Potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ - teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Articolul 645 C. civ. prevede că proprietatea se mai dobândeşte prin accesiune sau incorporaţiune, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupaţie.
Aşadar, legea constituie, în principiu, un mod de dobândire a proprietăţii inclusiv pentru stat.
In speţă însă, instanţele au considerat greşit faptul că statul a putut dobândi proprietatea prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1262 din 15 iulie şi „decizia administrativă din 2.08.1952", deoarece acestea nu sunt legi în sensul celor arătate mai sus. Ele se emit în baza şi pentru aplicarea legilor.
(Secţia civilă, decizia nr. 4396 din 17 noiembrie 2000)
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate şi liberă posesie imobilul situat în Bucureşti, str. Av. D. nr. 14.
In cauză, s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5192 din 1 aprilie 1999, declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti - secţia a lll-a civilă, la termenul din 22.06.1996 a luat în dezbatere cererea de intervenţie pe care a respins-o, în principiu.
Acelaşi tribunal, prin sentinţa civilă nr. 1039 din 21.09.1999 a respins acţiunea reclamantului.
Se reţine, în primul rând, că reclamantul nu are cetăţenia română şi nu poate dobândi în proprietate terenul, iar în al doilea rând, statul deţine titlul valabil pentru imobilul revendicat ce constă în Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1262 din 15.07.1952 şi decizia administrativă de preluare din 2.08.1952 de către Oficiul Pentru Deservirea Corpului Diplomatic.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Se motivează că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu, acesta fiind reprezentat de „Hotărârea Consiliului de Miniştri dublată de o decizie administrativă”.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 6 alin 1 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Articolul 645 C. civ. prevede că proprietatea se mai dobândeşte prin accesiune, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupaţiune.
Aşadar, legea constituie, în principiu, un mod de dobândire a proprietăţii inclusiv pentru stat.
în speţă însă, instanţele au considerat greşit faptul că statul a putut dobândi proprietatea prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1262 din 15 iulie şi „decizia administrativă din 2.08.1952”, deoarece acestea nu sunt legi în sensul celor arătate mai sus. Ele se emit, în baza şi pentru aplicarea legilor.
Potrivit art. 72 alin. 1 din Constituţia Republicii Populare Române din 1948 „Guvernul are în sarcina sa conducerea administrativă a statului”, iar potrivit alin. 9 al aceluiaşi text „Prezidiul Marii Adunări Naţionale a R. P. R. poate anula deciziile Consiliului de Miniştri, neconforme cu Constituţia sau cu legile”.
Aceste prevederi constituţionale constituie principiul expus mai sus.
Constituţia din 1952 prevedea chiar expres, la art. 451: „Consiliul de Miniştri emite hotărâri şi dispoziţii în baza legilor în vigoare sau în vederea aplicării lor”.
Mai mult, hotărârea de guVem invocată nici nu face referire la transferul dreptului de proprietate. Se specifică doar că „ pe 1 ianuarie se scot din folosinţa Sfatului Popular al Capitalei - întreprinderea de Locuinţe şi Localuri - imobile specificate în anexă şi se trec în folosinţa Oficiului Pentru Deservirea Corpului Diplomatic tutelat de Ministerul Afacerilor Externe, ca fond de bază”, în anexă fiind menţionat şi imobilul revendicat.
Sub acest aspect, recursul este fondat şi urmează a fi admis.
Instanţa de recurs nu poate însă hotărî asupra fondului pricinii, deoarece aceasta este posibil numai potrivit art. 314 C. pr. civ., numai în cazul în care împrejurările de fapt ale cauzei au fost stabilite pe deplin, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
Din probele administrate rezultă că autorii reclamantului şi intervenienţilor au cumpărat în indiviziune un teren şi tot astfel au edificat o construcţie. Nu rezultă însă dacă a avut loc vreun partaj şi cum anume a fost rezolvat.
Din actele noi dispuse în recurs rezultă că intervenienţii au introdus şi ei o acţiune în revendicare pentru o parte din acelaşi imobil.
Imobilul, sau imobilele după precizările părţilor, au fost identificate numai prin adresele poştale şi ambiguu (stradă, colţ cu, partea dinspre strada... etc.) şi nu cadastral cum ar fi fost firesc.
Toate acestea impun casarea cu trimiterea cauzei în temeiul art. 313 C. pr. civ., la instanţa de fond.
La rejudecare vor fi avute în vedere şi susţinerile şi apărările părţilor, inclusiv sub aspectul existenţei sau nu a stării de indiviziune, stare de fapt şi de drept cu implicaţii asupra calităţii procesuale active privind promovarea acţiunii de către toţi coindivizarii împreună sau de fiecare asupra părţii ce i-a revenit.
Totodată, se va pune în discuţia părţilor necesitatea şi posibilitatea conexării prezentei cauze cu cea în care figurează ca reclamanţi foştii intervenienţi.
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre PROPRIETATE. MOD DE DOBÂNDIRE. STATUL NU POATE DOBÂNDI PROPRIETATEA PRIN HOTĂRÂRE DE GUVERN SAU DECIZIE ADMINISTRATIVĂ
