Uzucapiune de scurtă durată. Lipsa justului titlu. Respingere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj - Secţia I-a civilă, decizia nr. 461 din 7 februarie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 9.193 din 06.06.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul civil nr. 15795/211/2012, s-a respins cererea formulată de reclamanţii A.I. şi A.V., în contradictoriu cu pârâţii H.G. şi B.M., iar reclamanţii au fost obligaţi sa plătească pârâtului H.G. suma de 2000 ron cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că potrivit sentinţei civile nr. 72/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a admis cererea reclamanţilor si a fost obligat pârâtul H.V. sa încheie cu reclamanţii contract autentic de vânzare-cumpărare privind terenul de 2900 mp cu nr. top. nou 13413/1 teren rezultat în urma dezmembrării nr.top. 13413, pârâtului reconstituindu-se dreptul de proprietate prin titlu de proprietate asupra terenului de 2900 mp.
Celalalt nr. topografic, ce face obiectul prezentei cauze, 13413/2 în suprafaţa de 2862 s-a reînscris în CF.nr.6368 Cluj, actual nr. 267763 Cluj pe numele antecesorului pârâţilor H.V.
Reclamanţii îşi întemeiază cererea pe prevederile art.1895 cod civil care arata ca cel ce cu bună credinţa si printr-o justa cauza câştigă un nemişcător determinat va
prescrie proprietatea acestuia prin 10 ani daca adevăratul proprietar locuieşte în raza teritoriala a tribunalului unde se afla nemişcătorul.
Pentru a putea invoca acest tip de uzucapiune este necesar a fi întrunite 2 condiţii cumulative, respectiv posesia sa se întemeieze pe un just titlu si aceasta sa fie de buna credinţă.
In ceea ce priveşte justul titlu se înţelege orice act juridic translativ de proprietate care datorita unor împrejurări care ţin de acel act deşi dobânditorul imobilului se considera proprietar, convins fiind de efectul translativ actul nu are capacitatea de a-i transmite proprietate ci doar posesia.
Instanţa de fond a apreciat că aceasta prima condiţie nu este îndeplinită, ceea ce face de prisos analizarea celei de-a doua, în condiţiile în care în cauza nu exista un asemenea just titlu.
Astfel, reprezentanta reclamanţilor în şedinţa publică din 7 03 2013 a arătat ca justul titlu îl reprezintă antecontractul de vânzare-cumpărare căruia i-a fost dat eficienta prin hotărârea judecătoreasca de mai sus.
Insă, antecontractul nu are aceasta calitate, el nefiind un act capabil prin el însuşi sa transmită proprietatea. De asemenea, s-a reţinut si ca potrivit adresei de la f.55 emisa de Municipiul Cluj-Napoca, numărul topografic în discuţie a făcut obiectul Legii nr.18/1991 .
In concluzie, a fost respinsă cererea în totalitate, inclusiv celelalte petite al căror interes în formulare a fost raportat la petitul privind uzucapiunea.
In baza art. 274 C.pr.civ., reclamanţii au fost obligaţi să plătească pârâtului
H.G. suma de 2000 ron cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 495/A/ din 11.10.2013 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi A.I. şi A.V. împotriva sentinţei civile nr. 9193 din 06.06.2013, a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost menţinută în totul.
Apelanţii au fost obligaţi să plătească intimaţilor suma de 1860 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum şi o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în materie.
Potrivit art. 1895 din Codul civil, condiţiile uzucapiunii de 10 până la 20 de ani sunt: posesia să se întemeieze pe un just titlu şi să fie de bună-credinţă.
Justul titlu este definit de art. 1897 din Codul civil ca fiind orice act translativ de proprietate, care provine de la altcineva decât adevăratul proprietar.
Un titlu nul - adică lovit de nulitate absolută - nu poate servi ca bază a uzucapiunii (art. 1897 alin. 2 din Codul civil).
Or, în cauza de faţă, s-a invocat drept just titlu pentru suprafaţa de 2493 mp teren un antecontract de vânzare-cumpărare care, urmat de predarea posesiei si plata preţului, niciodată nu poate constitui just titlu întrucât nu este translativ de proprietate ci dă naştere la obligaţii de a face în sarcina promitenţilor.
Imposibilitatea transmiterii proprietăţii se datorează împrejurării că actul nu îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege pentru a-l face susceptibil să transmită dreptul de proprietate.
Nefiind îndeplinită prima condiţie impusă de prevederile art.1895 C.civ. şi criticile vizând această cerinţă nefiind fondate, nu s-a mai impus analizarea celorlalte critici ale apelanţilor legate de identificarea terenului şi îndeplinirea condiţiei bunei credinţe.
Aşa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 296 c.pr.civ., tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat şi pe cale de consecinţă a menţinut ca temeinică şi legală sentinţa atacată.
Raportat la soluţia adoptată, în temeiul art.274 C.pr.civ., apelanţii au fost obligaţi să plătească intimaţilor suma de 1860 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocaţial conform chitanţei de la f.19.
Împotriva acestei decizii reclamanţii A.I. şi A.V. au declarat recurs, în termen legal, prin care au solicitat admiterea recursului pentru motivele prevăzute la art.304 pct. 8 şi 9 C.pr.civ, cu consecinţa modificării în întregime a deciziei atacate în sensul de a se admite apelul formulat iar ca urmare a desfiinţării deciziei atacate, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj în vederea rejudecării cauzei şi în subsidiar, instanţa de apel să reţină cauza spre judecare, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr.495/A/2013 Tribunalul Cluj a respins apelul formulat de subsemnaţii împotriva sentinţei civile nr.9193/2013 a Judecătoriei Cluj Napoca reţinând că nu este îndeplinită prima condiţie (existenţa unui just titlu), cea ce face de prisos analizarea celorlalte critici ale apelanţilor.
De asemenea instanţa de apel a reţinut că antecontractul de vânzare încheiat de reclamant nu are această calitate de a fi considerat just titlu deoarece nu îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege pentru a-1 face susceptibil să transmită dreptul de proprietate.
Hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct. 9 C.pr.civ, instanţa de apel interpretând în mod greşit dispoziţiile art. 1895 şi 1897 C.civ.
Pe lângă dovedirea condiţiilor posesiei trebuie dovedită şi existenţa justului titlu. Justul titlu pentru reclamanţi îl constituie contractul sub semnătură privată încheiat în anul 1998, însă aceştia au solicitat în probaţiune şi încuviinţarea audierii martorului S.I. care este persoana care a intermediat cumpărarea terenului de către reclamanţi, care a fost de faţă la toate discuţiile dintre părţi, inclusiv la încheierea şi semnarea contractului. Acest martor poate confirma faptul că pârâtul H.G. a înstrăinat toată suprafaţa înscrisă din CF iniţial nr.6368 Cluj, că s-a achitat preţul pentru toată suprafaţa si s-a predat posesia pentru întreaga suprafaţă, inclusiv pentru cea care face obiectul prezentei acţiuni, dar întrucât vânzătorul nu avea acte doveditoare decât pentru suprafaţa menţionată în titlul de proprietate, iar diferenţa de suprafaţă ce face obiectul prezentei acţiuni era o râpă inutilizabilă şi fără valoare, în contract s-a menţionat doar o suprafaţă mai mică. Este de avut în vedere faptul că părţile nu au cunoştinţe juridice şi nu au avut reprezentanţa consecinţelor juridice ale actului pe care îl încheie, de aceea este necesară audierea acestui martor pentru a clarifica adevărata înţelegere a părţilor.
Pârâtul H.G. nu a făcut nici un demers juridic pentru a solicita titlul de proprietate, care în mod cert nu face obiectul Legii fondului funciar, pentru suprafaţa ce face obiectul acţiunii deoarece acest teren era o râpă care s-a rupt, dar lucrările efectuate de reclamanţi pe cheltuiala lor, pentru întărirea malului au dus la acordarea unei valori pentru această suprafaţă, care oricum este net inferioară terenurilor din zonă. Ca atare, H.G. nu poate fi considerat adevăratul proprietar în sensul legii, pentru ca actul încheiat de către acesta a putut doar transmite posesia către recurenţi, nicidecum proprietatea, iar instanţa de apel, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
Prin just titlu se înţelege orice act juridic translativ de proprietate care datorită unor împrejurări care ţin de acel act, deşi dobânditorul imobilului se consideră
proprietar, convins de efectul contractului, actul nu are capacitatea de a-i transmite proprietatea, ci doar posesia. În opinia recurenţilor este îndeplinită condiţia existenţei justului titlu deoarece prin actul încheiat aceştia s-au considerat proprietari pe întreaga suprafaţă de teren şi au dobândit posesia pe această suprafaţă pe care o folosesc exclusiv din anul 1998.
De asemenea pentru dovedirea posesiei Codul civil prevede în art.1847, că pentru a duce la dobândirea drepturilor reale prin prescripţie, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, motiv pentru care s-a solicitat încuviinţarea audierii martorelor R.A. şi M.I., vecinele parcelei folosite de reclamanţi şi care pot dovedi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, însă instanţa de apel în mod absolut nejustificat a respins toate cererile în probaţiune, motivând că "prin motivele de apel se solicită în principal, admiterea apelului cu consecinţa cauzei spre rejudecare". Instanţa de apel a încălcat drepturile apelantului iar respingerea unei probe solicitate pe motivul că s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, fără să motivezi dacă respectiva probă este pertinentă şi utilă cauzei deduse judecăţii, reprezintă o încălcare a normelor de procedură civilă .
Cu ocazia soluţionării în fond instanţa de judecată a admis cererea în probaţiune privind efectuarea unei adrese către Primăria mun. Cluj Napoca pentru a ne comunica dacă terenul ce face obiectul prezentei acţiuni a făcut obiectul unei legi de revendicare.
La solicitarea instanţei Comisia Locală de fond funciar a răspuns că pentru terenul înscris în CF nr.6368 Cluj cu nr. top 13413/2 au fost emise 3 titluri de proprietate: TP nr.27682/2679/1998 pe numele H.G. în suprafaţă de 2900 mp în tarlaua 119 parcela 1; TP nr.1543/3441/2002 pe numele M.G.G. în suprafaţă de 16100 ha din care în tarlaua 119 parcela 1 o suprafaţă de 2800 mp şi în parcela 2 o suprafaţă de 3700 mp.; TP nr. 1592/3359/2002 pe numele D.V. în suprafaţă de 7,8479 ha din care în tarlaua 119 parcela 1/1 o suprafaţă de 4300 mp.
Acest răspuns comunicat la dosarul cauzei nu are nici un fel de legătură cu terenul ce face obiectul prezentei cauze deoarece instanţa a individualizat în mod concret cu date de carte funciară terenul înscris în CF nr.6368 Cluj cu nr. top 13413/2 iar terenurile menţionate în titlurile de proprietate indicate instanţei se referă în mod clar la alte amplasamente.
Astfel terenul menţionat în TP nr.27682/2679/1998 pe numele H.G. în suprafaţă de 2900 mp în tarlaua 119 parcela 1 este aferent terenului cu nr. top 13413/1 deoarece acesta este terenul intabulat deja pe numele reclamanţilor.
Celelalte două titluri de proprietate indicate în răspunsul depus la dosar, pe lângă faptul că suprafaţa indicată depăşeşte cu mult suprafaţa terenului cu nr. top 13413/2, astfel încât este evident că nu au putut fi eliberate pe acest topografic, se referă la terenurile învecinate cu cea care face obiectul prezentului dosar, între parcela reclamanţilor şi cele indicate în răspunsul comunicat existând încă două parcele care aparţin altor persoane.
Pentru a clarifica aceste aspecte este impetuos necesară administrarea probei cu expertiza topo solicitată în probaţiune, probă la care nici partea adversă nu s-a opus. În aceste condiţii, contrar opiniei instanţei de apel, era necesară suplimentarea probaţiunii în acest sens, întrucât raportat la susţinerile din cuprinsul adresei comunicată instanţei este necesar a se clarifica dacă există vreo suprapunere între terenul cu nr. top 13413/2 şi terenurile din titlurile de proprietate indicate instanţei, cu toate că în mod cert nu există nici un fel de suprapunere.
Pârâţii intimaţii H.G. si B.M., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea poziţiei procesuale pârâţii intimaţi au arătat că în mod corect instanţa de apel a reţinut că în speţă nu este îndeplinită condiţia existenţei justului titlu, astfel că nu se mai impune analizarea celorlalte critici legate de identificarea terenului şi îndeplinirea bunei-credinţe.
Antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1998 nu este un just titlu întrucât nu reprezintă un act juridic translativ de proprietate ci acesta dă naştere, în sarcina părţilor, a unei obligaţii de a face.
Pe de altă parte, justul titlu trebuie să provină de la o altă persoană decât adevăratul proprietar, or, în prezenta cauză, adevăraţii proprietari sunt chiar pârâţii, în calitate de moştenitori ai defunctului H.V.
Mai mult decât atât, terenul cu nr.top. 13413/2 pentru care recurenţii invocă uzucapiunea nu a făcut obiectul antecontractului încheiat în anul 1998, acest act juridic având ca obiect doar terenul cu nr.top.13413/1, în suprafaţă de 2.900 mp., înscris în C.F. nr. 6368 Cluj.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
La termenul de judecată din data de 07.02.2014, Curtea a invocat excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt şi reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanţa de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 şi pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepţie care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate.”
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanţa astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat şi reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speţă, apelul.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanţei de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenţii nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanţă de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.
Deşi formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.8 şi pct.9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează şi motive de netemeinicie a hotărârii atacate prin care se reproduce stărea de fapt a cauzei, o analiză a probaţiunii administrate în cauză şi o expunere a relaţiilor dintre părţi.
Se constată, aşadar, de către Curte că, în cauză, îşi găseşte incidenţă excepţia inadmisibilităţii acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepţie fundamentată pe împrejurarea că, motivele de recurs conţin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluţiei istoricului cauzei, ale relaţiei dintre recurenţi şi intimaţi, ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, etc., singurul motive de nelegalitate conţinut în memoriul de recurs fiind cele care se pot circumscrie punctului 8 şi 9 ale art. 304 C.pr.civ.
Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relaţiilor dintre părţi, etc., intră sub incidenţa excepţiei inadmisibili tăţii întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 şi 11 ale art. 304 C.pr. civ., în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Aşa fiind, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecinţa neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
Curtea constată că prin cererea inregistrata la Judecătoria Cluj Napoca sub nr.. ../211/.. ..07.2012 reclamantii A.I. şi A.V. au chemat in judecata pe pârâtii H.G. şi
B.M. solicitând instantei pronuntarea unei sentinte prin care: sa se dispuna rectificarea suprafetei de teren inscrisa in CF nr. 6368 Cluj, nr, top 13413/2 de la suprafata de 2862 mp la aceea reala de 2493 mp; sa se constate ca reclamantii au dobandit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafetei de 2493 mp teren de mai sus cu inscrierea in CF a dreptului de proprietate al reclamantilor asupra terenului de mai sus
In motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantii au invederat ca în anul 1998 pârâtul le-a înstrăinat suprafaţa de 2900 mp teren care a fost obţinută prin reconstituirea dreptului de proprietate după antecesorul său, H.V., în baza legii nr.18/1991. momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, pârâtul a predat reclamanţilor posesia şi asupra restului suprafeţei de teren, pe care reclamanţii îl folosesc pasnic, public si sub nume de proprietar fiind indeplinite conditiile de dobandire a dreptului de proprietate prin uzucapiune in sensul art. 1895 Cod civil.
Prin sentinţa civilă nr. 72/07.01.1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr.7204/1998, s-a admis cererea reclamanţilor A.I. şi A.V. împotriva pârâtului H.V. şi, în consecinţă, s-a constatat că pârâtului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul de 2900 mp, în extravilanul Cluj Napoca, com. Feleacu, imobil identificat prin expertiza întocmită de F.F., ca făcând parte din imobilul înscris în CF nr.6368 Cluj, nr.top. 13413, arător şi fânaţ, dincolo de „Becaş”-5722 mp; s-a dispus dezmembrarea imobilului mai sus arătat în două parcele cu nr.top.noi; a fost obligat pârâtul H.V. sa încheie cu reclamanţii contract autentic de vânzare-cumpărare privind terenul de 2900 mp, cu nr. top. nou 13413/1, teren rezultat în urma dezmembrării nr.top. 13413, iar sentinţa va ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru preţul stabilit; s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra parcelei cu nr.top. nou 13413/1, cu titlu de drept lege, dezmembrare imobiliară şi cumpărare.
Celalalt imobil cu nr. top. nou 13413/2, în suprafaţa de 2862, ce face obiectul prezentei cauze, s-a reînscris în CF.nr. 6368 Cluj, actual nr. 267763 Cluj pe numele antecesorului pârâţilor, H.V..
Reprezentanta reclamanţilor a arătat în şedinţa publică din 07.03.2013 ca justul titlu îl reprezintă antecontractul de vânzare-cumpărare căruia i-a fost dat eficienta prin hotărârea judecătoreasca de mai sus menţionată.
Potrivit art.1895 C.civ., „cel care câştigă cu bună credinţa si printr-o justa cauza câştigă un nemişcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, daca adevăratul proprietar locuieşte în circumscripţia tribunalului judeţean unde se afla nemişcătorul”.
Pentru a putea invoca uzucapiunea reglementată de textul legal mai sus evocat este necesară îndeplinirea a două condiţii cumulative, respectiv: posesia sa se întemeieze pe un just titlu si aceasta sa fie de buna credinţă.
Art.1897 C.civ. defineşte justul titlu ca fiind orice act juridic translativ de proprietate, precum vânzarea, schimbul etc. Ceea ce este esenţial este faptul că acest titlu provine de la altcineva decât adevăratul proprietar, pentru că dacă ar proveni de la adevăratul proprietar ar fi suficient prin el însuşi să ducă la dobândirea proprietăţii, fără să fie nevoie de vreo trecere a timpului; în acest caz, temeiul dobândirii l-ar constitui convenţia şi nu uzucapiunea.
După cum s-a statuat în practica judecătorească, o uzucapiune pe baza unui titlu ce emană de la adevăratul proprietar nu este de conceput.
Contrar susţinerilor reclamanţilor recurenţi, convenţia de vânzare cumpărare încheiată de reclamanţi cu antecesorul pârâţilor, în anul 1998, nu are natura juridică a unui act juridic translativ de proprietate şi, în consecinţă, nu poate fi calificat ca fiind un just titlu, ci reprezintă un antecontract de vânzare cumpărare care a dat naştere unor obligaţii de a face reciproce în sarcina părţilor, respectiv de a încheia în viitor un contract de vânzare cumpărare în forma autentică cerută de lege, apt să transfere dreptul de proprietate asupra imobilului, de la vânzător la cumpărători.
Aşadar Curtea apreciază că motivul de recurs reglementat de art.304 pct. 8 C.pr.civ. nu este fondat întrucât instanţa de apel a interpretat în mod legal actul juridic de care reclamanţii se prevalează pentru justul titlu astfel încât nu se poate susţine că a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia
Pe de altă parte, proprietarii imobilului în litigiu, sunt pârâţii în calitate de moştenitori ai defunctului H.V., aspect recunoscut de reclamanţii recurenţi şi dovedit prin actele de stare civilă, certificatul de moştenitor şi copia CF nr.267763 Cluj Napoca, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.6368, depuse la dosarul de fond.
Nefiind îndeplinită prima condiţie impusă de prevederile art.1895 C.civ. Curtea constată că în mod legal tribunalul a considerat că nu s-a mai impus analizarea celorlalte critici ale reclamanţilor legate de identificarea terenului şi îndeplinirea condiţiei unei posesii de bună credinţă.
Susţinerea recurenţilor privitoare la faptul că în mod nelegal tribunalul a respins cererile în probaţiune formulate de reclamanţi fără nicio motivare, în opinia Curţii, nu este întemeiată.
Astfel, în şedinţa publică din 11.10.2013, reprezentanta reclamanţilor av. Chiorean Anca Ioana a reiterat în faţa instanţei de apel probele solicitate în faţa instanţei de fond, respectiv proba cu expertiza topografică, având ca obiect identificarea terenului obiect al litigiului, precum şi proba testimoniala pentru a dovedi posesia continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, cereri în probaţiune la care reprezentantul pârâţilor intimaţi s-a opus motivat pe faptul că reclamanţii , în prealabil, nu au putut face dovada unui just titlu.
Potrivit art.167 alin.1 C.pr.civ., dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.
Având în vedere motivele de apel şi teza probatorie solicitată de reclamanţi, Curtea constată că în mod legal, cu respectarea normei juridice mai sus arătate, tribunalul a respins cererile în probaţiune formulate de reclamanţi întrucât acestea nu sunt utile şi concludente pentru justa soluţionare a procesului.
Tot astfel pot fi calificate şi susţinerile reclamanţilor recurenţi referitoare la necesitatea audierii martorului S.I. şi a efectuării unui raport de expertiză pentru identificarea terenurilor din titlurile de proprietate comunicate primei instanţe de către Comisia locală de fond funciar deoarece pe de-o parte, reclamanţii nu au învestit instanţa de judecată cu nicio cerere de verificare a obiectului convenţiei sub semnătură privată încheiată în anul 1998 între antecesorul pârâţilor şi reclamanţi, iar pe de altă parte, reclamanţii au determinat ei înşişi obiectul imobilului în litigiu ca fiind terenul înscris în CF nr.6368 Cluj, nr.top. 13413/2, în suprafaţă reală de 2493 mp.
Pentru aceste considerente de drept, Curtea constată că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.304 pct.8 şi pct.9 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A.I. şi
A.V. împotriva deciziei civile nr. 495/A/ din 11.10.2013 a Tribunalului Cluj, pe care o menţine ca fiind legală.
În conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga recurenţii, aflaţi în culpă procesuală, să plătească intimaţilor H.G. şi
B.M. suma de 1.240 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocaţial dovedit prin chitanţa de plată anexată la dosar.
| ← Acţiune în revendicare cu privire la un imobil ce a făcut... | Legea nr. 10/2001. Restituire în natură a imobilului preluat... → |
|---|
