Sentința civilă nr. 5194/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5194

Ședința publică din 15 Noiembrie 2013 Completul compus din:

Președinte: M. S., judecător Grefier: A. L.

Ministerul Public este reprezentat de d-na procuror Bogdan R.

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta N. R., cu domiciliul în D., str. P., nr. 280, jud. S., împotriva pârâtului S. R.

- PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE , cu sediul în B. ,

sector 5, str. A., nr. 17, județ Ilfov, având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 85 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

Instanța, in baza dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare a acesteia, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Având cuvântul, reprezentanta M. ui Public invocă excepția tardivității acțiunii și în consecință să fie respinsă acțiunea reclamantului ca fiind prescrisă și excepția inadmisibilității acțiunii, solicitând instanței respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Instanța, pe baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L:

În fapt, reclamanta N. R. solicită obligarea pârâtului S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata unor despăgubiri morale in suma de

30.000 EURO, pentru faptul că tatăl acesteia - defunctul Debreczeni Gyula a suferit o măsură administrativă cu caracter politic, fiind luat prizonier în URSS.

Întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, reclamanta a considerat că prizonieratul este o măsură administrativă cu caracter politic și în consecință solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat prin supunerea tatălui său, în prezent decedat, la această măsură.

1

Legea nr. 221/2009 face parte din cadrul unei politici sociale restaurative a statului, de reparare a prejudiciilor create unor mari categorii de persoane de către fostele regimuri totalitare ce s-au succedat în istoria R. iei.

Acest act normativ se situează intr-un cadru legislativ preexistent prin care, în mod fragmentat, s-au acordat măsuri reparatorii pentru diferite tipuri de abuzuri comise în diferite perioade istorice.

Un prim demers legislativ este dat de prevederile Decretului - Lege nr. 118/1990 pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Comparativ cu sfera de aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990, instanța constată că numai prima categorie de persoane, la care se referă acest act normativ se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 221/2009, respectiv persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Articolul 1 din Legea nr. 221/2009 prevede că beneficiază de reglementările acestui act normativ persoanele condamnate politic pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar, instaurat la data de 6 martie 1945.

Măsurile administrative care au caracter politic sunt, conform art. 3 din același act normativ, măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, textul de lege enumerând doar acele măsuri care au de drept caracter politic.

Articolul 4 alin. 2 permite constatarea caracterului politic si a altor măsuri administrative, necuprinse în enumerarea limitativă de la articolul 3. Prizonieratul însă, nu este o măsură luată de organele fostei miliții sau securități, ci reprezintă o consecință a participării R. iei la cel de-al doilea război mondial, persoanele care au suferit în urma acestei participări putându-se prevala, în termen legal, cu îndeplinirea tuturor celorlalte condiții, doar de prevederile din Decretul-Lege nr. 118/1990.

De altfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358/_ s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin.1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, și în ce privește acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, ca urmare a unor condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic.

În baza considerentelor de drept și de fapt arătate, instanța va respinge ca acțiunea formulată de reclamanta N. R., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligare la daune morale, în temeiul Legii nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta N. R. , cu domiciliul în

D., str. P., nr. 280, jud. S., în contradictoriu cu pârâtul S. R. - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B., sector

2

5, str. A., nr. 17, județ Ilfov, privind acordarea de daune morale, în baza Legii nr. 221/2009.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte, Grefier,

M. SA L.

Red. M.S./_

Dact. A.L./_ /4 ex. Com. 2 ex.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5194/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009