CSJ. Decizia nr. 1331/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1331DOSAR NR.4120/2002
Şedinţa publică din 2 aprilie 200.
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.7716 din 20 decembrie 2000 a Judecătoriei Sibiu, deciziei civile nr.535 din 9 aprilie 2001 a Tribunalului Sibiu, precum şi împotriva deciziei nr.1662 din 17 septembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat intimaţii-reclamanţi S.W., S.K.M.T.şi M.E., toţi reprezentaţi de avocata A.D.Ş., intimaţii-intervenienţi M.R., personal, C.N. şi C.S., primul reprezentat şi secunda asistată de avocatul I.D. Au lipsit intimaţii-pârâţi Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu şi intimatul-intervenient M. O.
Procedura completă.
Neexistând cereri prealabile, instanţa constată că pricina este în stare de judecată şi dă cuvântul părţilor prezente cu privire la recursul în anulare.
Reprezentanta Ministerului Public susţine recursul în anulare.
Avocata A.D.Ş., pentru intimaţii-reclamanţi S.W., S.K.M.T., M.E., precum şi pentru intimata-intervenientă M.E., solicită respingerea recursului în anulare, referindu-se la motivele prezentate în concluziile scrise depuse la dosar. Precizează că cere şi cheltuieli de judecată.
Intimata-intervenientă M.R. solicită admiterea recursului în anulare.
Avocatul I.D., pentru intimaţii-intervenienţi C.N.şi C.L., solicită admiterea recursului în anulare, în sensul casării hotărârilor atacate – cu trimiterea cauzei la prima instanţă pentru clarificarea tuturor aspectelor pe care le ridică pricina.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
S.W., S.K.M.T., M.E., domiciliaţi în Germania prin mandatar N.I., în nume propriu şi ca succesori ai foştilor proprietari tabulari M.E. şi M.I.au chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Consiliul local al municipiului Sibiu şi Consiliul judeţean Sibiu pentru a se constata că titlurile de trecere în proprietatea statului a imobilului – construcţie în C.F. nr.1742 Turnişor cu nr.top 9545/1/108/2, loc de casă cu casă de locuit – respectiv deciziile nr.152/02.03.1985 şi nr.176/08.03.1986 ale fostului Comitet executiv al Consiliului popular al judeţului Sibiu nu erau valabile.
De asemenea, s-a cerut să se constate nulitatea încheierilor de întabulare nr.1594/19.03.1985 şi nr.1518/16.04.1986 dată fiind nevalabilitatea titlurilor în baza cărora acestea au fost emise şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F. prin reîntabularea dreptului de proprietate pe numele foştilor proprietari.
În motivarea acţiunii reclamanţii au susţinut că imobilul în litigiu a format coproprietatea autorilor M.I.în cotă de 3/128 şi M.E. în cotă de 32/128 ca şi a lui S. M.T.în cotă de 35/128, S.W. în cotă de 32/128 şi M.E. în cotă de 26/128.
Cotele de proprietate ale lui S.W., S.M.E.T., M.E. şi M.I.au fost trecute în proprietatea statului prin Decizia nr.152/02.03.1985 în baza căreia s-a emis încheierea de întabulare nr.1518/26.04.1986. Cotele de proprietate ale lui M.K.au fost preluate de stat prin Decizia nr.176/08.03.1986, în baza căreia s-a emis încheierea de întabulare nr.1518/26.04.1986.
Or, titlul statului nu era valabil întrucât încălca Constituţia din 1965 care ocrotea dreptul de proprietate şi norme imperative cum ar fi art.481 C.civ., precum şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Mai mult, deciziile administrative menţionate nu au fost comunicate proprietarilor imobilului, contrar dispoziţiilor art.4 din Decretul nr.223/1974 şi prin urmare nu puteau produce efecte juridice. De asemenea, despăgubirile acordate de câte 16.000 lei pentru fiecare proprietar nu au fost încasate de către reclamanţi şi oricum reprezentau doar 1 % din valoarea reală a imobilului.
În cauză au intervenit în interesul Statului Român M.O.şi M.R., proprietari tabulari ai imobilului în litigiu, solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă, respectiv dispunerea prin încheiere de şedinţă că apartamentul intervenienţilor nu făcea obiectul acţiunii.
În motivarea cererii intervenienţii au invederat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3169/20.06.1997 încheiat cu R.A.G.C.L.-Sibiu au dobândit un apartament din imobilul situat în Sibiu, str.Stăvilarului nr.11 şi cota indiviză de 50 % din părţile comune ale imobilului înscris în C.F.nr.1742 Turnişor cu nr.top 9545/1/108/2 şi şi-au întabulat dreptul în C.F. nr.7482 Turnişor cu nr.top 9545/1/108/2/1.
Au mai precizat că au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu bună credinţă astfel că nu puteau fi încălcate prevederile art.481 C.civ. Mai mult, reclamanţii au fost despăgubiţi pentru imobilul preluat de stat şi prin urmare nu puteau invoca lipsa vreunui titlu valabil al statului.
În fine, intervenienţii au invocat şi prescripţia prevăzută de art.37 alin.2 din Legea nr.115/1938 în sensul că acţiunea în rectificare de C.F. faţă de terţele persoane care au dobândit prin act juridic cu titlu oneros şi de bună credinţă se prescrie în 3 ani socotiţi de la data înscrierii dreptului statului în C.F. astfel că în cea ce-i privea acţiunea reclamanţilor era prescrisă deoarece statul şi-a întabulat dreptul înainte de anul 1989.
Prin întâmpinare având şi caracter de cerere reconvenţională, Consiliul judeţean Sibiu a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că preluarea imobilului de către stat în temeiul Decretului nr.223/1974 s-a făcut urmare opţiunilor foştilor proprietari de a-şi stabili domiciliul în străinătate, deciziile administrative de preluare fiind emise în acord cu legea în vigoare la acea dată, iar necomunicarea lor nu era de natură a afecta însăşi legalitatea lor. Mai mult, prin efectuarea operaţiunilor de publicitate imobiliară, deciziile au fost înscrise în C.F. devenind astfel opozabile tuturor.
S-a învederat şi că organul administrativ obligat prin lege să emită un act nu avea şi nu are competenţa de a aprecia conformitatea unei legi cu prevederi constituţionale sau internaţionale.
În fine, invocând faptul că imobilul a fost preluat de stat cu plata unor despăgubiri conforme cu legea de la acea dată, Consiliul judeţean Sibiu a solicitat ca în ipoteza admiterii acţiunii reclamanţii să fie obligaţi la restituirea acestora la nivel actualizat.
În cauză a intervenit în interes propriu M.E., în nume propriu şi în calitate de succesoare a autorului M.I.decedat la 23.01.1973, solicitând prin mandatarul N.I. să se constate că titlul prin care imobilul înscris în C.F. nr.1742 Turnişor cu nr.top 9545/1/108/2 a trecut în proprietatea statului nu este valabil, să se constate nulitatea deciziilor de trecere la stat a imobilului, precum şi nulitatea încheierilor de întabulare prin care statul a devenit proprietar şi pe cale de consecinţă să se dispună restabilirea situaţiei anterioare de C.F.
În motivarea cererii intervenienta a precizat că a deţinut o cotă e 32/128 din imobil înscrisă în C.F. sub B7 ce a fost preluată de stat prin încheierea nr.1594/19.03.1985. La rândul său M.I., decedat la 23.01.1973, a deţinut o cotă de 3/128 ce a fost moştenită de reclamanta M.K.ca soţie supravieţuitoare, reclamanta S.K.ca fiică şi intervenienta M.E. ca noră. Reclamantul S.W. a fost proprietar, pe cota de 32/128, S.K.pe cota de 35/128 şi M.E. pe cota de 26/128. Toate cotele au fost preluate de stat fără titlu deoarece Decizia emisă în baza Decretului nr.223/1974 a încălcat dispoziţiile art.481 C.civ., iar proprietarii nu au primit nici un fel de despăgubiri.
Judecătoria Sibiu, prin sentinţa civilă nr.7716/20.12.2000 a admis acţiunea şi în fond cererea de intervenţie în interes propriu formulată de M.E. reprezentată de mandatar N.I. şi în consecinţă a constatat nevalabilitatea titlurilor de trecere în proprietatea statului a imobilului construcţii din C.F. nr.1742 Turnişor cu nr.top 9545/1/108/2, respectiv deciziile nr.152/1985 şi nr.176/1986 ale fostului Comitet executiv al Consiliului popular al judeţului Sibiu.
S-a constatat nulitatea încheierilor de întabulare nr.1594/1985 şi nr.1518/1986 şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară prin reîntabularea dreptului de proprietate pe numele foştilor proprietari.
S-a respins cererea de intervenţie formulată de M.O.şi M.R..
În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că preluarea imobilului în discuţie de către stat în temeiul Decretului nr.223/1974, s-a făcut cu nesocotirea dispoziţiilor Constituţiei din 1965, ale art.480 C.civ. şi respectiv a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, deci fără titlu şi că art.6 din Legea nr.213/1998 cu privire la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia permitea instanţelor judecătoreşti să se pronunţe asupra valabilităţii titlurilor de preluare a imobilelor de către stat.
Tribunalul Sibiu, prin Decizia civilă nr.535/09.04.2001 a respins apelurile declarate de Municipiul Sibiu prin Primar şi respectiv Consiliul judeţean Sibiu împotriva sentinţei civile nr.7716/20.12.2000 a Judecătoriei Sibiu pe care a păstrat-o.
A luat act de renunţarea la apel formulată de apelanţii M.O.şi M.R. în contra aceleiaşi sentinţe.
Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia civilă, prin Decizia nr.1662/17.09.2001 a respins recursul declarat de Consiliul judeţean Sibiu împotriva deciziei civile nr.535/09.04.2001 a Tribunalului Sibiu şi cererea de intervenţie în interesul recurentului formulată de C.N.şi C.L.
Instanţa de recurs a reţinut ca şi cea de fond că statul nu deţinea un titlu valid de proprietate cu privire la imobilul în litigiu şi că neobligarea reclamanţilor la restituirea sumelor încasate cu titlu de despăgubiri în temeiul Decretului nr.223/1974 s-a datorat împrejurări că statul nu a formulat un petit în acest sens, astfel că instanţa nu se putea pronunţa din oficiu pe acest aspect.
În contra hotărârilor menţionate în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ. a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pe motiv că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii şi totodată erau vădit netemeinice.
Astfel, s-a învederat că potrivit art.2 din Decretul nr.223/1974 în vigoare până la 31.12.1989, persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară erau obligate să înstrăineze până la data plecării, construcţiile aflate în proprietatea lor, către stat cu plata de despăgubiri. Preluarea sau trecerea în proprietatea statului se făcea prin Decizia organului administrativ competent, decizie care avea caracter constitutiv de drepturi şi care conform art.4 alin.2 din decretul menţionat putea fi atacată în justiţie în termen de 30 de zile de la comunicare.
Sub acest aspect pentru a se putea verifica titlul statului, respectiv dacă acesta era sau nu valid, instanţele trebuiau să examineze şi dacă Decizia administrativă de trecere în proprietatea statului a fost comunicată şi în caz afirmativ dacă au fost respectate condiţiile de fond şi de formă prevăzute în Decretul nr.223/1974.
Aceste verificări trebuiau să se extindă şi asupra stabilirii termenului prevăzut de lege în care reclamanţii puteau formula plângere la instanţa de judecată şi efectiv dacă a fost formulată o atare plângere.
De asemenea, din dosar a rezultat că foştii proprietari au plecat în străinătate la cerere, iar pentru imobilul preluat de stat în condiţiile Decretului nr.223/1974 au primit despăgubiri în valoare de 162.868 lei la nivelul anului 1986. Faţă de această situaţie instanţele trebuiau să stabilească implicaţiile cererii de retrocedare a imobilului şi dacă în aceste condiţii se poate aprecia că a avut loc o preluare abuzivă din partea statului.
Se mai susţine prin recursul în anulare că faţă de împrejurarea că imobilul a fost vândut în baza Legii nr.112/1995 soţilor M.O.şi M.R. şi respectiv lui C.N.şi C.L., intervenienţi în dosar, instanţele aveau obligaţia să constate lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Consiliul judeţean Sibiu şi să dispună introducerea în cauză a adevăraţilor proprietari care şi-au întabulat dreptul în C.F. întrucât, acţiunea în revendicare prin rectificare de carte funciară ca cea din speţă, se soluţionează în contradictoriu cu ultimul proprietar tabular înscris.
Pe de altă parte, deşi pârâtul Consiliul judeţean Sibiu prin întâmpinare a solicitat la rândul lui restituirea despăgubirilor acordate reclamanţilor urmare trecerii cu plată a imobilului în proprietatea statului, instanţele au considerat greşit că pârâtul nu a formulat o cerere reconvenţională în acest sens, cu atât mai mult cu cât judecătorul are obligaţia să califice actul dedus judecăţii nu după titlul său, ci după efectul ce se urmăreşte prin formularea lui de către parte.
Recursul în anulare este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Extrasul de carte funciară nr.1742 Turnişor cu nr.top 9545/1/108/2 atestă că asupra imobilului situat în Sibiu, str.Stăvilarului nr.11 A înscris în menţionata C.F. au fost coproprietar S. M.T.cu o cotă de 32/128, S.W. cu o cotă de 32/128, M.E. cu o cotă de 16/128, M.K.cu o cotă de 41/128, M.I.cu o cotă de 3/128, M.E. cu o cotă de 32/128, S.M.T.cu 3/128 moştenire şi M.C. cu 6/128 moştenire (fila 5 dosar nr.5665/2000).
Ulterior, imobilul situat în Sibiu, str.Stăvilarului nr.11 A a fost preluat de stat cu plată în baza Decretului nr.223/1974 prin deciziile nr.152/19.03.1985 şi nr.176/26.04.1986 (filele 9 şi 11 dosar nr.5665/2000) emise de fostul Comitet executiv al Consiliului popular al judeţului Sibiu, urmare faptului că proprietarii acestuia obţinuseră, la cerere, aprobarea plecării definitive din ţară.
Astfel, prin Decizia nr.152/19.03.1985 au fost preluate construcţiile compuse din 6 pivniţe cu 2 intrări la subsol, 4 camere, 2 bucătării, 2 antree la parter, o magazie, o bucătărie de vară, 1 antreu cu cuptor, 1şopron şi împrejurimi din cărămidă şi lemn, cu teren în suprafaţă de 720 mp ce au aparţinut în cotă de 64/128 lui S.W. şi soţia S.E.M.T., în cotă de 3/128 lui S.E.T., în cotă de 32/128 lui M.E. şi în cotă de 3/128 lui M.I.de sub B7,8,9,11,13 şi 14. Totodată s-a aprobat efectuarea plăţii de despăgubiri pentru construcţii lui S.E.M.T.şi soţului S.W.
Prin Decizia nr.176/26.04.1986 au fost preluate cu plată aceleaşi construcţii din Sibiu, str.Stăvilarului nr.11 A înscrise în C.F. nr.1742 Turnişor A+2 cu nr.top 9545/1/108/2 cu terenul de 720 mp aparţinând în cotă de 26/128 lui M.K.de sub B 12,17,18 care a obţinut la cerere aprobarea plecării definitive din ţară. De asemenea, s-a aprobat efectuarea plăţii de despăgubiri pentru construcţii.
Statul şi-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie.
Contestând dreptul de proprietate al statului reclamanţii şi intervenienta M.E. şi-au întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia care dă dreptul instanţelor judecătoreşti de a examina valabilitatea titlului cu care statul deţine bunurile preluate şi respectiv art.17 şi 34 din Decretul-Lege nr.138/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, vizând rectificarea unei întabulări.
Sub acest aspect, critica din recursul în anulare potrivit căreia instanţele trebuiau să examineze dacă şi la ce dată au fost comunicate celor în cauză deciziile administrative de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu şi respectiv dacă şi la ce dată au fost ele contestate apare nesemnificativă, întrucât prevederile art.36 din Decretul-Lege nr.115/1938 statuează că acţiunea în rectificare, sub rezerva prescripţiei acţiunii de fond, este imprescriptibilă faţă de dobânditorul nemijlocit.
Tot astfel, este neîntemeiată critica din recursul în anulare potrivit căreia prin înstrăinarea imobilului către intervenienţii accesorii statul prin Consiliul judeţean Sibiu, nu mai avea calitate procesuală pasivă.
În adevăr, în situaţia în care proprietarul a pierdut posesia bunului urmare unui act de autoritate al statului – Decretul nr.223/1974 prin a cărei aplicare s-au creat situaţii juridice noi atât cu privire la titularul proprietăţii cât şi cu privire la forma de proprietate asupra bunurilor preluate, raportul juridic procesual trebuie legat obligatoriu şi cu instituţiile care reprezintă statul, pentru că numai în contradictoriu cu acesta este posibil a se pune în discuţie însăşi legalitatea dobândirii proprietăţii asupra unor astfel de bunuri de către stat, respectiv legalitatea transmiterii acestora de către stat unor subdobânditori.
În consecinţă, indiferent dacă bunul a fost sau nu înstrăinat de către stat ulterior preluării, unor subdobânditori, în litigiile în care se dispută dreptul de proprietate asupra bunurilor respective, statul este reprezentat la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale de Consiliul local sau judeţean după caz (art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998).
În adevăr, reclamanţii au susţinut că statul, prin organele administraţiei locale a preluat imobilul în discuţie fără să dispună de un titlu valabil de proprietate. În aceste condiţii, examinarea validităţii respectivului titlu nu se putea face decât în contradictoriu cu titularul său, respectiv Consiliul judeţean Sibiu.
Pe de altă parte, în acord cu principiul disponibilităţii, numai reclamantul poate decide persoanele pe care înţelege să le cheme în judecată şi în contradictoriu cu care să-şi dispute pretenţiile.
Prin urmare, reclamantul fiind acela care fixează cadrul în care se desfăşoară procesul, instanţa de judecată nu este abilitată să citeze, din oficiu, şi alte persoane decât cele nominalizate de reclamant, astfel că susţinerea din recursul în anulare potrivit căreia instanţele trebuiau din proprie iniţiativă să introducă în cauză pe adevăraţii proprietari, care şi-au întabulat dreptul este greşită.
În schimb, este corectă critică potrivit căreia prin întâmpinare Consiliul judeţean Sibiu, pe lângă apărările formulate în raport de susţinerile reclamanţilor din acţiune, a invocat şi pretenţiile proprii în legătură cu cererea reclamanţilor, respectiv obligarea acestora ca în ipoteza admiterii acţiunii să restituie despăgubirile încasate cu ocazia preluării imobilului de către stat, la nivel actualizat.
Or, din moment ce pârâtul şi-a precizat obiectul cererii în justiţie în sensul că a pretins restituirea de către reclamanţi a despăgubirilor încasate de la stat pentru imobilul în discuţie, o atare formulare, chiar dacă a fost inclusă în cuprinsul întâmpinării avea caracterul unei veritabile cereri reconvenţionale în sensul art.119 C.proc.civ. şi prin urmare instanţa avea obligaţia de a se pronunţa asupra ei.
Faţă de cele ce preced recursul în anulare urmează a fi admis, a casa hotărârile atacate şi a trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.1662 din 17 septembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia civilă.
Casează Decizia recurată, Decizia civilă nr.535 din 9 aprilie 2001 a Tribunalului Sibiu, precum şi sentinţa civilă nr.7716 din 20 decembrie 2000 a Judecătoriei Sibiu şi trimite cauza la aceeaşi judecătorie pentru soluţionarea pe fond a pricinii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1336/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1330/2002. Civil → |
|---|
