Decizia civilă nr. 1236/2013. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 1236

Ședința publică din data de 20 decembrie 2013 Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte Tribunal Judecător: D. G., președinte secție civilă Judecător: C. D.

Grefier: M. L. -M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. L., domiciliată în B. M., str. Oașului, nr. 16, jud. Maramureș, C. C. F. , domiciliat în T., b-dul 16 D. 1989, nr. 79, sc. C, et. 6, ap. 28, jud. Timiș și

C. D. -A., cu domiciliul în C., nr. 961, împotriva sentinței civile nr. 2074/_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă mandatarul recurenților reclamanți, C. Zamfira și intimata pârâtă B. I., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Întrebată fiind de instanță, mandatara recurenților reclamanți arată că nu are studii juridice. Instanța îi aduce la cunoștință că, neavând studii juridice, nu poate pune concluzii ci doar înscrisuri.

Mandatara recurenților reclamanți precizează că va depune la dosar concluzii scrise.

Luând cuvântul, intimata pârâtă B. I. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.

În continuare, în legătură cu casa veche, arată că a fost cumpărată împreună cu suprafața de 41,32 ari și a demonstrat că acesta este teren aferent construcției cu intervenția lui S. M. și mai poate demonstra acest lucru și cu doi vecini. În momentul vânzării pe teren exista o singură casă, iar în prezent sunt două.

În contract este trecută suprafața de 250 mp, pentru că doar atât se putea vinde legal la acel moment.

C. I. și C. M. au vândut casa cu terenul pentru a se muta în B. M. la fiica lor, unde și-au și construit o casă în curte cu aceasta și unde au locuit până la moarte.

Instanța, socotindu-se lămurită, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

A. recursului declarat:

Prin sentința civilă nr. 2074/23 iulie 2013 Judecătoria Zalău a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții M. L., C. C. F., C. D.

A., C. Zamfira în contradictoriu cu pârâții: C. L. de F. F. B., C.

J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor S., I. P.

S., C. V., C. C., B. I., Ț. A. A. și intervenienta S. M. .

A fost admisă cerere de intervenție accesorie formulată de intervenienta S.

M. .

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că se constată că în CF 608 B.

figurează topograficele 1331/a și 1332/b/2 cu o suprafață totală de 6202 mp.

Conform înscrierilor de sub B.13, 14 rezultă că Vaida M., căsătorită C., (antecesoarea reclamanților) și C. Teodor (tatăl intervenientelor) figurau înscriși în cu cota de ½ fiecare din topograficele 1331/a și 1331/b/2.

O suprafață de 400 m. și cota de ½ din construcții s-a transcris sub B.16- 17 în favoarea intervenientelor din prezenta cauză care apoi au donat această suprafață lui C. M. (antecesoarea reclamanților) precum și cota de proprietate asupra construcțiilor, astfel cum reiese din înscrierile de sub B 19 (f. 22) și contractul autentic de donație încheiat la data de 9 mai 1973.

Din suprafața aferentă topograficului 1331/a de 3132 mp (suprafața rezultată ca urmare a emiterii titlului de proprietate al pârâtei B. I. pentru suprafața de 1000 mp) reclamanților, antecesori ai defunctei C. M. (născută Vaida) căruia îi revenea conform înscrierilor din CF 608 B., cota de ½ din topograficul 1331/a li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1344 mp, conform dispoziției de restituire nr. 60 din_ . Din acest înscris reiese faptul că imobilele restituite sunt: clădirea morii și a presei de ulei, în suprafață de 169 mp și teren aferent în suprafață de 1175 mp, situată în com. B., nr. 89, notate în CF 608, top. 1331/a, cu vecinătăți: N - Țârle A. și I., S - str. Morii, E - Drum Județean 191 E, V - str. Morii.

În privința suprafeței de 400 mp și a construcțiilor aferente, donat de către interveniente, succesoarele defunctului C. Traian antecesoarei reclamanților C.

M., instanța a reținut faptul că la data de 1 februarie 1980, printr-un contract autentic de vânzare cumpărare, antecesorii reclamanților - C. I. și C. M. - înstrăinează pârâtei B. I. și defunctului soț Țârle A. construcții din CF 608 topografic 1331/a, situate administrativ la nr. 81 în loc. B., iar 250 mp. terenul aferent construcției a trecut în proprietatea Statului Român, conform înscrierilor de sub B. 20-22 din cartea funciară 608 B. .

O suprafață de teren de 1000 mp din imobilul de sub A+2, proprietatea de sub B14, 19, 22, care cuprinde astfel și suprafața de 250 mp, a fost apoi înscrisă sub B25, 26 în favoarea pârâtei B. I. și defunctului Țârle A., în baza Deciziei de atribuire 217/1991.

Conform actului de dare cu plată a unui loc de casă suprafața de 250 mp din terenul deținut în CF. 608 de soții C. I. și C. M. a trecut în proprietatea CAP

B. conform înscrierilor de sub B. 23, iar apoi s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe în favoarea pârâtei B. I. .

În baza contractului autentic de donație nr.1168/1995 (f.118) asupra construcțiilor cu 1000 mp de teren din imobilul de sub A+2, proprietatea de sub B20,21,25 și 26 a fost înscris sub B 27 dreptul de proprietate al pârâtului Țârle A.

  1. , contract de donație a cărui anulare nu a fost solicitată de altfel în prezenta cauză.

    În urma dezmembrării topograficului 1331/a în top. 1331/a/1 și 1331/a/2, acesta din urmă în suprafață de 1000 mp atribuit în proprietate cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate prin T.P. 28390/78793/2002 pârâtei B. I. a fost transcris în CF 16 N B., nr. cad. 102.

    Imobilul construit în baza autorizației de construire nr. 1 din_ este casă, curte și grădină, se situează în loc. B., nr. 86, jud. S. și se identifică cu parcela înscrisă în C.F. nr. 16/N - B. (provenită din C.F. nr. 608 - B., nr. top. 1331/a/2 ) sub nr. cadastral 102 cu suprafața de 1000 mp (poligonul 4-5-6-7-8- 9-10-11 din planul de situație nr. 1) atribuit în proprietate pârâtei B. I., prin titlul de proprietate nr. 28390/78793.

    Acest imobil nu este unul și același cu imobilul pentru care s-a emis Decizia 217/1991, suprafața de 1000 mp., atribuită pârâtei B. I. și defunctului fost soț Țârle A. prin această Decizie a P., fiind localizată administrativ la nr. 87 B. (teren cu casă veche) se identifică cu o parte din parcela înscrisă în C.F. nr. 608 -

  2. , nr. top. 1331/a/1 - casă pe vale și curte - cu suprafața tabulară de 3132 mp.

    Parcela înscrisă în CF nr. 93 B., sub nr. top. 121, cu suprafața de 720 mp (poligonul 1-2-3-4 din planul de situație nr. 3) este situat în loc. B., nr. 29 și are proprietari tabulari pe C. I. și C. M., prin cumpărare. Suprafața de 720 mp nu este liberă, fiind afectată de clădirea primăriei și construcțiile anexe.

  3. L. de F. F. B. a propus reclamanților un teren echivalent ca și suprafață ( în perimetrul delimitat de punctele 5-6-7-8 ), în schimbul parcelei înscrise în CF nr. 93 B., sub nr. top. 121, cu suprafața de 720 mp. Aceste aspecte reies și din înscrisurile depuse la dosar de C. de F. F. B. .

Astfel, din probele administrate în cauză, reiese fără echivoc faptul că suprafața de teren aferentă construcțiilor cumpărate de către pârâtă de la antecesorii reclamanților depășește suprafața de 250 mp la care se face referire în contract, din raportul de expertiză tehnică judiciară reieșind faptul că pârâtul Țârle A. A., proprietarul imobilului cu nr. 87, folosește suprafața de 1111 mp, iar cel puțin pentru utilizarea normală a imobilelor construcții expertul a concluzionat că este necesară o suprafață de 565 mp. În plus, terenul și construcția aferente imobilului de la nr. 87 B. au fost dobândite în cota de ½ prin donație de către defuncta C.

M., terenul astfel dobândit aferent cotei de ½ din construcție fiind în suprafață de 400 mp astfel cum reiese din cuprinsul contractului de donație și al CF 608 B., de unde se deduce faptul că suprafața de teren totală aferentă construcțiilor a fost de 800 mp.

În plus, astfel cum reiese din probatoriul administrat din suprafața de teren aferentă top. 1331/a după deducerea suprafeței de 1000 mp reconstituită prin titlu de proprietate în favoarea pârâtei, reclamanții nu ar mai fi avut dreptul la reconstituirea proprietății, chiar și în ipoteza anulării în parte a Decizia 217/1991, anulare care nu ar putea depăși sub nici o formă suprafața minimă de 565 mp., necesară utilizării construcției proprietatea pârâtului, întrucât li s-a reconstituit deja suprafața de 1344 mp.

Pe cale de consecință, s-a respins cererea de anulare a Încheierilor de întabulare nr. 746/_ și nr. 788/1995.

În ceea ce privește cererea reclamanților de anulare a Hotărârii 1581/2006 a Comisiei Județene de F. F. S., se reține că:

Prin cererea înregistrată la_ la Primăria B. reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile:

  • intravilan de 5700 mp, cu construcție din CF 608 B. ;

  • intravilan de 72o mp, cu construcție din CF 93;

  • extravilan în suprafață totală de 48.022 mp teren.

Prin Hotărârea 1581/2006 cererea reclamanților a fost respinsă ca nefondată pe considerentele că din suprafața solicitată - 4,30 ha - s-a validat la Legea 18/1991 conform anexei 3 poz. 40, suprafața de 0,10 ha s-a aprobat prin sentința civilă 1131/1991, suprafața de 0,34 ha s-a validat la Legea 1/2000 conform anexei 3 poz. 83, suprafața de 0,1344 ha s-a aprobat prin dispoziția primarului nr. 60/2005 în baza Legii 10/2001 iar pentru 0,65 ha nu a prezentat acte doveditoare.

Examinând actele depuse la dosarul cauzei, instanța urmează să rețină că a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamanților la legile anterioare ale proprietății asupra următoarelor suprafețe de teren: - 4,40 ha teren agricol - prin sentința civilă nr. 1131/1991, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut lui C. I. și C. M. înscrisă în Registrul agricol la poziția acestora - 0,1344 ha teren intravilan din CF 608 top. 1331/a B. s-au restituit prin Dispoziția primarului nr. 60/2005 și 788 mp teren din același CF în baza Legii 247/2005 - aspect reținut prin Decizia civilă 155/A/ 2006 a Curții de A. C. - 0,34 ha teren arabil reconstituit la Legea 1/2000, reclamanții fiind înscriși cu această suprafață pe anexa 3 B. .

Rezultă așadar că în privința terenurilor extravilane reclamanților le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafața de teren care excede suprafața cu care antecesorii lor figurau înscriși în registrul agricol. În privința terenurilor intravilane, instanța reține că din totalul suprafeței de 6202 mp înscrisă în CF 608

B., recunoscându-se dreptul de proprietate în favoarea pârâților cu privire la suprafața totală de 2000 mp, rămâne o suprafață de 4202 mp, ce se cuvine în cotă de ½ antecesorilor reclamanților conform înscrierilor din această carte funciară de sub B 13, 14, respectiv suprafața de 2101, care a fost deja reconstituită: 0,1344 ha teren intravilan din CF 608 top. 1331/a B. s-au restituit prin Dispoziția primarului nr. 60/2005 și, de asemenea, s-a reconstituit prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 1579/2006, anexa 3 B. poziția 1, suprafața de 1800 mp din care astfel cum reiese din adresa nr. 1272 din_, suprafața de 0,078 ha reprezintă teren aferent morii comunale, deci situat pe topograficul 1331/a din C.F. 608 B. . În plus, susținerile reclamanților fundamentate pe cuprinsul cărții funciare invocate nu sunt susținute de mențiunile din Registrul agricol depus la dosar. Din cuprinsul Registrului agricol se poate observa faptul că la denumirea parcelelor aflate în posesia antecesorilor reclamanților nu este menționată parcela "Pe Vale"; înscrisă în CF 608 B. top. 1331/b/2 în suprafață de 2070 mp.

Referitor la suprafața de 720 mp teren intravilan aferent CF 93 B. reclamanții nu sunt îndreptățiți și la reconstituirea în favoarea lor a dreptului de proprietate pentru această suprafață pe vechiul amplasament deoarece acesta este în prezent ocupat de construcții astfel cum reiese din concluziile raportului de

expertiză și înscrisurile depuse la dosar de către C. de fond F. B., respectiv H.G. nr.966 din 5 septembrie 202 și anexa, iar potrivit legislației funciare, în aceste condiții suprafața de teren în cauză este exceptat de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament. În plus, această suprafață de teren a fost validată și emis procesul-verbal de punere în posesie pe un alt amplasament însă reclamanții nu au semnat acest proces-verbal.

Împotriva sentinței civile susmenționate au declarat recurs reclamanții M.

L., C. C. F. și C. D. A., solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii cererii de intervenție accesorie formulată de S. M., anularea parțială a încheierilor nr. 746/1995 și 788/1995 pentru suprafața de 750 mp teren intravilan top. 1331/a - CF 608 B., anularea parțială a Deciziei nr. 217/1991 a P. județului S. pentru suprafața de 750 mp teren intravilan top. 1331/a - CF 608, anularea parțială a HCJ 1581/2006 a Comisiei Județene S., anularea parțială a TP nr. 28390/78793 a numitei B. I., având dreptul la doar 250 mp cât a cumpărat și reconstituirea dreptului de proprietate conform precizărilor făcute pentru 720 mp intravilan, 5500 mp și 58846 mp extravilan, cu cheltuieli de judecată.

În motivul de recurs invocat reclamanții consideră hotărârea primei instanțe ca netemeinică și nelegală deoarece respinge acțiunea formulată și îi lipsește de drepturile moștenite și întabulate la poziția C. I. și C. M., iar suprafața întabulată a fost diminuată prin invalidări și validări în favoarea numitei B. I., care nu a fost membru CAP și nu a deținut proprietăți, iar prin cumpărarea imobilului de la antecesorii lor, i s-a atribuit 250 mp și nu se susține că a cumpărat 40 ari întrucât la acea dată termenul era înscris în CAP de C. M. .

Se mai arată că nici cererea de intervenție nu poate fi considerată probă, întrucât Ș. an M. este nepoata de frate a lui C. I., care în urma moștenirii după tatăl ei, C. Teodor face donație mătușii lor C. M. cota de ½ parte din casa în care locuia C. M. și 400 mp teren care este tot ½ din terenul intravilan consemnat în CF 608/top. 1331/a, ceea ce înseamnă că nu mai erau coproprietare și eronat declară că B. I. a cumpărat 40 ari teren.

Se mai arată că B. I. îi introduce în cauză, deși nu au nici un grad de rudenie sau act de vânzare cumpărare cu S. M. și astfel, nu i s-a putut atribui mai mult decât a cumpărat de la CAP sau cât i-a atribuit Consiliul P. ular prin Decizia nr. 5/12 ianuarie 1980 și le-a diminuat și suprafața de la Moara care le-a fost retrocedată prin decizia primarului nr. 60/2005 și se impune și respingerea cererii de intervenție ca nefondată deoarece, pe parcursul soluționării cauzei a făcut afirmații neprobate și s-a diminuat suprafața întabulată, iar expertizele topografice nu sunt relevante în cauză.

Recursul reclamantelor M. L., C. C. F. și C. D. A. nu este întemeiat.

Prin decizia civilă nr. 658/_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ s-a casat în parte sentința civilă nr. 483/_ a Judecătoriei Ș. S. în ce privește anularea parțială a Deciziei nr. 217/1991 a P. județului S. pentru 750 mp teren, anularea parțială a încheierii CF 746/1995 pentru 750 mp și anularea parțială a Hotărârii nr. 1581/2006 a Comisiei Județene S. pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Rezultă deci că limitele casării hotărârii primei instanțe se referă doar la cele trei capete de cerere.

În cuprinsul CF-ului nr. 608 B. figurează topograficele 1331/a și 1332/b/2 cu suprafața totală de 620 mp, iar conform înscrierilor de sub B 13, 14 Vaida M.

- antecesoarea reclamantului și C. Teodor - tatăl intervenientelor - figurau cu cota de ½ fiecare din topograficele 1331/a și 1331/b/2.

Din suprafața topograficului 1331/a de 3132 mp, reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1344 mp, conform dispoziției de reconstituire nr. 60/_, fiindu-le restituite clădirea morii și presa de ulei în suprafață de 169 mp și teren aferent în suprafață de 1175 mp, situat în B. nr. 89, notat în CF 608 top. 1331/a (f. 213 - dosar fond).

Este de reținut în privința terenului de 400 mp și a construcțiilor aferente, donat de interveniente antecesoarei reclamanților, C. M., se constată că la data de 1 februarie 1980 antecesorii reclamanților C. I. și C. M. au înstrăinat pârâtei B. I. și lui Târle A. construcții din CF 608 topograficul 1331/a, situate în B. nr. 81, iar 250 mp a trecut în proprietatea Statului Român (f. 22 și 117).

Apoi, în baza contractului autentic de donație nr. 1168/1995, asupra construcțiilor cu 1000 mp de teren, proprietate de sub B 20, 21, 25 și 26, a fost înscris sub B 27 dreptul de proprietate al pârâtului Tîrle A. A., însă nu s-a cerut anularea acestui contract (f. 118 - dosar fond).

Doar imobilul construit cu autorizația de construire nr. 1/_ - casă, curte și grădină, se situează în localitatea B. nr. 86 și este înscris în CF nr. 16/N B. sub nr. cad. 102 cu suprafața de 100 mp, atribuit pârâtei B. I. prin titlul de proprietate nr. 28390/78793.

Numai că acest imobil nu este identic cu cel pentru care s-a emis Decizia nr. 217/1991 cu suprafața de 1000 mp, atribuită pârâtei B. I. și lui Tîrle A., fiind situat la nr. 87 în B. .

În schimb, parcela înscrisă în CF 93 B. sub nr. 121 cu suprafața de 720 mp este situată în B. nr. 29 și are proprietari tabulari pe C. I. și C. M. și pentru care C. L. de F. F. le-a propus reclamanților un teren echivalent ca suprafață (f. 1071 și 1072 - dosar fond).

În acest sens, sunt prevederile art. 36 alin. 3 din Legea 18/1991, conform căruia "Terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane si rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor";.

Apoi, art. 23 alin. 2 prevede că "Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciara, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție";.

Rezultă deci din probele administrate că suprafața de teren aferentă construcțiilor cumpărate de pârâtă de la antecesorii reclamanților depășește suprafața de 250 mp, la care se face referire în contract, iar din raportul de expertiză tehnică judiciară rezultă că pârâtul Tîrle A. A. - proprietarul

imobilului nr. 87 - folosește suprafața de 1111 mp, iar pentru utilizarea normală a construcțiilor este necesară o suprafață de 565 mp.

De asemenea, terenul și construcția aferente imobilului de la 87 B. au fost dobândite în cota de ½ prin donație de către defuncta C. M., deci în suprafață de 400 mp, așa cum reiese din cuprinsul contractului de donație și CF nr. 608 B.

, de unde rezultă că suprafața totală de teren aferentă construcțiilor a fost de 800 mp.

Prin urmare, chiar dacă s-ar anula în parte Decizia nr. 217/1991 din suprafața de teren aferentă top. 1331/a după deducerea suprafeței de 1000 mp, reconstituită pârâtei prin titlul de proprietate, reclamanții nu mai au dreptul la reconstituirea proprietății.

Așa încât, se va respinge și cererea de anulare a Încheierilor de întabulare nr.

746/_ și nr. 788/1995.

În privința cererii de anulare parțială a Hotărârii nr. 1581/2006 a Comisiei Județene S. este de reținut că reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru: 5700 mp teren intravilan cu construcție din CF 608 B., 720 mp cu construcție din CF 93 și 48.022 mp teren extravilan (f. 4 - dosar fond).

Prin hotărârea nr. 1581/2006, cererea reclamanților a fost respinsă ca nefondată pentru că din suprafața solicitată - 430 Ha - s-a validat la Legea 18/1991, suprafața de 0,10 Ha s-a aprobat prin Sentința civilă nr. 1131/1931, suprafață de 0,34 Ha s-a validat la Legea nr. 1/2000, suprafața de 0,1344 Ha s-a aprobat prin dispoziția primarului nr. 60/2005, iar pentru 0,65 Ha nu a prezentat acte doveditoare și 788 mp prin Decizia civilă a Curții de A. C. (f. 3 și 90-91 - dosar fond).

Rezultă deci că în privința terenurilor extravilane reclamanților le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață care excede suprafeței cu care antecesorii lor erau înscriși în Registrul agricol.

În privința terenurilor intravilane se reține că din suprafața totală de 6202 mp, înscrisă în CF 608 B., pârâților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 2000 mp și rămâne 4202 mp, care se cuvine în cotă de ½ antecesorilor reclamanților, respectiv 2101 mp, care a fost deja reconstituită, adică: 0,1344 Ha teren intravilan prin Dispoziția Primarului nr. 60/2005 și prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 1579/2006 suprafața de 1800 mp, din care 0,078 Ha reprezintă teren aferent morii comunale (f. 217, 237 - dosar fond).

Pentru suprafața de 720 mp teren intravilan din CF 93 B. reclamanții nu sunt îndreptățiți la reconstituirea în favoarea lor a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, întrucât este ocupat în prezent de construcții, așa cum reiese din concluziile raportului de expertiză și înscrisurile depuse de C. locală de fond funciar B. (f. 967-968 - dosar fond).

De altfel, pentru acest teren s-a emis procesul verbal de punere în posesie pe un alt amplasament, însă reclamanții nu au semnat acest proces verbal (f. 171-173

- dosar fond).

În consecință, se va respinge recursul reclamanților pentru anularea parțială a Deciziei nr. 217/1991 a P. județului S., pentru suprafața de 750 mp teren, anularea parțială a Încheierilor CF nr. 746/1995 și 788/1995, pentru 750 mp teren și anularea parțială a Hotărârii nr. 1581/2006 a Comisiei Județene S. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Este de reținut faptul că prin decizia civilă de casare nr. 658/23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj s-a menținut soluția de respingere a cererii reclamanților pentru anularea parțială a Titlului de proprietate nr. 57954/37240/1994, emis în favoarea antecesorului pârâților C. V. și C. C.

, așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 483/23 aprilie 2008, pronunțată de J. Ș. S. .

De asemenea, s-a menținut prin decizia de casare și soluția de respingere a cererii de anulare a TP nr. 28390/78793/2002, emis pentru pârâta B. I., cu privire la terenul intravilan în suprafață de 1000 mp, precum și soluția de respingere a cererii de constatare a nulității absolute a actului de dare în plată nr. 192/_ .

Apoi, prin decizia de casare s-a menținut și admiterea cererii de intervenție, formulată de intervenienta S. M. .

Prin urmare, aceste motive de recurs nu vor mai fi analizate, fiind menținute prin decizia de casare, așa cum au fost soluționate de prima instanță, respectiv J. Ș. S. .

În consecință, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanții M.

L., C. C.

F.

și C.

D.

A. împotriva sentinței civile nr. 2074/_

a Judecătoriei Z. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M. L., C. C.

F. și C. D. A. împotriva sentinței civile nr. 2074/_ a Judecătoriei Z. . Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 decembrie 2013.

Președinte

Judecător,

Judecător,

Grefier,

K.

M.

D.

G. C.

D.

M.

L.

-M.

Red. DG/_ /Dact.MLM/_ /2 ex. Jud. fond: P. D. M.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1236/2013. Fond funciar