ÎNSCRIS SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ. CONTRACT DE ÎMPRUMUT. LIPSA MENŢIUNII “BUN ŞI APROBAT” PREVĂZUTE DE ART. 1180 C. CIV. CONSECINŢE JURIDICE
| Comentarii |
|
Potrivit art. 1180 din Codul civil, actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani trebuie să fie scris în întregime de către împrumutat sau cel puţin, acesta să adauge, la finele actului, cuvintele “bun şi aprobat", arătând totdeauna în litere suma şi apoi să semneze.
înscrisul prezentat de reclamant pentru proba acestui contract nu îndeplineşte cerinţele textului de lege menţionat, astfel încât este întemeiată concluzia inexistenţei în realitate a contractului invocat.
(Secţia civilă, decizia nr. 2816 din 13 septembrie 2000).
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 28 septembrie 1998 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul B.F. a chemat în judecată pe pârâtul D. Ş., solicitând obligarea acestuia la plata contravalorii în lei a sumei de 35.000 dolari S.U.A., reprezentând un împrumut pe care i l-a acordat la 30 ianuarie 1997, plus dobânda de 45% pe an.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că i-a acordat pârâtului la 15 ianuarie 1997 un împrumut de 13.500 dolari S.U.A., iar la 30 ianuarie 1997 un alt împrumut, în sumă de 20.000 dolari
S.U.A., scadenţa acestora fiind 1 aprilie 1997, dar împrumuturile nu au fost restituite.
în dovedirea acţiunii, s-au depus copiile a două-înscrisuri sub semnătură privată, intitulate “chitanţe”, una datată 15.01.1997, iar cealaltă, 30.01.1997.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a recunoscut că a primit împrumutul de 13.500 dolari S.U.A. la 15.01.1997, fiind de acord cu restituirea lui.
în schimb, a contestat existenţa unui al doilea contract de împrumut, susţinând că nu a primit niciodată suma de 20.000 dolari S.U.A. de la reclamant şi nici nu l-a împuternicit pe acesta să achite în numele său suma pretinsă, către Banca Bankcoop Giurgiu. A mai susţinut pârâtul că înscrisul prezentat drept probă pentru acest împrumut nu a fost scris şi nici semnat de el.
în cauză s-a administrat proba cu interogatoriul părţilor, înscrisuri, precum şi expertiza criminalistică a scrisului.
Prin sentinţa civilă nr. 752/7 iunie 1999, pronunţată la 15 noiembrie 1999 în camera de consiliu, Tribunalul Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârât la plata contravalorii în lei a sumei de 33.500 dolari S.U.A., împrumut nerestituit, precum şi la cheltuieli de judecată, respingând capătul de cerere privind acordarea de dobânzi.
Motivându-şi soluţia, Tribunalul a considerat îndeplinite cerinţele art. 1576 şi 1584 C. civ. privind obligaţia împrumutatului de a restitui suma împrumutată.
Apelul declarat de pârât a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 349/16.12.1999 care a schimbat în parte soluţia tribunalului, admiţând în parte acţiunea reclamantului şi anume, numai pentru suma de 13.500 dolari S.U.A., împrumut acordat pârâtului şi nerestituit.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut pe baza aceloraşi probe, că nu s-a dovedit acordarea şi a celui de-al doilea împrumut, pretins de reclamant.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a introdus recurs reclamantul.
într-un prim motiv, întemeiat pe art. 304 pct. 5
C. pr. civ., reclamantul a susţinut că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 C. pr. civ., constând în aceea că motivele apelului formulat de pârât nu i-au fost comunicate în timp util şi, judecând cauza, deşi ceruse un termen pentru lipsă de apărare, Curtea de Apel i-a încălcat dreptul la apărare şi principiul oralităţii.
Prin cel de-al doilea motiv, bazat pe art. 304 alin. 1 pct. 8 C. pr. civ., reclamantul a criticat soluţia recurată, susţinând că prin interpretarea greşită a înscrisului denumit “chitanţă” datat 30 ianuarie 1997, instanţa a considerat că nu şi-a dovedit afirmaţia privind existenţa unui al doilea împrumut în sumă de 20.000 dolari S.U.A. cu atât mai mult cu cât, din înscrisurile depuse de pârât a rezultat că în aceeaşi zi, acesta a achitat la banca Bankcoop Giurgiu un credit în sumă de 37 milioane lei.
Recursul nu este fondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Cu privire la primul motiv invocat, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. Potrivit art. 304 alin. 1 pct. 5 C. pr. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2. Iar potrivit art. 105 alin. 2 C. pr. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Curtea constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 5 C. pr. civ., invocate de recurent. în faţa Curţii de Apel, reclamantul a solicitat la 21 octombrie 1999 termen în vederea pregătirii apărării, fiind prezent în sală avocatul său, domnul D.G., cu împuternicirea nr. 376/20 octombrie 1999 (f. 27). La acea dată motivele apelului declarat de pârât se găseau în dosar (f. 21-23). Instanţa a încuviinţat cererea pentru lipsă de apărare şi a amânat cauza la 16 decembrie 1999. Noua cerere pentru lipsă de apărare depusă de avocatul reclamantului a fost respinsă de Curtea de Apel care s-a pronunţat în aceeaşi zi.
Susţinerea din recurs potrivit căreia, procedând în acest fel, instanţa i-a încălcat reclamantului dreptul la apărare nu este întemeiată, faţă de dispoziţia art. 156 alin. 1 C. pr. civ.: “instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare”, temeinic motivată. Or, în mod just instanţa de apel a considerat că cea de a doua cerere de amânare pentru lipsă de apărare nu este temeinic motivată şi a respins-o ca atare.
Nici cel de-al doilea motiv invocat de recurent nu poate fi primit.
Reclamantul a pretins că între părţi au intervenit două contracte de împrumut, având scadenţa 1 aprilie 1997.
Potrivit art. 1576 C. civ., împrumutul este un contract prin care una dintre părţi dă celeilalte oarecare câtime de lucruri, cu îndatorirea pentru aceasta din urmă de a restitui la scadenţă o cantitate egală de lucruri de acelaşi gen şi calitate. Rezultă că împrumutul este un contract real, pentru validitatea căruia se cere, pe lângă consimţământul părţilor, predarea, remiterea bunurilor de către împrumutător.
în speţă, pentru a-şi dovedi acţiunea, reclamantul a depus, astfel cum s-a arătat, două înscrisuri sub semnătură privată, datate 15 ianuare 1997, respectiv 30 ianuarie 1997.
în cauză, primul împrumut, constatat prin înscrisul din 15 ianuarie 1997, scris, datat şi semnat de pârât pentru suma de 13.500 dolari, indicaţi în cifre şi litere, a fost recunoscut de acesta, motiv pentru care pretenţia decurgând din acel contract a fost admisă de instanţe.
Cu privire la cel de-al doilea pretins împrumut, de 20.000 dolari, consemnat în înscrisul datat 30 ianuarie 1997, în mod temeinic şi legal Curtea de Apel a considerat că nu este dovedit.
într-adevăr, potrivit art. 1180 C. civ., actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani trebuie să fie scris în întregime de către împrumutat sau, cel puţin, acesta să adauge, la finele actului, cuvintele “bun şi aprobat”, arătând totdeauna în litere suma şi apoi să semneze.
înscrisul prezentat de reclamant pentru proba acestui contract nu îndeplineşte cerinţele textului .de lege menţionat, astfel că este întemeiată concluzia inexistenţei în realitate a contractului invocat.
Mai mult decât atât, din ansamblul înscrisurilor depuse la dosar de părţi şi în special de reclamantul-recurent, rezultă că toate împrumuturile anterioare acordate de reclamant pârâtului (care nu formează obiectul acestui dosar) au fost consemnate în înscrisuri scrisori, datate şi semnate de pârât, care a indicat în cifre şi litere suma împrumutată.
Reclamantul a motivat scrierea “chitanţei” din
30.01.1997 de către el, iar nu de către pârât, prin aceea că pârâtul “trebuia să numere banii” (răspuns la interogatoriu, f. 17dosarfond). Această afirmaţie se dovedeşte nesinceră chiar în raport cu conţinutul înscrisului prezentat. în cuprinsul acesteia este
menţionat acordul pârâtului ca reclamantul să-i achite către Bankcoop Giurgiu suma de 20.000 dolari S.U.A., ceea ce conduce la concluzia că remiterea sumei - ce reprezintă un element de validitate al contractului de împrumut - nu a avut loc.
Ca atare, nefiind probată existenţa contractului, nu putea fi obligat pârâtul la restituire.
Faţă de cele expuse, constatând că nici unul dintre motivele de recurs invocate nu este întemeiat, acesta se va respinge.
| ← LEGEA NR. 27/1996. ADMISIBILITATEA RECURSULUI ÎN CAZUL... | HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ STRĂINĂ RECUNOAŞTERE ŞI... → |
|---|
