Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, dar instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde daunele morale să producă un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituţie, i-au fost afectate prin arestarea ilegală şi, pe cale de consecinţă, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.
(Secţia civilă, decizia nr. 3812 din 5 decembrie 2000)
- Extras -
Tribunalul laşi, prin sentinţa civilă nr. 115 din 30 ianuarie 2000, a admis acţiunea şi a obligat statul român prin Ministerul Finanţelor să plătească reclamantului suma de 381.000 USD sau contravaloarea acestora în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naţionale a României de la data punerii în executare a hotărârii judecătoreşti.
Curtea de Apel laşi, prin decizia civilă nr. 96 din 19 mai 2000, a respins apelul declarat de Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului laşi, înseşi argumentele reţinute de tribunal în motivarea sentinţei.
Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat laşi a declarat recurs.
Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 138/1997, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă in vigoare este definitivă şi obligatorie.
Decizia este obligatorie de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României şi produce efecte numai pentru viitor.
în speţă, decizia nr. 45 din 10 martie 1998 a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că prevederile art. 504 alin. 1 C. pr. pen. sunt constituţionale numai în măsura în care nu limitează ipotezele prevăzute de text, statul trebuind să răspundă patrimonial în toate cazurile de erori judiciare, a fost publicată în M. Of. nr. 182 din 18 mai 1998. De la această dată ea a devenit obligatorie. Cum acţiunea reclamantului a fost promovată la 27 decembrie 1999, deci după ce menţionata decizie a devenit obligatorie, corect instanţele au reţinut că este incidenţă şi în speţa dedusă judecăţii. Sub acest aspect, motivul de recurs al Ministerului Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat laşi potrivit căruia respectiva decizie nu ar fi aplicabilă speţei apare ca nefondat.
Este însă întemeiat motivul de recurs cu privire la individualizarea cuantumului daunelor morale solicitate de reclamant.
Din dosar rezultă că în baza sentinţei penale nr. 83 din 25 martie 1960 a Tribunalului Militar Constanţa, casată ulterior prin decizia nr. 1300 din
1 aprilie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie - secţia penală, reclamantul a fost arestat pe nedrept în perioada 12 decembrie 1957 - 4 octombrie 1962.
De asemenea, potrivit înscrisului depus în xerocopie la instanţa de fond şi emanat de Ministerul Justiţiei, Direcţia instanţelor militare, cu nr. D. 1284, fără dată, reclamantul a fost arestat la 15 februarie 1947 deoarece a făcut afirmaţii calomnioase la adresa conducătorilor din acea vreme şi a cântat cântece anticomuniste şi pus în libertate din lipsă de probe la 6 aprilie 1948.
în acţiune, reclamantul nu a făcut referire la acest interval de timp, susţinând doar că a fost deţinut abuziv în total 2540 de zile, pentru care solicită daune morale de 381.000 USD, respectiv
150 USD/zi, sumă acordată integral de instanţe, care, la rândul lor, nu au precizat dacă despăgubirile respective includ şi perioada 15 februarie 1947 - 6 aprilie 1948.
Independent de această împrejurare, este de semnalat faptul că reglementarea cadru în ceea ce priveşte daunele morale o constituie prevederile art. 48 (3) din Constituţie care statuează că statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale, iar reglementarea legală care îndrituieşte victimele unei erori judiciare să solicite despăgubiri este dată de prevederile art. 504 - 507 C. pr. pen.
în literatura juridică s-a conchis că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.
Din această perspectivă, prin privarea de libertate din perioada 12 decembrie 1957 - 4 octombrie 1962 cât a fost arestat în baza sentinţei penale nr. 83 din 25 martie 1960 a Tribunalului Militar Constanţa, ulterior desfiinţată, reclamantului
i s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar durerile psihice şi suferinţele fizice provocate de o atare măsură pot şi trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.
Pe de altă parte, deşi este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost receptate consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii apare necesar ca cel ce pretinde daunele morale să pretindă un minimum de argumente din care să rezulte că drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituţie, i-au fost afectate prin arestarea ilegală şi, pe cale de consecinţă, să poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să completeze prejudiciul.
Cu referire la cazul în speţă, reclamantul nu a evidenţiat o împrejurare de genul celor menţionate în cuprinsul acţiunii pentru care a solicitat daunele morale, cum ar fi măsura în care privarea de libertate i-a afectat pregătirea profesională, posibilitatea de a-şi întemeia o familie, de a desfăşura o viaţă socială normală, de a se manifesta liber, fără constrângeri create de arestarea nelegală la care a fost supus. în acest sens puteau fi prezentate înscrisuri, audiaţi martori,
instanţa urmând a încuviinţa administrarea de dovezi necesare unei juste soluţionări a cauzei.
lată de ce, pentru a ajunge la o concluzie echilibrată cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, se impune rejudecarea pricinii.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 313 C. pr. civ., instanţa va admite recursul, va casa hotărârile pronunţate în cauză, va trimite pricina pentru rejudecare instanţei de fond.
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre DAUNE MORALE. ART. 504 C. PR. PEN. STABILIREA CUANTUMULUI. CRITERII
