul emis de Comisia Superioară de Medicină-Legală din cadrul Institutului "Mina Minovici" sub nr. El/737/2010 se solicită a se reține că potrivit reglementărilor legale sunt de asemenea opinii științifice medico- legale în sensul prevăzut de art.2 din O.G. nr.1/2000, care au fost însușite prin hotărârea penală pronunțată exclusiv pe considerentul exprimării lor de către

instituții sanitare cu caracter public superioare Serviciului Medico-Legal B. M.

, conform art.5 din O.G. nr.1/2000 și al principiului "autorității științifice supreme în domeniul medicinii legale" deținut de Comisia Superioară de Medicină-legală, potrivit art.23 din H.G. nr.774/2000.

Contrar criticilor aduse de reclamanții apelanți, avizele eliberate de I.M.L.

C. și Comisia Superioară de Medicină-Legală nu sunt opozabile pârâților, întrucât procedura de avizare s-a realizat de I.M.L. C. cu încălcarea normelor prevăzute în cap.IV din O.G. nr.1/2000 (art.21 alin. l și art.22) ce reglementează activitatea de avizare și control a actelor medico-legale desfășurată de comisiile constituite în acest scop. Comisia a fost nelegal constituită, cu încălcarea prevederilor art.22 din actul normativ mai sus menționat și a Ordinului M.S.

S-au întocmit, pe baza unor noi examinări complementare histopatologice, altele decât cel avut în vedere la exprimarea opiniilor medicale de pârâți, așa cum corect a reținut instanța de fond, respectiv înregistrat sub nr. 6929/VII/29/2008 și nu s-au comunicat Serviciului Medico-Legal B. M., conform procedurii instituită în cap.IV din O.G. nr.1/2000 și prevăzută expres prin art.24 alin.3 din O.G. nr.1/2000.

Cele două avize formulate de I.M.L. C. și Comisia Superioară de Medicină Legală sunt mijloace de probă cu caracter științific, conform art.2 din O.G. nr.1/2000, în dosarul penal nr._ al T. ui M., ce nu sunt opozabile pârâtei B. M. atâta timp cât aceasta nu a fost parte în proces, nu i s-au comunicat pentru a-și exprima o opinie medico-legală în raport de noile acte întocmite (deși au fost cereri exprese în acest sens, formulate de procuror, respinse însă de instanța de judecată - filele 33-34 - vol.II dosar nr._

).

In concluzie, avizele arătate mai sus nu susțin eroarea profesională în sarcina pârâților, așa cum greșit se invocă în apeluri, sunt exprimate prin acestea opinii științifice și concluzii proprii de reinterpretare a elementelor medico-legale avute în vedere la data formulării lor.

Prejudiciul, ca element al răspunderii civile delictuale, nu există întrucât așa cum corect se reține în hotărâre, paguba cauzată reclamantului K.

1. și membrilor familiei acestuia a fost evaluată și acordată prin hotărâri judecătorești civile irevocabile, respectiv prin sentința civilă nr.126/_ a T. ui M. și decizia civilă nr. 1788/R/_ a Curții de Apel C., hotărâri pronunțate în dosarul nr._, situație față de care la data promovării acțiunii, a fost acoperit de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

   In mod temeinic instanța de fond a reținut că de la data pronunțării soluției de achitare a încetat factorul generator de prejudiciu, astfel că cererea reclamantului K. I. nu este justificată și de altfel, nu s-a dovedit existența unui prejudiciu.

   În ceea ce privește vinovăția, ca element al răspunderii civile, nu poate fi reținută în sarcina pârâților medici legiști întrucât pentru considerentele dezvoltate mai sus nu există faptă ilicită, opinia medicului legist exprimată în procedura prevăzută de O.G. nr.1/2000 nu poate fi calificată juridic ca fiind o eroare medicală.

   Mai mult decât atât, așa cum rezultă din chiar lucrările medico-legale întocmite de către pârâți, înscrisuri ce se coroborează cu răspunsurile acestora la interogator, s-au avut în vedere toate actele medicale și fișele întocmite, precum și rezultatele histopatologice ce le-au fost transmise la momentul formulării concluziilor, întrucât acestea au fost ulterior refăcute și nu s-au mai comunicat S.J.M.L. B. M. .

   Pârâta solicită a se aprecia că în mod corect s-a reținut că nu poate fi reținută intenția ca formă a vinovăției și nici culpa, concluziile fiind opinii științifice exprimate cu bună-credință, la cererea procurorului și instanței de judecată.

   Nu există un raport de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită invocată de apelanți în prezenta acțiune întrucât, contrar susținerilor acestora, privarea de libertate a reclamantului K. I. s-a dispus de instanța de judecată în raport de întreaga probațiune administrată în cauză, inclusiv a concluziilor medico- legale, probe care se coroborau și care au susținut, la data luării măsurii preventive, legalitatea acesteia.

   Măsurile privative de libertate au fost luate și menținute de instanța de judecată în dosarul nr._, contrar susținerilor apelanților, nu numai în raport de lucrările medico-legale, ci având în vedere toate probele administrate, atât cele directe, cât și indirecte, din care rezulta faptul că existau indicii că reclamantul ar fi suprimat viața soției sale, respectiv: declarațiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșa foto, autopsia victimei

   "precum și raportul de constatare medico-legală motivare expresă care se regăsește cu prisosință în încheierea penală din_ a T. ui M. prin care s-a dispus revocarea măsurii preventive.

   1. Pârâta B. M. a formulat și o cerere de aderare la apelul declarat de reclamanții K. I., F. A. și F. R. R., precum și la apelul declarat de intervenientul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.R.F.P. C., prin care a solicitat admiterea cererii de aderare, schimbarea în parte a sentinței primei instanțe, în principal, în sensul admiterii excepțiilor invocate de pârâți: inadmisibilitatea acțiunii principale și cererii de

      intervenție; lipsa calității procesuale active a reclamanților și lipsa calității procesuale pasive a pârâților, iar în subsidiar, a solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii reconvenționale invocată de reclamanți și intervenient, cu trimiterea cauzei T. ui M. pentru judecarea pe fond a acesteia. (f.34-40). Pârâta B. M. în temeiul prevederilor art. 293 C.pr.civ. a înțeles să promoveze prezenta cerere de aderare la apel prin care formulează critici aduse hotărârii instanței de fond sub aspectul modului în care au fost soluționate excepțiile invocate și, respectiv, cererea reconvențională, prin admiterea

      excepției inadmisibilității.

      Excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, întemeiată pe dispozițiile de drept comun prevăzute de art.998-999 C.civ., a fost soluționată greșit de instanță cu motivarea că partea are opțiunea și poate să uzeze și de aceste norme juridice, iar o asemenea cerere nu ar fi inadmisibilă, ci nefondată.

      Acțiunea este inadmisibilă întrucât există reglementări civile speciale prevăzute în procedura penală prin art.504 C.pr.pen. și art.505 C.pr.pen., în baza cărora reclamanții au promovat și au obținut o hotărâre judecătorească civilă irevocabilă prin care s-au acordat despăgubiri materiale și morale

      reclamantului K. I. pentru repararea pagubei - ce i-a fost cauzată acestuia și familiei sale, implicit reclamanților F. A. și F. R. R., pentru perioada în care a fost nelegal privat de libertate, menționată expres în dispozitivul deciziei civile - prejudiciu invocat și în acțiunea dedusă judecății.

      Întrucât reclamantul K. I. a uzat de procedura prevăzută de art. 504 și art. 505 C.pr.pen., solicită a se aprecia că atât acesta, cât și membri familiei sale, nu mai au deschisă calea prezentei acțiuni de drept comun.

      Excepția inadmisibilității cererii de intervenție a S. ui Român, de regres împotriva pârâților medici legiști angajați ai Serviciului Medico-Legal B. M., în temeiul dispozițiilor art.998-999 și art. 1108 pct. 3 C.civ., se impunea a fi analizată și soluționată juridic în raport de temeiurile de fapt invocate de intervenient în cererea dedusă judecății și temeiul juridic legal corelativ acestora și care, conform art. 129 alin.5 C.pr.civ., se impunea a fi stabilit de instanța de judecată pentru o aplicare corectă a legii.

      Astfel, deși instanța de fond a pus în discuție temeiul juridic al cererii de intervenție, iar intervenientul l-a precizat ca fiind prevederile art.998-999 C.civ., aceasta, pentru considerentele de fapt invocate, trebuia calificată juridic în dispozițiile art. 507 raportat la art.506 C.pr.pen., întrucât în fapt s-a invocat acțiunea în regres împotriva pârâților urmare a achitării despăgubirilor reclamantului K. I. obținute în temeiul unei hotărâri judecătorești pronunțate conform art.505-506 C.pr.pen.

      Concursul dintre normele speciale și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului "specialia generalibus derogant";, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială, așa cum s-a pronunțat Î.C.C.J. în deciziile R.I.L. nr.27/2011 și nr.13/2012.

      In concluzie, excepția inadmisibilității este întemeiată deoarece partea avea deschisă doar calea acțiunii civile reglementată prin procedurile speciale mai sus invocate și întrucât a apreciat în mod expres că nu înțelege să uzeze de acestea, pentru corecta aplicare a legii și respectarea principiului disponibilității, instanța de fond cu precădere, conform art. 137 C.pr.civ., trebuia să califice excepția ca fiind una de procedură și să o admită.

      Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților K. I., F. A.

      , F. R. R., de a promova o acțiune civilă în temeiul prevederilor art.998- 999 C.civ., în contradictoriu cu pârâții medici legiști, derivând din prejudiciul cauzat în temeiul pretinsei fapte ilicite constând în eroarea medico-legală în formularea concluziilor medico-legale privind cauzele decesului victimei, în mod nelegal a fost respinsă cu motivarea că aceștia sunt titularii dreptului de a li se repara prejudiciul moral cauzat prin fapta pârâților raportat la temeiul juridic precizat și invocat de aceștia.

      Excepția se impunea a fi admisă pentru că reglementările civile speciale prevăzute în Codul de procedură penală, ce au ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare, atribuie calitatea de titular al acțiunii civile doar persoanei vătămate și numai în cazurile expres prevăzute de art. 504 C.pr.pen. (privare de libertate, condamnare desființată printr-o soluție ulterioară de achitare, etc.) iar alte persoane nu au calitate procesuală activă.

      Totodată, în lipsa unui raport juridic direct între reclamanții K. I. F.

      A., F. R. R. și pârâții medici legiști angajați ai Serviciului Medico- Legal B. M. se impunea a fi admisă excepția lipsei calității procesuale active.

      Activitatea medico-legală prestată de pârâta dr. B. M. și de ceilalți doi pârâți, medici legiști din cadrul Serviciului Medico-Legal B. M. este reglementată prin norme speciale, respectiv O.G. nr. l/ 2000, H.G. nr.774/2000, Ordinul nr. 1134/C/2000, dispoziții legale în temeiul cărora, la cererea organelor de urmărire penală, procurorului și instanței de judecată,

      oferă acestora mijloace de probă cu caracter științific și întocmesc acte medico- legale suportate din veniturile M. ui Justiției, M. ui P., M. ui Administrației și Internelor (art.2 și art.8 din O.G. nr.l/2000).

      In speță, raportat la dispozițiile din normele speciale ce reglementează activitatea și funcționarea instituțiilor de medicină-legală, ai căror angajați erau pârâții la data de_, se solicită a se aprecia că în lipsa unui raport juridic direct obligațional între aceștia și reclamanți, K. I., în calitate de fostă persoană cercetată penal și membri familiei sale, nu au calitate procesuală activă de a împrocesua decât instituțiile expres prevăzute de lege, art. 506 alin.3 C.pr.pen., art. 96 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, respectiv: S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

      Reclamanții F. A., F. R. R. în calitate de membri ai familiei persoanei privată nelegal de libertate, au fost implicit despăgubiți, așa cum corect a reținut instanța de fond, în temeiul prevederilor art. 505 alin. l C.pr.pen., prin hotărârile judecătorești irevocabile menționate mai sus, situație fată de care nu au calitate procesuală activă de a promova acțiuni civile

      împotriva altor persoane, în speță pârâții, întrucât nu dețin calitatea specială de persoană vătămată în sensul prevăzut de art. 504 C.pr.pen.

      Din considerentele celor două hotărâri, sentința civilă nr. 126/2012 și decizia civilă nr. 1788/2012, se reține că despăgubirile s-au solicitat atât pentru persoana privată de libertate, cât și pentru membrii familiei acesteia, respectiv au fost despăgubiți implicit toți cei trei reclamanți din prezenta cauză.

      Excepția lipsei calității procesuale pasive atât a pârâtei B.

      M., cât și a pârâților A. Căpâlnean și N. P., persoane ce își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Medico-Legal B. M., față de acțiunea reclamanților, se impunea a fi admisă întrucât pentru erorile judiciare, răspunderea civilă poate fi angajată doar în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, în care numai instituțiile prevăzute în actele normative au calitate procesual pasivă în litigiile civile de această natură, așa cum s-a reglementat prin art.506 C.pr.pen. și alte legi speciale, respectiv: S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

      Pârâții în calitate de medici legiști, prepuși ai S.J.M.L. B. M., în numele căruia au întocmit actele medico-legale la cererea procurorului și respectiv, instanței de judecată, nu pot fi împrocesuați direct, răspunderea civilă a personalului medical, așa cum este reglementată prin art.642 din Legea nr. 95/2006, nu vizează activitatea și competența profesională a acestora, teză admisă de reclamanți și intervenient prin renunțarea la invocarea în drept a acestor dispoziții legale.

      În mod nelegal a fost admisă excepția inadmisibilității cererii reconvenționale prin care s-a solicitat în esență constatarea nulității absolute a avizelor medico-legale emise de instituțiile medico-legale superioare SJ.M.L. B.

      M., mijloace de probă în dosarul penal soluționat definitiv cu pronunțarea unei soluții de achitare a reclamantului K. losif întrucât pârâții nu au fost părți în procesul penal nr._ al T. ui M. și nu au avut posibilitatea de a contesta în cadrul special prevăzut de Codul de procedura penala, așa cum motivează instanța de fond, avizele medico-legale ale I.M.L și I.N.M.L. "Mina Minovici" care au infirmat concluziile medico-legale exprimate prin lucrările medico-legale întocmite de către Serviciul Județean Medico-Legal B. M. .

      În calitate de terți față de soluția penală, pârâții-reclamanți reconvențional au calitatea și interesul de a dovedi nelegalitatea avizelor medico-legale, respectiv legalitatea și temeinicia lucrărilor medico-legale întocmite de către pârâți, întrucât hotărârea de achitare nu le este opozabilă, contrar considerentelor din sentință.

      Avizele medico-legale contestate au valoarea de mijloace de probă doar în procedura penală în care au fost administrate și față de părțile din procesul penal, însă față de pârâții-reclamanți reconvențional sunt acte juridice, mijloace de probă ale izvorului raportului juridic civil invocate de reclamanți și de

      intervenient, pentru care nu există o reglementare specială de anulare a lor, astfel că apreciem că este deschisă calea dreptului comun.

      În concluzie, în mod nelegal instanța de fond a admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, situație față de care, pentru cercetarea fondului se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

      Pârâtul intimat C. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de intervenientul în interes propriu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, menținerea sentinței primei instanțe în ce privește respingerea cererii de intervenție în interes propriu. De asemenea, solicită a se lua act că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, în vederea recuperării cheltuielilor ocazionate intimatului pârât în toate gradele de jurisdicție (f.44-48).

      În susținerea poziției procesuale, pârâtul a arătat că prin întâmpinarea depusă înaintea instanței de fond a criticat expunerea mai mult decât lacunară tocmai a aspectelor esențiale ale cererii în pretenții formulate de intervenient, abordarea insuficientă a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale invocate mai mult enunțiativ - nicidecum la modul concret și argumentat - conducând cu prisosință la concluzia că în speță, aceste condiții de admisibilitate acțiunii nu sunt întrunite, cererea impunându-se a fi respinsă.

      Deși existența și soluționarea irevocabilă, în sensul admiterii, a cererii formulate de reclamantul K. I. în dosarul civil nr._ este dezvoltată de intervenient în cuprinsul cererii de intervenție, este evident că intimatul C.

      A. nu a fost parte în acel dosar - după cum nu a fost parte nici în dosarul penal în care s-a luat față de reclamantul K. o anumită măsură preventivă - și, pe cale de consecință, hotărârile judecătorești (atât partea de dispozitiv cât și considerentele) nu îi sunt opozabile.

      Pentru a face posibilă antrenarea răspunderii sale juridice, intervenientul trebuia să invoce și să dovedească la fond, în contradictoriu cu pârâții, întrunirea tuturor condițiilor de admisibilitate a cererii în pretenții fără a se limita asemeni reclamanților la preluarea "cu pretinsă autoritate de lucru judecat" a unor argumente din alte dosare în care pârâții nu au fost parte si în care nu s-au putut apăra, hotărârile fiindu-se astfel neopozabile.

      Cum însă, la solicitarea instanței, intervenientul a precizat concret că își fondează în drept cererea de intervenție invocând incidența prevederilor art.998 și art.999 din vechiul Cod civil, instanța a cercetat întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor de admisibilitate ale acțiunii în pretenții decurgând din "fapta ilicită cauzatoare de prejudicii", astfel cum aceasta a fost pretinsă în acțiune, perspectivă din care a statuat că cererea de intervenție este nefondată.

      În ce privește fapta ilicita a pârâtului C. A. și care a produs în mod direct un prejudiciu intervenientului, în cuprinsul cererii de intervenție această faptă nu a fost precizată la modul concret, intervenientul limitându-se a prelua pasaje întregi din hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe pentru ca să arate doar că "nu au fost coroborate constatările de la necropsie cu datele medicale consemnate de către echipajele medicale, interpretându-se eronat leziunile produse... " prin aceasta înțelegând invocarea de către intervenient - asemenea reclamanților din cauză, de altfel - a nerespectării de către intimat a anumitor obligații profesionale, proprii activității desfășurate de acesta, de strictă specialitate medico-legală.

      Nici concluziile avizului I.M.L. C. după cum nicio altă probă din dosarul penal nu este opozabilă pârâtului C. - care este străin la modul absolut de mijloacele de probă administrate în dosarul penal, după cum la fel de străin este și față de persoana inculpatului K. .

      Comisia de control și avizare de pe lângă I.M.L. C. Napoca nu are în atribuții stabilirea unei erori profesionale în sarcina medicilor legiști din cadrul Serviciilor județene de medicină legală, cum în mod absolut greșit se invocă în acțiune și în cererea de intervenție,

      Contrar susținerilor intervenientului din cuprinsul cererii de apel, intimatului nu i se poate reține nicio faptă ilicită - eroare medicală, profesională, malpraxis, etc. -, nici persoanei sale dar nici celorlalte două intimate nu li se poate imputa și dovedi comiterea vreunei erori profesionale, nici subsumată noțiunii de faptă ilicită prevăzută de art.998 din cod civil anterior și nici celei de malpraxis.

      Atât reclamanții cât și intervenientul au omis a preciza, în concret, la fondul cauzei, ce fapte imputate pârâților s-ar aprecia ca intrând sub incidența prevederilor legale reprezentând fapte ilicite, care sunt dispozițiile legale, normativele, normele de practică medicală sau alte uzanțe de strictă specialitate considerate drept încălcate de pârâți și care sunt consecințele pretinselor fapte însă, mai cu seama, cum justifică neparcurgerea - prealabil promovării acțiunii - a procedurii speciale prealabile si obligatorii reglementate de dispozițiile art. 668 și urm. din Legea nr. 95/2006 și mai ales a consecințelor unei atare omisiuni, prin prisma art. 672 din Legea nr. 95/2006.

      În mod cert, în condițiile neprecizării - și din această perspectivă - a cererii de intervenție a S. ui Român și deopotrivă dovedirii parcurgerii prealabile a procedurii susprecizate, nu se poate răspunde la acuzațiile aduse, cu referire concretă la obligații ce pretins îi reveneau intimatului și care culpabil nu au fost respectate de acesta, fiind cert că o opinie medicala argumentată de pârât, care nu a fost însușită de către I.M.L. C. -Napoca nu echivalează nicidecum cu o eroare profesională.

      Nici condiția prejudiciului pretins cauzat S. ui Român, la nivelul sumelor din petit, nu a fost argumentată de intervenient prin cererea promovată, acesta limitându-se a menționa că "prejudiciul a fost cauzat bugetului de stat urmare erorii medicale confirmate de către Comisia de avizare și control de pe lângă

      I.M.L. C. ".

      Trebuie subliniat că pârâtul, prin activitatea sa, nu a determinat în nici un fel luarea sau prelungirea, fată de inculpatul K. I., a măsurii arestării preventive - argument ce vizează și lipsa unei legături cauzale.

      Intervenientul nu poate susține că întreaga sumă a fost datorată urmare acțiunii fiecărui pârât, în cererea de intervenție omițându-se a se preciza în ce măsură implicațiile ce le-au avut fiecare din cei trei pârâți în cursul soluționării lucrării penale au fost sau nu identice si, pe de altă parte, concomitente și prin aceasta, dacă prejudiciul raportat de instanță, în litigiul anterior, la numărul de zile de arest preventiv poate fi imputat în egală măsură tuturor pârâților sau nu. Tot astfel, nici legătura cauzală dintre pretinsa faptă și pretinsul prejudiciu nu este dovedită, intervenientul limitându-se a preciza că "datorită

      concluziilor acestora s-a dispus arestarea reclamantului pe nedrept"

      Se omite, din nou și la modul absolut, a se observa că niciunul din pârâți nu a afirmat vreodată, nici în lucrările medico-legale existente în dosarul penal al reclamantului și în nicio altă lucrare întocmită în vreun dosar civil ori penal că "leziunile sau în speță moartea victimei a fost cauzată de o anumită persoana,..." (în speță, de reclamantul K. I. ), pârâții nefăcând altceva decât să expună, motivat, un punct de vedere de strictă specialitate medico-legală fată

      de o situație obiectivă pe care au analizat-o, revenind mai apoi procurorului sau judecătorului, după caz, în cadrul activității de cercetare penală ori de judecată, să coroboreze concluziile medicului legist cu alte probe existente în dosar.

      Este cert că în lipsa altor probe existente la dosar în momentul luării ori menținerii măsurii preventive a arestării, nu se putea dispune de către magistrat o atare măsură preventivă.

      În analizarea legăturii cauzale necesare a fi probate în pricina de față, se impunea a se dovedi în cauză că exclusiv concluziile medico-legale (și care

      anume din acestea) au fost mijloacele de probă în baza cărora s-a dispus, în mod necesar, arestarea inculpatului — cât timp arestarea a fost numai o măsură preventiva care, exclusiv pentru anumite concluzii pretins eronate cuprinse în lucrări medico legale, desprinse din orice alt context, nu se putea dispune în condiții de deplină legalitate arestarea preventivă a reclamantului, privitor la care pârâții nu au afirmat niciodată că ar putea fi autorul vreunei fapte penale.

      Condiția vinovăției intimatului, a fiecărui intimat de altfel, sub forma intenției sau a culpei nu a fost dovedită de către intervenient, în mod corect instanța fondului procedând la reținerea în cuprinsul considerentelor sentinței neîntrunirea acestei condiții a răspunderii civile delictuale.

      Exprimarea din cuprinsul cererii introductive că "vinovăția pârâților rezultă din înțelesul legii nr. 96/2006"; (în fapt, Legea nr. 95/2006) este dovada clară a lipsei de argumente a intervenientului în atragerea răspunderii civile a intimatului.

      Așa după cum a susținut, cât timp în sarcina intimatului nu a fost reținută vreo formă de vinovăție în sensul impus de prevederile incidente ale Legii nr.95/2006, prin raportare la anumite fapte concret determinate - nicidecum pretinsa faptă confirmată prin neavizarea opiniei medicului legist de către Comisia de avizare și control a I.M.L. C. -Napoca - nu putea fi antrenată răspunderea civilă a acestuia.

   2. Pârâtul C. A. a formulat și o cerere de aderare la apelul declarat de către reclamanții K. I., F. A. si F. R. R., precum și, la apelul declarat de intervenientul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat admiterea cererii de aderare în sensul admiterii excepțiilor invocate de pârât și în mod greșit respinse prin hotărârea fondului, respectiv: excepția inadmisibilității acțiunii în pretenții formulată de reclamanții K. losif, F. A. si F. R. R., fondată pe prevederile art. 998- 999 Cod civil; excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților F. A. și F.

R. R. ; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. A. și deopotrivă a pârâtelor B. M. și P. N. ; excepția prematuritătii si a inadmisibilității cererii de intervenție formulată de S. R. prin M. F.

.

Cu titlu subsidiar, se solicită anularea în parte a hotărârii apelate - motivat de greșita soluție a primei instanțe de a omite cercetarea și soluționarea fondului cererii reconvenționale - și procedând cu precădere la analizarea și respingerea excepției inadmisibilității acesteia, să se rețină spre rejudecare pe fond si în aceste limite cererea reconvențională formulată de pârât în sensul constatării nulității (iar în subsidiar, anulării) Avizului nr. 8616/XI/96 din_ emis de Comisia de Avizare și Control a actelor medico-legale din cadrul I.M.L.

C. -Napoca și respectiv a Avizului nr. El/737 din_ emis de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici";.

De asemenea, solicită a se lua act că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, în vederea recuperării cheltuielilor ocazionate apelantului pârât în toate gradele de jurisdicție (f.49-61).

În principal, pârâtul apreciază că în mod greșit prima instanță a respins toate excepțiile invocate în apărare de pârât și a procedat la soluționarea pe fond a cererilor deduse judecății de reclamanți și intervenient, impunându-se ca prealabil oricărei analize a fondului vreuneia din cererile cu care instanța este

investita să procedeze la o analiză nemijlocită a tuturor acestor excepții, de a căror legală soluționare depinde în mod evident soluționarea cererii principale si a cererii de intervenție.

În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în pretenții formulată de reclamanții K. I., F. A. și F. R. R. prin raportare la prevederile art. 998 si 999 Cod civil - dispoziții expres invocate de aceștia ca temei de drept al acțiunii reclamanților, se consideră că aceste aspecte se impuneau a fi analizate în mod judicios și cu precădere de către instanța

fondului, înaintea cercetării fondului cererilor.

În exercitarea rolului ei activ, instanța de judecată nu era ținută de temeiul juridic al cererii reclamanților, având posibilitatea de a schimba calificarea juridică dată de reclamanți cererii lor, în funcție de conținutul de fapt al cererii de chemare în judecată iar nu de denumirea dată de aceștia, instanța punând în acest sens în discuția părților temeiul juridic al acțiunii în pretenții.

Este neîndoielnic că în speță reclamanții au solicitat "repararea daunelor morale urmare privării de libertate în mod nelegal"; mai exact repararea unei prejudiciu moral cauzat prin erori judiciare produse urmare unei măsuri dispuse într-o cauza penala - situație ce își regăsește reglementarea juridică întocmai în cuprinsul prevederilor art. 504 - 506 din Codul de procedură penală, nicidecum în normele și juridice cu caracter general ce reglementează răspunderea civilă delictuală prevăzute de art. 998 - 999 C.civ.

Este lipsit de orice îndoială ca toate pretențiile cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile morale solicitate de către toți reclamanții - și împotriva tuturor pârâților - derivă exclusiv din lipsirea de libertate dispusă și apoi succesiv menținută de instanță, la propunerea procurorului, în dosarul penal nr._ al T. ui M. - în care reclamantul K. I. a avut calitatea de inculpat, fiind prin urmare neîndoielnic că temeiul de drept al cererii în pretenții formulată de reclamanți nu îl pot constitui prevederile art. 998 și 999 Cod civil ci exclusiv prevederile art. 504 - 506 din Codul de procedură penală, instanța punând în aceste sens în discuția reclamanților, în repetate rânduri, dacă înțeleg a-si preciza temeiul de drept al acțiunii pe alte prevederi decât cele invocate.

F. ă de împrejurarea că reclamanții au invocat expres că invocă în cauză numai dispozițiile generale ale art.998 - 999 Cod civil acțiunea în pretenții este vădit inadmisibilă și se impunea a fi respinsă pe excepție, pentru toate considerentele avute în vedere anterior.

Această soluție se impune cu necesitate, din perspectiva argumentelor expuse anterior, și din considerentul reglementării acțiunii în regres realizate de către legiuitor prin textul normei imperative prevăzută de art. 507 C.pr.pen. potrivit cu care "In cazul în care repararea pagubei a fost acordata potrivit art. 506, cat si în situația în care statul roman a fost condamnat de către o instanța

internaționala, acțiunea în regres împotriva aceluia care, cu rea-credința sau din grava neglijentă, a provocat situația generatoare de daune, este obligatorie."

Prin sentința civilă nr. 126/_, tribunalul a admis în parte acțiunea reclamatului și a dispus, în soluționarea capătului de cerere vizând obligarea la

plata daunelor morale, obligarea S. ui Român la plata către reclamant a sumei de 280.000 Euro, prin echivalent în lei, cu acest titlu.

Urmare a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, prin decizia civilă nr.1788/R/_ instanța admite recursul și dispune modificarea în parte a hotărârii instanței de fond și - în ce privesc despăgubirile acordate cu titlu de daune morale - reduce cuantumul acestor despăgubiri la suma de 80.000 Euro, prin echivalent în lei.

Reclamantul K. I. a procedat la investirea cu formula executorie a hotărârii instanței de recurs și la executarea acesteia, încasând sumele acordate de instanță cu titlu de daune morale, fapt confirmat ulterior, urmare acvirării la prezenta cauză a dosarului nr._ .

Obiectul celor două cauze este absolut identic, primul demers judiciar promovat de reclamantul K. I. vizând deopotrivă obligarea pârâtului S. Român la plata de despăgubiri cu titlu de "daune morale" - compensarea suferințelor de ordin psihic și a stresului la care a fost supus reclamantul consecința privării sale de libertate în cursul soluționării aceluiași proces penal, a prejudiciului de imagine, demnității, onoarei și reputației acestuia.

Se solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților F. A. și F. R. R. în promovarea unei acțiuni în pretenții, în condițiile în care, astfel cum expres este reglementat de art.504 alin. 1 și 2 din C.pr.pen. are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal a fost privata de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, legislația română recunoscând acest drept exclusiv acestei categorii de persoane, nicidecum aparținătorilor acestora.

Reclamanții nu justifică calitatea procesuală activă în promovarea cererii cât timp nu pot pretinde a li se fi cauzat în mod direct și personal vreun prejudiciu, urmare vreunei fapte ilicite imputabile pârâților, fiind străini la modul absolut de litigiul penal în care numai reclamantul K. I. a avut calitatea de inculpat.

Pârâtul solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia și deopotrivă a pârâtelor B. M. si P. N. în condițiile în care dispozițiile art. 504 alin. l, alin.4 și art.505 C.pr.pen. - unicele prevederi legale pe care le puteau invoca reclamanții - reglementează expres că în situația erorilor judiciare cauzate prin măsuri dispuse ori hotărâri pronunțate în cauzele penale, calitatea procesuală pasivă aparține exclusiv S. ui Român, citat în cauză prin Ministerul Finanțelor Publice.

Calitatea procesuală pasivă exclusivă a S. ui pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare este de altfel reglementată și de dispozițiile art. 96 din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

Se solicită admiterea excepției prematurității cererii de intervenție formulată de intervenientul S. Român prin raportare la temeiul juridic de drept procesual invocat de acesta.

Este cert că invocarea ca temei juridic al cererii de intervenție a dispozițiilor art.998 - 999 Cod civil impune aprecierea drept inadmisibilă a acestei cereri, în condițiile existenței unui temei juridic anume reglementat, prin norme speciale, de strictă aplicare care poate sta la baza formulării unei acțiuni a S. ui împotriva persoanelor pretins vinovate de prejudiciul adus Bugetului de Stat - în fapt o acțiune în regres -, starea de fapt descrisă de intervenient, obiectul și mai cu seamă cauza pretențiilor S. ui Român fiind neechivoce și relevând cu prisosință interesul S. ui Român de a recupera sumele achitate reclamantului urmare unui litigiu.

Deși motivarea în drept inițial regăsită în cuprinsul cererii de intervenție a fost ulterior precizată prin notele depuse la dosar de către intervenient - și apoi,

a fost lămurită expres de către reprezentantului S. ui prezent în instanță - nu încape nicio îndoială că cererea de intervenție promovată este o cerere în regres.

În chiar cuprinsul acțiunii în pretenții formulate de reclamantul K. I. împotriva S. ui Român - ce a format obiectul dosarului nr._ - acesta preciza că "S. are dreptul și posibilitatea reală de a reține vinovații, pentru ce mi s-a cauzat mie, în sarcina altor persoane, medicii legiști, promovând o acțiune în regres pentru repararea pagubei", fapt ce relevă că însuși reclamantul a subînțeles, în litigiul anterior promovat, că vinovăția faptelor pentru care a solicitat a fi despăgubit "ar aparține în concret medicilor legiști" iar S. Român nu este altceva decât "comitentul acestora" în considerarea unui anumit raport de prepușenie, reglementarea specială din Codul de procedură penală excluzând deci, în mod indiscutabil, aplicarea în atare situații a normelor juridice generale ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

În concluzie, instanța nu putea aprecia drept admisibilă cererea în pretenții a intervenientei formulată împotriva pârâților fondată pe dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil în condițiile în care, în concret, împotriva acestora - chiar și numai cu caracter de principiu - există reglementată posibilitatea promovării unei alte acțiuni - în speță acțiunea în regres reglementată de prevederile art. 507 C.pr.pen. - acceptarea de către instanță a posibilității promovării de către Stat a acțiunii în pretenții fondată pe prevederile art.998 - 999 Cod civil pentru

"recuperarea de către S. Român a sumelor achitate reclamantului" deschide intervenientului calea formulării unei noi acțiuni (de această dată, numită propriu în regres și întemeiată pe dispozițiile art.507 C.pr.pen.) ceea ce este în mod vădit inadmisibil, tocmai acesta fiind considerentul edictării normelor speciale.

Nu în ultimul rând, se solicită admiterea excepției prematuritătii cererii de intervenție formulate de S. Român pentru considerentul neparcurgerii prealabile de către acesta a procedurii prevăzute în legea specială, în condițiile sesizării de către acesta, prealabil promovării cererii de intervenție, a procedurii speciale prevăzute de Legea nr.95/2006 expres reglementată de dispozițiile art. 668 din Lege, obligație reglementată expres de art.109 C.pr.civ.

Deși s-a invocat expres că "medicii legiști sunt răspunzători de eroarea profesională în baza dispozițiilor legii generale, respectiv art.998 si 999 Codul civil", invocând o eroare medicală confirmată de Comisia de avizare si control de pe lângă I.M.L. C. -Napoca, se impune a sublinia că Comisia de control și avizare de pe lângă I.M.L. C. -Napoca nu avea în atribuții stabilirea unei erori profesionale în sarcina medicilor legiști din cadrul Serviciilor județene de medicină legala, cum în mod absolut greșit se invocă în acțiune și în cererea de intervenție, după cum nici nu constată atare erori.

Nici reclamanții și nici intervenientul nu au precizat, în concret, ce fapte imputate pârâților s-ar aprecia ca intrând sub incidența prevederilor legale reprezentând fapte ilicite, neprecizând care sunt dispozițiile legale, normativele, normele de practică medicală sau alte uzanțe de strictă specialitate considerate drept încălcate de pârâți și care sunt consecințele pretinselor fapte însă, mai cu seamă, cum justifică neparcurgerea - prealabil promovării acțiunii - a procedurii speciale prealabile si obligatorii reglementate de dispozițiile art.668 si urm. din Legea nr.95/2006 și mai ales a consecințelor unei atare omisiuni, prin prisma faptului că, potrivit art. 672 din Legea 95/2006 "Comisia (Comisia de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis n.n.) stabilește, prin decizie, dacă în cauză a fost sau nu o situație de malpraxis".

Se subliniază că existența unor atare dispoziții speciale exclud la modul absolut competența instanței în a aprecia dacă o faptă reclamată este sau nu una de "malpraxis" - conform definiției legale dată acestui termen -, care să

poată fi asimilată faptului ilicit", atâta vreme cât dreptul de a stabili existența unei erori medicale este rezervat prin legea specială - invocată de reclamanți și

S. Român în drept ~ unui alt organ jurisdicțional de strictă specialitate medicală care este îndrituit a analiza si a se pronunța asupra oricăror situații similare.

În concluzie, solicită admiterea excepțiilor invocate pentru toate considerentele susprecizate.

Asupra cererii reconvenționale, pârâtul solicită admiterea acesteia și a se constata nulitatea, iar în subsidiar, anularea Avizului nr.8616/XI/96 din_ emis de Comisia de Avizare și Control a actelor medico-legale din cadrul I.M.L.

C. -Napoca, respectiv a Avizului nr. El/737 din_ emis de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici", acte medico-legale profund nelegale și care se impuneau cu necesitate a forma obiectul analizei, verificărilor și cenzurii instanței pentru multiple considerente.

Cu precădere, se impune a reafirma că aceste avize medico-legale au fost întocmite la solicitarea instanței de judecată în dosarul penal nr._, în considerarea procedurilor speciale reglementate de O.G. nr. 1/2000.

In soluționarea cauzei penale, instanța penală a solicitat institutelor de medicină legală anume investite avizarea concluziilor formulate de pârâți prin actele medico-legale întocmite la nivelul Serviciului județean medico legal B. M.

, solicitările în acest sens fiind formulate într-o primă fază Comisiei de avizare și control a actelor medico-legale de pe lângă I.M.L. C. -Napoca și ulterior Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici" B. .

Avizul cu nr. 8616/96 din_ . a fost emis cu încălcarea vădită a dispozițiilor art. 21 alin. l din O.G. nr. l/2000 privind constituirea și compunerea comisiei de avizare și control a actelor medico-legale, nerespectându-se de către emitent normele de procedură incidente, respectiv Ordinul Ministrului Sănătății prin care s-a aprobat componența acestei comisii de avizare și control a actelor medico-legale.

Se impune a constata că deși la nivelul I.M.L. C. -Napoca comisia de avizare și control a actelor medico-legale are o componență nominală, anume dispusă prin Ordin de ministrul sănătății, fiind formată din 5 membri - fiind prin urmare un organ colegial de a cărui legală compunere depinde însăși legalitatea concluziile formulate, din lecturarea avizului susmenționat se poate observa că doi dintre membri comisiei nu au participat la emiterea avizului medico-legal în cauză, semnăturile acestora și concluziile formulate lipsind cu desăvârșire din cuprinsul avizului.

Sub aspect procedural, se poate observa că avizul atacat nr. 8616/XI/96 din_, nesocotește norme de procedură impuse prin Ordin al ministrului sănătăți, comisia de avizare și control a actelor medico-legale dispunând în sensul nesocotirii procedurii de către pârâți în condițiile în care tocmai avizul formulat în acest sens este dat cu nesocotirea propriei proceduri reglementate, fară participarea (deci fără exprimarea consimțământului) a doi din cei cinci membrii ai Comisiei, nominalizați în mod expres prin Ordinul Ministrului Sănătăți, aspect care implica cu necesitate participarea activă a acestora la emiterea oricărui aviz în discuție.

Așa se face că, doi din cei cinci membri ai comisiei de avizare și control nu au participat deloc la elaborarea avizului, nu și-au formulat punctul de vedere, concluziile proprii, pe marginea lucrărilor medico-legale supuse avizării, nesocotire care atrage nulitatea absolută a întregului aviz - pentru nerespectarea în primul rând a acestei condiții imperative de procedură.

Pe de altă parte, avizul Comisiei de avizare și control nr.8616/XI/96 din_ este deopotrivă nelegal și netemeinic, în condițiile în care este formulat cu depășirea competentelor stabilite în sarcina acestei comisii prin O.G. nr. 1/2000, formulând concluzii proprii cu privire la moartea numitei K. M. L. după refacerea absolut nelegală și nereglementată a examenului histopatologic și necomunicarea acestuia Serviciului Județean Medico-Legal B. M. .

Avizul a fost emis cu depășirea competențelor ce revin membrilor comisiei, întreaga lucrare nefăcând altceva decât să copieze ad literam o opinie expertală depusă în cauză de un expert medico-legal numit în dosarul penal de către inculpat, formulată numai prin trimiteri teoretice, nicidecum concrete speței, la aspectele divergente, nesocotirea dispozițiilor procedurale conducând în final la pronunțarea unei hotărâri judecătorești în cauza penală.

Comisia de avizare și control din cadrul IML C. nu putea înlocui un Raport de expertiză, astfel cum termenul "formulează concluzii proprii" a fost interpretat, textul invocat reglementând extrem de clar numai posibilitatea recomandării refacerii totale sau parțiale a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare și avizare, urmând una din cele două situații posibile: formularea unor propuneri în acest sens sau formularea unor concluzii proprii, concluzii care nu puteau însă înlocui un raport de expertiză.

Deopotrivă, avizul E1/737 din_ a Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.M.L. "Mina Minovjci" B. se impunea a fi anulat, avizarea de către acest institut în considerarea prevederilor art. 24 alin. 1 raportat la art.5 alin.3 din O.G. nr. 1/2000 a unui act nul sau anulabil, atrăgând sancțiunea nulității/anulării avizului medico-legal emis de Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" B., în considerarea principiilor "quod nullum est nullum produclt efectum " și "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis "

In mod absolut nelegal, Comisia superioară de medicină legală de pe lângă

I.M.L. "Mina Minovici"; a procedat la avizarea unui aviz emis de Comisia de avizare a I.M.L. C. Napoca, ceea ce prevederile legale incidente nu prevăd în mod expres, procedura urmată fiind în mod cert nelegală și implicând o reapreciere din perspectiva tuturor dispozițiilor legale incidente.

Asupra excepției inadmisibilității cererii reconvenționale se apreciază că în mod nelegal aceasta a fost admisă prin sentința apelată, impunându-se o reapreciere de către instanța de control judiciar.

Este lipsit de orice dubiu că cererea reconvențională este acel mijloc procedural prin care pârâtul formulează pretenții proprii față de cererea ori față de mijloacele de apărare ale reclamantului (în speță, ale intervenientului). în principiu însă, obiectul cererii reconvenționale este acela care, în mod obișnuit, nu ar putea fi invocat de acesta numai prin întâmpinare ori concluziile formulate în cauză, deoarece cererea reconvențională se deosebește de o simplă apărare.

Prin apărările formulate prin întâmpinare - distinct formulată de altfel în cauză -, pârâtul apelant a combătut afirmațiile intervenientului, urmărind doar respingerea cererii de intervenție.

Dimpotrivă, prin cererea reconvențională, care are natura juridică a unei adevărate cereri de chemare în judecată, pârâtul putea să pretindă tot ceea ce ar putea solicita și printr-o cerere de chemare în judecată, deci pe cale principală.

Prin formularea unei cereri reconvenționale, pârâtul putea urmări neutralizarea obligației pe care intervenientul a formulat-o împotriva sa, ori după caz atenuarea obligației sale față de intervenient.

In speță însă, pentru ca apelantul să poată obține neutralizarea pretenției intervenientului față de persoana sa, nu s-a considerat suficientă formularea întâmpinării în condițiile necesității constatării nulității unui act ori a anulării

acestuia de către instanță, impunând cu necesitate promovarea cererii reconvenționale.

Este evident că nulitatea unui act juridic pe care se grefează pretențiile formulate de intervenient, dacă ar fi invocată de pârât numai prin întâmpinare, nu ar da posibilitatea instanței de a dispune asupra unei atare cereri în lipsa unei solicitări exprese, formulate cu titlu reconvențional.

In soluționarea excepției inadmisibilității cererii reconvenționale, instanța a nesocotit dispozițiile art. 119 C.pr.civ. potrivit cărora "Dacă pârâtul are pretențiuni în legătură cu cererea sau cu mijloacele de apărare ale reclamantului, el poate sa facă cerere reconvențională".

Este evident că față de pretențiile în interes propriu ale intervenientului, care sunt asimilabile unei cereri de chemare în judecată distincte ce se judecă într-un dosar inițiat între alte părți pârâtul apelant a considerat cu temei că promovarea acestei solicitări în prezentul dosar și nu pe calea unui litigiu separat este mai potrivită, cu atât mai mult cu cât înșiși reclamanții au invocat în sprijinul cererii lor aceleași acte atacate de pârâtul reconvențional.

Pârâtul nu a fost parte în dosarul penal nr.5732/l00/2008 al T. ui M. în care au fost întocmite actele medico-legale atacate însă cu toate acestea, actele medico legale au fost anume invocate de către reclamanți și apoi de către intervenient prin cererile lor, constituind mijloace de apărare, ce se impuneau a forma obiectul cercetării din partea instanței tocmai pentru considerentul forței probante ce le era pretinsă.

Ori, în atare condiții, este cert că dispozițiile legale recunoșteau pârâtului dreptul de a formula, pe cale reconvențională, pretenții în legătură cu acestea, în situația în care se va dovedi că actul atacat este nu doar un mijloc de apărare oarecare, invocat de intervenient, ci tocmai actul pe care se fondează pretinsa existentă a faptei ilicite, intervenienta citând practic pasaje întregi din avizele în discuție fără ca acestea să fi fost întocmite într-un litigiu în care ambele părți (intervenient - pârât) să fi participat în vreun fel și prin aceasta, să le fie opozabile.

Nu în ultimul rând, am susținut că în măsura în care instanța fondului ar fi apreciat necesitatea citării în cauză a emitenților celor două acte, solicităm în mod expres judecarea cererii noastre în contradictoriu și cu Institutul de Medicină Legală C. -Napoca și Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", instituții pe lângă care activează și funcționează cele două Comisii de avizare și control.

Astfel cum se relevă din considerentele hotărârii apelate, instanța fondului a respins cererea reconvențională ca inadmisibilă, fără a o cerceta pe fond, apreciind eronat că s-a atacat "valoarea probatorie a celor două avize";- pe care, la fel de greșit le consideră opozabile părților din cauză cu valoare de adevăr absolut - în condițiile în care cererea viza anularea actelor pentru considerente expres precizate.

Este evident că dreptul pârâtului de a supune analizei instanței tocmai actul juridic care se susține, prin cererea de intervenție, a proba existența faptei ilicite a acestuia nu trebuia formulată într-un alt cadru procesual ci tocmai în litigiul în care un atare act îi era opus pârâtului, fapt care justifica interesul promovării cererii și face pe deplin admisibilă cererea reconvențională, calitatea procesuală a S. ui Român derivând tocmai din faptul că acesta a invocat prin cererea de intervenție, conținutul și efectele celor două avize.

Atât în dovedirea temeiniciei cererii reconvenționale cât și a lipsei de temeinicie a pretențiilor formulate față de pârâtul apelat, s-a solicitat înaintea primei instanțe încuviințarea mai multor mijloace se probă, necesare și utile

soluționării cererilor, acestea fiind însă în mod greșit respinse de instanță fără o motivare pertinentă.

Pârâta intimată P. N. a depus întimpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de către reclamanții K. I., F. A. si F.

R. R. ca fiind neîntemeiat, precum și respingerea apelului formulat de către intervenientul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția G. Regională a F. P. C. -Napoca, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel (f.63-67).

Pârâta apreciază ca soluția instanței de fond este corecta prin prisma faptului ca acțiunea precizata de către reclamantul K. I., nu a fost dovedita, referitor la îndeplinirea condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Solicită a se înlătura apărările apelanților bazate pe înscrisuri care nu îi sunt opozabile întrucât au fost depuse si instrumentate intr-un dosar în care pârâta nu a fost parte.

Analizând trăsăturile caracteristice ale faptei ilicite si anume sa fie o manifestare umana exteriorizată, prin aceasta fapta se obiectivizează un element subiectiv respectiv voința omului care a ales o anumita conduita si aceasta sa fie contrara ordinii sociale acestea nu se regăsesc în conduita pârâților care nu din proprie inițiativa au înțeles sa formuleze concluziile contestate de către reclamanți ci la solicitarea instanței de judecata, nu în nume propriu ci în calitate de prepuși, angajați ai Serviciului de Medicina Legala B. M. .

Pe de alta parte, opinia științifica exprimata de către cei trei medici în cadrul probei cu expertiza medico legala solicitata de instanța, nu poate sa le fie imputabila în condițiile în care nu a fost singurul mijloc de proba pe care instanța penala l-a avut în vedere la arestarea reclamantului în dosarul penal si nici unicul motiv care a stat la baza întocmirii dosarului penal în sarcina reclamantului.

Prin urmare, fapta medicilor nu a lezat în mod direct pe reclamanți astfel ca nu se poate discuta de întrunirea condițiilor art. 998 C.civ.

Nicăieri în cuprinsul actelor întocmite de către specialiștii medico-legali din cadrul Serviciului Medico-Legal Județean B. M., indiferent cum acestea poarta denumirea (constatare preliminară, raport de expertiza medico legala sau noua expertiza medico legala), nu concluzionează ca "K. I. si-ar fi ucis soția prin sugrumare." Aceasta concluzie excede competentelor legale si profesionale ale medicilor legiști, ea aparținând reprezentanților altor instituții publice ale S. ui.

Pornind de la noțiunea ilicitului civil, în cazul răspunderii civile, o fapta este ilicita atunci când este contrara legii sau regulilor de conviețuire sociala (părtii care i se imputa sa nu fi avut dreptul sa o facă ) având ca efect încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor altuia. Opinia exprimata de către cei trei medici chiar si greșita, nu poate fi catalogata fapta ilicita respectiv contrara legii si regulilor de conviețuire sociala, iar despre dreptul si obligația de a avea o opinie nu exista îndoiala, prin prisma obligațiilor de serviciu pe care aceștia le au conform art.17 din OG nr. 1/2000.

Indiferent de prejudiciu invocat de către reclamanți în cauză, nu exista legătura de cauzalitate între fapta pârâtei P. N., promovarea procesului penal si arestarea reclamantului, intervenția pârâtei prin exprimarea opiniei medicale este mult ulterioară arestării reclamantului, întrucât reclamanții nu au dovedit ca opinia pârâtei a influențat în dosarul penal menținerea arestării reclamantului si nici nu au dovedit ca o altă opinie decât cea exprimată la acel moment ar fi dus la eliberarea reclamantului din arest imediat si ca dosarul nu ar fi parcurs aceleași faze procesuale, astfel că nu exista legătura de cauzalitate intre fapta piritei si prejudiciu cauzat.

Reclamantul nu a dovedit un prejudiciu moral suferit ulterior punerii în libertate, martorii arătând că în ce îl privește pe acesta relațiile intersociale nu au suferit modificări, că nimeni dintre prieteni nu 1-a considerat vinovat de moartea soției sale, primindu-l în anturajul lor la fel ca înainte, fără a exista discuții referitor la faptul că acesta ar fi un "criminal". Declarațiile martorei M.

, solicită a fi analizate prin raportare la celelalte mijloace de proba si în măsura în care nu se coroborează cu alte probe administrate să fie înlăturate. Aspectele pe care aceasta martora le cunoaște sunt doar din afirmațiile reclamanților. Deși se susține despre reclamanți ca au avut puternice depresii pe durata procesului penal si ulterior acestuia, în cauza nu au foste depuse acte medicale care să ateste aceste aspecte, iar martora nu are specializare medicala care sa-i permită sa ateste propriile percepții.

Pe de alta parte, reclamantul K. I., arestat ca urmare a faptului ca a fost acuzat de tentativa de omor, a solicitat si obținut daune morale si materiale de la S. R. în dosarul nr._ al T. ui M., în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 126/2012, rămasa definitiva si irevocabila prin decizia civila nr. 1788/R/2012 a Curții de Apel C. . În cadrul acestei acțiuni, reclamantul prin apărător a invocat aceleași aspecte de culpa ale angajaților Serviciului medico legal B. M. în redactarea cuprinsului si concluziilor actelor întocmite de aceștia care în accepțiunea lui au dus în exclusivitate la arestarea lui în mod nelegal timp de 14 luni.

Acordarea de către instanțele de judecata a sumei de 80.000 de euro cu titlu de daune morale, plătibile în echivalent lei, la data plații, duce la imposibilitatea acordării din nou a unor daune morale care au la baza aceeași justificare. Concluziile medico legale din cauză nu pot fi disociate de dosarul penal în care reclamantul a fost inculpat, ci trebuie privite ca probe în cadrul acestuia alături de celelalte probe administrate în dosar, probe a căror rezultat au cauzat un prejudiciu final reclamantului, acesta fiind acuzat si arestat pentru omorârea soției sale.

Daunele morale acordate reclamantului pentru perioada de arestare nelegala au o funcție reparatorie pentru prejudiciu nepatrimonial cauzat de instrumentarea dosarului penal, de acuzațiile aduse si masurile luate în baza probelor administrate pe parcursul acestuia, respectiv pentru perioada de arestare a reclamantului.

Aceasta a fost si motivarea instanței de fond si recurs la stabilirea cuantumului acestora ținându-se cont de durata arestării preventive, atingerea adusa libertății, a demnității si imaginii reclamantului, a suferințelor fizice si psihice ale acestuia .

Acordarea daunelor morale în dosarul amintit face ca una din condițiile prezentei acțiuni sa nu fie îndeplinite, respectiv condiția prejudiciului, respectiv acesta nu exista fiind acoperit în cadrul dosarului civil amintit.

Acordarea unor noi daune ar duce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului care pentru aceleași considerente a mai fost despăgubit, în baza aceleași fapte ilicite nu se poate acorda dacit o singura data despăgubiri.

Prin prisma celor de mai sus, acțiunea formulata si precizată este inadmisibilă, iar reclamantul nu are calitate procesuala activa si nici interes în a solicita despăgubiri cu titlu de daune morale.

In ceea ce privește cererea inițial formulata de către ceilalți doi reclamanți, aceasta este apreciată de către pârâta intimată, în principal, ca fiind inadmisibilă, deoarece aceștia, nu justifică un interes material direct si actual.

Actele si lucrările dosarului penal nu ii vizează în mod direct, cu atât mai puțin concluziile raportului de expertiza privind pe defuncta K. M. cu care aceștia

nu sunt rudenii, legătura de rudenie cu reclamantul nu justifica acordarea unor daune în persoana acestora nefiindu-le lezate acestora un drept subiectiv.

Pe de alta parte, temeiul acțiunii în despăgubiri formulate de către reclamantul K. I. si admisa de instanța de fond si recurs au fost dispozițiile art. 504 alin 2 C.pr.pen. coroborate cu dispozițiile art. 505 din același cod. La stabilirea întinderii reparației se tine seama de "durata privării de libertate, precum si de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate …".

Analizând decizia nr. 1788/2012 a Curții de Apel C., instanța atunci când analizează temeinicia sumei pretinse de către reclamant are la baza si considerente legate de implicarea familiei în viata reclamantului în perioada arestării puțind concluziona ca prin raportare la datele concrete suma stabilita are în vedere, așa cum dispozițiile imperative ale textului de lege invocat arata, si consecințele produse asupra familiei reclamantului.

Astfel, din răspunsurile la interogatoriu ale reclamanților s-a recunoscut ca întreaga familie a reclamantului a beneficiat de sume de bani din cele încasate de acesta cu titlu de despăgubire astfel ca încasarea unei noi sume de bani pentru aceleași considerente nu se poate realiza iar prin prisma acestui aspect acțiunea de fond a celor doi este inadmisibila, iar apelul nefondat.

Pârâta intimată apreciază că în cauza nu sunt îndeplinite cerințele art. 998, 999 Cod civil în ceea ce ii privește pe ceilalți doi reclamanți iar motivarea expusa mai sus este aplicabila si acestora, cu atât mai mult cu cât fapta medicilor, oricare ar fi ea, nu-i vizează direct si nemijlocit pe aceștia.

Referitor la apelul depus de către S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția G. Regionala a F. P. C. -Napoca, pârâta intimată solicită respingerea acestuia, având în vedere temeiul indicat la fondul cauzei, dar si prin prisma probelor administrate.

Situația în care se află intervenientul apelant din punct de vedere juridic trebuia grevată pe dispozițiile art. 506 C.pr.pen., singura cale aflată la îndemâna acestuia de a-și recupera banii plătiți reclamantului în temeiul art. 504 și art. 505 C.pr.pen. Achitarea sumei de către intervenient îi dă dreptul la o acțiune în regres, bazată pe dispozițiile descrise de textul de lege.

Reclamanții intimați K. I., F. A. și F. R. au formulat întâmpinare cu privire la cererile de aderare la apel formulate de către pârâții B.

M. si C. A. solicitând respingerea acestora ca nefondate (f.74-78).

Excepția inadmisibilității acțiunii în pretenții formulată de către reclamanți, prin raportare la prevederile art. 998, 999 C.civ, se consideră nefondată, motiv pentru care solicită respingerea acesteia.

Instanța fondului în mod corect a dispus respingerea ca nefondata a acestei excepții, deoarece chiar daca exista o acțiune speciala reglementata de art.504 si urm. C.pr.pen., reclamanții nu au înțeles sa formuleze o cerere întemeiata pe dispozițiile mai sus arătate si au înțeles sa se prevaleze de dispozițiile art. 998-999 C.civ., iar în aceasta situație, cererea de chemare în judecata nu poate fi respinsa ca inadmisibila ci, eventual, ca nefondata în situația în care nu se va dovedi existenta condițiilor cumulative necesare antrenării răspunderii civile delictuale.

Conform art.504-505 C.pr.pen., calitate procesuala activa în acțiunea în repararea pagubei, o are doar cel care a fost lipsit de libertate, sau după moartea acestuia, persoanele care se afla în întreținerea sa si despăgubirea poate viza doar perioada cat acesta a fost privat de libertate si se tine cont în stabilirea acestor despăgubiri de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate.

In dosarul nr._, reclamant a fost K. losif, acesta fiind despăgubit exclusiv pentru perioada reținerii si arestului nelegal, ținându-se cont doar de consecințele pe care privarea de libertate a avut-o exclusiv asupra persoanei sale, fără a se avea în vedere consecințele produse asupra familiei sale.

In prezentul dosar reclamanții sunt K. losif, F. A. si F. R., iar obiectul cererii de chemare în judecata, în ceea ce-l privește le K. losif, solicitarea de daune morale pentru suferințele fizice si psihice, afectarea imaginii, demnității, onoarei, reputației, vieții de familie-pentru perioada cuprinsa intre revocarea arestării -_ si cea a rămânerii definitive a hotărârii penale de achitare -_, iar pentru ceilalți doi reclamanți, prejudiciul cauzat si solicitat a fi reparat, îl reprezintă suferințele fizice si psihice, atingerea adusa vieții private, demnității si vieții de familie, pentru toata perioada procesului penal, respectiv_ -_ .

Prin urmare nu exista identitate de părți si obiect între acțiunea care a făcut obiectul dosarului nr._ si cea din prezentul dosar.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților F. R. si F.

A. se impune a fi respinsa, pentru ca aceste persoane sunt titularii dreptului pretins a fi încălcat prin faptele ilicite ale paraților

Excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților este nefondata, cu consecința respingerii acesteia, deoarece acestea sunt persoanele care au cauzat prejudiciu reclamanților.

Excepția prematurității cererii de intervenție a S. ui R. se impune a fi respinsa ca nefondata, deoarece intervenientul a înțeles sa promoveze cererea de intervenție întemeiata pe prevederile art. 998 si 999 C.civ. si nu pe dispozițiile art. 507 C.pr.pen. motivat de faptul ca se susține ca nu se tinde a se dovedi reaua-credintă sau neglijenta grava a celor care au cauzat faptul ilicit cauzator de prejudicii ci doar culpa lor în înțelesul dispozițiilor art. 998, 999 din Codul civil.

De asemenea, procedura prevăzuta de art. 668 din Legea nr. 95/2006, privind stabilirea cazurilor de malpraxis este o procedura alternativa si nu una prealabila, obligatorie, care trebuie parcursa înaintea sesizării instanței de judecata. Comisia de monitorizare nu este un organ cu activitate jurisdicționala, care trebuie sesizat prealabil introducerii acțiunii în pretenții în instanța, astfel ca orice persoana care se considera vătămata printr-o fapta ilicita (malpraxis) a unui medic, inclusiv medic legist), se poate adresa direct instanței, cu condiția dovedirii tuturor condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

În ceea ce privește cererea reconvențională, de asemenea se solicită respingea acesteia ca inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor legale, art.119 C.pr.civ., cererea reconvențională poate avea ca obiect doar pretenții în legătura cu cererea reclamantului, iar în situația unei intervenții în interes propriu, în legătura cu intervenientul care are pretenții fata de parat.

In cazul apelanților, intervenientul în interes propriu - S. Român, solicită a fi dezdăunat pentru despăgubirile acordate lui K. I. în dosarul nr._ al T. ui M., urmare a admiterii acțiunii în despăgubiri bazata pe eroarea judiciara în condițiile art.504 C.pr.pen.

Cererea reconvenționala are ca obiect anularea unor acte medico-legale, respectiv a 2 avize, primul cu nr.8616/XI/96/_, emis de către Comisia de Avizare si Control a actelor medico-legale din cadrul I.M.L. C. si a doilea nr.E1/737/_, emis de Comisia Superioara de Medicina Legala din cadrul

"Mina Minovici";.

Având în vedere ca aceste 2 avize au fost emise de către comisii din cadrul

I.M.L. C. si I.N.M.L. "Mina Minovici";, care potrivit art.5 lit.a, b din Legea nr. 271/2004, au personalitate juridica, în subordinea M. ui Sănătății, o asemenea solicitare a anularii celor 2 avize poate fi făcuta doar în contradictoriu cu instituțiile din care fac parte respectivele comisii.

In situația în care se solicita anularea acestor avize în contradictoriu cu o alte persoana, cererea urmează a fi respinsa ca inadmisibila, motivata de excepția lipsei calității procesuale pasive.

Paratul, prin cererea reconvenționala nu poate chema în judecata alte persoane. Posibilitatea lui, ca parte în proces pentru chemarea în judecata a altor persoane este limitata la chemarea în garanție si arătarea titularului dreptului, în condițiile Codului de procedura civila .

Formularea unei eventuale cereri reconvenționale poate avea ca obiect doar pretenții împotriva reclamantului sau intervenientului si nu se poate prin aceasta modalitate juridica sa fie chemate în judecata alte persoane, în calitate de pârâte, cum nelegal au solicitat parații, atât la fondul cauzei cat si prin aderarea la apel.

Pe fond, reclamanții apreciază că cererile reconvenționale sunt nefondate.

Se susține, ca motiv de nulitate, faptul ca, Comisia de Avizare si Control a actelor medico-legale din cadrul I.M.L. C. care a emis avizul nr. 8616/XI/96/_, trebuia sa aibă în componentă toți cei 5 membri, nominalizați prin Ordinul Ministrului Sănătății, ceea ce este nereal, deoarece, potrivit Metodologiei de lucru a Comisiilor de Control si Avizare a actelor medico-legale, pct 12:" Comisia de Control si Avizare poate lucra în prezenta majorității membrilor. Hotărârile se iau cu majoritate simpla". F. a de numărul de 5 membri ai Comisiei componenta de 3 membrii a Comisiei, care a emis respectivul aviz, reprezintă majoritatea din numărul total de membri, avizul fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale.

Nicăieri, în metodologia de lucru a Comisiei, nu este stipulat ca aceasta trebuie sa lucreze în prezenta unanimității membrilor ei, prin urmare motivul de nelegalitate invocat reconvențional de pârâți nu-si are fundament.

In ceea ce privește actul medico-legal nr.8616/XI/96/_, emis de

I.M.L. C., acesta nu este un aviz ci reprezintă concluzii proprii emise de către Comisie, cu respectarea prevederilor art. 24 alin 2. și art. 25 alin. 2 din Legea privind organizarea si funcționarea instituțiilor de medicina legala, cu modificările aduse prin Legea nr. 459/2001, O.G. nr. 57/2001 si Legea nr. 271/2004, care stipulează ca în cazul în care actele medico-legale nu pot fi avizate, Comisia de avizare si control a actelor medico-legale are posibilitatea de a formula concluzii proprii, ceea ce a si făcut.

Potrivit art.25 alin 3 din Legea privind "Organizarea si funcționarea instituțiilor de medicina legala", doar avizele se comunica solicitanților, în cazul formulării unor concluzii proprii, neexistând o atare obligație.

F. a de împrejurarea ca, "Concluziile proprii" din avizul nr. 8616/XI/96/_, emis de I.M.L. C., a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, fiind avizat, legal de către Comisia Superioara medico-legala din cadrul I.N.M.L. "Mina Minovici", se impune respingerea ca nefondată a cererilor reconvenționale.

Prin acestea se mai contesta inclusiv concluziile celor 2 avize emise de comisiile de pe lângă I.M.L. C. si "Mina Minovici";, solicitându-se încuviințarea unei noi expertize, care sa lămurească cauza și împrejurările în care a decedat numita K. M., insa aceasta solicitare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece potrivit art.28 alin. l din H.G. nr. 774/2000: "organele judiciare nu pot solicita efectuarea altor expertize medico-legale decât în situația în care au apărut date medicale noi sau de ancheta";.

Un alt argument care duce la respingerea ca inadmisibile a cererilor reconvenționale este acela ca în dosarul penal nr._ al T. ui M., s-a dispus achitarea pe art. 10 lit. a C.pr.pen, de sub acuzația de omor, hotărâre rămasa definitiva prin retragerea apelului de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. .

Hotărârea penala de achitare este opozabila erga omnes, are putere de lucru judecat, iar o eventuala contestare a probelor administrate în acel dosar se putea efectua doar în cadrul acelui dosar, de către părțile din acel dosar, cu respectarea dispozițiilor legale din Legea nr. 271/2004 si H.G. nr. 774/2000, astfel ca cererea reconvenționala urmează a fi respinsa ca inadmisibila si raportat la aspectele mai sus învederate. Susținerea paraților potrivit căreia concluziile actelor medicale contestate de către aceștia nu le sunt opozabile datorita faptului ca ei nu au fost părți în procesul penal, nu-si au suport legal, atâta timp cat aceste acte medicale au fost legal administrate în cadrul unui proces penal, iar hotărârea penala de achitare este opozabila erga omnes.

Intervenientul intimat S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA REGIONALĂ A F. P. C. -NAPOCA, prin

A. J. A F. P. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererilor de aderare la apel formulate de pârâții B. M. și C. A. (f.80-83).

Cu privire la excepția inadmisibilității si excepția prematuritatii cererii de intervenție a S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice nu exista nici o contradicție intre prevederile art.998, 999 Cod civil si art. 507 Cod procedura penala.

Medicii legiști sunt răspunzători de eroarea profesionala în baza dispozițiilor legii generale, respectiv art. 998-999 Cod civil.

S. R. a plătit reclamantului suma de 389.639 lei datorita erorii medicilor legiști, eroare care a determinat organele de cercetare penala sa dispună arestarea reclamantului K. I. pe nedrept. Astfel, rezulta în mod cert culpa medicilor-legiști, concluzii fără de care reclamantul nu ar fi fost arestat pe nedrept.

Art. 507 Cod procedura penala prevede ca: "In cazul în care repararea pagubei a fost acordata potrivit art. 506 C.pr.pen. acțiunea în regres împotriva aceluia care cu rea-credință sau din neglijență gravă a provocat situația generatoare de daune este obligatorie.

Astfel, acțiunea în regres este obligatorie atunci când se dovedește reaua- credința sau neglijenta grava a aceluia care a provocat situația generatoare de daune.

S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice nu dorește sa dovedească reaua-credința sau neglijenta grava a paraților ci culpa acestora, așa cum prevăd dispozițiile art. 998-999 Cod civil.

Acțiunea în pretenții a S. ui R. nu este inadmisibila, din contra, daca se dovedește ca cel care a provocat situația generatoare de prejudiciu are o culpa, în înțelesul art. 999 Cod civil, respectiv acesta se face vinovat de neglijenta sau imprudenta, așa cum dovedesc actele medico-legale întocmite în dosarul penal si confirmate de instituțiile superioare celor care le-au întocmit, acțiunea este admisibila în temeiul art. 998-999 Cod civil.

Din actele medico-legale întocmite reiese în mod clar culpa paraților, chiar confirmata de instituțiile superioare celor care le-au întocmit.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților F.

R. si F. A. se consideră că aceasta se impune a fi respinsă, întrucât aceste persoane sunt titularii dreptului pretins a fi încălcat prin faptele ilicite ale paraților.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, o consideră nefondată, cu consecința respingerii acesteia, deoarece S. R. a plătit reclamantului suma de 389.639 lei datorita erorii medicilor-legiști, eroare care a determinat organele de cercetare penala sa dispună arestarea reclamantului K. I. pe nedrept. Astfel, rezulta în mod cert culpa medicilor legiști, concluzii fără de care reclamantul nu ar fi fost arestat pe nedrept.

Pe fond, se solicită respingerea cererilor reconvenționale formulate ca inadmisibile, pentru următoarele motive:

In cererile formulate pârâții reconvenționali se refera la compunerea nelegala a comisiei de avizare si control a actelor medico-legale.

Modalitatea de lucru a comisiilor permite ca acestea sa lucreze în prezenta majorității membrilor. Hotărârile se iau cu majoritatea simpla. În cazul unor concluzii contradictorii ale unor expertize medico-legale, Comisia de Control si Avizare poate aviza în totalitate sau parțial concluziile uneia dintre ele, făcând anumite precizări sau completări. în cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia de Control si Avizare poate dispune refacerea parțiala sau în totalitate a acestora, dând indicații în acest sens, sau poate recomanda efectuarea unei alte expertize, urmând ca ulterior, concluziile acesteia sa fie supuse obligatoriu avizării.

Metodologia de lucru a Comisiilor de Control si Avizare a actelor medico- legale si a Comisiei Superioare Medico-Legala este publica, afișată pe site-ul oficial al Institutului de Medicina Legala - www.legmed.ro - astfel ca pârâții- reconvenționali nu se pot prevala de necunoașterea si neaplicare acestor metodologii oficiale.

Actul medico-legal nr.8616/XI/96 din_ emis de Comisia de Avizare și Control I.M.L. C. -Napoca, în înțelesul prevederilor art.24 alin.2 si art.25 alin.2 din O.G nr. 1/2000 privind organizarea activității si funcționarea instituțiilor de medicina legala acesta nu este un aviz ci reprezintă concluzii proprii iar în acest caz doar avizele se comunica solicitanților.

Având în vedere considerentele de mai sus, solicită respingerea excepțiilor invocate, iar pe fond respingerea cererilor reconvenționale formulate de intimații- pârâți ca fiind inadmisibile.

Pârâtul intimat C. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de reclamanții K. I., F. A. și F. R.

R. și menținerea hotărârii apelate în ce privește respingerea acțiunii în pretenții formulate de reclamanți. De asemenea, solicită a se lua act că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, în vederea recuperării cheltuielilor ocazionate intimatului pârât în toate gradele de jurisdicție (f.94-103).

În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că din expunerea vădit ambiguă și echivocă a stării de fapt, dar mai cu seamă a elementelor răspunderii civile delictuale invocate de reclamanți, se constata că în speță, condițiile de admisibilitate a acțiunii în pretenții fondate pe răspunderea civilă delictuală nu sunt întrunite.

Raportat la împrejurarea că reclamanții au precizat textual că își fondează în drept cererea de chemare în judecată invocând numai prevederile art.998 și 999 Cod civil, nicidecum alte dispoziții de drept material ori procesual reglementate de legi speciale, instanța este datoare a cerceta întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor de admisibilitate ale acțiunii în pretenții decurgând din fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, respectiv: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu material ori moral, legătura de cauzalitate dintre acestea și existența vinovăției în sarcina autorului faptei ilicite, în forma cerută de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

Sub aspectul faptei ilicite imputate pârâtului C. A., aceasta nu este precizată în cuprinsul acțiunii introductive după cum tot astfel, nici în cuprinsul cererii de intervenție, în sensul cerut de prevederile art.998-999 Cod civil.

Noțiunea de "fapta ilicită" este mai largă, ea incluzând în cuprinsul ei conduita umană, manifestările exterioare ale subiectului de drept, putând îmbrăca atât forma unor acțiuni cât și a unor inacțiuni. Deși faptele ilicite cauzatoare de prejudicii constau, de cele mai multe ori, într-o acțiune aparținând unui anumit subiect de drept, aceste fapte pot fi și omisive, reprezentând pasivitatea, inacțiunea unui anumit subiect.

În speța dedusă judecății, reclamanții și intervenientul nu au fost în măsură a preciza nici măcar dacă pretinsa faptă ilicită imputată pârâtului intimat - și deopotrivă celorlalți pârâți - este reprezentată de vreuna din acțiunile sale ori dimpotrivă, solicită a se reține ca inacțiunea acestuia, omisiunea de a

întreprinde o activitate anume reprezintă faptul ilicit cauzator de prejudiciu.

De regulă, iliceitatea este raportată la dreptul obiectiv, ilicitul constând în aceea că fapta este contrară acestuia și, prin urmare, legii, însuși termenul "ilicit* fiind asimilat noțiunilor "nepermis, neîngăduit, nelegiuit, oprit".

In condițiile solicitării de atragere a răspunderii juridice civile în sarcina pârâților, unul din elementele esențiale ce trebuiau susținute și dovedite de către reclamanți era tocmai existența unei fapte ilicite, deci a unei acțiuni sau inacțiuni nepermise, oprite de vreo dispoziție anume, care să confere caracter ilicit acțiunii/inacțiunii contrare pretins săvârșite de pârât.

Revenind la fapta ilicita imputată pârâtului C. A., aceasta nu a fost precizată Ia modul concret în cuprinsul cererii, atât reclamantul cât și intervenienta limitându-se a prelua pasaje întregi din hotărârile judecătorești pronunțate anterior, pretinzând doar că "nu au fost coroborate constatările de la necropsie cu datele medicale consemnate de către echipajele medicale, interpretându-se eronat leziunile produse..." prin aceasta invocând practic nerespectarea de către pârât a anumitor obligații profesionale proprii activității desfășurate de acesta, de strictă specialitate medico-legală.

Concluziile primei instanțe referitoare la fapta ilicită sunt vădit lipsite de temei și probează nu doar o superficială și greșită interpretare a dispozițiilor legale incidente dar mai cu seamă, o eronată apreciere a mijloacelor de probă administrate după cum tot astfel o nepermisă întemeiere a concluziilor sale pe probe extraprocesuale, administrate într-un alt dosar, inopozabile pârâtului.

Nici concluziile avizului IML. C., după cum nicio altă probă din dosarul penal nu este opozabilă pârâtului C. A. - care este străin la modul absolut de mijloacele de probă administrate în dosarul penal, după cum la fel de străin este și față de persoana inculpatului K. de a cărui existența nu avea cum să cunoască, niciun moment pârâtul nefăcând vreo legătură între concluziile constatărilor sale și persoana reclamantului apelant.

Comisia de control și avizare de pe lângă IML C. Napoca nu avea în atribuții stabilirea unei erori profesionale în sarcina medicilor legiști din cadrul Serviciilor județene de medicină legală, cum în mod absolut greșit se invocă în acțiune și în cererea de intervenție.

Pârâtul a contestat și contestă orice faptă ilicită - eroare medicală, profesională, malpraxis, etc. - care să îi poată fi imputată de către reclamanți ori de către intervenient, susținând cu fermitate că nici persoanei sale dar nici celorlalte două pârâte nu li se poate afirma și dovedi comiterea vreunei erori profesionale, nici subsumată noțiunii de faptă ilicită prevăzută de art. 998 - 999 Cod civil anterior și nici celei de malpraxis.

Atât reclamanții cât și intervenientul au omis a preciza, în concret, ce fapte imputate pârâților s-ar aprecia ca intrând sub incidența prevederilor legale

reprezentând fapte ilicite, neprecizând care sunt dispozițiile legale, normativele, normele de practică medicală sau alte uzanțe de strictă specialitate considerate drept încălcate de pârâți și care sunt consecințele pretinselor fapte însă, mai cu seamă, cum justifică neparcurgerea - prealabil promovării acțiunii - a procedurii speciale prealabile si obligatorii reglementate de dispozițiile art.668 si urm. din Legea nr. 95/2006 și mai ales a consecințelor unei atare omisiuni, prin prisma faptului că, potrivit art. 672 din Legea 95/2006 "Comisia (Comisia de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis n.n.) stabilește, prin decizie, dacă în cauză a fost sau nu o situație de malpraxis".

Existența unor dispoziții speciale exclud la modul absolut competenta instanței de judecată în a aprecia dacă o faptă reclamată este sau nu una de

"malpraxis" - conform definiției legale dată acestui termen -, care să poată fi asimilată "faptului ilicit", atâta vreme cât dreptul de a stabili existența unei erori medicale este rezervat prin legea specială - invocată de reclamanți și statul român, în drept - unui alt organ de strictă specialitate medicală care este îndrituit a analiza și a se pronunța asupra oricăror situații similare.

In mod cert, în condițiile neprecizării - și din această perspectivă - a cererilor deduse judecății și deopotrivă a nedovedirii parcurgerii prealabile a acestei proceduri, nu era probată niciuna din faptele imputate pârâților, cu referire concretă la obligații ori îndatoriri care, afirmativ, le-ar fi revenit însă pe care, în mod culpabil, pârâții nu le-au respectat.

Solicită instanței de apel să procedeze la o proprie și nemijlocită analiză a acestui aspect, în condițiile în care o opinie medicală argumentată în cuprinsul unui act medico - legal care ulterior nu a fost însușită de către I.M.L. C. - Napoca - în împrejurări absolut discutabile, astfel cum se poate observa din cuprinsul cererii reconvenționale - nu echivalează nicidecum și nu poate fi asimilată de instanță unei erori profesionale după cum - printr-o simplă comparație a opiniei experților medicali cu cea exprimată de judecători în soluționarea cauzelor cu care sunt investiți.

Nici soluțiile contrare judecății fondului (după cum nici chiar o casare imputabilă) dispuse și argumentate de instanțele de control judiciar nu implică cu necesitate săvârșirea unei fapte ilicite, a unei erori de judecată condamnabile imputabile sub aspect civil judecătorului fondului, cum reclamanții și intervenientul lasă a se interpreta, fapta ilicită reclamată neputând nicidecum primi un atare înțeles, nici în condițiile aplicării prevederilor speciale ale Legii

nr.95/2006 și nici în sensul reglementat de prevederile art.998 - 999 din vechiul Cod civil în condițiile inexistenței unei fapte, este evident că răspunderea

juridică a pârâtului nu poate fi antrenată, acțiunea și cererea de intervenție impunându-se a fi respinse.

În ce privește condiția existenței unui prejudiciu - pretins cauzat reclamanților prin fapta pârâtului -, acesta nu a fost temeinic precizat ori argumentat prin acțiune, cererea introductivă limitându-se a se preciza că prejudiciul este reprezentat de "suferința morală cauzată reclamanților urmare procesului de crimă în care a fost târât K. I. urmare a erorii medicale", relevând prin înscrisurile depuse la fond că același prejudiciu moral a fost reclamat de K. I. și în dosarul civil nr._ soluționat irevocabil unde, urmare soluționării cauzei, prejudiciul pretins a și fost integral recuperat de către acest reclamantul K. I., cu consecințe asupra admisibilității acțiunii introductive.

Așa fiind, pentru ca demersul judiciar al reclamanților să fie unul admisibil, se impunea ca în privința prejudiciului reclamat de aceștia să fie întrunite cumulativ cele două condiții impuse de lege și anume: prejudiciul sa fie cert, în sensul ca acesta să fie sigur, atât în privința existenței cât și a

posibilităților de evaluare dar în egală măsură, prejudiciul să nu fi fost încă recuperat, independent de împrejurarea că acesta ar fi fost recuperat de la

"pretinsul autor al faptei ilicite " sau a fost plătit de către un terț.

Motivarea instanței de fond în sensul existenței unui prejudiciu cert nu poate fi acceptată, raportarea acestei concluzii exclusiv la împrejurarea că reclamanții au solicitat cu titlu de despăgubiri morale suma de 450.000 euro nerealizând nicidecum întrunirea acestei prime condiții, respectiv a caracterului cert al prejudiciului.

Urmare litigiului penal în care a fost parte numai reclamantul K. I. acesta putea pretinde despăgubiri materiale pentru prejudiciile morale pretins cauzate, niciunul din ceilalți doi reclamanți neputând pretinde a li se fi cauzat în mod direct, prin fapta pârâților, vreun prejudiciu nepatrimonial, niciuna din actele de urmărire penală ori din măsurile dispuse nevizându-i pe aceștia și nefiind în măsură a-i afecta.

Singura precizare din acțiunea introductivă în ce privește prejudiciul pretins cauzat reclamanților F. este aceea că "pe durata întregului proces ... au suferit enorm din punct de vedere emoțional, au fost supuși unui stres continuu, ce le-a afectat viața de familie, sănătatea dar și viața socială, având în vedere că în ziare și la televizor apărea fiul și respectiv fratele ca fiind un criminal, care și-a ucis cu sânge rece soția. "

Nici aceste precizări și nici mențiunea că "a fost afectată imaginea, demnitatea, onoarea și reputația întregii familii în societate ,..., căzând în depresii puternice ce le-au marcat personalitatea nu constituie precizări concrete a prejudiciilor certe cauzate unor terți fată de procesul penal ci, în modul cel mai evident cu putință, o încercare a apropiaților reclamantului K.

I. de a-și procura anumite sume de bani profitând de pe urma unui litigiu penal ce l-a avut drept subiect al cercetărilor pe fiul/fratele acestora.

Nici probațiunea administrată la solicitarea reclamanților nu a confirmat prejudiciul pretins de către reclamanți, atingerea adusă drepturilor personale nepatrimoniale ale acestora. Martorii audiați au relevat exclusiv aspecte de care au luat cunoștință prin mijlocirea reclamantului K. I. și chiar nici acesta, la interogatoriu, nu a putut susține în mod concret vreo atingere adusă drepturilor sale nepatrimoniale fără legătură cu starea de detenție - pentru care a fost integral despăgubit -, depozițiile martorilor relevând că nicio persoană nu 1-a considerat criminal pe reclamant și perioada de detenție nu a schimbat cu nimic modul în care reclamantul a fost perceput de către acești martori sau de către terți, nimeni din anturajul reclamanților nesusținând în mod concret vreuna din atingerile pretinse drepturilor personale nepatrimoniale care să deschidă posibilitatea acordării de despăgubiri.

Nu pot fi acceptate concluziile formulate prin motivele de apel cu privire la existența unor prejudicii după momentul punerii în libertate a apelantului și care să nu fi fost reparate, pentru simplul fapt că atare prejudicii nu au fost afirmate la modul concret, nu au fost cu nimic probate și ca atare, nu deschideau posibilitatea formulării unei noi cereri în justiție numai pentru considerentul că perioada la care reclamantul K. I. se raportează în cererea sa este ulterioară punerii lui în libertate, până la momentul rămânerii definitive a hotărârii.

In condițiile în care prezumția de nevinovăție opera în ce îl privește pe reclamant se consideră că intervalul de timp la care se raportează reclamantul nu are vreo relevanță în analizarea acestei condiții a prejudiciului cât timp acesta nu a fost niciun moment considerat vinovat sau măcar prezumat astfel, existența și scopul litigiului penal fiind tocmai stabilirea vinovăției sale de natură penală.

Nici a doua condiție a prejudiciului - respectiv de a nu fi fost recuperat - nu este întrunită în speță însă din perspectiva acesteia, apare corectă motivarea sentinței fondului în sensul constatării reparării integrale a prejudiciului față de toți reclamanții, cel puțin sub acest aspect soluția judecătorului fondului fiind la adăpost de orice critici.

Din chiar considerentele celor două hotărâri judecătorești pronunțate în cauza cu dosar nr._ se deduce cu prisosință că, în soluționarea capătului de cerere vizând obligarea pârâtului S. Român la plata către reclamantul K. I. a sumelor reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral pretins cauzat acestuia, instanța a procedat la o reparație integrală a acestui pretins prejudiciu, reținându-se în considerentele deciziei de recurs că

"despăgubirile morale au o funcție reparatorie și nu compensatorie și prin urmare cererea și obținerea de daune morale de către reclamant nu trebuie să constituie o sarcină excesivă în sarcina S. ui și nu trebuie să genereze îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului".

Tot astfel, nici legătura cauzală dintre pretinsa faptă și pretinsul prejudiciu nu a fost în concret precizată prin acțiune, atât reclamanții cât și intervenientul limitându-se a preciza ca această legătură cauzală "este de necontestat", deoarece exclusiv datorită "concluziilor eronate ale celor trei pârâți reclamanții au avut de suferit... ", omițându-se însă la modul absolut de către aceștia că niciunul din pârâți nu a afirmat vreodată, nici în lucrările medico- legale existente în cauza de față și în nicio altă lucrare întocmită în vreun dosar penal că "leziunile tanatogeneratoare au fost cauzate de inculpat" (în speță, de apelantul K. I. ), aceștia nefăcând altceva decât să expună, motivat, un punct de vedere de strictă specialitate medico legală față de o situație obiectivă pe care au analizat-o în exercițiul atribuțiilor de serviciu, revenind mai apoi procurorului sau judecătorului, după caz, în cadrul activității de cercetare penală ori de judecată, să coroboreze concluziile medicului legist cu alte probe existente în dosar.

Este cert că în lipsa altor probe existente la dosar în momentul luării ori menținerii măsurii preventive a arestării, nu se putea dispune de către magistrat o atare măsură preventivă, în cauză nefiind stabilită vinovăția inculpatului de uciderea soției sale ci - fapt neîndoielnic - reclamantul a fost prezumat nevinovat până la soluționarea definitivă a cauzei.

Așa fiind, în analizarea legăturii cauzale necesare a fi probate în pricina de față, se impunea a se dovedi de către reclamanți ori de către intervenient că exclusiv datorită concluziilor medico legale (și care anume din acestea) s-a dispus, în mod necesar, arestarea inculpatului cu titlu preventiv.

Pârâtul C. A., prin activitatea sa concretă, nu a determinat în niciun fel luarea sau prelungirea fată de inculpatul K. I. a măsurii arestării preventive, necesitatea și oportunitatea luării unei măsuri preventive revenind instanței, aceasta fiind unica autoritatea care a apreciat - la limita chiar greșit, eronat - că o atare măsură de impune a fi luată față de persoana reclamantului.

Cu toate că, fiecare din reclamanți trebuia să precizeze ce reprezintă pretențiile formulate împotriva fiecărui pârât (implicațiile ce le-au avut fiecare din cei trei pârâți în cursul soluționării lucrării penale nefiind nici identice sau pe de altă parte, nici concomitente), prin niciunul din înscrisurile ulterior depuse la dosar nu s-a realizat o precizare a acestor elemente esențiale soluționării cauzei, apelanții omițând a face referiri concrete asupra acestui aspect și mulțumindu-se a invoca concluziile anumitor a vize emise în dosarul penal - care nu reprezintă nicidecum confirmarea săvârșirii unei fapte ilicite, astfel cum susține reclamanții și deopotrivă intervenientul - și mai mult decât

atât, neprobând legătura cauzală necesară între concluziile medicilor legiști și luarea/menținerea măsurii preventive de către instanță.

Nu în ultimul rând, condiția vinovăției pârâtului intimat trebuia în primul rând precizată în concret și mai apoi dovedită de către reclamanți, deopotrivă de către intervenient, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii.

Deși prin cererile deduse judecății s-a invocat, cu caracter general,

"eroarea profesională (malpraxis-ul) exercitată de cei trei medici legiști, pârâții din cauză", invocând concluziile subsecvent formulate de Comisia de avizare și control de pe lângă I.M.L. C. Napoca, nici aceste concluzii după cum nicio altă probă din dosarul penal nu este opozabilă pârâților și nu se impune cu autoritate de lucru judecat situației deduse judecății în prezentul dosar - atât în soluționarea cererii introductive cât și a cererii de intervenție, pârâții fiind străini la modul absolut de mijloacele de probă administrate în acel dosar penal, după cum sunt la fel de străini de persoana inculpatului.

Este profund greșită aserțiunea apelantului potrivit cu care mijloace de proba din alte dosare, chiar penale, ar trebui considerate de instanță drept adevăruri absolute care nu comportă nicio verificare.

Este binecunoscut că hotărârea instanței penale se impune cu autoritate de lucru judecat în ce privește existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia însă numai înaintea instanței civile care judecă acțiunea civilă, prevederile art.22 C.pr.penală fiind neechivoce.

Pârâtul, asemeni celorlalte două pârâte chemate în judecată, contestă a avea cea mai ușoară culpă în producerea prejudiciului reclamat, susținând cu

fermitate că nu se poate afirma și dovedi comiterea cu vinovăție, în oricare din formele acesteia, a vreunei fapte - erori profesionale, malpraxis - în niciuna din modalitățile reglementate de lege.

Deși sub aspectul incidenței în speță a dispozițiilor Legii nr.95/2006

invocată, s-a solicitat reclamanților să precizeze în concret ce fapte imputate pârâților ar intra sub incidența acestor prevederi și în ce constă vinovăția lor, ce dispoziții anume se consideră că au fost încălcate și care sunt consecințele pretinselor fapte, aceste solicitări nu au fost urmate de răspunsuri pertinente și lămuritoare, care să dea posibilitatea pârâților să dovedească lipsa de fundament a acestora.

În atare condiții, nici vinovăția pârâtului nu a fost dovedită de reclamanți și deopotrivă intervenient, cererile formulate de aceștia fiind în mod corect respinse de instanță cu motivarea ce se regăsește în cuprinsul hotărârii.

Pârâta intimată P. N., a formulat întâmpinare la cererile de aderare la apel formulate de către pârâții B. M. si Căpâlnean A. prin care a solicitat, în principal, admiterea cererilor de aderare la apelurile formulate de către pârâți, admiterea excepțiilor formulate, iar în subsidiar, admiterea cererilor de aderare la apelurile formulate si casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond raportat la faptul ca cererea reconvenționala viza constatarea nulității celor doua avize, insa fără a se introduce în cauza si cita emitentul actelor iar pe de alta parte nu a fost cercetata în fond (f.104-107).

Acordarea de către instanțele de judecata a sumei de 80.000 de euro cu titlu de daune morale, plătibile în echivalent lei, la data plații, duce la imposibilitatea acordării din nou a unor daune morale care au la baza aceeași justificare. Concluziile medico-legale din cauza nu pot fi disociate de dosarul penal în care reclamantul a fost inculpat, ci trebuie privite ca probe în cadrul acestuia alături de celelalte probe administrate în dosar, probe a căror rezultat

au cauzat un prejudiciu final reclamantului, acesta fiind acuzat si arestat pentru omorârea soției sale.

Daunele morale acordate reclamantului pentru perioada de arestare nelegala au o funcție reparatorie pentru prejudiciu nepatrimonial cauzat de instrumentarea dosarului penal, de acuzațiile aduse si masurile luate în baza probelor administrate pe parcursul acestuia, respectiv pentru perioada de arestare a reclamantului.

Aceasta a fost si motivarea instanței de fond si recurs la stabilirea cuantumului acestora ținându-se cont de durata arestării preventive, atingerea adusa libertății, a demnității si imaginii reclamantului, a suferințelor fizice si psihice ale acestuia .

Acordarea daunelor morale în dosarul amintit face ca una din condițiile prezentei acțiuni sa nu fie îndeplinite, respectiv condiția prejudiciului, respectiv acesta nu exista fiind acoperit în cadrul dosarului civil amintit.

Acordarea unor noi daune ar duce la o îmbogățire fără justa cauza a reclamantului care pentru aceleași considerente a mai fost despăgubit, în baza aceleași fapte ilicite nu se poate acorda decât o singura data despăgubiri.

Prin prisma celor de mai sus, acțiunea formulata si precizata este inadmisibila iar reclamantul apelant nu are calitate procesuala activa si nici interes în a solicita despăgubiri cu titlu de daune morale.

In ceea ce privește cererea inițial formulata de către ceilalți doi reclamanți, în principal aceasta apare ca fiind inadmisibila, deoarece aceștia nu justifica un interes material direct si actual si nu au calitate procesuala activa în a solicita despăgubiri. Actele si lucrările dosarului penal nu îi vizează în mod direct, cu atât mai puțin concluziile raportului de expertiza privind pe defuncta K. M. cu care aceștia nu sunt rudenii, iar legătura de rudenie cu reclamantul nu justifica acordarea unor daune în persoana acestora nefiindu-le lezate acestora un drept subiectiv. Dispozițiile art. 504 alin 1 si 2 C.pr.penală stabilesc persoana care are calitate procesuala activa în a solicita repararea pagubei suferite si anume "persoana care a fost condamnata definitiv " sau care, "în cursul procesului penal a fost privata de libertate". Reclamanții K. F. A. si R., nu au aceasta calitate.

Analizând decizia nr. 1788/2012 a Curții de Apel C., în pagina 7 ultimul aliniat, instanța atunci când analizează temeinicia sumei pretinse de către reclamant are la baza si considerente legate de implicarea familiei în viata reclamantului în perioada arestării puțind concluziona ca prin raportare la datele concrete suma stabilita are în vedere, așa cum dispozițiile imperative ale textului de lege invocat arata, si consecințele produse asupra familiei reclamantului.

Astfel, din răspunsurile la interogatoriu ale reclamanților s-a recunoscut ca întreaga familie a reclamantului a beneficiat de sume de bani din cele încasate de acesta cu titlu de despăgubire astfel ca încasarea unei noi sume de bani pentru aceleași considerente nu se poate realiza iar prin prisma acestui aspect acțiunea de fond a celor doi este inadmisibila iar apelul nefondat.

Motivarea în drept a cererii de intervenție formulate inițial si menținută de apelantul S. R. este art.998-999 Cod civil. Aceasta acțiune este una directa care presupune stabilirea condițiilor referitoare la fapta ilicita, prejudiciu cert si nereparat, legătura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.

Situația în care se afla intervenientul apelant din punct de vedere juridic trebuia grevata pe dispozițiile art 507 C.pr.penală, singura cale aflata la îndemâna acestuia de a-si recupera suma de bani plătită reclamantului în temeiul art. 504 si 505 C.pr.penală .

Achitarea sumei de către intervenientul apelant ii da dreptul la o acțiune în regres, bazata pe dispozițiile speciale arătate mai sus, în condițiile speciale descrise de textul de lege. Diferența dintre temeiurile de drept invocate o da

textul de procedura penala care arata ca numai grava neglijenta si reaua credința dovedite pot angaja răspunderea în acțiunea în regres.

Referitor la excepția prematuritătii introducerii cererii de intervenție, în raport de motivarea acesteia se apreciază că culpa medicala invocata nu poate fi reținuta fără parcurgerea procedurii speciale prealabile conform Legii nr.95/2006. Eroarea medicala susținuta în acțiune si în cererea de intervenție nu poate fi constata sau confirmata de Comisia de Avizare si Control de pe lingă

I.M.L. C. si nici de Comisia Superioara de Medicina Legala.

Cu privire la cererea reconventionala în principiu nu se opune admiterii acesteia.

In situația în care instanța a apreciat ca inadmisibila atacarea valorii probatorii a celor doua înscrisuri, motivarea întregii soluții trebuia sa fie alta în sensul ca nici reclamanților si intervenientului nu trebuia sa le fie recunoscuta ca temei al culpei valoarea probatorie a acestor înscrisuri.

Raportul de expertiza medico-legala întocmit în cauza este un mijloc de proba administrat în cadrul procesului si nu un act juridic în sensul unei manifestări de voința care sa genereze drepturi si obligații pe care sa se plieze condițiile art. 998-999 Cod civil. În consecința daca se menține soluția de respingere ca inadmisibila a cererii reconvenționale, în mod cert si cererea reclamanților si a intervenientului motivata pe concluziile greșite din expertiza medico legala a pârâților este inadmisibila.

Chematele în garanție intimate S.C. A. R. A. V. I. G.

S.A. - S. B. M. și A. R. A. V. I. G. S.A. B., deși legal citate, nu și-au delegat reprezentant în instanță și nu au depus întâmpinare prin care să își exprime poziția procesuală.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel formulate de reclamanții K. I., F. A. și F. R. R., de intervenientul în interes propriu S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a motivelor din cererile de aderare la apel declarate de pârâții B. M. și C. A., precum și, a apărărilor formulate, Curtea, în temeiul art.295 C.pr.civ. reține următoarele:

Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ la data_ reclamanții K. I., F. A. și F. R. R. au chemat în

judecată pârâții B. M., C. A. și P. N., solicitând instanței obligarea pârâților la plata sumei de 500.000 euro, echivalent în lei la data executării hotărârii, cu titlu de daune morale, ca urmare a procesului penal în care a fost târât reclamantul K. I., consecința erorii medicale, din momentul reținerii și până la finalizarea acestuia (f.1-4 dosar fond).

În drept, reclamanții au invocat art. art. 998-999 C.civ și Legea nr.95/2006.

Ulterior, la termenul de judecată din data de_, reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisul intitulat "Precizare de acțiune și răspuns la întâmpinările depuse de pârâți"; prin care au arătat că înțeleg să își precizeze acțiunea cu privire la cuantumul despăgubirilor pretinse cu titlu de daune

morale. Astfel, pentru pârâta B. M. s-a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 50.000 euro în favoarea fiecăruia dintre reclamanți, iar în privința pârâților C. A. și P. N. s-a solicitat obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 100.000 euro pentru fiecare dintre reclamanți (f.108- 115 dosar fond).

Reclamanții au solicitat instanței să constate că pârâții au săvârșit o faptă ilicită, eroare profesională, prin concluziile formulate în cadrul celor două rapoarte de expertiză medico legală administrate în dosarul penal nr._ al

T. ui M. .

În prezenta cauză, astfel cum s-a precizat de către reclamanți, cererea acestora vizează repararea prejudiciului moral suferit de reclamantul K. R.

, ulterior punerii sale în libertate, precum și a prejudiciul moral suferit de reclamanții F. A. și F. R. R., mama și fratele reclamantului, ca urmare a arestării nelegale a acestuia.

Temeiul de drept al cererii formulate îl constituie prevederile art. 998-999 C.civ., astfel cum cererea a fost în mod expres precizată de reclamanți, iar nu prevederile art. 504 și următoarele C.pr.pen.

În susținerea caracterului ilicit al faptei pârâților, deși inițial s-a arătat ca ar fi incidente și prevederile din Legea nr.95/2006, privind eroarea medicală - malpraxisul, ulterior reclamanții au arătat că prevederile acestui ultim act normativ sunt restrictive, astfel că pârâții ar urma să răspundă doar în temeiul art. 998-999 C.civ., care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale.

Din ansamblul probelor administrate în fața primei instanțe Curtea reține următoarea stare de fapt:

Reclamantul K. I. a fost reținut la data de 10 septembrie 2008 și ulterior arestat preventiv la data de 11 septembrie 2008, în privința acestuia existând suspiciunea că în data de 9 septembrie 2008 și-ar fi ucis soția, respectiv pe K. M. L. .

Reclamanta F. A. este mama reclamantului K. I., iar reclamantul F. R. R. este fratele reclamantului K. I., potrivit actelor de stare civilă depuse la f. 204 - 206, 208 - 210 din dosarul de fond.

Pârâta B. M., în calitate de medic legist în cadrul Serviciului Medico-Legal Județean B. M., la solicitarea IPJ M., a întocmit la data de 10 septembrie 2008, cu ocazia autopsiei, o constatare preliminară medico-legală prin care a arătat că moartea numitei K. M. L. a fost violentă; ea s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare; leziunile traumatice s-au putut produce prin lezare cu sau de corpuri dure și comprimare cu mâna; leziunile tanatogeneratoare s-au putut produce prin comprimarea regiunii cervicale cu mâna; moartea datează din_ (f.6 dosar fond).

Ulterior, la data de 7 octombrie 2008, pârâta B. M. a întocmit, la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, un raport de expertiză medico-legală, având ca și obiect stabilirea cauzelor decesului numitei

K. M. L. prin care a reiterat concluziile inițial arătate cu ocazia autopsiei, din constatarea preliminară medico-legală din 10 septembrie 2008. În interpretarea mecanismului de producere al leziunilor tanatogeneratoare, s-a exclus posibilitatea producerii acestora în cadrul manevrelor de resuscitare - intubare orotraheală - ce ar fi putut produce în cazuri excepționale, mici infiltrate sangvine la baza limbii și la nivelul orificiului glotic. Pentru comprimarea cu mâna pledează echimoza violacee descoperită la examenul extern la nivel laterocervical drept, infiltratul masiv din țesuturile moi și musculatura gâtului, prezent bilateral, infiltratul hemoragic de la nivelul carotidei și a glandei parotide, precum și, infiltratele hemoragice perilaringian și mediastinal, ce nu ar fi putut apărea în alte condiții (f.7-11 dosar fond).

Prin rechizitoriu din 8 octombrie 2008 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, reclamantul K. I. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art.175 alin.1 lit.c din Codul penal. Prin actul de trimitere în judecată s-a reținut în sarcina inculpatului că în seara de_ a suprimat viața soției sale prin comprimarea regiunii cervicale cu mâna. S-a constatat că probațiunea administrată (medico- legală) infirmă categoric posibilitatea producerii leziunilor tanatogeneratoare prin căderea victimei ori în urma activităților de resuscitare, coroborându-se cu

procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu investigațiile criminalistice, dar și cu probațiunea testimonială ce relevă comportamentul inculpatului după săvârșirea faptei (f.83-85 dosar fond).

În faza de judecată a procesului penal, obiect al dosarului nr._, la solicitarea T. ui M., pârâta B. M. a întocmit la data de 9 iulie 2009, o completare a raportului de expertiză medico-legală din 7 octombrie 2008, prin care a răspuns obiectivelor fixate de instanța de judecată cu privire la stabilirea cauzelor decesului numitei K. M., menținându-se concluzia că moartea acesteia a fost violentă (traumatică) și nu de natură patologică. S-a arătat că, în privința aspectelor esențiale ale cauzei, între echimoza violacee situată laterocervical drept și infiltratele hemoragice găsite la examenul intern la nivelul gâtului există legătură directă de cauzalitate (infiltratul sanguin din părțile moi ale gâtului este corespondentul intern al echimozei externe); diagnosticul de asfixie mecanică prin sugrumare cu mâna se poate stabili și în lipsa leziunilor externe, acestea putând chiar lipsi în unele cazuri, de importanță majoră fiind prezența și dispoziția infiltratelor hemoragice interne; infiltratul sanguin mediastinal s-a putut produce prin fuzarea sângelui în urma compresiunii gâtului cu mâna, iar celelalte leziuni pot apărea în cauze de deces atât de natură patologică, cât și traumatică (f.12-14 dosar fond).

În completarea probațiunii medico-legale, în vederea unei juste soluționări a cauzei penale și pentru a asigura dreptul inculpatului la un proces echitabil, s-a admis cererea privind efectuarea unei noi expertize medico-legale, expertiză la care să participe și expertul solicitat de inculpat.

Astfel, pârâții C. A. și P. N. au întocmit, la data de 9 noiembrie 2009, în calitate de medici în cadrul Serviciului Medico-Legal Județean B. M., o nouă expertiză medico-legală solicitată de instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei penale având ca și obiect infracțiunea de omor calificat. Aceștia au concluzionat că moartea numitei K. M. a fost violentă, ea s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimarea gâtului cu mâna (sugrumare), iar între comprimarea gâtului cu mâna și deces există legătură de cauzalitate. S-a constatat că echimoza laterocervicală dreaptă are corespondent intern în infiltratele de la nivelul gâtului și respectivele leziuni nu au putut fi determinate de alte cauze decât traumatice; în asfixiile mecanice prin comprimarea căilor respiratorii superioare sunt caracteristice tocmai lipsa

leziunilor externe de pe tegument sau faptul că acestea sunt puține și de mică intensitate, în contradicție cu extensia infiltratelor hemoragice constatate la examenul intern. Examenul histopatologic nu poate fi interpretat fără a fi coroborat cu leziunile macroscopice constatate la autopsie. În ceea ce privește examenul histopatologic, s-a reținut că în fragmentul tisular recoltat de la nivelul bazei limbii și orofaringelui se pun în evidență focare de extravazare eritrocitară, la fragmentul tisular de la nivelul laringelui în profunzimea secțiunii se pun în evidență focare de infiltrare hemoragică, în țesutul adipos perivascular se pun în evidență focare de extravazare eritrocitară. Toate acestea confirmă profunzimea și extinderea infiltratelor hemoragice la nivelul gâtului, la nivele diferite (în sensul de superior și inferior și dinspre tegument spre coloana vertebrală cervicală) (f.15-22 dosar fond).

În cadrul procesului penal, la cererea reclamantului K. I., s-a întocmit o opinie expertală medico-legală de către dr. D. O. Mărculescu, în calitate de expert parte, prin care s-a apreciat, în esență, că moartea numitei K.

1. a fost neviolentă - patologică, ea datorându-se stopului cardio-respirator, precedat de o stare comatoasă de etiologie neprecizată, pe fondul morbid pluriorganic evidențiat necroptic (cardiomagalie cu miocardoscleroză, steatoză

   hapatică, nefroscleroză). Nu se poate stabili un raport de cauzalitate între leziunile traumatice prezentate de victimă si decesul acesteia. Leziunile externe și interne evidențiate s-au putut produce în cadrul manoperelor de resuscitare (f.23-32 dosar fond).

   Ulterior, la data de_, prin actul înregistrat sub nr. 8616/XI din _

   , Comisia de avizare și control a actelor medicale din cadrul IML C. -Napoca a formulat concluzii proprii în privința decesului soției reclamantului, respectiv a numitei K. M. L., menționându-se faptul că moartea acesteia a fost neviolentă, aceasta s-a datorat stopului cardio-respirator, resuscitat, precedat de o stare comatoasă de etiologie neprecizată pe fondul unei patologii preexistente pluriorganice confirmate de examenul histopatologic (cardiomegalie cu miocardo-coronaroscleroză, steatoză hepatică, nefroangloscleroză). S-a mai arătat că, nu se poate stabili existența unei legături de cauzalitate între leziunile traumatice prezentate de victimă și decesul acesteia. Leziunea externă de la nivelul gâtului, echimoza laterocervicală dreapta, nu poate fi considerată drept patognomonică unui mecanism de sugrumare, în astfel de cazuri fiind evidențiate în mod constant multiple leziuni externe (echimoze și escoriații) care sunt însoțite și de leziuni interne ale țesuturilor de la nivelul gâtului (fracturi ale

   laringelui și/sau ale hioidului); echimoza latero-cervicală dreapta s-a putut produce cel mai probabil în cadrul manoperei de subluxație mandibulară care a precedat intubația, ca și restul infiltratelor sangvine de la nivelul țesuturilor moi cervicale; infiltratul sangvin mediastinal s-a putut produce prin manopere de compresiune toracică în cursul resuscitării, iar modificările evidențiate în urma examenului histopatologic sunt caracteristice unor afecțiuni patologice preexistente, descrise în concluzii; nu s-a constatat existența modificărilor microscopice caracteristice morților asfixice (f.33-36 dosar fond).

   Pe parcursul procesului penal, concluziile actelor medico-legale în sensul morții violente prin sugrumare, coroborate cu celelalte probe directe și indirecte, între care declarațiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto cu aspecte de la cercetarea la fața locului și autopsia victimei, s-a constatat că oferă indicii temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, temeiuri în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă prin încheierea penală nr.519/_ a T. ui M., dosar nr._, prelungirea și apoi menținerea arestării preventive în cursul judecății.

   Prin încheierea de ședință din data de 12 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a reclamantului din prezenta cauză, K. I., deoarece in raport de noile concluzii formulate de Institutul de Medicină Legală C. Napoca s-a constatat că temeiurile avute inițial în vedere au încetat și nu există temeiuri noi pentru privarea de libertate (f.33 din dosarul nr._, vol. II, dosar atașat).

   La data de 13 ianuarie 2010, reclamantul K. I. a fost eliberat efectiv din Penitenciarul Gherla, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 16397 din 13 ianuarie 2010 a Penitenciarului Gherla (f.44, vol. II din dosarul nr._ ).

   Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici"; a emis avizul nr. E1/737/8 martie 2010 din cuprinsul căruia reiese că a fost aprobat avizul IML C. nr. 8616/XI/96 din_ cu mențiunea că se exclude producerea decesului prin asfixie mecanică- sugrumare (f.37 dosar fond).

   Prin Sentința penală nr. 197 din data de 22 aprilie 2010 a T. ui M.

   , pronunțată în dosarul nr._, reclamantul K. I. a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la prevederile art. 10 lit. a C.pr.pen.

   În considerentele acestei hotărâri judecătorești s-a reținut că prin înlăturarea concluziilor actelor medico-legale care stabileau ca și cauză a decesului asfixia mecanică prin comprimarea gâtului cu mâna (sugrumarea), celelalte probe administrate în cauză, și care nu se mai coroborează cu noile concluzii medico-legale care exclud producerea decesului prin sugrumare, nu pot constitui fundament legal pentru constatarea săvârșirii faptei.

   Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva acestei sentințe a fost retras, astfel că la data de 17 iunie 2010 soluția pronunțată de Tribunalul Maramureș a devenit definitivă.

   Reclamantul K. I. a formulat o acțiune civilă pentru despăgubiri din data de 26 august 2010, cerere înregistrată pe rolul T. ui M. sub nr. _

   , în baza art. 504 C.pr.pen.

   Prin Sentința civilă nr. 126 din data de 25 ianuarie 2012, Tribunalul Maramureș a admis în parte cererea formulată de reclamantul K. I. și a obligat pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 280.000 euro cu titlu de daune morale și suma de 19.839 lei cu titlu de daune materiale (f.80-82 dosar fond).

   Recursul declarat de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva acestei sentințe a fost admis în parte prin decizia civilă nr.1788/R/_ a Curții de Apel C., dosar nr._, în sensul că daunele morale acordate reclamantului K. I. în temeiul art. 504 și urm. C.pr.pen., au fost reduse la nivelul sumei de 80.000 euro (f.75 -79 dosar fond).

   Suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri a fost achitată de S. Român, astfel cum rezultă din cuprinsul ordinelor de plată nr. 2594/_, respectiv nr. 2595/_ emise de DGFP M. (f.153 dosar fond).

   Pârâții au recunoscut la interogatoriu propus de către reclamanți că raportul de expertiză nr.966/153 din_ cuprinde fișa prespitalicească nr.14694/_ și care a fost luată în considerare la întocmirea raportului de expertiză conform art.10 din Ordinul nr.1134/C/_ . De asemenea, s-au coroborat constatările de la necropsie cu consemnările medicale din fișa prespitalicească mai sus arătată. În plus, pârâta B. M. a menționat că a descris localizarea, dimensiunea, culoarea, profunzimea leziunilor conform protocoalelor medico legale. Părății C. A. și P. N. au mai susținut că la noul raport de expertiză medico legală au respectat cerințele art.49 din Ordinul nr.1134/C/_, cu observația că au avut în vedere singurul examen histopatologic comunicat de IML C. iar acest raport de expertiză a răspuns punctual la toate obiectivele stabilite de instanță (f.197-198, f.199-200, f.201- 202 dosar fond).

   Din declarația martorului Jaszai Jozsef reiese că acesta este prietenul reclamantului K. I. încă din anul 1994, l-a perceput ca fiind un om corect, părere care o păstrează și în prezent. După ce reclamantul a fost eliberat din penitenciar, acesta i-a spus că este bolnav, nu se simte bine și că merge la medic - psihiatru. Îl știa pe reclamant ca fiind o persoană veselă dar după eliberare, l-a văzut supărat, ca o persoană care are ceva pe suflet. Când s-a aflat de decizie, toți vecinii au fost bucuroși întrucât niciunul dintre aceștia nu l-a considerat vinovat. Nu există vreun comportament diferit al martorului sau vecinilor față de reclamant, iar acesta nu s-a plâns în legătură cu comportamentul altor persoane. Martorul a văzut-o pe mama reclamantului o dată, iar după arestarea acestuia a văzut-o supărată, fără a avea nicio discuție cu aceasta. Pe fratele reclamantului, martorul l-a văzut de două ori însă nu poate da detalii despre acesta (f.169 dosar fond).

   Martora M. G. V. a relatat că este vecină cu fam. K. încă din anul 1990, iar după aprecierea sa reclamanții F. au suferit o depresie după încarcerarea reclamantului K. . După eliberarea sa, acesta a participat la ședințe de consiliere psihologică. După părerea martorei, reclamanții aveau o

   familie normală, însă după evenimentul din luna septembrie, membri familiei au devenit mai retrași, fiindu-le rușine de situația creată. Martora s-a întâlnit cu reclamantul F. l-a înmormântarea soției reclamantului și l-a văzut încă o dată sau de două ori, iar cu mama reclamantului s-a întâlnit doar la înmormântare și au vorbit de câteva ori la telefon. Aprecierile legate de reclamanți le-a dedus doar din discuțiile purtate cu reclamantul K. și din discuțiile telefonice cu mama acestuia. Vecinii reclamantului K. l-au considerat nevinovat, iar martora nu a auzit niciodată discuții legate de vinovăția acestuia, după eliberarea din penitenciar (f.170-171 dosar fond).

   1. Conform art.298 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.

Art.137 alin.1 C.pr.civ. statuează că, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Având în vedere aceste dispoziții legale, Curtea se va pronunța asupra excepțiilor de fond invocate de pârâți prin întâmpinările formulate la apelurile reclamanților și a intervenientului în interes propriu, excepții care au fost reluate de pârâții B. M. și C. A. și în cadrul cererilor de aderare la apel.

Astfel, în susținerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată pârâții au arătat că există reglementări civile speciale prevăzute în procedura penală prin art.504 C.pr.pen. și art.505 Cpr.pen., în baza cărora reclamanții au promovat și au obținut o hotărâre judecătorească civilă irevocabilă prin care s-au acordat despăgubiri materiale și morale reclamantului

K. I. pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată acestuia și familiei sale, implicit reclamanților F. A. și F. R. R., pentru perioada în care a fost nelegal privat de libertate, prejudiciu invocat și în prezenta cerere, astfel că reclamanții nu mai au deschisă calea prezentei acțiuni de drept comun.

Curtea constată că excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată în mod legal a fost calificată de prima instanță ca fiind o apărare de fond și respinsă ca atare.

Excepția invocată de pârâți nu este fondată deoarece temeiul de drept al acțiunii formulată și precizată de reclamanți îl constituie prevederile art. 998- 999 C.civ., iar nu prevederile art. 504 și urm. C.pr.pen., astfel cum s-a arătat în mod expres de către pârâți. Mai mult decât atât, reclamanții F. A. și F.

R. R. nu au formulat acțiunea în despăgubiri în calitate de persoane față de care au fost luate măsuri preventive nelegale, ci în calitate de membri ai familiei reclamantului K. iosif.

Motivele de fapt invocate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, precum și, temeiul de drept invocat expres, urmare a punerii în discuția părților a acestui aspect, confirmă faptul că reclamanții susțin că li s-a creat un prejudiciu moral prin fapta pârâților de a întocmi actele medico-legale arătate mai sus, această activitate constituind în aprecierea lor, fapta ilicită în înțelesul art. 998-999 C.civ.

Potrivit art.998 C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar art.999 C.civ. statuează că, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a

cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.

Obiectul cererii de chemare în judecata, în ceea ce-l privește le K. I., îl reprezintă obligarea pârâților la plata daunelor morale pentru suferințele fizice si psihice, afectarea imaginii, demnității, onoarei, reputației, vieții de familie, pentru perioada cuprinsă intre revocarea arestării,_ si cea a rămânerii definitive a hotărârii penale de achitare,_, iar pentru ceilalți doi reclamanți, obligarea pârâților la plata daunelor morale pentru prejudiciul cauzat constând în suferințele fizice si psihice, atingerea adusa vieții private, demnității si vieții de familie, pentru toata perioada procesului penal, respectiv_ -_ .

În această împrejurare, cererea de chemare în judecata formulată de reclamanți nu poate fi respinsa ca inadmisibila ci, eventual, ca nefondata în situația în care nu se va dovedi existenta condițiilor cumulative necesare antrenării răspunderii civile delictuale.

Chiar dacă există și o altă acțiune civilă reglementată de art. 504 și urm. C.pr.pen. reclamanții, în măsura în care nu doresc să uzeze de această normă juridică specială, au posibilitatea să formuleze o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.civ., cerere care nu poate fi considerată inadmisibilă.

Pârâții intimați au invocat excepția lipsei calității procesuale active a celor trei reclamanți. În susținerea acestei excepții, pârâta B. M. a arătat că între reclamanți și pârâți nu există nici un raport juridic direct. Pârâta P. N. a arătat că reclamanții nu au avut niciodată calitatea de pacienți ai pârâților, iar pârâtul C. A. a arătat că reclamanții F. A. și F. R. R. nu au calitatea de a solicita în temeiul art. 504 și urm. C.pr.pen. despăgubiri deoarece aceștia nu au calitatea de persoane reținute sau arestate nelegal.

Deși nu este în mod expres reglementată de codul de procedură civilă calitatea procesuală reprezintă o condiție esențială pentru promovarea unei acțiuni civile.

Calitatea procesuala activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului care formulează cererea de chemare în judecata si persoana care este titular al dreptului material dedus judecății.

Excepția invocată de pârâți în mod corect a fost respinsă ca nefondată de tribunal deoarece, așa cum s-a arătat, temeiul de drept al acțiunii formulate de reclamanți îl constituie prevederile art. 998-999 C.civ., iar nu prevederile art. 504 și urm. C.pr.pen. Mai mult, reclamanții F. A. și F. R. R. nu au formulat acțiunea civilă pendinte în calitate de persoane față de care au fost luate măsuri preventive nelegale, ci au afirmat un drept propriu la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în timpul derulării procesului penal al reclamantului

K. I. .

Instanța de fond a constatat corect că reclamanții susțin ca sunt titularii dreptului de a li se repara prejudiciul moral care li s-a cauzat prin presupusa faptă ilicită a pârâților constând în eroarea profesională acestora.

Nu poate fi reținută aserțiunea pârâților referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamanților datorită inexistenței unui raport juridic direct între părți întrucât din interpretarea textelor legale mai sus enunțate rezultă că o fapta ilicita poate sa cauzeze prejudicii morale chiar și în ipoteza inexistenței unui raport juridic direct, nemijlocit, în cazul în care pretinsa activitate cauzatoare nu este exercitată nemijlocit, material, asupra persoanei păgubite. În speță, reclamanții susțin că prin actele medico legale întocmite de pârâți, chiar și indirect, le-a fost cauzat un prejudiciu moral.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, Curtea consideră că soluția respingerii acesteia de către prima instanță ca nefondată a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale.

Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului, persoană față de care reclamantul are o pretenție concretă și persoana căreia îi incumbă obligația de reparare a pagubei în raportul juridic de drept material dedus judecății.

Reținând aspectele arătate mai sus și constatând ca temeiul acțiunii formulate de reclamanți îl constituie solicitarea acestora de a li se repara prejudiciul moral cauzat printr-o pretinsă fapta ilicită a pârâților, în temeiul dreptului comun, respectiv art. 998-999 C.civ., Curtea constată că instanța de fond a considerat în mod corect ca pârâții B. M., P. N. și C.

A. au calitate procesuala pasivă.

Referitor la excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, excepție invocată de pârâta intimată P. N., Curtea apreciază că și în privința acestei cerințe esențiale de fond pentru exercitarea acțiunii civile pendinte sunt îndeplinite prevederile legale.

Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a formulat acțiunea civilă. Interesul trebuie să fie unul legitim, să fie născut și actual, personal și direct, condiții care sunt pe deplin îndeplinite în cauză.

In speță, interesul reclamanților, potrivit cererii de chemare în judecată, este acela de a li se repara prejudiciul moral care se susține că a fost provocat de faptele ilicite săvârșite de pârâți, astfel că s-a solicitat obligarea acestora la plata unor despăgubiri în sumă totală de 450.000 euro.

Nu poate fi reținută afirmația pârâtei intimate P. N. care a arătat că reclamantul K. I. nu are interes în promovarea acțiunii deoarece a obținut despăgubiri morale, pentru că așa cum s-a arătat în precizarea de acțiune despăgubirile solicitate reprezintă repararea prejudiciului moral cauzat ulterior punerii sale în libertate și până la data rămânerii definitive a sentinței penale de achitare.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere susținerea pârâtei intimate că reclamanții F. A. și F. R. R. nu au făcut dovada că au calitatea de rude a reclamantului K. I., astfel că nici aceștia nu au interes în formularea cererii. Interesul ca și condiție de fond a acțiunii civile nu poate fi confundat cu temeinicia acesteia, iar pe de altă parte, reclamanții au făcut dovada că sunt mama, respectiv fratele reclamantului K. I. .

Pârâții intimați B. M., P. N. și C. A. au invocat excepția inadmisibilității cererii de intervenție principală formulată de intervenientul în interes propriu S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe considerentul că în raport de temeiurile de fapt invocate de intervenient cererea acestuia trebuia calificată juridic ca o acțiune în regres reglementată de dispozițiile art. 507 C.pr.pen. astfel că, în aplicarea principului de drept "specialia generalibus derogant";, intervenientul nu are posibilitatea de a uza de prevederile de drept comun, respectiv de art.998-art.999 C.civ.

În prezenta cauza S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, în cuprinsul căreia s-a solicitat ca, în temeiul art. 998-999 C.civ., să fie obligați pârâții la plata sumelor achitate de intervenient, ca urmare a soluționării dosarului nr._ al T. ui M. (f.148-151 dosar fond).

Suma la care s-a solicitat a fi obligați pârâții, în solidar, a fost indicata ca fiind 389.639 lei, sumă ce cuprinde despăgubirile materiale acordate și cheltuielile de judecată de 29.839 lei, precum și, despăgubirea acordată cu titlu de daune morale de 80.000 euro, echivalentul în lei la data plății din_ .

Instanța de fond a pus în discuție temeiul de drept al cererii de intervenție, astfel că, S. R. a arătat în mod expres că, acțiunea civilă are ca și temei de drept prevederile art. 998-999 C.civ., respectiv dreptul comun în materia răspunderii delictuale, cererea fiind una în regres (f.148-151 dosar fond).

Intervenientul S. R. a arătat în mod concret că solicitarea de a obliga pârâții la plata sumei de 389.639 lei este rezultatul admiterii cererii formulate de reclamantul K. I. privind daunele pricinuite prin reținerea si arestarea sa nelegală. S-a susținut în mod expres că cererea nu are ca si temei de drept dispozițiile art. 507 C.pr.pen. deoarece S. R. nu dorește să facă dovada existentei relei credințe sau a gravei neglijențe a pârâților medici legiști.

În aceasta împrejurare, nu se poate imputa tribunalului lipsa de rol activ în calificarea juridică corectă a cererii de intervenție principale care, în niciun caz, nu poate fi respinsa ca inadmisibila ci, eventual, ca nefondata în situația în care nu se va dovedi existenta condițiilor cumulative necesare antrenării răspunderii civile delictuale a pârâților intimați.

Chiar dacă există și acțiunea în regres reglementată de art. 507 C.pr.pen. potrivit căruia, "In cazul în care repararea pagubei a fost acordata potrivit art.

506 ... acțiunea în regres împotriva aceluia care cu rea-credință sau din neglijență gravă a provocat situația generatoare de daune este obligatorie"; în condițiile în care intervenientul a menționat că nu dorește sa dovedească reaua- credința sau neglijenta grava a paraților, ci culpa acestora, așa cum prevăd dispozițiile art. 998-999 C.civ., acțiunea în regres a acestuia nu poate fi considerată inadmisibilă.

Pârâtul intimat C. A. a invocat și excepția prematurității formulării cererii de intervenție principală deoarece intervenientul în interes propriu nu a urmat procedura prealabila reglementata de Legea nr. 95/2006.

Așa cum s-a arătat deja, prima instanța a reținut în mod corect că cererea de intervenție în interes propriu este întemeiată pe prevederile art. 998-999 C.civ., iar acest text legal nu impune parcurgerea unei proceduri speciale prealabile momentului la care este sesizata instanța de judecata.

S-a constatat că potrivit art. 26 și 27 din OG nr.1/2000, Comisiile mixte se constituie ori de câte ori există indicii cu privire la săvârșirea unor abateri în efectuarea lucrărilor medico-legale, iar ministrul sănătății sau ministrul justiției solicită efectuarea unor verificări de către acestea, revenind acestui organism posibilitatea de a verifica modul de efectuare a lucrărilor medico-legale.

În măsura în care se constată, urmare a verificărilor efectuate că au fost încălcate dispozițiile legale, sunt sesizate organele judiciare competente.

Sesizarea comisiilor mixte se realizează de către ministrul sănătății sau de către ministrul justiției, iar verificările au ca și obiect respectarea prevederilor legale care reglementează întocmirea lucrărilor medico-legale, potrivit art. 27 din OG nr. 1/2000 și respectiv art. 292alin. 2 din HG nr. 774/2000.

Intervenientul S. Român nu are obligația de a urma o procedură prealabilă sesizării instanței deoarece acesta a susținut că presupusa faptă ilicită săvârșită de pârâți o constituie formularea concluziilor medico-legale din actele întocmite, concluzii care au fost infirmate din punct de vedere științific de Comisia de avizare și control din cadrul IML C. Napoca, respectiv Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul INML "Mina Minovici";, această din urmă constituind "autoritatea științifică supremă în domeniul medicinii legale, care verifica, evalueaza, analizeaza si avizeaza din punct de vedere științific, la cererea organelor judiciare, continutul si concluziile diverselor acte medico- legale"; conform art. 23 din HG nr.774/2000.

Prevederile Titlului XV din Legea nr.95/2006, respectiv ale art.668 și urm., nu reglementează competenta instanțelor de drept comun si nici

competența instanțelor de contencios administrativ, ci prevede dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la instanța de judecata. De asemenea, alin. 2 al art. 673 din lege instituie garanția legală a liberului acces la justiție, potrivit dreptului comun, astfel că nu s-a reglementat o jurisdicție specială administrativă, ci doar s-a înființat o comisie de monitorizare si competență profesională pentru cazurile de malpraxis, care nu desfășoară o activitate jurisdicțională, ci o activitate de control si expertizare profesională.

În consecință, în mod legal tribunalul a apreciat că cererea de intervenție principală nu este prematur formulată deoarece, raportat la temeiul de drept al cererii, intervenientul nu are obligația parcurgerii prealabile a procedurii prevăzută de Titlului XV din Legea nr.95/2006.

1. În ceea ce privește apelul declarat de reclamanții K. I., F. A. și F. R. R., Curtea apreciază că acesta nu este întemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

   Astfel, reclamanții au precizat că pentru K. I., prejudiciul pretins îl reprezintă daunele morale, urmare a suferințelor fizice si psihice, afectarea imaginii, demnității, onoarei, reputației, vieții de familie, în perioada cuprinsa intre revocarea arestării,_ si cea a rămânerii definitive a hotărârii penale de achitare, prin retragerea apelului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., în dosarul nr._, la data de_, iar pentru reclamanții F.

   A. și F. R. R., prejudiciul cauzat si solicitat a fi reparat, îl reprezintă suferințele fizice si psihice, atingerea adusa vieții private, demnității si vieții de familie, pe toata perioada procesului penal, din momentul reținerii reclamantului,_ si cel al rămânerii definitive a hotărârii penale de achitare,_ .

   Apărarea pârâților intimați referitoare la faptul că nicio probă din dosarul penal nu le este opozabilă acestora și, de asemenea, nici hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat situației dedusă judecății în prezentul dosar, pârâții fiind terți față de mijloacele de probă și de persoana reclamanților, nu poate fi reținută în cauză.

   Este adevărat că, hotărârea instanței penale se impune cu autoritate de lucru judecat în ce privește existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia însă numai înaintea instanței civile care judecă acțiunea civilă, prevederile art.22 C.pr.pen. fiind neechivoce.

   Cu toate acestea, în mod legal, prima instanță a statuat că sentința penală nr. 197 din data de 22 aprilie 2010 a T. ui M., pronunțată în dosarul nr._, prin care s-a dispus achitarea reclamantului K. I. în temeiul art. 10 lit. a C.pr.pen., cel puțin sub acest aspect este opozabilă "erga omnes";.

   În privința faptei pentru care reclamantul K. I. a fost cercetat penal, urmare a procesului penal început de autoritățile statului, în considerarea interesului general al societății ca nici o persoana vinovata de săvârșirea unei infracțiuni să nu rămână nepedepsita, dar si a interesului societății ca nici o persoana nevinovata sa nu fie pedepsita pentru o fapta care nu exista, nu a fost săvârșita de persoana cercetata sau pentru o fapta care nu constituie fapta penala, soluția pronunțată în dosarul penal este una opozabila tuturor.

   Astfel, pârâții, chiar daca nu au fost parte în procesul penal nu pot susține că, față de aceștia, achitarea reclamantului K. I., nu produce nici un efect, în condițiile în care s-a constatat de către o instanță de judecată, care îndeplinește toate garanțiile impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că decesul numitei K. M. L. s-a produs din cauze naturale, neexistând fapta de omor.

   Din interpretarea dispozițiilor art. 998-999 C.civ., mai sus citate, rezultă că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existenta unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu material sau moral, intre fapta ilicita si prejudiciul cauzat sa existe un raport de cauzalitate, iar fapta să fie săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege.

   Criticile reclamanților apelanți referitoare la împrejurarea că motivele reținute de instanța de fond, care a considerat că prejudiciul pretins nu poate fi reparat prin prezentul proces, sunt contradictorii si contrare legii, în opinia Curții, nu sunt fondate.

   Astfel, prin prejudiciu moral se înțelege consecințele dăunătoare suferite de o persoană, consecințe care nu au valoare economică și, prin urmare nu pot fi evaluate pecuniar, care constau în dureri fizice și dureri psihice și sunt urmarea în principiu, a încălcării drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umană, în tripla sa dimensiune: personalitatea fizică, personalitatea morală și personalitatea socială.

   Simpla existență a unui prejudiciu este o condiție necesară, dar insuficientă pentru nașterea obligației de reparare. În acest scop, prejudiciul, la rândul său, este necesar să întrunească anumite condiții cu valoare de caractere proprii și anume: prejudiciul sa fie cert, în sensul ca acesta să fie sigur, atât în

   privința existenței, cât și a posibilităților de evaluare dar, în egală măsură, prejudiciul să nu fi fost încă reparat, independent de împrejurarea că acesta ar fi fost reparat de la "pretinsul autor al faptei ilicite" sau a fost plătit de către un terț.

   Un prejudiciu este cert atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică și, totodată, poate fi stabilită întinderea sa în prezent. Sunt certe toate prejudiciile actuale, respectiv acelea care s-au produs în totalitate până la momentul în care reclamanții cer repararea lor.

   Contrar susținerilor pârâților intimați care afirmă că prejudiciul nepatrimonial solicitat de reclamanți nu are un caracter cert, Curtea constată că în privința existenței prejudiciului, reclamanții au arătat că solicita obligarea pârâtei B. M. la plata sumei de 150.000 euro (câte 50.000 euro în favoarea fiecăruia dintre reclamanți), iar pârâții P. N. si C. A. sa fie obligați, în solidar la plata sumei de 100.000 euro, în favoarea fiecăruia dintre reclamanți, în total 300.000 euro.

   Afirmațiile reclamanților referitoare la caracterul nereparat până în prezent al prejudiciului moral nu pot fi reținute de Curte deoarece, așa cum s-a arătat, reclamantul K. I. a formulat, în contradictoriu cu S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice cererea de chemare în judecata care a făcut obiectul dosarului nr._ al T. ui M., dosar în care în temeiul art. 504 si urm. C.pr.pen., reclamantul K. I. a primit cu titlu de despăgubiri aferente daunelor morale pricinuite de arestarea sa nelegala, suma de 80.000 euro, hotărârea pronunțată devenind irevocabila, iar suma arătată a fost achitata de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.

   Potrivit dispozițiilor art.504 alin.2 C.pr.pen., are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

   Art. 505 alin.1 C.pr.pen. prevede că, la stabilirea întinderii reparației se tine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum si de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.

   În cadrul procedurii care a făcut obiectul dosarului nr._, daunele morale suferite de reclamantul K. I., ca urmare a arestării și reținerii sale

   nelegale dispusă în cadrul procesului penal, au fost cuantificate pentru întreaga durată a procesului penal care a început la data de 9 septembrie 2008, data la care reclamantul K. I. a fost reținut, iar ulterior arestat preventiv si pana la data la care acesta a fost eliberat din arest, respectiv data de 13 ianuarie 2010.

   Instanța de judecată a stabilit valoarea daunelor morale inclusiv pentru faptele ilicite care fac obiectul prezentului dosar (arestarea și reținerea reclamantului, astfel cum s-a reținut mai sus, fiind determinate de constarea că decesul numitei K. M. L. nu a fost cauzat de cauze naturale), astfel că în privința acestui aspect, chiar dacă nu exista autoritate de lucru judecat, în mod legal instanța de fond a constatat că în privința reclamantului K. I. prejudiciul moral a fost reparat anterior de S. R., în temeiul art. 504 si urm. C.pr.pen.

   În considerentele sentinței civile nr.126/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, instanța a reținut că "din probele administrate reiese că reclamantul a suferit o depresie puternică pe tot parcursul procesului datorate pierderii soției la care a ținut mult, a imposibilității de a participa la înmormântarea acesteia pe de o parte, precum și datorită puternicei mediatizări, fiindu-i lezate onoarea, demnitatea, statutul social,profesional, libertatea individuală, pe de altă parte. F. ă de acestea, instanța a apreciat că, pentru reținerea pe nedrept a reclamantului pe timp de 1 an și 4 luni, acestuia i se cuvine echivalentul sumei totale de 280.000 euro";.

   In considerentele deciziei nr. 1788/R/_ a Curții de Apel C., pronunțată în același dosar, s-a arătat că " raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, despăgubirile morale au o funcție reparatorie și nu compensatorie și prin urmare cererea și obținerea de daune morale de către reclamant nu trebuie să constituie o sarcină excesivă în sarcina S. ui și nu trebuie să genereze

   îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului. ... Față de perioada arestării nelegale, de atingerea adusă de această măsură dreptului la libertate, a demnității și imaginii reclamantului, suferințelor fizice și psihice ale acestuia, curtea apreciază că stabilirea sumei de 80.000 euro, în echivalent în lei la data plății, constituie o reparație echitabilă și rezonabilă, care asigură compensarea bănească a componentelor personalității reclamantului, afectate de măsura arestării, fără însă a conduce la o îmbogățire fără justă cauză a acestuia.";

   Prin urmare, instanța de judecată a avut în vedere caracterul cert al prejudiciului solicitat de reclamant în ceea ce privește suma solicitată cu titlu de daune morale, având în vedere atât prejudiciul actual, cât și prejudiciul viitor care, deși nu s-a produs, era sigur că urma să se producă (suferințele ulterioare generate de reținerea și arestarea preventivă, acuzațiile aduse, mediatizarea cazului, influența avută asupra opiniei publice).

   Așadar, instanța de fond a considerat, în mod legal, că la momentul la care au fost acordate prejudicii morale în suma de 80.000 euro, instanța de judecata a avut, astfel cum impun si prevederile art. 505 alin.1 C.pr.pen., toate consecințele care au produs daune morale reclamantului, în cursul procesului penal, inclusiv cele care au rezultat ulterior datei la care reclamantul a fost pus în libertate si data la care instanța de judecata în mod definitiv a dispus achitarea sa.

   În opinia Curții, corect s-a apreciat de prima instanța că factorul generator al daunelor morale produse reclamanților a încetat la data la care instanța de

   judecata a pronunțat hotărârea de achitare a reclamantului K. I., constatându-se că fapta pentru care s-a dispus cercetarea sa penala nu există. De la acest moment se consideră că solicitarea daunelor morale nu mai poate fi considerată o solicitare justificată, deoarece o instanță de judecata a reținut cu

   putere de lucru judecat, că reclamantul K. I. nu este vinovat de nici o fapta penală.

   Pentru a reține acest fapt, instanța de judecată a avut în vedere și declarațiile martorilor audiați în cauză la cererea reclamanților, Jaszai Jozsef (f.169) și M. G. (f.170-171), care au arătat că toți vecinii reclamantului K.

   I. au considerat de la început că acesta nu este vinovat, astfel că la momentul la care s-a pronunțat hotărârea de achitare toată lumea a fost bucuroasă. De asemenea, s-a reținut că martorii au arătat că atitudinea lor față de reclamantul K. I. nu s-a schimbat în nici un fel după decesul soției sale tocmai datorită faptului că acesta era considerat nevinovat.

   Între momentul punerii în libertate a reclamantului si momentul la care hotărârea de achitare a devenit definitiva se poate retine, dar numai în situația în care s-ar proba acest fapt, ca procesul penal a mai putut produce daune morale, în condițiile în care s-a constatat că întregul proces penal a fost generat de constatările medico-legale ale pârâților.

   În speță, probațiunea administrată la solicitarea reclamanților nu a confirmat prejudiciul pretins de către reclamanți, atingerea adusă drepturilor personale nepatrimoniale ale acestora. Martorii audiați au relevat exclusiv aspecte de care au luat cunoștință prin mijlocirea reclamantului K. I. și chiar nici acesta, prin răspunsul la interogatoriu, nu a putut susține în mod concret vreo atingere adusă drepturilor sale nepatrimoniale fără legătură cu starea de detenție - pentru care a fost integral despăgubit -, depozițiile martorilor relevând că nicio persoană nu l-a considerat vinovat pe reclamant și perioada de detenție nu a schimbat cu nimic modul în care reclamantul a fost perceput de către acești martori sau de către terți, nimeni din anturajul reclamanților nesusținând în mod concret vreuna din atingerile pretinse drepturilor personale nepatrimoniale care să deschidă posibilitatea acordării de despăgubiri.

   De asemenea, corect s-a stabilit de prima instanță că și în privința prejudiciului cauzat reclamanților F. A. si F. R. R. acesta a fost avut în vedere de instanța care a soluționat dosarul nr._ al T. ui M. deoarece potrivit art.505 alin.1 C.pr.pen. la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța trebuie să aibă în vedere si "consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă";.

   Reclamanții F. A. și F. R. R. au susținut că prejudiciile le- au fost cauzate tocmai în considerarea faptului că sunt membri ai familiei reclamantului K. I., având legături foarte apropiate cu el, astfel că au fost afectați de acuzațiile aduse acestuia și de măsurile preventive luate față de acesta.

   În consecință, cu respectarea dispozițiilor legale mai sus citate, s-a considerat ca prejudiciul moral suferit de reclamanții K. I., F. A. si

   F. R. R. a fost acoperit de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel că nefiind îndeplinite cumulativ caracterele proprii privind prejudiciul pretins, nu poate fi angajată răspunderea civila delictuala a pârâților.

   În ceea ce privește condiția existenței unei fapte ilicite pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, Curtea constată că sub acest aspect, apărările pârâților intimați sunt întemeiate.

   Astfel, reclamanții au indicat în cuprinsul cererii introductive că fapta ilicită este reprezentată de eroarea profesională (malpraxisul) a pârâților medici legiști stabilită în cadrul concluziilor formulate de către Comisia de avizare și control de pe lângă IML C., iar ulterior prin precizarea cererii de chemare în judecată, au menționat că eroarea profesională constă în faptul că "rapoartele de expertiză medico-legală administrate de pârâți au constituit singurele probe care

   au determinat arestarea reclamantului K. I., trimiterea acestuia în judecată și menținerea lui în arest, până la momentul când, la dosarul cauzei au fost depuse Concluziile proprii ale Comisiei de avizare și control de pe lângă IML C.

   , care au constatat moartea naturală a soției lui K. I., concluzii avizate ulterior de Comisia Superioară Medico- Legală din cadrul INML"; .

   Faptele ilicite sunt definite în doctrina juridică că fiind conduite ale omului prin care se încalcă normele imperative ale dreptului, săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice împotriva autorului lor, efecte care însă se produc în puterea legii.

   Noțiunea de fapta ilicită este mai largă, ea incluzând în cuprinsul ei conduita umană, manifestările exterioare ale subiectului de drept, putând îmbrăca atât forma unor acțiuni cât și a unor inacțiuni. Deși faptele ilicite cauzatoare de prejudicii constau, de cele mai multe ori, într-o acțiune aparținând unui anumit subiect de drept, aceste faptele pot fi și omisive, reprezentând pasivitatea, inacțiunea unui anumit subiect.

   Fapta ilicită prezintă următoarele trăsături: are caracter obiectiv sau existență materială constând într-o conduită sau manifestare umană exteriorizată; este mijlocul prin care se obiectivează un element psihic, subiectiv: voința omului care a ales o anumită conduită; este contrară ordinii sociale și reprobată de societate: reprobarea socială, din punct de vedere subiectiv, este legată de vinovăție, iar din punct de vedere obiectiv, își găsește expresia juridică în caracterul ilicit al faptei.

   În speța dedusă judecății, reclamanții nu au fost în măsură să precizeze nici măcar dacă pretinsa faptă ilicită imputată pârâților intimați este reprezentată de vreuna din acțiunile lor ori dimpotrivă, de o inacțiune a acestora, omisiunea de a întreprinde o activitate anume.

   Potrivit art. 2 din OG nr.1/2000 privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala "(1) Activitatea de medicina legala asigura mijloace de proba cu caracter stiintific organelor de urmarire penala, instantelor judecatoresti, precum si la cererea persoanelor interesate, in solutionarea cauzelor penale, civile sau de alta natura, contribuind prin mijloace specifice, prevazute de lege, la stabilirea adevarului.

   (2) In desfasurarea activitatii de medicina legala, institutiile de medicina legala colaboreaza cu organele de urmarire penala si cu instantele judecatoresti, in vederea stabilirii lucrarilor de pregatire si a altor masuri necesare pentru ca expertizele, constatarile sau alte lucrari medico-legale sa fie efectuate in bune conditii si in mod operativ.

   Nu s-a contestat că, în perioada soluționării dosarului penal, pârâților în calitate de medici legiști angajați ai Serviciului Medico-Legal Județean B. M., din cadrul Spitalului Județean de Urgență "Dr.Constantin O. "; B. M., li s-a solicitat de către organul de urmărire penală și de către instanța de judecată efectuarea unor acte medico-legale, calitate în care au întocmit rapoartele de expertiză medico-legală, fapte ce reprezintă neîndoielnic exteriorizarea unei manifestări de voință obiective.

   Pârâții sunt angajați ai instituției medicale mai sus arătată, în calitate de medici legiști iar în această calitate, în baza dispozițiilor legale ce reglementează organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală - O.G. nr.1/2000, H.G. nr. 774/2000, Ordinul nr. 1134/C/2000 - pârâții au efectuat activități de medicină legală (examinări asupra cadavrului, constatări, au întocmit acte medico-legale), la cererea procurorului și a instanței de judecată, în dosarul penal mai sus menționat, prin care și-au formulat opinii științifice exprimate în concluziile medico-legale cu privire la cauzele decesului victimei K.

   M. L., în sensul că moartea acesteia a fost violentă.

   Pentru declanșarea răspunderii civile delictuale însă, nu este însă suficient a ne afla doar în fata unei anumite conduite umane oarecare (orice faptă a omului) ci prevederile legale aplicabile situației juridice deduse judecății impun cu necesitate ca această conduită să aibă un caracter ilicit, adică nepermis, nelegitim, oprit, pentru că numai un atare caracter este apt a atrage răspunderea juridică a unui subiect de drept.

   De regulă, iliceitatea este raportată la dreptul obiectiv, ilicitul constând în aceea că fapta este contrară acestuia și, prin urmare, legii, însuși termenul "ilicit"; fiind asimilat noțiunilor "nepermis, neîngăduit, nelegiuit, oprit".

   In condițiile solicitării de angajare a răspunderii juridice civile în sarcina pârâților, unul din elementele esențiale ce trebuiau susținute și dovedite de către reclamanți era tocmai existența unei fapte ilicite, deci a unei acțiuni sau inacțiuni nepermise, oprite de vreo dispoziție anume, care să confere caracter ilicit acțiunii/inacțiunii contrare pretins săvârșite de pârâți.

   Astfel, pârâta B. M., cu respectarea dispozițiilor privind activitatea medico-legală, a întocmit raportul de expertiză medico-legală, în urma efectuării autopsiei cadavrului victimei al cărei deces a constituit obiectul unor cercetări penale, prin care și-a exprimat un punct de vedere științific medico-legal cu privire la cauzele morții soției reclamantului K. I., intervenită la data de _

   , pentru care acesta a fost cercetat penal.

   Este de remarcat că prin noua expertiză medico-legală efectuată de pârâții Căpâlnean A. și P. N., concluziile medico-legale exprimate de pârâta B.

   M. au fost confirmate, în sensul că moartea victimei K. M. L. a fost violentă.

   Actele normative privind organizarea activității medico-legale - O.G. nr. 1/2000, H.G. nr.774/2000, Ordinul nr. 1134/C/2000 - conferă suportul legal al verificării, avizării ierarhice a actelor medico-legale, cu consecința refacerii acestora în ipoteza în care concluziile nu pot fi avizate și nu există dispoziții legale exprese sau care să poată fi interpretate juridic în sensul că opinia medico- legală exprimată, chiar greșit, ar putea fi calificată eroare medicală.

   In ceea ce privește concluziile proprii ale Comisiei de avizare și control de pe lângă IML C. sub nr.8616/11/96 din_, confirmat prin avizul emis de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici" sub nr. El/737/2010, se reține că potrivit reglementărilor legale, acestea sunt de asemenea opinii științifice medico-legale în sensul prevăzut de art.2 din O.G. nr.1/2000, care au fost însușite prin hotărârea penală pronunțată exclusiv pe considerentul exprimării lor de către

   instituții sanitare cu caracter public superioare Serviciului Medico-Legal Județean B. M., conform art.5 din O.G. nr.1/2000 și al principiului

   "autorității științifice supreme în domeniul medicinii legale" deținut de Comisia Superioară de Medicină Legală, potrivit art.23 din H.G. nr.774/2000.

   Contrar criticilor aduse de reclamanții apelanți, concluziile proprii ale Comisiei de avizare și control de pe lângă IML C. s-au întocmit, așa cum rezultă din conținutul acestora, pe baza unor noi examinări complementare histopatologice și p rin reexaminarea p reparatelor histopatologice inițiale (f.35 dosar fond - pct. 9 din avizul nr. 8616/XI/2009), altele decât cel avut în vedere la exprimarea opiniilor medicale de către pârâți, respectiv înregistrat sub nr. 6929/VII/29/2008 (f. 9 dosar fond).

   De asemenea, cele două avize formulate de IML. C. și Comisia Superioară de Medicină Legală sunt la rândul lor mijloace de probă cu caracter științific, în procesul penal, conform art.2 din O.G. nr.1/2000, în dosarul penal nr._ al T. ui M. .

   Comisia de control și avizare de pe lângă IML C. Napoca și Comisia Superioară de Medicină Legală nu au atribuții legale în stabilirea unei erori profesionale în sarcina medicilor legiști din cadrul Serviciilor județene de medicină legală, cum în mod absolut eronat se invocă de reclamanții apelanți.

   În concluzie, avizele mai sus indicate nu stabilesc prin ele însele eroarea profesională în sarcina pârâților, așa cum greșit se invocă de reclamanții apelanți, prin acestea sunt exprimate opinii științifice și concluzii proprii de reinterpretare a elementelor medico-legale avute în vedere la data formulării lor.

   Mai mult de cât atât, actele medico-legale întocmite de pârâți au fost avute în vedere de instanța penala care nu a considerat ca acestea au fost efectuate cu încălcarea prevederilor legale.

   Niciunul dintre pârâți nu a afirmat în lucrările medico-legale existente în dosarul penal al reclamantului că leziunile sau moartea victimei au fost cauzate de o anumită persoana, în speță, de reclamantul K. I., pârâții nefăcând altceva decât să expună, motivat, un punct de vedere de strictă specialitate medico-legală fată de o situație obiectivă pe care au analizat-o, revenind mai apoi procurorului sau judecătorului, după caz, în cadrul activității de cercetare penală ori de judecată, să coroboreze concluziile medicului legist cu alte probe existente în dosar.

   Contrar afirmației reclamanților, așa cum s-a arătat deja, rapoartele de expertiză medico-legală întocmite de către pârâți nu au constituit singurele probe care au dus la reținerea, luarea și prelungirea măsurii privării de libertate a reclamantului K. I., precum și, la trimiterea în judecată a acestuia.

   Pe parcursul procesului penal, concluziile actelor medico-legale în sensul morții violente prin sugrumare, coroborate cu celelalte probe directe și indirecte, între care declarațiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto cu aspecte de la cercetarea la fața locului și autopsia victimei, s-a constatat că oferă indicii temeinice că reclamantul K. I. a comis fapta pentru care este cercetat, temeiuri în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă (încheierea penală nr.519/_ ), prelungirea și apoi menținerea arestării preventive în cursul judecății.

   Prin urmare, Curtea constată că în mod greșit tribunalul a statuat că faptele pârâților de a întocmi rapoartele de expertiză medico-legală au dus la reținerea și arestarea preventivă a reclamantului K. I. astfel că au un caracter ilicit în înțelesul art. 998-999 C.civ.

   Critica reclamanților apelanți referitoare la existența vinovăției pârâților, cerință esențială pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, în opinia Curții, nu este fondată.

   Astfel, vinovăția este definită de literatura de specialitate ca fiind atitudinea psihică a autorului faptei ilicite și prejudiciabile față de fapta respectivă și față de urmările acestei fapte.

   Vinovăția, ca si condiție a răspunderii civile delictuale, este un element de natura interna a omului, care implica studiul a două elemente: factorul intelectiv si factorul volitiv. Judecătorul trebuie sa analizeze poziția psihica a individului, fapt care presupune conștientizarea semnificației sociale a faptei sale, a caracterului antisocial al acesteia, al urmărilor ei si voința de a săvârși fapta si de a-și asuma urmările acesteia.

   Codul civil nu reglementează formele de vinovăție astfel că acestea sunt preluate din textul art.19 C.pen. care prevede că formele vinovăției sunt intenția și culpa.

   În cuprinsul cererii introductive și al cererii modificate, reclamanții au precizat doar că vinovăția pârâților constă în eroarea profesională a pârâților

   fără a menționa în mod concret în ce constă această formă de vinovăție și fără a o dovedi în mod corespunzător.

   În situația în care pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâților pentru fapta proprie este necesară probarea tuturor cerințelor de admisibilitate a acțiunii, inclusiv a vinovăției acestora, vinovăție care nu se prezumă, Curtea apreciază că în mod legal tribunalul a stabilit că este inutilă analizarea vinovăției și a raportului de cauzalitate în condițiile în care nu s-a dovedit existența faptei ilicite și a prejudiciului pretins.

   Având în vedere aspectele anterior menționate, în mod legal prima instanță a respins cererea reclamanților ca neîntemeiata deoarece nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ.

2. Referitor la apelul declarat de intervenientul în interes propriu S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea apreciază că acesta nu este întemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

   Astfel, S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat, în temeiul art. 998 - 999 C.civ., obligarea pârâților la plata sumei de 389.639 lei sumă ce cuprinde despăgubirile materiale acordate și cheltuielile de judecată 29.839 lei, precum și despăgubirea acordată cu titlu de daune morale, 80.000 euro, echivalentul în lei la data de_, potrivit deciziei civile nr. 1788/R/_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._ (f.148-151 dosar fond).

   Remarcând că temeiul juridic al cererii de intervenție principală îl constituie prevederile art. 998-999 C.civ., rezultă că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existenta unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu material sau moral, intre fapta ilicita si prejudiciul cauzat sa existe un raport de cauzalitate, iar fapta să fie săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege.

   În acest sens, apărările pârâților intimați exprimate prin întâmpinare care privesc inexistența faptei ilicite sunt apreciate de Curte ca fiind pe deplin întemeiate.

   Fapta ilicită, astfel cum aceasta a fost descrisa în cererea de intervenție, constă în împrejurarea că "nu au fost coroborate constatările de la necropsie cu datele medicale consemnate de către echipajele medicale, interpretându-se eronat leziunile produse...".

   Faptele ilicite sunt conduite ale omului prin care se încalcă normele imperative ale dreptului, săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice împotriva autorului lor, efecte care însă se produc în puterea legii.

   În opina intervenientului pretinsa faptă ilicită a pârâților constă într-o acțiune și anume în interpretarea eronată a leziunilor produse datorită necoroborării constatărilor de la necropsie cu datele medicale consemnate de către echipajele medicale.

   Așa cum s-a arătat anterior, pârâții sunt angajați ai Serviciului Medico- Legal Județean B. M. în calitate de medici legiști, iar în această calitate, în baza dispozițiilor legale ce reglementează organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală - O.G. nr.1/2000, H.G. nr. 774/2000, Ordinul nr. 1134/C/2000 - pârâții au efectuat activități de medicină-legală (examinări asupra cadavrului, constatări, au întocmit acte medico-legale), la cererea procurorului și instanței de judecată, în dosarul penal mai sus menționat, prin care și-au formulat opinii științifice exprimate în concluziile medico-legale cu privire la cauzele decesului victimei K. M. L., în sensul că moartea acesteia a fost violentă.

   Pentru declanșarea răspunderii civile delictuale însă, nu este însă suficient a ne afla doar în fata unei anumite conduite umane oarecare (orice faptă a omului) ci prevederile legale aplicabile situației juridice deduse judecății impun cu necesitate ca această conduită să aibă un caracter ilicit, adică nepermis, nelegitim, oprit, pentru că numai un atare caracter este apt a atrage răspunderea juridică a unui subiect de drept.

   în condițiile solicitării de atragere a răspunderii juridice civile în sarcina pârâților, unul din elementele esențiale ce trebuiau susținute și dovedite de către intervenient era tocmai existența unei fapte ilicite, deci a unei acțiuni sau inacțiuni nepermise, oprite de vreo dispoziție anume, care să confere caracter ilicit acțiunii/inacțiunii contrare pretins săvârșite de pârâți.

   Actele normative privind organizarea activității medico-legale - O.G. nr. 1/2000, H.G. nr.774/2000, Ordinul nr. 1134/C/2000 - conferă suportul legal al verificării, avizării ierarhice a actelor medico-legale întocmite de pârâți, cu consecința refacerii acestora în ipoteza în care concluziile nu pot fi avizate și nu există dispoziții legale exprese sau care să poată fi interpretate juridic în sensul că opinia medico legală exprimată, chiar greșit, ar putea fi calificată eroare medicală.

   In ceea ce privește concluziile proprii ale Comisiei de avizare și control de pe lângă IML C. sub nr.8616/11/96 din_, confirmat prin avizul emis de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului "Mina Minovici" sub nr. El/737/2010, se reține că potrivit reglementărilor legale, acestea sunt de asemenea opinii științifice medico legale în sensul prevăzut de art.2 din O.G. nr.1/2000, care au fost însușite prin hotărârea penală pronunțată exclusiv pe considerentul exprimării lor de către instituții sanitare cu caracter public superioare Serviciului Medico-Legal B. M., conform art.5 din O.G. nr.1/2000 și al principiului "autorității științifice supreme în domeniul medicinii legale" deținut de Comisia Superioară de Medicină Legală, potrivit art.23 din H.G. nr.774/2000.

   Concluziile proprii ale Comisiei de avizare și control de pe lângă IML C. s-au întocmit, așa cum rezultă din conținutul acestora, pe baza unor noi

   examinări complem entare histopatologi ce și prin reexami narea preparatelor

   histopatologice inițiale (f.35 dosar fond - pct. 9 din avizul nr. 8616/XI/2009), altele decât cel avut în vedere la exprimarea opiniilor medicale de pârâți, respectiv înregistrat sub nr. 6929/VII/29/2008 (f. 9 dosar fond).

   De asemenea cele două avize formulate de IML. C. și Comisia Superioară de Medicină Legală sunt la rândul lor mijloace de probă cu caracter științific, în procesul penal, conform art.2 din O.G. nr.1/2000, în dosarul penal nr._ al T. ui M. .

   Comisia de control și avizare de pe lângă IML C. Napoca și Comisia Superioară de Medicină Legală nu au atribuții legale în stabilirea unei erori profesionale în sarcina medicilor legiști din cadrul Serviciilor județene de medicină legală, cum în mod absolut greșit se invocă de intervenientul apelant.

   Prin urmare, avizele mai sus indicate nu stabilesc prin ele însele eroarea profesională în sarcina pârâților, așa cum greșit se invocă de intervenientul apelant, prin acestea sunt exprimate opinii științifice și concluzii proprii de reinterpretare a elementelor medico-legale avute în vedere la data formulării lor.

   În plus, rapoartele de expertiză medico legale întocmite de către pârâți nu au constituit singurele probe care au dus la luarea și prelungirea măsurii privării de libertate a reclamantului Kelibel I., precum și la trimiterea în judecată a acestuia.

   În consecință, Curtea constată că în mod greșit tribunalul a statuat că faptele pârâților de a întocmi rapoartele de expertiză medico legală au dus la

   reținerea și arestarea preventivă a reclamantului K. I. și au un caracter ilicit în înțelesul art. 998-999 C.civ.

   Referitor la îndeplinirea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească prejudiciul creat prin pretinsa fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, Curtea va înlătura apărările pârâților intimați ca nefondate deoarece s-s-a constatat că s-a achitat despăgubirea stabilită în favoarea reclamantului K.

   I., în considerarea prejudiciului creat, atât lui cât și familiei acestuia, prejudiciu cauzat prin faptul că în cadrul procesului penal în care a fost implicat a fost reținut si arestat preventiv. Prin plata efectuată, potrivit ordinelor de plată depuse la f.153 din dosarul de fond, intervenientul în interes propriu s-a subrogat în drepturile persoanei căreia a fost obligat sa-i achite despăgubirile.

   Din acestă perspectivă, suma achitata reclamantului K. I. reprezintă prejudiciul cauzat S. ui R., astfel ca si aceasta condiție necesar a fi îndeplinită pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală este îndeplinită.

   Totodată, prejudiciul cauzat intervenientului este unul cert, iar până la acest moment nu a fost reparat.

   În privința vinovăției intervenientul a arătat că aceasta rezultă din înțelesul Legii nr.96/2006 și constă în eroarea profesională a pârâților medici legiști făra a menționa în mod concret în ce constă această vinovăție și fără a o dovedi în mod corespunzător.

   Fără a relua considerentele teoretice privitoare la vinovăție expuse în motivarea apelului reclamanților și care sunt aplicabile în egală măsură și în analiza apelului intervenientului, Curtea constată că în mod legal tribunalul a reținut că nu poate fi avută în vedere intenția, ca si forma a vinovăției, deoarece parații nu au avut nici un fel de intenție în a formula concluzii eronate sau care sa nu fie împărtășite de Comisia de avizare si control a actelor medico-legale sau de către Comisa Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicina Legala "Mina Minovici";.

   Totodată, nici culpa nu poate fi reținuta în sarcina pârâților. Această forma de vinovăție prezintă la rândul ei două elemente și anume: imprudența (când autorul faptei prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă socotind fără temei că el nu se va produce), respectiv neglijența (autorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă), însă nici una dintre aceste forme nu a putut fi probată în cauză, culpa nefiind prezumată astfel că în mod corect s-a considerat ca nu este îndeplinită condiția privind forma de vinovăție ceruta de lege.

   În prezenta cauză intervenientul a arătat în mod expres ca nu formulează cererea de intervenție în temeiul art. 507 C.pr.pen., caz obligatoriu pentru formularea unei cereri în regres, ci cererea este formulată în temeiul art. 998- 999 C.civ. deoarece nu dorește să facă dovada gravei neglijente sau a culpei grave, ci dorește doar dovedirea îndeplinirii condițiilor generale de răspundere civilă delictuală.

   În speță, s-a dovedit că pârâții și-au îndeplinit obligațiile legale care le reveneau la solicitarea organelor de urmărire penală si a instanței de judecată. În cuprinsul rapoartelor de expertiză medico-legale efectuate în cursul procesului penal aceștia au expus motivat opinia științifică pe care si-au fundamentat-o în baza probelor deținute și a rezultatelor histopatologice pe care le aveau la dispoziție la momentul întocmirii lor.

   Actele medico-legale întocmite de pârâți au fost avute în vedere de instanța penala care nu a considerat ca acestea au fost efectuate cu încălcarea prevederilor legale.

   Expunerea motivata a unei opinii științifice, în condițiile în care fiecare dintre elementele constatate de pârâți sunt identificate în cazul asfixiei

   mecanice, nu poate duce la concluzia ca pârâții si-au îndeplinit, din punct de vedere subiectiv, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, astfel încât în sarcina lor, să se poată reține chiar si cea mai ușoară culpă.

   Faptul ca în cuprinsul avizului întocmit de Comisia de avizare si control din cadrul IML C. -Napoca s-a menționat că nu au fost coroborate datele anchetei si rezultatele examenelor histopatologice efectuate, în condițiile în care în cazul de fata parata B. M. a examinat corpul defunctei, iar din susținerile pârâților de la interogatoriu si din cuprinsul actelor medico-legale rezulta ca s-au avut în vedere si fisele întocmite la Unitatea de Primire Urgente, instanța de fond a apreciat în mod corect (chiar dacă concluziile formulate au fost infirmate de Comisia Superioară de Medicină Legală), că nu se poate retine nici vinovăția sub forma culpei în sarcina pârâților.

   În ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, Curtea va reține ca fiind fondate apărările pârâților intimați referitoare la inexistența acestei condiții de admisibilitate a acțiunii în răspundere civilă delictuală.

   In mod greșit instanța de fond a considerat că aceasta condiție este îndeplinită în sensul că, urmare a concluziilor formulate de pârâți, față de

   reclamantul K. I. s-a dispus reținerea si arestarea preventiva, deoarece aceste măsuri nu au fost dispuse de instanța penală exclusiv pe baza concluziilor din rapoartele de expertiză medico legală ci au fost coroborate cu celelalte probe directe și indirecte, între care declarațiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto cu aspecte de la cercetarea la fața locului și autopsia victimei, astfel că s-a constatat că sunt indicii temeinice că reclamantul a comis fapta pentru care este cercetat penal.

   Prin urmare, Curtea apreciază că în mod legal instanța de fond a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul în S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ toate cerințele prevăzute de art. 998-999 C.civ.

3. În ceea ce privește cererile de aderare la apel formulate de pârâții B.

M. și C. A., Curtea apreciază că acestea nu sunt fondate pentru următoarele argumente.

Criticile acestor pârâți referitoare la modul de soluționare a excepțiilor invocate și care constituie motive de apel au fost analizate de Curte anterior motiv pentru care nu vor mai fi reluate în cadrul acestei expuneri.

Astfel, rămâne de analizat doar motivul de apel, comun celor doi pârâți, prin care se critică hotărârea primei instanțe sub aspectul soluției de respingere a cererilor reconvenționale formulate de aceștia.

Curtea constată că după depunerea cererii de intervenție în interes propriu de către intervenientul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, pârâții B. M., P. N. si C. A. au formulat cereri reconvenționale solicitând instanței să dispună, în contradictoriu cu S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, anularea sau constatarea nulității absolute a actelor medico-legale întocmite de Comisia de avizare si control a actelor medico- legale de pe lângă IML C. Napoca, respectiv avizul nr. 8616/ XI/96/_ precum și a avizului înregistrat sub nr. E1/737/_ al Comisiei Superioare de Medicina Legala din cadrul Institutului Național de Medicina Legală "Mina Minovici"; (f.238-243, f.244-248 dosar fond).

Conform art. 119 C.pr.civ., dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvențională.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că cererea reconvențională poate fi formulată doar în condițiile în care pârâtul are pretenții proprii în

legătură cu cererea de chemare în judecată, respectiv în cauza pendinte cu cererea de intervenție în interes propriu.

În condițiile în care au pârâții au formulat cererile reconvenționale pretențiile deduse judecății prin aceste cereri incidentale trebuie să fie soluționate între aceleași părți însă intervenientul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice nu este persoana juridică care a emis actele medico-legale contestate de pârâți.

Pe de altă parte, Curtea constată că în mod legal instanța de fond a reținut în privința excepției inadmisibilității cererilor reconvenționale faptul că, pârâții au solicitat constatarea nulității absolute sau anularea unor acte medico-legale care constituie mijloace de probă în dosarul nr._ al T. ui M., dosar care a fost soluționat definitiv și în care persoana cercetată, reclamantul

K. I., a fost achitat.

Toate aceste probe au fost considerate ca fiind legale de către instanța penală la momentul la care a pronunțat hotărârea definitivă de achitare și au

fost avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii de achitare.

Prin urmare nu pot fi reținute susținerile pârâților potrivit cărora administrarea probelor în procesul penal nu le este opozabilă deoarece, așa cum s-a arătat anterior, hotărârea penală de achitare este opozabilă erga omnes. Dreptul de a contesta probele administrate revine părților implicate în procesul penal, însă în cadrul acestui proces penal, procurorul, participant obligatoriu în procedură, reprezentant al societății, garantează respectarea principiului legalității procesului penal.

Totodată, în cadrul desfășurării procedurii penale este reglementată imposibilitatea folosirii în procesul penal a mijloacelor de probă obținute ilegal, caracterul nelegal urmând a fi stabilit în același cadru procesual în baza obligației legale instituite de art. 62 C.pr.pen. în sarcina organului de urmărire penală și a instanței de judecată, de a lămuri cauza sub toate aspectele, iar sub acest aspect hotărârea penală poate fi prezumată că a fost pronunțată cu respectarea acestor principii legale.

În aceste condiții, contestarea pe calea separată a valorii probatorii a unor mijloace de probă ce au condus la stabilirea situației de fapt în procesul penal excede cadrului legal stabilit de dispozițiile legii civile invocate în susținerea cererii și reprezintă o eludare a prevederilor speciale ale Codului de procedură penală care reprezintă legea organică în această materie.

Având în vedere aceste argumente, Curtea apreciază că în mod legal instanța de fond a admis ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității cererilor reconvenționale formulate, astfel că acestea au fost respinse ca inadmisibile, fiind inutilă cercetarea motivelor care privesc fondul pretențiilor afirmate.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea, în temeiul art.296 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții K. I., F.

A. și F. R. R., precum și apelul declarat de intervenientul în interes propriu S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și cererile de aderare la apel formulate de pârâții B. M. și C. A., împotriva sentinței civile nr. 680 din_ a T. ui M., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține ca fiind legală și temeinică.

În conformitate cu dispozițiile art.298 coroborat cu art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga pe reclamanții apelanți și pe intervenientul apelant, aflați în culpă procesuală, să plătească intimatei P. N. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocațial dovedit prin chitanța anexată la f.119 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții K. I., F. A. și F. R. R., precum și apelul declarat de intervenientul în interes propriu

1. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și cererile de aderare la apel formulate de pârâții B. M. și C. A., împotriva sentinței civile nr. 680 din_ a T. ui M., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

   Obligă pe reclamanții apelanți și pe intervenientul apelant să plătească intimatei P. N. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

   Decizia este definitivă.

   Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

   Dată și pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2013.

   PREȘEDINTE			JUDECĂTOR
   A. -A. P.	C.	-M.	CONȚ

   G.

   1. -A. M.

Red.A.A.P./_ .

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P. M.B. .

← Decizia civilă nr. 537/2013. Actiune in raspundere delictuala		Decizia civilă nr. 972/2013. Actiune in raspundere delictuala →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Decizia civilă nr. 72/2013. Actiune in raspundere delictuala Decizia civilă nr. 293/2013. Actiune in raspundere delictuala Decizia civilă nr. 524/2013. Actiune in raspundere delictuala Decizia civilă nr. 537/2013. Actiune in raspundere delictuala Decizia civilă nr. 972/2013. Actiune in raspundere delictuala Decizia civilă nr. 1025/2013. Actiune in raspundere delictuala Sentința civilă nr. 2645/2013. Actiune in raspundere delictuala Decizia civilă nr. 127/2013. Actiune in regres