Contestaţie în anulare. Neanalizarea motivelor de recurs. NCPC
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 253/R din 13 mai 2015
Prin contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.G. împotriva deciziei civile nr. 146/R din 12 martie 2015 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosar nr. .../182/2011, aceasta a solicitat anularea acestei decizii, admiterea recursului declarat şi în temeiul art. 312 alin. 5 Cod proc. civ., casarea deciziei civile nr. 468/A/19.11.2014 a Tribunalului Maramureş şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea contestaţiei, contestatoarea a arătat că prin decizia civilă nr. 146/R din 12 martie 2015 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosar nr. .../182/2011, a fost respins recursul contestatoarei.
În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 318 Cod proc. civ., întrucât instanţa de recurs, respingând recursul a omis din greşeală să cerceteze motivele de casare expres invocate prin recurs.
1. S-a omis analizarea motivului prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., care a fost invocat în recurs din două perspective:
Au fost încălcate dispoziţiile art. 1 Cod civil, art. 58 din Legea nr. 71/2011, fiind aplicate nelegal dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, atâta timp cât convenţia foştilor concubini, actuali soţi, M., de a edifica construcţii pe terenul proprietatea unuia dintre aceştia, trebuia analizată în raport de datele încheierii convenţiei, oficializării căsătoriei - 200 şi edificării construcţiilor, toate anterioare intrării în vigoare a acestor dispoziţii legale.
Prin urmare, prin aplicarea greşită a unor dispoziţii legale care nu erau în vigoare la datele arătate, s-a încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, forma scrisă şi autentică a convenţiei nefiind imperativ cerută la momentul încheierii acesteia.
Existenţa convenţiei, raportat la data încheierii ei putea fi dovedită prin orice mijloace de probă.
Un alt aspect îl vizează nelegalitatea analizării de către instanţa de apel a cererii contestatoarei de constatare a dobândirii dreptului de coproprietate asupra imobilelor construcţii urmărite silit, exclusiv din perspectiva dispoziţiilor art. 30 C. fam., deşi s-a invocat şi a rămas neanalizat dreptul de coproprietate pe cote părţi şi a convenţiei foştilor concubini, încheiată, dovedită şi invocată în temeiul art. 645, 489 şi urm, 492 C. civil, coroborate cu art. 58 din Legea nr. 71/2011.
2. Cel de-al doilea motiv al contestaţiei îl vizează neanalizarea de către instanţa de recurs a temeiului de casare prev. de art. 312 alin. 5 Cod proc. civ.
Contestatoarea invocă faptul că instanţele nu au cercetat fondul cauzei, respectiv nu au analizat pe baza probaţiunii administrate în cauză existenţa şi încheierea convenţiei între foştii concubini, viitori soţi M., că imobilele construcţii pe care urmau să le edifice pe terenul proprietatea unuia dintre aceştia în perioada concubinajului, să devină bunuri comune de la data încheierii căsătoriei.
Reţinerea caracterului de bun propriu a celor două construcţii s-a făcut cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Codului familiei, referitoare la comunitatea de bunuri, precum şi cu neobservarea convenţiei legale a părţilor, aspect care a avut ca şi consecinţă nesoluţionarea fondului cererii de partaj dedusă judecăţii în temeiul depoziţiilor art. 4001Cod proc. civ., ce impune casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Din considerentele deciziei civile nr. 146/R/12.03.2015 a Curţii de Apel Cluj reiese că instanţa de recurs a limitat analizarea motivelor de recurs doar la cele prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., şi art. 312 alin. 5 Cod proc. civ., omiţând orice analiză a motivelor de recurs privind nelegalitatea hotărârii recurate.
Prin întâmpinarea formulată (f. 23-24), intimaţii E.A.F.J., P.S.S. şi B.R. au solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.
Intimaţii au invocat faptul că numai omisiunea instanţei de recurs de a analiza motivele poate constitui temei al contestaţiei în anulare, or, contestatoarea invocă şi neanalizarea motivelor de către instanţa de apel, sub acest aspect impunându-se respingerea ca inadmisibilă.
Intimaţii au arătat că din conţinutul considerentelor deciziei pronunţate în recurs reiese că instanţa a examinat toate motivele de recurs, însă nu şi le-a însuşit, astfel încât motivele invocate nu se circumscriu celor prev. de art. 318 Cod proc. civ.
Analizând contestaţia în anulare, curtea o va respinge pentru următoarele
considerente:
Curtea constată că motivul contestaţiei în anulare îl constituie neanalizarea de către instanţa de recurs a tuturor motivelor de casare, temeiul de drept invocat este art. 318 Cod proc. civ., astfel încât excepţia inadmisibilităţii invocată de către intimaţi va fi respinsă, contestaţia urmând a fi analizată pe fond.
Prin decizia civilă nr. 146/R din 12 martie 2015 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosar nr. .../182/2011, s-a respins recursul declarat de reclamanta M. Gabriela împotriva deciziei civile nr. 468 din 19 noiembrie 2014 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr. .../182/2011, care a fost menţinută.
Pentru a pronunţa această decizie curtea a reţinut următoarele:
Motivele de recurs se referă la modul în care instanţa de apel a analizat susţinerile contestatoarei referitoare la dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate pe terenul unuia dintre soţi, aceasta afirmând constituirea unui drept de superficie prin acordul verbal al
concubinilor, anterior încheierii căsătoriei, acord în baza căruia contestatoarea ar fi dobândit o cotă parte din dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate din sursele ambelor părţi.
În realitate, instanţa de apel a analizat aceste susţineri, hotărârea obiect al recursului fiind motivată, nesubzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ. Astfel, instanţa de apel analizează declaraţiile martorilor şi le coroborează şi cu înscrisurile de la dosar, respectiv autorizaţiile de construire, chitanţa privind executarea unor finisaje în anul 1999 şi ajunge la concluzia că edificarea construcţiilor a început înainte de încheierea căsătoriei şi acestea au fost aproape finalizate la momentul oficializării căsătoriei. Recurenta a susţinut că instanţa de apel ar fi interpretat greşit chitanţa privind executarea finisajelor şi că aceasta s-ar referi la un alt imobil decât cel reţinut în considerente, însă aceasta ar însemna o reapreciere a probelor şi nu o lipsă a motivării în sensul art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., neîncadrându-se în motivele de recurs prev. de art. 304 Cod proc. civ., pct. 11 privind aprecierea probelor fiind abrogat încă prin dispoziţiile art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000. Mai susţine recurenta că nu au fost analizată expertiza care concluzionează alte date privind edificarea construcţiilor, ceea ce este adevărat, în sensul că instanţa de apel nu face referire la expertiză pentru a înlătura constatările ei, unul dintre obiective fiind stabilirea vechimii construcţiilor. Lecturându-se raportul de expertiză, însă, rezultă că expertul a consemnat susţinerile părţilor, acesta arătând că a avut în vedere declaraţia şi probele furnizate de contestatari, neexistând vreo explicaţie ştiinţifică cu privire la statuările sale. Astfel, în cuprinsul raportului, se arată că hala a fost construită în anul 2002, dată la care casa nouă era construită, dar neterminată, se demolase casa de la nr. 172 şi soţii se mutaseră în casa nouă de la nr. 174, unde erau locuibile două camere şi bucătăria, fără a adăuga vreo constatare ştiinţifică care să susţină o astfel de concluzie.
Prima instanţă a reţinut că un singur martor, executantul lucrărilor, a declarat că ar fi primit bani de la contestatoare şi de la tatăl acesteia, însă martorul nu a putut preciza sursa banilor, din probele administrate neputându-se deduce că, în fapt, contestatoarea ar fi avut vreun loc de muncă sau ar fi câştigat bani din muncă proprie, singurul care a câştigat bani şi a achitat contravaloarea lucrărilor fiind contestatorul. În motivarea apelului, contestatoarea susţinut că părţile au contribuit în comun la ridicarea construcţiilor, atât financiar, cât şi prin munca depusă de acestea şi familiile lor, contestatoarea primind bani de la părinţii ei şi achitând cea mai mare parte din lucrări. Abia prin motivele de recurs, contestatoarea susţine că ar fi contribuit la edificarea construcţiilor şi cu banii primiţi la nunta organizată în anul 1999, împrejurare cu privire la care nu au fost administrate nici un fel de probe, în recurs fiind admisibilă doar proba cu înscrisuri, conform dispoziţiilor art. 305 Cod proc. civ. Instanţa de apel a reţinut că nu s-a dovedit existenţa convenţiei între concubini, aceasta trebuind să îmbrace forma autentică şi că o eventuală contribuţie în bani sau în muncă din partea apelantei poate da naştere doar unui drept de creanţă. Chiar dacă s-ar ţine seama de susţinerile recurentei privind faptul că forma verbală a acordului ar fi suficientă şi contribuţia ei ar da naştere unui drept de coproprietate, aceasta nu a dovedit vreo contribuţie la edificarea construcţiilor, nici măcar în motivele de recurs neindicând probe din care s-ar putea ajunge la o astfel de concluzie, cu atât mai puţin fiind probată cunoaşterea de către creditori a unei astfel de convenţii verbale şi a unei contribuţii a concubinei. Recurenta a susţinut că aceştia ar fi recunoscut că au cunoscut contribuţia ei la edificarea construcţiilor prin răspunsul la întrebările din interogatoriul ce le-a fost luat. În realitate, însă, aceştia au arătat doar că au cunoscut existenţa relaţiilor apropiate dintre cei doi care au devenit ulterior soţi.
Instanţa de apel s-a pronunţat pe fondul apelului şi pe fondul cauzei, nesubzistând vreun motiv de casare cu trimitere spre rejudecare, în sensul art. 312 alin. 5 Cod proc. civ., eventual, modul în care a aplicat legea putând constitui obiect al controlului judiciar.
Numai că, indiferent de dezlegarea ce ar putea fi dată în drept cu privire la valabilitatea convenţiei verbale dintre concubini şi opozabilitatea acesteia creditorilor unuia
dintre ei, acest motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., devine inutil a fi analizat, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada contribuţiei contestatoarei la edificarea construcţiilor.
Procedând la analizarea motivelor invocate în susţinerea contestaţiei în anulare, curtea reţine următoarele:
Primul motiv de contestaţie întemeiat pe omisiunea analizării motivului prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, pe considerentul invocat de contestatoare - la data încheierii convenţiei între foştii concubini, actualmente soţi, dispoziţiile legale în vigoare nu impuneau forma scrisă şi autentică a acesteia - nu este fondat.
Instanţa de recurs a arătat explicit că analizarea acestui motiv de recurs este inutilă, în condiţiile în care probaţiunea administrată nu a dovedit contribuţia contestatoarei la edificarea construcţiilor.
Aşadar, instanţa de recurs nu a omis analizarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., ci a constatat că nu se impune analizarea sa.
În lipsa dovedirii contribuţiei contestatoarei la edificarea construcţiilor, cu privire la care concubinii au încheiat o convenţie, valabilitatea acestei convenţii din punctul de vedere al formei nu prezintă importanţă, aspectul probării contribuţiei la edificare, având prioritate.
Nici motivul contestaţiei în anulare, grefat pe neanalizarea recursului sub aspectul motivului prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., din perspectiva greşitei analizări de către instanţa de apel a cererii contestatoarei exclusiv prin prisma art. 30 C. fam., fără analizarea cererii prin prisma art. 645, 489 şi urm, 492 C. civil, coroborate cu art. 58 din Legea nr. 71/2011, nu este fondat, din considerentele anterior reţinute.
În lipsa dovedirii contribuţiei contestatoarei la edificarea construcţiilor, instanţele nu puteau constata nici dobândirea unui drept de coproprietate pe cote părţi de către foştii concubini, nici o eventuală incidenţă a art. 30 C. fam.
Pentru a se fi putut constata dreptul de coproprietate al contestatoarei asupra construcţiilor, dobândit prin accesiune, în temeiul prevederilor art. 645, 489 şi urm, 492 C. civil, coroborate cu art. 58 din Legea nr. 71/2011, aceasta ar fi trebuit să facă dovada contribuţiei la edificarea construcţiilor.
Instanţa de recurs însă a reţinut, ca un corolar al statuărilor instanţelor de fond şi în urma analizării motivelor de recurs că nu s-a făcut de către contestatoare, o astfel de dovadă.
Nici al doilea motiv al contestaţiei în anulare nu este fondat.
Şi acest motiv se referă la omisiunea instanţelor de a analiza existenţa şi încheierea convenţiei între foştii concubini cu privire la imobilele construcţii pe care urmau să le edifice pe terenul proprietatea unuia dintre aceştia, în sensul că aceste bunuri, de la data încheierii căsătoriei, urmau să devină bunuri comune.
Or, analizarea existenţei şi valabilităţii convenţiei se putea face doar după dovedirea contribuţiei contestatoarei la edificarea construcţiei.
Aceasta întrucât este de esenţa partajului ca partea care pretinde o cotă parte dintr-un bun în urma sistării indiviziunii (sau, după caz, a codevălmăşiei), să facă dovada că a dobândit acel bun în coproprietate (codevălmăşie).
Instanţele au statuat asupra faptului că atât terenul, cât şi construcţiile, casa de locuit şi anexa gospodărească sunt bunuri proprii ale contestatorului M. V.I.:
Acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin cumpărare, în anul 1996 (aspect necontestat).
Casa de locuit şi anexele au fost edificate şi înscrise în CF în baza autorizaţiilor de construire nr. 148/23.08.1996 şi 205/01.11.1996, valabilitatea autorizaţiilor de construire neputând depăşi 12 luni.
Întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 495/01.03.1996, contestatorul M.V.I. a cumpărat, pe lângă terenul în suprafaţă de 2489 mp şi o casă de locuit, autorizarea lucrărilor de extindere şi supraetajare la construcţia existentă, au vizat această casă, edificată pe teren, bun propriu al contestatorului.
Probaţiunea administrată, care nu putea fi reanalizată în recurs, şi cu atât mai puţin în prezenta contestaţie în anulare, a relevat faptul că banii pentru edificarea construcţiilor au fost trimişi de către contestatorul M. V.I..
De asemenea, aşa cum corect au statuat instanţele de fond, chiar şi în situaţia în care s-ar fi dovedit o contribuţie din partea contestatoarei M.G. la edificarea construcţiilor, aceasta i-ar fi dat dreptul la un drept de creanţă şi nu la dobândirea unui drept de coproprietate sau codevălmăşie.
În lipsa dovedirii contribuţiei contestatoarei la dobândirea construcţiilor, coroborată cu împrejurarea că o eventuală dovadă ar fi născut în patrimoniul acesteia un drept de creanţă, motivul întemeiat pe neanalizarea în recurs a art. 312 alin. 5 Cod proc. civ. în sensul că instanţele nu au soluţionat fondul cererii de partaj în baza art. 4001Cod proc. civ., astfel încât se impune casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare, este nefondat, urmând a fi respins.
Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 320 alin. 3 Cod proc. civ.,
| ← Motive de recurs. Pronunţare asupra ce nu s-a cerut şi... | Revizuire. Înscrisuri noi. Neîndeplinirea condiţiei... → |
|---|
