Salariat CFR. Diferenţa dintre salariul de bază minim brut negociat prin CCM la nivel de ramură transporturi pe anul 2008-2010 şi sumele efectiv primite. Neîndreptăţire
| Comentarii |
|
Salariat CFR. Diferenţa dintre salariul de bază minim brut negociat prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anul 2008-2010 şi sumele efectiv primite. Neîndreptăţire
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 1021 din 2 septembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr.746 din 16.05.2014, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr.... a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul RATE CT 2 Dej, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA -Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Cluj, şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să calculeze şi să plătească membrului de sindicat I.I., diferenţele de salariu rezultate dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 şi sumele efectiv primite, aferente perioadei 27.09.2009-31.12.2010, sume actualizate cu rata inflaţiei la momentul efectuării plăţii şi cu aplicarea dobânzii legale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că membrul de sindicat reprezentat de reclamant - I.I., este angajatul pârâtei, fiindu-i aplicabile dispoziţiile contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de Societate şi cele ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Transporturi.
La nivelul Companiei naţionale de Căi Ferate „CFR” SA s-a încheiat Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la DMPS a municipiului Bucureşti, sub nr. 2591/06.06.2009, cu valabilitate pentru perioada 2009-2010. Potrivit acestui Contract Colectiv de Muncă, salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, se stabileşte în funcţie de coeficienţii de ierarhizare şi de formula de calcul din Anexa 1.
Potrivit acestei anexe este stabilit un salariu de bază minim brut de 570 lei, corespunzător clasei I de salarizare şi coeficientului de ierarhizare 1.000, pentru perioada
01.09.2009 - 31.03.2010, iar prin actul adiţional la contract, înregistrat în anul 2010, este stabilit un salariu de bază minim brut de 600 lei, corespunzător clasei I de salarizare şi coeficientului de ierarhizare 1.000, pentru perioada 01.04.2010 - 31.12.2010.
Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008-2010, contract superior în raport de CCM încheiat la nivelul societăţii pârâte, stabileşte prin art. 41 alin. 3 lit. a că:
„Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 şi negociat pentru un program complet de 170 ore medie lunară, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri sau indemnizaţii”. Iar la lit. b din acelaşi articol din contract se arată că:
„Părţile implicate în negocieri colective la nivel de grupuri de unităţi şi unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile, valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură de transport, stipulat la art. 41 alin. 3 lit. a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariaţi, vor fi adoptaţi coeficienţii minimi de ierarhizare stabiliţi la art. 41 pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă”.
În conformitate cu dispoziţiile art. 238 alin. 1 Codul muncii în vigoare la momentul încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi de un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În acelaşi sens erau şi reglementările din art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/ 1996, în vigoare la momentul încheierii celor două contracte colective de muncă.
Având în vedere că, prin necalcularea şi neplata drepturilor salariale cu luarea în considerare a salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, membrul de sindicat reprezentat de reclamant a fost prejudiciat, acţiunea se apreciază ca fiind întemeiată, iar faţă de dispoziţiile art. 166 alin. 4 Codul muncii, art. 1082 şi 1088 vechiul Cod civil, se va dispune actualizarea sumei datorate reclamantului în funcţie de rata inflaţiei şi acordarea dobânzii legale aferentă sumei datorate.
Pentru considerentele reţinute, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta CNCF CFR S.A Bucureşti - Sucursala Regională CF Cluj a formulat recurs prin care a solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea apelului s-au invocat următoarele critici:
Dispoziţiile contractelor colective de muncă la nivel de unitate şi la nivel de grup de unităţi, în baza cărora s-au acordat drepturile salariale, contracte care oferă drepturi salariale mai restrânse decât contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, nu au fost atacate în faţa instanţelor de judecată.
Potrivit art.268 alin.1 lit. d Codul muncii, termenul în care s-au putut ataca cauzele respective (pe durata existenţei acestora ) s-a prescris.
În conformitate cu prevederile art.240 alin.1 din Legea nr.53/2003 (aplicabil la momentul perfectării contractului) la nivel de unitate s-a încheiat contractul de muncă iar părţile au înţeles de comun acord ca pentru anii 2009 şi 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societăţii, precum şi alţi coeficienţi de ierarhizare, decât cei prevăzuţi în CCM la nivel de ramură Transporturi.
Clauzele contractelor de muncă încheiate la nivel inferior care conţin drepturi la un nivel superior sunt lovite de nulitate, cu condiţia că această nulitate să fie solicitată de partea interesată şi să fie constatată de către instanţa de judecată competentă, iar aceasta se poate face pe toată durata existenţei contractului colectiv de muncă, potrivit art.268 alin. lit. d Codul muncii.
Ori în speţă, CCM invocat de intimată reclamantă şi-a încetat existenţa la data de 31.12.2010.
Astfel, solicitările intimaţilor reclamanţi presupune anularea clauzelor mai puţin favorabile din contract şi înlocuirea lor cu clauze mai favorabile, care este tardiv formulată, fiind formulată la mult timp după încetarea CCM asupra cărora s-a făcut vorbire mai sus, căci cererea în speţă nu poartă pur şi simplu asupra unor drepturi neacordate, ci presupune înlocuirea (anularea) unor reglementări (CCM) mai puţin favorabile, astfel că în baza acestora intimaţii recurenţi să aibă dreptul la o diferenţă de salariu.
Însă, potrivit art.268 alin. 1 lit. d Codul muncii, termenul în care s-au putut ataca clauzele respective(pe durata existenţei acestora) s-a prescris.
În perioada de valabilitate a CCM la nivel de CNCF „CFR” S.A şi CCM la Nivel de unităţi Feroviare intimaţii sau prin intermediul organizaţiilor sindicale aveau posibilitatea legală să solicite instanţei competente constatarea nulităţii acestor clauze, în condiţiile în care constatau că clauzele prevăzute la ar.7 şi anexa 1 din CCM la Nivel de CNCF „CFR” S.A. conţin drepturi la nivel inferior faţă de drepturile prevăzute în Contractul colectiv de muncă la Nivel de Ramură Transporturi.
Înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile, existente în contractul de muncă încheiat la nivel superior se puteau face numai în urma sesizării instanţei de judecată cu o cerere în constatarea nulităţii clauzelor respective.
Instanţa de judecată nu a fost investită cu o cerere de constatare a nulităţii unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de CNCF „CFR” S.A.
Chiar dacă instanţa de judecată ar califica, cererea intimaţilor ca fiind o cerere de constatare a nulităţii unor clauze ale CCM la Nivel de CNCF CFR S.A, ar fi tardiv introdusă prin raportare la prevederile art.268 alin.1 lit. d din Codul muncii motivat de faptul că, atât CCM la nivel de CNCF CFR S.A, cât şi CCM la Nivel de Grup de Unităţi Feroviare au expirat la data de 31.12.2010, iar cererea intimaţilor reclamaţi a fost introdusă la data de 27.09.2012, mult după expirarea acestor contracte colective de muncă.
Clauzele CCM la nivel de CNCF CFR S.AA, cât şi CCM la nivel de Grup de Unităţi Feroviare nu pot fi înlocuite de către instanţa de judecată cu clauze mai favorabile prevăzute în CCM la nivel de Ramură Transporturi în lipsa unei cereri de constatare a nulităţii acestora introdusă în termen legal prevăzut de art.268 alin.1 lit. d Codul muncii .
Reclamantul Sindicatul R.A.T.E -C.T.2 Dej a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, invocând excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr.1733/13.11.2012 a Tribunalului Braşov (dosar nr.., iar în privinţa fondului susţine prioritatea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi faţă de cel la nivel de unitate.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Nu este incidentă în cauză excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamanţii intimaţi, deoarece în mod evident litigiul din dosarul nr../2010 are un obiect parţial diferit sub aspectul întinderii pretenţiilor, precum şi alt reclamant, diferenţe care infirmă prin urmare identitatea de părţi şi obiect, specifică autorităţii de lucru judecat.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă prin apel, cu privire la drepturile pretinse, întemeiată pe prevederile art.268 alin. 1 lit. d Codul muncii nu are în vedere că obiectul acţiunii nu îl constituie constatarea nulităţii unor clauze, ci acordarea unor drepturi salariale, ipoteză distinct reglementată de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripţie de 3 ani, în care se înscrie demersul reclamantului.
În privinţa fondului, se reţine că reclamantul se prevalează în cauză de dispoziţiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 şi negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizaţii incluse în acesta.
Trebuie reţinute în cauză şi prevederile literei b) a art.41 alin.3 din acelaşi contract, potrivit cărora „părţile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unităţi şi unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru
fiecare categorie de salariaţi vor fi adoptaţi coeficienţii minimi de ierarhizare stabiliţi la art.
41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.”
Conform art. 9 din acelaşi contract:
„(1) În scopul salarizării şi acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul unităţilor din transporturi finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, sindicatele, ministerele şi organele locale vor purta negocieri cu autorităţi din subordinea Guvernului pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal şi pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum şi în vederea modificării ulterioare a acestuia.
(2) Părţile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor surse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
(3) Pe baza fondurilor aprobate în condiţiile prevăzute la alin. 1, părţile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor şi celorlalte drepturi de personal la unităţile din transporturi finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.”
Conform dispoziţiilor art.157 alin.1 din Codul muncii în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale şi/sau colective între angajator şi salariaţi sau reprezentanţii acestora.
Potrivit dispoziţiilor art.162 alin.1 din Codul muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
Verificând îndeplinirea de către angajator a obligaţiei sale de a plăti reclamanţilor drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispoziţiilor legale şi contractuale aplicabile, pentru perioada 01.09.2009-31.12.2010, Curtea constată că în mod eronat prima instanţă a admis acţiunea.
În ceea ce priveşte perioada la care se referă acţiunea dedusă judecăţii, pentru a se verifica dacă art.41 alin.3 lit. a din contractul colectiv menţionat anterior cuprinde o clauză suficient de clară şi necondiţionată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii
2009, 2010, trebuie analizate toate prevederile art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, nu numai cele menţionate la alin.3, de care se prevalează reclamantul, ci şi cele ale alin.5 şi 6.
Astfel, în cadrul aceluiaşi articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut, la alin.5, că: „Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părţile semnatare se vor întruni în vederea negocierii şi stabilirii noului salariu de bază minim brut şi a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
De asemenea, alin.6 al aceluiaşi articol, prevede că: „La nivel de unitate şi în cadrul fiecărei negocieri anuale, părţile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri şi cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie;”.
Prin urmare, conform dispoziţiilor art.1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înţelesul ce rezultă din conţinutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară şi necondiţionată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă faţă de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 şi
2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiaşi articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură şi la nivel de unitate trebuie de fapt negociat şi stabilit în
fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli care se fundamentează pe surse financiare preconstituite.
În consecinţă, şi în aplicarea acestor prevederi, pârâta a negociat cu sindicatele şi a stabilit prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010, în Anexa nr.1 la acest act, că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de 01.04.2010, prin actul adiţional nr.1708/21.04.2010, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
Art.1 lit. d) din Legea nr.329/2009 reglementează şi măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale, al societăţilor comerciale la care statul sau unităţile administrative-teritoriale au calitatea de acţionar unic ori majoritar, precum şi al filialelor acestora;
În acest sens, potrivit art.27 alin.1 din Legea nr.329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc şi obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale, ale societăţilor comerciale la care statul ori unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de acţionar unic, precum şi ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform alin.2 al aceluiaşi articol, reprezentanţii statului, respectiv ai unităţilor administrativ-teritoriale sunt mandataţi să pună în aplicare politica salarială stabilită potrivit alin. 1 în cadrul organelor de administrare şi de conducere a operatorilor economici.
Potrivit art.28 alin.1 din acelaşi act normativ, operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul de venituri şi cheltuieli organelor administraţiei publice centrale sau locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcţionează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii.
Organele administraţiei publice centrale, potrivit art.29 alin.1 din aceeaşi lege, elaborează, în termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri şi cheltuieli, documentaţia necesară aprobării acestora.
Conform art.30 din Legea nr.329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condiţiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele şi în condiţiile stabilite prin bugete.
Ca atare, chiar dacă ca şi regulă generală Curtea reţine că dificultăţile financiare ale debitorului nu justifică prin ele însele neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, în speţa de faţă însă referirea la limitele bugetare s-a făcut chiar în cuprinsul contractului, părţile agreând neechivoc aplicabilitatea acestui drept prin raportare la „limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri şi cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie.” Este aşadar în mod evident că nivelul minimal al salariului este negociat anual la nivel de unitate având ca şi precondiţie imperativă limitele bugetare, stabilite prin raportare la normele legale mai sus amintite, aplicabile şi pârâţilor recurenţi ca operatori economici în sensul legii.
În fine, chiar dacă s-ar reţine inaplicabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ca urmare a anulării sale prin hotărâre judecătorească, devine incident cel la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, care reglementează un salariu de bază de 570 de lei pentru clasa I de salarizare.
Prin urmare, având în vedere că în cauză nu se poate reţine încălcarea de către angajator, în ceea ce priveşte stabilirea salarizării reclamantului, a dispoziţiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, Curtea de Apel reţine ca fiind nefondată în totalitate acţiunea reclamanţilor, atât în ceea ce priveşte acordarea diferenţelor de salariu de bază, cât şi a celorlalte diferenţe de prime şi adaosuri salariale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat şi va admite recursul declarat de pârâta CNCF CFR SA Bucureşti - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE
EXPLOATARE, ÎNTREŢINERE ŞI REPARAŢII CF CLUJ împotriva sentinţei civile nr. 746 din 16.05.2014 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosar nr. ..., pe care o va modifica în parte în sensul că se va respinge în întregime acţiunea formulată de Sindicatul R.A.T.E. C.T. 2 Dej pentru I.I. în contradictoriu cu pârâta CNCF CFR SA Bucureşti - SUCURSALA CF CLUJ.
| ← Recalculare pensie. Luarea în considerare a acordului global | Recurs. Critici vizând exclusiv motive de netemeinicie. Nulitate → |
|---|
