Sentința civilă nr. 376/2013. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 376/2013

Ședința publică de la 21 August 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA-SS

GREFIER: L. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta SS G. C.

P. R. S. - B. U. R. -punct de lucru T. și pe pârâții S. R., C.

J. Pentru S. D. de P. A. T. C., C. locală Pentru S.

D. de P. asupra T. M. V., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, av. Ruge C., în substituirea av. Nemeti Dan, cu delegație de substituire la dosar, lipsă fiind restul părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, întrebat fiind de către instanță care este valoarea de impozitare a terenului în litigiu, raportat la dispozițiile art.104 raportat la art.98 Cod de procedură civilă, reprezentantul reclamantei învederează că pentru acest teren s-a plătit 1 euro/mp ca valoarea de circulație, valoarea impozabilă fiind net inferioară.

T. ul, din oficiu, raportat la mențiunea făcută de reprezentantul reclamantei cu privire la valorarea obiectului cererii de chemare în judecată, conform prevederilor art. 129 alin.2 Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 98, 104 respectiv art. 94 lit. j Ncpc, invocă excepția necompetenței materiale a T. ului C. -Secția civilă.

Reprezentantul reclamantei arată că lasă la aprecierea instanței soluția privind excepția.

T. UL

Reține că, prin sentința civilă nr. 1860/_, Judecătoria Turda a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei T. invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate către reclamanta SC S.

G.

C.

P. R. SRL - B.

U.

R.

în contradictoriu cu pârâții S.

R.

, C.

Locală Pentru S. D.

De P.

Privată A. T. M.

V., C. J. Pentru S. D. de P. Privată A. T. C., având ca obiect constatarea nulitate titlu de proprietate, în favoarea T. ului C.

- Secția Civilă.

Deliberând asupra cauzei Judecătoria a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de dosar_, reclamanta SS G. C. P. R. S. -B. U.

R. a chemat în judecată pârâții S. R., C. J. Pentru S. D. De P. A. T. C., C. C. Pentru S. D. De P. A.

  1. M. V. solicitând instanței:

    1. să constate nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr. 25843/2094/_ eliberat de C. J. C. întrucât suprafața de 3000 mp din categoria arabil este greșit identificată în tarla 28 parcela 8, în realitatea

      aceasta aflându-se în tarla 27 parcela 8;

    2. să oblige C. comunală să facă propunerea Comisiei Județene pentru eliberarea unui nou titlu de proprietate rectificat, în conformitate cu prevederile legale, pe seama numitei S. R. .

Reclamanta a precizat că nu solicită cheltuieli de judecată în măsura în care pârâții nu se opun admiterii acțiunii.

In motivele acțiunii se arată că reclamanta a cumpărat de la pârâta S.

R. imobilul teren situat pe raza loc. C., com. M. V. în suprafață de 3000 mp, înscris în titlul de proprietate nr. 25843/2094/_, tarla 28 parcela 8, încheind în acest sens un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, cu nr. 7/_ . la momentul încheierii contractului, pârâta a indicat faptul că terenul este greșit identificat în realitate aflându-se în tarla 27 iar nu 28.

In drept acțiunea este formulată în temeiul dispozițiilor art. 189 și urm. din Noul Cod Civil, art. 1560 Cod civil, art. III din legea 169/1997.

Prin întâmpinare pârâta C. Locala M. V. a solicitat admiterea cererii apreciind că aceasta este întemeiată.

C. J. C. a formulat întâmpinare prin care a precizat că în măsura în care raportat la probatoriul cauzei acțiunea reclamantei se dovedește a fi întemeiată nu se opune admiterii acesteia, solicitând totodată a nu fi obligată la plata de cheltuieli de judecată.

Analizând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei T., invocată de pârâta, instanța a reținut următoarele aspecte

În fapt, prin acțiunea ce face obiectul cauzei reclamanta a solicitat instanței să constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 25843/2094/_ eliberat de C. J. C. în favoarea pârâtei S. R., în temeiul art. III din legea nr. 169/1997, arătând în motivare, în esență, că suprafața de 3000 mp din categoria arabil este greșit identificată în tarla 28 parcela 8, în realitatea aceasta aflându-se în tarla 27 parcela 8.

Potrivit dispozițiilor art. 95 Noul C. pr. civ., "T. ele judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe";. Instanța reține de asemenea că potrivit art. III din legea nr. 169/1997 invocat de către reclamantă ca temei al acțiunii sale, soluționarea cererilor privind nulitatea actelor de constituire/reconstituire este de competenta instanțelor judecătorești de drept comun, iar în cuprinsul art. 94 Noul C. pr. civ ce reglementează în mod expres competenta materială a Judecătoriilor nu se regăsesc cauzele având acest obiect.

Prin urmare, raportat la obiectul și temeiul juridic al acțiunii reclamantei precum și la dispozițiile legale anterior citate, instanța a apreciat că revine competența materială de soluționare a prezentei cauze T. ului C. - ca instanță cu plenitudine de competență.

În urma declinării competenței materiale de soluționare a prezentei cauze în favoarea T. ului C. -Secția civilă, la termenul de azi, Tribunalul Cluj-Secția civilă a invocat excepția necompetenței materiale.

A. excepție de necomptență materială tribunalul reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 95 Noul C. pr. civ., "T. ele judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe";.

Potrivit art. III din legea nr. 169/1997 invocat de către reclamantă ca temei al acțiunii sale, soluționarea cererilor privind nulitatea actelor de constituire/reconstituire este de competenta instanțelor judecătorești de drept comun.

Art. 94 lit. h și j NCPC stabilește că judecătoriile judecă cererile privind obligațiile de a face sau a nu face, neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor și orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv,

indiferent de calitatea părților.

Acțiunile având ca obiect anularea titlurilor de proprietate sunt acțiuni evaluabile în bani și pentru stabilirea competenței instanței trebuie avute în vedere disp. art. 101 alin.2 NCPC.

În fața instanței, reprezentantul reclamantei a indicat valoarea de circulație terenului ca fiind de 1 Euro/mp, respectiv 3000 Euro pentru întreaga suprafață, acesta fiind valoarea de circulație la care a cumpărat imobilul în cauză. Această valoare este mult inferioară celei de 200.000 lei. T. ul a procedat la stabilirea competenței după valoarea obiectului cererii arătată de către reclamant prin raportare la dispozițiile art.104 alin.2 NCPC neputând fi stabilită valoarea impozabilă.

Prin urmare, fiind o acțiune evaluabilă, iar valoarea obiectului este inferioară celei de 200.000 lei tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 130 alin.2, 132 alin.3 raportat la art.94 lit.h și j NCPC va admite excepția și va declina competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei T. .

Ca urmare a admiterii excepției, T. ul constată ivit conflictul v de competență și, în temeiul art.135 NCPC va sesiza Curtea de Apel C. în vederea emiterii regulatorului de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență materială a T. ului C. -Secția civilă invocată din oficiu.

Constată ivit conflictul de competență privind soluționarea cererii formulate de SC S. G. C. P. R. SRL împotriva pârâților S. R., C. Locală M. V. și C. J. de aplicare a Legii nr.18/1991 C. pentru constatare nulitate absolută parțială a TP nr._ între Tribunalul Cluj- Secția Civilă și Judecătoria Turda.

Dispune sesizarea Curții de Apel C. în vederea soluționării conflictului. Prezenta nu este supusă vreunei căi de atac.

Pronunțată în ședința publică din _

Președinte, Ana-SS

Grefier,

L. M.

Red/Dact/SS 4 ex._

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 376/2013. Fond funciar