CSJ. Decizia nr. 1209/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1209
Dosar nr.390/2002
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M.G.împotriva deciziei nr.451/Adin 23 octombrie 2001a Curţii de ApelBucureşti – Secţia a III – a civilă.
La apelul nominals-a prezentat recurenta-reclamantă prin avocat M.I., precum şi intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin consilier juridic O.O..
Procedura completă.
Avocat M.I. solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei la judecătorie, ca instanţă de fond.
Consilier juridic O.O. lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa în cauză.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 8 iunie 1999, reclamanta M.G. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând să fie obligat acesta să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. Occidentului nr. 15, sector 1, compus din teren şi construcţie – corp A şi corp B.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 13128 din 17 septembrie 1999 a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Astfel investit, Tribunalul Bucureşti – secţia a IV – a civilă a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, prin sentinţa civilă nr. 352 din 12 aprilie 2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut,în esenţă, că faţă de situaţia de fapt ce rezultă din actele depuse la dosar şi expertiza întocmită în cauză, reclamanta nu a făcut dovada existenţei în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra imobilului, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile art. 480 – 481 din C.civ..
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III – a civilă, prin Decizia nr. 451/A din 23 octombrie 2001, a respins apelul ca nefondat.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 şi 481 C.civ., sesizând instanţa cu o acţiune reală prin care a cerut restituirea bunului a cărui posesie a pierdut-o, de la posesorul neproprietar.
Cum acţiunea în revendicare este o acţiune petitorie, se tinde să se stabilească direct existenţa dreptului de proprietate al reclamantului, iar reclamanta nu a putut face dovada identităţii dintre obiectul dreptului său şi lucrul revendicat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.G., arătând că greşit a reţinut instanţa de apel că nu a făcut dovada identităţii dintre obiectul dreptului său de proprietate şi bunul revendicat.
Recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin acţiune, reclamanta a revendicat imobilul situat în Bucureşti, str. Occidentului nr. 15, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 232 m.p. şi construcţie alcătuită din corp A – 2 camere, antreu, vestibul, WC, magazie şi corp B – o cameră şi pivniţă.
Este de necontestat în cauză şi rezultă din probele dosarului că imobilul în litigiu a aparţinut soţilor A.L. şi E., că a fost trecut în proprietatea statului prin Decizia nr. 28 din 14 ianuarie 1976 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti şi că moştenitoarea ultimei proprietare A.A.A.E.I., decedată la 18 aprilie 1995, este reclamanta, în calitate de fiică.
Cu referire la imobilul revendicat, între actele depuse la dosar există dezacord privind întinderea terenului, în sensul că reclamanta a indicat prin acţiune 232 m.p., în certificatul de moştenitor nr. 252/1971 se menţionează 235 m.p., în certificatul de moştenitor nr. 1842/1980 se menţionează 104 m.p., în Decizia nr. 28 din 14 ianuarie 1976 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti se menţionează că suprafaţa de teren trecută în proprietatea statului este de 213 m.p., iar în adresa nr. 359/10882 din 7 februarie 2000 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti -–Departamentul Patrimoniu Imobiliar – Direcţia Evidenţă Proprietăţi se arată că suprafaţa de teren este de 304 m.p.
De asemenea, există neconcordanţe şi cu privire la compunerea clădirii în sensul că reclamanta menţionează în acţiune că aceasta este alcătuită din corp A – 2 camere, antreu, vestibul, WC, magazie şi corp B – 1 cameră, pivniţă, iar Decizia nr. 28 din 14 ianuarie 1976 evidenţiază în art. 1 că au fost trecute în proprietatea statului, 3 camere, 2 antreuri, vestibul, WC, pivniţă şi magazie.
Nici între certificatele de moştenitor depuse la dosar nu există concordanţă sub acest aspect.
Pe de altă parte, expertiza efectuată în cauză nu lămureşte problemele expuse anterior, reţinând, chiar în suplimentul de la filele 59 – 60 din dosarul tribunalului că, "se constată astfel o inadvertenţă între situaţia reală din teren şi cea din înscrisurile ce au stat la baza preluării de către stat, în diverse etape, a unei cote de imobil".
Potrivit art. 314 C.proc.civ., Curtea Supremă de Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt deplin stabilite.
Întrucât în prezenta cauză împrejurările de fapt nu sunt deplin stabilite se impune casarea ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Cu acest prilej este necesară efectuarea unei expertize având ca obiectiv stabilirea identităţii între imobilul preluat de stat şi cel revendicat, identificarea lui, determinarea suprafeţei terenului şi compunerea clădirii.
Totodată, având în vedere că Decizia nr. 28 din 14 ianuarie 1976 prin care imobilul a fost preluat de stat, prevede în art. 2 că plata despăgubirilor cuvenite fostului proprietar se va face potrivit art. 56 din Legea nr.4/1973 şi art. 19 din HCM nr. 880/1972, urmează a se stabili dacă acesta a fost sau nu despăgubit, solicitând relaţii de la organele în drept.
Stabilirea situaţiei de fapt urmează a fi efectuată în cadrul procesual stabilit de reclamantă, judecătorii fiind în drept, conform dispoziţiilor art. 129 alin. 4 şi 5 C.proc.civ. să ceară părţilor orice explicaţii în legătură cu situaţia de fapt şi motivarea în drept, să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, astfel încât, potrivit alin. 6 al aceluiaşi articol, să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Faţă de cele ce preced, recursul este întemeiat şi va fi admis, în baza art. 313 C.proc.civ., urmând a se dispune casarea hotărârilor pronunţate şi a se trimite cauza, potrivit art. 725 alin. 2 C.proc.civ., la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva deciziei nr. 451/A din 23 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III – a civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 352 din 12 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV – a civilă şi trimite cauza pentru competentă soluţionare la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi26 martie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 120/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 121/2002. Civil → |
|---|
