în situaţia în care există o coparticipare procesuală activă, renunţarea unuia dintre reclamanţi nu produce nici un efect faţă de ceilalţi reclamanţi, care doresc să continue judecata. Dacă acesta este principiul, cu atât mai mult renunţarea reclamantului la judecată nu afectează soluţionarea unei cereri de intervenţie principală sau a unei cereri reconvenţionale.
(Secţia civilă, decizia nr. 445 din II februarie 2000)
- Extras -
Potrivit art. 246 alin. 1 şi 2 C. pr. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă. Renunţarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.
Textul citat reglementează unul dintre actele procedurale de dispoziţie ale părţilor. în conţinutul principiului disponibilităţii intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie, care sunt acte de voinţă cu privire la drepturile lor subiective deduse judecăţii sau a mijloacelor procesuale prin care se pot recunoaşte şi stabili aceste drepturi.
în cauză, atât reclamanta, cât şi pârâtul au formulat acţiuni proprii, solicitând instanţelor să le recunoască şi să le stabilească în cadrul procesului de ieşire din indiviziune drepturi subiective distincte. Renunţarea la judecată a formulat-o numai reclamanta şi, cum renunţarea este un act de voinţă individual, efectele lui nu se pot răsfrânge decât asupra părţii renunţătoare.
în situaţia în care există o coparticipare procesuală activă, renunţarea unuia dintre reclamanţi nu produce nici un efect faţă de ceilalţi reclamanţi, care doresc să continue judecata. Dacă acesta este principiul, cu atât mai mult renunţarea reclamantului la judecată nu afectează soluţionarea
unei cereri de intervenţie principală sau a unei cereri reconvenţionale.
Textui citat mai sus dispune că „renunţarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel”, iar interpretarea raţională a articolului este aceea că încheierea nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel decât de partea care a renunţat la judecată, nu şi de celelate părţi, care în proces invocă pe cale principală, cum este cererea reconvenţională, drepturi subiective proprii, de sine stătătoare şi asupra cărora actul de dispoziţie al renunţătorului nu poate avea nici un efect cu privire la continuarea procesului.
Cum, prin intermediul cererii reconvenţionale, pârâtul-recurent solicită să i se recunoască drepturi proprii şi cum el nu a renunţat la judecata acestor drepturi, el este îndreptăţit să ceară instanţei continuarea soluţionării cererii sale reconvenţionale, cum la fel de îndreptăţit este să aibă la dispoziţie toate căile de atac recunoscute de lege reclamantului nerenunţător la judecată.
Respingând apelul ca inadmisibil, instanţa a dat o interpretare greşită textului mai sus citat şi a îngrădit accesul liber la judecată al pârâtului, motiv pentru care recursul se priveşte ca fondat şi urmare a admiterii lui, se va casa decizia dată de Curtea de Apel Bucureşti, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre RENUNŢARE LA JUDECATĂ. COPARTICIPARE PROCESUALĂ ACTIVĂ. EFECTE
