Grăniţuire şi revendicare. Criterii de stabilire

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2014)

Curtea de Apel Cluj - Secţia I-a civilă, decizia nr. 535 din 20 februarie 2014

Prin sentinţa civilă nr. 5587/21.03.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B.T.D. şi

B.M.C., în contradictoriu cu pârâţii T.D., T.M.S. şi T.D., şi în consecinţă:

A fost stabilită linia de hotar între imobilul aflat în proprietatea reclamanţilor, situat în str. C., nr. 26, jud. Cluj şi înscris în CF nr.26478 Cluj, cu nr. top 8783/1 şi imobilul aflat în proprietatea pârâţilor, situat în str. C., nr. 26, jud. Cluj şi înscris în CF nr. 161894 Cluj, cu nr. top 8783/2 şi în CF nr.271781-C1-U2 Cluj Napoca, cu nr. cadastral 5157/I, pe linia materializată în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert G.T. între punctele A şi C.

Au fost obligaţi pârâţii T.D., T.M.S. şi T.D. să elibereze suprafaţa pe care o ocupă din terenul aflat în proprietatea reclamanţilor, adică suprafaţa de 14 mp din care: 1 mp este ocupat de cele două ziduri edificate între cele două proprietăţi şi materializate în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert G.T. între punctele 37-36 şi 26-27, 7,256 mp sunt ocupaţi de construcţia aflată în proprietatea pârâţilor şi materializată în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert G.T. cu C2, 0,635 mp sunt ocupaţi de construcţia aflată în proprietatea pârâţilor şi materializată în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert G.T. cu C1, iar restul până la 14 mp sunt ocupaţi din curte.

Au fost obligaţi pârâţii T.D., T.M.S. şi T.D. să recunoască şi să respecte dreptul de proprietate al reclamanţilor B.T.D. şi B.M.C. asupra suprafeţei de 14 mp pe care au ocupat-o din imobilul aflat în proprietatea reclamanţilor.

A fost respinsa cererea prin care reclamanţii au cerut ca în caz de refuz, să fie autorizaţi să execute ei înşişi, dar pe cheltuiala pârâţilor, obligaţia de a face stabilită în sarcina pârâţilor.

Au fost obligaţi pârâţii în solidar să plătească în favoarea reclamanţilor cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 40,3 lei, reprezentând valoarea taxelor de timbru.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanţii sunt proprietarii imobilului situat în str. C., nr. 26, jud.Cluj şi înscris în CF nr.26478 Cluj, cu nr. top 8783/1 şi că pârâţii sunt proprietarii imobilelor situate în str. C., nr. 26, jud. Cluj şi înscrise în CF nr.161894 Cluj, cu nr. top 8783/2 şi în CF nr.271781-C1-U2 Cluj Napoca, cu nr. cadastral 5157/I.

Din concluziile raportului de expertiză în specialitatea topografie a rezultat că fiecăreia din cele două parcele de teren înscrise în CF nr. 26478 Cluj, cu nr. top 8783/1 şi în CF nr.161894 Cluj, cu nr. top 8783/2 cu suprafeţe egale, îi revine în realitate o suprafaţă de câte 208 mp conform măsurătorilor în limitele constituite la faţa locului de garduri şi pereţi de construcţii şi că singura dimensiune clară este frontul total la str. C. de 22,5 ml, fiecare din cele două parcele având front la strada C. de câte 11,25 ml. Experta a arătat că respectarea acestor dimensiuni la frontul de la stradă este o condiţie de bază în stabilirea liniei de mejdie dintre cele două proprietăţi şi a propus astfel stabilirea mejdiei dintre cele două proprietăţi cu respectarea condiţiilor ca fiecare parcelă să aibă front la strada C. de 11,25 ml conform planului de dezmembrare din 1973, ca cele două imobile să aibă suprafeţe egale de câte 208 mp şi ca limita dintre cele două proprietăţi să fie o linie dreaptă pornind din punctul A la str. C., punct ce asigură dimensiunea de 11,25 ml pentru fiecare parcelă şi până la frontul din spatele parcelelor. Linia de mejdie propusă de expertă între cele două proprietăţi a fost astfel materializată pe planul anexă 3 din cuprinsul raportului de expertiză între punctele A-C.

Experta a reţinut că în varianta în care zidurile edificate între proprietăţile părţilor aparţin pârâţilor, aceştia ocupă din suprafaţa de teren aflată în proprietatea reclamanţilor, o suprafaţă totală de 14 mp din care 1 mp este ocupat de cele două ziduri edificate între cele două proprietăţi şi materializate în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert G.T. între punctele 37-36 şi 26-27, 7,256 mp sunt ocupaţi de construcţia aflată în proprietatea pârâţilor şi materializată în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert G.T. cu C2, 0,635 mp sunt ocupaţi de construcţia aflată în proprietatea pârâţilor şi materializată în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert G.T. cu C1, iar restul până la 14 mp sunt ocupaţi din curte.

Analizând concluziile raportului de expertiză în specialitatea construcţii, instanţa a reţinut că dintre cele două ziduri la care se referă expertul topograf, cel de pe latura nordică a clădirii C2, materializat în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert G.T. între punctele 37-36, a fost construit odată cu lucrările de reparaţii şi consolidare a imobilului C2, executate în 2006, iar din expertiza topografică a rezultat că C2 este una dintre cele două construcţii aflate în proprietatea pârâţilor. Având în vedere şi declaraţia martorului B.A. care a arătat că anterior construcţiei edificate de pârâţi, între cele două proprietăţi nu exista nici o delimitare, instanţa a reţinut că zidul anterior menţionat aparţine pârâţilor.

În privinţa celuilalt zid, adică a celui materializat în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert G.T. între punctele 26-27, instanţa a reţinut că deşi expertul în construcţii a constatat că acest zid a fost executat în perioada de execuţie a clădirii C1, aflată conform raportului de expertiză în proprietatea pârâţilor, a reţinut totodată că zidul a fost edificat după realizarea tălpii fundaţiei şi a peretelui din beton armat de la garajul clădirii C1, iar din declaraţiile martorilor B.A. şi G.N.S. a rezultat că acest zid a fost construit ca zid de sprijin din cauza diferenţei de nivel, în scopul consolidării terenului, de către proprietarii anteriori ai terenului aflat în proprietatea reclamanţilor. Prin urmare, instanţa a reţinut că zidul anterior indicat nu aparţine pârâţilor, însă coroborând declaraţiile martorului G.N.S. cu fotografiile de la filele 6974 şi 93-99, a reţinut că peretele exterior al construcţiei C1, aflată în proprietatea pârâţilor, se suprapune peste acest zid în limita a 5-6 cm lăţime. Aşadar, pârâţii şi-au extins parţial construcţia C1 peste zidul din discuţie care a fost astfel încorporat în aceasta, ocupând în acest mod terenul aflat în proprietatea reclamanţilor şi în aceste limite.

Instanţa a mai reţinut că martorul B.A. a relatat că a locuit în construcţia C2, aflată în prezent în proprietatea pârâţilor, că această construcţie era situată cu latura dinspre proprietatea reclamaţilor pe mejdia dintre proprietăţi şi că pârâţii au extins construcţia, prelungind zidul aşa cum se poate vedea în fotografia de la fila 96.

Prin urmare, instanţa a constatat că pârâţii au extins atât construcţia C1 cât şi construcţia C2 şi au edificat zidul materializat în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert G.T. între punctele 37-36, ocupând astfel o parte din terenul aflat în proprietatea reclamanţilor.

Potrivit art.584 din Codul civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa, iar potrivit art.480 din Codul civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, în limitele determinate de lege.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, a stabilit linia de hotar între imobilul aflat în proprietatea reclamanţilor, situat în str. C., nr. 26, jud. Cluj şi înscris în CF nr. 26478 Cluj, cu nr. top 8783/1 şi imobilul aflat în proprietatea pârâţilor, situat în str. C., nr. 26, jud. Cluj şi înscris în CF nr.161894 Cluj, cu nr. top 8783/2 şi în CF nr. 271781-C1-U2 Cluj Napoca, cu nr. cadastral 5157/I, pe linia materializată în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert G.T. între punctele A şi C şi a obligat pârâţii T.D., T.M.S. şi T.D. să elibereze suprafaţa pe care o ocupă din terenul aflat în proprietatea reclamanţilor, adică suprafaţa de 14 mp din care : 1 mp este ocupat de cele două ziduri edificate între cele două proprietăţi şi materializate în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert G.T. între punctele 37-36 şi 26-27, 7,256 mp sunt ocupaţi de construcţia aflată în proprietatea pârâţilor şi materializată în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert G.T. cu C2, 0,635 mp sunt ocupaţi de construcţia aflată în proprietatea pârâţilor şi materializată în anexa 3 a raportului de expertiză întocmit de expert G.T. cu C1, iar restul până la 14 mp sunt ocupaţi din curte, şi au obligat de asemenea pârâţii să recunoască şi să respecte dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra suprafeţei de 14 mp pe care au ocupat-o din imobilul aflat în proprietatea reclamanţilor.

Cu privire la cererea prin care reclamanţii au solicitat ca în cazul în care pârâţii nu vor executa obligaţia de a elibera suprafaţa ocupată din terenul aflat în proprietatea reclamanţilor, să se dispună desfiinţarea construcţiilor de către reclamanţi pe cheltuiala pârâţilor, instanţa a reţinut că potrivit art.5802 din Codul de procedură civilă, dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somaţiei, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului. Aşadar, prin prisma acestui text legal, instanţa poate autoriza creditorul unei obligaţii de a face cuprinse într-un titlu executoriu, să o îndeplinească el însuşi pe cheltuiala debitorului numai cu condiţia ca debitorul să refuze executarea obligaţiei în termen de 10 zile de la primirea somaţiei, or în speţă, pârâţii nu au fost încă somaţi să execute obligaţia de a face pentru care reclamanţii au solicitat autorizarea şi câtă vreme nu au fost somaţi în acest scop, nu se poate discuta nici despre un refuz din partea acestora în sensul art.5802 din Codul de procedură civilă. Nefiind îndeplinite condiţiile impuse de acest text legal, instanţa a apreciat cererea reclamanţilor ca fiind neîntemeiată în aceste limite şi a respins cererea prin care reclamanţii au cerut ca în caz de refuz, să fie autorizaţi să execute ei înşişi, dar pe cheltuiala pârâţilor, obligaţia de a face stabilită în sarcina pârâţilor.

În consecinţă, instanţa a admis doar în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii.

Potrivit dispoziţiilor articolului 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar potrivit dispoziţiilor articolului 276 din Codul de procedură civilă, când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa a apreciat în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, pentru a face compensarea lor.

Deşi potrivit art.584 cheltuielile grăniţuirii se împart, în speţă, cererea de chemare în judecată a inclus şi o acţiune în revendicare.

În fapt, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi a fost admisă doar în parte, situaţie în care culpa procesuală a părţilor este concurentă şi din punct de vedere teoretic, reclamanţii au fost îndreptăţiţi la recuperarea cheltuielilor de judecată numai în măsura apreciată de instanţă, raportat la proporţia în care le-a fost admisă cererea. Analizând acest aspect prin prisma naturii capetelor de cerere admise şi măsurii în care a fost admisă cererea, instanţa a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la recuperarea integrală a cheltuielilor de judecată pe care le-au solicitat şi au dovedit că le-au suportat în prezenta cauză, dar pentru că deşi aceştia au solicitat valoarea taxelor de timbru şi a onorariului de avocat, în concret, ei au dovedit doar plata taxelor de timbru în sumă de 40,3 lei, în temeiul art.277 din codul de procedură civilă şi având în vedere interesul lor comun în cauză, instanţa a obligat pârâţii în solidar să plătească în favoarea reclamanţilor cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 40,3 lei, reprezentând valoarea taxelor de timbru.

Prin decizia civilă nr. 429/24.09.2013 a Tribunalului Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii T.D., T.M.S. şi T.D. împotriva sentinţei civile nr. 5587 din 21.03.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost menţinută în totul.

Apelanţii au fost obligaţi să plătească intimaţilor B.T.D. şi B.M.C. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum şi o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în materie.

Reclamanţii au investit instanţa cu o cerere privind stabilirea liniei de hotar între proprietatea lor şi cea a pârâţilor apelanţi, dublată şi de revendicarea unei suprafeţe de teren de 14 mp.

În ce priveşte critica referitoare la nelegala timbrare a acţiunii promovate, tribunalul a cosntatat că aceasta este neîntemeiată raportat la împrejurarea că, cu ocazia pregătirii primului termen de judecată în calea de atac, s-a stabilit în sarcina reclamanţilor intimaţi obligaţia de a achita diferenţă taxa judiciară de timbru şi timbre judiciare pentru fond, raportat la petitul de revendicare, obligaţie îndeplinită de aceştia, conform dovezilor aflate la fila 34.

Apelanţii sunt proprietarii imobilelor situate în str. C., nr. 26, jud. Cluj şi înscrise în CF nr. 161894 Cluj, cu nr. top 8783/2 şi în CF nr. 271781-C1-U2 Cluj-apoca, cu nr. cadastral 5157/I, iar intimaţii sunt proprietarii imobilului învecinat,

situat în str. C., nr. 26, jud.C luj, înscris în Cf nr.26478 Cluj, cu nr. top 8783/1.

Potrivit dispoziţiilor art. 584 Cod civil, grăniţuirea reprezintă o operaţiune de determinare prin semne exterioare, a limitelor dintre două proprietăţi vecine, acţiune ce se exercită cu scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să-l urmeze linia de hotar.

O asemenea operaţiune poate avea loc atât în situaţia în care nu există semne vizibile ale liniei de hotar, cât şi în situaţia în care astfel de semne există, dar sunt contestate de părţi. În acest ultim caz, însă, este necesar a se face dovada că linia de hotar a suferit modificări în timp, astfel că se impune readucerea ei la forma iniţială.

În speţă, criticile apelanţilor din perspectiva modalităţii de grăniţuire aleasă de prima instanţă au referit la faptul că toate lucrările pe care le-au efectuat au fost realizate în baza unor autorizaţii de construire, cu acordul vecinilor şi cu respectarea limitelor existente între proprietăţi.

Pentru stabilirea mejdiei dintre proprietăţile învecinate, prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize topografice, au fost audiaţi martori şi s-a întocmit şi o documentaţie tehnică în specialitatea construcţii în vederea verificării susţinerilor părţilor referitoare la vechimea construcţiilor, a zidurilor despărţitoare, a materialelor din care acestea au fost construite, a existenţei unor modificări aduse acestor construcţii.

Tribunalul a cosntatat că varianta de demarcaţie a celor două proprietăţi propusă de expertul topograf şi însuşită de prima instanţă îşi găseşte pe deplin justificare în raport de premisele avute în vedere precum şi de celelalte probe administrate.

În acest sens în mod corect s-a pornit de la faptul că iniţial, parcelele învecinate au format un singur imobil care a fost partajat voluntar de vechii proprietari, conform actului încheiat la notariatul de stat al Jud. Cluj sub nr. 8591/04.12.1973 şi planului de dezmembrare anexă la acest act.

Conform acestor documente, experta a concluzionat că cele două parcele rezultate au avut suprafeţe egale, că frontul la stradă al fiecăreia a fost acelaşi, respectiv 11,25 m şi că limita dintre ele se impune a fi o linie dreaptă pornind din punctul care asigură dimensiunea frontului la strada Cetăţii de 11,25 m pentru fiecare parcelă, pană la frontul din spate al parcelelor.

Stabilind linia de mejdie pe acest traseu, au fost evidenţiate câteva tronsoane care au impus administrarea şi a altor probe, inclusiv cea cu expertiza în construcţii.

Aceste probe au contrazis susţinerile apelanţilor referitoare la faptul că nu au adus modificări zidului existent iniţial şi care a constituit graniţa dintre proprietăţi, şi nici construcţiei C2 cumpărată de la familia B., care de asemenea reprezenta limita dintre cele două parcele vecine.

Astfel, referitor la zidul materializat în expertiza topografică între punctele 26-27, pornind dinspre strada C., martorul G.N.S., care a participat la edificarea acestuia, a precizat că scopul construirii lui a fost acela de a împiedica alunecarea pământului peste scara de acces către casa actualmente proprietatea intimaţilor, între parcele existând o diferenţă de nivel. Acelaşi martor a precizat că proprietăţile nu erau delimitate complet, curtea era comună, existând o cale de acces la casa din spate, fosta proprietate a familiei B., în prezent proprietatea apelanţilor, materializată C2 în rapoartele de expertiză. A mai menţionat martorul, prezentându-i-se fotografia de la fila 70, că peretele exterior al casei apelanţilor se suprapune cu zidul pe care el l-a edificat la solicitarea fostului deţinător al imobilului care actualmente constituie proprietatea intimaţilor .

Lipsa demarcaţiei dintre proprietăţi a fost confirmată şi de martorul B.A., proprietar al construcţiei indicate C2 în documentaţiile tehnice, persoană care a confirmat şi împrejurarea că zidul de sprijin menţionat anterior, ce porneşte de la strada C., a fost realizat pentru consolidare, dată fiind diferenţa de nivel dintre cele două loturi învecinate.

Aceste depoziţii s-au coraborat cu concluziile raportului de expertiză întocmit de expert U.M. şi au condus la concluzia că deşi zidul nu a fost edificat de apelanţi, aceştia, contrar propriilor susţineri, şi-au extins construcţia proprietate C1, situată înspre frontul de la strada C., mai o precis peretele exterior al acesteia, peste zidul

menţionat, cu cca. 5-6 cm- înglobându-l practic în această construcţie şi ocupând astfel, pe această porţiune, terenul proprietatea intimaţilor.

În susţinerea concluziilor sale expertul U.M. a arătat că peretele adiacent clădirii C1, între punctele 26-27 a fost executat după realizarea tălpii fundaţiei şi peretelui garajului clădirii C1, respectiv în cursul anului 2002.

Faptul că apelanţii au deţinut o autorizaţie de construire nu poate justifica în nici un caz ocuparea de către ei a unei suprafeţe din terenul intimaţilor, respectiv a celei aflate sub porţiunea de suprapunere a peretelui exterior al clădirii C1 cu zidul construit de cel ce a deţinut anterior imobilul intimaţilor.

Nu au fost primite nici afirmaţiile apelanţilor referitoare la faptul că nu au adus modificări corpului de clădire C2 , cumpărat de la familia B., aflat în spatele corpului C1.

În acest sens, în mod corect prima instanţă a dat eficienţă depoziţiei martorului

G.N.S. conform căreia, între zidul de sprijin pe care l-a construit (la care s-a făcut anterior referire) şi corpul C2 aflat în spate, exista un decalaj de cca,1,5 m. ori, actualmente acest decalaj nu mai există. De asemenea şi martorul B.A., fostul proprietar al corpului C2 a arătat că peretele acestuia era situat pe mejdia dintre cele două parcele,dar ulterior a fost modificată de apelanţi prin prelungirea zidului.

Totodată , potrivit expertizei în construcţii zidul de pe latura nordică a clădirii C2 între punctele 36-37 este în continuarea zidului din punctele 26-27. Acest zid este în afara corpului C2 în prelungirea peretelui nordic şi în afara acestei clădiri, construit în anul 2006 odată cu consolidarea imobilului C2.

Ori, nici autorizaţia de construire emisă în anul 2006 nu are puterea de a conferi apelanţilor dreptul de a ocupa vreo suprafaţă din terenul intimaţilor, ea vizând doar reparaţia şi consolidarea clădirii.

A fost apreciată ca fiind neîntemeiată critica apelanţilor referitoare la faptul că zidul adiacent casei C1 este greşit materializat în expertiză doar între punctele 2627, în realitate el fiind executat pe toată lungimea casei, între punctele 27-40 întrucât, aşa cum cu a rezultat din cuprinsul lucrărilor tehnice depuse la dosar, ambii experţi au luat în considerare că zidul corpului C1 se întinde şi între reperele 26-40 , nu numai între 27-40.

Nu a fost primit nici motivul referitor la faptul că nu a fost administrată proba cu cercetarea la faţa locului, întrucât probele administrate, în special expertiza în specialitatea construcţii, coroborată cu declaraţiile martorilor, au fost în măsură să lămurească pe deplin chestiunile legale de existenţa zidului şi vechimea acestuia.

Este lipsită de relevanţă din perspectiva soluţiei în prezenta cauză trimiterea făcută de apelanţi la plângerea penală formulată de intimaţi împotriva lor, privind obţinerea autorizaţiilor de construire, soluţionată prin neînceperea urmăririi penale. Împrejurarea că apelanţii au obţinut autorizaţii de construire nu înseamnă că le-au şi respectat, însă aceste aspecte exced prezentului litigiu, având în vedere obiectul investirii instanţei.

Lipsită de relevanţă a fost apreciată şi critica privind soluţionarea capătului de cerere referitor la autorizarea intimaţilor să efectueze pe cheltuiala proprie obligaţia stabilită în sarcina pârâţilor, dată fiind soluţia de respingere a acestui petit.

Raportat la soluţia adoptată, în temeiul art.274 C.pr.civ. tribunalul a obligat apelanţii să plătească intimaţilor B.T.D. şi B.M.C. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocaţial conform chitanţei de la fila 52.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal pârâţii T.D., T.M.S. şi T.D., solicitând în principal casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond şi în subsidiar, modificarea deciziei atacate în

sensul admiterii apelului şi în consecinţă schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 312 alin. 3 Cod proc. civ., şi 304 pct. 7, 8 şi 9 Cod proc. civ.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Reclamanţii nu arată care dintre motivele invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9, dar arată că hotărârea instanţei de fond şi apel sunt nelegale şi netemeinice, că ambele instanţe nu au administrat suficiente probe pentru justa soluţionare a litigiului, motiv pentru care, se impune administrarea probei cu interogatoriul, cercetarea la faţa locului, o contraexpertiză, probe care au fost respinse de instanţe. Prin urmare, motivul pentru care se solicită casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, este acela al completării probaţiunii cu probele arătate în declaraţia de recurs.

Instanţa de apel nu are obligaţia, ci posibilitatea de a dispune administrarea unor probe. În ce priveşte regimul probelor, admisibilitatea, administrarea şi pertinenţa probelor sunt lăsate la latitudinea judecătorului. În baza rolului activ al instanţei prevăzut de art. 129 Cod proc. civ., aceasta este datoare de a stărui în aflarea adevărului prin toate mijloacele legale în scopul pronunţării unei hotărâri legale.

Administrarea probelor este lăsată aşadar la latitudinea instanţei, care apreciază necesitatea administrării lor.

Cu ocazia judecării fondului cauzei, a fost administrată proba cu martori, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate topo şi în construcţii, expertize împotriva cărora părţile au formulat obiecţiuni. După depunerea răspunsului, obiecţiunile au fost comunicate părţilor, părţile nu au înţeles să formuleze o altă cerere de efectuare a unei contraexpertize, reclamanţii au solicitat doar completarea probaţiunii cu audierea în calitate de martor a persoanelor care au participat la construirea casei şi a zidului despărţitor.

La ultimul termen de judecată, reprezentanta pârâţilor a solicitat completarea probaţiunii cu cercetarea la faţa locului, pentru ca instanţa să se lămurească cu privire la situaţia zidurilor şi a gardurilor despărţitoare, respectiv să se constate dacă încalcă sau nu proprietatea reclamanţilor. Cererea pârâţilor a fost respinsă în mod legal, raportat la prevederile art. 215 Cod proc. civ., cu motivarea că, cercetarea la faţa locului presupune cunoştinţe de specialitate, motiv pentru care a şi fost încuviinţată proba cu expertiza de specialitate şi, prin urmare cercetarea la faţa locului este inutilă cauzei.

Iniţial terenul în litigiu a format un singur corp, care a fost partajat voluntar de vechii proprietari, conform actului încheiat de Notariatul de Stat Cluj sub nr. 8591/4.12.1973 şi planului de dezmembrare anexă la actul de dezmembrare.

Potrivit dispoziţiilor art. 584 Cod proc. civ., grăniţuirea reprezintă operaţiunea de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăţi vecine şi se exercită cu scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să-l urmeze linia de hotar. Această operaţiune poate avea loc în situaţia în care există semne de hotar, dar sunt contestate de părţi, cât şi în situaţia în care nu există semne vizibile ale liniei de hotar. În situaţia în care semnele liniei de hotar sunt contestate de părţi, determinarea acesteia şi modificările suferite urmează a fi dovedite în scopul readucerii ei la forma iniţială.

Curtea apreciază că linia de hotar dintre cele două proprietăţi a fost stabilită în mod legal şi ţinând seama de toate probele administrate în cauză, cât şi de criteriile în raport de care se stabileşte linia de hotar. Raportul de expertiză

topografică efectuat în cauză, pe baza căruia s-a stabilit linia de hotar a concluzionat că cele două parcele rezultate în urma dezmembrării au avut suprafeţe egale, că frontul la stradă a fost de 11,25 m liniari până la frontul din spate al parcelelor, conform planului de dezmembrare din anul 1973 potrivit căruia cele două imobile urmau să aibă suprafeţe egale de 202 mp, că limita dintre cele două proprietăţi se impune a fi o linie dreaptă pornită din punctul care asigură dimensiunea frontului la stradă de 11,25 mp, pentru fiecare parcelă, până la frontul din spate al parcelelor.

Expertiza topografică a concluzionat, ţinând seama şi de constatările expertizei în construcţii, că pârâţii ocupă o porţiune de 14 m din terenul

reclamanţilor, din care 1 m este ocupat de cele două ziduri edificate între cele două proprietăţi, iar 7,256 mp sunt ocupaţi de construcţia proprietatea pârâţilor.

Expertiza în construcţii a stabilit că peretele adiacent clădirii C1, a fost executat după realizarea tălpii fundaţiei şi peretelui garajului clădirii C1, în anul 2002, că zidul de pe latura nordică a clădirii C2, între pct. 36 - 37 este în continuarea zidului din punctele 26-27, că zidul este în afara corpului C2 în prelungirea peretelui nordic şi în afara acestei clădiri, construit în anul 2006, odată cu consolidarea corpului C2.

În contextul acestor reţineri, motivele invocate de recurenţi, referitoare la întinderea zidului, că în realitate reprezintă un zid de susţinere, care se întinde între punctele 27-37 şi nu cum a fost trasat de expertă că zidul a fost ridicat de foştii proprietari, că martorul B.A. şi G.N. au confirmat poziţionarea zidului, că hotărârile celor două instanţe nu ţin cont de nicio probă din dosar ci se bazează doar pe o expertiză împotriva căreia s-au făcut mai multe obiecţiuni încuviinţate doar în parte, reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii care nu pot fi analizate în recurs în actuala reglementare a art. 304 Cod proc. civ, după abrogarea pct. 10 şi 11 din acest text.

În susţinerea recursului au fost invocate şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., caz car implică nemotivarea hotărârii sau existenţa unor motivări contradictorii sau străine de natura pricinii în cuprinsul motivării. În realitate, ceea ce se solicită prin recurs este ca instanţa să administreze probaţiunea administrată şi să stabilească faptul că, construcţiile nu au fost extinse pe proprietatea reclamanţilor, că în realitate, zidul de susţinere se întinde între pct. 27-37 şi nu cum eronat a fost trasat de expertă, că zidul a fost construit de foştii proprietari, că martorii audiaţi în cauză au confirmat că zidul constituia limitele dintre cele două proprietăţi. Dar, reaprecierea probelor nu mai poate fi făcută de instanţa de recurs, art. 304 Cod proc. civ., stabilind că hotărârea instanţei de apel poate fi cenzurată de instanţa de recurs numai dacă invocă motive de nelegalitate, aceasta urmare abrogării pct. 10 şi 11 din acest text.

Din analiza considerentelor deciziei atacate, rezultă că instanţa de apel a motivat soluţia pronunţată, arătând care sunt motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea cu privire la soluţia pronunţată, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. Astfel, instanţa de apel a reţinut că varianta de demarcaţie dintre cele două proprietăţi propusă de expert îşi găseşte pe deplin justificare în raport de probele administrate în cauză, probe care au dovedit că, iniţial, imobilul a constituit un singur corp funciar care a fost dezmembrat în anul 1973, voluntar de către vechii proprietari în două loturi egale, că martorii audiaţi în cauză ale căror depoziţii se coroborează cu expertiza efectuată în cauză, au confirmat lipsa demarcaţiei dintre cele două proprietăţi şi împrejurarea că zidul de sprijin nu a fost edificat de apelanţi, că aceştia şi-au extins construcţia peste zid cu cca. 5-6 cm,

înglobându-l practic în construcţie şi ocupând astfel, pe acea porţiune, terenul proprietatea reclamanţilor.

Instanţa de apel în susţinerea soluţiei pronunţate a arătat şi motivul pentru care a înlăturat susţinerile pârâţilor referitoare la modificarea corpului de clădire C2 cumpărat de la fam. B., susţinerile apelanţilor referitoare la faptul că zidul adiacent casei C1 este greşit materializat în expertiză, cât şi susţinerile acestora referitoare la faptul că nu a fost administrată proba cu cercetarea la faţa locului, cât şi trimiterea făcută de apelanţi la plângerea penală formulată de intimaţi împotriva lor privind obţinerea autorizaţiilor de construire.

Dispoziţiile art. 304 pct. 8 Cod proc. civ., sunt invocate de recurenţi în declaraţia de recurs, dar criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la greşita interpretare a probelor, în raport de care a fost stabilită linia de mejdă dintre proprietăţile părţilor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei atacate. Acest motiv de recurs şi-ar găsi aplicare doar dacă instanţa ar judeca de exemplu un contract de vânzare-cumpărare ca un contract de întreţinere, dar aşa cum s-a arătat în aliniatul precedent, în cauză nu este vorba despre analizarea vreunui act juridic încheiat între părţi.

În concluzia celor reţinute, în baza art. 312 alin. 1 coc, curtea va respinge recursul declarat de pârâţii T.D., T.M.S. şi T.D. împotriva deciziei civile nr.429 din

24.09.2013 a Tribunalului Cluj, pe care o va menţine.

Urmărire respingerii recursului, fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi să plătească intimaţilor B.T.D. şi B.M.C. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei de la fila 20.

← Legea nr. 10/2001. Restituire în natură a imobilului preluat...  Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Somaţie... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Grăniţuire şi revendicare. Criterii de stabilire