Sentința civilă nr. 519/2013. Legea 10/2001

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR . 519/2013

Ședința publică de la 22 Octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER C. -G. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții R. E. M., R. R. E., C. D., R. E. jr., R. E. -M., R. V. L., R. I. -C.

, R. A., R. V. și pe pârâții P. M. T., P. M. T. ,

S. P., C. D., I. I. și N. R. având ca obiect Legea 10/2001 rejudecarea dosarului nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile au avut loc la data de 15 octombrie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la această dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Reține că prin acțiunea civilă formulată de reclamanții R. E. M., R. R. E., C. D., R. E. jr., R. E. -M., R. V. L., R. I. -C.

, R. A., R. V. și pe pârâții P. M. T., P. M. T. ,

  1. P., C. D., I. I. și N. R. s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să dispună anularea Dispoziției nr.285/_ emisă de P. municipiului T. în ceea ce privește nerestituirea în natură a terenului în suprafață de 540 mp, înscris în CF 4419 T., nr. top 2592/1/2; să dispună obligarea pârâtelor la restituirea imobilului situat în T., str. Castrul Roman, jud. C. identificat cu nr. top 2592/1/2 în suprafață de 540 mp, în prezent închiriat unor persoane fizice; să oblige pârâții să predea efectiv reclamanților terenul anterior menționat. În subsidiar solicită obligarea pârâților la emiterea unei noi dispoziții pentru restituire în natură.

    În motivarea acțiunii, reclamanții arată că prin intermediul BEJ M. n D. au solicitat în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001 obligarea pârâților la acordarea de măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a imobilului situat administrativ în T., str. str. Traian, nr.109, jud. C. înscris în CF 4419

  2. , nr.top 2591/_ cu destinația de casă, curte și grădină în intravilan în suprafață de 4885 mp. Notificarea a fost înregistrată sub nr.10016/A1119/_

.

Prin dispoziția atacată pârâtul primarul municipiului T. a dispus restituirea doar parțială a imobilului, întrucât suprafața de 540 mp teren a fost închiriată unor persoane fizice care au amplasat o construcție neautorizată.

Prin sentința civilă nr.99/2007 Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de reclamanții R. I., R. I., R. I. C., R. E. M., R.

A. Mihai, R. A. și R. V., R. R. E., C. D. și R. E. împotriva pârâtului P. municipiului T. . A respins ca tardiv formulată acțiunea reclamantului R. E. M. și a respins acțiunea în contradictoriu cu P. municipiului T. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că din cuprinsul referatului care a stat la baza emiterii dispoziției atacate rezultă că pe terenul în suprafață de 540 mp este edificată o construcție, casă familială de către P. Ianos și soția P. E., titularul dreptului de proprietate asupra terenului fiind Statul Român. În aceste condiții s-a apreciat că terenul nu îndeplinește cerința de a fi liber și posibil de restituire în natură.

Prin decizia civilă nr.79/A/2008 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ s-a admis apelul declarat de R. I. C., R. E. M., R.

V. L., R. A., R. V., R. R. E., C. D. și R. E. împotriva sentinței civile nr.99/2007 care a fost desființată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerente, Curtea a reținut că în cursul soluționării apelului s-a încuviințat efectuarea unei expertize de identificare a imobilului evidențiat n CF 4419 T., de identificarea a eventualelor construcții edificate, a suprafeței ocupate de acestea și de stabilire a vechimii, caracterul casei edificate de numiții P. Janos și soția E. și a

împrejurării dacă acesta a fost edificată în baza unei autorizații.

Din concluziile raportului de expertiză a reieșit că parcela de teren indicată de părți face parte din parcela cu nr. top 2591/2/1/2 grădină în suprafață de 1000 mp.. Pe suprafața în litigiu există edificată o construcție care ocupă 65 mp compusă din demisol, parter, baracă din lemn și PAL, closet uscat și padoc pentru porci, doar demisolul având caracter definitiv. Întrucât demisolul ocupă suprafața de 27 mp, diferența de 563 mp este apreciată ca fiind liberă.

Aceste construcții sunt evidențiate pe planul de situație ca fiind amplasate pe numărul top 2591/2/1/2, conform identificării făcute la fața locului de către expert și prezentate în cuprinsul raportului de expertiză. Este real că în CF 4419 T. sunt înscrise ambele numere top inițiale, respectiv 2591/2 și 259, care ulterior preluării imobilului pe baza Decretului nr.92/1950 au suferit dezmembrări, însă conform raportului de expertiză reiese că terenul în litigiu se identifică din punct de vedere topografic pe nr. top 2591/2/1/2 care nici nu se mai regăsește în CF4419. Suprafața de100 mp aferentă acestui nr. top a fost transcrisă într-o altă carte funciară în favoarea numiților S. P. și SS . Ca urmare s-a apreciat că se impune introducerea în cauză a numiților S. P. și SS .

În rejudecare, tribunalul, conform îndrumărilor date prin decizia de casare a procedat la introducerea în cauză a numiților S. P. în nume propriu și în calitate de soț supraviețuitor al defunctei SS, I. I., N.

  1. și C. D. în calitate de moștenitori ai defunctei SS .

    Prin sentința civilă nr.5432/2011 pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. Ianos și P. E. față de petitul 1 al acțiunii civile formulate, extinse și precizate. S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților față de petitul 2 al acțiunii. S-a admis în parte acțiunea civilă formulată, extinsă și precizată de către reclamanții R. I. C. R. E. M., R. L., R. A., R. V., R. R. E., , C. D., R. E. jr., R.

  2. , R. C. S., R. A. C. și R. V. B. în contradictoriu cu

    pârâții Ilea V., P. E., P. Janos, Statul Român prin Consiliul local al municipiului T. și s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra cotei de ½ parte în cotă de 12/96 parte fiecare în favoarea reclamanților R. M. și R. I., în cotă de 4/96 -a parte fiecare în favoarea reclamanților R. R. E., C. D., R. E. jr., în cotă de 6/96 parte în favoarea reclamanților R. E. M. și R. A. Mihai și a pârâtului Ilea V. în cotă de 1/2parte asupra imobilului înscris în CF 15144

  3. , nr.top 2592/1/2 în suprafață de 540 mp cu titlu de drept de moștenire, în temeiul sentinței civile nr.2921/1999 pronunțate în dosar civil nr.2268/1998 al Judecătoriei T. .

S-a dispus rectificarea de CF prin radierea dreptului de superficie ce grevează imobilul teren înscris în CF 15144 T., A+1, nr top 2592/1/2 în suprafață de 540 mp constituită în favoarea pârâților P. Janos și P. E., Sentința a rămas irevocabilă prin nerecurare.

A reținut instanța că prin Sentința civilă nr.2921/1999 pronunțată în dosar nr.2268/19998 al Judecătoriei T., rămasă irevocabilă s-a dispus printre altele, anularea Încheierii CF NR.2592/1/2 cu destinația curte în suprafață de 540 mp. Încheierea de CF nr.2312/1959 este chiar cea care a fundamentat în cele din urmă înscrierea în CF 15144 T. prin aducerea din CF 4419 a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului A+1, nr. top 2592/1/2 cu destinația de curte. Terenul cu nr. top 2592/1/2 a rezultat din dezmembrarea nr. top 2592, care face parte din masa succesorală rămasă după defunctul P. I. . În fine, sentința din 1999, fiind pronunțată în contradictoriu cu Statul Român față de acesta a produs efecte, fără înscrierea în CF. În aceste condiții, Statul Român nu mai putea dispune de teren și să-l transmită mai departe în favoarea unor terțe persoane, în speță în favoarea lui

P. Janos și soția E. .

Prin urmare, în condițiile în care s-a statuat în mod irevocabil că terenul în suprafață de 540 mp, identificat cu nr. top 2592/1/2 nu a mai constituit proprietatea Statului Român din anul 1999, că acest teren aparține reclamanților în cauză cu titlu de moștenire după antecesorul lor P. I. și s-a dispus înscrierea în CF a dreptului lor de proprietate, acest teren nu mai era la intrarea în vigoarea a Legii nr.10/2001 în proprietatea Statului Român și în administrarea Consiliului locala l municipiului T. . De asemenea, potrivit dispozițiilor art.2 din Legea nr.10/2001 imobilul fiind în baza sentinței civile nr.2921/1999 în proprietatea reclamanților nu mai putea face obiectul legii speciale, iar P. municipiului T. nu mai avea competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent cu privire la acest imobil.

Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că dispoziția nr.285/2006 este nelegală în privința soluției date cu privire la terenul în suprafață de 540 mp cu nr. top 2592/1/2. Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art.26 alin.3 și 4 din Legea nr.10/2001 va admite în parte acțiunea și va dispune anularea parțială a Dispoziției nr.285/2006 emisă de pârâtul P. municipiului T. în ceea ce privește soluția cu privire la suprafața de 540 mp teren cu nr. top. 2592/1/2.

În condițiile în care terenul nu putea face obiectul Legii nr.10/2001, iar pârâții nu mai aveau nici un drept de dispoziție asupra acestuia se impune a fi respinsă cererea de emitere a unei noi dispoziții, precum și aceea de punere în posesie.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții R.

E.

M.

decedat in cursul procesului continuată de moștenitorii R. S.

, R.

C.

S.

, R. V. B.

, R.

C. A., toți cu domiciliul în T., str. A.

Ș.

, nr.1, jud. C., R.

R.

E. , domiciliat în P., str. C., nr.9, bl.33,

ap.37, jud. Prahova, C. D. , domiciliată în C. -N., str, H., nr.4,ap.25, jud. C., R. E. jr, domiciliată în B., b-dul C., nr.23, bl.A7, R. E. M. , domiciliat în T., P-ța 1 D. 1918, nr.27, ap.1, jud.

C., R. V. L., domiciliată în T., P-ța 1 D. 1918, nr.27, ap.1, jud.

C., R. I. - C., R. A. și R. V., toți cu domiciliul în în T., P-ța 1 D. 1918, nr.27, ap.1, jud. C. împotriva pârâților P. municipiului T.

, Municipiul T. prin Primar, ambii cu sediul în T., b-dul 1 D. 1918, jud. C., S. P., I. I., N. R. și C. D. în calitate de moștenitori ai defunctei SS, toți cu domiciliul în T., str. Castrul Roman, nr.24/A, jud. C. și în consecință :

Dispune anularea parțială a Dispoziției nr.285/2006 emisă de pârâtul P. municipiului T. în ceea ce privește soluția cu privire la suprafața de 540 mp teren cu nr top. 2592/1/2. Menține restul dispozițiilor.

Respinge restul cererilor.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în șțedința publică din_ .

Președinte, Ana-SS

Grefier,

C. -G. H.

Red/DacT-SS 11 ex._

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 519/2013. Legea 10/2001