Sentința civilă nr. 512/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 512/F/2013
Ședința publică din data de 7 Februarie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: I. C., judecător GREFIER: C. S.
P. de pe lângă T. B. -N. reprezentat prin: SÎNGEORZAN ANGELA - procuror șef secție judiciară
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta E. E. T. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect Despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care;
Se constată că pârâtul nu a mandatat Direcția Generală a F. P. B. -
N. să-i reprezinte interesele în cauză.
T., din oficiu, ridică și pune în discuția părților excepția prescripției dreptului material la acțiunea formulată de reclamantă.
Reclamanta arată că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la excepția invocată din oficiu de aceasta.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, respingerea acțiunii introductive ca fiind prescrisă.
deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sun numărul de mai sus, reclamanta E. E. T., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, după cum s-a precizat la termenul din 10 ianuarie 2013 (f. 28), a solicitat ca prin sentința ce se va da în cauză să fie obligat pârâtul la plata sumei de 5000 Euro reprezentând daune morale, în favoarea reclamantei, în calitate de moștenitoare a numitei Betuker Ileana, în temeiul Legii 221/2009, cu motivarea că bunica sa Betuker Ileana a fost deportată în URSS în perioada 3 ianuarie 1945 până la data de 22 octombrie 1949. S-a mai arătat că reclamanta nu este beneficiară a Legii 118/1990 și solicită cele de mai sus întrucât prin această ultimă lege nu a fost despăgubită.
Pârâtul, legal citat (f. 17), nu și-a mandatat reprezentant în cauză și nu a formulat apărări în cauză.
1
La termenul de judecată de astăzi, tribunalul a ridicat din oficiu și a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului material la acțiune, reclamanta lăsând modul de soluționare a incidentului procedural la aprecierea instanței.
Excepția este întemeiată, va fi admisă cu consecința respingerii acțiunii introductive ca atare, pentru argumentele ce se vor arăta în continuare.
Văzând natura pretențiilor cu care a fost sesizată instanța și actul normativ pe care s-au întemeiat, se observă prevederile art. 5 din Legea 221/2009, unde se dispune că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al doilea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Textul legal instituie u termen de prescripție în cadrul căruia persoanele îndreptățite pot cere acoperirea de către stat a prejudiciului moral suferit, de 3 ani, care începe să curgă de la data intrării în vigoare a legii, respectiv 14 iunie 2009 (legea este publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 11 iunie 2009), și care se epuizează în 14 iunie 2012. Reclamanta a introdus acțiunea de față cu încălcarea termenului analizat, la 29 noiembrie 2012, așa cum se deduce din rezoluția administrativă și mențiunile de la filele 1 și 2, astfel că cererea de chemare în judecată se impune a fi respinsă ca prescrisă.
Excepția analizată are următoarele caractere: este una de fond deoarece afectează exercițiul dreptului la acțiune (aceea componentă a dreptului ce constă în posibilitatea de a obține condamnarea pârâtului), peremptorie întrucât tinde la împiedicarea judecății de fond, și absolută pentru că privește încălcarea unei norme imperative, cum este, fără îndoială, cea din prezenta cauză, și poate fi invocată din oficiu de instanță, în orice fază a procesului.
Obligația instanței de judecată ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune este prescris este stipulată în articolul 18 din Decretul 167/1958 și subzistă în litigiul actual din perspectiva articolului 6 alin. 4 din Noul Cod Civil, ce stabilește că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, adică Legea 221/2009 ce trebuie coroborată cu Decretul 167/1958.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune ridicată din oficiu de instanță și respinge în consecință cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta E. E. T. , domiciliată în B., str. I., bl. 62, ap. 48, jud. B. -
N., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în
, str. A., nr. 17, sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. S.
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. / _
2
| ← Sentința civilă nr. 1022/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Decizia civilă nr. 1797/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
