CSJ. Decizia nr. 1206/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1206Dosar nr. 265/2002
Şedinţa publică din 26 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 februarie 1998 reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâta P.G. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se declare desfăcută căsătoria încheiată la 16 iulie 1988 din vina exclusivă a pârâtei, să i se încredinţeze reclamantului spre creştere şi educare minorele P.N.M. şi P.A.M. născute din raporturile de căsătorie, iar pârâta să-şi reia numele purtat anterior şi anume de Ş.
La 2 aprilie 1998 P.G. a formulat cerere reconvenţională şi a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului urmând ca instanţa să hotărască căruia dintre soţi îi vor fi încredinţate minorele născute din căsătorie. Întrucât pârâta a susţinut că s-a îmbolnăvit în timpul căsătoriei, că nu are venituri şi locuinţă proprie, a solicitat obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreţinere.
Judecătoria Craiova, prin sentinţa civilă nr. 15470 din 5 noiembrie 1998, a admis atât acţiunea principală, cât şi cererea reconvenţională şi a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 16 iulie 1988, urmând ca pârâta să reia numele avut anterior căsătoriei. Au fost încredinţate minorele spre creştere şi educare reclamantului, fiind obligat acesta la 120.000 lei lunar cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea pârâtei.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamantul P.M. a fost respins prin Decizia nr. 2044 din 30 aprilie 1999 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă. Prin aceeaşi decizie a fost admis apelul pârâtei şi a fost schimbată în parte sentinţa judecătoriei în sensul majorării cuantumului pensiei de întreţinere datorată pârâtei la suma de 300.000 lei lunar.
Recursul declarat de reclamantul P.M. a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 8346 din 21 octombrie 1999 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Prin Decizia nr. 1165 din 9 februarie 2000 Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a admis contestaţia în anulare formulată de reclamantul P.M. şi a anulat Decizia nr. 8346 din 21 octombrie 1999 a aceleiaşi instanţe, fixând termen pentru judecata recursului cu motivarea că „s-a omis să se constate nelegalitatea hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi de apel, care au dispus desfacerea căsătoriei, fără a stabili din vina căruia dintre soţi a fost pronunţat divorţul", chestiune care are deosebită importanţă în stabilirea unor drepturi cum ar fi pensia de întreţinere între soţi ori atribuirea beneficiului spaţiului de locuit.
Rejudecând după admiterea contestaţiei în anulare, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 2114 din 22 martie 2000, a admis recursul declarat de reclamantul P.M., a casat Decizia nr. 2044 din 30 aprilie 1999 a Tribunalului Dolj şi sentinţa civilă nr. 15470 din 5 noiembrie 1998 a Judecătoriei Craiova şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi judecătorie.
Pentru a decide astfel instanţa de recurs a reţinut că acţiunea reclamantului nu a fost corect şi pe deplin caracterizată şi având în vedere motivele invocate s-a indicat instanţei de trimitere să stabilească temeiurile cererii, dacă este o acţiune în desfacerea căsătoriei sau o acţiune în nulitatea ori anularea căsătoriei, cât timp reclamantul a invocat atât boala gravă a pârâtei contractată anterior căsătoriei, cât şi împrejurarea că aceasta i-a ascuns, cu bună-ştiinţă, boala de care suferă (dol prin reticenţă).
În rejudecare, reclamantul P.M. a formulat o precizare de acţiune solicitând ca instanţa să dispună anularea căsătoriei încheiată la 16 iulie 1988 invocând boala de care suferă pârâta şi dovedită cu certificatele medicale depuse la dosar, maladie care a debutat din anul 1985 şi pe care pârâta i-a ascuns-o.
Prin sentinţa civilă nr. 20838 din 17 octombrie 2000 Judecătoria Craiova şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Dolj invocând prevederile art. 2, pct. 1, lit. h ) C. proc. civ.
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 207 din 7 iunie 2001 a admis acţiunea reclamantului P.M. împotriva pârâtei P.G. şi s-a constatat nulitatea căsătoriei încheiată la 16 iulie 1988. S-a dispus ca pârâta să reia numele purtat anterior căsătoriei şi au fost încredinţate minorele P.N.M. şi P.A.M. spre creştere şi educare reclamantului.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut din probele administrate în cauză, cu referire specială la raportul de expertiză medico-legală, că pârâta P.G. prezintă diagnosticul de sindrom discordant, boala debutând înainte de căsătorie sub forma unor reacţii depresive cu elemente atipice. Întrucât această boală este una gravă, cu evoluţie progresivă, pârâta neputând exercita rolul de soţie cu responsabilităţile pe care le implică creşterea şi educarea minorelor, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului şi a constatat nulitatea absolută a căsătoriei.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de pârâta P.G. a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 189 din 14 noiembrie 2001, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea în constatarea nulităţii formulată de reclamantul P.M.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, interpretând prevederile art. 9 şi art. 19 C. fam., a reţinut că legiuitorul a prevăzut expres că numai alienaţia şi debilitatea mintală existente la data încheierii căsătoriei constituie cauze de nulitate absolută, iar, în speţă, nu s-a făcut o atare dovadă. Din actele medicale depuse la dosar, ca şi din raportul de constatare medico-legală psihiatrică rezultă că pârâta suferă de sindrom discordant, boală ce a debutat anterior căsătoriei sub forma unor reacţii depresive cu elemente atipice, or, această maladie nu reprezintă o formă de alienaţie sau debilitate mintală.
Reclamantul nu a invocat, însă, nici cea de a doua cauză de nulitate a căsătoriei prevăzută de art. 9 C. fam. adică lipsa vremelnică de discernământ, în cauză nedovedindu-se că în luna iulie 1988 pârâta s-ar fi aflat într-o asemenea situaţie. Dimpotrivă, din înscrisurile depuse la dosar instanţa de apel a reţinut că în perioada 1989-1994 pârâta nu a fost internată pentru boala psihică sau mintală, aceasta având un comportament normal, boala recidivând după decesul copilului născut prematur.
Împotriva deciziei dată în apel în termen legal a declarat recurs reclamantul P.M. care a criticat hotărârea în temeiul următoarelor motive: Decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea legii întrucât s-a considerat că maladia de care suferă pârâta nu este o formă de alienaţie sau debilitate mintală; instanţa a încălcat prevederile art. 129 alin. (5) şi art. 295 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului trebuie să pună în discuţia părţilor completarea raportului de expertiză medico-psihiatrică; enumerând actele medicale eliberate în decursul timpului de diferite unităţi spitaliceşti cu referire la boala de care suferă pârâta, recurentul a reproşat instanţei de apel că a ignorat aceste înscrisuri ori a refuzat să le acorde semnificaţia juridică corespunzătoare; instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 9 C. fam.
În majoritate, recursul se priveşte ca fondat în temeiul considerentelor care succed.
Potrivit art. 19 C. fam., este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute, printre altele, şi de art. 9 din aceeaşi lege. Conform art. 9 C. fam., este oprit să se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal, precum şi cel care este lipsit vremelnic de facultăţile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale.
În materia căsătoriei nulitatea poate interveni numai în cazurile prevăzute de lege şi, prin urmare, în acest domeniu sunt excluse nulităţile virtuale. Nulitatea absolută intervine fără a deosebi dacă alienatul sau debilul mintal sunt puşi ori nu sub interdicţie sau dacă încheie căsătoria în momente de luciditate pasageră ori în momente în care nu au asemenea luciditate. Este esenţial să se stabilească dacă, datorită bolii psihice de care suferă, o anumită persoană face parte din categoria celor ce nu pot încheia căsătoria, chiar dacă la data încheierii s-ar afla într-un moment de luciditate.
Prin urmare, alienaţii sau debilii mintali nu se pot căsători, nu numai pentru că starea lor este exclusivă de manifestare a unui consimţământ liber, ci şi pentru consideraţiuni de ordin biologic. Pentru constatarea nulităţii căsătoriei în cazul alienaţiei sau debilităţii mintale, aceste situaţii trebuie să existe la data încheierii căsătoriei şi pot fi dovedite prin orice mijloc de probă, nu numai în momentul încheierii căsătoriei, ci şi ulterior. Împrejurarea că soţul a cunoscut ori nu, anterior căsătoriei, existenţa stării de alienaţie sau debilitate mintală a celuilalt soţ este lipsită de relevanţă şi deci nulitatea absolută ce sancţionează căsătoria nu poate fi înlăturată, ea fiind justificată printr-un interes de ordin social. Faptul recunoaşterii stării precare a sănătăţii soţului la încheierea căsătoriei nu conduce la validarea acesteia.
Pentru corecta soluţionare a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a căsătoriei, nulitate fondată pe prevederile art. 9 C. fam., este necesar să se stabilească pe bază de probe, fără echivoc, în primul rând pe calea unei expertize psihiatrice, că soţul împotriva căruia s-a promovat procesul suferă de o boală care se încadrează în existenţa stării de alienaţie sau debilitate mintală, fiind neavenite discuţiile referitoare la data când boala s-a instalat ori agravat, întrucât sancţiunea nulităţii căsătoriei îşi găseşte justificarea într-un interes de ordin social.
În speţă, instanţa de fond a ajuns la concluzia admiterii acţiunii în nulitatea căsătoriei în temeiul raportului de constatare medico-legală psihiatrică întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova atât pe baza antecedentelor patologice, cât şi în urma unui examen clinic al pârâtei P.G. S-a concluzionat că pârâta „prezintă diagnosticul: sindrom discordant şi că boala de care suferă a debutat înainte de căsătorie sub forma unei reacţii depresive cu elemente atipice".
Pe temeiul aceleiaşi probe instanţa de apel a respins acţiunea în nulitate cu motivarea că, în speţă, nu s-a făcut dovada alienaţiei sau debilităţii mintale a pârâtei la data încheierii căsătoriei. Se constată, de asemenea că, în apel, pârâta P.G. a solicitat în scris completarea probatoriilor prin efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă suferă de o boală psihică de natură a atrage nulitatea absolută a căsătoriei, însă instanţa de apel a purces la soluţionarea cauzei, schimbând soluţia instanţei de fond, fără a pune cererea în dezbaterea părţilor şi fără a administra proba solicitată.
Întrucât acţiunea în nulitate a fost soluţionată pe baza unui material probatoriu insuficient ceea ce a condus la aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 9 C. fam., se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi reluarea judecăţii în apel unde se va dispune întocmirea unui raport de expertiză psihiatrică, urmând a se solicita medicilor de specialitate să se pronunţe dacă maladia de care suferă pârâta se încadrează ori nu în existenţa stării de alienaţie ori debilitate mintală, singurii care au o atare competenţă ori abilitare legală.
În raport de soluţia ce se va adopta în acţiunea modificatoare a reclamantului şi condiţionat numai de aceasta, în situaţia în care se va aprecia că nu este fondată acţiunea în nulitate, instanţa de trimitere are a se preocupa şi de aspectul procedural legat de împrejurarea că şi pârâta a promovat acţiune de divorţ, cererea reconvenţională nefiind modificată, la care nu s-a renunţat şi care trebuie să primească o soluţie legală din partea instanţei competente după materie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate,
Admite recursul declarat de reclamantul P.M. împotriva deciziei nr. 189 din 14 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Cu opinia separată a doamnei judecător, care este pentru respingerea recursului ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1200/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 120/2002. Civil → |
|---|
