Sentința civilă nr. 282/2013. Legea 10/2001

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 282/2013

Ședința publică de la 07 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.

Grefier G. P.

S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, acțiunea civilă promovată de către reclamanții DP D. R., S. G. L. moștenitor al reclamantei decedate S. N. V. și B. N. R. în calitate de moștenitoare legală după defuncții B. C. M. și B. Nicolae, în contradictoriu cu pârâtul P.

M. C. -N., având ca obiect plângere în temeiul Legii nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din 31 Mai 2013, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, când a hotărât următoarele:

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de_ sub dosar nr. 13998/2002 al Tribunalului C. , reclamanții DP D. R., S. N. V. și B. R.

C. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul P. M. C. -N., să dispună anularea Dispoziției nr. 2817 din 30 octombrie 2001 prin care a fost respinsă cererea lor formulată în baza Legii nr. 10/2001 privind revendicarea respectiv restituirea în natură a imobilului casă și teren în suprafață de 446 mp situat în C. -N., str. Iuliu Maniu nr. 24, să fie obligat pârâtul la emiterea unei dispoziții prin care să le fie recunoscută calitatea de persoane îndreptățite în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a imobilului de mai sus, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au solicitat în baza Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului descris, proprietatea mamei lor, OS. EL. . de la care imobilul a fost preluat abuziv în baza unei sentinței judecătorești penale, nr. 1192/_ dosar nr. 12668/1959 a Tribunalului P. ular T. .

Prin dispoziția atacată s-a respins cererea de restituire în natură în mod nejustificat, apreciindu-se că imobilul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 pentru că nu au reușit să prezinte o sentință penală de condamnare pentru infracțiuni de natură politică.

Legea nr. 10/2001 se referă la orice preluări abuzive, fără titlu, astfel că motivarea dispoziției primarului este făcută pe baza unor interpretări trunchiate ale legii. Mai mult, nu s-a purtat o corespondență cu reclamantele pentru a-și putea justifica pretențiile cu eventuale alte acte la dosarul format în baza notificării. În realitate nu s-a dorit restituirea în natură a acestui imobil cu atât mai mult cu cât două apartamente din imobil sunt în proprietatea Statului Român.

Nu s-a comunicat reclamantelor nici dispoziția atacată, decât la data de 16 noiembrie 2012, când avocatul reclamantelor a luat act de existența acestei dispoziții în cadrul procesului ce formează obiectul dosarului nr. 9993/2002 al

Tribunalului C. unde au solicitat să se constate nulitatea preluării abuzive a imobilului și a trecerii acestuia în acest mod în proprietatea statului, au solicitat restabilirea situației anterioare de CF, a întabulării dreptului de proprietate în calitate de unice moștenitoare ale defunctei mame Ostoia Eleonora și să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul din imobil vândut în baza Legii nr. 112/1995.

În atare situație, apreciază că dispoziția emisă de pârât este netemeinică și nelegală.

În drept au fost invocate art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001, art. 1, art. 24 pct. 2 din Legea nr. 10/2002 și art. 274 C.pr.civ.

Prin Sentința civilă nr. 799/_ pronunțată în dosar nr. 13998/2002 al Tribunalului C. s-a respins ca tardivă plângerea formulată de reclamantele D.

P. D. R., S. N. V. și B. R. C. în contradictoriu cu pârâtul P.

M. C. -N., având ca obiect anularea Dispoziției nr. 2817 din 30 octombrie 2001.

Prin Decizia civilă nr. 537/A/_ pronunțată în dosar nr. 8086/2003 al Curții de Apel C. s-a respins ca nefundat apelul declarat de reclamantele D.

P. D. R., S. N. V. și B. R. C. în contra Sentinței civile nr. 799/_ pronunțată în dosar nr. 13998/2002 al Tribunalului C. .

Prin Decizia nr. 10701 din_ pronunțată în dosar nr. 9099/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamantele D.

P. D. R., S. N. V. și B. R. C. în contra Deciziei civile nr. 537/A/_ pronunțată în dosar nr. 8086/2003 al Curții de Apel C., fiind casată decizia recurată și Sentința civilă nr. 799/_ pronunțată în dosar nr. 13998/2002 al Tribunalului C., cauza fiind trimisă spre rejudecare la același tribunal.

În motivarea acestei soluții, Înalta Curtea de Casație și Justiție a reținut în esență că, din conținutul adresei nr. 27 din 14 aprilie 2003 emisă de Oficiul poștal nr. 4 C. aflată la fila 86 dosar fond și respectiv adresa nr. 27 din 7 mai 2003 emisă de același oficiu poștal, aflată la fila 88 dosar fond, nu rezultă că dispoziția privind respingerea cererii de restituire în natură a imobilului situat în C., str. Iuliu Maniu nr. 24, în baza Legii nr. 10/2001 a fost comunicată reclamantelor.

Raportul juridic izvorând din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 ia naștere între persoana deținătoare a imobilului și persoana îndreptățită la restituire sau la măsuri reparatorii în echivalent, după caz. Conform art. 24 alin. 7 și 8 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia emisă de unitatea deținătoare în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei. Ori, din examinarea actelor de la dosar, declarațiile reclamantelor nu pot constituie comunicarea actelor de procedură respectiv a dispoziției primarului.

În aceste condiții, conform art. 313 C.pr.civ. recursul a fost admis cu consecința casării hotărârilor și a trimiterii spre rejudecare la prima instanță care, după stabilirea situației reale a comunicării deciziei primarului, va trebui să examineze susținerile reclamantelor din plângerea formulată în temeiul Legii nr. 10/2011.

Astfel, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului C. sub nr._ la data de 26 septembrie 2006.

La termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2007 (f.17) Tribunalul a respins excepția de tardivitate raportat la adresa de la fila 88 din dosarul de fond nr. 13998/2002 al Tribunalului C., a apreciat ca fiind neîntemeiată excepția de tardivitate, având în vedere că reclamantelor DP D. R. și S. N. V. dispoziția nu le-a fost comunicată iar în privința reclamantei B. R. C. operează prevederile art. 48 alin. 2 C.pr.civ.

La termenul de judecată din data de 24 mai 2007 (f.44) Tribunalul a suspendat soluționarea cauzei în baza art. 46 din Legea nr. 10/2001 până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 9493/2002.

La data de 25 ianuarie 2013 (f.48), reclamantele DP D. R. și

B. R. C. în calitate de moștenitoare după defuncții B. C. M. și

B. Nicolae au solicitat repunerea cauzei pe rol, arătând că măsura

suspendării nu mai subzistă, raportat la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 9493/2002 prin Decizia pronunțată în recurs în dosar nr._ al Curții de Apel C. .

La data de 29 martie 2013 (f.57) B. N. R. în calitate de moștenitoare legală după defuncții B. C. M. și B. Nicolae a arătat că înțelege să continue procsele începute de către antecesoarea sa, B. C.

M. .

La termenul de judecată din data de 5 aprilie 2013 (f.96) reclamantele

DP D. R. și B. R. C. au formulat o cerere de introducere în cauză în calitate de reclamant a numitului S. G. L. în calitate de moștenitor al defunctei S. N. V. I., decedată la data de_ .

Analizând cererea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Tribunalul constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul va avea în vedere îndrumarul de casare al instanței supreme, respectiv necesitatea administrării unor dovezi certe din care să rezulte comunicarea deciziei primarului reclamantelor, această instanță apreciind că adresele aflate la filele 86 și 88 primul dosar fond nearătând data comunicării dispoziției primarului către reclamante așa cum de altfel s-a arătat mai sus.

Drept urmare, Tribunalul, în rejudecare, s-a adresat Direcției Regionale de Poștă C. -N., Oficiul județean de poștă C., solicitând să comunice instanței copii ale recomandatelor nr. 1502, 1503 și 1504 din data de_, având ca destinatar pe reclamantele inițiale și să se indice data comunicării acestor recomandate și data înapoierii scrisorilor recomandate (f.9). Această instituție a comunicat însă faptul că nu deține copii ale trimiterilor mai sus menționate, iar documentația necesară pentru a da relații despre trimiterile de corespondență, se arhivează în oficiu pe doi ani și după acest termen nu se mai pot da relații în acest sens deoarece documentația se predă la DCA (f.11).

Într-o atare situație, în condițiile în care nu s-a putut stabili cu certitudine data comunicării dispoziției atacate, Tribunalul apreciază că plângerea este formulată în termen, urmând a respinge excepția tardivității.

Pe fondul cauzei, Tribunalul constată că imobilul litigios compus din 4 apartamente situat în C. -N., str. 6 Martie nr. 24 înscris în CF 22632 C. a aparținut inițial dr. Ostoia Eleonora. Ulterior, apartamentul cu nr. 3 a fost înstrăinat și s-a transcris în CF ind.22638 C. .

În baza Sentinței penale nr. 11921/_ dată de Tribunalul P. ular al Orașului T. în dosar nr. 12668/1959 și a procesului verbal de confiscare, s-a întabulat dreptul de proprietate asupra apartamentelor 1, 2 și 4 în favoarea Statului Român.

În 6 iunie 1998, apartamentele rămase s-au transcris în CF ind. 1. .

În temeiul Legii nr.10/2001, reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilului menționat anterior, în calitate de fiice ale proprietarei tabulare menționate.

Prin Dispoziția nr. 2817/30 octombrie 2001 emisă de pârât s-a respins notificarea reclamantelor pe considerentul că titlul în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, petentele neputând prezenta o hotărâre judecătorească de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legea penală.

Depășindu-se impedimentul depunerii în termen a plângerii, așa cum s-a arătat anterior, Tribunalul va analiza îndreptățirea reclamantelor inițiale la restituirea imobilului, raportat la motivul respingerii notificărilor formulate de către primar.

Prin Decizia civilă nr. 4329/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, având ca obiect constatarea preluării abuzive a imobilului litigios, restabilirea situației anterioare de CF și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr. 2 din imobil, s-a statuat că imobilul este preluat în mod abuziv, raportat la prevederile art. 4 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001 care prevede că prin imobile preluate în mod abuziv se

înțelege orice alte imobile preluate de stat cu titlu nevalabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care se completează cu cele ale OUG nr. 19/2000 modificată prin Legea nr. 591/2004 în care legiuitorul, în art. 26 alin. 12lit. b a calificat preluarea metalelor prețioase efectuată în baza Legii nr. 284/1947 ca fiind abuzivă, astfel că orice măsură de confiscare sau preluare luată de statul român în baza acestui act normativ, nu poate fi calificată decât tot ca o preluare abuzivă.

De menționat faptul că sentința penală în baza căreia s-a dispus confiscarea bunului, s-a pronunțat în temeiul Legii nr. 284/1947 privind regimul bunurilor din metale prețioase.

Raportat la aceste statuări irevocabile, care se impun cu puterea lucrului judecat, Tribunalul apreciază că imobilul litigios, fiind preluat în atare condiții, intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește situația juridică actuală a imobilului, potrivit adresei nr. 929/451/_ emisă de Primăria municipiului C. -N. - Direcția fondului imobiliar de stat, în prezent imobilul este compus din 6 apartamente din care apartamentele nr. 2 și 5 au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, apartamentele 1, 4 și 6 sunt fond de stat (fila 33 dosar), iar apartamentul 3 este proprietate particulară.

Prin Decizia civilă nr. 206/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a constatat în mod irevocabil nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr. 2.

În consecință, pot fi restituite în natură, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 apartamentele nr. 1, 2, 4 și 6, pentru apartamentul 5 neobținându-se desființarea contractului de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește apartamentul nr. 3, acesta este proprietate particulară, fiind înstrăinat inițial chiar de către antecesoarea reclamantelor inițiale, așa cum s- a precizat anterior.

Apartamentul nr. 5 nu poate fi restituit în natură, situație în care Tribunalul va stabili îndreptățirea reclamantelor la măsura compensării prin puncte, conform cap. III din Legea nr. 165/2013.

Față de cele ce preced tribunalul va admite cererea.

Cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, în condițiile în care nu au fost justificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția tardivității.

Admite plângerea formulată de către reclamanții DP D. R., domiciliată în T., str. G. nr. 82, jud. Timiș, S. N. V., decedată în cursul procesului, cererea fiind continuată de S. G. L. domiciliat în T., str. F. B. nr. 8 A, jud. Timiș și B. R. C. M., decedată în cursul procesului, cererea fiind continuată de către B. N. R. domiciliată în A., str.

M. E. nr. 10, et. 1, ap. 11, jud. A., în contradictoriu cu pârâtul P. M.

C. -N. cu sediul în C. -N., str. Moților nr. 1-3, jud. C. și, în consecință: Dispune anularea dispoziției nr. 2817/30 octombrie 2001 emisă de pârât. Dispune restituirea în favoarea reclamantei DP D. R., def. S.

N. V. și def. B. R. C. M. a apartamentelor nr. 1, 2, 4 și 6 din imobilul situat în C. -N., str. Iuliu Maniu nr. 24, înscrise în CF 1. cu cotele părți indivize înscrise în CF col. 2140 C. .

Stabilește îndreptățirea acestor persoane la măsura compensării prin puncte, conform cap. III din Legea nr. 165/2013 pentru apartamentul nr. 5 din același imobil.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Iunie 2013.

Președinte,

O. -C. T.

Grefier,

G. P.

OT/G.P. 26-11/21 Iunie 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 282/2013. Legea 10/2001