CSJ. Decizia nr. 1260/2002. Civil. Revendicare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1260Dosar nr. 3678/2002
Şedinţa publică din 28 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 ianuarie 1998, reclamantele F.R., I.A.G., I.N.M., I.B.N., I.A.A., în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti au solicitat ca prin hotărârea ce se va da, să se constate nulitatea operaţiunii de înscriere în listele anexe la Decretul nr. 92/1950 a imobilului situat în Bucureşti, şi să fie obligat pârâtul a lăsa imobilul în deplină proprietate şi paşnică posesie, reclamantelor.
Prin sentinţa civilă nr. 1253 din 7 noiembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea principală formulată de reclamantele I.A.G. şi F.R., I.A.A., I.B.N., I.N.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti; a admis cererile de intervenţie formulate de C.I., G.M., G.I., C.C.D., C.M., P.V. şi P.M.; a respins ca rămase fără obiect cererile de chemare în garanţie formulate de intervenienţi; a obligat reclamanţii la 132.556.000 lei cheltuieli de judecată către intervenienţii G.I. şi M., P.V. şi M., C.M. şi C.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 265 din 3 iunie 2002 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantele F.R., I.A.G., M.M.M. (fostă I.), I.B.N., T.A.A.(fostă I.) şi de intervenientul C.I., împotriva sentinţei civile nr. 1253 din 7 noiembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul pâârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, intimaţii intervenienţi G.M., C.C.D., C.M., P.V. şi P.M. şi intimata – chemată în garanţie S.C. „H.N." S.A. Bucureşti; a obligat pe apelante la 9.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii G.I. şi M.; a respins cererea intimaţilor P.V. şi M., C.M. şi C.D. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
S-a reţinut că reclamanţii nu au probat exceptarea de la naţionalizare a autorului lor, titlul de proprietate al acestuia este numai parţial, iar revendicarea a fost îndreptată împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti care nu mai avea proprietatea imobilului urmare vânzării către chiriaşii intervenienţi.
Privitor la apelul declarat de intervenientul C.I. pentru neacordarea cheltuielilor de judecată, s-a reţinut că nu s-au depus dovezi referitoare la cheltuieli.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele F.R., I.A.G., M.M.M, I.B.N., T.A.A., precum şi intervenientul C.I., acesta din urmă pentru faptul că, prin hotărâre nu s-a dispus acordarea cheltuielilor de judecată efectuate.
Recurentele reclamante prin cereri formulate în scris, în nume personal, au declarat că renunţă la judecata recursului.
Aşa fiind, în temeiul prevederilor art. 246 C. proc. civ, urmează a se lua act în acest sens.
Cât priveşte recursul promovat de intervenient, instanţa de apel a reţinut în mod corect că apelul formulat pentru cheltuieli de judecată nu este fondat, efectuarea acestora nefiind dovedită, după cum nici în prezentul recurs nu au fost depuse dovezi în acest sens, motiv pentru care recursul urmează a fi respins, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunţarea la judecata recursului formulată de reclamantele I.B.N., T.A.A., F.R., I.A.G. şi M.M.M., împotriva deciziei nr. 265 A din 3 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de C.I. împotriva aceleiaşi susmenţionate decizii fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 129/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1261/2002. Civil → |
---|