Hotărâre judecătorească. Considerente (motive) contradictorii. Casare cu trimitere

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2014)

Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 1102 din 12 septembrie 2014

Prin Sentinţa civilă nr. 8613/27.05.2013 pronunţată în dosar nr. ... al Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis în parte acţiunea formulată şi modificata de reclamantul T.R.D., în contradictoriu cu pârâta C.M.C..

S-a constatat că masa partajabilă este formată din apartamentul situat în Cluj-Napoca, înscris în CF nr. 93102, nr. topo 13997/1/S/XLV, situat din punct de vedere administrative în Cluj-Napoca, str. ..., jud. Cluj şi din suma de 1600 lei.

S-a constatat că reclamantul şi pârâta au calitatea de coproprietari ai imobilului.

S-a stabilit că reclamantul şi pârâta au cote egale de contribuţie la dobândirea apartamentului bun comun, şi anume 50% fiecare.

S-a atribuit apartamentul descris mai sus în natură pârâtei.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 103.750 lei, reprezentând contravaloarea cotei de 50% reprezentând cota de contribuţie a reclamantului la dobândirea imobilului.

A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 800 lei, reprezentând 50% din preţul obţinut ca urmare a vânzării autovehiculului marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare ....

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a contravalorii folosinţei apartamentului mai sus-descris, pentru perioada 19.05.2011-27.05.2013, în cuantum de 3000 euro.

A fost obligate părţile la plata onorariului expertului în suma de 400 lei, în mod egal, şi anume 200 lei reclamantul, respectiv, 200 lei pârâta.

S-au compensat cheltuielile de judecată.

Prin decizia civilă nr. 648/A din 05.12.2013 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. ... s-a admis în parte apelul declarat de T.R.D. şi s-a admis, în parte, şi aderarea la apel formulată de C.M.C. împotriva sentinţei civile nr. 8613 din 27.05.2013 pronunţată în dosar nr. ... al Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a respins cererea apelantului T.R.D. privind plata contravalorii folosinţei apartamentului, obiect al litigiului.

Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reţinut că ambele părţi îşi susţin propriile cote de contribuţie la dobândirea bunurilor comune, aşa încât cu privire la acest aspect, tribunalul a examinat legalitatea şi temeinicia sentinţei civile atacate global prin raportare la probatoriul administrat.

Părţile s-au căsătorit la data de 21.08.1999 şi au divorţat la data de 29.05.2008, aşa cum a reieşit din Sentinţa Civilă nr. 6800/29.05.2008 pronunţată în dosarul civil nr. ... al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Imobilul suspus partajului a fost achiziţionat la un interval de 2 luni de la încheierea căsătoriei, respectiv la data de 19.10.1999, aşa cum a rezultat din încheierea de autentificare nr. 5601/19.10.1999 a BNP ....

Preţul apartamentului a fost de 115.000.000 rol.

Aspect necontestat de părţi este că 89.500.000 rol reprezintă contribuţia comună, în cote egale, la achiziţionarea imobilului şi provine astfel: 45.000.000 rol din vânzarea de către părţi a unei garsoniere şi 44.500.000 rol din daruri de nuntă.

Pentru diferenţa de 25.500.000 rol cu consecinţe asupra unor cote finale diferenţiate de contribuţie, fiecare dintre foştii soţi a invocat propria contribuţie.

Că nu este aşa, şi că părţile au avut, per ansamblu, o contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune, în mod corect, a reţinut instanţa de fond.

Într-adevăr, reclamantul a avut o contribuţie proprie de 4.500.000 lei care a provenit din vânzarea unui teren-bun propriu-la data de 08.09.1999, cu cca. 2 luni înainte de achiziţionarea imobilului supus partajului. (f.8,39 dosar fond.). Acest aspect a rezultat şi din declaraţia martorului M.I., cumpărătorului terenului şi care a declarat că reclamantul i-a spus că intenţionează să-şi cumpere o locuinţă.

Din cartea de muncă şi înscrisurile depuse la filele 60-79 dosar, a rezultat că atât anterior achiziţionării imobilului cât şi ulterior pe perioada căsătoriei părţile au realizat venituri salariale. Este adevărat că veniturile reclamantului au fost mai mari, dar nu poate fi

negată munca în gospodărie a pârâtei şi ajutorul părinţilor acesteia, fapt ce a reieşit, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond din depoziţia martorei P.V. care a arătat că părinţii pârâtei au vândut o casă la Ceanu şi i-au dat pârâtei 20.000.000 rol pentru finisarea apartamentului. De asemenea martora a mai arătat că ambii soţi erau salariaţi şi că pârâta dădea meditaţii. În acest sens este şi depoziţia martorei I.A.. De asemenea şi martorul P.D.V. a declarat că pârâta dădea meditaţii şi că părţile au renovat apartamentul.

Aşadar, în privinţa veniturilor, chiar inegale cele de natură salarială, probele testimoniale au relevat că, atât reclamantul cât şi pârâta mai obţineau venituri din meditaţii.

Întrucât din probele administrate nu s-a putut stabili cât anume realizau fiecare dintre soţi din meditaţii, cu privire la acest aspect, în mod corect, s-a reţinut că se impune a profita ambelor părţi. Astfel, chiar în condiţiile unor venituri salariale diferenţiate, având în vedere şi veniturile din meditaţii, care nu întotdeauna sunt constante, apare firească reţinerea instanţei de fond de a situa părţile pe o poziţie de egalitate.

În ce priveşte autoturismul cu nr. de înmatriculare ..., acesta apare ca fiind bunul propriu al reclamantului, din adresa emisă de SPCRPCIV Cluj rezultând că a fost înmatriculat pe numele acestuia din anul 1997, anterior încheierii căsătoriei.

Tribunalul a reţinut, contrar instanţei de fond, că reclamantul a făcut dovada înstrăinării acestui autoturism cu consecinţa contribuirii cu preţul obţinut de 21.500.000 rol la achiziţionarea apartamentului în discuţie. Că este aşa a rezultat din declaraţiile martorilor P.D.V. şi M.I. care au arătat că reclamantul avea un autoturism Dacia pe care l-a vândut în perioada în care părţile au cumpărat imobilul supus partajului.

Cu privire la sumele de bani de la FNI, s-a reţinut că reclamantul a răscumpărat unităţi de investiţii în valoare de 1.191.300 rol, dar ulterior achiziţionării imobilului, respectiv în data de 15.11.1999, aşa cum a rezultat din expertiza contabilă efectuată în cauză.

În ce o priveşte pe pârâtă, tot din acelaşi raport de expertiză-răspuns la obiecţiuni - a rezultat că aceasta a răscumpărat sume de bani de la FNI net superioare reclamantului, respectiv în cuantum de 78.800 rol.

În acord cu opinia primei instanţe, tribunalul a reţinut că, în condiţiile date, în care ambii soţi au lucrat, au realizat venituri şi din meditaţii, activitate a cărei remuneraţie nu s-a reuşit a se contabiliza matematic faţă de nici unul dintre foştii soţi, au contribuit cu diferite sume de bani, fie din vânzarea unor bunuri proprii, fie din alte surse cum sunt banii de la FNI, fie au fost ajutaţi de părinţii pârâtei cu sume de bani pentru renovare apartamentului, nu a fost răsturnată de nici una dintre părţi prezumţia egalităţii contribuţiei acestora la dobândirea bunurilor comune.

S-a avut în vedere şi autovehiculul marca Ford Mondeo cu privire la care, faţă de avarierea sa, în mod corect, instanţa de fond a inclus în masa bunurilor de împărţit suma de 1600 lei reprezentând preţul cu care a fost vândută epava.

Referitor la modalitatea de partaj, tribunalul a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a atribuit apartamentul pârâtei, aceasta fiind cea care a continuat să locuiască în acest imobil şi să suporte toate cheltuielile cu întreţinerea şi plata utilităţilor şi contrar, susţinerilor reclamantului nu s-a făcut dovada insolvabilităţii pârâtei, în sensul că lipsei mijloacelor financiare pentru plata sultei.

În ce priveşte cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata contravalorii folosinţei imobilului supus partajului, contrar primei instanţe, tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată, fiind fondat apelul declarat de pârâtă sub acest aspect.

Aşa cum a rezultat din răspunsul la interogator, reclamantul şi-a refăcut familia şi a plecat de bună-voie din apartament în luna aprilie 2009. Contrar susţinerilor acestuia, reclamantul nu a fost împiedicat de către pârâtă să folosească imobilul, şi nu a făcut nici dovada vreunui prejudiciu în acest sens. Mai mult reclamantul a luat şi o parte din bunurile mobile când a plecat din apartament ceea ce denotă intenţia sa de a nu mai locui în acest

imobil. Simpla împrejurare că pârâtă a schimbat yala de la uşa de intrare şi a refuzat să îi înmâneze reclamantului noile chei, nu a putut constitui temei pentru despăgubirea acestuia pentru lipsa de folosinţă a imobilului. După plecarea reclamantului din apartament, rămânând singură, apare că pârâta a procedat în scopul de a-şi asigura propria siguranţă şi nu în scopul de a-l priva pe reclamant de folosinţa bunului. Că reclamantul nu a justificat vreun interes în ce priveşte folosinţa imobilului a reieşit şi din faptul că după ce a plecat în mod deliberat din apartament în anul 2009, nu a arătat care este motivul pentru care i-a solicitat pârâtei noile chei de la uşa de acces, după mai bine de 2 ani.

Cu privire la cheltuielile de judecată atât la fond cât şi în apel, faţă de soluţia pronunţată, tribunalul a apreciat că este legală compensarea acestora. Astfel, în ansamblu, chiar acceptate parte dintre motivele de apel ale reclamantului, soluţia este mai favorabilă pârâtei, în apel reclamantul neprimind nici o cotă în plus la dobândirea bunurilor comune, (pentru care a achitat taxa judiciară de timbru de 1428 lei), nefiind acceptată nici modalitatea de partaj în sensul atribuirii lui a apartamentului, (pentru care a achitat taxa judiciară de timbru de 3112,5 lei). Totodată s-a respins şi cererea sa privind plata contravalorii lipsei de folosinţă asupra apartamentului. Reclamantul ar fi trebuit să îi achite pârâtei taxa judiciară de timbru aferentă acestei cereri (894 lei).La fond reclamantul a achitat 6210 lei taxă judiciară de timbru, iar pârâta a achitat expertiza tehnică efectuată de expertul T.C. în sumă de 1600 lei (6210:2=3105; 3105-1600:2=752 lei.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis în parte apelul declarat de T.R.D. şi a admis, în parte, şi aderarea la apel formulată de

C.M.C. împotriva sentinţei civile nr. 8613 din 27.05.2013 pronunţată în dosar nr. ... al Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a respins cererea apelantului T.R.D. privind plata contravalorii folosinţei apartamentului, obiect al litigiului. Sau compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T.R.D. solicitând admiterea recursului şi pe cale de consecinţă modificarea în parte a deciziei tacate ca fiind nelegală şi netemeinică, în sensul admiterii în parte a apelului declarat, iar pe cale de consecinţă, admiterea în parte a cererii de chemare în judecata astfel cum aceasta a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că decizia atacată este nelegală, pe de o parte existând contradicţii clare între considerentele şi dispozitivul acesteia, pe de altă parte ignorând faptul că prezumţia instituită de art. 30 Codul Familiei este una relativă, putând fi infirmată prin orice mijloc de probă, precum şi dispoziţiile art. 129 alin. 5 C.pr.civ, în lumina cărora hotărârea judecătorească trebuie să se întemeieze pe probele legal administrate şi să cuprindă o analiză a acestora, niciun mijloc de probă neavând o forţă superioară.

Cu privire la contribuţia diferenţiată a soţilor la achiziţionarea imobilului supus partajului.

Pe de o parte, instanţa de apel a constatat, în mod corect, că din preţul total de cumpărare de 115.000.000 rol, suma de 89.500.000 rol reprezintă contribuţia comună în cote egale, aspect necontestat de nici una din părţi, în timp ce restul de 25.500.000 ROL reprezintă contribuţia contestată, fiecare parte revendicând-o cu titlu de contribuţie proprie.

Mai departe, tot în mod corect, instanţa de apel a recunoscut contribuţia suplimentara a recurentului la achiziţionarea apartamentului, respectiv a admis faptul că suma de 25.500.000 ROL provine din veniturile proprii ale recurentului.

Astfel, instanţa de apel, în mod corect a admis susţinerile în ceea ce priveşte diferenţa de 21.500.000 rol, reprezentând contribuţie proprie la achiziţionarea imobilului suspus partajului, arătând în cadrul considerentelor "tribunalul va reţine, contrar instanţei de fond că, reclamantul a făcut dovada înstrăinării acestui autoturism cu consecinţa contribuirii cu preţul obţinut de 21.500.00 rol la achiziţionarea apartamentului în discuţie".

Acest aspect a reprezentat considerentul admiterii în parte a apelului, considerent care nu s-a regăsit şi în dispozitivul deciziei. Este nelegală constatarea "netemeiniciei" stării de fapt reţinute de prima instanţă, respectiv constatarea unei contribuţii suplimentare, fără însă a da vreo eficienţă juridică acestei constatări la nivelul soluţiei pronunţate în privinţa cotelor de contribuţie. Recurentul a subliniat că nu este vorba de o modificare nesemnificativă a contribuţiei părţilor la achiziţionarea imobilului în speţă, ci de una semnificativă, respectiv contribuirea cu aproximativ 19% din preţul de achiziţie, din surse proprii.

În plus faţă de această reţinere a instanţei de apel, a remarcat şi alte aspecte de fapt cu relevanţă asupra contribuţiei recurentului la achiziţionarea apartamentului, achiziţie care a avut loc la doar 2 luni de la data încheierii căsătoriei.

Astfel, instanţa de apel a arătat că "într-adevăr, reclamantul a avut o contribuţie proprie de 4.500.000 lei, care a provenit din vânzarea unui teren-bun propriu la data de 08.09.1999" (ceea ce reprezintă încă aproximativ 3% din preţul de achiziţie).

De asemenea, a evidenţiat faptul că din raportul de expertiză judiciară contabilă întocmit în cauza a reieşit faptul că în perioada cuprinsă între data încheierii căsătoriei şi data achiziţionării imobilului, a realizat venituri salariale în cuantum de 9.263.310,00 rol, în timp ce pârâta-intimată a realizat venituri salariale în valoare de 2.196.342 rol, existând o diferenţă considerabilă (în procente: 81% - 19% din totalul veniturile salariale ale ambilor soţi), diferenţă care este greu de neglijat tocmai datorită perioadei scurte de timp avută în vedere (23 luni).

De altfel, pe lângă salarii, singurul venit propriu al intimatei obţinut în perioada dintre data căsătoriei şi data achiziţiei imobilului, admis ca atare de ambele instanţe de fond, este suma de 78.800 lei, provenind din retrageri FNI, sumă absolut modică, reprezentând 0,068% din preţul de achiziţie.

În pofida tuturor acestor aspecte de fapt reţinute de instanţa de apel, conform cărora s-a stabilit o contribuţie diferenţiată a soţilor la dobândirea imobilului supus partajului, această instanţă nu şi-a continuat raţionamentul firesc, nu a dat eficienţă acestor constatări, sentinţa primei instanţe rămânând nemodificată. Aşadar, contradicţia între considerente şi dispozitiv este evidentă, în sensul că din considerentele deciziei a rezultat că apelul declarat este întemeiat (instanţa admiţând formal, în parte, apelul declarat) dar, în realitate, nemodificând întru-nimic hotărârea primei instanţe, a cărei netemeinicie a constatat-o.

Contribuţia diferenţiata a soţilor pe perioada căsătoriei.

Instanţa de apel a arătat în mod corect faptul că pe perioada căsătoriei, "veniturile reclamantului au fost mai mari", dar în mod greşit a apreciat că munca în gospodărie a pârâtei şi ajutorul acordat de părinţii acesteia ar fi duce la o egalitate a contribuţiilor.

În acest context, a amintit faptul că prin expertiza contabilă judiciară administrată în cauză, expertul a stabilit ca veniturile totala, denominate, realizate de ce doi soţi pe perioada căsătoriei (1999-2011), actualizaţi cu indici anuali ai ratei de inflaţie sunt: T.R.D. -

308.060,00 lei; C M C. - 121.277,00 lei.

Astfel, în mod cu totul eronat şi nelegal a apreciat instanţa de apel că presupusa muncă în gospodărie a pârâtei şi ajutorul acordat de către părinţii acesteia (20.000.000 lei) ar echivala cu diferenţa de 186.783,00 lei. Cu atât mai mult cu cât a arătat (şi martorii au confirmat) faptul că împărţirea muncii în gospodărie nu e cea tipică unei familii romaneşti, ci dimpotrivă, recurentul s-a implicat în mod constant în treburile gospodăreşti (curăţenie, gătit, spălat etc.)

O altă contradicţie semnificativă a considerentelor hotărârii atacate a trebuit remarcată cu privire la răscumpărările realizate de către părţi de la FNI: 1.191.300 ROL (reclamantul) faţă de 78.800 ROL (pârâta). Spre surprinderea sa, concluzia instanţei de apel este: "pârâta ... a răscumpărat... sume de bani de la FNI net superioare reclamantului". Contradicţia este de ordinul evidenţei!

Din considerentele instanţei de apel a reieşit faptul că apelul este întemeiat, dar cu toate acestea, modificarea pozitivă în ceea ce priveşte contribuţia proprie a recurentului nu s-a regăsit în dispozitivul deciziei atacate.

Cu privire la petitul referitor la plata contravalorii folosinţei aferente cotei de proprietate, a apreciat că este întemeiat motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304, pct. 7 Cod procedura civila, hotărârea atacată având o motivare superficială şi contradictorie, precum şi cel de la art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea pronunţată fiind lipsită de temei legal şi fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Aşadar, instanţa de apel a confirmat considerentele instanţei de fond privind refuzul pârâtei-intimate de a permite accesul recurentului în locuinţa comună, ba mai mult, a reiterat faptul că parata-intimata a schimbat yala de la uşa de intrare şi a refuzat să-i înmâneze un set de chei.

Totuşi, aceeaşi instanţa care a constatat imposibilitatea beneficierii de unul din atributele dreptului de proprietate (dreptul de folosinţa) a apreciat că acest aspect nu poate constitui temei pentru despăgubirea recurentului pentru lipsa de folosinţă a imobilului.

A apreciat că aceasta soluţie este nelegală raportat la dispoziţiile prevăzute de art. 480 Vechiul cod civil care arată că "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut însă în limitele determinate de lege".

Dreptul de proprietate este un drept exclusiv în sensul că proprietarul are singur folosinţa şi stăpânirea bunului său. Este vorba de un drept perpetuu, în sensul că nu se stinge prin neîntrebuinţare, iar existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului atrage după sine şi un drept de folosinţă asupra acestuia.

Posesia constă în posibilitatea proprietarului de a stăpâni bunul ce-i aparţine în materialitatea sa, comportându-se faţă de toţi ceilalţi ca fiind titularul dreptului de proprietate, iar folosinţa unui bun conferă proprietarului facultatea de a întrebuinţa bunul său, culegând sau percepând în proprietate toate fructele pe care acesta le produce, drepturi de care nu a mai beneficiat de câţiva ani. Astfel, prin excluderea de la folosirea imobilului - proprietate comună, pârâta-intimata i-a îngrădit dreptul de proprietate, fapt ce i-a creat un prejudiciu ce trebuie reparat.

După cum a arătat şi instanţa de fond, în mod corect, conform dispoziţiilor art. 728 Vechiul Cod Civil, până la sistarea stării de indiviziune, obligaţiile coproprietarilor cuprind, printre altele: să se abţină de la împiedicarea exerciţiului simultan şi concurent al altui coproprietar, să nu schimbe destinaţia şi modul de utilizare al imobilului.

În acest context, a apreciat că cererea este întemeiată, motiv pentru care a solicitat admiterea şi acestui petit cu consecinţa obligaţii pârâtei-intimate la plata contravalorii folosinţei imobilului, de la data modificării acţiunii principale (19.05.2011) şi până la data rămânerii definitivă a hotărârii. Hotărârea atacată nu cuprinde niciun temei de drept apt să modifice constatările şi hotărârea primei instanţe, simplele considerente de natură personală ale instanţei fiind nesusţinute de argumente legale. Atâta vreme cât pârâta nu a solicitat atribuirea provizorie a imobilului, avea obligaţia de a permite accesul reclamantului, precum şi posesia acestuia, indiferent de natura relaţiei dintre foştii soţi sau de posibilităţile locative ale soţului. Buna sau reaua-credinţă nu pot fi analizate în raport cu atributele dreptului de proprietate; nimeni nu poate fi lipsit de o prerogativă a dreptului său de proprietate din considerente subiective!

În concluzie, a apreciat că soluţia instanţei de apel este nu numai superficiala, nearătând considerentele pentru care aceasta a respins solicitarea recurentului, dar mai mult, contravine prevederilor legale existente în materie.

Cu privire la petitul referitor la cheltuielile de judecată, a apreciat că este întemeiat motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304, pct. 9 Cod procedura civilă, hotărârea pronunţată fiind lipsită de temei legal şi fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii

Astfel, compensarea cheltuielilor de judecată s-a făcut în mod eronat, calculul aritmetic efectuat de instanţa de apel fiind, în opinia sa, incorect. Având în vedere calculul aferent fondului cauzei, unde a achitat 6210 lei taxă de timbru, iar pârâta 1600 lei onorariu expert, ceea ce în total semnifică 7810 lei; conform cotelor de 50/50, fiecare trebuia să achite 3905 lei. Întrucât pârâta a achitat doar 1600, rămâne datoare cu 2305 lei. Chiar scăzând din aceştia suma aferenta taxei de timbru din apel (894lei), pârâta mai datorează 1411 lei.

Intimata C.M.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:

Curtea, a invocat din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1, art. 282 alin. 1 şi art. 299 alin. 1 C.pr.civ. inadmisibilitatea acelor critici prin care se critică direct sentinţa fondului.

Potrivit art. 282 alin. 1 Cod procedură civilă „Hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.“

Apoi, art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă luarea măsurilor asiguratorii şi în alte cazuri prevăzute de lege.“ iar art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.“

Din aceste texte legale rezultă că o hotărâre care are calea de atac a apelului trebuie atacată cu acea cale de atac şi nu poate fi criticată prin intermediul căii de atac a recursului, această din urmă putând fi utilizată doar împotriva hotărârilor pronunţate în calea de atac a apelului.

De asemenea, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a invocat şi constată inadmisibilitatea acelor motive de recurs care se referă la netemeinicia hotărârii atacate, prin prisma reanalizării de către instanţa de recurs a probelor administrate în cauză, având în vedere împrejurarea că acestea se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 10 şi 11 C.pr.civ., care au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Conform art. 304 C.pr.civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motivele de nelegalitate reglementate de pct. 1 - pct. 9.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că recursul reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi declarată numai pentru motivele de nelegalitate, expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - pct. 9 C.pr.civ.

Curtea reţine că art. 304 pct. 10 C.pr.civ. potrivit căruia ”când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii“ şi art. 304 pct. 11 C.pr.civ. potrivit căruia ”modificarea unei hotărâri se poate cere, când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate” au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din OUG nr. 138/2000 astfel încât dezvoltarea unui motiv de recurs care nu mai este prevăzut după modificarea art. 304 prin OUG nr. 138/2000 este inadmisibilă în prezenta cale extraordinară de atac.

Cum o parte a motivelor de recurs invocate tind la modificarea deciziei urmare a unei reaprecieri a probelor, Curtea va admite excepţia inadmisibilităţii acelor motive de recurs, deoarece instanţa de recurs nu examinează faptele cauzei, existenţa şi aprecierea lor aparţinând puterii suverane a instanţelor de fond. Controlul exercitat de instanţa de recurs se

referă doar la corectitudinea concluziei instanţei de fond, dacă judecătorii fondului au interpretat şi aplicat corect norma de drept.

În motivarea recursului, în afara motivelor de mai sus, recurentul a arătat că pe de o parte există contradicţii clare între considerentele şi dispozitivul acesteia, pe de altă parte ignorând faptul că prezumţia instituită de art. 30 Codul Familiei este una relativă, putând fi infirmată prin orice mijloc de probă, precum şi dispoziţiile art. 129 alin. 5 C.pr.civ, în lumina cărora hotărârea judecătorească trebuie să se întemeieze pe probele legal administrate şi să cuprindă o analiză a acestora, niciun mijloc de probă neavând o forţă superioară.

Acest aspect a reprezentat considerentul admiterii în parte a apelului, considerent care nu s-a regăsit şi în dispozitivul deciziei.

Acest motiv de recurs este fondat în parte, mai puţin referirile la probe, care pot fi încadrate ca inadmisibile, potrivit celor de mai sus.

Tribunalul reţine în motivarea sa, textual:

„Aspect necontestat de părţi este că 89.500.000 rol reprezintă contribuţia comună, în cote egale, la achiziţionarea imobilului şi provine astfel: 45.000.000 rol din vânzarea de către părţi a unei garsoniere şi 44.500.000 rol din daruri de nuntă.

Pentru diferenţa de 25.500.000 rol cu consecinţe asupra unor cote finale diferenţiate de contribuţie, fiecare dintre foştii soţi a invocat propria contribuţie.

Că nu este aşa, şi că părţile au avut, per ansamblu, o contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune, în mod corect, a reţinut instanţa de fond.

Trebuie observat că motivarea deciziei din apel cuprinde motive contradictorii.

Pe de o parte se susţine că părţile au avut, per ansamblu, o contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune, inclusiv cu privire la suma contestată, anume diferenţa de

25.500.000 rol, în care fiecare parte susţine că este contribuţie proprie, apoi se reţine că reclamantul a făcut dovada înstrăinării acestui autoturism cu consecinţa contribuirii cu preţul obţinut de 21.500.000 rol la achiziţionarea apartamentului în discuţie iar apoi reţine din nou că nu a fost răsturnată de nici una dintre părţi prezumţia egalităţii contribuţiei acestora la dobândirea bunurilor comune.

Acest aspect al provenienţei sumei de 21.500.000 rol din vânzarea unui bun propriu, autoturismul cu nr. de înmatriculare ..., şi contribuţia cu această sumă la achiziţionarea apartamentului în discuţie, a constituit motiv de apel.

Probabil acest motiv de apel a fost găsit întemeiat de către instanţa de apel, după cum reiese din motivarea deciziei, dar în acelaşi timp aceeaşi instanţă de apel reţine că diferenţa de

25.500.000 rol din preţul apartamentului este contribuţie egală a părţilor.

Apoi, chiar dacă apelul declarat de reclamantul T.R.D. a fost găsit întemeiat în parte, potrivit unora dintre motivele contradictorii, acest aspect nu se regăseşte şi în dispozitivul deciziei, cât timp singura dispoziţie din dispozitiv schimbă sentinţa civilă nr. 8613 din

27.05.2013 pronunţată în dosar nr. ... al Judecătoriei Cluj-Napoca în parte, în sensul că s-a respins cererea apelantului T.R.D. privind plata contravalorii folosinţei apartamentului, obiect al litigiului.

Or, respingerea cererii apelantului T.R.D. privind plata contravalorii folosinţei apartamentului, obiect al litigiului ar duce la agravarea situaţiei în propria cale de atac. De aceea este evident că respingerea cererii apelantului T.R.D. privind plata contravalorii folosinţei apartamentului, obiect al litigiului a privit doar aderarea la apel a pârâtei.

Prin urmare se poate afirma că există o contradicţie rezultată nu numai din motivarea contradictorie, aşa cum s-a arătat mai sus, între o parte a considerentelor raportat la altele, ci şi din faptul că deşi apelul este admis în parte acest lucru nu se reflectă în dispozitiv.

Dacă apelul reclamantului ar fi fost admis în parte în privinţa provenienţei sumei de

21.500.000 rol din vânzarea unui bun propriu, autoturismul cu nr. de înmatriculare ..., şi contribuţia cu această sumă la achiziţionarea apartamentului în discuţie, atunci acest aspect trebuia să se reflecte unitar în motivarea deciziei şi mai apoi în dispozitiv.

Apoi o altă contradicţie apare cu privire la răscumpărările realizate de către părţi de la FNI: 1.191.300 ROL (reclamantul) faţă de 78.800 ROL (pârâta). Instanţa de apel reţine că pârâta a răscumpărat sume de bani de la FNI net superioare reclamantului. Trebuie constatat că suma de 1.191.300 ROL este mai mare decât 78.800 ROL, prin urmare nu se poate reţine cu privire la aceste sume că ar fi invers, eventual trebuie completată sau corectată motivarea.

În alte cuvinte modul în care reclamantul a solicitat în apel schimbarea sentinţei trebuia să se reflecte şi în dispozitivul deciziei, în măsura şi dacă apelul acestuia a fost admis, chiar şi doar în parte.

Din faptul că există atât considerente care să ducă la admiterea apelului, eventual în parte, cât şi considerente care să ducă la respingerea acestuia, şi faptul că aceste considerente nu se reflectă în dispozitiv, pentru că se admite în parte apelul reclamantului dar fără schimbări în ce priveşte dispoziţii concrete, nu se poate stabili care este soluţia pe care a vrut să o dea instanţa de apel.

Art. 298 Cod procedură civilă prevede că dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplica şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în titlul IV.

Cu privire la motivele de apel, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Ca atare, considerentele reprezintă un element necesar al oricărei hotărâri judecătoreşti, motivarea de fapt şi de drept fiind indispensabilă acestui important act procedural.

Îndatorirea de a motiva coerent şi unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicţii între considerente sau între unele considerente şi dispozitiv, constituie o garanţie pentru justiţiabili, în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un eficient control judiciar.

Fără arătarea motivelor şi a probelor nu se poate exercita controlul judiciar, astfel că instanţa pronunţă o soluţie nelegală, care, potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedura civilă, este supusă casării.

Contrar acestor dispoziţiuni arătate şi explicate mai sus, instanţa de apel a arătat că respinge unele considerente dar apoi acestea sunt admise, şi cu toate acestea cele admise nu se reflectă în dispozitiv, astfel încât cu privire la hotărârea pronunţată nu se poate exercita un control judiciar eficient, prin prisma acestor contradicţii.

În contextul dispoziţiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, modificat, instanţa era obligată să facă aprecieri cu privire la toate susţinerile părţilor, iar acestea să fie coerente, unitare iar motivele să susţină soluţia din dispozitiv.

Codul de procedură civilă consacră principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată şi toate motivele de apel, apărările şi excepţiile să fie analizate şi să reprezinte premisa pentru soluţia din dispozitiv. Aceasta dispoziţie este edictată atât în interesul unei bune administrări a justiţiei şi încrederii ce trebuie să inspire justiţiabililor cât şi pentru a se da instanţelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanţe.

Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori sa arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, să enunţe cele constatate şi dovezile care au determinat-o.

Sub acest aspect prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 din codul de procedură civilă au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii pentru că, fără arătarea motivelor şi a dovezilor, sau contradictorialitatea lor, ceea ce echivalează tot cu o lipsă, întrucât nu se pot stabili motivele adoptate de instanţa de apel, acestea aparţinând la două categorii, care se contrazic, dar ambele adoptate de respectiva instanţă, soluţia pronunţată este nelegală.

Este un viciu al hotărârii analiza contradictorie a motivelor de apel, şi nereflectarea motivelor în dispozitiv, iar remediul este doar casarea.

În cazul în care motivele instanţei de apel sunt contradictorii atunci instanţa nu analizează fondul apelului şi prin urmare instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ipoteză prevăzută de art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă cât şi al art. 312 alin. 3 şi 5, art. 299 alin. 1 şi art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de reclamantul T.R.D. împotriva deciziei civile nr. 648/A din 05.12.2013 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. ..., pe care o va casa în întregime şi va trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Cluj.

Recursul a fost admis în parte doar cu privire la motivele de nelegalitate ce privesc contradicţiile din decizie, pentru că nu poate fi admis cu privire la restul motivelor, care motive au fost calificate ca inadmisibile.

← Recurs. Critici vizând exclusiv motive de netemeinicie. Nulitate		Completare dispozitiv. Instanţa nu a omis să se pronunţe... →

Hotărâre judecătorească. Considerente (motive) contradictorii. Casare cu trimitere

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Hotărâre judecătorească. Considerente (motive) contradictorii. Casare cu trimitere