Sentința civilă nr. 3902/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3902

Ședința publică din data de 13 septembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. GREFIER: C. C.

S-a luat în examinare acțiunea formulată de contestatoarea S. R. V. I. S. - companie a G. R. , cu sediul în Z., B-dul M. Viteazu, nr. 58, etaj 1, jud. Sălaj, în contradictoriu cu intimatul G. A., cu domiciliul în B. M., str. Ion S., nr. 4, ap. 37, jud. Maramureș având ca obiect contestație la executare-anulare proces verbal de distribuire a sumelor.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta contestatoarei, consilier juridic Oana Flonta, cu delegație la dosar-fila 34, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea introductivă este timbrată cu suma de 194,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, aspect față de care instanța constată că acțiunea este legal timbrată la acest termen de judecată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, iar cererea introductivă de instanță și actele atașate acesteia au fost comunicate intimatului prin procedura de citare.

Raportat la data formulării cererii de executare silită, instanța pune în discuție incidența prevederilor vechiului Cod de procedură civilă și, invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj față de prevederile art.399 coroborat cu prevederile art.373 alin.2 din vechiul Cod de procedură civilă.

Reprezentanta contestatoarei, consilier juridic Oana Flonta, solicită admiterea excepției. Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției de necompetență materială a

Tribunalului Sălaj, invocată din oficiu.

T R I B U N A L U L,

Deliberând, reține că:

Prin contestația la executare formulată la data de_, contestatoarea SC R. V. I. SRL - companie a G. R. în contradictoriu cu intimatul G. A. , solicită instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului verbal de distribuire a sumelor nr. 10447 din_ emis în dosarul de executare silită nr. 318/2013 al B.E.J. Ciumărnean R. -Gabriel.

În fapt, se arată, în esență, că demararea procedurilor de executare silită s-a efectuat fără respectarea dispozițiilor legale.

În drept, au fost invocate prevederile art. 399, art. 400 alin. 2 și art. 570 Cod procedură civilă.

Instanța, raportat la dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă se va pronunța cu precădere asupra excepției de necompetență materială, retinând următoarele:

1

Potrivit disp. art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

De asemenea, potrivit disp. art. 570 (2) Cod procedură civilă, cel nemultumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului sa consemneze obiectiile sale in procesul-verbal, care poate fi contestat in termen de 3 zile. Contestatia suspenda de drept eliberarea sau, dupa caz, distribuirea.

Contestatoarea solicită anularea procesului verbal de distribuire a sumelor nr. 10447 din_ emis în dosarul de executare silită nr. 318/2013 al B.E.J. Ciumărnean R. -Gabriel, prin urmare dispozițiile art. 400 alin. 2 Cod procedură civilă invocate - ce privesc contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu și care se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută - nu sunt incidente în speță.

Conform disp. art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea prevede altfel, dispozițiile legale fiind imperative.

Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă

contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.

Raportat la împrejurarea că, în speță, instanța de executare este Judecătoria Zalău aceasta fiind instanța în circumscripția căreia se efectuează executarea silită, aceasta este instanța competentă în soluționarea contestației la executare.

Având în vedere cele de mai sus, instanța apreciază întemeiată excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj, astfel că, în baza disp. 159 alin. 1 pct. 2 coroborat cu art. 373(2)și (3) și art.399 și art. 570 Cod procedură civilă, instanța o va admite și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Z. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de către contestatoarea S. R. V. I. S. - companie a G. R. , cu sediul în Z., B-dul

M. Viteazu, nr. 58, etaj 1, jud. Sălaj, în contradictoriu cu intimatul G. A., cu domiciliul în B.

M., str. Ion S., nr. 4, ap. 37, jud. Maramureș, în favoarea Judecătoriei Z. . Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică azi, 13 septembrie 2013.

JUDECĂTOR,

GREFIER,

D. C.

C.

C.

DC/DC/_ /3 ex.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3902/2013. Contestaţie la executare