CSJ. Decizia nr. 1258/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1258
Dosar nr.1333/2002
Şedinţa publică din 28 martie2003
S-auluat în examinare recursurile declarate de pârâţii B.S.şi B.E.împotriva deciziei nr. 23 Adin19 februarie 2002a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia Civilă.
La apelul nominal au lipsit recurenţii-pârâţi, intimata-reclamantă Direcţia pentru Protecţia Copilului Alba, intimaţii Consiliul local Alba Iulia şi Consiliul local Zlatna.
Procedura completă.
Curtea, luând apoi act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul părţilor în dezbaterea recursului.
Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursurilor.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului Alba a solicitat, prin cererea adresată Tribunalului Alba la 13 iulie 2001 declararea judecătorească a abandonului minorei B.S.E., născută la 30 ianuarie 1995, fiica lui B.S.şi B.E., în temeiul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 47/1993 şi a art. 8 alin.1 din O.U. G.nr. 26/1997.
În motivarea cererii, s-a arătat că în urma hotărârii nr. 526 din 2 august 2000 a Comisiei pentru Protecţia Copilului Alba s-a instituit plasamentul minorei la asistentul maternal profesionist F.M., ca urmare a împrejurării că tatăl se găseşte în detenţie iar mama a părăsit domiciliul. Se mai susţine că de la luarea acestei măsuri copilul nu a fost niciodată vizitat de părinţi.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar înscrisuri: ancheta socială, copia hotărârii nr. 526/2000, copia sentinţei penale nr.220/1999 prin care tatăl minorei a fost condamnat la 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, cu interzicerea drepturilor părinteşti.
Prin sentinţa civilă nr. 521/25 octombrie 2001 Tribunalul Alba, secţia civilă a admis cererea astfel cum a fost formulată, delegând exerciţiul drepturilor părinteşti în favoarea Comisiei pentru Protecţia Copilului Alba Iulia.
În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut, din probatoriul administrat, că sunt întrunite condiţiile legale pentru declararea judecătorească a abandonului.
Împotriva sentinţei de fond a declarat apel B.S., tatăl minorei.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr.23/19 februarie 2002 a respins ca nefondat apelul. S-a reţinut că simpla intenţie a apelantului de a nu-şi abandona copilul nu este suficientă pentru a asigura îngrijirea şi educaţia acestuia la această vârstă, dat fiind că apelantul mai are de executat încă 10 ani de pedeapsă privativă de libertate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, separat, ambii părinţi ai minorei.
În recursul său, B.S.a reiterat motivele apelului, arătând că pe timpul detenţiei sale copila ar putea fi întreţinută de o altă familie, indicată de el.
B.E., în recursul său, a arătat că are posibilităţi materiale foarte reduse, mai are în întreţinere doi copii şi de aceea nu şi-a putut vizita copilul dat în plasament, dar în orice caz nu este de acord cu declararea abandonului acesteia.
Acest ultim recurs este inadmisibil.
Astfel cum a rezultat din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, împotriva sentinţei de fond, B.E. nu a declarat apel.
Recursul este o cale extraordinară de atac prin care se pot verifica, pentru motivele restrictive prevăzute de art.304 C.proc.civ., greşelile de judecată comise de instanţa de apel.
Atâta timp cât B.E. nu a declarat apel împotriva sentinţei de fond, ceea ce ar fi permis analiza susţinerilor privind situaţia de fapt, este inadmisibil ca omisso medio să se declare direct calea extraordinară de atac a recursului.
Recursului declarat de B.S.nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3 alin. 2 din OUGnr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate,orice copil care, temporar sau definitiv este lipsit de mediul său familial sau care, în propriul său interes superior, nu poate fi lăsat în acest mediu, are dreptul la protecţie şi la un ajutor special din partea colectivităţii locale.
Iar în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii, copilul (…) încredinţatîncondiţiile legii unei persoane fizice poate fi declarat prin hotărâre judecătorească abandonat, ca urmare a faptului că părinţii s-au dezinteresat de el, în mod vădit, o perioadă mai mare de 6 luni.
Dezinteresul manifestat faţă de copil poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.
În speţă, probele administrate dovedesc cu prisosinţă dezinteresul părinţilor faţă de minoră.
Astfel, tatăl a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni grave săvârşite în străinătate, unde comisese, în compania soţiei şi a altui copil al părţilor, numeroase fapte antisociale. Perioada mare a pedepsei privative de libertate (14 ani) coroborată cu lipsa de interes din partea mamei periclitează interesul major al minorei care are nevoie de o ocrotire specială, condiţii materiale şi afective necesare formării sale. De aceea, în interesul superior al copilului, măsura luată de instanţe de a declara abandonul minorei, este legală şi temeinică.
În consecinţă, recursul declarat de tatăl copilului va fi respins ca nefondat iar recursul declarat de mamă, ca inadmisibil, pentru motivele anterior expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.S.împotriva deciziei civile nr. 23 A din 19 februarie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia civilă.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B.E. împotriva aceleiaşi sus menţionate decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1259/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1257/2002. Civil → |
|---|
