Anularea certificatului de succesiune vacantă. Renunţare expresă la succesiune afectată de viciul violenţei psihice.
| Comentarii |
|
Prin prezenta acţiune, reclamanta a solicitat mai întâi anularea certificatului de succesiune vacantă eliberat în anul 1965, susţinând că renunţarea sa expresă la succesiune ar fi fost afectată de viciul violenţei psihice.
Corect a fost respinsă această pretenţie, formulată la 28 iunie 2000, ca fiind prescrisă în raport cu dispoziţiile Decretului 167/1958privind prescripţia extinctivă. Potrivit art. 9, raportat la art. 3 alin. 1 din acest act normativ, prescripţia dreptului la acţiunea în anularea unui act juridic pentru violenţă începe să curgă la data când aceasta a încetat, termenul prescripţiei fiind acela general, de trei ani.
Cum temeinic a argumentat instanţa de fond, cel mai târziu la 22 decembrie 1989 se poate considera că a încetat violenţa psihică invocată de reclamantă prin acţiune.
Aprecierea instanţei de apel potrivit căreia admiterea, anterior, a acţiunii în anularea certificatului de succesiune vacantă în favoarea unui alt succesibil i-ar profita şi reclamantei este eronată. în realitate, actul juridic al opţiunii succesorale este un act individual al fiecărui succesibil care este liber să aprecieze, în raport cu interesele în prezenţă, dacă renunţă la succesiune - ceea ce a făcut reclamanta -sau o acceptă, pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar.
Referirea pe care reclamanta a făcut-o în notele de concluzii scrise depuse în recurs la dispoziţiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 nu este pertinentă cauzei, în raport cu data introducerii acţiunii. Dar în interpretarea textului de lege invocat trebuie reţinut că legiuitorul a rămas fidel tradiţiei dreptului român, în sensul că sunt repuşi în termenul de acceptare „succesibilii care, după data de 6 martie 1945nu au acceptat moştenirea fiind per a contraria excluşi acei succesibili care şi-au manifestat dreptul de opţiune succesorală prin renunţarea la moştenire.
In ce-l priveşte pe celălalt reclamant, acesta este coproprietar prin contract de vânzare-cumpărare a apartamentului dobândit de la stat la o dată la care bunul dobândit avea aparenţa de a aparţine vânzătorului. Acţiunea tinzând la anularea acestui contract reprezintă un act de dispoziţie asupra unui bun imobil, care excede sferei mandatului tacit între soţi reglementat de art. 35 din Codul familiei.
(Secţia civilă, decizia nr. 3794 din 1 noiembrie 2002)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 iunie 2000 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii B. G. si I.
C.-C. au solicitat în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, statul român prin Ministerul Finanţelor, Primăria sectorului 1 Bucureşti şi S. C. „. N.“ constatarea nulităţii absolute a certificatului de succesiune vacantă nr. 12/1965 emis de fostul notariat de Stat al raionului 30 decembrie ca urmare a decesului tatălui lor, I. C. I., decedat la
31 august 1964 şi drept consecinţă restituirea imobilului din Bucureşti, str. N. G., nr. 4, sectorul 1.
Prin aceeaşi cerere, reclamanta B. G. a solicitat să se constate că în anul 1965 consimţământul său a fost viciat prin violenţă psihică atunci când a dat declaraţie autentică de renunţare la succesiunea defunctului său tată.
Temeiurile în drept invocate au fost: art. 6 din Legea nr. 213/1988, art. 480,960,961,968,1173, 1198 C. civ., art. 26 din Decretul nr. 40/1953, Decretul nr. 111/1951.
în fine, tot prin aceeaşi acţiune, reclamanta B. G. împreună cu soţul său B. V. a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 5823/ 1.03.1999 prin care ei au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 apartamentul nr. 1 din imobilul situat în sr. N.G.,nr. 4, sectorul 1.
în urma administrării probelor cu înscrisuri şi interogatorii, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 235/8.03.2001 prin care a respins acţiunea în constatarea nulităţii certificatului de vacanţă succesorală, ca prescrisă, iar cea în revendicare şi în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, ca nefondată.
Instanţa şi-a motivat soluţia în fapt şi în drept, reţinând că principalul capăt al acţiunii - anularea certificatului de vacanţă succesorală eliberat în anul 1965 - este prescris, faţă de motivul invocat-violenţa psihică, viciu de consimţământ ce poate avea drept urmare anularea actului, cu condiţia de a fi introdusă în termenul general de prescripţie de 3 ani, ce era împlinit la data introducerii acţiunii.
în consecinţă, menţinându-se în fiinţă titlul statului asupra imobilului în discuţie, au fost respinse şi celelalte capete ale acţiunii în revendicare, respectiv în anulare a contractului de vânzare-cumpărare, cu consecinţa restituirii preţului, constatându-se că vânzarea s-a făcut de către proprietar, iar soţii B., în calitate de foşti chiriaşi ce şi-au exprimat opţiunea de cumpărare, datorau preţul stabilit de Legea nr. 112/1995.
Apelul declarat de reclamanţi a fost respins prin decizia civilă nr. 543/13 noiembrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
în motivarea soluţiei sale, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele: reclamanta B. G. nu justifică un interes actual în cererea de anulare a certificatului de vacanţă succesorală (acesta fiind
deja anulat la cererea reclamantului I. C. C., prin sentinţa civilă nr. 21227/1999 a Judecătoriei sectorului 1); cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nu a fost formulată de ambii cumpărători, ci doar de către soţie; devreme ce sunt deja proprietari în temeiul contractului de vânzare-cumpărare, reclamanţii nu mai justifică interes pentru acţiunea în revendicare îndreptată împotriva statului.
în contra acestei decizii, în termen legal au declarat recurs I. C.-C., B. G. şi B. V., invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6,7 şi 8 din C.pr. civ.
Se susţine, invocându-se art. 304 pct. 6 C. pr. civ. („instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut“) că greşit s-a reţinut lipsa de interes a reclamantei B. G. iar în privinţa reclamantului I. C.-C. (căruia anterior i se admisese o acţiune în constatarea nulităţii certificatului de succesiune vacantă) instanţa s-ar fi pronunţat ultrapetita.
în dezvoltarea celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. pr. civ., se susţine că instanţa a motivat în mod contradictoriu hotărârea ori străin de natura pricinii, refuzând să examineze problema prescripţiei dreptului la acţiune şi reţinând lipsa de interes a reclamantei.
Sub cel de al treilea motiv de recurs, bazat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. pr. civ., recurenţii critică decizia din apel care ar fi schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, prin referire la „cererea principală de restituire a imobilului" şi la respingerea capătului al treilea al cererii, cu ignorarea regulilor privitoare la mandatul dintre soţi şi la cel acordat avocatului.
în sfârşit, decizia este criticată şi prin prisma art. 304 pct. 9 C. pr. civ., ca fiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, cu referire la Legea nr. 213/1998 şi ale Legii nr. 10/2001, în opinia recurenţilor bunul fiind retrocedabil în natură. în continuarea acestui ultim motiv, se susţine că este vădită inducerea în eroare a soţilor
B., care au cumpărat de la un neproprietar apartamentul, potrivit Legii nr. 112/1995.
Prin notele scrise depuse cu ocazia judecării recursului, se susţine că renunţarea reclamantei B.
G. la succesiunea tatălui său, în anul 1965, ar fi caducă conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, aceasta fiind repusă de drept în termenul de acceptare a succesiunii.
Recursul nu este fondat, urmând a fi respins, menţinându-se astfel soluţia de respingere a acţiunii, pronunţată de instanţa de fond şi menţinută în apel, pentru următoarele considerente:
în urma decesului lui I. C. I., produs la 31 august 1964 s-a eliberat certificatul de succesiune vacantă nr. 12/26 iulie 1965 prin care statul român a devenit, conform art. 680 din Codul civil, singurul moştenitor al defunctului, prin renunţarea expresă la succesiune a rudelor, respectiv prin neacceptarea în termen.
După eliberarea certificatului de succesiune vacantă, Sfatul popular al Raionului „30 Decembrie" (actualmente Primăria sectorului 1) a eliberat decizia nr. 1055/1965 prin care imobilul din str. N. G. nr. 4 a fost încredinţat spre administrare I.A.L.-ului raional 30 Decembrie (actualmente S. C. „H. N.” S. A.).
Formulându-se acţiunea prin care s-a solicitat anularea acestor acte, Primăria sectorului 1 avea calitate procesual pasivă, motiv pentru care excepţia ridicată de această pârâtă-intimată a fost respinsă.
La cererea reclamantului I. C. C., minor la data eliberării certificatului de succesiune vacantă, Judecătoria sectorului 1, prin sentinţa civilă nr. 21227/
1999 a anulat certificatul şi a constatat că reclamantul a fost unicul moştenitor al defunctului său tată, neexistând vreo declaraţie de renunţare la succesiune provenind de la acesta, prin reprezentant legal.
între timp, fiica defunctului, B. G., împreună cu soţul au ocupat în calitate de chiriaşi apartamentul 1 din imobil, reprezentând 87,85% din acesta, devenind apoi proprietari prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 1 martie 1999.
Prin prezenta acţiune, reclamanta B. G. a solicitat mai întâi anularea certificatului de succesiune vacantă eliberat în anul 1965, susţinând că renunţarea sa expresă la succesiune - a cărei existenţă nu a fost contestată - ar fi fost afectată de viciul violenţei psihice.
Corect a fost respinsă această pretenţie, formulată la 28 iunie 2000, ca fiind prescrisă în raport cu dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Potrivit art. 9, raportat la art. 3 alin. 1 din acest act normativ, prescripţia dreptului la acţiune în anularea unui act juridic pentru violenţă începe să curgă de la data când aceasta a încetat, termenul prescripţiei fiind acela general, de 3 ani.
Cum temeinic a argumentat instanţa de fond, cel mai târziu de la 22 decembrie 1989 se poate considera că a încetat violenţa psihică invocată de reclamantă prin acţiune.
Faptul că instanţa de apel a schimbat, eronat, motivarea respingerii acestui capăt de cerere nu este de natură a schimba soluţia de fond, această excepţie putând fi invocată în orice fază a procesului şi chiar de instanţă din oficiu.
într-adevăr, aprecierea instanţei de apel potrivit căreia admiterea, anterior, a acţiunii în anularea certificatului de succesiune vacantă, în favoarea reclamantului I. C.-C. i-ar profita şi reclamantei B.
G., este eronată.
în realitate, actul juridic al opţiunii succesorale este un act individual al fiecărui succesibil care este liber să aprecieze, în raport cu interesele în prezenţă, dacă renunţă la succesiune - ceea ce a făcut reclamanta - sau o acceptă, pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar.
Actul juridic al renunţării la moştenire este în principiu, irevocabil, retractarea renunţării, reglementată în art. 701 din C. civ. fiind condiţionată de neexpirarea termenului de opţiune succesorală şi de neacceptarea, între timp, a moştenirii, de către alţi succesibili. în speţă nu sunt întrunite cele două condiţii.
Referirea pe care reclamanta a făcut-o, în notele de concluzii scrise depuse în recurs, la dispoziţiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 nu este pertinentă cauzei, în raport cu data introducerii acţiunii.
Dar în interpretarea textului de lege invocat trebuie reţinut că legiuitorul a rămas fidel tradiţiei dreptului român, în sensul că sunt repuşi în termenul de acceptare „succesibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea", fiind per a contrario, excluşi acei succesibili care şi-au manifestat dreptul de opţiune succesorală prin renunţarea la moştenire.
Faţă de considerentele anterior expuse, rezultă că principalul capăt al acţiunii - anularea certificatului de succesiune vacantă în ce o priveşte pe reclamanta B. G. - a fost legal şi temeinic soluţionat prin respingere de către instanţa de fond şi menţinută în apel, deşi cu o motivare eronată, ce urmează a fi înlocuită de prezentele consideraţii.
De aceea, nici motivul de recurs în care s-a invocat incidenţa art. 304 pct. 8 C. pr. civ. nu este fondat.
într-adevăr, contrar susţinerilor din recurs, principalul capăt al acţiunii îl reprezintă cererea de anulare a certificatului de succesiune vacantă în privinţa reclamantei, care pe cale de consecinţă solicită şi restituirea imobilului pretins a figura în mod abuziv în proprietatea statului.
Fiind respins capătul principal al cererii de chemare în judecată, nici cele subsecvente nu au temei de admisibilitate.
Faptul că pentru capătul doi al acţiunii a fost introdus şi fratele reclamantei, respectiv pentru cel de al treilea capăt al cererii, soţul acesteia, nu este de natură a schimba soluţia corectă de fond, aceea a respingerii acţiunii în totalitate.
într-adevăr, în privinţa reclamantului I. C. C., acesta are în favoarea sa o hotărâre judecătorească irevocabilă care-i recunoaşte dreptul de unic moştenitor al defunctului I. C. I. şi îşi poate valorifica potrivit propriilor interese acest drept, exercitând singur orice demersuri judiciare sau extrajudiciare.
în ceea ce-l priveşte pe domnul B. V., acesta este coproprietar prin contract de vânzare-cumpărare al apartamentului dobândit de la stat la o dată la care bunul dobândit avea aparenţa că aparţine vânzătorului.
Acţiunea tinzând la anularea acestui contract reprezintă un act de dispoziţie asupra unui bun imobil, ce excede sferei mandatului tacit între soţi, reglementat în art. 35 din C. fam.
Instanţa de apel a avut temeiuri să creadă că un mandat expres nu a fost dat de acest cumpărător pentru promovarea unei atare acţiuni, astfel încât va fi respins şi motivul de recurs care critică hotărârea sub acest aspect.
Conchizând, constatându-se că soluţia respingerii acţiunii de promovare este corectă în fond, chiar dacă motivarea deciziei din apel conţine unele inadvertenţe fără semnificaţie majoră, recursul se priveşte ca nefondat şi va fi respins.
| ← Cerere de revizuire. Admisibilitate. Hotărâri potrivnice.... | CSJ. Decizia nr. 447/2002. Civil → |
|---|
