CSJ. Decizia nr. 1089/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1089
Dosar nr.3576/2002
Şedinţa publică din 19 martie2003
S-a luat în examinare recursul declarat de S.E.Tîmpotriva deciziei nr. 34 Ap din 29 mai 2002a Curţii de Apel Braşov – Secţia Civilă.
La apelul nominals-au prezentat recurentul-contestator S.E.T., prin mandatar D.C., conform procurii, lipsind intimaţii Municipiul Braşov, prin Primar şi Primăria Municipiului Braşov – Comisia de Aplicare a Legii 10/2001.
Procedura completă.
Prealabil dezbaterilor, Curtea a pus în discuţia părţilor aspectul legat de împrejurarea că notificare a fost adresată şi Primăriei Municipiului Braşov, în condiţiile în care obiectul contestaţiei vizează terenul situat în oraşul Predeal (Timişul de Sus), Drumul CFR nr. 13, întrebându-l pe mandatarul contestatorului dacă înţelege să se judece în contradictoriu cupârâtul Municipiul Braşov, prin Primar, în condiţiile în care nu s-a emis Decizia de restituire în natură a imobilului mai sus individualizat.
Mandatar D.C. – care la cererea instanţei face dovada prevăzută de art. 68 alin. 4 şi 5 din C.proc.civ.referitor la condiţiile în care legea permite punerea de concluzii orale – susţine recursul solicitând casarea deciziei 34/Ap din 29 mai 2002 a Curţii de Apel şi sentinţei civile 132 S/15 martie 2002 a Tribunalului Braşov – Secţia Civilă şi restituirea în natură a acestui imobil.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Braşov, reclamantul S.E.T. a chemat în judecată pârâţii Municipiul Braşov prin primar şi Primăria Municipiului Braşov – Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, arătând că la data de 1 noiembrie 2001 a trimis notificare Primăriei Predeal pentru retrocedarea terenului situat în oraşul Predeal (Timişul de Sus), str. Drumul CFR 13, dar aceasta nu a răspuns notificării.
Terenul, în suprafaţă de 1080 m.p., a devenit proprietatea reclamantului prin moştenire. Până în anul 1952 proprietarii iniţiali au achitat taxele şi impozitele aferente terenului, iar după data de 29 iunie 1952 autorităţile au refuzat primirea impozitului şi prin sentinţa civilă nr. 4924/1960 a Tribunalului Popular al oraşului Stalin, terenul a fost preluat de stat.
Această preluare a fost abuzivă deoarece citaţiile şi comunicările s-au făcut la altă adresă decât cea reală, respectiv Bucureşti, str. Iatropol nr. 6 în loc de nr. 7.
Ulterior, foştii proprietari s-au stabilit în străinătate, iar în prezent terenul este liber şi se poate restitui în natură.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001, art. 480 şi 948 C. civ.
La termenul de judecată din 15 martie 2002, instanţa a pus în vedere reclamantului să precizeze obiectul cererii sale, însă mandatarul contestatorului a arătat că nu înţelege să precizeze acţiunea sub acest aspect.
Tribunalul, în temeiul art. 112 alin. 1 p. 3 şi 133 alin. 1 C.proc. civ. a pus din oficiu în discuţia părţilor excepţia nulităţii cererii pentru lipsa obiectului acesteia.
Prin sentinţa civilă nr.132 din 15 martie 2002, Tribunalul Braşov a admisexcepţia nulităţii cererii de chemare în judecată şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Braşov şi Primăria Braşov – Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001, ca fiind lipsită de obiect.
Analizând cu precădere excepţia, instanţa a reţinut că potrivit art. 133 C. proc.civ. cererea de chemare în judecată care nu cuprinde, printre altele, obiectul ei, va fi declarată nulă.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că acţiunea este lipsită de obiect şi faţă de prevederile art. 24 alin. 1 şi 7 din Legea nr.10/2001.
Art. 24 alin.1 din Legea nr.10/2001 prevede că dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat ca prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin.1, să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Potrivit art. 24 alin. 7 din aceeaşi lege, dacă oferta este refuzată, persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie Decizia prevăzută în aliniatul 1 în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.
Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că nu pot face obiect al contestării în justiţie decât Decizia sau dispoziţia prin care unitatea deţinătoare hotărăşte asupra cererii de restituire formulată de persoana îndreptăţită, fie sub aspectul nerestituirii în natură a imobilului pretins, fie sub aspectul cuantumului despăgubirilor oferite.
Aşadar, controlul judecătoresc se limitează, în această fază a procedurilor speciale instituite de Legea nr. 10/2001, la Decizia sau dispoziţia emisă de unitatea deţinătoare şi nici un text din legea amintită nu prevede posibilitatea de a ataca în justiţie refuzul sau întârzierea de a răspunde a unităţii deţinătoare care a primit notificarea, după cum legea nu prevede nici sancţiuni în cazul nerespectării termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. 1 din lege.
Întrucât în cauză nu s-a emis decizie sau dispoziţie rezultă că prezenta contestaţie este lipsită de obiect, neputând fi contestat un act care nu a fost emis, iar potrivit textelor de lege evocate numai un asemenea act poate forma obiect al controlului judecătoresc.
Împotriva sentinţei a declarat apel contestatorul, susţinând că cererea sa a fost greşit calificată drept contestaţie de către prima instanţă, deşi el a cerut în mod expres restituirea în natură a terenului din litigiu.
De asemenea este eronată susţinerea instanţei de fond în sensul că în baza Legii nr.10/2001 persoana îndreptăţită nu poate ataca întârzierea emiterii deciziei sau dispoz iţiei de către unitatea deţinătoare ori nu poate cere direct în instanţă restituirea în natură a imobilului, înaintea finalizării procedurii administrative.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 34/A din 29 mai 2002, a respins apelul contestatorului, cu motivarea că prima instanţă a calificat corect cererea dedusă judecăţii ca o contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a reţinut şi argumentat judicios că nerespectarea termenului prevăzut de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 nu permite contestatorului să atace în baza acestei legi refuzul ori întârzierea emiterii deciziei sau dispoziţiei de către deţinătorul imobilului, după cum nu permite nici revendicarea imobilului direct la instanţă, înainte de epuizarea procedurii administrative prevăzute în Legea nr.10/2001.
Împotriva deciziei a declarat recurs contestatorul S.E.T., invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C.proc.civ.
Instanţa de fond, se arată în motivarea recursului, a considerat greşit că cererea de restituire a terenului este o contestaţie împotriva deciziei care nu a fost emisă, motiv pentru care a ridicat din oficiu excepţia lipsei obiectului cererii şi a respins acţiunea ca lipsită de obiect, deşi avea obligaţia legală să dispună retrocedarea terenului.
Recurentul a solicitat casarea hotărârilor şi în baza probelor existente în dosar să se pronunţe o hotărâre legală şi temeinică de restituire a terenului în suprafaţă de 1080 m.p., cu citarea în cauză a Primăriei Predeal.
Criticile aduse de recurent hotărârii atacate sunt neîntemeiate.
Din cererea introductivă de instanţă, formulată de recurent prin mandatarul său, lipseşte obiectul ei şi nu exista nici o referire la ceea ce solicită reclamantul prin actul de investire al instanţei.
Faţă de această lacună a cererii, instanţa de fond a pus în vedere recurentului-reclamant să precizeze în scris obiectul acţiunii, dar acesta a refuzat, arătând oral că primăria era datoare să emită o decizie, iar el este îndreptăţit să formuleze contestaţia.
Potrivit prevederilor art. 112 pct. 3 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre altele, obiectul cererii, prin care se înţelege tocmai ceea ce se solicită de reclamant şi raportul procesual nu se poate lega în lipsa unei pretenţii concrete formulate.
Nerespectarea dispoziţiilor procedurale privitoare la conţinutul cererii de chemare în judecată atrage consecinţa prevăzută în art. 133 alin. 1 C.proc.civ.. De aceea, lipsa obiectului, ca element esenţial al cererii, este sancţionată în mod expres cu nulitatea cererii introductive de instanţă, cum corect a statuat prima instanţă prin sentinţa pronunţată.
Referirea recurentului la prevederile art. 23 din Legea nr.10/2001, întrucât primăria nu a emis Decizia în termenul stabilit de lege, nu schimbă concluzia lipsei obiectului cererii şi a sancţiunii aplicate, textul de lege cu 6 aliniate nu oferă nici un indiciu în a afla ce anume pretinde reclamantul-recurent prin cererea sa. În absenţa unui obiect determinat al cererii, instanţa de fond nu avea obligaţia să dispună retrocedarea terenului, ea nu putea suplini voinţa părţii reclamante şi să acorde ceea ce nu s-a cerut.
Mai mult, recurentul-reclamant, deşi a trimis notificarea Primăriei oraşului Predeal, în perimetrul căruia este terenul pretins, el a formulat cererea de chemare în judecată împotriva Municipiului Braşov prin primar şi a PrimărieiMunicipiului Braşov – Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, care nu au calitate procesuală pasivă deoarece terenul revendicat nu se află în intravilanul Municipiului Braşov.
Pretenţia recurentului, enunţată în motivarea recursului său, aceea de a se dispune de instanţă, în cazul casării cu trimitere, citarea Primăriei Predeal, nu poate fi satisfăcută, identificarea părţii pârâte şi chemarea ei în judecată este de atributul reclamantului nu al instanţei.
Se consideră că recursul reclamantului este nefondat şi se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de S.E.T. împotriva deciziei 34 Ap din 29 mai 2002 a Curţii de Apel Braşov, Secţia Civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi19 martie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1091/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1061/2002. Civil → |
|---|
