CSJ. Decizia nr. 582/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.582DOSAR NR.2753/2001
Şedinţa publică din 18 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâţii Consiliul local al Municipiului Bucureşti şi R.C. împotriva deciziei nr.196 A din 10 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurenţii-pârâţi, primul, prin consilier juridic O.O., iar secundul, personal, precum şi intimatul-reclamant P. D. D. asistat de avocat P.P.. A lipsit intimata-pârâtă S.C."H.N."S.A.
Procedura completă.
Consilier juridic O.O. solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunţate în apel şi respingerea acţiunii reclamantei arătând că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului Decretul nr.92/1950 fiind constituţional şi că vânzarea este legală întemeiată pe Legea nr.112/1995. Solicită şi admiterea recursului pârâtului R.C..
Recurentul-pârât R. este de acord cu concluziile reprezentantului C.G.M.B. şi solicită admiterea recursului său şi menţinerea hotărârii instanţei de fond arătând că Decizia recurată este nelegală şi netemeinică pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs.
Avocat P.R.referindu-se la concluziile scrise, solicită respingerea recursului arătând că soluţia instanţei de apel este corectă. Solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 13 decembrie 1999 reclamantul P.D.D.a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C.„H.N." S.A. Bucureşti şi R.C. solicitând să se constate inaplicabilitatea dispoziţiilor Decretului nr.92/1950 pe baza căruia a fost trecut în proprietatea statului apartamentul nr.3, etajul 2 din imobilul situat în Bucureşti, strada Ciprian Porumbescu nr.3, precum şi nulitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat între societatea comercială şi fostul chiriaşi R.C., şi, pe cale de consecinţă pârâţii să fie obligaţi la retrocedarea apartamentului.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut, că imobilul revendicat, proprietatea bunicii materne G.A., a fost naţionalizat cu încălcarea dispoziţiilor art.II din Decretul nr.92/1950, autoarea făcând parte din categoriile de persoane exceptate de la măsura naţionalizării în calitate de pensionară.
Sesizat cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, Secţiaa III-a civilă, prin sentinţa nr.1017 din 6 octombrie 2000 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti invocată de acesta, cu motivarea că este parte în contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului. Pe fond, a respins acţiunea reţinând că reclamantul nu a făcut dovada că este moştenitorul A.G., întrucât nu a prezentat certificat de moştenitor sau o hotărâre judecătorească, acte care să-i ateste această calitate, actele existente la dosar făcând dovada doar a legăturii de rudenie cu defuncta proprietară a imobilului. A mai reţinut instanţa, că nu s-a făcut dovada exceptării pretinsei autoare de la măsura naţionalizării şi nici a existenţei vreunei cauze de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare.
Apelul reclamantului a fost admis prin Decizia nr.196 A din 10 aprilie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă, sentinţa a fost schimbată în parte, în sensul că s-a admis în parte acţiunea, pârâţii C.G.M.B., S.C. „H.N." S.A. şi R.C. fiind obligaţi să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr.3, etajul 2 (mansardă) compus, din două camere, vestibul, hol, două debarale, baie, două corpuri sanitare, oficiu, bucătărie, cămară, două boxe, logie balcon din imobilul situat în Bucureşti, str.Ciprian Porumbescu nr.3. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pe baza înscrisurilor prezentate în apel, instanţa a reţinut că apelantul-reclamant este succesorul A.G.(nepot) fostă soţie a defunctului G.D., funcţionar la Ministerul Afacerilor Externe cu grad de ministru plenipotenţiar şi că, titlul în baza căruia imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului nu este valabil, prin dispoziţiile sale Decretul nr.92/1950 încălcând garanţiile dreptului de proprietate prevăzute în Constituţie, în art.480-481 din C.civ.şi în tratatele internaţionale la care România era parte semnatară. S-a mai reţinut că imobilul a fost înstrăinat de C.G.M.B. pârâtului R.C. la data de 26 februarie 1997, că atât reclamantul cât şi pârâtul posedă titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra imobilului şi, comparându-se aceste titluri s-a considerat preferabil acela al autorului reclamantului, întrucât, autorul pârâtului a dobândit dreptul său prin aplicarea unei legi neconstituţionale la data apariţiei acesteia.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs pârâţii R.C. şi Consiliul General al municipiului Bucureşti.
Invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.3, 4, 9 şi 10 din C.proc.civ.pârâtul R.C. a criticat instanţa de apel susţinând că: în mod greşit aceasta a reţinut prin Decizia pronunţată, nevalabilitatea titlului statului, pe motiv că Decretul nr.92/1950 încălca Constituţia în vigoare la acea dată, curtea de apel nefiind competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate; a apreciat greşit sfera de aplicare a art.6 din Legea nr.213/1998 ignorând prevederile alin.(2) teza 2 din lege deoarece bunul respectiv face obiectul unor legi speciale, respectiv Legea nr.112/1995 şi Legea nr.10/2001; a încălcat Legea nr.10/2001 ale cărei prevederi se aplică şi litigiilor în curs de judecată respectiv art.18, în sensul că imobilul fiind înstrăinat fostului chiriaşi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.112/1995 măsurile reparatorii se pot face numai prin echivalent; nu s-a pronunţat asupra nulităţii vânzării, respectiv apărării şi dovezilor bunei credinţe a cumpărătorului arătând că înainte de cumpărare s-au făcut toate diligenţele posibile, în urma cărora s-a stabilit că proprietarul nu a solicitat apartamentul în litigiu.
În recursul său întemeiat pe prevederile art.304 pct.4 şi 9 C.proc. civ., Consiliul General al Municipiului Bucureşti a susţinut că instanţa, considerând neconstituţional Decretul nr.92/1950 a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi că, a ignorat prevederile C.civ. referitoare la modul de dobândire a proprietăţii prin lege, menţionatul decret constituind, titlu de proprietate al statului, aşa încât transmiterea proprietăţii către R.C. prin contractul de vânzare-cumpărare este perfect valabilă.
Recursurile sunt întemeiate, pentru considerentele ce succed.
Aşa după cum rezultă din expunerea rezumată a actelor şi lucrărilor dosarului, acţiunea introductivă are două capete de cerere şi anume: 1. constatarea inaplicabilităţii Decretului nr.92/1950 în baza căruia s-a trecut în proprietatea statului apartamentul 3 etajul 2 mansardă din imobilul situat în Bucureşti, str.Ciprian Porumbescu nr.3, sector 1 şi în consecinţă revendicarea acestuia şi, 2. constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr.781 din 26 februarie 1997 încheiat între C.G.M.B. – D.P.I. – D.A.F.I. şi fostul chiriaşi R.C..
Instanţa de apel a examinat doar primul capăt de cerere, pe care l-a admis şi i-a obligat pe cei trei pârâţi să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în litigiu, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei instanţei de fond prin care s-a respins acţiunea acestuia.
A omis însă, să ia în examinare şi să se pronunţe şi cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, să analizeze buna sau reaua credinţă a dobânditorului în temeiul art.1898, 1899 din C.civ. În esenţă, textele citate prevăd că buna credinţă este credinţa posesorului că cel dela care a dobândit „avea toate însuşirile cerute de lege pentru a-i transmite proprietatea". Buna credinţă trebuie să existe în momentul încheierii contractului, ea se prezumă, proba contrară urmând să fie făcută de cel ce invocă reaua-credinţă.
Prin urmare, instanţa de apel nu a analizat buna credinţă, în raport de dispoziţiile legale menţionate şi de actele aflate la filele 64-65 din dosarul de fond şi a omis să se pronunţe asupra capătului 2 de cerere – nulitatea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la care nu se regăseşte nici o soluţie în minuta şi dispozitivul deciziei recurate.
Astfel fiind, se constată că Decizia recurată a fost dată cu nesocotirea principiului disponibilităţii în procesul civil, care consacră dreptul părţii de a fixa cadrul procesual, dar şi corelativ obligaţia instanţei de a se pronunţa cu privire la toate capetele de cerere deduse judecăţii.
Faţă de cele ce preced în temeiul art.312 (2) şi 313 C.proc.civ. urmează a se admite recursul, a se casa Decizia recurată şi a se trimite cauza la aceeaşi instanţă de apel pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării se vor analiza toate celelalte motive de recurs invocate de recurenţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi de R.C. împotriva deciziei nr.196 A din 10 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi curţi pentru rejudecarea apelului reclamantului P.D.D..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 584/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 581/2001. Civil → |
|---|
