Decizia civilă nr. 206/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 206/R/2013
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de Apel C.
Judecători: A. C.
V. M. - președintele Curții de Apel C. Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâții
C. LOCAL AL M. C. -N. precum și recursul declarat de pârâtul recurent G. G. M. împotriva deciziei civile nr. 452/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ * privind și pe reclamanții S. G.
L., DP D. R., B. N. R. și B. N., având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2013 când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj reclamantele S. N. V.
I., DP D. R., B. R. C. M. au chemat în judecata pe pârâtii Statul R. prin C. Local al municipiului C. N., G. G. M., solicitând instanței să constate ca imobilul situat in C. N., str.6 Martie nr.24-actuala I.
M. nr.24, identificat in CF 22632 C. si transcris apoi in CF 1. C., cu nr.ser. A+1, nr. top 42/2/I, A+2, nr. top 42/2/II, A+3, nr. top 42/2/IV, A+4, nr.top 42/2/V, A+5, nr.top 42/2/VI, a fost preluat abuziv si trecut în proprietatea Statului
R. și în consecinta sa se constate nulitatea absoluta a trecerii în proprietatea Statului R. a acestui imobil; să se dispuna restabilirea situației anterioare de CF prin radierea dreptului de proprietate a Statului R. si reîntabularea dreptului de proprietate al fostului proprietar, respectiv al numitei Ostoia E. ; sa se constate ca reclamantele sunt mostenitoare legale dupa defuncta Ostoia E., în calitate de fiice si în consecinta sa se dispuna intabularea in CF a dreptului lor de proprietate cu titlu de mostenire, in parti egale, ca bun propriu; să se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare nr.36244/_ încheiat intre Statul R. prin SC CONSTRUCTARDEALUL SA C. N. cu pârâtul G. G. M.
, cu cheltuieli de judecata.
Cadrul procesual a fost extind de către reclamanți față de pâritii P. V., P.
I., P. N., P. Ana, P. M., P. M., P. M. si M. u M., toti in calitate de mostenitori ai defunctei P. M., împotriva cărora reclamantele au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumparare nr. 35403/_ încheiat între Statul R. si defuncta P. M. cu privire la ap. nr. 5 din imobil.
Prin Sentința civilă nr. 20125/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis acțiunea formulata de reclamanții DP D. R.
, S. G. L., B. N. R., B. N., în contradictoriu cu Statul R. prin
C. Local al municipiului C. -N., si G. G. M. .
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 36244/_ încheiat între pârâtul G. G. M. și C. Local C. -N. în baza Legii 112/1995 cu privire la apartamentul nr.2 apartamentul nr. 2, situat în imobilul situat in C. N. (fosta 6 Martie) nr.24, et. 1, compus din 3 camere, in suprafață de 149,39 mp, identificat in CF 22632 C. si transcris în CF 1. C. .
S-a dispus radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului G. G. M. înscris în baza contractului anulat.
S-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților, în calitate de moștenitori ai fostului proprietar tabulari.
A obligat pârâții, in solidar, la plata sumei de 600 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantelor.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare nr.36244/_ încheiat între Statul R. prin mandatar SC CONSTRUCTARDEALUL SA C. N., în calitate de vânzător și pârâtul G. G. M., în calitate de cumpărător, acesta din urma a achiziționat, în temeiul Legii nr. 112/1995, imobilul apartamentul nr. 2, situat în imobilul situat in C. N. (fosta 6 Martie) nr.24, et. 1, compus din 3 camere, in suprafață de 149,39 mp, identificat in CF 22632 C. si transcris apoi in CF 1.
C. .
Potrivit copiei de CF colectiva nr. 2140 C. -N., la data confiscării, proprietar tabular al imobilului situat pe str. 6 Martie nr. 24, respectiv ap. nr. 1,
2 și 4 era antecesoarea reclamanților Ostoia E. . Prin încheierea civ. nr. 528/_, s-a dispus înscrierea sent. pen. nr. 1192/_ pronunțată de T. ul P. ular al orașului T. în dos. nr. 12668/1959 și a procesului verbal de confiscare din data de_ și întabularea dreptului de proprietate al Statului
R., în folosința Sfatului P. ular al orașului C., asupra ap. nr. 1, 2 și 4 și a părților indivize comune, cu titlu de drept de confiscare.
În baza documentației tehnice înregistrate la data de_, imobilele ap. nr. 1, 2 și 4 au fost transcrise în CF nr. 1. nou înființată, în favoarea Statului
R. și în administrarea operativa a C. ui Local la M. C. -N. .
Prin dec.civ. nr. 356/A/2010 pronunțată de Tribunalul Cluj și confirmata prin dec. civ. nr. 4329/R/2010 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a reținut caracterul abuziv al preluării, prin confiscare penală, a imobilul aparținând antecesoarei reclamanților, în baza Legii nr. 284/1947. Astfel, s-a reținut că dispozițiile OUG nr. 190/2000, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 591/2004, prevăd în mod clar și neechivoc că, prin preluare abuziva se înțelege orice confiscare/preluare făcută de Statul Român în baza Legii nr. 284/1947.
În speță, instanța a constatat că, actul de vânzare cumpărare încheiat cu pârâtul G. G. M. sub nr. 36244/_, a fost încheiat înainte de apariția OUG nr. 190/2000 care a reglementat caracterul abuziv al preluărilor, cu titlu de confiscare, efectuate în temeiul Legii nr. 284/1947. Pe de alta parte, dispozițiile HG nr. 11/1997 în vigoare la data formulării cererii de revendicare în temeiul Legii nr. 112/1995 înregistrată sub nr. 1091/_ prevedeau la art. 1 alin 2 că "imobilele cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care erau folosite ca locuințe și care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la
data respectiva, cum sunt: Decretul nr. 92/1950, Decretul nr. 111/1951, Decretul nr. 142/1952, Legea nr. 4/1973 și Decretul nr. 223/1974."
Prin urmare, din punctul de vedere al reglementărilor legale existente la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, nu se putea concluziona în sensul inexistenței unei incertitudini cu privire la posibilitatea ca imobilul să nu fi trecut în proprietatea statului cu respectarea prevederilor legale, părțile fiind ținute astfel să aprecieze asupra posibilității încheierii actului.
În speță, contractul de vânzare cumpărare încheiat de către Statul Român și pârâtul G. a fost încheiat înainte de soluționarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 112/1995, ulterior încheierii contractului de către părți, la data de_ fiind emisă hotărârea nr. 80/_ de către Comisia Județeana pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 în dos. nr._ prin care s-a respins cererea reclamantelor formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 și înregistrata sub nr. 1091/_, Comisia Județeană reținând că măsurile reparatorii prevăzute de art. 26 din Legea nr. 112/1995 nu se aplica imobilelor preluate de către stat prin hotărâri judecătorești penale.
Ori, în condițiile in care dispozițiile HG nr. 11/1997 prevedeau posibilitatea formulării cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor, de către persoanele îndreptățite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun, pentru imobilele care nu fac obiectul Legii nr. 112/1995 și preluate fără titlu valabil, vânzarea imobilului înainte de soluționarea cererii formulate de către reclamante, privind-o astfel de dreptul de a-și stabili pe care judecătorească temeinicia sau netemeinicia cererii de restituire și în condițiile existenței unor reglementări legale interpretabile, constituie o dovada a relei credințe a vânzătorul Statul Român.
Ori, în condițiile în care, ulterior, în mod explicit, dispozițiile OUG nr. 190/2000, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 591/2004, au prevăzut în mod clar și neechivoc că, prin preluare abuziva se înțelege orice confiscare/preluare făcută de Statul Român în baza Legii nr. 284/1947, instanța a apreciat că la data încheierii actului de vânzare cumpărare nr. 36244/_, Statul Român nu deținea un titlu valabil în sensul Legii nr. 112/1995 coroborat cu art.1 pct.1 și 2 din HG 11/1997.
În ceea ce privește atitudinea subiectivă a pârâtului G. M. la momentul încheierii contractului în litigiu, respectiv a problemei dacă raportat la ansamblul circumstanțelor care caracterizau situația juridică a imobilului la data încheierii contractului acesta a putut sau nu să-și formeze convingerea că titlul prin care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea, instanța a reținut in sarcina acestuia nu se poate reține buna credință.
Astfel, deși în cartea funciara era operată înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, cercetarea cărții funciare colective nr. 2140 C. -N.
, i-ar fi permis informarea supra modalității in care Statul Român a preluat imobilul, respectiv în temeiul unei sentințe penale de condamnare de la proprietarul tabular înscris în cartea funciara. Totodată, în contextul existent ca urmare a apariției Legii nr. 112/1995 ce a permis foștilor proprietari să solicite retrocedarea imobilelor, pârâtul avea obligația de diligență de a se interesa dacă cu privire la imobilul respectiv s-a formulat cerere de restituire și care era stadiul soluționării acestei cereri, lipsa de informare fiind-i imputabila. Împrejurarea invocată de pârâtul C. Local cu privire la faptul că nu s-a notat nicio acțiune judecătorească in cartea funciară, nu poate fi opusă reclamantelor câtă vreme se poate presupune in mod rezonabil că acestea așteptau soluționarea cererii lor formulate pe cale administrativa.
Prin urmare, reținând că reclamanții au obținut în justiție constatarea nulității titlului Statului și nici nu se poate opune buna credință a pârâtului cumpărător, se impune în cauză constarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 36244/_, încheiat cu privire la imobilul situat in C.
-N., str. 6 Martie nr.24-actuala I. M. nr.24, identificat in CF 22632 C. si transcris apoi in CF 1. C., cu nr.ser. A+1, nr. top 42/2/I, A+2, nr. top 42/2/II, A+3, nr. top 42/2/IV, A+4, nr.top 42/2/V, A+5, nr.top 42/2/VI, acțiunea reclamantelor urmând a fi admisa ca atare.
Prin decizia civilă nr. 452/A din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ * s-au respins ca nefondate apelurile declarate de C. local al municipiului C. -N. și G. G. M., împotriva Sentinței civile nr. 20125/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a menținut-o în totul.
S-a respins cererea intimatelor DP D. R. și B. N. R. de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
În rejudecare instanța de fond a analizat pretențiile formulate împotriva pârâtului G., în limitele trasate prin decizia de casare, decizie care a reținut în mod irevocabil că imobilul solicitat de către reclamanți în temeiul Legii 10/2001 a trecut în patrimoniul statului fără un titlu valabil.
Raportat la această statuare, analiza instanței de fond cu privire la legalitatea contractului de vânzare-cumpărare s-a circumscris dispozițiilor legale incidente în această materie, respectiv art. 46 din Legea 10/2001, temei în baza căruia putea fi analizată legalitatea acestui contract.
Din perspectiva art.46 al Legii 10/2001 care reglementează materia legată de legalitatea actelor de înstrăinare, inclusiv în procesul de privatizare, a imobilelor preluate în perioada regimului comunist, trebuie analizate aceste contracte.
Inexistența motivelor de nulitate în legătură cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare din perspectiva Legii 112/1995, apărare invocată de către apelantul G. ean, nu pot fi primite.
Este adevărat că imobilul a trecut în patrimoniul statului în baza Sentinței penale 1192/1959 pronunțată de fostul T. P. ular al orașului T., ca și pedeapsă complementară aplicată în baza art. 25 din Codul penal în vigoare la acea dată, însă această confiscare nu justifică existența unui titlu al statului.
Prin declararea ca fiind abuzive a preluărilor făcute de stat în temeiul Legii 284/1947, lege care a stat la baza condamnării antecesoarei reclamanților și măsurile complementare capătă acest caracter.
Incidența în cauză a art. 26 alin. 2 din Legea 112/1995 nu poate fi primită în interpretarea dată de către apelantul G. .
Faptul că măsurile reparatorii prevăzute de Legea 112/1995 nu se aplică în cazul imobilelor cu destinația de locuință nu trebuie interpretat ab initio, că aceste imobile puteau fi înstrăinate chiriașilor.
În același sens imobile aparținând fostelor persoane juridice sau cultelor religioase care în perioada regimului comunist au fost preluate de stat nu au putut fi înstrăinate în temeiul Legii 112/1995.
Aceasta denotă că imobilele care nu au fost avute în vedere de legiuitor în art. 1 nu puteau face obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul art. 9 din Legea 112/1995.
Dispozițiile art. 10 din Legea 112/1995 nu cuprind în mod limitativ așa cum arată apelantul prin motivele de apel, excepțiile de la imobilele care pot fi înstrăinate.
Criticile referitoare la titlul statului nu se impun a fi analizate întrucât instanța de recurs a stabilit irevocabil că preluarea realizată are un caracter abuziv.
Instanța de fond a realizat o corectă analiză a bunei-credințe a cumpărătorilor, prin prisma prev. art. 45 din Legea 10/2001, lege care leagă soarta contractelor de existența sau inexistența bunei-credințe.
Este fără dubiu că în termenul prevăzut de Legea 112/1995 a fost formulată o notificare, notificare care a primit soluție ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare. În acest fel încheierea contractului de vânzare-cumpărare înaintea pronunțării unei hotărâri aferente notificării formulate nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 112/1995.
Pe de altă parte, știind că această notificare nu a fost soluționată dar și din analiza cărții funciare, apelantul G. ean putea să cunoască situația imobilului și implicit faptul că imobilul nu este supus în ceea ce privește chiriașul înstrăinării.
Argumentele cuprinse în motivele de apel ale C. ui local au în vedere existența sau inexistența unui titlu cu privire la preluarea făcută de către stat, argumente care nu se mai impun a fi analizate din nou și prin perspectiva celor statuate irevocabil prin decizia de casare, iar argumentele invocate în susținerea bunei-credințe a părților, nu sunt întemeiate.
Așa cum a reținut și instanța de fond cumpărătorii puteau și trebuiau să cerceteze situația imobilului, astfel încât demersul acestora de solicitare a încheierii actului de vânzare-cumpărare prin prisma dispozițiilor care permiteau înstrăinarea să fie considerate a fi făcute cu bună-credință.
Chiar dacă prin prisma art. 26 din Legea 112/1995, imobilul ar fi fost exclus de la măsuri reparatorii, faptul preluarii în baza unei hotărâri judecătorești ce nu poate fi considerată preluare cu titlu, nu duce la concluzia că apelantul a acționat cu bună-credință.
Pe de altă parte, nici atitudinea apelantului C. local prin care acesta susține existența bunei-credințe a apelanților nu poate fi trecută cu vederea din perspectiva faptului că acesta este acela care a permis înstrăinarea bunului neputând fi vorba de o eroare comună și invicibilă.
Eroarea comună de care vorbește apelantul, cel puțin din perspectiva sa nu există iar faptul că el s-a comportat ca și un proprietar nu este de natură să genereze efecte juridice prin aplicarea principiului eror comunis facit ius.
Împrejurarea că în cartea funciară nu a fost notat vreun litigiu cu privire la imobil și că reclamanții nu ar fi comunicat notificarea cumpărătorilor nu creează aparența unei bune-credințe atâta timp cât această notificare a fost depusă în termen, vânzătorul a avut cunoștință de ea și a procedat la înstrăinarea imobilului anterior soluționării.
În situația existenței bunei-credințe cumpărătorul ar fi trebuit să realizeze ei înșiși acțiuni de informare pentru a vedea starea reală a imobilului din punct de vedere juridic și să solicite încheierea actului de vânzare-cumpărare doar în urma soluționării tuturor cererilor legate de imobil.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 296 C. proc. civ. a respins ca nefondate apelurile declarate de C. local al municipiului C. -N. și G.
G. M., împotriva Sentinței civile nr. 20125/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care a menținut-o în totul.
Cererea de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial a fost respinsă, întrucât nu a fost făcută nici o probă în legătură cu achitarea vreunei sume cu acest titlu, prin depunerea chitanței justificatoare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL M.
-N. și G. G. M. .
Prin recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N. s-a solicitat modificarea deciziei civile nr. 452/2012 a T. ului C. în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanți.
În motivare s-a arătat că imobilul pentru care s-au solicitat despăgubiri nu a făcut obiectul Legii nr. 112/1995 și nici al Legii nr. 10/2001 preluarea în proprietatea statului făcându-se cu titlu de confiscare, în baza unei sentințe penale.
Abia ulterior soluționării cererilor formulate de reclamanți privind imobilul în litigiu s-a stabilit prin OUG nr. 190/2000 modificată prin Legea nr. 591/2004 că orice confiscare făcută în baza Legii nr. 284/1947 trebuie considerată ca fiind abuzivă, titlul statului în această situație fiind nevalabil. În mod nelegal se face referire la aceste norme care nu au legătură cu contractul în cauză fiind ulterioare încheierii acestuia.
În mod greșit s-a apreciat de către instanța de apel că în cauză au fost încălcate prevederile Legii nr. 112/1995 în momentul încheierii contractului de
vânzare-cumpărare. Art. 26 din lege prevede în mod expres că măsurile reparatorii prevăzute de aceasta nu se aplică în cazul imobilelor cu destinația de
locuințe trecută în proprietatea statului prin hotărâri judecătorești penale sau în temeiul Legii nr. 18/1968. Chiar dacă ar fi fost altfel revendicatorii ar fi putut beneficia doar de despăgubiri deoarece nu aveau calitatea de chiriași ai imobilului, acesta nefiind liber la data apariției legii.
Mai mult decât atât apartamentul în litigiu nu era exceptat de la vânzare, instanța de fond și cea de apel adăugând la lege sub acest aspect. Art. 9 alin. 6 și art. 10 alin. 1 și 2 din Legea nr. 112/1995 prevăd în mod expres situațiile în care imobilele cu destinația de locuință sunt exceptate de la vânzare, imobilul în speță neaflându-se în niciuna din aceste situații.
În ceea ce privește titlul statului, instanțele de fond au dat o interpretare greșită acestei noțiuni, făcându-se confuzie între preluarea fără titlu valabil și preluarea abuzivă.
În primul rând nevalabilitatea titlului statului s-a stabilit ulterior perfectării contractului de vânzare-cumpărare, în accepțiunea Legii nr. 112/1995 titlul reprezentându-l orice act normativ edictat de organele vremii indiferent de factura sa, preluarea fără titlu reprezentând o preluare în fapt, ceea ce nu este cazul în speță.
Nu s-a ținut cont de faptul că Statul Român a dobândit un drept de proprietate înscris în CF fiind criticabilă și susținerea instanței în sensul că pârâtul ar fi trebuit să aprecieze valabilitatea titlului statului ulterior consultării cărții funciare în care era înscris Statul Român, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea criticabilă este apreciată soluția instanței de apel potrivit căreia pârâtul ar fi trebuit să aprecieze faptul că preluarea nu era valabilă, această cerință excedând cu mult minima diligență de care instanța trebuia să țină seama în aprecierea bunei credințe.
Aspectul preluării cu sau fără titlu a unui imobil a fost unul amplu dezbătut, definiția noțiunii fiind fluctuantă astfel cum rezultă și din practica CEDO, pârâtul neputând face aprecieri asupra acestui fapt.
Pârâtul a fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare- cumpărare, trebuind a se da eficiență și principiului aparenței în drept.
Trebuie avută în vedere situația de CF a imobilului la data încheierii contractului de vânzare cumpărare și faptul că foștii proprietari nu și-au manifestat în nici un fel intenția de a revendica imobilul.
S-a mai invocat principiul securității circuitului civil și al stabilității raporturilor juridice.
Prin recursul declarat de pârâtul G. G. M. s-a solicitat modificarea deciziei civile nr. 452/2012 a T. ului C. în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 20125/2011 a Judecătoriei C. -N., schimbându-se aceasta în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanți, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În motivare s-a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 315 pct. 1 C.pr.civ., prin decizia civilă nr. 350/2010 a T. ului C. menținută prin decizia civilă nr. 4329/2010 a Curții de Apel C. statuându-se că situația imobilului în litigiu se circumscrie art. 2 pct. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001, fiind deci preluat cu titlu valabil de către Statul Român.
Se dă o interpretate greșită noțiunii de preluare abuzivă, în această sferă intrând atât preluările cu titlu valabil cât și cele fără titlu valabil, precum și preluările făcute fără nici un fel de titlu.
Distincția privitoare la caracterul titlului statului s-a făcut prin HG nr. 11/1997 și prin Legea nr. 213/1998, texte avute în vedere în decizia de casare prin care s-a stabilit valabilitatea titlului statului.
S-au încălcat prin decizia atacată prevederile art. 1, 2, 9, 10, 18 lit. c, 26 pct. 2 din Legea nr. 112/1995, fiind de principiu că existența motivelor de nulitate trebuie să fie prezente la momentul încheierii actului. Acest principiu a fost încălcat.
Titlul valabil al statului, reținut prin decizia de casare a fost ignorat de instanțele care au dat soluțiile în rejudecare, dispozițiile OUG nr. 190/2000 neavând implicații asupra valabilității titlului statului raportat la data intrării în vigoare a acestora.
La momentul încheierii contractului erau incidente dispozițiile art. 26 pct. 2 din Legea nr. 112/1995, prin prisma acestui text de lege cererea reclamanților formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 fiind inadmisibilă. Acest text de lege se referă numai la imposibilitatea acordării de măsuri reparatorii fără a exclude aplicarea art. 9 din Legea nr. 112/1995 privind vânzarea imobilelor.
S-a mai arătat că cererea formulată de către reclamanți în temeiul Legii nr.
112/1995 nu figurează înregistrată la C. Local al municipiului C. -N. .
În ceea ce privește dispozițiile art. 10 din Legea nr. 112/1995 s-a precizat că în mod nelegal instanța de apel a apreciat că excepțiile menționate la acest text de lege nu sunt limitative.
În consecință, fiind respectate dispozițiile legale în vigoare la data de _
, în speță erau incidente dispozițiile art. 45 alin. 1 și 4 din Legea nr. 10/2001 și nu dispozițiile art. 45 alin. 1 și 2, neimpunându-se analizarea bunei sau relei credințe la încheierea contractului. Situația reclamanților intră sub incidența art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 pct. 1, 2 și 3 teza I C.pr.civ.
În probațiune s-a depus la dosar adresa nr. 354111/2012 emisă de C. Local al municipiului C. -N. și un extras din registrul de intrare-ieșire corespondență al Registraturii generale a Primăriei municipiului C. -N. pentru anul 1996.
Reclamantele intimate nu au formulat întâmpinare la recursurile declarate, depunând la dosar concluzii scrise prin care au solicitat respingerea acestora.
În motivare s-a arătat că instanța de apel a respectat prevederile art. 315 C.pr.civ. raportat la decizia nr. 356/2010 a T. ului C. și decizia nr. 4329/2010 a Curții de Apel C. .
Raportat la caracterul abuziv al trecerii imobilului în proprietatea Statului Român, reținut prin cele două decizii s-a analizat contractul de vânzare- cumpărare încheiat între pârâți.
În cauză sunt incidente prevederile art. 45 alin. 1 și 4 din Legea nr. 10/2001 și art. 26 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, stabilindu-se în mod clar că sunt exceptate de la prevederile legii imobilele care au fost preluate în baza unor hotărâri penale de condamnare. Acest din urmă text de lege trebuind interpretat raportat la scopul Legii nr. 112/1995 care a fost acela de acordare a măsurilor reparatorii foștilor proprietari ai imobilelor cu destinația de locuințe și nu acela de a vinde chiriașilor locuințele aflate în proprietatea statului.
Numai imobilele pentru care puteau fi acordate măsuri reparatorii în baza Legii nr. 112/1995 puteau fi înstrăinate în baza art. 9 din lege, în acest sens fiind și prevederile art. 7 și urm. din Legea nr. 112/1995.
Independent deci de calificarea titlului statului ca fiind valabil sau nu raportat la prevederile art. 25 și 26 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 imobilul nu a făcut obiectul acestei legi, neputând deci fi înstrăinat către chiriași.
În ceea ce privește buna credință a cumpărătorilor s-a arătat că aceasta nu exista la momentul încheierii contractului, imobilul fiind înstrăinat deși exista o cerere de restituire a imobilului nesoluționată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Pârâții puteau cunoaște că imobilul nu făcea obiectul Legii nr. 112/1995, acest aspect rezultând din înscrierea de CF.
Analizând recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M. C. -N. și G. G. M. împotriva deciziei civile nr. 452 din_ a T. ului C., Curtea reține următoarele:
Criticile formulate în cele două cereri de recurs se suprapun parțial, neimpunându-se a se analiza distinct, urmând a se analiza distinct numai chestiunile care diferă, dacă aceasta se impune.
În ceea ce privește prima critică formulată în recursul declarat de către pârâtul G. G. M., încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 315 pct. 1 C.pr.civ. se apreciază că aceasta este întemeiată.
Prin decizia civilă nr. 4329/2010 a Curții de Apel C., respectiv în considerentele acesteia, s-a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, menționându-se temeiul de drept al acțiunii formulate de reclamanți ca fiind art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001. Acest text de lege a fost reținut și prin decizia civilă nr. 356/2010 a T. ului C., analizată și menținută pe acest aspect prin decizia civilă nr. 4329/2010 a Curții de Apel C., constatându-se că situația imobilului în litigiu intră sub incidența lit. h a art. 2 din Legea nr. 10/2001, text de lege pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea.
La art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001 se prevede că prin imobil preluat abuziv se înțelege și orice alt imobil preluat de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
Rezultă deci că prin decizia civilă nr. 356/2010 a T. ului C., irevocabilă prin decizia civilă nr. 4329/2010 a Curții de Apel C., statuându-se în sensul că imobilul în litigiu intră sub incidența art. 2 alin. 1 lit.h din Legea nr. 10/2001 s-a statuat în sensul că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, asupra acestui aspect nemaiputându-se reveni în rejudecarea cauzei prin decizia nr. 452/2012 a T. ului C., decizie care face obiectul prezentelor recursuri decât cu încălcarea prevederilor art. 315 C.pr.civ.
Din această perspectivă imobilul în litigiu face deci obiectul Legii nr.112/1995, conform art.1 din lege numai imobilele trecute în proprietatea statului cu titlu fiind avute în vedere aceasta.
Ceea ce se impune a fi de asemenea verificat, astfel cum se arată și în poziția procesuală formulată de către reclamantele intimate, este aspectul dacă imobilul în litigiu făcea obiectul Legii nr. 112/1995 și raportat la celelalte prevederi ale acesteia, putând fi deci înstrăinat în condițiile acestei legi speciale.
Relevante din această perspectivă sunt prevederile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 112/1995. Art. 25 din lege prevede că prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, la art. 26 alin. 2 stipulându-se că măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege nu se aplică în cazul imobilelor cu destinația de locuință trecute în
proprietatea statului prin hotărâri judecătorești penale sau în temeiul Legii nr.
18/1968.
Într-adevăr textul art. 26 alin. 2 din lege este în sensul excluderii de la aplicarea prevederilor acestei legi a imobilelor cu destinația de locuință trecute în proprietatea statului prin hotărâri judecătorești penale sau în temeiul Legii nr. 18/1968 numai în ceea ce privește măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995.
În ciuda formulării defectuoase a textului se apreciază că nu poate fi acceptată interpretarea dată acestuia de către pârâtul recurent G. G. M. în sensul că textul nu se poate extinde și în ceea ce privește posibilitatea înstrăinării imobilelor care cad sub incidența art. 26 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 atâta timp cât sunt îndeplinite toate celelalte condiții prevăzute de Legea nr. 112/1995 în vederea înstrăinării locuințelor în favoarea chiriașilor.
Legea nr. 112/1995 nu poate fi interpretată decât în ansamblul său, în aceste condiții neputând fi apreciată ca fiind în spiritul legii interpretarea în sensul că obiectul legii ar fi diferit în ceea ce privește imobilele pentru care se acordă măsuri reparatorii și imobilele care pot fi înstrăinate chiriașilor în temeiul său, fiind vorba despre aceeași categorie de imobile pentru ambele ipoteze(a se vedea în acest sens decizia civilă nr.1764/2006 a Curții de Apel C. ).
Concluzionând în sensul că imobilul în litigiu a fost înstrăinat deși nu făcea obiectul Legii nr. 112/1995 din perspectiva celor reținute mai sus, rezultă că nu se poate aprecia că a fost încheiat cu respectarea prevederilor acestei legi contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare se solicită de către reclamantele
DP dora R. și B. N. R. . La art.45 alin.1 din Legea nr.10/2001 se prevede că aceste contracte sunt valabile numai dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării, în același sens fiind și dispozițiile alin.4 al art.45 din aceasta, sancțiunea care intervine în această situație fiind nulitatea absolută a actului juridic.
În același sens a reținut de altfel și instanța de apel.
Având în vedere aspectele reținute mai sus nu se mai impune a se cerceta dacă au fost respectate celelalte condiții prevăzute de Legea nr.112/1995 pentru încheierea valabilă a contractului de vânzare cumpărare, pentru a fi apreciat ca fiind încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 fiind necesară respectarea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de lege în acest sens. Nu are deci relevanță nici buna sau reaua credință în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, fiind incidente prevederile art. 45 alin. 1 și 4 din Legea nr. 10/2001. Atitudinea subiectivă a părților în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare ar fi prezentat relevanță numai dacă s-ar fi constatat în prealabil respectarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, fiind vorba despre un imobil preluat fără titlu valabil, ceea ce nu este cazul în speță.
În ceea ce privește neformularea de către reclamante unei cereri de retrocedare în temeiul Legii nr.112/1995, teză susținută de către pârâtul G.
G. M., se constată că prin Hotărârea nr.80/1999 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr.112/1995 s-a soluționat această cerere, hotărârea făcând deci dovada existenței cererii. Aspectul este oricum nerelevant având în vedere considerațiile anterioare.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. instanța va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M. C. -N. și
G. G. M. împotriva deciziei civile nr. 452 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o va menține ca legală.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M.
C. -N. și G. G. M. împotriva deciziei civile nr. 452 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | ||
D. | -L. B. A. | C. | V. M. |
Grefier,
S. -D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel: Dorin Tatu, C. A. C. Jud.fond: A. Grigorie Ioniță
| ← Decizia civilă nr. 1263/2013. Legea 10/2001 | Sentința civilă nr. 519/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
