Decizia civilă nr. 424/2013. Obligatie de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR.16._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR.424/A/2013
Ședința publică din 19 Septembrie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: C. -V. B.
JUDECĂTOR: C. -A. C. GREFIER: A. -P. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul reclamant G.
A. , în contra Sentinței civile nr.3774/25 Februarie 2013, pronunțată în dosarul civil nr.16._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații pârâți P. M., P. S. , având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reprezentantul apelantului reclamant, domnul avocat M. M. și reprezentanta intimaților pârâți, doamna avocat Borsan Violeta, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul apelantului reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori înscrisuri de depus la dosar.
Reprezentanta intimaților pârâți învederează și ea instanței că înțelege să lase soluția la aprecierea instanței.
T. ul după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat ori înscrisuri de depus la dosar, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanților părților asupra apelului de față.
Reprezentantul apelantului reclamant solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii pentru motivele arătate în cuprinsul motivelor formulate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimaților pârâți solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată la fond. Nu are cheltuieli de judecată în recurs.
T. ul reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Prin Sentința civilă nr. 3774/_ pronunțată în dosar nr.16_ al Judecătoriei C. -N., s-a respins cererea formulată de reclamantul G.
A., în contradictoriu cu pârâții P. M. și P. S., prin admiterea excepției lipsei de obiect invocată de pârâți.
A obligat reclamantul sa achite pârâților cheltuieli de judecata în suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Așa cum reiese cu prisosință din hotărârile judecătorești pronunțate, respectiv Ordonanța președințială nr. 5484/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de_ în dos.civ. nr._, Decizia civilă nr.
763/R/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de_ în dos.civ.nr._, reclamantul și pârâții sunt vecini iar cel dintâi este deranjat de faptul că pârâții cresc porci și păsări în gospodăria proprie dar la o distanță extrem de mică față de locuința sa. O altă neplăcere produsă reclamantului constă în mirosurile degajate de animalele pe care pârâții le cresc, mirosuri ce au o intensitate extrem de mare.
Această stare a lucrurilor este redată de nenumărata corespondență purtată de reclamant cu autoritățile publice și cu cele sanitare, autorități ce, prin răspunsurile furnizate, confirmă că pârâtul nu îndeplinește condițiile igienico-sanitare și de urbanism pentru creșterea animalelor și păsărilor.
Însă, din declarațiile martorilor, confirmate de nota de constatare a Gărzii Naționale de Mediu C., încheiată la data de_ și comunicată pârâtului sub nr. 6233/_ a reieșit faptul că, în prezent, pârâții nu mai cresc în gospodărie niciun animal sau vreo pasăre.
Așa fiind, instanța a apreciat întemeiată excepția lipsei de obiect a cererii, invocată de pârâți prin întâmpinare, și a admis-o, cu consecința respingerii acțiunii.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. a obligat reclamantul sa achite pârâților cheltuieli de judecata în suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recalificat apel, reclamantul G. A. , solicitând instanței admiterea apelului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul arată faptul că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că cererea de chemare în judecată este lipsită de obiect, atâta vreme cât la data introducerii acțiunii,_, parații creșteau un număr mare de animale, respectiv peste 50 de porci, găini si alte animale, in gospodăria lor, care erau amplasate in adăposturi situate pe mejdie.
Acest fapt nu este contestat de către parați si rezulta din probatoriul administrat, respectiv depoziție de martor, acte depuse in probatiune cu privire la constatările Primăriei C., Direcției Sanitare C. si Gărzii de Mediu, din care a reieșit că adăposturile animalelor sunt situate pe linia gardului despărțitor dintre cele doua proprietăți, la mai puțin de 1 metru de casa sa.Această împrejurarea rezulta si din planșele foto depuse atât in format digital, cat si pe hârtie.
Că parații si-au mutat doar porcii la sfârșitul lunii noiembrie 2012 rezulta din depoziția martorilor, dar si din susținerea din întâmpinare. Confirmă reclamantul aceasta stare de fapt, intrucat incepand cu luna decembrie 2012 nu se mai simțea in aer mirosul specific acestora si nici zgomotul caracteristic. A rămas insa mirosul de la pasări, zgomotul specific,
precum si urmările: muște, tantari, șobolani.
Parații, contrar celor reținute in considerente, nu si-au desființat gospodăria, au animale in curte (pasări) in număr mare, pe care le cresc si in prezent in aceleași adăposturi situate pe mejdie, prin urmare in mod greșit s-a apreciat in acest sens ca acțiunea este lipsita de obiect.
Acțiunea vizează insa si atitudinea viitoare a paraților, care, in ipoteza in care va fi respins recursul, isi vor muta porcii de la tara înapoi in gospodărie, considerând ca nu mai au obligație în sensul pretențiilor sale, nici in baza ordonanței președințiale și nici in baza hotărârii instanței cu privire la acțiunea pe fondul litigiului, atâta vreme cât acestea au fost respinse.
Hotărârea este nelegală și pentru faptul că nu s-au admis cheltuielile de judecată solicitate și s-au admis cheltuielile pârâților.
In mod greșit s-a apreciat culpa sa procesuala, întrucât la data introducerii acțiunii parații creșteau creșteau un număr mare de animale, in gospodăria lor, care erau amplasate in adăposturi situate pe gardul despărțitor dintre terenul meu si al vecinilor, fapt nelegal, si care i-au produs numeroase si continue vătămări ce au devenit insuportabile. Acest proces a fost declanșat din vina paraților, fapt dovedit prin actele depuse in probațiune si martor. Mai mult, aceștia au fost si amendați contravențional, iar plângerea împotriva PVCSC a fost respinsa printr-o hotărâre definitiva pronunțata in dosarul nr._ .
Apoi, aplicarea art. 275 CPC este posibilă si legală doar atunci când este îndeplinită condiția prevăzută in cuprinsul textului.de lege, aceea ca pârâtul să recunoască la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului.
Din întâmpinare rezulta nu numai ca parații nu au recunoscut pretențiile din cuprinsul acțiunii, dar s-au opus admiterii ei, solicitând respingerea acțiunii ca lipsita de obiect sau ca nefondata.
Potrivit jurisprudentei, chiar si in situația în care acțiunea ramane parțial sau total lipsita de obiect, paratul va suporta integral cheltuielile, de judecata daca culpa acestuia în promovarea acțiunii a fost determinanta.
La data de_ intimații pârâți P. M. și P. S. au formulat întâmpinare, solicitând instanței respingerea recursului, cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivare intimații pârâți arată faptul că în foarte scurt timp de la pronunțarea hotărârii care a soluționat cererea de ordonanța presidentiala, au procedat la mutarea animalelor din curtea casei sau le-au sacrificat, desființând mica lor gospodărie, astfel incat in acest moment nu mai aveau animale in curte, practic nemaifiind nevoie sa mute aceste animale la o distanta de 10 metri de imobilul proprietatea vecinului lor.
Cu privire la faptul ca recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 100 lei, consideră intimații ca instanța de judecata a soluționat corect si acest petit, in sensul de a-1 obliga la plata cheltuielilor de judecata.
Potrivit art. 275 Cod prod civ: "Paratul care a recunoscut la prima zi de infatisare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, afara numai daca a fost pus in intarziere înainte de chemarea in judecata." Solicită a se avea in vedere ca aceștia au recunoscut până la primul termen de judecata pretențiile reclamantului si nu au fost puși in intarziere inainte de chemarea in judecata. Mai consideră ca recurentul a continuat si a stăruit in judecarea fondului cauzei, doar pentru a obține cheltuielile de judecata din prezenta cauza, deși cunoștea ca prezenta acțiune a rămas fara obiect.
Prin încheierea de ședință din data de 19._, recursul declarat a fost recalificat, ca fiind apel.
Analizând apelul, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.4 din HCL nr.330/1998 este permisă creșterea animalelor domestice și construirea de adăposturi pe terenurile proprietate privată sau de stat și în gospodăriile particulare, în celelalte zone ale municipiului, cu respectarea prevederilor legale privind autorizarea construcțiilor stipulate în Legea nr.50/1991, Legea nr.137/1995 privind protecția mediului și Ordinul Ministrului Sănătății nr.536/1997 privind modul de viață al populației.
Art.16 din OMS nr.536/1997 prevede că "Adăposturile pentru creșterea animalelor în curțile persoanelor particulare (de cel mult 5 capete porcine și 5 capete bovine) se amplasează la cel puțin 10 m de cea mai
apropiată locuința învecinata și se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului sau disconfort vecinilor.";
În fapt, intimații-pârâți P. M. și P. S. cresc porci și păsări de curte în adăposturi amenajate la mai puțin de 1 m de casa recurentului- reclamant G. A., această împrejurare fiind constatată și de S. Control Urbansim și Disciplina în Construcții din cadrul Municipiului C. -N. și de Garda de Mediu, ocazie cu care intimații au fost sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor HCL nr.330/1998.
În acest sens, recurentul-reclamant G. A. a obținut prin Ordonanța Președințială nr.5484/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul civil nr._ obligarea intimaților-pârâți să își mute animalele din gospodăria proprie la o distanță de cel puțin 10 metri de imobilul proprietatea reclamantului, până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu.
Împotriva Ordonanței Președințiale nr.5484/_, intimații-pârâți au formulat recurs care a fost respins de Tribunalul Cluj prin Decizia Civilă nr.763/_ .
Deși prin întâmpinare, intimații-pârâți au arătat că au mutat animalele din curtea casei lor sau le-au sacrificat, desființând astfel, gospodăria, din adresa nr.6233/_ emisă de Garda de Mediu se reține că urmare a controlului efectuat intimații nu dețin în gospodăria proprie porcine, iar adăpostul pentru creșterea animalelor este curat, spălat și dezinfectat.
Față de aceste contradicții și având în vedere că cererea recurentului- reclamant viza obligarea intimaților de a nu crește și alte animale și păsări, tribunalul apreciază că, în mod greșit, s-a reținut de către instanța de fond că acțiunea este lipsită de obiect.
Obiectul actiunii civile este întotdeauna reprezentat de protectia dreptului subiectiv civil, iar obiectul litigiului este reprezentat de pretentia concreta pe care instanta trebuie sa o judece. Pretentia concreta nu reprezinta altceva decât afirmarea dreptului a carui protectie se solicita, drept care, din punct de vedere al continutului sau, poate fi clasificat în drept patrimonial si drept nepatrimonial.
La data sesizării instanței de judecată, intimații-pârâți nu efectuaseră nici un demeres în sensul solicitărilor recurentului, iar ulterior, executarea dispozițiilor ordonanței președințiale o apreciază, tribunalul ca fiind una parțială, instanța neavând certitudinea că intimații s-au conformat, într-un totul, dispozițiilor art. 16 din OMS nr.536/1997.Aspectele constatate de Garda de Mediu, în sensul că, intimații nu dețin în gospodăria proprie porcine, iar adăpostul pentru creșterea animalelor este curat, spălat și dezinfectat nu sunt suficiente întrucât nu fac vorbire de alte animale și păsări, iar atâta vreme cât adăpostul nu a fost mutat la distanța prevăzută de dispozițiilor art. 16 din OMS nr.536/1997, tribunalul nu poate considera solicitarea recurentului ca lipsită de obiect.
Față de acestea, tribunalul apreciază că admiterea acțiunii s-ar impune pentru asigurarea unei finalități a demersului judiciar al recurentului-reclamant, scopul urmărit de acesta fiind obținerea unui titlu executoriu împotriva intimaților și evitarea unor litigii viitoare asupra acelorași aspecte.
Prin respingerea acțiunii, ca lipsită de obiect, și față de măsurile provizorii dispuse prin ordonanța președințială, recurentul s-ar găsi în aceeiași situație care l-a determinat să sesizeze instanța de judecată.
Pe cale de consecință, este întemeiat și motivul referitor la cheltuielile de judecată, în sensul în care potrivit art.274 cod pr.civilă, intimații-pârâți sunt cei căzuți, în final, în pretenții.
Pentru toate aceste considerente, în tem.art.296 cod pr.civilă, tribunalul va admite apelul declarat de G. A., împotriva Sentinței civile nr.3774/25 Februarie 2013 pronunțată în dosarul civil nr.16._ al Judecătoriei C. -N., pe care o schimbă în sensul că admite acțiunea și obligă intimații să nu crească porci, păsări și alte animale la o distanță mai mică de 10 metri de casa apelantului.
În tem.art.274 cod pr.civilă tribunalul va obliga intimații să plătească apelantului suma de 658,3 lei cheltuieli de judecată la fond.
În tem.art.274 cod pr.civilă tribunalul va obliga intimații să plătească apelantului suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de G. A., împotriva Sentinței civile nr.3774/25 Februarie 2013 pronunțată în dosarul civil nr.16._ al Judecătoriei C. -N., pe care o schimbă în sensul că admite acțiunea și obligării intimații să nu crească porci, păsări și alte animale la o distanță mai mică de 10 metri de casa apelantului.
Obligă intimații să plătească apelantului suma de 658,3 lei cheltuieli de judecată la fond.
Obligă intimații să plătească apelantului suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Președinte,
C. -V. B.
Judecător,
-A. C.
Grefier,
-P. B.
Red.CC/dact.CC _
Jud.fond:C. M. C.
← Încheierea civilă nr. 190/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 388/2013. Obligatie de a face → |
---|