ICCJ. Decizia nr. 120/2002. Civil. Legea nr.18/1991. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 120.

Dosar nr. 4390/2002

Şedinţa publică din 11 februarie 2004

Asupra recursului în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea introdusă la 4 iulie 2000 la Judecătoria Mizil judeţul Prahova, D.M.I. din comuna Ciorani a solicitat în contradictoriu cu D.D., D.Ş., Comisia locală Ciorani de aplicare a Legii 18/1991 precum şi cu Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a legii, să se dispună prin hotărâre judecătorească reconstituirea dreptului său de proprietate asupra suprafeţei de 2,02 ha situată în comuna Ciorani care a fost proprietatea autoarei sale D.G.R., decedată în anul 1982 şi totodată să se dispună în mod corespunzător anularea parţială a adeverinţei 1844 din 1 august 1991 emisă în favoarea pârâtei D.D. cu privire la acest teren.

În subsidiar s-a mai cerut ca în cazul emiterii unui titlu de proprietate pentru terenul menţionat în favoarea altor persoane să se dispună anularea.

Reclamantul a susţinut în esenţă că terenul în litigiu pentru care a cerut în condiţiile legii reconstituirea dreptului de proprietate a fost greşit atribuit moştenitorilor defunctului D.G.P., fratele tatălui său decedat D.G.M.

El a pretins că terenul a fost conform menţiunilor din registrul agricol existente până în anul 1959 proprietatea defunctei D.G.R. care l-a lăsat fiului său D.G.M., întrucât celălalt fiu D.G.P. autorul pârâţilor fusese înzestrat cu suprafaţa de 2,37 ha din care 0,04 curţi şi construcţie, din timpul vieţii autoarei comune, aşa încât înscrierea ulterioară în rolul acestuia din urmă, şi apoi atribuirea către moştenitorii săi nu are nici o justificare legală.

Soluţionând cauza în prima instanţă prin sentinţa civilă nr. 1930 din 22 decembrie 2000 Judecătoria Mizil a admis plângerea, a anulat hotărârea nr. 1989 din 2 martie 2000 emisă de Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a Legii 18/1991 şi a reconstituit în favoarea reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu.

Totodată prima instanţa a respins ca nefondate excepţiile privind prescrierea dreptului la acţiune şi a existenţei autorităţii lucrului judecat ridicate de intimatul D.Ş.

Hotărârea instanţei de fond a fost schimbată în sensul respingerii plângerii, prin Decizia nr. 1130 din 15 iunie 2001 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, ca urmare a admiterii apelurilor declarate de Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 şi de pârâtul D.Ş.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a socotit pe de o parte că din hotărârea primei instanţe nu ar rezulta care sunt temeiurile de fapt şi de drept pentru care reclamantul ar fi îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului defunctei D.G.R., pe de altă parte că acesta nici nu ar putea beneficia de dispoziţiile Legii 18/1991 ale cărei condiţii prevăzute în art. 8 şi art. 10 nu ar fi îndeplinite pentru ca terenul în litigiu nu a fost în perimetrul CAP.

A fost totodată examinată şi confirmată, soluţia de respingere a excepţiilor privind tardivitatea plângerii şi autoritatea lucrului judecat.

Hotărârea instanţei de apel a fost menţinută prin Decizia nr. 2629 din 4 octombrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti prin respingerea recursului declarat de reclamantul D.I.

Instanţa de recurs a considerat, că în condiţiile în care terenul proprietatea defunctei D.G.R. a fost trecut după 1959 în rolul fiului său D.G.P., care l-a înscris în CAP, reconstituirea dreptului de proprietate s-a dispus corect numai în favoarea acestuia, cum de altfel s-ar fi statuat şi în plângerea reclamantului în acest sens soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1097 din 4 septembrie 1996 a Judecătoriei Mizil devenită irevocabilă prin Decizia nr. 177 din 3 martie 1997 a Tribunalului Prahova.

La 4 octombrie 2002, împotriva hotărârilor pronunţate în cauză a declarat recursul în anulare de faţă întemeiat pe dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Invocând încălcarea esenţială a legii cu consecinţa soluţionării greşite a litigiului în fond, Procurorul general a susţinut că în contradicţie cu dispoziţiile Legii 18/1991 instanţele nu au verificat dacă terenul se afla în mod legal în proprietatea pârâtului D.G.P. la data înscrierii în CAP, că au dat o interpretare greşită dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea 18/1991 limitând greşit sfera beneficiarilor la reconstituirea dreptului de proprietate şi nu au lămurit împrejurarea esenţială cauzei privind înscrierea în CAP a autoarei reclamantului D.G.R.

În fine, s-a invocat netemeinicia înlăturării de la reconstituirea dreptului de proprietate a tuturor moştenitorilor legali ai adevăratului proprietar D.G.R., respectiv a reclamantului.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea 18/1991, de stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor ce s-au aflat în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie prin reconstituire sau constituire, beneficiază deopotrivă membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativă, cei cărora pământul li s-a preluat în orice mod în cooperativa precum şi în condiţiile legii, moştenitorii acestora.

Aşadar, faptul exclusiv al aducerii terenului în CAP de către o persoană, fără dovedirea dreptului său de proprietate asupra pământului în discuţie, nu este suficient pentru stabilirea dreptului de proprietate privată prin reconstituire în condiţiile Legii 18/1991.

Cum de acest drept beneficiază persoanele care-şi dovedesc dreptul de proprietate asupra pământului adus în cooperativa agricolă de producţie în orice mod, de oricare altă persoană, precum şi moştenitorii acestora, de esenţa litigiului este cum s-a susţinut prin recursul în anulare, dovedirea calităţii de proprietar sau de moştenitor al acestuia.

În cauză, litigiul a fost soluţionat plecându-se, la instanţa de fond de la ipoteza greşită că la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului proprietatea defunctei D.G.R. ar fi îndreptăţit numai reclamantul ca moştenitor legal, deşi aceeaşi calitate s-a dovedit că o îndeplineşte şi pârâtul D.Ş., iar în instanţele de apel şi recurs de la înlăturarea inadmisibilă dintre beneficiari a reclamantului ca şi moştenitor legal, sub cuvânt că autoarea sa nu ar fi fost înscrisă în CAP.

Aşa fiind soluţiile pronunţate sunt deopotrivă greşite în fond, încât recursul în anulare se va admite cu consecinţa casării lor şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Cu prilejul rejudecării cauzei prin interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 8 din Legea 18/1991, instanţa de fond va trebui să aibă în vedere necesitatea stabilirii dreptului de proprietate a defunctei D.G.R. şi totodată a calităţii de moştenitori ai părţilor, „în condiţiile legii civile" şi a dispoziţiilor art. 11 din legea specială.

Totodată instanţa de rejudecare va avea în vedere, cum de altfel a statuat ea însăşi în mod corect în primul ciclu procesual, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile tardivităţii şi a autorităţii lucrului judecat, din lipsa comunicărilor cerute de lege şi respectiv a triplei identităţi dintre elementele acţiunii de faţă în raport cu cea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1097 din 4 septembrie 1996 a Judecătoriei Mizil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 2629 din 4 octombrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.

Casează Decizia atacată, Decizia nr. 1130 din 15 iunie 2001 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 1930 din 22 decembrie 2000 a Judecătoriei Mizil şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi judecătorie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 120/2002. Civil. Legea nr.18/1991. Recurs în anulare