Decizia civilă nr. 74/2013. Legea 10/2001

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 74/R/2013

Ședința publică din 11 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: A. -A. P.

C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele M. DS A. și M. D. A. I., împotriva sentinței civile nr. 460 din 05 iunie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați

S.C. Z. S.A. B., prin LICHIDATOR M. M., T. N. C., P. G.

N., P. C. A., P. C. A. și S.C. I. S.R.L., având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantelor recurente, doamna avocat S. -I. G., cu împuternicire avocațială pentru redactarea și susținerea recursului, la f. 8 din dosar, reprezentantul pârâtului intimat P. com. A., domnul avocat A.

V. M., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 22 din dosar și reprezentanta pârâtei intimate S.C. I. S.R.L., doamna avocat A. D., care arată că se prezintă în substituirea doamnei avocat R. S., conform delegației de substituire pe care o depune la dosar, lipsă fiind părțile persoane fizice personal și reprezentanții celorlalte părți.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu pârâta intimată S.C. I. S.R.L., însă este legal îndeplinită cu celelalte părți.

Recursul declarat de reclamantele M. DS A. și M. D. A.

I. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 50 din Legea nr. 10/2001.

S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea constată că citația care a fost trimisă pârâtei intimate S.C. I. S.R.L. pentru termenul de judecată de azi, a fost restituită instanței, iar pe aceasta agentul poștal a scris următoarea mențiune: "Destinatar mutat. Noul proprietar nu permite afișarea";. De asemenea, constată că viciul de procedură cu pârâta intimată S.C. I. S.R.L. se acoperă prin prezența în instanță a reprezentantei acestei părți.

La întrebarea instanței, adresată reprezentantei pârâtei intimate S.C. I. S.R.L., referitoare la împrejurarea dacă aceasta cunoaște noul sediu al părții pe care o reprezintă, aceasta arată că S.C. I. S.R.L. are sediul în C. -N., str. Kovari nr. 8, jud. C. .

Curtea constată că la data de_ prezenta cauză a fost repusă pe rol, din oficiu, de către instanță, pentru a se pune în discuția părților incidența în cauză a art. 28 din Legea nr. 10/2001 republicată și eventuala incidență în cauză a unui motiv de recurs de ordine publică, respectiv lipsa calității procesuale pasive a P. ui com. A. .

Curtea pune în discuția reprezentantei reclamantelor recurente, a repre- zentantului pârâtului intimat P. com. A. și a reprezentantei S.C. I.

S.R.L. incidența în cauză a art. 28 din Legea nr. 10/2001 republicată și dacă P.

com. A. era obligat să indice unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, precum și eventuala incidență în cauză a unui motiv de recurs de ordine publică, respectiv lipsa calității procesuale pasive a P. ui com. A. .

Reprezentanta reclamantelor recurente arată că la termenul de judecată anterior s-a discutat despre mai multe aspecte, respectiv despre incidența în cauză a art. 21 și 29 din Legea nr. 10/2001, iar acum se pune în discuție și incidența în cauză a art. 28 din Legea nr. 10/2001 republicată. De asemenea,

arată că singurele persoane care pot să aibă calitate procesuală pasivă în această cauză sunt S.C. I. S.R.L. în calitate de unitate deținătoare a imobilului în litigiu și unitatea investită cu soluționarea notificării, însă în cazul în care nu se cunoaște identitatea investită cu soluționarea notificării, potrivit legii, notificarea trebuia trimisă P. ui com. A. sau P. ui mun. București. Totodată, arată

că a efectuat o adresă către P. com. A. în care a solicitat să-i comunice date cu privire la imobilul în litigiu, iar la dosarul cauzei există răspunsul Primăriei com. A. în care se spune "Adresați-vă S.C. I. S.R.L.";, deoarece nu are ce anume să-i comunice cu privire la imobilul în litigiu.

Reprezentanta reclamantelor recurente arată că art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată se referă la situația când nu există unitate administrativă care să indice identitatea investită cu soluționarea notificării. De asemenea, arată că în speță este vorba de o situație specială pentru că nu există nici un text legal care să se refere la situația imobilului în litigiu. Totodată, arată că imobilul în litigiu a fost cumpărat de S.C. I. S.R.L. de la S.C. Z. S.A. B.

, care a fost o societate cu capital de stat, iar la dosarul cauzei există cererea formulată de S.C. Z. S.A. B. privind intrarea acestei societăți în faliment.

Totodată, reprezentanta reclamantelor apelante arată că la momentul apariției Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu era deținut de o societate comercială constituită prin inițiativă privată. De asemenea, arată că în art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 se referă la imobilele care aparțin regiilor autonome cu capital integral de stat, iar alin. 2 din același articol se referă la imobilele care aparțin unităților cu capital deținut de stat. De asemenea, arată că în dosarul cauzei a indicat art. 21 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că în Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, pct. 21 lit. e se referă la situațiile când nu sunt

indicate identitățile investite cu soluționarea notificării și în speța de față S.C. I.

S.R.L. nu este identitate investită cu soluționarea notificării.

De asemenea, reprezentanta reclamantelor recurente arată că art. 29 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil în cauză, deoarece se referă la societăți care au fost cu capital privatizat, caz în care identitatea investită cu soluționarea notificării este A.V.A.S.

Având în vedere aspectele menționate mai sus, reprezentanta reclamantelor apelante arată că în prezenta cauză se aplică în mod corespunzător art. 22 și art. 28 din Legea nr. 10/2001, iar în această situație ne putem raporta și la art. 26 din Legea nr. 10/2001. Totodată, arată că instanța de judecată are obligația să

identifice identitatea investită cu soluționarea notificării din prezenta speță.

De asemenea, reprezentanta reclamantelor apelante arată că art. 28 din Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cauză pentru că se cunoaște cine este unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, aceasta fiind S.C. I. S.R.L. Totodată, arată că din lecturarea mențiunilor de pe citațiile primite de reclamante pentru prezentul termen de judecată a înțeles că prezenta cauză a fost repusă pe rol de către instanță, pentru că este vorba despre o eventuală invocare din oficiu de către Curte a unui motiv de recurs de ordine publică, respectiv de lipsa calității procesuale pasive a P. ui com. A. .

Reprezentanta reclamantelor recurente arată că și celelalte două motive de recurs pe care le-a invocat în memoriul de recurs sunt temeinice, pentru că la

dosarul cauzei există acte din care rezultă că terenul în litigiu se afla în extravilan la momentul preluării, dar la dosarul cauzei nu avem dovezi că la momentul formulării notificării, terenul în litigiu nu ar fi fost în intravilan.

În concluzie, reprezentanta reclamantelor apelante arată că prevederile art.

28 din Legea nr. 10/2001 republicată nu sunt aplicabile în cauză.

Reprezentantul pârâtului intimat P. com. A. arată că înțelege să invoce lipsa calității procesuale pasive a P. ui com. A. .

Instanța aduce la cunoștința reprezentantului pârâtului intimat P. com. A. că a repus cauza pe rol pentru a pune în discuție incidența în cauză a art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și un motiv de recurs de ordine publică, respectiv lipsa calității procesuale pasive a P. ui com. A., doar în pentru soluționarea notificării pe fond.

Reprezentanta reclamantelor recurente arată că art. 32 din Legea nr. 10/2001 se referă la construcții și, totodată, arată că în mod cert P. com. A. are calitate procesuală pasivă în cauză. De asemenea, învederează instanței că, construcțiile nu sunt demolate, însă au suferit modificări pentru că nu arată ca cele de la momentul preluării imobilului, motiv pentru care apreciază că cele mai textele de lege cele mai apropiate care sunt aplicabile în cauză ar fi art. 32 și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Instanța aduce la cunoștința reprezentantei reclamantelor recurente, reprezentantului pârâtului intimat P. com. A. și reprezentantei pârâtei intimate S.C. I. S.R.L. următorul aspect: având în vedere că sunt situații atipice, cu privire la imobilul în litigiu, Curtea a considerat că trebuie să pună în discuție toate ipotezele Legii nr. 10/2001 în care s-ar putea încadra acest imobil.

Reprezentanta pârâtei intimate S.C. I. S.R.L. arată că prin recursul formulat de reclamante, nu s-a atacat în nici un fel nici un fel soluția instanței de fond în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. I. S.R.L. Totodată, arată că reclamantele recurente și-au însușit noțiunea că S.C. I. S.R.L. este unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, însă nu există o adresă formulată de către P. com. A. în acest sens. De asemenea, arată că această susținere a reprezentantei reclamantelor recurente în sensul că S.C. I. S.R.L. este unitatea deținătoare a imobilului în litigiu nu este un argument în lipsa atacării sentinței instanței de fond pe acest aspect, astfel încât, apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 28 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu se cunosc unitatea deținătoare a imobilului în litigiu și identitatea investită cu soluționarea notificării.

Reprezentanta pârâtei intimate S.C. I. S.R.L. solicită a se constata lipsa calității procesuale pasive a P. ui com. A. .

Reprezentantul pârâtului intimat P. com. A. solicită a se constata că limitele recursului promovat de reclamante sunt următoarele: să se constate că reclamantele recurente sunt îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, să se constate calitatea de unitate deținătoare a pârâtei S.C. I. S.R.L (petit care nu a fost soluționat pe fond pentru că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. I. S.R.L.) și obligarea pârâtului P. ui com. A. să emită o dispoziție cu propunere de despăgubiri în favoarea reclamantelor recurente pentru terenul și construcțiile în litigiu. Totodată, arată că petitele recursului nu au legătură cu P. com. A. pentru că P. com. A. nu a deținut niciodată imobilul în litigiu, având în vedere că s-a înființat S.C. Z. S.A. B., iar aceasta a vândut imobilul în litigiu către

S.C. I. S.R.L.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei reclamantelor recurente, reprezentantei pârâtei intimate S.C. I.

S.R.L., reprezentantului pârâtului intimat P. com. A. asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar.

Reprezentanta reclamantelor recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs și susținute verbal la termenul de judecată din_ .

Reprezentanta pârâtei intimate S.C. I. S.R.L. solicită respingerea recursului declarat de reclamantele M. DS A. și M. D. A. I. și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor depuse la dosar.

S.C. I. S.R.L.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 460 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei capacității procesuale a SC Z.

B. SA.

S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.

S-a admis excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei P. C. A.

S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.

S-a admis excepția lipsei calității pârâtei SC I. S. de unitate

deținătoare.

S-a admis excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la terenul în suprafață de 3 iugh și 268 stjp înscris în CF 31 A., nr. top 2098 raportat la art. 8 din Legea 10/2001.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantele M. D. STELLA A. și M. D. A. I. împotriva pârâților Ț. N. C., P.

N., SC I. S., P. C. A. și, în consecință:
- s-a constatat că imobilul construcție constând din casă de locuit din piatră, cu 7 încăperi la parter, iar a 8-a încăpere la un nivel superior; hambar construit din piatră de 40x20 mp, două grajduri din piatră cu șură, iar deasupra fânar și remiză din lemn și cotețe pentru păsări și porci, construcții edificate pe terenul înscris în CF 31 A. a fost preluată fără titlu de ST. L ROMÂN;
- s-a constatat îndreptățirea reclamantelor la măsuri reparatorii constând din despăgubiri pentru construcțiile noi sus descrise, despăgubiri ce se vor stabili și plăti în condițiile Titlului VII al Legii 247/2005 pentru cota de 3/4;
- P. C. A. a fost obligat să emită o dispoziție cu propunere de acordare despăgubiri în favoarea reclamantelor.

S-au respins restul cererilor privind constatarea transmiterii patrimoniului la SC I. S., suplinirea consimțământului unității deținătoare, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Reclamantele au fost obligate să plătească pârâtei SC I. S. cheltuieli de judecată în sumă de 4760 lei.

Pârâtul P. C. A. a fost obligat să plătească reclamantelor cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 1000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1940/2004 s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantele M. D. A. I. și M. DS A. . Totodată s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare încheiate între pârâtele SC Z. SA B. și SC

I. S. . Au fost obligate reclamantele să achite pârâtei SC I. S. 1000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1940/2004 au declarat apel reclamantele, iar prin decizia civilă nr. 649/A/_, pronunțată în dos. 882/2005, Curtea de Apel C. a respins ca nefondat apelul și a menținut sentința civilă nr. 1940/2004 a Tribunalului C. .

Împotriva deciziei civile 649/A/_, pronunțată în dos. 882/2005 al Curții de Apel C. au declarat recurs reclamantele, iar prin decizia civilă nr. 1227/_, pronunțată în dos._, Î.C.C.J. a admis recursul formulat de reclamante, a casat decizia, a admis apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 1940/2004 a Tribunalului C. pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.

În rejudecare, tribunalul a reținut că la data de 10 mai 2011, lichidatorul

M. M. a invocat excepția lipsei capacității procesuale a SC Z. SA B.

, această societate fiind radiată din Registrul Comerțului. Asupra excepției, tribunalul a reținut că prin Sentința comercială nr. 1786/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Comercial C. s-a admis cererea lichidatorului, s-a închis procedura judiciară de faliment a debitoarei SC Z. SA B. și s-a dispus radierea societății de la ORC. Sentința a rămas irevocabilă, astfel că societatea SC Z. SA a fost radiată, chiar dacă la ORC nu s-au efectuat aceste mențiuni, probabil din neglijența lichidatorului. Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 capacitatea de folosință este capacitatea de a avea drepturi și obligații, iar capacitatea procesuală de folosință apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații în plan procesual.

Persoana juridică dobândește capacitate de folosință de la momentul înregistrării, fiind guvernată de principiul specializării. Capacitatea persoanei juridice încetează odată cu încetarea societății prin comasare, divizare sau dizolvare.

Prin urmare, odată cu închiderea procedurii falimentului s-a produs dizolvarea societății astfel că pârâta nu mai are capacitate procesuală de folosință, urmând ca excepția să fie admisă.

Cu privire la lipsa capacității procesuale a pârâtei P. comunei A.

, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 și art. 21 din Legea nr. 215/2001 Comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ- teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și

funcționează autorități ale administrației publice locale.

Prin urmare, primăria reprezintă doar o structură funcțională și nu o instituție cu personalitate juridică, astfel că excepția a fost admisă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității SC I. S. de unitate deținătoare în sensul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că și această excepție este întemeiată.

Potrivit procesului verbal de licitație încheiat la_ de lichidatorul

judiciar al SC Z. SA, SC I. S. Oradea a licitat și adjudecat Atelierul

mecanic și Ferma A., active ce reprezentau 56% din oferta de vânzare a patrimoniului societății aflate în lichidare. În baza procesului verbal de adjudecare, între SC Z. SA și SC I. S. s-a încheiat contractul de vânzare- cumpărare nr. 93/2000, contract din care reiese că obiectul l-a constituit achiziționarea de către cumpărător a întreg patrimoniului SC Z. SA B. .

Această formulare nu este însă corectă, întrucât SC I. S. nu a dobândit toate drepturile și obligațiile SC Z. SA B., ci doar dreptul de proprietate asupra activelor și terenurilor descrise în contractul de vânzare-cumpărare. Prin această cumpărare, SC I. S. a plătit prețul, a devenit proprietarul bunurilor cumpărate, fără a prelua vreo obligație a vânzătoarei legată de aceste bunuri. Aceasta, cu atât mai mult cu cât la momentul încheierii contractului de vânzare- cumpărare, Legea nr. 10/2001 nu era în vigoare, și, implicit nu exista în sarcina SC Z. SA B. a obligației de soluționare a notificărilor reclamantelor legată de acest imobil.

Potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 și 2 din Legea nr. 31/1990 societatea comercială își transmite patrimoniul integral sau parțial prin fuziune și prin divizare. Acestea sunt singurele situații prevăzute de lege în care are loc transmiterea integrală sau parțială a patrimoniului unei societăți, vânzarea unui bunuri determinate nefigurând între acestea. De fapt, este și lesne de înțeles acest lucru întrucât dacă s-ar fi transmis întregul patrimoniu, SC Z. SA B. își înceta existența la momentul vânzării în anul 2000 și nu în anul 2005 la închiderea procedurii de faliment.

În consecință, cu privire la bunurile ce au făcut obiectul vânzării la licitație, SC I. S. nu are calitate de unitate deținătoare. În ceea ce privește terenul în suprafață de 17583 mp pe care SC I. S. l-a dobândit în proprietate tot prin cumpărare, acest a fost dobândit inițial de SC Z. SA în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2031/1998. Prin Sentința civilă nr. 412/2003 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția de contencios administrativ s-a respins cererea reclamantelor de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2031 din 30 ianuarie 1998 emis de M. Agriculturii și Alimentației pe seama SC Z. SA. Sentința a rămas

irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 4030/2003 pronunțată de I. în dosar nr. 2551/2003. Terenul în suprafață de 17583 mp se suprapune parțial peste terenul înscris inițial în CF 1454 A., nr. top 2098 în suprafață totală de 3,65 ha.

În baza contractului de vânzare-cumpărare 93/2000, SC I. S. și-a înscris dreptul de proprietate asupra construcțiilor și terenului în CF 2200 A.

, terenul în cauză fiind înscris sub nr. top 2098/2 pentru prețul de 1.547.000.000 lei, respectiv 83092 Euro. Diferența de teren înscrisă inițial sub nr. top 2098, respectiv suprafața de 18869 mp este înscrisă sub nr. top 2098/1 în suprafață de 4250 mp în CF 4761 și nr. top 2098/3 în suprafață de 14619 mp în CF 14108, ambele parcele fiind amplasate în tarlaua 42 de pe planul cadastral. Tot legat de calitatea SC I. S. de unitate deținătoare, trebuie menționat și faptul că această societate este una cu capital integral privat, că s-a constituit legal în anul 2000, astfel că nu poate fi încadrată nici în categoria unităților prevăzute la art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la excepția de inadmisibilitate a cererii de restituire a terenului în suprafață de 3 iugh și 268 stj.p, tribunalul a reținut că potrivit copiei CF 31 A., imobilul cu nr.top. 2098 a constituit proprietatea numitelor L. tina B., născută Mihalca și Giurgiu E., și a trecut în proprietatea Statului Român în baza Ordinului nr. 19830 din 18 iulie 1950 al Comitetului Provizoriu Județean C. Serviciul Agricol dat în conformitate cu ordinul nr. 5. al M. ui Agriculturii. Deși în CF apare înscris doar teren, din procesul verbal care a fost

întocmit la momentul preluării reiese că pe acesta erau edificate construcții constând din casă familiară și supraedificate. Această preluare nu a fost operată în cartea funciară.

Prin încheierea de CF nr. 380 din 27 iulie 1959 imobilul a fost abnotat din CF 31 A. în CF 1454 unde, în baza art. 1 pct. a din Decretul nr. 70/1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale și a procesului verbal nr. 12891/1959 încheiat de Sfatul P. ular comunal A. din care a rezultat că imobilele părăsite și nelucrate de proprietarul din CF 31, s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de expropriere în favoarea Statului Român.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 2325/1992 eliberat de notariatul de Stat Județean C., după defuncții Giurgiu E., decedată la_ și Giurgiu Teodor, decedat la_ au calitatea de moștenitori P. M. și M. D. . De pe urma defunctei P. M., decedată la 26 iunie 1996, a rămas ca unic moștenitor, pârâta Ț. N. C. . După defuncta B. L. tina, decedată la 16 iunie 1973 are calitatea de moștenitor și legatar Prunea D. A. I., reclamantă în prezenta cauză. Prin urmare, reclamantele sunt îndreptățite la cota de ¾ din averea înscrisă în fostul CF 31 A. .

La apariția Legii nr. 10/2001 prin notificările înregistrate sub nr. 1477/2001 la Bej Stolneanu M., nr. 297/2002 și nr. 298/2002, înregistrată la același executor, reclamantele au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de ¾ din imobilul teren și construcții, înscris în CF 31 A., nr. top 2098, constând din teren în suprafață de 3 iug. și 268 stjp.și construcții. Cu privire la același teren, reclamantele au formulat cereri de reconstituire adresate Comisiei locale a comunei A. în temeiul Legii nr. 18/1991. Că este vorba despre același teren reiese din copia CF 31 A. atașată cererii de reconstituire. În baza acestei cereri de reconstituire, prin HCJ nr. 111/1991 reclamantele au fost validate în anexa nr. 71 la poziția nr. 25 și 31, sens în care au fost invitate pentru a fi puse în posesie - fila 72, 73, 74. Din expertiza tehnică efectuată în cauză de expert M. Mădăraș reiese că terenul cu nr.top 2098 inițial este situat în extravilanul localității A., în tarlaua 42 din punct de vedere cadastral. La dosarul cauzei Comisia locală a depus copii de pe procese verbale de punere în posesie a unor persoane pe terenuri din tarlaua 42. Potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localității lor la momentul preluării abuzive sau la data notificării, precum și a celor care au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 cu modificările ulterioare. În cauză, din probatoriul administrat reiese că terenul era situat în extravilanul localității și la momentul preluării și la cel al notificării, astfel că excepția inadmisibilității este întemeiată. Constituind obiectul de reglementare al Legii nr. 18/1991, reclamantele nu se mai pot prevala de dispozițiile Legi nr. 10/2001 care menționează acest aspect în art. 8.

Cu privire la cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/2000 încheiat între SC Z. SA B. și SC I. S., tribunalul a constatat că deși s-a invocat reaua-credință a cumpărătoarei aceasta nu a fost dovedită în nici un fel. Neplata integrală a prețului nu poate constitui un motiv de nulitate a contractului, ci eventual de rezoluțiune a acestuia, însă din actele depuse la dosar și din dosarul nr._ al Tribunalului Comercial C. reiese că prețul a fost integral achitat. Contractul de vânzare-cumpărare a cărui constatare a nulității absolute se solicită a fost încheiat în procedura falimentului SC Z. SA, procedură în care actele lichidatorului sunt supuse controlului

judecătorului sindic, astfel că în favoarea acestui contract operează o prezumție de legalitate și bună-credință.

Apoi, dispozițiile art. 1899 alin. 2 cod civil prezumă buna-credință, prezumția fiind una relativă care trebuie răsturnată prin proba contrară, ceea ce

în speță nu s-a întâmplat. Faptul că reclamantele formulaseră cerere de reconstituire a terenului la Legea nr. 18/1991 nu duce la concluzia relei credințe a celor două societăți semnatare ale contractului atâta timp cât HCJ nr. 111/1991 nu a fost atacată, iar la acel moment dispozițiile legii nr. 18/1991 nu permiteau restituirea pe vechiul amplasament. Pe de altă parte, nu se pot cumula dispozițiile a două legi pentru a invoca reaua credință a SC I. S. invocând cererea depusă la Legea nr. 18/1991 pentru a solicita o constatare a nulității absolute potrivit dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001. În fine, așa cum am menționat anterior, terenul fiind situat în extravilanul localității, nu putea face potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 obiectul acestei legi, și, în consecință reclamantele nu puteau invoca nulitatea contractului întemeiată pe dispozițiile acestui act normativ care nu este aplicabil terenului în litigiu.

Cu privire la nulitatea aceluiași contract referitor la edificate sunt valabile considerentele privitoare la teren, mai puțin cele cu privire la Legea nr. 18/1991.

Din ansamblul probatoriului administrat în cauză și a considerentelor reținute reiese concluzia că în privința terenului nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește edificatele, casa de locuit și celelalte construcții existente la momentul preluării imobilului cu nr. top 2098, neevidențiate în cartea funciară, acestea sunt evidențiate parțial în procesul verbal întocmit la data preluării. Din cuprinsul acestuia reiese că pe terenul cu nr. top 2098 este construită o casă de locuit cu supraedificate. În privința componenței acesteia expertul M. Mădăraș a menționat în cuprinsul raportului de expertiză că acesta se identifică în CF 2200 A. cu corpul de clădire constând din "cădire magazii (77) cu suprafața construită de 228 mp, compusă din S+P; subsol - 1 încăpere, beci și 1 scară de acces, iar la parter 1 coridor și 12 încăperi";. Descrierea construcției la expropriere (casă de locuit din piatră cu 7 încăperi la parter iar a 8 a la nivelul superior) diferă în parte de cea actuală, întrucât această descriere a fost efectuată nu în cuprinsul unei documentații de întabulare, ci doar ca și inventar la preluare. De asemenea este posibil ca diferențele de descriere să se datoreze unor recompartimentări după data preluării. În prezent construcțiile se află într-o stare avansată de degradare. În aceste condiții, coroborând probele din dosar, tribunalul a apreciat că compunerea imobilului construcție la momentul preluării corespunde cu descrierea făcută de reclamante.

Având în vedere mențiunile din cuprinsul CF cu privire la actele de preluare, precum și considerentele reținute mai sus, tribunalul a apreciat că preluarea imobilului în litigiu, făcută în baza Ordinului nr. 19830 din 18 iulie 1950 a Comitetului provizoriu Județean C., dat în conformitate cu Ordinul nr. 555467/1950 a M. ui Agriculturii a fost una abuzivă, încadrându-se în prevederile art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 10/2001, cele două ordine menționate nefiind publicate în Monitorul Oficial. De altfel, ulterior, s-a încercat o remediere a acestei preluări și prin încheierea de CF nr. 380 din 27 iulie 1959 imobilul a fost abnotat din CF 31 A. în CF 1454 unde s-a menționat ca titlu de trecere în proprietatea Statului Român art. 1 pct. a din Decretul nr. 70/1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale. Acest lucru nu era însă posibil întrucât imobilul fusese deja preluat în proprietatea statului.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale. În cauză, înstrăinarea fiind legală nu se mai pune problema restituirii în natură, însă reclamantele sunt îndreptățite la acordarea de măsuri

reparatorii constând în despăgubiri care se vor stabili și achita în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru cota de ¾ din construcții.

Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantelor este întemeiată doar în parte cu privire la lipsa de titlu a statului la preluarea imobilului construcție înscris inițial în CF 31 A., nr. top 2091 și acordarea de măsuri reparatorii constând din despăgubiri, implicit și a petitului de obligare la emiterea unei dispoziții în acest sens. Restul cererilor referitoare la constarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/2000, a calității de unitate deținătoare a SC I. S., obligării acesteia la restituire în natură sau suplinirii voinței acesteia, a constatării transmiterii patrimoniului SC Z. SA în favoarea SC I. S., au fost respinse ca neîntemeiate.

În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă a obligat reclamantele să plătească pârâtei SC I. S. cheltuieli de judecată în sumă de 4760 lei. În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă pârâtul P. comunei A. a fost obligată să plătească reclamantelor cheltuieli parțiale de judecată în cuantum de 1000 lei, sumă la stabilirea căreia s-a ținut cont de faptul că doar parte din pretenții au fost admise în contradictoriu cu acest pârât.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele M. DS A. și M. D. A. I. prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul, constatării îndreptățirii recurentelor la măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru terenul în suprafață de 17.583 mp (3 jug. și 268 stjp) aferent imobilelor construcții, teren înscris inițial în CF 31 A. sub nr. top. 2098, în prezent transcris în CF 2200 A. în favoarea pârâtei SC I.

S., cu consecința respingerii excepției inadmisibilității, constatării îndreptății recurentelor la măsuri reparatorii pentru cota de 1/1 din imobilele teren și construcții în locul cotei de 3/4 stabilite de prima instanță, obligării P. ui comunei A. să emită o dispoziție cu propunere de despăgubiri în favoarea reclamantelor pentru cota de 1/1 din terenul de 17.583 mp (3 jug. și 268 stjp) și construcțiile ce au existat pe acesta constând din 1. casă de locuit din piatră, cu 7 încăperi la parter iar a 8-a încăpere la un nivel superior; 2. hambar construit din piatră de 40 x 20 m; 3. două grajduri din piatră cu șură, iar deasupra acestora fânar; 4. remiză din lemn și cotețe pentru păsări și porci.

De asemenea solicită obligarea pârâtului P. C. A. la plata cheltuielilor de judecată în caz de opoziție.

În motivarea recursului, recurentele au arătat că critică doar în parte hotărârea primei instanțe, respectiv doar sub aspectul a două considerente și anume: admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pentru imobilul teren sub motivarea că face obiectul Legii nr. 18/1991 și stabilirea îndreptățirii recurentelor la măsuri reparatorii doar pentru cota de ¾ din imobilele revendicate.

Nu critică celelalte soluții adoptate de prima instanță, mai precis în ceea ce privește pretențiile emise față de pârâta I., considerând că sub acest aspect prima instanța a optat o soluție temeinică și legală.

Recurentele au mai arătat că motivele de recurs se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 9 Cod proc. civ - hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii -, precum și dispozițiilor art. 304 ind. l Cod proc. civ, solicitând instanței de recurs să analizeze cauza sub toate aspectele, desigur în limitele stabilite prin cererea de recurs.

Cu privire la stabilirea îndreptățirii la cota de 1/1 din imobilele revendicate iar nu doar la 3/4 parte, prima instanță a stabilit în mod corect care sunt succesorii în drepturi ai foștilor proprietari tabulari Giurgiu E. și B. L. tina însă a făcut abstracție de prevederile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 în conformitate cu care: "de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au

urmat procedura prevăzuta la cap. III profita ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire" .

Recurentele sunt singurele care au depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 solicitând reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF 31 A., astfel că prevederile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 devin pe deplin aplicabile.

Ca atare, cota de 1/4 parte care s-ar fi cuvenit prin moștenire după Giurgiu

E. defunctei P. M. G. (dec. în anul 1996 - moștenită de pârâta T.

C. ) profită recurentei M. DS A., la rândul său moștenitoare după Giurgiu E. în calitate de fiică, def. P. M. G. fiind sora sa.
În consecință, recurentele sunt îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la întreg imobilul teren și construcții revendicat, după cum urmează: recurenta M. DS A. pentru întreaga cotă de ½ parte ce a aparținut fostului proprietar tabular Giurgiu E., recurenta M. D. A. I. pentru cota de 1/2 parte ce a aparținut fostului proprietar tabular Bota L. tina.
Cu privire la stabilirea măsurilor reparatorii și pentru imobilul teren în suprafață de 17.583 mp (3 jug. și 268 stjp) din CF 31 A. nr. top. 2098, prima instanță a admis în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii și pentru acest teren sub motivarea că face obiectul Legii 18/1991.
Soluția primei instanțe are la bază mai multe erori în ceea ce privește situația de fapt și de drept a terenului în discuție, erori ce le vor enumera în cele ce urmează:
Astfel, prima instanță stabilește eronat că terenul în suprafață de 3 jugh. și 268 stj (17.583 mp) revendicat de recurente este situat în extravilanul loc. A., a fost revendicat și la Legea nr. 18/1991, le-a fost validat în baza Legii nr. 18/1991 în anexa 71 la pozițiile 25 și 31 și că au fost invitate pentru punere în posesie.
În combaterea acestor concluzii ale primei instanțe solicită instanța de recurs să observe următoarele:
1. Terenul înscris inițial în CF 31 A. nr. top. 2098 a avut suprafața de 6 jug. și 535 stjp echivalentul a 36.452 mp.

Ca atare obiectul notificării recurentelor nu a privit întreg terenul din CF 31

ci doar o parte din acesta, aproximativ jumătate, respectiv suprafața de 3 jug. și 268 stjp. Este vorba despre terenul care a aparținut Z. B. și care a fost înstrăinat către pârâta I. S. .
După preluarea abuzivă de Statul Român, terenul de 36.452 mp care a fost inițial înscris în CF 31 A. nr. top. 2098, a fost dezmembrat în 3 parcele distincte după cum urmează:
- 2098/1 în suprafață de 4761 mp transcrisă în CF 1454 A. cu proprietar Statul Român
- 2098/3 în suprafață de 14.108 mp transcrisă în CF 1454 A. cu proprietar Statul Român
- 2098/2 în suprafață de 17.583 mp cu proprietar Z. SA conform Certificatului de Atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2031 iar ulterior în baza Contractului nr. 93/2000 proprietatea SC I. S. .

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză de exp. Mădăraș M. T.

, terenul din CF 31 A. este situat la limita intravilanului cu extravilanul localității A. (fila 2 pct. 6.1.), astfel că reținerea primei instanțe că acest teren ar fi în extravilan este eronată și fără acoperire în lucrarea tehnică sus amintită.

Dimpotrivă având în vedere că asupra terenului existau mai multe edificate constând din casă de locuit cu 7 camere și anexe gospodărești, situate la numărul administrativ 51, este evident că atât la data preluării, cât și în prezent

aceste imobile erau situate în intravilanul localității A., parțial fiind curți construcții și parțial grădină cu destinație agricolă.

De altfel, la aceleași concluzii ajunge și raportul de expertiză la pct. 6.2. unde expertul precizează foarte clar că nr. top inițial 2098 se suprapune peste parcela nr. 42, preponderent în parcela Curți construcții Cc 44 și parțial în parcela arabil A 3072.

Odată cu intrarea în vigoarea Legii nr. 18/1991 recurentele împreună cu def. P. M. G. au formulat cerere de retrocedare pentru mai multe terenuri care au aparținut antecesoarelor (în total 20 ha) printre care și terenul din CF 31 A., însă doar partea care nu făcea aparținea fermei agricole Z. SA, respectiv parcelele 2098/1 și 2098/3, deci nu și pentru terenul aferent parcelei 2098/2 pe care era construită ferma.

Pentru aceste două parcele 2098/1 și 2098/2 - aflate încă în proprietate de Stat - astfel a arătat și P. A., recurentele au fost validate și urmează a fi puse în posesie.

Pentru terenul aferent Fermei Z. recurentele nu au formulat cerere de retrocedare, nu au fost validate și nici nu au fost invitate la punerea în posesie (astfel cum eronat susține prima instanță) acest lucru fiind imposibil dat fiind faptul ca acest teren aparținea fermei Z., fiind exploatat de aceasta (existând construcții agricole și zootehnice edificate de Z. SA).

Terenul aferent fermei - 17.583 mp (3 jug. și 268 stjp) - asupra căruia în trecut au existat și edificatele aparținând antecesoarelor subsemnatelor (din care doar casa de locuit cu 7 camere mai există în prezent, însă într-o stare avansată de degradare), a fost revendicat prima dată prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 fiind vorba despre un teren cu construcții, a cărui reglementare intra sub incidența Legii nr. 10/2001.

Pe cale de consecință, concluziile primei instanțe cu privire la situația de fapt și de drept a acestui teren sunt greșite și nelegale, terenul ce face obiectul notificării recurentelor fiind un teren intravilan, asupra căruia au fost edificate construcții și cu privire la care recurente nu au primit nici o măsură reparatorie deși au formulat cerere de reconstituire a dreptului e proprietate în termen legal, prima instanță aplicând în mod greșit prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Soluția primei instanțe este cu atât mai surprinzătoare cu cât aceasta ajunge totuși la concluzia că recurentele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii pentru construcții însă pentru teren consideră acțiunea inadmisibilă.

În sensul Legii nr. 10/2001 prin imobil se înțelege terenul cu sau fără construcții (art. 6 alin. 1), terenul fiind așadar obiectul principal al reconstituirii dreptului de proprietate, astfel că ori de câte se dispun măsuri reparatorii pentru construcții, instanța trebuie să aibă în vedere și terenul aferent acestora întrucât construcția nu poate exista în lipsa terenului pe care este edificată.

Stabilind dreptul recurentelor la măsuri reparatorii pentru construcții în mod logic instanța trebuia să dispună și cu privire la terenul aferent acestora, întrucât acest teren are exact același regim juridic ca și construcția.

Pe cale de consecință, prima instanță a soluționat doar parțial corect cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, soluția privind terenul aferent construcțiilor ce au aparținut antecesoarelor noastre - terenul în suprafață de 17583 mp pe care în prezent este ferma agricolă aparținând SC I. S. - fiind netemeinică și nelegală, impunându-se modificarea acesteia și stabilirea dreptului la măsuri reparatorii și pentru teren sub forma despăgubirilor având în vedere că a fost înstrăinat în mod legal către SC I. S. .

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului nostru astfel cum a fost formulat.

În drept au invocat prev. art. 4, art. 6, art. 8 Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 art. 304 ¹Cod proc.civ.

P. comunei A. prin notele de ședință a arătat că în mod legal a fost reținut de instanța fondului incidența excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată precizată de reclamante la termenul de judecată din_, sens în care sub acest aspect recursul este neîntemeiat. De asemenea a precizat că în cauză sunt incidente disp. art. 8 alin. 1 din legea nr. 10/2001 și că nu există nici o dovadă certă la dosarul cauzei că la momentul preluării imobilului teren de către Statul român acesta s-ar fi aflat în intravilanul satului A. .

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Potrivit copiei CF 31 A., imobilul cu nr.top. 2098 a constituit proprietatea numitelor L. tina B., născută Mihalca și Giurgiu E., și a trecut în proprietatea Statului Român în baza Ordinului nr. 19830 din 18 iulie 1950 al Comitetului Provizoriu Județean C. Serviciul Agricol dat în conformitate cu ordinul nr. 5. al M. ui Agriculturii. Deși în CF apare înscris doar teren, din procesul verbal care a fost întocmit la momentul preluării reiese că pe acesta erau edificate construcții constând din casă familiară și supraedificate. Această preluare nu a fost operată în cartea funciară.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 2325/1992 eliberat de Notariatul de Stat Județean C., după defuncții Giurgiu E., decedată la_ și Giurgiu Teodor, decedat la_ au calitatea de moștenitori P. M. și M. D. . De pe urma defunctei P. M., decedată la 26 iunie 1996, a rămas ca unic moștenitor, pârâta Ț. N. C. . După defuncta B. L. tina, decedată la 16 iunie 1973 are calitatea de moștenitor și legatar Prunea D. A. I., reclamantă în prezenta cauză.

Terenul în suprafață de 17583 mp pe care SC I. S. l-a dobândit în proprietate prin cumpărare, a fost dobândit inițial de SC Z. SA în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2031/1998. Terenul în suprafață de 17583 mp se suprapune parțial peste terenul înscris inițial în CF 1454 A., nr. top 2098 în suprafață totală de 3,65 ha.

În baza contractului de vânzare-cumpărare 93/2000, SC I. S. și-a înscris dreptul de proprietate asupra construcțiilor și terenului în CF 2200 A.

, terenul în cauză fiind înscris sub nr. top 2098/2 pentru prețul de 1.547.000.000 lei, respectiv 83092 Euro. Diferența de teren înscrisă inițial sub nr. top 2098, respectiv suprafața de 18869 mp este înscrisă sub nr. top 2098/1 în suprafață de 4250 mp în CF 4761 și nr. top 2098/3 în suprafață de 14619 mp în CF 14108, ambele parcele fiind amplasate în tarlaua 42 de pe planul cadastral. Cu privire la cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/2000 încheiat între SC Z. SA B. și SC I. S., tribunalul a constatat că deși s-a invocat reaua-credință a cumpărătoarei aceasta

nu a fost dovedită în nici un fel.

Curtea constată, din cele reținute anterior, că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, cel puțin construcțiile, dar se pare că și terenul, pentru că expertiza efectuată la fond de expert Mădăraș (fila 160 dosar nr._ al Tribunalului C.

) arată la pct. 6.1 că terenul se găsește în partea de nord a localității la limita intravilanului cu extravilanul.

În ce privește calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001, Curtea constată că potrivit certificatului de moștenitor nr. 2325/1992 eliberat de Notariatul de Stat Județean C., după defuncții Giurgiu E.

, decedată la_ și Giurgiu Teodor, decedat la_ au calitatea de moștenitori P. M. și M. D. . De pe urma defunctei P. M., decedată la 26 iunie 1996, a rămas ca unic moștenitor, pârâta Ț. N. C. . După defuncta B. L. tina, decedată la 16 iunie 1973 are calitatea de moștenitor și legatar Prunea D. A. I., reclamantă în prezenta cauză.

Prin urmare, reclamantele sunt îndreptățite la cota de ¾ din averea înscrisă în fostul CF 31 A. .

Pentru restul cotei de ¼ parte ce li s-ar fi cuvenit descendenților defunctei

P. G. născută Giurgiu, moștenitorii îndreptățiți, Ț. C. și P. N.

, nu au formulat notificare.

În acest fel ar putea fi incidente dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, în favoarea reclamantelor, pentru cota de ¼ parte pentru care nu s-a formulat notificare de către persoanele îndreptățite, Ț. C. și P. N. .

Aceste chestiuni, dacă imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001 și calitatea de persoane îndreptățite, trebuie stabilite în contradictoriu cu unitatea deținătoare sau cu entitatea investită să soluționeze notificarea, în condițiile Legii nr. 10/2001.

În speță Curtea a pus în discuția părților ipoteza în care se încadrează imobilul și care este unitatea deținătoare sau entitatea investită să soluționeze notificarea.

Dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile pentru că acest text vorbește de imobilele deținute la data intrării in vigoare a acestei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatista sau de orice alta persoana juridica de drept public.

Legea nr. 10/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 75 din 14 februarie 2001 și a intrat în vigoare la data de 18 februarie 2001.

Or, la data intrării în vigoare a legii nr. 10/2001, imobilul litigios nu era deținut de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatista sau de orice alta persoana juridica de drept public.

Inițial imobilul a făcut parte din patrimoniul Întreprinderii Agricole de Stat; apoi, prin H.G.R. nr. 266/_ fostele întreprinderi agricole de stat s-au reorganizat în societăți comerciale pe acțiuni, cu capital de stat.

În baza aceleiași H.G.R. nr. 266/_ a luat ființă și S.C. Z. S.A B. (filele 38, 51, 53 din primul dosar de fond), aceasta fiind, conform certificatului de înmatriculare depus la fila 21 din primul dosar de fond, societate agricolă pe acțiuni, cu capital de stat.

În anul 2000 S.C. Z. S.A B. era deja în procedură de faliment, pe dreptul comun, procedură declanșată prin cererea nr. 6697/_, aspect confirmat de adresa nr. 9006/2664 I./_ eliberată de oficiul Registrului Comerțului C. (fila 20, 59 din dosar nr._ al Tribunalului C. ) - Legea

falimentului nr. 64/1995 - astfel încât, în cadrul acestei proceduri s-a procedat la vânzarea bunurilor societății, vânzându-se la licitație și imobilul în litigiu.

S.C. I. S.R.L. a dobândit imobilul litigios de la S.C. Z. S.A. B., printr-o licitație organizată în cadrul procedurii de faliment, în data de 20 martie 2000, printr-un contract de vânzare cumpărare cu nr. 93/_ (filele 37, 39, 41 din primul dosar de fond).

Ca urmare a finalizării procedurii pe Legea nr. 64/1995, S.C. Z. S.A. B. a fost lichidată și radiată din Registrul Comerțului, în baza Sentinței judecătorului sindic, la data de_ (fila 197 din dosar nr._ al Tribunalului C. ).

Prin urmare, la data intrării în vigoare al Legii nr. 10/2001 imobilul nu se găsea în patrimoniul unei societăți dintre cele expres enumerate de art. 21 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.

În cauză, procesul verbal de licitație a fost încheiat la_ de lichidatorul

judiciar al SC Z. SA, pe baza căruia între SC Z. SA și SC I. S. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 93/2000.

Reiese că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 SC Z. SA nu mai avea în patrimoniu imobilul.

Mai trebuie menționat că SC Z. SA avea capital integral de stat și la data vânzării imobilului și la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, dacă la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul se găsea în patrimoniul SC I. S., rezultă că trebuie analizate acele ipoteze din Legea nr. 10/2001 prin prisma deținerii de către o societate comercială a imobilului la acea dată.

SC I. S. era o societate comercială cu capital integral privat de la data înființării, prin urmare rezultă că nu avea calitatea de unitate deținătoare și că imobilul nu era deținut de nici una dintre unitățile deținătoare indicate de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Relativ la excepția lipsei calității SC I. S. de unitate deținătoare, în sensul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a reținut că potrivit procesului verbal de licitație încheiat la_ de lichidatorul judiciar al SC Z. SA, SC I. S. Oradea a licitat și adjudecat Atelierul mecanic și Ferma A., active ce reprezentau 56% din oferta de vânzare a patrimoniului societății aflate în lichidare. În baza procesului verbal de adjudecare, între SC Z. SA și SC I.

S. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 93/2000, contract din care reiese că obiectul l-a constituit achiziționarea de către cumpărător a întreg patrimoniului SC Z. SA B., dar de fapt SC I. S. a dobândit doar dreptul de proprietate asupra activelor și terenurilor descrise în contractul de vânzare- cumpărare.

SC I. S. a devenit proprietarul bunurilor cumpărate, fără a prelua vreo obligație în temeiul Legii nr. 10/2001, care nici nu era în vigoare.

Nu exista nici în sarcina SC Z. SA B. o obligație de soluționare a notificărilor reclamantelor legată de acest imobil, la data vânzării, iar o astfel de obligație dacă nu a existat nu s-a transmis.

Eventual SC I. S. poate avea doar calitate procesuală pasivă într-o acțiune de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat ca și cumpărătoare, dar nu avea calitatea de unitate deținătoare, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar cele două calități, de cumpărătoare și de unitate deținătoare, nu se pot întruni în aceași persoană, în ipoteza dată.

Acest aspect din sentință, că SC I. S. nu avea calitatea de unitate deținătoare, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, nici nu a fost de altfel atacat de către recurente și a intrat în puterea lucrului judecat.

Legat de calitatea SC I. S. de unitate deținătoare, această societate este una cu capital integral privat, care s-a constituit legal în anul 2000, astfel că nu poate fi încadrată nici în categoria unităților prevăzute la art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Nu sunt incidente nici dispozițiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, pentru că statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă nu era acționar sau asociat minoritar la SC I. S., astfel că nici din acest punct de vedere SC I. S. nu este unitate deținătoare, iar imobilul nu se încadrează în această ipoteză.

Ipoteza prevăzută de art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabilă pentru că imobilul nu a fost deținute de vreo unitate administrativ- teritorială la intrarea în vigoare a acestei legi.

Nici dispozițiile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile pentru că acestea se referă doar la înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere, schimbarea destinației, grevarea sub orice forma a bunurilor imobile, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În speță actul de înstrăinare a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

O altă ipoteză, prin prisma deținerii de către o societate comercială a imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, care trebuie analizată este cea prevăzută de art. 29 din legea nr. 10/2001 dar aceasta nu este aplicabilă

pentru că nu este vorba de o societate comercială privatizată, nici în cazul SC Z. SA și nici în cel al SC I. S. .

Altă situație, în care o societate comercială cu capital integral privat de la data înființării are în patrimoniu un imobil la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, și care să poată fi analizată prin prisma acestei legi, nu a fost invocată în cauză și nici nu putea fi invocată întrucât nu există.

Excepția lipsei capacității procesuale a SC Z. SA B. a fost corect soluționată de instanța de fond, deoarece această societate a fost radiată din Registrul Comerțului, pentru că prin Sentința comercială nr. 1786/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Comercial C. s-a admis cererea lichidatorului, s-a închis procedura judiciară de faliment a debitoarei SC

Z. SA B. și s-a dispus radierea societății de la ORC.

Având în vedere că SC Z. SA este o persoană juridică dizolvată iar SC I.

S., deși are în patrimoniu imobilul, nu are calitatea de unitate deținătoare, singura ipoteză în care poate fi încadrată situația din prezenta cauză este acea a art. 28 din legea nr. 10/2001.

Chiar dacă se cunoaște societatea comercială care are în patrimoniu imobilul, pentru că această societate comercială nu are calitatea de unitate deținătoare, suntem în situația în care nu s-ar cunoaște deținătorul imobilului, pentru că, deși primarul cunoaște cine are în patrimoniu imobilul, nu îl poate arăta ca fiind unitate deținătoare, pentru că nu este o astfel de unitate deținătoare, în înțelesul pe care Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 250/2007 îl dă noțiunii de unitate deținătoare.

Nici P. comunei A. și nici primarul A. nu au calitate de unitate deținătoare a imobilului, așa cum nefondat apreciază reclamantele, pentru că, această calitate nu trebuie înțeleasă în sensul de unitate administrativ teritorială în a cărei circumscripție este situat imobilul, ci de entitate, unitate, care deține efectiv în patrimoniul său respectivul imobil, în acest sens stipulând de altfel și Cap. II alin. 1 din H.G. nr. 250/2007.

O altfel de entitate investită cu soluționarea notificării nu există, singura fiind cea care reiese din art. 28 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit acestei dispoziții legale, art. 28 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, respectiv Primariei Municipiului Bucuresti. În termen de 30 de zile primăria notificată este obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia. În cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecata statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea în natura sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de prezenta lege.

P., în temeiul art. 28 din Legea nr. 10/2001, trebuia să comunice reclamantelor că nu a identificat unitatea deținătoare, pentru că nici SC Z. SA și nici SC I. S. nu au o astfel de calitate.

Urmare acestei obligații a P. ui și a constatării că nu există unitate deținătoare, rezultă că reclamantele se pot îndrepta doar împotriva Statului, prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 28 din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere că, potrivit deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, P. putea fi obligat direct de către instanță să soluționeze pe fond notificarea, acesta poate fi obligat tot direct de către instanță, pe baza aceluiași fundament pentru soluționarea notificării, să trimită notificările spre soluționare Statului, prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind tot o obligație prevăzută de Legea nr. 10/2001, instanța având această posibilitate în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege.

Soluționarea pe fond a notificării poate fi în sensul admiterii, admiterii în parte, respingerea, sau trimiterea la entitatea competentă să o soluționeze, etc., adică orice soluție prevăzută de Legea nr. 10/2001 poate fi adoptată de instanță, dacă este format corect cadrul procesual, pentru că dacă poate fi soluționată pe fond atunci se poate soluționa și în sensul trimiterii spre soluționare, dacă această obligație nu a fost îndeplinită.

Notificările nu pot fi soluționate direct de către instanță în prezenta cauză pentru că Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu este parte în dosar.

Din același motiv nu se pot face statuări definitive nici cu privire la calitatea de persoane îndreptățite și la faptul dacă imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, față de această obligație a P. ui, singura obligație care i se poate reține în temeiul Legii nr. 10/2001, rezultă că acesta nu are calitate procesuală pasivă pentru soluționarea pe fond a notificării pentru că nu are această obligație de a soluționa pe fond notificarea, această obligație revenind Statului, prin Ministerul Finanțelor Publice, iar primarul are doar obligația de a trimite Statului, prin Ministerul Finanțelor Publice, aceste notificări.

Având în vedere că instanța poate soluționa pe fond notificarea, este îndeplinită și condiția ce privește neînrăutățirea situației în propria cale de atac, pentru că, având în vedere posibilitatea soluționării pe fond în cadrul procesual legal constituit, nu se neagă reclamantelor îndreptățirea lor la soluționarea notificării și nu li se neagă nici drepturile deja recunoscute, dar trebuie ca acestea să fie stabilite în contradictoriu cu unitatea deținătoare sau cu entitatea corect stabilită.

Prin această soluție, în nici un caz nu se poate reține încălcarea principiului non reformatio in pejus de către instanța de recurs, câtă vreme, în recurs nu s-au făcut nici un fel de statuări pe fondul dreptului, ori cu privire la temeinicia ori netemeinicia solicitărilor reclamantelor, astfel cum ele au fost

invocate prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 și reiterate apoi în instanță în cauza pendinte.

Orice astfel de statuări asupra fondului dreptului reclamantelor, urmează să fie făcute doar cu ocazia soluționării notificărilor acestora, de către entitatea care are, conform celor anterior expuse, calitatea de entitate investită cu soluționarea acestor notificări.

În ce privește lipsa capacității procesuale a pârâtei P. comunei A., tribunalul a reținut corect că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 și art. 21 din Legea nr. 215/2001 comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale iar primăria reprezintă doar o structură funcțională și nu o instituție cu personalitate juridică.

Prin sentința instanței de fond s-a admis în parte acțiunea civilă și s-a constatat că imobilul construcție constând din casă de locuit din piatră, cu 7 încăperi la parter, iar a 8-a încăpere la un nivel superior; hambar construit din piatră de 40x20 mp, două grajduri din piatră cu șură, iar deasupra fânar și remiză din lemn și cotețe pentru păsări și porci, construcții edificate pe terenul

înscris în CF 31 A. a fost preluată fără titlu de Statul Român.

Această constatare va fi la rândul ei păstrată pentru că nu a fost contestată și este inutilă înlăturarea ei.

Cererile privind constatarea transmiterii patrimoniului la SC I. S., suplinirea consimțământului unității deținătoare, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, au fost respinse și se impune păstrarea acestei soluții pentru că nu au fost atacate și criticate.

Dispoziția ce privește obligarea reclamantelor să plătească pârâtei SC I.

S. cheltuieli de judecată în sumă de 4760 lei, va fi păstrată, reclamantele fiind în culpă procesuală față de această pârâtă, cele constatate de instanța de fond, privind lipsa calității de unitate deținătoare a acestei pârâte, nefiind atacate de către reclamante.

Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de reclamantele M.

DS A. și M. D. A. I. împotriva sentinței civile nr. 460 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o va modifica în parte.

Va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. C.

în soluționarea pe fond a notificărilor nr. 1477/_ și nr. 297/_, formulate de reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001.
Va înlătura din sentința recurată dispozițiile referitoare la:
- obligarea pârâtului P. C. A. să emită o dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri în favoarea reclamantelor, pentru că acesta nu are o astfel de obligație
- constatarea îndreptățirii reclamantelor la măsuri reparatorii constând din despăgubiri pentru construcțiile edificate pe terenul din C.F. nr. 31 A., nr. top. 2098, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru cota de ¾; constatarea preluării fără titlu a construcțiilor din CF 31 A., de către Statul Român, pentru că această constatare se poate face doar în cadrul procesual corect alcătuit, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român
- obligarea pârâtului P. C. A. la plata către reclamante a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, pentru că acesta nu are culpă
  procesuală față de acțiunea astfel cum a fost formulată, și față de obligația ce s-a stabilit că îi revine în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001
- admiterea excepției inadmisibilității acțiunii cu privire la terenul în suprafață de 3 jugh. și 268 stjp., înscris în C.F. nr. 31 A., nr. top. 2098, raportat la art. 8 din Legea nr. 10/2001, pentru că această constatare se poate face doar în cadrul procesual corect alcătuit, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român

Va menține restul dispozițiilor din sentința recurată.

Va obliga pârâtul P. C. A. să transmită către Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, spre competentă soluționare, notificările nr. 1477/_ și nr. 297/_, formulate de reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001.

În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe intimatul

P. C. A., aflat în culpă procesuală față de admiterea în parte a recursului, să plătească recurentelor suma de 2.480 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței de la fila 9.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în parte recursul declarat de reclamantele M. DS A. și

M. D. A. I. împotriva sentinței civile nr. 460 din_ a Tribunalului

C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, după cum urmează:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. C.

în soluționarea pe fond a notificărilor nr. 1477/_ și nr. 297/_, formulate de reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001.
Înlătură din sentința recurată dispozițiile referitoare la:
- obligarea pârâtului P. C. A. să emită o dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri în favoarea reclamantelor;
- constatarea îndreptățirii reclamantelor la măsuri reparatorii constând din despăgubiri pentru construcțiile edificate pe terenul din C.F. nr. 31 A., nr. top. 2098, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru cota de ¾; constatarea preluării fără titlu a construcțiilor din CF 31 A., de către Statul Român;
- obligarea pârâtului P. C. A. la plata către reclamante a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată;
- admiterea excepției inadmisibilității acțiunii cu privire la terenul în suprafață de 3 jugh. și 268 stjp., înscris în C.F. nr. 31 A., nr. top. 2098, raportat la art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Menține restul dispozițiilor din sentința recurată.

Obligă pârâtul P. C. A. să transmită către Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, spre competentă soluționare, notificările nr. 1477/_ și nr. 297/_, formulate de reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001.

Obligă pe intimatul P. C. A. să plătească recurentelor suma de

2.480 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,				JUDECĂTORI,
I. -D. C.	A. -A.	P.	C.	-M. CONȚ

GREFIER,

Red.I.D.C./dact. V.R.

2 ex./_

Jud. fond Ana-SS - Tribunalul Cluj

← Decizia civilă nr. 3032/203. Legea 10/2001		Încheierea civilă nr. 68/2013. Legea 10/2001 →

Decizia civilă nr. 74/2013. Legea 10/2001

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 74/2013. Legea 10/2001