Pensie de întreţinere. Debitor angajat în armată.
| Comentarii |
|
Luarea în considerare la stabilirea pensiei de întreţinere şi a contravalorii normei de hrană
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia nr. 794 din 25 aprilie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 2474/26.03.2013, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosar nr. .../2012, s-a admis cererea formulată de reclamanta P.L., în contradictoriu cu pârâtul C.D.C., având ca obiect stabilire paternitate şi, în consecinţă:
S-a stabilit că pârâtul C.D.C. este tatăl minorului P.D.D.; s-a dispus înscrierea menţiunilor cu privire la tatăl minorului P.D.D. în Registrul de Stare Civilă în care a fost înregistrată naşterea minorului, în acest sens, un exemplar de pe hotărâre se va comunica la rămânerea ei irevocabilă la Serviciul de Stare Civilă al Municipiului Bistriţa; s-a dispus ca pe viitor minorul să păstreze numele de „P”; s-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului P.D.D. să se exercite exclusiv de reclamanta P.L.; s-a stabilit locuinţa minorului P.D.D., la domiciliul reclamantei, respectiv în Bistriţa, str. X., ..., jud. Bistriţa-Năsăud.
A fost obligat pârâtul C.D.C. să plătească în favoarea minorului P.D.D. o pensie de întreţinere în cuantum de 428 lei lunar începând cu data de 31.05.2012, până la majoratul minorului.
A fost obligat pârâtul C.D.C. să plătească către reclamanta P.L. suma de 5413,21 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând: costul expertizei efectuate la IML Cluj - 3642,10 lei, taxă recoltare probe IML Cluj -150 lei, cheltuieli transport în vederea efectuării expertizei la IML Cluj - 100,21 lei, taxă timbru şi timbru judiciar - 20,9 lei, onorariu avocat -1500 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei sale, următoarele:
„În conformitate cu art. 47 din Legea nr. 71/2011, de punere în aplicare a noului cod civil şi raportat la data naşterii minorului din cauză, respectiv 06.03.2012, ulterior datei de 01.10.2011, dată la care a intrat în vigoare noul cod civil, în cauză raportul juridic este supus reglementărilor noului cod civil( denumit în continuare cod civil).
În cauză pârâtul nu a recunoscut pe copilul P.D.D., astfel că în conformitate cu art. 424 cod civil, paternitatea copilului se poate stabili prin hotărâre judecătorească.
Cererea de chemare în judecată a fost introdusă de reclamanta, mama copilului P.D.D., în numele copilului, art. 425 din codul civil legitimându-i calitatea procesual activă.
În cauză a fost administrată proba cu expertiza medico legală de determinare a profilului ADN, fiind efectuate două expertize medico-legale, prima de IML CLUJ-NAPOCA şi a doua de INML MINA MINOVICI, ambele expertize având concluzia că pârâtul este tatăl minorului P.D.D., prima expertiză a precizat procentul de probabilitate de 99,97% iar a doua un procent de probabilitate de 99,99999017%.
Instanţa reţine că pârâtul este tatăl copilului P.D.D., pe baza concluziilor expertizelor menţionate şi va admite acest capăt de cerere.
Având în vedere soluţia dată acestui capăt de cerere, pentru punere în concordanţă a datelor de stare civilă a minorului cu situaţia reţinută de instanţă, instanţa va admite şi capătul de cerere privind înscrierea menţiunilor cu privire la tatăl minorului P.D.D. în registru de stare civilă în care a fost înregistrată naşterea minorului în acest sens un exemplar de pe hotărâre se va comunica la rămânerea ei irevocabilă la Serviciul de Stare Civilă al Municipiului Bistriţa.
Cu privire la capetele de cerere referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti şi stabilirea locuinţei minorului , instanţa reţine că sunt aplicabile textele legale prevăzute de noul cod civil, raportat la data introducerea cererii de chemare în judecată.
Pentru a se dispune exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, în conformitate cu art. 398 cod civil, trebuie să existe motive întemeiate şi să fie avut în vedere interesul superior al minorului.
În urma administrării probei testimoniale, prin audierea martorilor A.G. (fila 63) şi P.M. (fila 64), instanţa reţine că pârâtul manifestă dezinteres faţă de minor, şi chiar şi după aflarea concluziilor expertizelor medicale efectuate în cauză şi astfel nu ar fi în interesul minorului ca pârâtul, care nu s-a interesat în nici un fel de minor , să exercite autoritatea părintească asupra minorului. În consecinţă instanţa va admite capătul de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de reclamantă.
Cu privire la stabilirea locuinţei minorului, instanţa reţine că minorul locuieşte statornic cu reclamanta şi văzând şi concluziile anchetei sociale ( filele 43-46) şi în conformitate cu prevederi art. 400 cod civil va admite cererea de stabilire a locuinţei minorului la domiciliul reclamantei.
Cu privire la cererea referitoare la plata pensiei de întreţinere, instanţa reţine că între pârât şi minor există obligaţia de întreţinere , raportat la art. 516 cod civil, anterior instanţa reţinând că pârâtul este tatăl minorului, deci sunt rude în linie dreaptă.
Având în vedere că minorul va avea locuinţa la domiciliul reclamantei , care va exercita autoritatea părintească exclusiv, se prezumă ca reclamanta va efectua obligaţia de întreţinere în natură, instanţa urmând a stabili contribuţia pârâtului.
Minorul, raportat la vârsta de 1 an , pe care o are ( certificat naştere -fila 4) , este evident că nu se poate întreţine din munca sa şi îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 524 cod civil referitoare la creditorul întreţinerii.
Pârâtul este angajatul IPJ ., având o medie a veniturilor pe ultimele 6 luni de 1713 lei, astfel el are mijloacele de a plăti obligaţia de întreţinere, îndeplinind condiţia prevăzută de art. 527 cod civil, referitoare la debitorul întreţinerii.
Cuantumul întreţinerii este stabilit de art. 529, alin. 2 cod civil, pentru un copil fiind de maxim H din venitul net lunar al debitorului întreţinerii.
Instanţa, la stabilirea cuantumului întreţinerii reţine că minorul are vârsta de un an şi cheltuielile cu privire la creşterea şi îngrijirea acestuia sunt ridicate, constând în necesitatea schimbării hainelor datorată creşterii minorului ,la perioade relativ scurte cât şi necesitatea achiziţionării de scutece , care în mod normal sunt folosite câte 3-4 pe zi, totodată minorului îi trebuie asigurată o hrană diversificată , astfel că va stabili cuantumul întreţinerii la nivelul maxim prevăzut de normele legale.
În conformitate cu art. 530 cod civil, instanţa va stabili ca pârâtul să execute obligaţia de întreţinere prin plata în favoarea minorului a sumei fixe de 428 lei lunar, începând cu data de 31.05.2012, data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la majoratul minorului, în conformitate cu art. 532 cod civil.
În conformitate cu art. 453 , alin. 2 cod procedură civilă , instanţa va dispune din oficiu poprirea sumelor datorate pârâtului de angajator, având în vedere că sumele datorate de pârât către minor sunt cu titlu de obligaţie de întreţinere. În acest sens un exemplar de pe hotărâre va fi înaintat angajatorului pârâtului în vederea punerii în executare a popririi dispuse.
Raportat la prevederile art. 274 cod procedură civilă, instanţa reţine că pârâtul este căzut în pretenţii şi va fi obligat la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată pe care reclamanta a dovedit că le-a făcut, respectiv suma de 5413,21 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând :costul expertizei efectuate la IML Cluj-3642,10 lei, taxă recoltare probe IML Cluj-150 lei, cheltuieli transport în vederea efectuării expertizei la IML Cluj -100,21 lei, taxă timbru şi timbru judiciar - 20,9 lei, onorariu avocat-1500 lei”.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, recalificat în apel, reclamanta P.L., criticând sentinţa doar sub aspectul cuantumului pensiei de întreţinere stabilită în favoarea minorului, solicitând modificarea sentinţei, în sensul de a se stabili pensia de întreţinere în procent de H din toate veniturile obţinute de pârât, inclusiv cele obţinute cu titlu de normă de hrană, de care acesta beneficiază, precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în calea de atac.
S-a susţinut de către reclamanta apelantă că, în mod nelegal, prima instanţă nu a luat în considerare, la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere cuvenite minorului, şi veniturile realizate de pârât sub forma normei de hrană, de care acesta beneficiază, apelanta apreciind că şi acesta este un venit al pârâtului şi trebuie avut în vedere la determinarea cuantumului pensiei.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul C.D.C. a solicitat respingerea apelului, apreciind că sumele pe care intimatul le încasează cu titlu de normă de hrană nu pot fi avute în vedere la determinarea pensiei, deoarece aceasta este o indemnizaţie cu destinaţie specială care, potrivit art. 409 alin. 7 din C.pr.civ. şi art. 728 din Noul cod de procedură civilă (NCPC), nu poate fi urmărită pentru niciun fel de datorii.
Sumele de bani pe care intimatul le primeşte în baza OG nr. 26/1994, sunt acordate ca urmare a specificului muncii prestate de intimat (program non stop, duminici, zile de sărbătoare, etc.) şi nu au caracter permanent, nefiind acordate în cazul unităţilor care au cantină proprie şi în cazul misiunilor speciale.
Tribunalul Bistriţa Năsăud, prin decizia civilă nr. 126/A/23.10.2013, pronunţată în dosar nr. .../2012, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că, pensia la care este obligat pârâtul, este în cuantum de 593 lei lunar.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii.
A fost obligat pârâtul intimat C.D.C. să plătească apelantei suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Motivând decizia atacată, Tribunalul a reţinut în considerentele acesteia, următoarele:
„Intimatul, în calitate de salariat al Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului ., pe lângă veniturile salariale avute în vedere de prima instanţă pentru stabilirea pensiei, beneficiază luna şi de sume alocate cu titlu de normă de hrană, potrivit OG nr.26/1994, cuantumul acestora, în cele 6 luni anterioare datei de la care s-a stabilit pensia fiind în medie de 660 lei lunar, aşa cum rezultă din adresa comunicată tribunalului de către IPJ ... , aflată la fila 26 dosar apel.
Se notează de tribunal că potrivit art. 527 alin.2 din Noul Cod civil (NCC), la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora, fără să fie exceptate din rândul veniturilor vreun anumit tip de venituri pe care debitorul le realizează.
Este real faptul că veniturile realizate de intimat sub forma c/v normei de hrană sunt venituri acordate cu caracter special, datorită specificului activităţii intimatului, însă prin încasarea sumelor cu titlu de norme de hrană, intimatul poate să economisească alte sume din celelalte venituri, sume ce ar fi fost destinate consumului zilnic şi prin urmare, se reţine că sumele încasate cu titlu de norme de hrană constituie un venit realizat de intimat în sensul art.527 alin.2 din NCC.
Având un caracter special aceste venituri nu pot fi urmărite silit de creditorii intimatului, atât conform art. 409 alin.7 din codul de procedură civilă de la 1965 cât şi dispoziţiilor art. 728 alin.7 din Noul cod de procedură civilă, însă trebuie făcută distincţie între noţiunea de venituri realizate de o persoană, în funcţie de care se stabileşte pensia de întreţinere datorată de aceasta şi noţiunea de bunuri care pot fi urmărite silit.
Astfel c/v normei de hrană încasată de intimat constituie venit ce trebuie avut în vedere la determinarea cuantumului pensiei de întreţinere, pe care acesta o datorează copilului său minor dar această sumă nu poate fi urmărită silit de către creditori, pentru realizarea creanţelor lor.
Întrucât suma medie lunară pe care intimatul o realizează cu titlu de normă de hrană este de 660 lei (f.22 dosar apel), prin adăugarea acestei sume la cea avută în vedere de către prima instanţă la determinarea cuantumului pensiei de întreţinere, ţinând seama că intimatul nu mai are alte obligaţii de întreţinere, conform art.529 alin.2 NCC cuantumul pensiei cuvenit copilului minor şi datorat de pârâtul intimat, determinat în cotă de H din veniturile sale, este de 593 lei lunar.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept, anterior arătate, văzând şi dispoziţiile art.296 C.pr.civ. din 1865, apelul declarat de reclamantă va fi admis, sentinţa va fi schimbată în parte în sensul că pensia la care este obligat pârâtul este în cuantum de 593 lei lunar, în loc de 428 lei lunar şi vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În baza aert.274 C.pr.civ. intimatul va fi obligat să plătească apelantei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial, justificat cu chitanţele ataşate la filele 27-28 dosar apel”.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, _pârâtul C.D.C., solicitând, ca în temeiul art. 299 şi urm. C.pr.civ., art. 304 pct. 8 şi 9 C.pr.civ., art. 409 alin. 7 C.pr.civ., art. 529 alin. 2 C.civ., să se admită recursul, să se modifice decizia atacată şi, în consecinţă, să se stabilească în sarcina pârâtului o pensie de întreţinere în cuantum de 428,25 lei, raportată la salariul pârâtului, în cuantum de 1.713 lei, fără a se lua în calcul la stabilirea acestei pensii, a normei de hrană de care pârâtului beneficiază, în cuantum de 660 lei. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a fost reprodus dispozitivul deciziei recurate, arătându-se că, în fapt, prin Decizia atacată, Tribunalul a schimbat în parte hotărârea pronunţată de instanţa de fond, în sensul că, a stabilit în sarcina pârâtului o pensie de întreţinere în cuantum de 593 lei, luând în considerare, ca şi bază de calcul a acestei pensii, şi norma de hrană de care pârâtul beneficiază, în calitate de poliţist, în cuantum de 660 lei.
În motivarea acestei soluţii, Tribunalul reţine că, deşi în conformitate cu dispoziţiile legale, această normă de hrană, are un caracter special şi nu poate fi urmărită silit, aceasta trebuie luată în considerare ca şi venit al pârâtului la determinarea cuantumului pensiei de întreţinere.
Prin urmare, instanţa stabileşte că pârâtul, beneficiind de această normă de hrană, poate economisi din celelalte venituri, astfel încât, această normă de hrană ar constitui venit al pârâtului şi trebuie inclusă în baza de calcul a pensiei de întreţinere.
Recurentul consideră că această opinie a instanţei este criticabilă, fiind o interpretare greşită a dispoziţiilor legale, aducând atingere drepturilor patrimoniale ale pârâtului, prin obligarea pârâtului la suportarea din salariu a unei cote mai mari decât cea prevăzută de lege, de 1/4.
Astfel, după teoria îmbrăţişată de instanţa de apel, norma de hrană de care pârâtul beneficiază, având un caracter special, nu ar putea fi supusă executării silite, conform dispoziţiilor art. 409 alin. (7) din vechiul C.pr.civ., cât şi art. 527 alin. 2 din Noul C.pr.civ.
Neexistând, pe de o parte, posibilitatea legală a executării silite a acesteia, iar, pe de altă parte, luarea ei în calcul la stabilirea pensiei (conform opiniei instanţei de apel), rezultă că pensia stabilită de instanţa de apel, în cuantum de 593 lei, se grefează integral doar pe salariul pârâtului, în cuantum de 1.713 lei (media pe ultimele 6 luni), depăşind astfel cota maximă de H, stabilită prin art. 529 alin. (2) Cod civil.
Aşadar, consideră recurentul, în mod greşit instanţa a interpretat dispoziţiile legale privind stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere, care obligă la stabilirea unui cuantum maxim reprezentând o cotă de 1/4 din salariul pârâtului, stabilind o pensie de întreţinere într-un cuantum care depăşeşte cota de 1/4 din acesta.
Conform interpretării dispoziţiilor legale, dată de instanţa de apel, cu toate că norma de hrană nu se poate executa, conform dispoziţiilor art. 409 alin. (7) din vechiul C.pr.civ., cât şi art. 527 alin. 2 din Noul C.pr.civ., instanţa a impus pârâtului obligaţia de a economisi la salariul său suma reprezentând contravaloarea acesteia, stabilind astfel pensia de întreţinere la suma de 593 lunar, care s-ar putea executa (în opinia instanţei de apel) din salariul pârâtului.
Pârâtul înţelege să critice această interpretare şi acest mod de calcul, deoarece, aşa cum s-a arătat, norma de hrană, neputând fi executată silit, având caracter special, urmează ca întreaga sumă reprezentând pensia de întreţinere stabilită de instanţa de apel (incluzând şi cota de 1/4 din norma de hrană a pârâtului), să fie grefată şi să se execute doar din salariul pârâtului.
Prin această operaţiune însă, cuantumul pensiei de întreţinere depăşeşte cota de 1/4 din salariul pârâtului, stabilită prin lege, aspect nelegal, cu menţiunea că salariul este singura sursă de venit a pârâtului, supusă executării silite.
De asemenea, conform art. 56 al. 4 lit. b din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, norma de hrană nu este un venit salarial şi nu se supune impozitării.
Norma de hrană nu poate fi asimilată cu drepturile salariale lunare, ce pot fi grevate de reţineri, în cuantumurile legale.
Norma de hrană este o normă calorică acordată personalului în funcţie de specificul misiunilor avute şi ea poate fi acordată în natură, sau dacă acest lucru nu est posibil, în echivalent valoric.
De exemplu, norma de hrană nr. 8, acordată pe timpul efectuării cursurilor, are o valoare financiară mai mică decât Norma 6, acordată în timpul activităţilor curente de serviciu.
Având în vedere aceste argumente, pârâtul solicită admiterea prezentului recurs şi stabilirea pensiei de întreţinere în sarcina sa în cuantum de 428,25 lei, raportată la salariul pârâtului, în cuantum de 1.713 lei.
Prin întâmpinarea _ formulată în cauză, reclamanta intimată P.L. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca fiind legală şi temeinică a deciziei atacate, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivarea întâmpinării a fost reprodus dispozitivul sentinţei primei instanţe, obiectul apelului declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, dispozitivul deciziei instanţei de apel, apreciindu-se de către intimată că decizia recurată este legală şi temeinică, raportat la următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 527 alin. 2 C.civ., la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de toate veniturile şi bunurile acestuia, fără să fie exceptate din rândul veniturilor vreun anumit tip de venit pe care debitorul obligaţiei de întreţinere îl realizează, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel la pronunţarea deciziei recurate.
În categoria de venituri ale debitorului intră toate posibilităţile materiale de care dispune acesta, adică atât mijloacele sale cu caracter periodic - salariul, dar şi orice alte sume plătite de angajator în temeiul raporturilor de muncă şi care au caracter de continuitate, şi întrucât norma de hrană se acordă intimatului cu caracter de continuitate (lunar) reclamanta apreciază că în mod corect s-a stabilit pensia de întreţinere şi în raport cu aceasta.
Este atât legal, cât şi uman, includerea normei de hrană de care beneficiază debitorul în baza de calcul a pensiei de întreţinere.
Din acest motiv, raportat la faptul că părinţii trebuie să contribuie cu toate mijloacele şi resursele la întreţinerea minorilor, legiuitorul a reglementat prin art. 527 alin. 2 C.civ., că la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinere se va ţine seama de toate veniturile şi bunurile acestuia.
Jurisprudenţa majoritară din România este în sensul că la determinarea cuantumului pensiei de întreţinere se va include şi norma de hrană de care beneficiază debitorul obligaţiei (conform hotărârilor anexate în apel).
Acelaşi punct de vedere a fost împărtăşit şi în cadrul unei întâlniri dintre conducerea Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile, conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţilor de Apel, preşedintele secţiei civile de la ÎCCJ şi reprezentantul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, pentru discutarea problemelor de practică judiciară neunitară.
Toţi debitorii obligaţiei de întreţinere alocă lunar o anumită sumă de bani pentru propria întreţinere (în cazul de faţă, pentru hrană) însă, în niciun caz, aceste sume nu se deduc anterior din baza de calcul a pensiei de întreţinere.
Ar fi ilogic şi discriminatoriu ca în cazul pârâtului recurent să nu se aibă în vedere la stabilirea pensiei de întreţinere şi veniturile obţinute cu titlu de normă de hrană, doar în considerarea faptului că este angajat al Inspectoratului de Poliţie.
Din contră, legal şi uman este ca acesta să contribuie cu toate resursele la întreţinerea propriului său copil, astfel cum sunt obligaţi toţi ceilalţi debitori.
Reclamanta apreciază ca fiind profund impregnat de egoism recursul declarat de pârât, care încearcă să se sustragă de la obligaţia de întreţinere a minorului, invocând faptul că norma de hrană de care beneficiază ar fi un venit destinat exclusiv pentru întreţinerea propriei persoane.
Aşadar, nu este suficient că pârâtul se sustrage obligaţiei de a acorda afecţiune paternă şi sprijin moral minorului, pe care nu l-a căutat niciodată, nici măcar după stabilirea paternităţii, în plus, acesta încearcă să se sustragă şi obligaţiei de întreţinere a acestuia.
Pensia de întreţinere, în cuantum de 593 lei lunar, nu depăşeşte cota de H din veniturile pârâtului recurent, astfel cum acesta menţionează în cuprinsul motivelor de recurs.
Aşadar, în mod corect instanţa a stabilit o pensie de întreţinere în acest cuantum lunar, ţinând seama, atât de media veniturilor salariale lunare ale debitorului, 1713 lei, cât şi de media normei de hrană, 660 lei.
Nu prezintă relevanţă nici faptul că norma de hrană nu se supune impozitării întrucât, astfel cum s-a arătat, potrivit art. 527 alin. 2 C.civ, la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de toate veniturile şi bunurile acestuia, indiferent că sunt sau nu impozabile respectivele venituri.
De asemenea, nu prezintă relevanţă nici susţinerea pârâtului recurent, conform căreia, în perioada cursurilor ar beneficia de o normă de hrană în cuantum mai mic, întrucât, instanţa de apel a stabilit pensia de întreţinere raportat la media veniturilor pârâtului din ultimele şase luni anterioare introducerii acţiunii (inclusiv în ce priveşte norma de hrană), tocmai pentru a se acoperi situaţiile în care veniturile debitorului ar varia de la o lună la alta.
Pentru aceste motive, se solicită respingerea recursului, menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei atacate şi obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Recurentul C.D.C. a depus la dosarul cauzei „note” (f. 13-15), faţă de întâmpinarea formulată de intimată, prin mandatar, prin care a solicitat să se înlăture apărările formulate de aceasta prin întâmpinare, motivat de faptul că acestea nu au absolut niciun suport legal.
De asemenea, se arată de către recurent prin aceste note, din modul de prezentare cuprins în această întâmpinare, intimata intenţionează să abată atenţia instanţei de la problema ridicată de recurent, prin cererea de recurs.
In ceea ce priveşte trimiterile pe care intimata le-a făcut în această întâmpinare la concluziile trase cu ocazia întâlnirii dintre conducerea CSM şi membrii Comisiei pentru unificarea practicii judiciare - cu preşedintele Secţiei civile de la ÎCCJ, în legătură cu problema normei de hrană acordată cadrelor militare, de care beneficiază şi pârâtul recurent, în opinia acestuia, instanţa nu poate lua în considerare aceste concluzii, deoarece acestea nu deţin puterea juridică a unei norme legale, care să poată fi aplicată de instanţele de judecată în cadrul proceselor aflate pe rolul acestora.
Mai mult, pârâtul a arătat, prin recursul declarat, faptul că în modalitatea stabilită de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, de aplicare a cotei pentru stabilirea cuantumului acestei pensii asupra salariului pârâtului, se încalcă dispoziţia legală care plafonează acest cuantum la o cotă de 1/4 din acest salariu.
Mai mult, caracterul juridic al normei de hrană nu este de venit salarial, având atât caracter juridic diferit, cât şi destinaţie diferită a acesteia.
Această sumă de bani nu reprezintă contravaloarea muncii prestate de recurent pentru a putea fi considerată venit al pârâtului.
De asemenea, se menţionează faptul că nici periodicitatea acestuia nu este similară venitului salarial, deoarece această sumă de bani fluctuează, atât ca şi cuantum, cât şi în ceea ce priveşte frecvenţa acordării - de ex., în concediu medical, acesta nu se acordă, iar în cazul misiunilor sau cursurilor de pregătire profesională, aceasta de asemenea nu se acordă.
In aceste condiţii, este evident faptul că suma de bani reprezentând norma de hrană nu poate fi inclusă în baza de calcul pentru stabilirea pensiei de întreţinere, deoarece în perioadele în care pârâtul nu beneficiază de ea, este obligat la plata unei pensii de întreţinere care depăşeşte cuantumul maxim stabilit de lege, prin raportare la salariul pârâtului.
In ceea ce priveşte susţinerea de către intimată, prin întâmpinare, a faptului că pensia de întreţinere stabilită de Tribunalul Bistriţa-Năsăud nu ar depăşi cuantumul maxim stabilit de lege, pârâtul consideră că această afirmaţie este făcută cu scopul de a abate atenţia instanţei de la problema ridicată de pârât, prin recursul declarat.
Conform interpretării dispoziţiilor legale date de instanţa de apel (Tribunalul Bistriţa-Năsăud), cu toate că norma de hrană nu s-ar putea executa, conform dispoziţiilor art. 409 alin. (7) din vechiul C.pr.civ., cât şi art. 527 alin. 2 din Noul C.pr.civ., instanţa îi impune pârâtului obligaţia de a economisi la salariul său suma reprezentând contravaloarea acesteia, stabilind astfel pensia de întreţinere la suma de 593 lunar, care s-ar putea executa (în opinia instanţei de apel) din salariul pârâtului.
Pârâtul a criticat această interpretare, acest mod de stabilire şi de calcul, deoarece, aşa cum s-a arătat, norma de hrană, neputând fi executată silit, având caracter special, urmează ca întreaga sumă reprezentând pensia de întreţinere stabilită de instanţa de apel (incluzând şi cota de 1/4 din norma de hrană a pârâtului), să fie grefată şi să se execute doar din salariul pârâtului, în cuantum de 1.713 lei (media pe ultimele 6 luni), depăşind astfel cota maximă de 1/4 stabilită prin art. 529 alin. (2) Cod civil aspect nelegal, cu menţiunea că salariul este singura sursă de venit a pârâtului supusă executării silite.
Un aspect pe care nici una dintre instanţe nu l-a luat în discuţie şi nici în considerare, dar care, în opinia pârâtului, este necesar a se lua, este faptul că şi intimata are obligaţia de a contribui material, la fel cum este obligat şi pârâtul.
In aceste condiţii, la stabilirea contribuţiei unuia dintre părinţi trebuie avută în vedere o proporţie între necesităţile copilului şi veniturile de care efectiv beneficiază acesta, din partea ambilor părinţi, deoarece, prin stabilirea, în sarcina unuia dintre părinţi, a unei pensii de întreţinere la maximul stabilit de lege, fără a se lua în considerare şi contribuţia celuilalt părinte, se poate ajunge în situaţia în care un copil să aibă un venit mai mare decât propriul său părinte, aspect care excede nevoilor efective ale unui copil.
Având în vedere aceste argumente, pârâtul solicită admiterea recursului său şi stabilirea pensiei de întreţinere în sarcina sa în cuantum de 428,25 lei, raportată la salariul pârâtului în cuantum de 1.713 lei.
Recursul este ne fondat.
Cu privire la înscrisul intitulat „note”, depus de recurent la dosar la data de 16.04.2014, şi care se dorea a fi un răspuns la întâmpinarea formulată de reclamanta intimată, Curtea, la termenul de judecată din data de 25.04.2014 a invocat excepţia tardivităţii motivelor noi de recurs formulate prin acest înscris, excepţie care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
Potrivit art. 303 alin. 1 C.pr.civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, în timp ce, conform alin. 2 al aceluiaşi articol, termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Art. 3021 alin. 1 lit. c) C.pr.civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, evident, în termenul prevăzut de art. 303 C.pr.civ.
În conformitate cu prevederile art. 306 alin. 1 C.pr.civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, prevăzut de art. 303 C.pr.civ., cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2 al art. 306 C.pr.civ., respectiv, atunci când motivele de recurs formulate peste termenul legal conţin motive de ordine publică.
Totodată, art. 306 alin. 3 C.pr.civ. prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Simpla enumerare a ipotezelor în care poate fi cerută modificarea sau casarea unei hotărâri în recurs, dintre cele reglementate de art. 304 C.pr.civ., nu echivalează cu motivarea recursului, câtă vreme nu se dezvoltă în mod expres şi punctual argumentele de drept care fac posibilă incidenţa în cauză a vreuneia dintre aceste ipoteze prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Cu alte cuvinte, nu este suficientă simpla reproducere a unuia ori altuia dintre cazurile reglementate de art. 304 C.pr.civ., câtă vreme nu se dezvoltă concret fiecare dintre aceste cazuri, respectiv, câtă vreme, nu se arată exhaustiv care sunt motivele pentru care hotărârea recurată ar fi susceptibilă de modificare sau casare pentru vreuna din ipotezele expres prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
În speţă, prin „Notele” înregistrate la dosar la data de 16.04.2014 - şi care au fost formulate după împlinirea termenului legal de motivare a recursului, prevăzut de art. 303 alin. 1 şi 2 C.pr.civ., având în vedere că hotărârea recurată i-a fost comunicată pârâtului recurent la data de 07.02.2014 (conform dovezii de comunicare a hotărârii aflată la fila 47 dosar apel) -, recurentul a invocat critici noi de recurs faţă de decizia Tribunalului Bistriţa Năsăud, critici care nu se circumscriu unor motive de recurs de ordine publică, în sensul stipulat de art. 306 alin. 2 C.pr.civ.
Astfel, prin aceste „Note”, recurentul a invocat faptul că prin modalitatea în care instanţa de apel a stabili cuantumul pensiei de întreţinere datorată de recurent, sar fi încălcat dispoziţiile legale ale art. 529 alin. 2 C.civ., care prevăd că pensia de întreţinere nu poate depăşi o cotă maximă de H din salariul recurentului, respectiv, din media salariului pe ultimele şase luni.
S-a mai invocat de către recurent, prin aceste „Note”, faptul că cuantumul
normei de hrană este fluctuant, şi că periodicitatea acesteia nu este similară venitului salarial, deoarece această sumă de bani fluctuează, atât ca şi cuantum, cât şi în ceea ce priveşte frecvenţa acordării, aceste aspecte nefiind invocate de către recurent prin memoriul de recurs formulat şi motivat în termen legal.
Recurentul a arătat, prin aceste „Note”, că nu s-a luat în calcul de către instanţă şi necesitatea ca şi celălalt părinte să contribuie la întreţinerea minorului, respectiv, faptul că s-ar putea ajunge în situaţia în care un copil să aibă un venit mai mare decât propriul său părinte, aspect care excede nevoilor efective ale unui copil.
În ceea ce priveşte susţinerea, făcută prin „Note”, conform căreia, modalitatea în care instanţa de apel a stabilit pensia de întreţinere, ar depăşi cota de H parte stabilită prin art. 529 alin. 2 NCPC, Curtea constată că aceasta a fost succint formulată şi prin memoriul iniţial de recurs, formulat în termen legal, însă, celelalte critici expuse în înscrisul intitulat „Note”, şi care nu se circumscriu unor motive de recurs de ordine publică, au fost formulate tardiv, după împlinirea termenului legal de motivare a recursului.
Drept urmare, în privinţa acestora, Curtea va admite excepţia tardivităţii invocată la termenul din 25.04.2014.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ., Curtea constată că acest text legal nu este incident în cauză, având în vedere că recurentul nu a invocat în mod expres care anume act juridic dedus judecăţii - în sensul noţiuni încetăţenite de „act juridic”, adică de convenţie făcută cu intenţia de a da naştere, modifica ori stinge un raport juridic civil -, a fost interpretat greşit de către instanţa de apel, ori, cărui asemenea act juridic instanţa de apel i-a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic.
Drept urmare, Curtea constată că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ. nu este fondat.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ, Curtea constată că acesta nu este fondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Critica esenţială din recursul pârâtului vizează împrejurarea că norma de hrană de care beneficiază recurentul nu poate fi luată în considerare ca venit al recurentului, şi inclusă în cuantumul veniturilor de care beneficiază recurentul şi în raport de care ar urma să se stabilească pensia de întreţinere datorată de recurent în favoarea minorului, deoarece, potrivit art. 55 alin. 4 lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, norma de hrană nu este un venit salarial şi nu se supune impozitării.
O a doua critică formulată de recurent are în vedere depăşirea cotei de H stabilită de art. 529 alin. 2 C.civ., prin luarea în considerare la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere, ca şi venit al recurentului, şi a acesteia norme de hrană.
Art. 55 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, prevede că „sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor, ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă”.
Este adevărat că potrivit art. 55 alin. 4 lit. b din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, astfel cum acest text legal a fost modificat de pct.15 al art. I din O.U.G. nr. 58/2010, drepturile de hrană acordate de angajator angajaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit, dar nu este mai puţin adevărat că aceste drepturi de hrană, în înţelesul Codului fiscal, nu sunt incluse în veniturile salariale doar din perspectiva impozitării lor, respectiv, nu sunt luate în considerare ca şi venituri impozabile, în înţelesul impozitului pe venit.
Împrejurarea că drepturile de hrană de care face vorbire art. 55 alin. 4 lit. b din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, nu sunt considerate, prin chiar dispoziţiile Codului fiscal, ca şi venituri impozabile, în înţelesul impozitului pe venit, nu înseamnă că aceste drepturi de hrană nu ar putea fi avute în vedere ca şi venituri ale debitorului pensiei de întreţinere, venituri care să poată fi luate în calcul la cuantumul veniturilor în baza cărora urmează să se stabilească pensia de întreţinere.
Se face, aşadar, de către recurent, o confuzie, între caracterul impozabil al drepturilor de hrană, în înţelesul Codului fiscal, şi caracterul de venituri care se impun a fi luate în considerare la stabilirea unei pensii de întreţinere.
De altfel, caracterul neimpozabil al normei de hrană sau al drepturilor de hrană este reiterat şi de art. 4 alin. 4 din O.G. nr. 26/1994, text legal potrivit căruia, „cadrele militare, militarii angajaţi pe baza de contract si salariaţii civili care au dreptul la hrana potrivit normelor, atunci când nu beneficiază de alimente, primesc, in locul acestora, valoarea financiara neimpozabila a normei de hrana la care au dreptul”.
Nu se menţionează nicăieri în cuprinsul O.G. nr. 26/1994, privind drepturile de hrana, in timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică si siguranţă naţională, că această normă de hrană nu ar putea fi luată în considerare ca venit al celui căruia i se acordă, şi care ar putea constitui bază de calcul în vederea calculării pensiei de întreţinere.
Art. 1 din O.G. nr. 26/1994, republicată, prevede că „personalul din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei si Internelor, Ministerul Justiţiei si Libertăţilor Cetăţeneşti - Administraţia Naţionala a Penitenciarelor si Serviciul Independent de Protecţie si Anticorupţie, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie si Paza si Serviciul de Telecomunicaţii Speciale are dreptul, in timp de pace, la hrana gratuita, in condiţiile prezentei ordonanţe”, în timp ce, în art. 2 din acelaşi act normativ se arată care anume sunt normele de hrană, respectiv categoriile de personal pentru care se acordă aceste norme de hrană, după cum urmează:
„(1) Hrănirea personalului instituţiilor publice menţionate la art. 1 se face, de regula, in natura, in limita unor plafoane calorice diferenţiate pe categorii, care constituie norme de hrana zilnice.
(2) Normele de hrana zilnice sunt cele cuprinse in anexa nr. 1, care face parte integranta din prezenta ordonanţa.
(3) Categoriile de personal pentru care se acorda si instituţiile publice in care se aplica se aproba prin hotărâre a Guvernului.
(4) Hrănirea personalului se poate face si pe baza de alocaţie valorica, cu aprobarea miniştrilor sau a conducătorilor instituţiilor publice prevăzute la art. 1.
(5) Rezerviştii primesc, pe timpul concentrării sau mobilizării, aceleaşi drepturi de hrana ca si militarii activi”.
Potrivit art. 4 alin. 2 din O.G. nr. 26/1994, republicată, „hrănirea personalului se poate face si prin reciprocitate între instituţiile publice menţionate la art. 1, potrivit convenţiilor încheiate între acestea, cu decontarea valorii financiare a normelor de hrana folosite”.
Este adevărat că potrivit art. 41 alin. 5 din O.G. nr. 26/1994, republicată, este interzisă utilizarea bunurilor prevăzute la alin. (3) in alte scopuri decât pentru hrănirea personalului care aparţine instituţiilor publice prevăzute la art. 1, dar nu este mai puţin adevărat că, în textul acestui act normativ nu există nicio dispoziţie expresă care să prevadă în mod imperativ faptul că norma de hrană nu ar constitui un venit al celui care beneficiază de acordarea acesteia, ori că această normă de hrană nu poate fi luată în considerare ca bază de calcul pentru stabilirea pensiei de întreţinere.
Împrejurarea că această normă de hrană, care are un caracter special - în virtutea considerării calităţii persoanei căruia i se acordă, respectiv, datorită specificului activităţii prestate de persoana care beneficiază de această normă de hrană -, se circumscrie noţiuni de „indemnizaţie cu destinaţie specială, stabilită potrivit legii şi care nu poate fi urmărită pentru niciun fel de datorii”, despre care face vorbire atât art. 409 alin. 7 din vechiul C.pr.civ., cât şi art. 728 alin. 7 din Noul C.pr.civ., nu poate fi urmărită silit de creditorii recurentului, nu trebuie confundată cu situaţia în care această normă de hrană este asimilată noţiunii de „venituri” realizate de o persoană, venituri care să poată fi apoi luate în considerare ca bază de calcul în vederea stabilirii pensiei de întreţinere.
Chiar dacă aceste venituri au un caracter special, în sensul prevăzut de O.G. nr. 26/1994, republicată, şi chiar dacă acestea se acordă cu caracter special, în virtutea specificului activităţii prestate de recurent, totuşi această normă de hrană constituie venituri ale recurentului, aşa cum dispune art. 55 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Textul art. 55 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevede că sunt considerate venituri din salariu toate veniturile în bani şi / sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Nu trebuie făcută confuzie între caracterul normei de hrană, acela de venit neimpozabil, în înţelesul impozitului pe venit reglementat de Codul fiscal, şi caracterul normei de hrană, acela de venit din salariu, în sensul stipulat de art. 55 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Cu alte cuvinte, norma de hrană nu este un venit impozabil, în înţelesul impozitului pe venit reglementat de Codul fiscal, nu este supus urmăririi pentru niciun fel de datorii din partea creditorilor debitorului, alţi creditori decât creditorul pensiei de întreţinere, însă, această normă de hrană este un venit salarial în sensul art. 55 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborat cu art. 527 alin. 2 Noul
C.civ., venit care trebuie luat în considerare la stabilirea pensiei de întreţinere datorată de recurent.
De altfel, art. 527 alin. 2 Noul C.civ. prevede că la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora, urmând să fie avute în vedere şi celelalte obligaţii ale sale.
Din coroborarea art. 527 alin. 2 Noul C.civ. cu dispoziţiile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, rezultă în mod cert că şi această normă de hrană trebuie luată în considerare ca venit la stabilirea pensiei de întreţinere în sarcina recurentului.
Curtea constată, aşadar, că în mod legal Tribunalul Bistriţa Năsăud a luat în considerare şi această normă de hrană ca venit realizat de recurent şi în funcţie şi de care se impune a se stabili pensia de întreţinere datorată de acesta.
Recurentul a susţinut că, prin luarea în considerare a normei de hrană la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere, s-ar nesocoti dispoziţiile art. 529 alin. 2 NCC, text legal care prevede că pensia de întreţinere nu poate depăşi cota maximă de H.
Curtea constată că această susţinere a recurentului nu este fondată, având în vedere următoarele considerente:
Art. 529 alin. 1 NCC prevede că întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti, în timp ce, potrivit art. 529 alin. 2 NCC, când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii.
Din starea de fapt reţinută de Tribunal - şi care nu mai poate fi reanalizată de instanţa de recurs, dată fiind abrogarea dispoziţiilor art. 304 pct. 10 şi 11 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005 şi art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 -, rezultă faptul că pârâtul este angajat al I.P.J. ..., având o medie a veniturilor pe ultimele şase luni, de
I.713 lei, iar pe lângă aceste venituri salariale, recurentul beneficiază lunar şi de sume alocate cu titlu de norme de hrană, potrivit O.G. nr. 26/1994, al căror cuantum, în cele şase luni anterioare datei de la care s-a stabilit pensia de întreţinere, fiind în medie de 660 lei lunar, această stare de fapt fiind conturată în baza Adresei comunicată Tribunalului Bistriţa Năsăud de către I.P.J. ., şi aflată la fila 26 dosar apel.
Suma de 1.713 lei, plus suma de 660 lei, însumează un total de 2.373 lei, din care, 1/4 , reprezintă suma de 593,25 lei.
Prin urmare, Curtea constată că suma de 593 lunar, stabilită de Tribunalul Bistriţa Năsăud, cu titlu de pensie de întreţinere datorată de recurent, a fost corect şi legal calculată, cu respectarea dispoziţiilor art. 529 alin. 2 NCC.
În ceea ce priveşte criticile recurentului, în sensul că în mod greşit s-ar fi stabilit pensia de întreţinere în cuantum de H din veniturile sale lunare, Curtea constată că aceste critici intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii întemeiată pe dispoziţiile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 299 alin. 1 C.pr.civ., întrucât, recurentul a formulat aceste critici omisso medio, el neexercitând apel împotriva sentinţei primei instanţe, sub acest aspect.
Susţinerea recurentului, în sensul că Norma de hrană nr. 8, care se acordă pe timpul efectuării cursurilor, are o valoare financiară mai mică decât Norma de hrană nr. 6, care se acordă în timpul activităţilor curente de serviciu, şi prin urmare, veniturile lunare ale recurentului nu sunt în cuantum egal, ci diferit, ceea ce, implicit, ar determina şi un cuantum diferit al pensiei de întreţinere, urmează să fie înlăturată de către Curte, având în vedere că pentru a evita astfel de inconveniente, atât pentru creditorul obligaţiei de întreţinere, cât şi pentru debitorul acesteia, instanţa de apel a luat în considerare, ca bază de calcul pentru stabilirea pensiei de întreţinere, media veniturilor realizate de recurent în ultimele şase luni anterioare datei de la care a fost stabilită această pensie de întreţinere.
Corect a reţinut Tribunalul că beneficiul acestei norme de hrană, acordată în favoarea recurentului, poate determina o economisire a altor sume din celelalte venituri, sume care ar fi fost destinate consumului zilnic.
De altfel, în acelaşi sens, s-a pronunţat şi Comisia pentru unificarea practicii judiciare în minuta Consiliului Superior al Magistraturii din 12 martie 2008 - de statuările acestei Comisii instanţele trebuind să ţină seama, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 46/2007 -, respectiv, s-a statuat că „norma de hrană intră în calcul la stabilirea pensiei de întreţinere, având în vedere şi dispoziţiile art. 409 lit. a C.pr.civ., fiind inclusă în categoria de salariu şi alte venituri periodice realizate din muncă, destinate asigurării mijloacelor de întreţinere a debitorului obligaţiei de întreţinere”.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse şi a prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., faţă de căderea sa în pretenţii, în raport cu reclamanta intimată, recurentul va fi obligat să îi plătească reclamantei intimate suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial aferent contractul de asistenţă juridică nr. 17/04.04.2014, sumă justificată prin chitanţa de plată nr. 11/24.04.2014 (f. 21, 22).
| ← Legea nr. 221/2009. Muncă prestată în timpul efectuării... | Divorţ. Aprecierea temeiniciei motivelor pentru desfacerea... → |
|---|
