Sentința civilă nr. 809/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R. IA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 809
Ședința publică din 22 mai 2013 Instanța constituită din:
Președinte: S. -T. A. -Ana
G. ier: B. D.
Ministerul Public reprezentat de procuror Băgeag L. de la P. de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol este pronunțarea soluției la acțiunea civilă formulată de reclamanta C. D. E., domiciliată în R. nr. 457, județul M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B., strada A. nr.17, cu sediul procesual ales la Direcția Generală a F.
P. a Județului M., în B. M., A. S. nr.2A, județul M., având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 15 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantei C. D. E., avocat M. A. să depună concluzii scrise, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției la data de 22 mai 2013, când a hotărât următoarele:
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. în data de_ sub nr._ reclamanta C. D. E. a chemat în judecată pe pârâtul S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate calitatea de condamnare politică prin măsura administrativă de deportare și domiciliu obligatoriu conform art. 5 alin.1, 3, 4, să oblige pe pârât la plata despăgubirilor morale, în sumă de 24.000 euro pentru fiecare an de deportare (x 4,5 ani, în total 108.000 euro), cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat a se dispune respingerea acțiunii, arătând în esență că în prezent nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor
morale, în baza Legii nr.221/2009, față de obligativitatea deciziei nr.1358/_ a Curții Constituționale.
În data de_ reclamanta prin avocat a înregistrat la dosar o precizare de acțiune prin care a solicitat obligarea S. ui R. la acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă și familia sa în urma deportării, în anul 1951, din Banat în Bărăgan, la plata sumei de 108.000 euro, obligarea S. ui R., în baza art. 5 lit.b) din Legea nr.221/2009 la acordarea sumei de 200.000 euro, sumă ce reprezintă echivalentul valorii bunurilor confiscate și folosite de S. R. pe o perioadă de 5,5 ani, perioadă în care reclamanta cu întreaga familie au fost deportați în Bărăgan, precum și contravaloarea bunurilor dispărute în perioada deportării acestora (mobila din 6 camere, pluguri, grape, prășitori, mașini de curățat grâu și porumb, zeci de păsări, două vaci cu viței, doi cai tineri, opt oi cu miei, patru porci, recolta de grâu, de porumb, floarea soarelui și 15 ha de pământ însămânțat, bunuri pe care nu le-au mai primit înapoi). Când s-au întors din deportare au recuperat casa într-o stare jalnică, de nelocuit, necesitând reparații capitale, la fel au fost și acareturile din gospodărie.
S-a solicitat Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității comunicarea, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, a documentelor pe care le deține cu privire la stabilirea domiciliului obligatoriu și la deportarea petentei, înscrisurile fiind comunicate și atașate la dosarul cauzei (filele 54-75).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanta C. D. E. (născută Chișereu, în data de_ în Berliște-Oravița) a fost dislocată împreună cu bunicii Chișereu Gheorghe și Carolina, precum și cu mama Chișereu E. în comuna Jegălia-Fetești în data de_, în baza deciziei MAI nr.200/1951 (fila 58 și 64 dosar). Prin Decizia nr. 6200 din_ li s-au ridicat restricțiile domiciliare numiților Chișărău Gheorghe, Chișărău Carolina și Chișărău E. .
În ce privește constatarea caracterului politic al măsurii administrative a stabilirii domiciliului obligatoriu, dispusă în privința reclamantei prin Decizia MAI nr. 200 din_ și ridicată prin Decizia MAI nr. 6100 din_, instanța reține că potrivit prevederilor art. 3 lit. e din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M. ui Afacerilor Interne. Așadar măsura stabilirii domiciliului obligatoriu dispusă în privința reclamantei și întemeiată pe decizia MAI nr. 200/1951 este de drept o măsură administrativă cu caracter politic. Sub acest aspect, este irelevantă vârsta pe care a avut-o reclamanta la data luării măsurii, posibilitatea concretă de conștientizare a efectelor acesteia, deoarece legea nu instituie derogări în funcție de astfel de elemente. Esențial
este că reclamanta a fost la rândul său subiect pasiv al măsurii administrative cu caracter politic, chiar dacă prin efectul indirect al punerii ei în aplicare față de membrii familiei reclamantei. Pe cale de consecință, acest capăt de cerere va fi admis.
Din interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a, b și c din Legea nr. 221/2009 rezultă că în ipoteza de aplicare a dispozițiilor literei a, legiuitorul a înțeles să limiteze cazurile în care se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral doar la acele situații în care acest prejudiciu a fost suferit "prin condamnare";, fiind adoptată o delimitare clară între persoanele condamnate politic și persoanele care au fost victimele unor măsuri administrative cu caracter politic. Așadar, de dreptul prevăzut la lit. a) putea beneficia doar cel care a suferit o condamnare cu caracter politic; de dreptul prevăzut la lit. b) poate beneficia atât cel care a suferit o condamnare cu caracter politic, cât și cel care a fost victima unei măsuri administrative cu caracter politic; iar de dreptul prevăzut la lit. c) poate beneficia doar cel care a suferit o condamnare cu caracter politic. Prin urmare, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare presupune existența unei hotărâri judecătorești de condamnare, ceea ce nu este cazul în speță.
De asemenea, T. mai reține că prin Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, publicate în Monitorul Oficial al R. iei nr. 761 din data de 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin.
(1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale întrucât dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Curtea a remarcat un paralelism de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, astfel că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Tot astfel, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echitații și dreptății.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția R. iei, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prevederile art. 31 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, stabilesc caracterul definitiv și obligatoriu al deciziei prin care se constată
neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, respectivele dispoziții încetându-și efectele la 45 de zile de la publicare. În prezenta cauză, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri morale. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, se constată că în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de Legea nr. 221/2009 care să permită acordarea de daune morale.
T. reține că potrivit prevederilor art. 5 al. 1 din Legea nr. 221/2009,
"orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005 ori repunerea în drepturi, dacă s-a dispus prin hotărârea de condamnare decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Termenul de 3 ani statornicit de lege a avut ca moment de debut data de_ întrucât Legea nr. 221/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 396/_ și a intrat în vigoare la trei zile de la publicare, potrivit disp. art. 78 din Constituția R. iei, actul neprevăzând o dată ulterioară de intrare în vigoare. Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtului doar la plata de despăgubiri morale. În ședința publică din data de 13 septembrie 2012 avocatul reclamantei a făcut referire la necesitatea depunerii unei precizări de acțiune, dar nu a procedat în consecință, fiind depus la dosar în data de_ un memoriu în care indirect se face trimitere la bunurile confiscate familiei reclamantei. Precizarea de acțiune prin care reclamanta a solicitat a se dispune obligarea S. ui R., în baza art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, la plata sumei de 200.000 euro, echivalentul valorii bunurilor confiscate, a fost înregistrată la dosar doar în data de_, după expirarea termenului legal (_ ). S-a apreciat de către Tribunal că în speță cererea vizând obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale a fost depusă tardiv deoarece termenul de 3 ani stabilit de lege este unul de decădere, iar nu de prescripție (susceptibil de întrerupere și suspendare în condițiile dreptului comun). Împlinirea acestuia atrage însăși stingerea dreptului de a solicita despăgubiri materiale în temeiul Legii nr. 221/2009, drept neexercitat în termenul prevăzut de lege, ceea ce este specific decăderii, iar nu prescripției. Simpla solicitare a reclamantei în sensul obligării pârâtului la plata
despăgubirilor morale nu are drept consecință inaplicabilitatea decăderii acesteia din dreptul de a solicita despăgubirile materiale, fiind în discuție pretenții distincte, cu temeiuri diferite.
Pe cale de consecință, acțiunea reclamantei va fi admisă doar în parte, iar instanța va respinge cererea acesteia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, a căror efectuare nu a fost dovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta C. D. E., domiciliată în R. nr. 457, județul M., în contradictoriu cu pârâtul S.
prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B., strada A. nr.17, sector 5, cu sediul procesual ales în B. M., A. S. nr.2A, județul M., la Direcția Generală a F. P. a Județului M. .
Constată caracterul politic al măsurii administrative a stabilirii domiciliului obligatoriu, dispusă în privința reclamantei prin Decizia MAI nr. 200 din_ și ridicată prin Decizia MAI nr. 6100 din_ .
Admite excepția de tardivitate în ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea sumei de 200.000 euro, echivalentul bunurilor confiscate și folosite de S. R. pe o perioadă de 5,5 ani.
Respinge ca tardiv formulat acest capăt de cerere. Respinge celelalte pretenții ca nefondate.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 22 mai 2013.
Președinte G. ier
-T. A. -Ana B. D.
Red.S.T.A.A./_
T.red.B.D./_
6 ex.
| ← Sentința civilă nr. 111/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Încheierea civilă nr. 91/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
