Sentința civilă nr. 494/2013. Ordonanta de plata
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 494/2013
Ședința publică de la 09 Octombrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE C. | -V. | B. |
Grefier L. | M. |
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditor SC I. C. R & D S. și pe debitor SC REMAR_ RUARIE SA, având ca obiect ordonanță de plată
- OUG 119/2007 / art.1013 CPC ș.u.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul creditoarei, av. Dragoș M. escu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Tribunalul invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. și pune în discuție această excepție.
Reprezentantul creditoarei apreciază că Tribunalul Cluj este competent să judece prezenta cauză, având în vedere câtimea cererii.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 26 aprilie 2013, la Tribunalul Speciaizat
C., creditoarea SC I. C. R & D S. B., a chemat-o în judecată pe debitoarea SC REMAR_ RUARIE SA C. -N., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună emiterea unei somații de plată prin care să fie obligată debitoarea să-i plătească suma de 582.887,39 lei reprezentând 538.089,17 lei debit principal compus din 478.825,28 lei contravaloarea sumelor datorate pentru lucrările prestate conform contractului nr. 4190/_ și 59.263,89 lei contravaloarea echipamentelor din factura nr. 20070397/_ și 44.798,22 lei dobândă legală.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul nr. 4190/_ prin care s-a obligat să presteze servicii de consultanță și cercetare pentru elaborarea unor soluții tehnice, respectiv să furnizeze piese de schimb, urmând ca debitoarea să plătească prețul stabilit conform art. 4 din contract. Deși creditoarea și-a îndeplinit întocmai și la timp obligațiile contractuale, debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile de plată față de creditoare, având la data de_ debite restante in valoare de 505.518,48 lei.
După corespondența purtată cu reprezentanții debitoarei în cursul anului 2012, părțile au negociat încheierea la_ a unui proces-verbal prin care plata debitului a fost eșalonată în rate egale ce urma a fi plătite de către debitoare în perioada ianuarie-mai 2013, respectiv alte rate egale ce urma a fi plătite în perioada iunie-noiembrie 2013.
Debitoarea a achitat, în data de_ prima rată lunară în valoare de 44.488,07 lei, însă ulterior debitoarea a încetat să-și onoreze obligațiile asumate. Somațiile adresate debitoarei nu au avut nici un efect, nefiind urmate de plata obligațiilor scadente.
Potrivit dispozițiilor art. 43 Cod comercial, în vigoare la data semnării contractului art. 2 din OG nr. 13/2011, sub imperiul căreia a apărut datoria debitoarei debitoarea datorează și dobânzile solicitate in acțiune.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, în data de 31 mai 2013 (filele 46-50), debitoarea SC REMAR_ RUARIE SA a solicitat respingerea cererii creditoarei ca fiind inadmisibilă, căci acțiunea a fost intentată fără ac in prealabil să fi fost urmată procedura prev. de art. 1014-1016 din N.C.P.C. .
Pe fondul cauzei, debitoarea a arătat că nu are caracter cert, lichid și exigibil creanța solicitată de către creditoare, ea fiind în sumă de 582.887,39 lei și pentru lămurirea cauzei prin administrarea unui probatoriu complet, se impune judecarea litigiului în procedura dreptului comun. Creditoarea face referire la un debit principal restant de 538.089,17 lei, fără a explicita proveniența exactă a acestuia, cu trimitere la documentele fiscale aferente. S-a precizat doar că debitul provine parțial, din contractul nr. 4190/_, acord cadru încheiat între părți pentru a reglementa, în general, obligațiile comerciale ulterioare ce urma să se nască între acestea în baza unor comenzi agreate de părți și parțial, din factura 20070397/_ (emisă în 2013 și nu în 2007, cum greșit a consemnat creditoarea). Această factură însă nu a fost acceptată de către debitoare până în prezent, mai ales în condițiile in care părțile semnatare au încheiat procesul-verbal din data de_ și au agreat, printre altele, la pct. e) că furnizorul renunță la a mai factura contravaloarea echipamentelor respective, urmând a le valorifica unor terți. În lumina acestor înțelegeri bilaterale, deopotrivă angajante, nici nu putea fi obligată debitoarea la plata lor, așa cum se prevede în art. 7 din contractul nr. 4190/2009. Conform acestor prevederi, în baza facturilor emise de către furnizor, debitoarea trebuia să facă plata unui avans de 30 % din preț la semnarea comenzii și restul de 70 % în
10 zile de la înștiințarea că echipamentele sunt pregătite de expediere. Or, furnizorul nu a remis nici factura în baza căreia debitoarea să facă plata (anterior înțelegerilor de renunțare la comanda) și nici nu a notificat-o cu privire la faptul că echipamentele sunt pregătite de expediere. În acest context, furnizorul nu și-a respectat obligațiile contractuale asumate, debitoarea invocând excepția de neexecutare a contractului de către acesta, întemeiată pe principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor contractuale. Astfel, în situația în care furnizorul nu și- a respectat propriile obligații ce-i incumba nu se poate prevala de propria-i culpă pentru a o obliga pe debitoare la executarea contractului
Prin înțelegerea părților, s-a prorogat termenul de plată, deci exigibilitatea creanțelor în discuție. Pe cale de consecință, suma arătată nu are caracter cert, lichid și exigibil, și în egală măsură, pentru determinarea creanței deținută de către creditoare împotriva debitoarei se impune analizarea litigiului în procedura de drept comun pentru a se determina, pe baza unui probatoriu complet, care sunt, în realitate, izvoarele generatoare de obligații de plată în sarcina debitoarei, care sunt echipamentele comandate, cele furnizate debitoarei în realitate și care sunt echipamentele facturate și acceptate de creditoare.
La primul termen de judecată stabilit in cauză la data de 2 septembrie 2013, Tribunalul specializat C. a invocat excepția necompetenței materiale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 2077/2013, dispunând declinarea competenței in favoarea Tribunalului C. .
In considerentele sentinței, instanța a reținut următoarele:
Acțiunea a fost înregistrată la data de 26 aprilie 2013, după intrarea în vigoare a Noului Cod civil.
Așa cum prevede art. 95, pct. 1, coroborate cu art. 94, al. 1, lit. j N.C.pr.civ., tribunalele sunt competente să soluționeze cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 200.000 lei. În speță, pretențiile formulate, cumulate fiind, au o valoare de peste 500.000 lei. În speță se va face aplicarea și a prevederilor art. 5, al. 1 din OUG nr. 119/2007.
Faptul că litigiul se poartă între "profesioniști"; nu atrage competența materială de soluționare a acestuia de către Tribunalul Specializat C., neexistând vreo normă de procedură care să prevadă faptul că litigiile dintre "profesioniști"; trebuie să fie judecate de către această instanță specializată. Instanță specializată fiind, Tribunalul Specializat C. nu poate soluționa decât acele cauze ce îi sunt expres date de către legiuitor spre competentă soluționare și pentru care a fost înființată.
Asimilarea "profesioniștilor"; cu comercianții, pe lângă faptul că este forțată, nici nu se poate face, sfera de întindere a celor denumiți "profesioniști"; în Noul Cod de procedură civilă, fiind mult mai mare decât cea a comercianților, definițiile acestor termeni fiind cu totul diferite.
În prezent, nu mai există norme juridice distincte care să fie aplicate litigiilor ce se poartă între "neprofesioniști"; față de cele purtate între "profesioniști";, astfel că nu are de ce o instanță specializată să soluționeze prezenta cauză căreia îi sunt aplicabile prevederile Noului Cod de procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de_, păstrându-și numărul unic de înregistrare.
La primul termen de judecată stabilit în cauză, in conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod pr.civ. verificându-și competența, Tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Tribunalului
C., instanța o va admite, pentru considerentele ce urmează:
Raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului cod civil și derivă dintr-un contract de prestări servicii.
Așadar, litigiul are natură comercială, în conformitate cu prevederile art. 4 din Codul comercial sub imperiul căruia s-au născut și s-au derulat raporturile juridice dintre părți.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale […].
Potrivit art. 37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate [….]. Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea Tribunalului Comercial C., acesta a preluat potrivit dispozițiilor art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului Cod civil ori ale Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a acestuia nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate.
Dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ, prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate, împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Este real că prin art. 19 din Legea nr. 71/2011 a fost abrogat art. 2 pct. 1 lit. a C.pr.civ. care stabilea în favoarea tribunalelor cererile în materie comercială al căror obiect este de peste 100.000 lei și astfel, aparent, soluționarea cauzei ar reveni tribunalul civil prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civ. și art. 5 al. 1 din OUG nr. 119/2007.
Cu toate acestea, soluția care rezultă din interpretarea art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, conform topografiei textului, este cea contrară.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș se reorganizează ca
tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, C. și Mureș, în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 228 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
Tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate prin Hotărârea C. nr. 654 din 31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale, prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură
"comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codul comercial din 1887.
În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Având în vedere considerentele și dispozițiile legale expuse, instanța va admite excepția invocată și în baza art. 132 N.C.P.C. va declina competența în favoarea Tribunalului Specializat C. .
Văzând și dispozițiile art. 133 și 134 din Codul procedură civilă, instanța va constata existența conflictului negativ de competență între cele două tribunale de pe raza Curții de Apel C. și va înainta dosarul acestei din urmă instanțe, în vederea pronunțării unui regulator de competență, suspendând cauza pe durata soluționării conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Declină competența materială de soluționare a cererii formulată de către creditoarea SC I. C. R & D S., cu sediul în B., Strada N., nr. 14, sector 2, în contradictoriu cu debitoarea SC REMAR_ RUARIE SA, cu sediul în
C. -N., Strada T. V., nr. 2-4, în favoarea Tribunalului C. . Constată ivit conflictul negativ de competență.
Sesizează C. ea de Apel C. în vederea soluționării acestuia. Suspendă cauza pe durata soluționării conflictului negativ de competență.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
C. -V. B.
Grefier,
L. M.
L.M. 10 Octombrie 2013 Red. CB/dact CB
_
| ← Sentința civilă nr. 540/2013. Ordonanta de plata | Încheierea civilă nr. 286/2013. Ordonanta de plata → |
|---|
