Decizie de concediere colectivă, fără stabilirea criteriilor de prioritate şi fără indicarea mecanismului de aplicare a lor. Anulare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 1024 din 2 septembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr.1183 din 03.02.2014, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr...., a fost admisă acţiunea formulată de către reclamanta P.A.I. în contradictoriu cu pârâta S.C. M. CÂMPIA TURZII S.A., actualmente I.S. CÂMPIA TURZII, S.A., prin administrator judiciar RVA I. S.P.R.L.
S-a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 296/08.08.2012 emisă de către pârâtă.
S-a dispus reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior emiterii deciziei.
A fost obligată pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a fost angajată a societăţii pârâte în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM cu nr. 83504 din 18/08/2003 (f.6) începând cu data de 02/10/2000 în funcţia de Inginer în cadrul Departamentului Investiţii. La data de 01/01/2011, a fost încheiat Actul adiţional nr. DG15 din 14/01/2011 (f.8) prin care a fost modificat locul muncii la Departamentul Economic, în funcţia de inginer unde a lucrat până la data 09.08.2012, când prin Decizia nr. 296/08.08.2012 (f.5) a fost concediată în temeiul art. 65 şi 68 C. Muncii.
Potrivit art. 69 alin.3 C. Muncii, criteriile prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă avute în vedere la stabilirea ordinii de prioritate în vederea concedierii colective se aplică pentru departajarea salariaţilor numai după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă. Astfel, pârâta avea obligaţia de a realiza evaluarea profesională a salariaţilor pentru a stabili îndeplinirea criteriilor de performanţă, în vederea concedierii, anterior aplicării celorlalte criterii menţionate în decizia de concediere.
Din probele administrate în cauză instanţa a reţinut că pârâta nu a făcut dovada realizării evaluării profesionale a salariaţilor din cadrul Departamentului Economic anterior aplicării altor criterii pentru concedierea colectivă. Nu pot fi reţinute susţinerile pârâtei referitoare la inexistenţa obligaţiei de a realiza evaluarea profesională conform dispoziţiilor art. 69 alin.3 C. Muncii, cât timp dispoziţiile legale menţionate erau în vigoare la data adoptării Deciziei Consiliului de Administraţie nr. 10/19.06.2012 (f.87).
În chiar cuprinsul deciziei de concediere, pârâta a făcut menţiune cu privire la analizarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi în conformitate cu prevederile art. 6 din Contractul colectiv de Muncă valabil la nivel de societate şi ţinând cont de prevederile art. 69(3) din Codul Muncii.
În vederea optimizării numărului de personal, pârâta a emis Nota 32/201.06.2012 (f.11) în care reclamanta este menţionată cu un rezultat obţinut la evaluarea activităţii profesionale „B”, respectiv „bine”, în contextul în care la nivelul Departamentului Economic, reclamanta ocupa singurul post de inginer. În susţinerea acestui calificativ, pârâta nu a probat nici un act de evaluare, reclamanta depunând pentru anii 2009 şi 2010 două fişe de evaluare personală (f.12-15), calificativele fiind însă de „foarte bine” şi „excelent”.
Dintr-o altă perspectivă, la nivelul Departamentului economic din cadrul societăţii pârâte existau 4 posturi de inginer, pentru care pârâta susţine că s-a realizat evaluarea personalului (f.128-131). Formularele de evaluare au fost contestate de reclamantă, aceasta arătând că nu are cunoştinţă despre evaluare, că nu a semnat fişele şi că nu au fost comunicate, aspecte care le fac inopozabile salariatului.
Mai mult, potrivit acestor documente, toate cele 4 persoane care ocupau funcţia de inginer au fost notate cu punctaj total de 98, respectiv o medie de 4,26. În această situaţie, nu pot fi reţinute susţinerile legate de concedierea reclamantei, în contextul în care măsura ar afecta doi soţi, se desface contractul soţului cu venit mai mic, iar reclamanta se găseşte în această poziţie, întrucât acest criteriu nu a fost prevăzut în nici un act din cadrul procedurii de concediere, ci doar în cadrul procesului, în exprimarea poziţiei procesuale.
Potrivit art. 78 C. Muncii., concedierea dispusă cu nerespectarea criteriilor prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, text de lege incident şi în cauza dedusă judecăţii cu privire la decizia de concediere contestată de reclamantă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 78 şi 80 C. Muncii, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea Deciziei de concediere nr.
296/08.08.2012 emisă de către pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior emiterii deciziei şi totodată va obliga pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta S.C. I.S. Câmpia Turzii S.A a declarat recurs prin care a solicitat casarea sentinţei, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea contestaţiei.
În motivarea recursului, s-a susţinut că măsura concedierii reclamantei a fost determinată de desfiinţarea postului său de inginer din cadrul Biroului Investiţii subcompartiment al Departamentului Economic.
Organigrama confirmă desfiinţarea efectivă a postului care a fost motivată de restrângerea activităţii pârâtei. Cum postul reclamantei de inginer era unic în structura departamentului, având atribuţii distincte faţă de celelalte posturi de inginer, se critică analizarea de către prima instanţă a criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.
Chiar dacă s-ar accepta opinia instanţei de fond, se arată că în urma evaluării toţi inginerii din cadrul Departamentului economic au obţinut acelaşi punctaj, iar reclamanta a fost informată cu privire la criteriile de evaluare a performanţei profesionale.
Criteriul subsidiar de departajare a fost cel prevăzut de art.75 alin.3 lit. a din Contractul Colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii metalurgie feroase şi neferoase, constând în împrejurarea că soţul reclamantei vizat de măsura concedierii colective a fost menţinut în activitate.
Reclamanta P.A.I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, contestând că postul său făcea parte din Biroul Investiţii şi criticând inconsecvenţa pârâtei cu privire la criteriul selectării sale în vederea concedierii, sens în care prezintă variantele susţinute de pârâtă: rezultatul inferior al evaluării profesionale şi calitatea de salariat al soţului său.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Prin decizia de concediere contestată (fila 5 fond) se reţine în mod expres că „societatea a analizat criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere în conformitate cu prevederile art.6 din Contractul Colectiv de Muncă valabil la nivel de societate şi ţinând cont de prevederile art.69(3) Codul muncii, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat cu reprezentanţii sindicatului reprezentativ din societate.”
În situaţia unei concedieri colective, cum este cea care a avut loc la nivelul pârâtei, selecţia salariaţilor a căror posturi sunt desfiinţate se realizează în urma aplicării criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, conform art.69 alin.2 lit. d Codul muncii, la care face trimitere art.69 alin.3 ce consacră prioritatea evaluării realizării obiectivelor de performanţă faţă de aceste criterii.
Cadrul legal evocat este întregit de obligaţia cuprinderii în decizia de concediere a criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art.69 alin.2 lit. d, în cazul concedierilor colective.
Contrar acestor exigenţe legale, pârâta nu a precizat în decizia de concediere cum a fost desemnată reclamanta în vederea concedierii în urma aplicării criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate, pe care , aşa cum s-a arătat anterior, le-a menţionat în decizie ca fiind aplicabile şi determinante în cadrul acestei selecţii.
Un prim aspect pe care Curtea de Apel îl observă în acest context este că pârâta nu a indicat clar şi punctual mecanismul de aplicare a acestor criterii, făcând trimitere doar la o normă a contractului colectiv de muncă şi la art.69 alin.3 din Codul muncii, care ar putea doar să întemeieze supoziţia aplicării criteriului evaluării profesionale.
Or, în atare situaţie, apărarea pârâtei din recurs privind implicabilitatea criteriilor de selecţie în cazul unui post unic, cum este declarativ, cel ocupat de reclamantă, contravine în mod vădit atât menţiunii din decizia de concediere din care rezultă că desemnarea reclamantei în vederea concedierii s-a bazat pe o analiză comparativă, aşadar pe un criteriu, cât şi poziţiei procesuale adoptată de pârâtă în cursul întregului proces, care nu poate fi caracterizat decât ca inconsecvenţă şi oscilantă. În acest sens Curtea de Apel remarcă varietatea apărărilor pârâtei cu privire la criteriul selectării reclamantei: evaluarea profesională cu un rezultat inferior celorlalţi colegi, păstrarea calităţii de salariat a soţului reclamantei.
Inconsecvenţa pârâtei cu privire la aspectele relevate determină Curtea de Apel să facă o a doua observaţie privind interdicţia ocrotită sub sancţiunea nulităţii absolute de art.79 Codul muncii, ca angajatorul să invoce în faţa instanţei alte motive şi circumstanţe decât cele precizate în decizia de concediere, care prin urmare, nu poate fi complinită prin probatoriul administrat sau apărările exprimate în faţa instanţei.
Pârâta însă a nesocotit această interdicţie legală cu caracter imperativ, invocând diverse criterii ce au stat la baza selectării reclamantei în vederea concedierii, care, trecând chiar de impedimentul necuprinderii lor în decizia atacată, fie nu sunt dovedite sau susţinute în mod coerent şi articulat de întregul probatoriu (unicitatea postului din cadrul Biroului Investiţii), fie sunt vădit contradictorii (rezultatul inferior, respectiv punctajul egal al evaluării profesionale). Mai mult, pârâtă a ajuns chiar să se prevaleze de criteriul social al păstrării soţului reclamantei în unitate, prevăzut de un contract colectiv de muncă la nivel de ramură, neindicat în decizia de concediere şi a cărui valabilitate, la momentul emiterii deciziei de concediere ridică serioase semne de întrebare.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin.1
C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
| ← Cadre didactice. Ajutor financiar pentru achiziţionarea de... | Recalculare pensie. Luarea în considerare a acordului global → |
|---|
