ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. IMOBIL PRELUAT DE STAT IN BAZA DECRETULUI NR. 223/1974
| Comentarii |
|
Nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu s-au preocupat de verificarea valabilităţii titlului invocat de pârâtă, anume decizia nr. 1452/6 octombrie 1981, limitându-se să facă referire la Decretul nr. 223/1974. Or, acest mod de a proceda este greşit, întrucât, cum s-a arătat, decizia administrativă are caracter constitutiv de drepturi numai din momentul rămânerii ei definitive, ceea ce implică verificarea comunicării acesteia, către persoana vizată. De aceea, se impune desfiinţarea celor două hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, pentru verificarea îndeplinirii cerinţelor legale, privind preluarea bunului, proprietatea reclamantului de către stat.
(Secţia civilă, decizia nr. 3746 din 1 noiembrie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 noiembrie 1998 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta S.A.I. a solicitat revendicarea imobilului situat în Bucureşti, sector 2, compus din hol, 3 camere, bucătărie, baie, WC, hol la intrarea secundară, boxele 1 şi 4 din pivniţă şi cota de 1/2 din terenul în suprafaţă de 306 mp pe care este construit imobilul, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al municipiului Bucureşti. în drept, s-au invocat art. 480 şi 481 C.civ.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului descris, obţinut prin actul de partaj voluntar încheiat în anul 1979, autentificat, imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 223/ 1974, după plecarea ei în străinătate, fără ca vreodată să-i fi fost comunicată decizia de preluare.
în cauză s-au administrat proba cu acte şi expertiza tehnică imobiliară.
Prin sentinţa civilă nr. 1518/11 octombrie 1999 Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că preluarea imobilului revendicat s-a făcut cu titlu de către stat, cu plată, în baza Decretului nr. 223/1974, astfel încât pierzându-şi legal titlul de proprietate, reclamanta nu mai poate avea succes în acţiunea în revendicare.
Apelul reclamantei a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, prin decizia nr. 241/4 mai 2000.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că întrucât nu s-a cerut expres, instanţa nu avea cum să se pronunţe asupra anulării deciziei nr. 1452/1981 de preluare a bunului de către stat, preluare conformă legilor în vigoare sub regimul constituţional anterior.
împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemei-nicie. în esenţă, în motivarea recursului se arată că, revendicând imobilul, implicit reclamanta a
contestat preluarea lui de către stat, prin aplicarea Decretului nr. 223/1974. Se mai susţine că decizia de preluare în proprietatea acestuia a bunului său nici nu i-a fost comunicată vreodată.
Recursul este fondat şi va fi admis, dispunân-du-se casarea deciziei recurate şi a sentinţei pronunţate în fond de tribunal, căruia i se va trimite cauza spre rejudecare, pentru motivele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 480 C. civ., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.
Iar conform art. 481 C. civ., nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
în speţă, prin înscrisurile depuse, reclamanta a dovedit că este proprietara bunului revendicat, bun care se găseşte în prezent în posesia pârâtei.
Pârâta a afirmat că posesia sa este legitimă, fiind bazată pe dispoziţiile Decretului nr. 223/1974 (azi abrogat) privind reglementarea situaţiei unor bunuri.
Potrivit art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească în fiecare caz în parte, valabilitatea titlului invocat de stat.
De asemenea, potrivit art. 2 alin. 1 din Decretul nr. 223/1974, în vigoare până la data de 31 decembrie 1989, când a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989, persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării, cosntrucţiile aflate în proprietatea lor în R.S.R. înstrăinarea se
va face către stat, care va prelua aceste bunuri, plata stabilindu-se în baza prevederilor art. 56 alin.
2 din Legea nr. 4/1973.
Iar conform art. 4 al aceluiaşi act normativ, identificarea bunurilor prevăzute în art. 2, precum şi preluarea sau trecerea lor în proprietatea statului se fac prin decizia Comitetului executiv al Consiliului Popular judeţean sau al municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială sunt situate bunurile.
împotriva deciziei comitetului executiv al consiliului popular se poate face plângere la instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii.
Din interpretarea acestor texte de lege, rezultă că trecerea bunurilor vizate în proprietatea statului nu se realiza pro legis, ci numai după rămânerea efinitivă a deciziei administrative de preluare.
în speţă, nici instanţa de fond şi nici cea de apel ’ nu s-au preocupat de verificarea valabilităţii titlului invocat de pârâtă, anume decizia nr. 1452/6 octombrie 1981, limitându-se să facă referire la Decretul nr. 223/1974.
Or, acest mod de a proceda este greşit, întrucât, cum s-a arătat, decizia administrativă are caracter constitutiv de drepturi numai din momentul rămânerii definitive a ei, ceea ce implică verificarea comunicării acesteia, către persoana vizată. De aceea, se impune desfiinţarea celor două hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, pentru verificarea îndeplinirii cerinţelor legale, privind preluarea bunului, proprietatea reclamantei de către stat.
Faţă de considerentele anterior expuse, Curtea va admite recursul reclamantei, va casa decizia curţii de apel şi sentinţa tribunalului şi va trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
| ← CERERE DE INTERVENŢIE ACCESORIE. FORMULARE ÎN CURSUL... | ICCJ. Decizia nr. 3316/2000. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
