COMPETENŢĂ. DAUNE MORALE. PREJUDICIU PROVOCAT PRIN REFUZUL DE A REINTEGRA ÎN MUNCĂ PERSOANA CĂREIA I SE DESFĂCUSE ÎN MOD NELEGAL CONTRACTUL DE MUNCĂ
| Comentarii |
|
După soluţionarea litigiilor sale de muncă, reclamantul, pe calea unei acţiuni civile motivate ca atare în fapt şi în drept, a solicitat iniţial obligarea unei persoane fizice la plata unor daune morale, iar ulterior, prin completarea acţiunii a solicitat ca obligarea la plata daunelor morale a pârâtului să fie în solidar şi cu o persoană juridică.
Instanţa de apel a apreciat greşit că în cauză este vorba de un litigiu de muncă şi a modificat temeiul de drept al acţiunii.
(Secţia civilă, decizia nr. 3637 din 25 octombrie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 1999 sub nr. 775 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul O.R. a chemat în judecată pe pârâtul C.O., director general al S.C. COMCHIM S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pe pârâtă la plata sumei de
30.000.000 de lei cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului pe care i l-a creat prin atingerea adusă unor valori umane ce definesc personalitatea şi prestigiul său profesional.
în motivarea acţiunii, reclamantul arată că în anul 1990 i s-a desfăcut în mod abuziv contractul de muncă în baza art. 130 lit. e din Codul muncii şi că, prin sentinţa civilă nr. 2964/1992 a Judecătoriei SA.I. această măsură a fost anulată, dispunându-se reintegrarea sa în muncă şi obligarea unităţii la plata unor despăgubiri băneşti.
Mai arată reclamantul că toate eforturile sale de a pune în executare hotărârea judecătorească de reintegrare au rămas fără rezultat datorită refuzului pârâtului de a se supune hotărârii judecătoreşti.
In drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 998, 999 Cod civil.
La data de 23 iunie 1999 reclamantul îşi completează acţiunea, chemând în judecată şi S.C. COMCHIM S.A. pentru a răspunde în solidar cu pârâtul C.O.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1592 din 22 octombrie 1999, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtul C.O. la 200.000.000 de lei cu titlul de daune morale către reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că reclamantul a dovedit că a făcut demersuri pentru reintegrare, însă pârâtul (directorul unităţii) a refuzat să pună în executare o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Refuzul, prin modalitatea cu care era făcut, anume de a-i oferi reclamantului un post de paznic de noapte, a însemnat pentru reclamant, care avea studii universitare, o lezare a demnităţii.
S-a mai reţinut că durata deosebit de mare - 8 ani - de la pronunţarea hotărârii de reintegrare, a creat reclamantului un prejudiciu moral grav, datorită atingerilor aduse onoarei, demnităţii, poziţiei sale sociale, prestigiului profesional, a cărui
întindere a fost chiar mai mare decât lipsa posibilităţilor financiare la care a fost constrâns.
Tribunalul a reţinut că nu are de analizat drepturile şi obligaţiile părţilor rezultând din contractul de muncă ci fapta ilicită culpabilă a pârâtului, constând în refuzul de reintegrare a reclamantului în baza unei hotărâri judecătoreşti.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal pârâţii S.C. COMCHIM S.A. şi C.O., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Se susţine că acţiunea nu a fost timbrată, că dreptul de a pretinde daune morale este prescris faţă de data când hotărârea de reintegrare a rămas definitivă, că instanţa nu s-a pronunţat decât în legătură cu un singur pârât, omiţându-l pe cel de al doilea, că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 998 C. civ. pentru a fi admisă acţiunea şi că au fost ignorate preverile legale care nu justifică acordarea unor astfel de despăgubiri, respectiv art. 136 C.m.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a invocat, din oficiu, în baza art. 306 alin. 2 C. pr. civ., excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a recursului şi, prin decizia civilă nr. 988 din 15 martie 2000 şi-a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a avut în vedere prevederile art. IV alin. 3 din O.G. nr. 179/1999.
împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs reclamantul C.R., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, arătând în esenţă că instanţa în mod greşit şi nelegal a schimbat temeiul de drept al acţiunii sale, apreciind că este vorba de un litigiu de muncă şi nu o acţiune civilă în pretenţii pentru daune morale.
Mai arată recurentul că prin schimbarea temeiului juridic al acţiunii sale, instanţa, ca o consecinţă, a trimis cauza spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Este de reţinut în primul rând că, prin prezenta acţiune, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul C. O. (persoană fizică), director general la S.C. COMCHIM S.A., solicitând obligarea sa la plata sumei de 300.000.000 de lei cu titlu de daune
morale; ulterior, completându-şi acţiunea, a chemat în judecată şi pe pârâta S.C. COMCHIM S.A., solicitând obligarea acesteia, în solidar, la plata sumei mai înainte menţionate. în drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ.
Mai este de reţinut că reclamantul, anterior prezentei acţiuni a obţinut în alte cauze anularea deciziei prin care i se desfăcuse contractul de muncă, obligarea pârâtei COSROM (în prezent COMCHIM) să-l reintegreze în muncă şi să-i plătească despăgubiri (sentinţa civilă nr. 2954/1992 a Judecătoriei S.A.I., rămas definitivă prin respingerea recursului).
Printr-o altă hotărâre judecătorească (sentinţa civilă nr. 6925 din 13 iunie 1996 a Judecătoriei sectorului 1, rămasă definitivă şi irevocabilă), reclamantul a obţinut obligarea pârâtei Cosrom (în prezent COMCHIM) la plata a 50.000 lei pe zi daune cominatorii cu începere de la 13 martie 1995 şi până la reintegrarea sa efectivă.
Deci este evident că după soluţionarea litigiilor sale de muncă reclamantul, pe calea unei acţiuni civile motivată ca atare în fapt şi în drept, a solicitat iniţial obligarea unei persoane fizice la plata unor daune morale, iar ulterior, prin completarea acţiunii a solicitat ca obligarea la plata daunelor morale a pârâtului să fie în solidar şi cu o persoană juridică.
Instanţa de apel a apreciat greşit că în cauză este vorba de un litigiu de muncă şi a modificat temeiul de drept al acţiunii, cu toate că acest lucru nu poate fi făcut decât de către reclamant şi, în orice caz, nu în apel, deoarece art. 294 C. pr. civ. prevede în mod expres că “în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată".
De menţionat că şi apelul formulat de pârâ-ţii-apelanţi conţinea numai critici făcute împotriva unei hotărâri pronunţate într-o cauză civilă.
Ca atare, instanţa de apel nu putea schimba obiectul acţiunii formulate de către reclamant şi ca o consecinţă a acestui fapt să trimită cauza spre soluţionare altei instanţe. Ea putea doar să admită sau să respingă apelul.
Astfel fiind, urmează a admite recursul formulat de reclamant, a casa decizia recurată şi a trimite cauza aceleiaşi curţi de apel pentru judecarea apelului formulat de pârâţii C.O. şi S.C. COMCHIM S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1592 din 22 octorjibrie 1999 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
| ← COMPETENŢĂ MATERIALA. FIXAREA COMPETENŢEI IN RAPORT DE... | CERERE DE INTERVENŢIE ACCESORIE. FORMULARE ÎN CURSUL... → |
|---|
