CSJ. Decizia nr. 1172/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1172Dosar nr. 4272/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 112 din 4 februarie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a fost admisă excepţia de inadmisibilitate a acţiunii formulată de reclamanţii C.M. şi C.D. şi a fost respinsă ca inadmisibilă, acţiunea formulată de aceştia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin notificarea adresată pârâtei Curtea de Conturi a României, la data de 13 martie 2001 reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 333,85 mp situat în Bucureşti, ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 166/1960. Că adresa nr. 730/IC din 3 aprilie 2001 emisă de pârâtă nu are valoarea unei dispoziţii motivate conform art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 în raport de cele solicitate în cererea formulată de reclamanţi şi pe cale de consecinţă s-a reţinut că în cauză, nefiind parcursă procedura administrativă obligatorie prevăzută de art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, cererea formulată de reclamant este inadmisibilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a, prin Decizia civilă nr. 291 din 19 iunie 2002 a admis apelul declarat de reclamanţii C.D. şi C.M., împotriva sentinţei civile nr. 112 din 4 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti şi pe cale de consecinţă a anulat sentinţa atacată retrimiţându-se cauza pentru judecata în fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că prin cererea formulată, reclamanţii au arătat faptul că unitatea deţinătoare, prin adresa nr. 738 din 3 aprilie 2001 a refuzat restituirea imobilului în litigiu. În atare situaţie instanţa de fond avea obligaţia să califice corect cererea de chemare în judecată în raport cu prevederile art. 16 alin. (4), art. 24 şi art. 1 din Legea nr. 10/2001, invocate de reclamanţi, în sensul că în speţă este vorba de o contestaţie a reclamanţilor împotriva răspunsului emis de unitatea deţinătoare a imobilului în litigiu, şi nu de o neparcurgere a procedurii administrative prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
În mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că procedura administrativă de restituire în natură ori prin echivalent se finalizează prin decizie sau după caz dispoziţie motivată, conform art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001. Că, adresa nr. 738/C din 3 aprilie 2001 nu are valoarea unei dispoziţii motivate în sensul art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 138/2000, în cazul în care prima instanţă a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţând o hotărâre definitivă.
Dispoziţiile procedurale menţionate reprezintă o aplicare a caracterului devolutiv al apelului.
În ambele ipoteze, acţiunea a fost respinsă sau cererea de chemare în judecată a fost anulată, prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului.
Instanţa de apel este investită prin cererea de apel şi se desesizează prin soluţionarea acesteia prin " hotărâre definitivă". Anterior pronunţării hotărârii definitive, instanţa de apel realizează operaţiunea juridică a anulării hotărârii pronunţate de prima instanţă. Anularea hotărârii primei instanţe şi pronunţarea hotărârii definitive prin care să soluţioneze apelul pot coincide în timp şi pot fi realizate printr-un singur act procedural, o singură hotărâre.
Normele procedurale arătate nu exclud însă ca instanţa de apel să se pronunţe mai întâi asupra anulării hotărârii primei instanţe şi apoi, la un interval de timp, asupra apelului. Anularea poate fi dispusă prin hotărâre, cum s-a procedat în speţă sau prin încheiere cu caracter interlocutoriu.
Potrivit art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului, printre altele, hotărârile date în apel.
Art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 138/2000, a folosit în mod expres formularea "va judeca procesul pronunţând o hotărâre definitivă".
Coroborând dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. cu cele ale art. 297 alin. (1) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 138/2000, recursul, cale extraordinară de atac, se exercită o singură dată, atât împotriva încheierii interlocutorii sau hotărârii prin care s-a dispus anularea hotărârii primei instanţe, dacă acestea s-au pronunţat separat cât şi împotriva hotărârii prin care a fost soluţionat apelul şi care dezinvesteşte instanţa de apel.
Aşadar, faţă de considerentele învederate, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 291 din 19 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 291/A din 19 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1169/2002. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1165/2002. Civil → |
|---|
