CSJ. Decizia nr. 130/2002. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.130Dosar nr. 4502 / 2002
Şedinţa publică din 21ianuarie 2003
S-a luatînexaminare cererea de revizuire formulată de C.M. împotriva deciziei civile nr.5105 din 11 septembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova – Secţia Civilă.
La apelul nominal au lipsit revizuienta C.M. şi intimatul P.C.
Procedura completă.
Magistratul asistent referă că revizuienta C.M., prin petiţie scrisă (fila 4 din dosar) a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispoziţiilor art.242 pct.2 C.proc.civ.
Curtea, din oficiu, pune în dicuţie excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire.
Reprezentantul Ministerul Public pune concluzii de respingere a cererii de revizuire formulată de C.M.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr.4019/16.09.2002 a Curţii de Apel Craiova, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de revizuire formulată de C.M. împotriva deciziei civile nr.5105/11.09.2001 a Curţii de Apel Craiova, în contradictoriu cu intimatul P.C..
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova a avut în vedere prevederile art.323 alin.2 şi art.322 pct.7 C. proc.civ., în sensul că cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa mai mare în grad faţă de instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice, în speţă, instanţa mai mare în grad decât Curtea de Apel Craiova – cea care apronunţat Decizia a cărei revizuire se cere – este Curtea Supremă de Justiţie.
Cererea de revizuire este tardiv introdusă.
Potrivit art.324 alin.1 C.proc.civ., termenul este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute de art.322 pct.1,2,7 alin.1, de la comunicarea hotărârii definitive.
În apeţă, Decizia civilănr.5105/11.09.2001, acărei revizuire se solicită în conformitate cu art.322 pct.7 C. proc.civ. – a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova la data de 11.09.2001, ocazie cu care s-a evocat fondul cauzei.
Cererea de revizuire formulatăde C.M. a fost introdusă la data de 27.08.2002.
Cum cererea de revizuire formulată de C.M. nu a fost introdusă în termenul de o lună prevăzut de textul de lege mai sus enunţat, urmează a se respinge ca tardiv introdusă cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr.5105/11.09.2001 a Curţii de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de C.M. împotriva deciziei nr.5105 din 11 septembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova – Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1328/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1300/2002. Civil → |
---|