Actiune în revendicare. Imobil ce a aparţinut patrimoniului sindicatului. Incidenţa dispoziţiilor art. 480 C.civ.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj - Secţia I-a civilă, decizia nr. 319 din 30 martie 2014
Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 4955 din 27 decembrie 2012 a Judecătoriei Zalău, a fost admisă în parte acţiunea civilă în revendicare imobiliară formulată de reclamanta Liga Sindicatelor din Învăţământul Sălaj în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Zalău-prin Primar Si Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj.
Au fost obligaţi pârâţii să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul -construcţie ”Tabăra MeseS” compusă din pavilionul central (casă de odihnă) cu parter +1 etaj Si edificată pe terenul intravilan în suprafaţă de 4429 mp, inclus în suprafaţă de 28.775 mp, înscris în CF nr.2806 Zalău, nr.top.2925/1/b, construcţie identificată conform planului de amplasament şi delimitare a bunului imobil, ce face raportul parte din raportul de expertiză efectuat de expertul C.G., parte integrantă din prezenta hotărâre.
Au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 11.682,9 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
S-a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 600 lei, achitată cu chitanţa nr. 2230582/1 din 25.06.2012 în contul Ministerului Justiţiei -Biroul Local de Expertize Judiciare Zalău.
A fost respinsă nefondată cererea reclamantei privind notarea construcţiei şi înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Considerente
În drept, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul indicării temeiului de drept ca fiind art. 480 Cod Civil, acţiune pe care instanţa o consideră admisibilă sub aspectul analizării îndeplinirii condiţiilor revendicării pe temeiul dreptului comun Si nu a Legii nr. 10/2001, din perspectiva Deciziei nr. 33/2008 a Î.C.C.J. privind examinarea recursului în interesul legii, cu privire la admisibilitatea acţiunii în revendicare Si în care s-a statuat că această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.
În fapt, potrivit expertizei tehnice ordonată în cauză, imobilul în litigiu situat în Pădurea MeseS, cunoscut sub numele ”Tabăra Meseş” este edificat pe terenul intravilan în suprafaţă de 4429 mp, inclus în suprafaţa de 28.775 mp, înscris în CF nr. 2806 Zalău, nr.top. 2925/1/b, fiind compus din pavilionul central care are ataşată o terasă acoperită edificată ulterior, pe acelaşi amplasament fiind şi alte construcţii edificate în diferite perioade : 3 cabane din lemn, sală de studio, grup sanitar şi o magazie, conform planului de amplasament Si delimitare a bunului imobil.
Asupra terenului în suprafaţă de 28.775 mp, înscris în CF nr. 2806 Zalău, nr. top. 2925/1/b s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantei Liga Sindicatelor din Învăţământul Sălaj, în baza legilor fondului funciar, prin Hotărârea nr. 348/07.09.2007 privind validarea propunerilor Comisiei Locale de Fond Funciar Zalău.
Prin sentinţa civilă nr. 1564/23.04.2003, pronunţată în dosarul nr. 1780/2003 al Judecătoriei Zalău, s-a recunoscut reclamantei calitatea de unică succesoare în drepturi a Sindicatului Învăţătorilor din judeţul Sălaj. Potrivit menţiunilor din cartea funciară, Sindicatul Învăţătorilor din judeţul Sălaj a fost succesor în drepturi a Asociaţiei Învăţătorilor din România - judeţul Sălaj proprietara imobilului-teren, dobândit prin cumpărare de la Primăria Zalău, la data de 28.01.1939.
Astfel, în baza deciziei nr. 5771/1938 a Primăriei Oraşului Zalău, între Primăria Oraşului Zalău Si Asociaţia Învăţătorilor din România - judeţul Sălaj, a fost încheiat la data de 28.01.1939 contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafaţă de 5 iugări din Pădurea Meseş, nr. top. 2925/1, în scopul declarat al edificării unei construcţii-casă de odihnă până la data de 01.01.1942. Potrivit clauzelor contractului de vânzare-cumpărare a terenului, s-a pus în mod gratuit, la dispoziţia Asociaţiei Învăţătorilor din România - jud. Sălaj, şi a materialului de construcţie - lemn, piatră, nisip din carierele Primăriei, pământ pentru cărămidă, menţionându-se obligaţia Primăriei de realizare a căilor de acces, racordarea la energie electrică pentru iluminatul pavilioanelor.
Din actele dosarului, rezultă că, începând cu luna martie 1939, au fost demarate lucrările pentru edificarea construcţiei, fiind întocmit şi proiectul casei de odihnă ataşat la filele 21-32 din dosar, însă din documentele prezentate nu reiese data finalizării imobilului, din adresa nr. y84/24.05.1969 a Consiliului Popular al Judeţului Sălaj relevându-se faptul că datorită situaţiei politice a vremii construcţia nu s-a putut realiza, fondurile şi materialele fiind confiscate de statul maghiar, după Dictatul de la Viena. În continuare, se menţionează că în timpul ocupaţiei hortiste, pe terenul, din fondurile şi materialele Asociaţiei Învăţătorilor, s-a construit actuala cabană de pe Meseş.
Prin sentinţa civilă nr. 46/946/12.04.1946 a Tribunalului Sălaj a fost menţinută hotărârea nr. 90/1945 a Judecătoriei Zalău prin care s-a dispus anularea încheierii de carte funciară de trecere în proprietatea statului maghiar a imobilului înscris în CF nr. 2806 Zalău, nr. top. 2925/1/b, restiturea în natură şi restabilirea situaţiei tabulare anterioare în favoarea reclamantei Sindicatul Învăţătorilor din jud.Sălaj.
Astfel, din anul 1945 terenul şi construcţia ridicată au revenit în proprietatea Sindicatului Învăţătorilor din judeţul Sălaj, fiind folosite, potrivit aceleaşi adrese a Consiliului Popular al Judeţului Sălaj, conform destinaţiei acestora până în anul 1960 când au fost desfiinţate sindicatele, iar imobilele preluate apoi de Întreprinderea Balneară Cluj şi, ulterior, în anul 1968, a trecut în administrarea Întreprinderii Judeţene de Gospodărie Comunală şi Locativă Zalău.
Pârâta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj a recunoscut susţinerile reclamantei în privinţa succedării de-a lungul timpului a dreptului de folosinţă şi administrare asupra construcţiei litigioase, arătând că, după preluarea în administrarea Gospodăriei Comunale Si Locative Zalău, construcţia a fost transformată în tabără şcolară, în anul 1969, apoi preluată în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, în anul 1990, iar din anul 2004, dată în administrarea pârâtei Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj.
Procedând la analiza documentelor depuse în probaţiune, instanţa a reţinut că reclamanta şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra construcţiei-pavilion central prin contractul de vânzare-cumpărare în care este cuprinsă şi clauza privind donarea materialelor de construcţii, ulterior revendicând proprietatea imobilului Si, având câştig de cauză prin Sentinţa Civilă nr. 46/946 din 12.04.1945 a Tribunalului Sălaj. Totodată, din adresa nr. y84/24.05.1969 a Consiliului Popular al Judeţului Sălaj prin care s-a solicitat schimbarea destinaţiei imobilului din cabană în casa învăţătorului, reiese că, din anul 1945 până în anul 1960, când s-au desfiinţat sindicatele, imobilul a fost în proprietatea sindicatului, care s-a comportat ca un adevărat proprietar, efectuând acte de folosinţă conform destinaţiei sale. Reclamanta, însă, nu şi-a dovedit dreptul de proprietate şi asupra celorlalte construcţii identificate în raportul de expertiză ca fiind - 3 cabane din lemn, sală de studio, grup sanitar şi o
magazie, conform planului de amplasament şi delimitare a bunului imobil, edificate ulterior, nefiind cuprinse în planurile iniţiale de construire a casei de odihnă aflate la dosar şi nici menţionate în actele depuse în probaţiune.
S-a impus precizarea că pârâţii nu au contestat niciun moment calitatea de proprietar a reclamantei asupra construcţiei, invocând în susţinerea cererii lor de respingere a acţiunii faptul că este necesară o reglementare legislativă specială cu privire la situaţia juridică a imobilelor care au aparţinut patrimoniului sindical, neexistând temei pentru admiterea cererii reclamantei.
Instanţa a arătat că pârâţii nu au produs niciun înscris pentru dovedirea dreptului lor de proprietate asupra construcţiei pentru o eventuală comparare a titlurilor de proprietate ale părţilor, fiind non dominus, şi nici nu şi-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, în condiţiile în care înscrierea dreptului în cartea funciară avea efect constitutiv, prin incidenţa dispoziţiilor imperative ale art. 17 din Decretul - lege nr. 115/1938, excepţiile stipulate de art. 26 fiind de strictă reglementare şi aplicare. Inexistenţa unui titlu de proprietate al Statului Român reprezentat în cauză prin Municipiul Zalău-prin primar, cu privire la această construcţie preluată în anul 1960, atrage constituirea nevalabilă a dreptului de administrare în favoarea diferitor instituţii publice începând cu anul 1968. Faptul că pârâta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj a precizat că au fost efectuate lucrări de amenajare în legătură cu imobilul, nu face obiectul prezentei cauze, instanţa nefiind investită cu soluţionarea unei astfel de cereri.
Pentru aceste motive, întemeiat pe dispoziţiile art. 480 Cod civil, potrivit cărora proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut însă în limitele determinate de lege, instanţa a admis în parte acţiunea în revendicare promovată de reclamantă, reţinând că aceasta şi-a dovedit atât dreptul său de proprietate asupra construcţiei revendicate-clădirea ”Tabăra Meseş”, cât şi folosinţa exercitată de pârâţi asupra construcţiei.
Prin urmare, admiţând în parte acţiunea, instanţa a obligat pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul -construcţie ”Tabăra Meseş” compusă din pavilionul central (casă de odihnă) cu parter +1 etaj şi edificată pe terenul intravilan în suprafaţă de 4429 mp, inclus în suprafaţa de 28.775 mp, înscris în CF nr. 2806 Zalău, nr. top. 2925/1/b, construcţie identificată conform planului de amplasament şi delimitare a bunului imobil, ce face raportul parte din raportul de expertiză efectuat de expertul C.G., parte integrantă din hotărâre.
În privinţa capătului de cerere privind notarea construcţiei în cartea funciară şi înscrierea dreptului de proprietate a reclamantei, instanţa a arătat următoarele:
Legea nr. 7/1996 la art. 17 prevede că „una sau mai multe parcele alăturate de pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale, indiferent de categoria de folosinţă, aparţinând aceluiaşi proprietar, formează imobilul definit la art. 1 alin. (3), se identifica printr-un număr cadastral unic şi se înscrie intr-o carte funciara.
Potrivit art. 60 alin. 4 din Ordinul nr. 633/2006 „ pentru imobilele situate în extravilan în zonele care fac obiectul Legii Fondului Funciar nr. 18/1991, al Legii nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 si al Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, înscrise în vechile cărţi funciare nu este obligatorie identificarea numărului topografic din cartea funciară veche, excepţie făcând cazurile în care asupra lor sunt înscrise construcţii”.
Art. 38 alin. 2 prevede că în acest sens, documentaţiile cadastrale se întocmesc cu atribuire de număr cadastral unic pe unitatea administrativ-teritoriala respectiva.
Potrivit art. 10 lit. g din Ordinul 634/2006 recepţia cadastrală constă în : g) alocarea numărului cadastral în indexul cadastral, dacă documentaţia este corectă.
Analiza textelor de lege mai sus evocate relevă că imobilul, în accepţiunea Legii nr. 7/1996 se identifică printr-un număr cadastral unic, alocat în indexul cadastral cu prilejul recepţie cadastrale.
În scopul alocării numărului cadastral este obligatorie întocmirea documentaţiei cadastrale, în conformitate cu dispoziţiile Ordinului nr. 634/2006, documentaţie care stă la baza înscrierii în cartea funciară a tuturor actelor şi faptelor juridice referitoare a operaţiunilor expres şi limitativ menţionate în art. 2 alin. 1 lit. a-h din acest ordin.
Este cert faptul că odată cu punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 7/1996, Decretul-lege nr. 115/1938 şi-a restrâns în mod considerabil aplicarea, întrucât toate transmisiunile şi constituirile de drepturi reale trebuie să se facă în noile cărţi funciare, cu respectarea Legii nr. 7/1996, republicată, care instituie un regim de carte funciară aplicabil unic în sensul identificării terenului printr-un identificator cadastral. Terenul în suprafaţă de 28.775 mp pe care este edificată construcţia, nu este identificat printr-un număr cadastral, iar reclamanta are posibilitatea de a-şi înscrie dreptul de proprietate asupra construcţiei prin procedura administrativă reglementată de Legea nr. 7/1996 atât timp cât există o hotărâre judecătorească prin care i s-a atribuit această construcţie, după întocmirea documentaţiei cadastrale vizate de O.C.P.I. Sălaj.
Apelul
Prin decizia civilă nr. 46/21 mai 2013 a Tribunalului Sălaj, a fost admis apelul declarat de Municipiul Zalău - prin Primar împotriva sentinţei civile nr.. 4955 din 27 decembrie 2012 a Judecătoriei Zalău.
A fost modificată hotărârea atacată, în sensul că a fost înlăturată obligarea pârâtei Municipiul Zalău - prin Primar de la plata cheltuielilor de judecată din faţa instanţei de fond.
Au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
A fost respins apelul declarat de pârâta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondat.
Pârâta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1488 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Considerente
Conform art. 275 Cod procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Din analiza actelor depuse în faţa primei instanţe, rezultă că pârâtul Municipiul Zalău nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, deşi a fost legal citat şi nu a depus vreo întâmpinare prin care să se opună admiterii acţiunii, atitudinea sa în aceste condiţii echivalând cu recunoaşterea pretenţiilor reclamantei.
În atare condiţii incidente fiind dispoziţiile art. 275 Cod procedură civilă, apelul acestui pârât a fost apreciat întemeiat, a fost admis şi a fost schimbată sentinţa atacată, în sensul înlăturării obligării acestui pârât de la plata cheltuielilor de judecată în faţa primei instanţe.
Apelul pârâtei Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj împotriva aceleiaşi sentinţe a fost apreciat nefondat pentru următoarele:
În baza deciziei nr. 5771/1938 a Primăriei Oraşului Zalău, între Primăria Oraşului Zalău Si Asociaţia Învăţătorilor din România - jud. Sălaj, s-a încheiat la data de 28.01.1939 contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafaţă de 5 iugări din Pădurea MeseS, nr. top. 2925/1, în scopul declarat al edificării unei construcţii - casă de odihnă până la data de 01.01.1942. Potrivit clauzelor contractului de vânzare-cumpărare a terenului, s-a pus în mod gratuit, la dispoziţia Asociaţiei Învăţătorilor din România - jud. Sălaj, şi a materialului de construcţie - lemn, piatră, nisip din carierele Primăriei, pământ pentru cărămidă, menţionându-se obligaţia Primăriei de realizare a căilor de acces, racordarea la energie electrică pentru iluminatul pavilioanelor.
Începând cu luna martie 1939, au fost demarate lucrările pentru edificarea construcţiei, fiind întocmit şi proiectul casei de odihnă ataşat la filele 21-32 din dosar, însă din documentele prezentate nu reiese data finalizării imobilului, din adresa nr. y84/24.05.1969 a Consiliului Popular al Judeţului Sălaj relevându-se faptul că datorită situaţiei politice a vremii construcţia nu s-a putut realiza, fondurile şi materialele fiind confiscate de statul maghiar, după Dictatul de la Viena. În continuare, s-a menţionat că în timpul ocupaţiei hortiste, pe terenul, din fondurile şi materialele Asociaţiei Învăţătorilor, s-a construit actuala cabană de pe Meseş.
Mai departe, prin sentinţa civilă nr. 46/946/12.04.1946 a Tribunalului Sălaj, a fost menţinută hotărârea nr. 90/945 a Judecătoriei Zalău, prin care s-a dispus anularea încheierii de carte funciară de trecere în proprietatea statului maghiar a imobilului înscris în CF nr. 2806 Zalău, nr. top.2925/1/b, restituirea în natură şi restabilirea situaţiei tabulare anterioare în favoarea reclamantei Sindicatul Învăţătorilor din jud. Sălaj.
Astfel, din anul 1945 terenul şi construcţia ridicată au revenit în proprietatea Sindicatului Învăţătorilor din jud. Sălaj, fiind folosite, potrivit aceleaşi adrese a Consiliului Popular al Judeţului Sălaj, conform destinaţiei acestora până în anul 1960 când au fost desfiinţate sindicatele, iar imobilele preluate apoi de Întreprinderea Balneară Cluj Si, ulterior, în anul 1968, a trecut în administrarea Întreprinderii Judeţene de Gospodărie Comunală şi Locativă Zalău.
Prin sentinţa civilă nr. 1564/23.04.2003, pronunţată în dosar nr. 1780/2003 al Judecătoriei Zalău, s-a recunoscut reclamantei calitatea de unică succesoare în drepturi a Sindicatului Învăţătorilor din jud. Sălaj. Potrivit menţiunilor din cartea funciară, Sindicatul Învăţătorilor din jud. Sălaj a fost succesor în drepturi a Asociaţiei Învăţătorilor din România - jud. Sălaj proprietara imobilului-teren, dobândit prin cumpărare de la Primăria Zalău, la data de 28.01.1939.
Prin hotărârea nr. 348/07.09.2007 a Comisiei Locale de fond funciar Zalău s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantei Liga Sindicatelor din Învăţământul Sălaj, asupra ternului în suprafaţă de 28.775 mp., înscris în C.F. nr. 2806 Zalău, nr. top 2925/1/b.
În atari condiţii calitatea de proprietar al reclamantei este pe deplin dovedită şi nici pârâţii nu au contestat această calitate a reclamantei asupra construcţiei.
Pe de altă parte, pârâţii nu au adus nicio dovadă în ceea ce priveşte dreptul lor de proprietate asupra imobilului pentru o eventuală comparare a titlurilor de proprietate.
Invocarea faptului că nu s-a constatat că pârâta, respectiv ministerul, în calitate de ordonator principal de credite, a făcut investiţii la acel activ din bani publici alocaţi de la bugetul de stat nu poate fi luată în considerare în condiţiile în
care nu a formulat o cerere în acest sens, negăsindu-şi temei nici susţinerea că trebuia să se stabilească valoare imobilului la data preluării în domeniul public al statului.
Atâta timp cât construcţia de pe imobilul proprietatea reclamantei a fost edificată de Asociaţia Învăţătorilor din România - Secţia Sălaj, a cărei succesoare este Liga Sindicatelor din Învăţământul Sălaj, în mod corect, în considerarea prevederilor art. 480 Cod civil, a admis prima instanţă acţiunea reclamantei, situaţie în care apelul reclamantei a fost apreciat nefondat iar în baza art. 297 Cod procedură civilă a fost respins.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj, a fost obligată la 1488 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamantă.
Recursul
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs pârâta DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU SPORT ŞI TINERET SĂLAJ, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului acestui pârât, schimbării sentinţei apelate, cu consecinţa respingerii acţiunii.
În motivarea recursului ei, această pârâtă învederează că imobilul în litigiu se află în domeniul public al Statului Român şi doar în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului în a cărui subordine se află pârâta recurentă, fiind înscris în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului întocmit în baza HG nr. 1705/2006.
Întâmpinarea din recurs
Reclamanta intimată, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că nu a fost indicat vreun motiv de nelegalitate din cele prev. de art. 304 alin. 1 pct. 1-9 Cod proc. civ.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., în care acestea pot fi încadrate, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerente ce urmează a fi expuse.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, „regimul juridic al imobilelor care au aparţinut patrimoniului sindical preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale”. Aşadar, cu privire la imobilul despre care susţine reclamanta că a fost proprietatea sa, nu există vreo lege specială de restituire, singura acţiune ce poate fi exercitată pentru recunoaşterea dreptului de proprietate fiind cea în revendicare de drept comun, fundamentată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., aşa cum a reţinut prima instanţă.
Conform art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, fac parte din domeniul public al statului doar imobilele intrate cu titlu valabil în patrimoniul acestuia, iar, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, cele preluate fără titlu valabil pot fi revendicate pe calea dreptului comun, în măsura în care nu există vreo lege specială de reparaţie, valabilitatea titlului urmând să fie constatată de instanţa de judecată, conform alin. 3 al aceluiaşi articol.
Aşadar, chiar dacă bunul ar figura în inventarul domeniului public al statului, acţiunea ar fi admisibilă în măsura în care s-ar analiza valabilitatea titlului de preluare şi s-ar constata de către instanţă nulitatea acestuia.
Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului cu titlu de reconstituire în baza legilor fondului funciar, titlu ce nu a fost contestat şi a dovedit edificarea construcţiei existente pe teren din fonduri proprii, preluarea de către stat fiind făcută fără titlu valabil, prin desfiinţarea abuzivă a sindicatului.
Instanţa de recurs a dispus verificarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului doar pentru a stabili dacă pârâta recurentă are calitate procesuală pasivă sau deţine bunul pentru altul, fiind doar titularul unui drept de administrare şi impunându-se introducerea în cauză a titularului dreptului.
Pârâta, însă, nu a făcut dovada împrejurării că imobilul în litigiu s-ar afla în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin hotărâre de guvern, iar guvernul emitent al actului nu a răspuns adresei instanţei, indicându-i să interpeleze ministerele din subordinea sa, unul dintre acestea fiind cel în subordinea căruia se află pârâta recurentă.
Întrucât, sub acest aspect, nu a fost completată probaţiunea în recurs, starea de fapt stabilită de instanţele de fond va fi avută în vedere şi de instanţa de recurs, în sensul că reclamanta este proprietara construcţiei, iar pârâta este un simplu posesor, acţiunea în revendicare împotriva acesteia fiind, aşadar, admisibilă.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., din considerentele arătate, curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 316 raportat la art. 298 şi 274 alin. 1 Cod proc. civ., pârâta recurentă va fi obligată să-i plătească reclamantei intimate cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1736 lei, reprezentând onorariu avocaţial dovedit cu factura şi ordinul de plată de la filele 25 şi 26.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Somaţie... | Punere sub interdictie. Persoană cu retard mintal sever → |
|---|
