CSJ. Decizia nr. 1259/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1259Dosar nr.2669/2002
Şedinţa publică din 28 martie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul H.L.I.împotriva deciziei civile nr.44 din 26.04.2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul-reclamant H.L.I.şi intimatul-pârât B.M.I.prin avocat Z.G., lipsind Consiliul local Ploieşti.
Procedura completă.
Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul părţilor în dezbaterea recursului.
Recurentul-reclamant H.L.I.a susţinut pe larg motivele de recurs şi a solicitat admiterea acestuia.
Avocat Z.G. a solicitat respingerea recursului.
CURTEA ,
Asupra recursului de faţă;
Din analiza actelorşi lucrărilor dosarului constată următoarele :
Reclamantul H.L.I.a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Ploieşti şi B.M.I., solicitând instanţei să se constate nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare, prin care pârâta Primăria Municipiului Ploieşti, a vândut în anul 1992, patru camere din imobilul situat în Ploieşti, str.Haşdeu nr.27, clădire preluată abuziv în anul 1992 şi anularea sentinţei civile nr.5178/1992 a Judecătoriei Ploieşti, prin care a fost aprobată o vânzare ilegală.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a solicitat Primăriei Ploieşti restituirea imobilului în natură în baza Legii nr.10/2001, arătând că cele 4 camere în litigiu au fost construite din fonduri particulare, lucru ştiut de pârâtul B.M.I., care a fost astfel de rea-credinţă.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr.69 din 14.01.2002, a admis excepţia calităţii procesuale pasive invocate de către Primăria Ploieşti şi a respins acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamantul nu a dovedit dreptul său de proprietate asupra celor 4 camere aflate în posesia pârâtului B.M. I., acesta din urmă dobândindu-le ca urmare a unei acţiuni de ieşire din indiviziune cu statul român – proprietarul acestora.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul H.L.I.criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece camerele în litigiu au fost construite de reclamant şi nu făceau parte din categoria locuinţelor construite dinfondurile statului, astfel încât nu puteau fiînstrăinate de pârâta Primăria Ploieşti. Reclamantul a dezvoltat, prin motivele de apel, susţinerea potrivit căreia imobilul a fost preluat abuziv de către statîn temeiul actului de naţionalizare din 1950 şi apoi înstrăinat nelegal fostului chiriaş, actual proprietar, B.M.I.. S-a mai criticat faptul că nu s-a ţinut cont de notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii nr.10/2001.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă prin Decizia nr.44 din 26.04.2002 a respins ca nefondat apelul reclamantului.
În motivarea deciziei, s-a argumentat inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor Legii nr.10/2001, faptul că este nefondată cererea de anulare a sentinţei civilenr.5178/1992 a Judecătoriei Ploieşti, proces la care reclamantul nu a fost parte şi care a privit o ieşire din indiviziune, şi nu o vânzare-cumpărare a celor 4 camere în litigiu. S-a constatat ca temeinică şi legală soluţia primei instanţe de constatare a lipsei de calitate procesuală pasivă a Primăriei Ploieşti, care nu mai este proprietara bunului imobil.
Reclamantul a atact cu recurs Decizia instanţei de apel.
Motivarea vastă a acestuia, care cu greu poate fiîncadrată în vreunul din cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art.304 C.proc.civ., cuprinde în esenţă aceleaşi critici invocate şi în apel.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente, care, din raţiuni de ordin tehnic, urmează a face o analiză unitară criticilor formulate.
Acţiunea introductivă formulată de reclamantul H.L.I.a avut două capete de cerere: 1) constatarea nulităţii absolute a vânzării-cumpărării a patru camere din imobilul din Ploieşti str.Haşdeu nr.27, intervenite între Primăria Ploieşti – vânzător şi B.M.I.– cumpărător;2) anularea sentinţei civile nr.5178/1992 a Judecătoriei Ploieşti, prin care s-a aprobat o vânzare ilegală.
Constatarea nulităţii absolute a unui act juridic sancţionează nerespectarea unei norme care ocroteşte uninteres general şi poate, din acest considerent, fi invocată de oricine are interes şi oricând, nefiind deci supusă unui termen de prescripţie.
Acţiunea în anulare care sancţionează nerespectarea la încheierea actului juridic a unei norme care ocroteşte un interes particular este prescriptibilă şi poate fi invocată doar de persoana al cărei interes a fost nesocotit laîncheierea actului.
Pentru aceasta, în temeiul dispoziţiilor art.1169 C.civ., cel ce invocă aceste sancţiuni de drept civil trebuie să dovedească cauzele ce conduc la nevalabilitatea actului juridic civil.
Aşa cum rezultă cu evidenţă din probele dosarului imobilul situat în Ploieşti, str.Haşdeu nr.27, compus din 510 mp teren şi o construcţie afectată de bombardament a aparţinut în proprietate părinţilor reclamantului D.H.şi A.H.
Prin Cartea de Judecată nr.411 din 21 mai 1952, în baza Decretului nr.224/1951, imobilul clădire, aparţinând autorilor reclamantului, compus din 2 camere, bucătărie şi sală a trecut în proprietatea statului pentru neachitarea obligaţiilor fiscale.
Se remarcă că la data decesului autorilor reclamantului, aceste 4 încăperi nu mai figurau în patrimoniulacestora, astfel încât asupra lor reclamantul nu poate justifica un drept de moştenire. De altfel, această stare de fapt a fost consfinţită prin Decizia civilă nr.1248/24.05.1988 a Tribunalului Ploieşti, având ca obiect acţiunea de ieşire din starea de indiviziune, între reclamant, pe deo parte, iar pe de altă parte, Ş.C.şi Ş.L., ultimii în calitate de succesori ai sorei reclamantului Ş.M.– decedată.
Prin răspunsul la interogatoriu, formulat de pârâtul B.M.I., la instanţa de fond reclamantul H.L.I.recunoaşte că cele 4 camere – numerotate 7,8,9,10 în schiţa depusă la dosarul cauzei- sunt ale statului.
Se reţine că nu au fost administrate probe din care să rezulte că titlul statului a fost contestat, de autorii reclamantului sau de acesta, şi urmare acestui demers să se fi constatat nelegalitatea preluării bunului.
Acţiunea în anulare, ce a constituit al doilea capăt de cerere, a fost formulată peste termenul de prescripţie şi nu priveşte un contract de vânzare-cumpărare, ci un partaj în urma căruia Primăria Ploieşti nu mai este posesoara bunului în litigiu.
Or, cum reclamantul nu a probat existenţa vreunei cauze denulitate absolută şi nu a fost parte în cauza în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.5178/14-04.1992 a Judecătoriei Ploieşti, criticile se privesc ca nefondate.
Dat fiind obiectul litigiului, dispoziţiile Legii 10/2001 nu îşi găsesc aplicarea în cauză, astfel că, şi cu privire la acest aspect, soluţiile procesuale anterioare sunt la adăpost de critică.
Pentru aceste considerente recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul H.L.I.împotriva deciziei civile nr.44 din 26.04.2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 127/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1258/2002. Civil → |
|---|
