PARTAJ BUNURI COMUNE. CERERE FORMULATĂ PE CALE ACCESORIE. DISJUNGERE. COMPETENŢĂ MATERIALĂ
| Comentarii |
|
Cererea de partaj are caracter accesoriu şi revine, potrivit art. 17 C. pr. civ., în căderea instanţei competente să judece cererea principală de desfacere a căsătoriei, în speţă judecătoriei.
Prorogarea de competenţă în favoarea judecătoriei referitoare la cererea de partaj de bunuri comune a operat de la data sesizării instanţei - data cererii de chemare în judecată - şi operează pe tot parcursul soluţionării cauzei.
împrejurarea că instanţa învestită să judece acţiunea principală şi cererea accesorie dispune ulterior judecata deosebită a cererii accesorii, nu produce efecte juridice asupra competenţei materiale a acesteia.
(Secţia civilă, decizia nr. 3111 din 4 octombrie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti sub nr. 8885/18 august 1998 reclamantul P.O. a chemat în judecată pe pârâta P.M. solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se declare desfăcută căsătoria încheiată de părţi la data de 6 iulie 1992 şi să se dispună partajarea bunurilor comune.
Prin sentinţa civilă nr. 168 din 14 ianuarie 1999 Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis acţiunea, a declarat desfăcută căsătoria încheiată la data de 6 iulie 1992 prin acordul soţilor şi a fost disjuns capătul de cerere privind partajul bunurilor comune.
Judecătoria sectorului 5 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 168 din 17 iunie 1999 - nemotivată a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr. 322 din 11 noiembrie 1999 a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea acestuia.
S-a reţinut că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant la data de 18 august 1998 a avut drept capăt principal de acţiune desfacerea căsătoriei părţilor, capăt de cerere de competenţa judecătoriei potrivit art. 607 C. pr. civ.
S-a considerat că, potrivit art. 17 C. pr. civ. instanţa legal învestită cu judecarea principalului capăt de cerere al acţiunii (în speţă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti) este competentă să judece şi cererea accesorie - şi anume cea referitoare la partajarea bunurilor comune, precum şi că dispoziţiile art. 2 lit. b) C. pr. civ. nu sunt aplicabile chiar dacă valoarea bunurilor depăşeşte suma de 150 milioane lei.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a lll-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 61 din 23 februarie 2000, a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
S-a menţionat că revine judecătoriei spre soluţionare în primă instanţă capătul de cerere având ca obiect partajarea bunurilor comune ţinând seama de caracterul accesoriu al acestuia faţă de capătul principal de acţiune având ca obiect desfacerea căsătoriei părţilor referitor la care judecătoria este competentă material.
în termen legal, împotriva sentinţei civile nr. 61 din 23 februarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a lll-a civilă a declarat recurs pârâta G. (P.) M. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 6
C. pr. civ. şi susţinând că: 1. instanţa învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă a omis să se pronunţe asupra cererii sale de apel; 2. greşit s-a considerat că cererea având ca obiect partajarea bunurilor comune are caracter accesoriu, întrucât aceasta a fost disjunsă de cererea având ca obiect desfacerea căsătoriei părţilor; competenţa materială de soluţionare a pricinii în primă instanţă revine tribunalului potrivit art. 2 lit. b) C. pr. civ., întrucât valoarea masei bunurilor supuse împărţelii este mai mare de 150 milioane lei.
Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 22 alin. ultim C. pr. civ. instanţa competentă să judece conflictul va hotărî în camera de chibzuire, fără citarea părţilor.
Curtea de Apel competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă ivit între o judecătorie şi un tribunal care se găsesc în circumscripţia acesteia s-a conformat dispoziţiilor procedurale menţionate care au caracter imperativ şi a stabilit competenţa soluţionării litigiului în favoarea judecătoriei.
Casarea hotărârii pronunţate de instanţa competentă să soluţioneaze conflictul de competenţă pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. pr. civ. - instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt de
cerere nu se impune întrucât apelul formulat de pârâta P.M. împotriva sentinţei tribunalului nu a fost motivat în fapt şi în drept. Fiind încălcată dispoziţia art. 2881 C. pr. civ. potrivit căreia părţile vor motiva apelul în fapt şi în drept într-un termen de 15 zile de la comunicarea motivării hotărârii, norme imperative, soluţia ce putea fi pronunţată de Curtea de Apel ar fi fost aceea de respingere a apelului, iar casarea hotărârii pronunţate de instanţa care a soluţionat conflictul de competenţă cu trimitere spre rejudecare ar fi pur formală.
Curtea de Apel a stabilit corect în favoarea judecătoriei competenţa soluţionării capătului de cerere având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei.
Prin acţiunea formulată de reclamantul P.O. la data de 18 august 1998 instanţa a fost învestită să soluţioneze două capete de cerere: desfacerea căsătoriei şi partajarea bunurilor comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei.
Cererea având ca obiect desfacerea căsătoriei părţilor are caracter principal şi revine în competenţa de soluţionare judecătoriei potrivit art. 607 C. pr. civ.
Cererea de partaj are caracter accesoriu şi revine, potrivit art. 17 C. pr. civ. în căderea instanţei competente să judecere cererea principală de desfacere a căsătoriei, în speţă judecătoriei.
Prorogarea de competenţă în favoarea judecătoriei referitoare la cererea de partaj de bunuri comune a operat de la data sesizării instanţei - data cererii de chemare în judecată - şi operează pe tot parcursul soluţionării cauzei.
împrejurarea că instanţa învestită să judece acţiunea principală şi cererea accesorie dispune, ulterior, judecata deosebită a cererii accesorii, nu produce efecte juridice asupra competenţei materiale a acesteia.
Instanţele au reţinut corect că, operând prorogarea de competenţă în favoarea judecătoriei pentru soluţionarea cererii de partaj nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. pr. civ. potrivit cărora procesele şi cererile privind drepturi şi obligaţii rezultând din raporturi juridice civile al căror obiect are o valoare de peste 150 milioane lei.
Pentru considerentele menţionate, CURTEA va respinge recursul ca nefondat.
| ← TAXĂ JUDICIARĂ DE TIMBRU. CONTESTAŢIE PRIVIND MODUL DE... | LEGEA NR. 27/1996. ADMISIBILITATEA RECURSULUI ÎN CAZUL... → |
|---|
