Sentința civilă nr. 404/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ *

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 404/2013

Ședința publică de la 10 Septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C.

-A.

C.

Grefier C. -S.

Ș.

Pe rol fiind judecarea cererii formulate de petenta M. Ana, expert tehnic având ca obiect completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 296/_ pronunțată în dosar nr._ * al T. ui C. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța în baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de_ sub nr._ * pe rolul T. ui C., petenta M. Ana ,având calitatea de expert tehnic judiciar desemnat în dosarul nr._ * al T. ui C. a solicitat instanței completarea sentinței civile nr.296/_, cu privire la încuviințarea onorariului definitiv pentru expertiza tehnică efectuată în cauză și a achitării diferenței de onorariu expert în cuantum de 400 lei solicitată și asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin SC nr.296/_ a T. ui C. s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul H. T. V. A.

, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. F. P. .

S-a constatat caracterul politic al măsurii fixării domiciliului obligatoriu numitului Azbej A. P., născut la_, pe perioada 2 martie 1949 -_ .

S-a constatarea caracterul politic al măsurii administrative de sistare a dreptului la pensie pe perioada_ -_ luată față de numitul Azbej A.

P., născut la_ .

S-a respins cererea privind daunele morale și daunele materiale.

În cauză a fost efectuat de către expertul tehnic judiciar M. Ana un raport de expertiză tehnică judiciară al cărui cost total comunicat a fost în cuantum de 3040 lei și aflat la filele 32-51 din dosar.Din acest cuantum, reclamantul a achitat suma de 2640 lei.

La termenul de judecată din data de_, instanța a prorogat pentru termenul următor încuviințarea onorariului propus de experta M. Ana prin nota de evaluare și totodată a pus în vedere reclamantului prin apărătorul său să achite diferența onorariului pentru expertă.

Cu toate acestea, nici la termenele de judecată ulterioare și nici cu ocazia pronunțării hotărârii judecătorești în cauză, instanța a omis să se pronunțe cu privire la onorariul definitiv propus de experta M. Ana și achitarea diferenței de onorariu de 400 lei.

Potrivit art.281 ind.2 cod pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale,se poate cere completarea hotărârii.

Față de cele de mai sus, în tem.art.281 ind.2 cod pr.civ. ,instanța va admite cererea și va dispune completarea sentinței civile nr.296/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de 12 iunie 2013 în dosar civil nr._

* al T. ui C., în sensul că va încuviința onorariul definitiv propus de experta M. Ana prin nota de evaluare în cuantum de 3040 lei și va obliga pe reclamantul H. T. V. A. să plătească expertei M. Ana suma de 400 lei, reprezentând diferență onorariu expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta M. Ana cu domiciliul în mun.C.

-N. str.Donath nr.113, bl.O3, sc.1, et.3, ap.16, jud.C., având calitatea de expert tehnic judiciar în dosarul nr._ * având ca părți pe reclamantul H. T. V. A. cu domiciliul în G. str.A. nr.25, jud.C. și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul procesual ales la D. C. cu sediul în mun.C. -N. P. A. I. nr.19, jud.C., având ca obiect completarea Sentinței Civile nr.296/_ a T. ui C. .

Dispune completarea Sentinței Civile nr.296/_ a T. ui C. pronunțată în dosarul civil nr._ *, în sensul că încuviințează onorariul definitiv propus de experta M. Ana prin nota de evaluare în cuantum de 3040 lei și va obliga pe reclamantul H. T. V. A. să plătească expertei

M. Ana suma de 400 lei, reprezentând diferență onorariu expert. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2013.

Președinte,

C. -A. C.

Grefier,

C. -S. Ș.

Red.CC/dact.CȘ _

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 404/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009