ICCJ. Decizia nr. 1403/2002. Civil. Restituire imobil. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1403
Dosar nr. 3047/2002
Şedinţa publică din19 februarie2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 martie 2000 la Tribunalul Timişoara reclamanţii P.H. şi P.G., au cerut ca în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Consiliul Local Lugoj şi cu SC M. din Lugoj, T. SA Lugoj, M. SA Timişoara şi SC G.I. SRL Lugoj, să se constate că trecerea imobilului din Lugoj, compus din teren în suprafaţă de 5076 mp şi construcţii, respectiv fabrica de mobilă, în proprietatea statului s-a făcut fără titlu legal în temeiul Decretului nr. 92/1950, şi totodată nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 350 din 15 iunie 1998 încheiat între SC M. Lugoj şi SC G.I. SRL.
Reclamanţii au cerut de asemenea să se constate existenţa dreptului lor de proprietate asupra bunurilor arătate, cu efectuarea cuvenitelor menţiuni în Cartea funciară.
În motivarea acţiunii s-a susţinut în esenţă că bunurile proprietatea reclamanţilor au fost naţionalizate cu încălcarea dispoziţiilor art. II din Decretul nr. 92/1950, aplicabile în raport de categoria socială din care au făcut parte reclamanţii, P.H. mic meseriaş şi ulterior funcţionar şi P.G. casnică.
Prin sentinţa civilă nr. 394 din 14 iunie 2000, Tribunalul Timiş, secţia civilă, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Lugoj, în considerarea competenţei materiale după valoarea obiectului acţiunii.
Prin întâmpinările formulate în cauză pârâţii Consiliul Local Lugoj şi SC M. Lugoj au cerut respingerea acţiunii, susţinând că titlul statului ar fi fost valabil, aşa încât şi vânzarea ulterioară s-ar fi făcut în condiţiile legii şi cu bună credinţă.
S-a mai arătat că retrocedarea în natură nu ar fi posibilă nici datorită transformării şi modificării totale a imobilului după naţionalizare.
Soluţionând cauza în primă instanţă prin sentinţa civilă nr. 65 din 15 ianuarie 2001, Judecătoria Lugoj a respins acţiunea ca nefondată.
După introducerea în cauză a reclamantei P.L.A.G. ca moştenitoare legală a G.P. decedată în timpul procesului, Tribunalul Timiş prin Decizia nr. 1344 A din 4 mai 2001 a secţiei civile aconfirmat hotărârea primei instanţe respingând apelul reclamanţilor.
Instanţele menţionate au reţinut în esenţă că deşi imobilul revendicat a fost evidenţiat în C.F. ca fiind loc de casă, curte şi grădină, în realitate s-a constituit întotdeauna într-o unitate de producţie, respectiv fabrica de cuţite şi balamale cu şapte încăperi, inclusiv magazii, ateliere, depozite, aşa încât deşi a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, nu ar putea fi retrocedat în lipsa unei reglementări legale actuale privind restituirea întreprinderilor.
Considerând că celelalte capete de cerere ale acţiunii ar fi accesorii cererii principale privind retrocedarea, s-a hotărât respingerea lor pe acest temei.
Hotărârile menţionate au fost însă înlăturate în recursul reclamanţilor, prin Decizia civilă nr. 1989 din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, care a modificat hotărârea instanţei de apel, a admis apelul reclamanţilor şi constatând că trecerea fabricii de cuţite şi balamale în proprietatea statului s-a făcut fără titlu valabil, prin aplicarea greşită a Decretului nr. 92/1950 aşa dar prin abuz de drept, a schimbat integral hotărârea primei instanţe, a admis acţiunea introdusă de reclamanţi şi constatând şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 350 din 15 iunie 1998 încheiat între pârâţii SC M. S.A. Lugoj şi SC G.I. S.R.L. Lugoj, a dispus radierea din C.F. a menţiunilor succesive privind dreptul de proprietate al Statului precum şi al celorlalte două pârâte.
Această din urmă hotărâre a fost atacată de SC G.I. S.R.L. pe calea revizuirii, cererea fiind respinsă prin Decizia nr. 3147 din 14 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţele de revizuire a reţinut că revizuienta nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pe care şi-a întemeiat cererea.
La 29 iunie 2002, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a atacat cu recurs în anulare întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cauză, susţinând că instanţele au omis să analizeze efectele nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC M. SA şi SC G.I. SRL prin prisma bunei credinţe a subdobânditorului, încălcându-şi rolul activ nu au examinat în concordanţă cu probele necesare în acest sens, aprecierea pârâţilor privind imposibilitatea restituirii în natură a bunului preluat de stat fără titlu valabil ca urmare înlocuirii prin transformări structurale cu unul nou şi în fine, că prinnesocotireadovezilor referitoare la întinderea terenului, au restituit reclamanţilor o suprafaţă mai mare decât cea înmatriculată în cartea funciară.
Recursul în anulare este întemeiat.
Dealtfel e atacată sub acest aspect constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului din litigiu, ca urmare a aplicării greşite a Decretului nr. 92/1950, atât în raport de natură şi destinaţie, cât şi în considerarea persoanei proprietarilor, a fost corect stabilită prin Decizia pronunţată de instanţa de recurs, intrând astfel în puterea lucrului judecat.
Cât priveşte însă soluţia dată în celelalte capete de cerere, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâţii SC M. SA Timişoara şi SC G.I. SRL Lugoj, radierea dreptului de proprietate al acestor două pârâte din C.F., precum şi limitele reînscrierii dreptului de proprietate al reclamanţilor, Decizia instanţei de recurs este esenţial greşită pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, apărând în acest fel lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea vădită adreptului la apărare.
Cum s-a învederat corect în recursul în anulare, pârâţii au invocat în apărare în scopul păstrării dreptului dobândit prin vânzarea de către un neproprietar a bunului altuia, buna credinţă ca eroare scuzabilă la facerea actului.
Totodată s-a susţinut că bunul revendicat nu ar mai exista integral în materialitatea lui şi anume în partea privind construcţiile edificate pe terenul proprietarilor anterior naţionalizării, ca urmare a prefacerii lor într-un imobil nou.
Înscriindu-se în rândul apărărilor de esenţa dreptului de proprietate astfel dobândit, cele două aspecte de fapt cu consecinţele juridiceprevizibile dacă s-ar dovedi întemeiate nu au constituit însă obiect de judecată în faţa instanţei de recurs, care a evocat fondul exclusiv în partea privind dreptul de proprietate al reclamanţilor şi a nevalabilităţii titlului statului ca urmare a aplicării abuzive a legii.
Cum dându-se precădere acestui din urmă aspect, nici instanţele de fond şi apel nu au avut în vedere la judecată apărările pârâţilor în sensul învederat, recursul în anulare se va admite cu consecinţa casării tuturor hotărârilor atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă, care în raport de soluţia ce se va adopta în temeiul probelor, vatrebui să verifice şi critica privind întinderea reală a dreptului de proprietate evocat de reclamanţi asupra terenului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1989 din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, Decizia nr. 1344/A din 4 mai 2001 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 65 din 15 ianuarie 2001 a Judecătoriei Lugoj şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi judecătorie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi19 februarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 4105/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1256/2002. Civil. Daune. Recurs → |
|---|
